M-am gandit sa incep un nou fic, fara SasuSaku de data asta. O mica drama amoroasa. Sper sa va placa!

Cap I: Cum a inceput totul

- Si stiti ce? M-am saturat de voi! Nu vreau sa-mi mai spuneti ce sa fac!

- Suntem parintii tai si trebuie sa ne asculti! Cat traiesti cu noi trebuie sa avem grija de tine. Da-ti seama ca te distrugi singur!

- Nu! Voi ma distrugeti!

A plecat doar cu ce avea pe el. Nu-i pasa de ei, niciodata nu o facuse. A iesit pe usa, trantind-o in urma sa. Nu stia unde ce se va intampla cu el, dar avea prieteni. Mai bine spus, un anturaj dubios pentru care se certa mereu cu ai sai. A apelat la unul din amicii sai. L-a rugat sa-l lase sa stea la el cateva zile; doar pana cand facea rost de bani si isi gasea alt loc.
Mike era unul dintre acei oameni care te fac sa te simti bine. Asa se intampla si cu Andi. Cand era suparat, il suna pe tovarasul sau, iar acesta ii facea rost de droguri sau bautura. Se intalneau acasa la Mike si petreceau ore in sir, fumand, band, uitand de probleme. El locuia singur intr-un cartier pustiu de la perifie. A facut bani din vanzari si si-a lasat parintii in urma, dupa ce i-a lasat faliti.

Afara era frig. Toamna pusese stapanire pe oras de ceva vreme. Andi avea doar o haina subtire si o bluza. Gerul il facea sa tremure. Cainii din cartier latrau, aratandu-si coltii, insa el nu se temea. Fusese de multe ori pe acolo, ii cunosteau mirosul. Trase de usa blocului, ramasa fara incuietoare. Era un bloc vechi, cu patru etaje, fara prea multi locatari. A urcat scarile pana la ultimul etaj, unde locuia Mike. Apartamentul lui avea si o mansarda, unde isi facea de cap pana tarziu in serile in care nu avea clienti. Il gasise pe prietenul sau tolanit pe canapea, cu o sticla de vodka aproape gola pe masa. Era beat. In toata casa mirosea a alcool si a marijuana. Andi s-a apropiat de Mike, luandu sticla si golind-o intr-o secunda.

Cei doi au locuit impreuna in apartamentul dealerului timp de cateva saptamani. Andi era un fel de asistent al sau, asa cum ii placea lui Mike sa-i spuna. Insa toti observau ca il trata ca pe un sclav. Ii aducea clienti in fiecare seara, ba chiar isi lua bataie in locul lui; si totul pentru niste prafuri. Ajunsese sa fure din magazine, sa jefuiasca oamenii pe strada si sa-i invete minte pe cei care se puneau cu Mike.

Intr-o seara de noiembrie, cei doi au s-au reunit cu gasca. “Mergem sa le dam o lectie unor tipi.” Mike parea foarte serios cand i-a spus ca vrea sa-l testeze, sa vada de ce e in stare. “Pari sa fii puternic. Ma intreb daca o sa rezisti.”, i-a zis el. Andi, drogat fiind si baut, l-a ascultat cu entuziasm spunandu-i ca il va introduce in lumea traficantilor, ca va avea bani si ca va fi temut de toti.

S-au reunit cu gasca in jur de ora doua. Strazile erau intunecate; felinarele nu mai faceau fata frigului. El astepta cu nerabdare sa soseasca ceilalti tipi. Cand a vazut ca baietii au scos armele, a ramas impietrit. S-a cautat prin buzunare, dar nu a gasit nimic. Toti se indreptau spre el cu batele. Pentru prima data de cand plecase de acasa era speriat. Incerca sa vorbeasca, se balbaia, iar ceilalti radeau, amuzandu-se de spaima sa. Alcoolul isi facea efectul. Incepuse sa ameteasca, desi nu era mai era complet lucid de ore bune. Prima lovitura i-a dat-o chiar Mike; un pumn, urmat de un picior in stomac, apoi altul. “Haide! Doar atat poti?”. Unul dintre baieti, Dragos, il lua in deradere in timp ce il lovea. Pumnii veneau din toate partile, umplandu-l de sange. Au fost cateva minute de teroare, apoi intuneric; lesinase. Mike il injunghiase in spate. Baietii l-au lasat acolo, plin de sange, drogat, inconstient. Tovarasia se incheiase.

Au urmat luni de recuperare dupa toate drogurile pe care le luase. Cineva il gasise a doua zi de dimineata pe strada si l-a dus la spital. De acolo i-au sunat parintii. Dupa ce ranile i s-au vindecat, l-au internat intr-un centru de dezintoxicare.

- A trecut un an de atunci. De baieti nu am mai auzit nimic si nici nu imi doresc sa mai dau vreodata de ei. Mi-am recuperat familia si prietenii.

- Deci esti fericit!

- Sunt! Am trait o drama din cauza drogurilor, dar ma bucur ca le pot spune tinerilor ce gresala fac atunci cand se apuca de asta.

- Si noi ne bucuram ca ne-ai dat un interviu. Te sunam noi cand va fi publicat articolul.

- Inca ceva! Numele noastre, le puteti modifica? Vreau ca povestea sa ramana anonima.

Capitolul II: Sunt pe urmele mele

Urmatoarea saptamana articolul a fost publicat intr-un cunoscut ziar din capitala, si era semnat de Luana Popa. Ea era o jurnalista destul de tanara, dar foarte talentata; avea numai douazeci si unu de ani. Era mai mare decat subiectul sau, Andi, care avea doar nouasprezece ani. Cand i-a aratat articolul redactorului-sef, un barbat inalt, brunet, in jur de patruzeci de ani, acesta s-a aratat incantat. “O sa se vanda” i-a spus el. “Ai facut treaba buna” a laudat-o, de asemenea. Totul a mers struna cu publicarea si vanzarea. Toti credeau ca povestea reprezenta un articol in plus pentru ziarul din 26 Martie.

Intr-un cartier periferic, acoperit de latraturile cainilor vagabonzi, Mike isi bea cafeaua si citea ziarul, avand pachetul de tigari aproape terminat langa el si o scrumiera plina-ochi. Televizorul era aprins, cu volumul la minimum, pentru a-l nu “deranja”, cum obisnuia Mike sa spuna. Parcurgea paginile in tihna, dand usor din cap dupa fiecare articol citit. La pagina saptesprezece a dat peste ceva ce il incita. “Tovarasii – un pericol de moarte” spunea titlul articolului.

“Un tanar de doar nouaspreze ani, aproape ucis de prietenii sai, a scapat ca prin minune din mainile mortii.” Era descrierea de sub titlu. Mike citi articolul pana la capat si nu-i veni sa creada. Si-a dat seama de tot; baiatul acela era Andi; traia. El a povestit totul reporterilor. S-a recunoscut pe sine drept “tovarasul dealer al victimei”.

- Victima? Pff! S-a dus si a dat totul in vileag… Las’ ca vede el!

S-a ridicat rapid de pe canapeaua verde, distrusa de vreme, cu arcurile sarite si tapiseria rupta. L-a sunat imediat pe Dragos, spunandu-i ca trebuie sa vorbeasca despre novice. Era termenul pe care ei il foloseau referindu-se la Andi. S-au intalnit in centru, pe o strada aglomerata, unde nu interesa pe nimeni ce au ei de vorbit. Fiecare isi vedea de propriul drum ori de propria-i intrevedere. Si-au strans mana prieteneste, asa cum obisnuiau sa faca cu brunetul cu ochi verzi pe care aproape ca il ucisesera, si s-au imbratisat ca barbatii, batandu-se unul pe altul pe umar. Au intrat intr-o cafenea plina si si-au gasit un loc la o masa de la fereastra. Si-a comandat fiecare cate o bere, aprizandu-si tigarile.

- Ce s-a intamplat cu mucosul ala de Andi? il intreba blondul pe Mike, avand o privire satisfacuta, crezand ca era deja mort.

- Traieste si a istorisit totul presei.

Mike a aruncat pe masa ziarul deschis la pagina unde se afla articolul. Dragos citea cu o rapiditate impresionanta, incruntandu-se tot mai tare, pana cand ochii de abia daca i se mai vedeau din straturile de piele lasata peste ei. Totul era descris cu mare exactitate de catre Luana, jurnalista blonda cu ochi negri. Articolul era scris sub forma unui interviu, luat unui baiat numit “victima”, ei fiind descrisi ca niste monstri fara suflet, care si erau de fapt.

- O cunosc pe tipa asta. Sta pe aici, prin centru. Daca vrei putem sa-i facem o mica “vizita”, daca intelegi ce vreau sa spun.

- Nu cred ca-i momentul acum. Intai trebuie sa-l aranjam pe asta micu’. Maine-poimaine ne trezim incatusati, prinsi intr-o celula.

Timp de doua saptamani de la publicarea povestii, Andi s-a simtit urmarit peste tot. Devenise chiar paranoic, nesimtindu-se in siguranta nici in propria-i casa. Mama sa, o femeie imbatranita de griji, in varsta de cincizeci de ani, bruneta, cu ochii negri, se intreba daca fricile baiatului nu ar fi fost adevarate si era intr-adevar urmarit. Voia sa-i angajeze garzi de corp, insa sotul sau nu era de acord. Spunea ca “Nu au de unde sa afle ca inca traieste”.

Intr-o zi de marti, pe la inceputul lui Aprilie, Andi se intalni cu Luana. Dorea sa vorbeasca cu cineva, iar ea era singura la care putea apela; nu mai avea niciun prieten. A gasit-o pe o bancuta din Cismigiu, asteptandu-l cu ochii in pamant, cu mintea in alta parte. Nu l-a observant decat atunci cand a ajuns langa ea si i-a pus mana pe umar. Aceasta a tresarit din visare si i-a zambit. S-a ridicat in picioare si s-au plimbat impreuna vreo doua ceasuri, povestind vrute si nevrute.

Era in jur de ora sapte seara, iar parcul incepea sa se goleasca. Frigul pusese stapanire pe oras. Era prea rece pentru acea perioada. Vantul incepuse a sulfa puternic, radicand funzele verzi ale copacilor abia aparute si deja cazute pe pamant. Lacul se misca, mici valuri leganandu-se pe suprafata lui. Cei doi radeau, mergeau urmand potecile, neavand nicio treba cu gerul ce se lasa incetul cu incetul.

Pe la sapte si jumatate se auzi o sirena de ambulanta in apropierea parcului. Ei nu auzisera impuscatura, erau prea distrasi. Oamenii zumzaiau, fugind speriati. Cei doi au auzit de la unii dintre ei ca cineva fusese omorat in fata parcului, atacatorul disparand. Andi se uita infricosat la Luana, sigur fiind ca era Mike. O lua de mana, alergand in directia opusa intrarii principale. Iesira prin spate, adapostindu-se intr-un bloc din apropiere. Au urcat pana la etajul al saselea pe scari, pana la apartamentul matusii baiatului, Sanda, o femeie foarte de treaba. Aceasta i-a primit cu bratele deschise, sunandu-si imediat sora.

Cam acesta a fost cap II. Astept niste pareri de data aceasta, daca se poate. Dany v-a pupat