Rise or fall

Subiect: Rise or fall Sam 20 Oct 2012, 18:23

I.
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
ORIGA - Rise

Acest oras este al meu. Asta imi spun mereu.
In fiecare seara vin aici, pe acoperis, si-mi privesc ‘tinutul’. Intr-adevar, nu sunt o printesa, nici cineva oarecare. Eu sunt omul din umbra. Stiu tot ce se intampla in acest oras. Imi vine mereu sa zambesc in timp ce privesc orasul. Habar n-au ei ce se intampla aici si de ce. Practic, sunt orasul in sine.

Ah, este noiembrie…Uitasem cat de mult ador serile de noiembrie in Tokyo. Desi sunt rusoaica, m-am integrat destul de bine in comunitate, chiar daca nu pare. Aici ma refer, desigur, la comunitatea rusa, care te fac sa te simti ca acasa.

Este totusi destul de tarziu: este mult prea liniste. Ii intorc spatele turnului Tokyo si cobor la parterul cladirii, anume la barul lui Demetri, sau ‘seful’ pentru apropiati.

Un bar oarecare: micut, plin de oameni din diferite categorii sociale, unde rusa rasuna in fundal. Aici erai acasa. Desi este un loc cam ciudat, ca sa nu spun promiscuu, pentru o fata, daca nu pentru oricine, aici se intampla toate lucrurile importante din Tokyo. Se planuiesc jafuri, furturi de informatii, crime si alte cele. Unii ii spun ‘gaura neagra’. Totusi, astea sunt doar niste zvonuri. Cine a fost aici stie ca aici este ‘centrul’ orasului. Aici, subiectul principal este politica. Demetri a format o grupare de oameni, printre care ma aflu si eu, care incearca sa ii opreasca pe cei corupti prin metode mai mult sau mai putin legale…In general, avem intentii bune. Vrem sa le aratam oamenilor ce se intampla, de fapt, in orasul acesta.

Prietenul meu cel mai bun, Aleksei, este si el membru. Este un hacker mult mai bun decat mine, insa, lucram la acelasi nivel. Astazi, se afla, ca de obicei, la bar, fumand tacticos dintr-o tigareta si bandu-si paharul de whisky. Desi avem aceeasi varsta, eu nu pot sa fac asa ceva. Suntem minori, asa este. Dar numai eu stiu ce a patit Aleksei, si nu il condamn.

Desigur, nu lipsea vesnica gluma a lui Demetri:
‘Katia, ceva de baut?’

‘Nu, multumesc. Poate peste doi ani!’

‘Asta este fata mea!’

Mereu aceeasi gluma. Mereu ma verifica! Desigur, s-a atasat mult de mine si Aleksei, si nu vrea sa ajung ca el: sa fumez si sa beau zilnic, in cantitati uriase. E destul mult prea mult pentru un copil de saisprezece ani. Nu vrea sa imi inec amarul in bautura si tutun. Totusi, eu si Aleksei am patit aproape acelasi lucru. Parintii lui au fost impuscati cand el avea sase ani. De atunci, el locuieste singur; bunicii lui nici nu vor sa auda de el. A fost nedorit de catre bunici iar parintii erau singurii oameni pe care ii iubea.

Spre deosebrie de Aleksei, tatal meu a fost omorat intr-un accident de masina. Era programator de calculatoare si se intorcea foarte tarziu acasa. Asta s-a intamplat cand eu aveam doisprezece ani. De atunci, mama a intrat in depresie. Nu mai manca deloc. Desi incercam sa o fortez sa manance, nu putea. Incercam sa o ajut cat puteam eu. La un moment dat, am convins-o sa se duca la spital. Atunci, doctorii au spus ca mama avea cancer stomacal. A fost devastator pentru noi. Bunicii au putut sa ne ajute cu bani si am tinut-o pe mama in spital. Cum stiam ca ei nu au un venit infinit, mi-am gasit un loc de munca la treisprezece ani. Lucram la un supermarket: aranjam produsele in raft, mai faceam curat.

Intr-o zi, cand aranjam niste produse in raft, il intalnesc pe domnul Demetri. Acesta se holba mai mult la cartile mele: eram pasionata de informatica. Cum tata era progamator, am vrut sa-I calc pe urme. Invatam in fiecare zi. Si nu erau niste carti pentru oricine; erau carti pentru studenti. M-a intrebat daca eu chiar intelegeam ce citesc. De sigur, raspunsul meu a fost afrimativ. Atunci, Demetri mi-a oferit un loc de munca: un loc in echipa lui, ca hacker.

Asa, viata mea s-a schimbat. Cei drept, nu mai treceam pe la scoala: aveam multa treaba, multe programe de facut, multe informatii ‘de cules’. Castigam bine, chiar foarte bine. Asta era tot ce ma interesa: sa castig bani pentru mama. Totusi, pana acum nu am strans destul pentru a o opera. De curand, am aflat ca Demetri are o misiune ‘speciala’ pentru mine, si una chiar banoasa. Desigur, este foarte riscant si este foarte mult de munca…Nu mi-a pasat. Am acceptat pe loc, fara sa stiu despre ce este vorba.

Ma intreb, oare ce este asa de important? Ce trebuie sa fac pentru 500000 de yeni*?

*Aproximativ 22000 lei (RON).

Subiect: Re: Rise or fall Dum 21 Oct 2012, 20:36

Ti-am citit acest fic, defapt one-shots, am ramas placut surpinsa. Pot sa spun , cu maxima sinceritate, ca esti printre primele 3 persoane de pe acest forum ce imi satisface pofta de a citit. Ai un dar, poti sa descri usor si totusi amplu mai multe lucruri. Mereu, pe parcursul citirii, am avut impresia ca citesc o carte. Iubesc cartile cu rusi si crime, pe langa cele cu dragoste/mister s.a.m.d.
Imi place la nebunie, iar atmosfera capitolului a fost redata perfect de melodia de la inceput. Cel mai probabil ai gasit melodia, te-a inspirat si ai scris in timp ce o ascultai. Chiar m-ai transpus in acest capitol, am citit extrem de repede si vreau mai mult, mai mult, tot mai mult. Imi place, chiar imi place. Si totusi nu-mi place ca este un one-shot pentru ca nu o sa fie atat de mare precum un fic. Eh, dar ce sa-i faci, nu poti sa ii multumesti pe toti.

Eu astept nextul si te rog, nu uita sa ma anunti cand l-ai postat, nu as vrea sa pierd vreun capitol. Mult noroc si in continuare.

Subiect: Re: Rise or fall Dum 21 Oct 2012, 22:20

Hello. :) Imi place mult inceputul si ideea in sine, desi este abia primul capitol. Rusia, alcool, tutun si hackeri, chiar este o combinatie reusita. Imbini frumos cuvintele si limbajul nu este unul incarcat, ci unul care te ajuta sa citesti si sa intelegi deopotriva. Inafara catorva greselute de tastare, totul este in regula. Spor la scris in continuare si sper sa aduci cat de curand nextul. :) kiss

Subiect: Re: Rise or fall Dum 28 Oct 2012, 08:45

E super

! Descri fantastic dance2

!

Totusi

, vad ca te intelegi bine si cu suspansul rolling on the floor

. Ador istorioarele cu crime si alcool . Te rog , fie-ti mila puppy eyes

si pune mai repede next ! nervi!

Bafta in continuare la scris !

Zbye ! hi!

Aceasta este Katia.
Rusoaica pura; ochi albastri si par negru.
Concept.
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Andreea Drăgan

Ahh, si eu care credeam ca ai adus un alt capitol! (D) Doamne iarta-ma, cred ca sunt nebuna dupa tot ceea ce scri tu. Esti atat de talentata..., si sincer, ai evoluat mult, este o mare diferenta dintre capitolul primului tau fic si acest one-shot. Ca si Ema, si eu am avut impresia ca citesc o carte politista :))) Prima parte a fost extraordinar de bine structurata, de abia astept o urmatoare parte - din cate am inteles mai urmeaza una, nu? :o3
Spor la scris. :*

P.S. Nici nu mi-am imaginat-o pe Katia asa :-o Ehh, rusoica :x

II.
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
Scott Matthew - Lithium Flower

Demetri m-a chemat in ‘camera de conferinta’: o camaruta mica, in spatele barului, unde primeam misuinile si detaliile. Aleksei ii spune ‘camera de tortura’: au avut loc si niste evenimente mai sangeroase acolo…

Acesta imi inmaneaza un stick de memorie si un dosar.

‘Watanabe Masanori. Membru Yakuza. Acuzat in 2005 de omor calificat si spalare de bani.’

‘Si ce a facut mai exact? A luat 1000 de yeni de la “victima” si acum vrea sa nu ne mai jucam cu el?’

A urmat, desigur, privirea lui ucigatoare. Faceam des glume. Dar cand vine vorba de o misiune, trebuie sa fim mereu seriosi, spune el, oricat de amuzanta ar fi. “Banu-I ban iar clientul are intotdeauna dreptate” spunea el mereu cand nu ne convenea ceva…Asta era ceva ce nu mi-a placut la Demetri. Niciodata nu a spus NU banilor…Si-ar da si viata, si-ar privi familia in chinuri pentru bani…ceea ce a si facut.

‘Din moment ce este cautat de politie, acesta se ascunde. Misiunea TA este sa dai de el si sa-l ucizi…’

Ochii mi s-au facut mari…Asta era prea de tot. Sa ucid un om? Ma rog, este un criminal, dar, totusi…Asta nu e treaba mea. Sau este? Imediat il refuz…Nici prin cap nu-mi trece sa ma implic in asa ceva…

‘Ai spus ca o accepti, parca…Sunt eu batran, dar inca aud bine…Uite, stiu ca mama te e in spital, nu? Are nevoie de operatie, nu? Ai nevoie de banii aia, nu?’

Privesc in jos…Am facut toate astea pentru mama. Cu banii din misiunea asta as putea sa platesc operatia mamei si sa o fac sa se intoarca acasa. Care sunt, de fapt, prioraitatile mele? Mama sau legea? Legea am incalcat-o de atatea ori…Insa, sa omor un om? Pana la urma, si asa este un vierme de om. Lumea ar fi putin mai buna fara el. Presupun ca nu am nimic de pierdut…Banii vor ajunge la mama, ea va fi sanatoasa si va trai bine, chiar daca asta presupune ca eu sa risc sa fiu omorata…

Dau din cap afirmativ cu o oarecare abtinere…

‘Esti o fata buna, Katia…Intr-o zi, o sa fii impreuna cu mama ta, acasa…’ asta fiind singura mea motivatie…

Imi ridic privirea spre Demetri. Acum nu mai puteam sa dau inapoi. Trebuia sa fac rost de bani cu orice pret. Acesta zambeste usor…

‘Pentru siguranta ta, ar trebui sa te intorci la scoala…Nu trebuie sa umblii pe strazi zi si noapte, cum faci de obicei…Este prea periculos. Yakuza pot fi oriunde. Fii foarte vigilenta si poarta intotdeauna asta cu tine…’

In acel moment, acesta imi inmaneaza un pistol. Era prima data cand vad o arma pe viu. Am ezitat sa o ating, insa am facut-o. Parea a fi un Desert Eagle…Mult prea puternic pentru o fata de 16 ani. O data ce trag, ma voi duce 2 metrii in spate…Oricum, nu intentionam sa-l folosesc. Tot cutitul meu ramane de incredere…M-a salvat de atatea ori si tot de atatea ori m-a bagat in belele.

Inainte de a iesi din camera, acest se intoarce spre mine si-mi spune:

‘Aleksei nu trebuie sa afle despre aceasta misiune.’

Oare de ce? Nu are nici o legatura cu el. Si, chiar daca i-as fi spus, nu as fi vrut sa-l implic. Este cel mai bun prieten al meu. Nu as vrea sa pierd singura persoana cu care pot sa fiu cinstita…Mama nici macar nu stie ca am parasit scoala…Doar ca sa invat sa programez, sa sparg conturi bancare, sa preiau informatii secrete…Daca ar afla, ar fi foarte dezamagita…
Revin…De ce a insistat Demetri ca Aleksei sa nu afle despre aceasta misiune? Este cam ciudat…De obicei, nu mi-a interzis sa vorbesc despre misiunile mele cu Aleksei…Trebuie sa fac niste cercetari…Cine este acest ‘client’ si ce treaba are cu acest Watanabe Masanori?

Heiaaa! Am aterizat si eu pe aici, pentru a vedea ca ai mai adus un capitol. in love

Uu, actiunea se complica, vad ca ai adus o noua intriga si si mai multe semne de intrebare. Pentru mine cel putin, seful Katiei mi se pare cel putin suspect, daca nu chiar mai mult. think

Ma intreb ce legatura are Aleksei cu acel client si cum o sa ne mai uimesti data viitoare. Spor la scris. kiss

Presupun ca sunt singura care la acest capitol nu a inteles absolut nimic si este in ceata. E ciudat si atat de incitant totul. Vreau sa ajungem la " bataia " acestui one-shot. Imi place la nebunie si sper ca la viitorul capitol sa fiu mai lamurita.
Imi place modul in care faci cititorul sa se simta acolo, fara prea mari eforturi si cuvinte complexe. Ador si melodia capitolului, face toata atmosfera sa fie reala, sa te simt intr-un bar rusesc unde se intampla multe lucruri ilegale, sau nu.
Sunt curioasa de unde faci rost de toate melodiile si cum sunt perfecte pentru fiecare capitol, as vrea fac si eu asta, sunt asa invidioasa pe talentele tale.
Eu astept urmatorul capitol, sper sa-l aduci curand si sa nu se termine prea repede povestea. E mult prea interesanta.

Andreea Drăgan

Buna :) Am citit capitolul de cand l-ai postat, insa m-a lasat fara cuvinte si chiar nu stiam ce sa-ti zic. Ca si Ema, nici eu n-am inteles prea multe din acest capitol, si-l astept pe urmatorul pentru ca vreau ca misterul sa se elucideze. Acum, nu-nteleg de ce toata aceasta presiune si de ce trebuie sa omoare un om, de ce ea, o femeie? Nu-mi miroase a bine faptul ca Aleksei nu trebuie sa stie nimic despre asta.. :-s Capitolul a fost trist si chiar m-a facut sa plang faptul ca ea risca atat de mult doar ca sa faca rost de bani pentru mama sa, sa o vada din nou acasa, sa fie din nou impreuna cu ea.. Astept urmatorul capitol, spor la scris :*

Subiect: Re: Rise or fall Sam 01 Dec 2012, 00:15

Alien.biohazard a scris:: II.

Demetri m-a chemat in ‘camera de conferinta’: o camaruta mica, in spatele barului, unde primeam misuinile si detaliile. Aleksei ii spune ‘camera de tortura’: au avut loc si niste evenimente mai sangeroase acolo…

Acesta imi inmaneaza un stick de memorie si un dosar.

‘Watanabe Masanori. Membru Yakuza. Acuzat in 2005 de omor calificat si spalare de bani.’

‘Si ce a facut mai exact? A luat 1000 de yeni de la “victima” si acum vrea sa nu ne mai jucam cu el?’

A urmat, desigur, privirea lui ucigatoare. Faceam des glume. Dar cand vine vorba de o misiune, trebuie sa fim mereu seriosi, spune el, oricat de amuzanta ar fi. “Banu-I ban * Înainte de " iar " se pune mereu virgulă. * iar clientul are intotdeauna dreptate” spunea el mereu cand nu ne convenea ceva… * N-am nimic cu punctele de suspensie, doar să nu abuzezi de ele. * Asta era ceva ce nu mi-a placut la Demetri. Niciodata nu a spus NU banilor…Si-ar da si viata, si-ar privi familia in chinuri pentru bani… * Aceste puncte de suspensie au rol de a marca o pauză în vorbire, dar în ultima frază sunt cam multe pauze. Citesc cu voce tare, iar mie una nu mi se par tocmai potrivite. * ceea ce a si facut.

‘Din moment ce este cautat de politie, acesta se ascunde. Misiunea TA este sa dai de el si sa-l ucizi…’

Ochii mi s-au facut mari…Asta era prea de tot. Sa ucid un om? Ma rog, este un criminal, dar, totusi… * Abuz de puncte de suspensie. Aici nu îşi aveau rostul, după părerea mea. * Asta nu e treaba mea. Sau este? Imediat il refuz…Nici prin cap nu-mi trece sa ma implic in asa ceva…

‘Ai spus ca o accepti, parca…Sunt eu batran, dar inca aud bine…Uite, stiu ca mama te e in spital, nu? Are nevoie de operatie, nu? Ai nevoie de banii aia, nu?’

Privesc in jos… * Nu era nevoie de punctele de suspensie * Am facut toate astea pentru mama. Cu banii din misiunea asta as putea sa platesc operatia mamei si sa o fac sa se intoarca acasa. Care sunt, de fapt, prioraitatile * " Priorităţile ", nu " prioraitatile *. Greşeală de tastare, nu gramaticala. Mai mult ca sigur, nu ? * mele? Mama sau legea? Legea am incalcat-o de atatea ori…Insa, sa omor un om? Pana la urma, si asa este un vierme de om. Lumea ar fi putin mai buna fara el. Presupun ca nu am nimic de pierdut… * Abuz de puncte de suspensie. * Banii vor ajunge la mama, ea va fi sanatoasa si va trai bine, chiar daca asta presupune ca eu sa risc sa fiu omorata…

Dau din cap afirmativ cu o oarecare abtinere…

‘Esti o fata buna, Katia… * Punctele de suspensie. Atenţie ! * Intr-o zi, o sa fii impreuna cu mama ta, acasa…’ asta fiind singura mea motivatie…

Imi ridic privirea spre Demetri. Acum nu mai puteam sa dau inapoi. Trebuia sa fac rost de bani cu orice pret. Acesta zambeste usor…

‘Pentru siguranta ta, ar trebui sa te intorci la scoala…Nu trebuie sa umblii pe strazi zi si noapte, cum faci de obicei… * Punctele de suspensie !! * Este prea periculos. Yakuza pot fi oriunde. Fii foarte vigilenta si poarta intotdeauna asta cu tine…’

In acel moment, acesta imi inmaneaza un pistol. Era prima data cand vad o arma pe viu. Am ezitat sa o ating, insa am facut-o. Parea a fi un Desert Eagle…Mult prea puternic pentru o fata de 16 ani. O data ce trag, ma voi duce 2 metrii in spate… * Nu trebuiau punctele de suspensie * Oricum, nu intentionam sa-l folosesc. Tot cutitul meu ramane de incredere…M-a salvat de atatea ori si tot de atatea ori m-a bagat in belele.

Inainte de a iesi din camera, acest se intoarce spre mine si-mi spune:

‘Aleksei nu trebuie sa afle despre aceasta misiune.’

Oare de ce? Nu are nici o legatura cu el. Si, chiar daca i-as fi spus, nu as fi vrut sa-l implic. Este cel mai bun prieten al meu. Nu as vrea sa pierd singura persoana cu care pot sa fiu cinstita…Mama nici macar nu stie ca am parasit scoala… * Punct, propoziţie nouă ori virgulă şi cu literă mică. * Doar ca sa invat sa programez, sa sparg conturi bancare, sa preiau informatii secrete…Daca ar afla, ar fi foarte dezamagita…
Revin… * Punctele de suspensie ! Atenţie ! * De ce a insistat Demetri ca Aleksei sa nu afle despre aceasta misiune? Este cam ciudat…De obicei, nu mi-a interzis sa vorbesc despre misiunile mele cu Aleksei…Trebuie sa fac niste cercetari…Cine este acest ‘client’ si ce treaba are cu acest Watanabe Masanori?

Deci am venit şi eu cu critică.
Titlu: Îmi place, chiar dacă nu e atât de imens/scurt şi nu are cuvinte pompoase te atrage. E un fel de mister.

Idee: Până acum sunt total debusolată cum e cu ideea, dar în cel mai sigur caz este originală. Sunt sigură de asta.

Descriere: Puţină în acest capitol. Primul capitol m-a lăsat mută. Descrierea ta nu e foarte largă, dar e concretă şi îţi oferă destule detalii despre locul/obiectele ce se află acolo. Ultimul capitol, a bătut vântul şi a mai rămas doar puţină descriere.

Dialog: Este multicel, ai putea să mai reduci 2-3 replici, dar şi aşa tot are şi el rostul lui, iar tu îl foloseşti corespunzător.

Acţiune: Nu ştiu de ce, dar în ultimul capitol am senzaţia că ai grăbit-o puţin. Aşa puţinel, ai tras pisica de coadă, nu ? * laughs *. Revenind, planul narativ decurge bine, ştii când să te opreşti. Capitolul 2 a fost cam scurt, don't you think so ?

Estetică : Îmi place şi nu prea. Adică e o estetică total diferită de celelalte, dar parcă prea ai rărit rândurile, doar ca să dai senzaţia că ai scris mult. Nu-mi prea place asta. Pune mai multă descriere şi formează fraze, după paragrafe, nu doar fraze, cum este în acest ultim capitol.

Greşeli de ortografie/tastare/scriere: Ţi-am verificat mai sus ce era de verificat. De gramatică nu ai, de scriere nici atât. Ai grijă la tastare, ce-i drept ai avut doar o greşeală, e bine. Dar mai verfică înainte să postezi. Aporpo, ai grijă cu toate acele puncte de suspensie, pe mine m-au enervat, erau deja prea multe. *laughs * Înţeleg că îţi plac, dar mai moale, okey ?

În restul totul este foarte bine. Să o ţi tot aşa. Te aştept cu următorul capitol.

Subiect: Re: Rise or fall Sam 15 Dec 2012, 22:43

III.
[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
Mt Eden - Still Alive

Era seara, mult prea tarziu. 23:52 sa fiu mai precisa. Ce zi este astazi ? Marti. Trebuie sa merg la scoala. Ma mai uit la ceas inca o data. Nu am timpul necesar si nici chef sa incep misiunea acum. Orele de vizita la spital s-au incheiat de mult. Presupun ca ar trebui sa merg acasa. Opresc un taxi.

‘Destinatia ?’
‘Ikebukuro. Langa « Metropolitan ».’

Da, casa dulce casa. Noptile sunt superbe in Ikebukuro, mai ales unde locuiesc eu. Cum intru pe usa, in micutul nostru apartament, deschid laptop-ul. Ma conectez rapid la baza de date a politiei. Caut : ‘Watanabe Masanori’. Eram putn mirata ; nu facuse el cine stie ce : a spart o banca, si-a batut joc de vreo doi politicieni, carora le-a luat bani, a ucis niste ‘dame de companie’. Nu e tocmai profilul ‘membrului Yakuza’ la care ma asteptam. Totusi, nu am aflat ce conexiune exista intre ‘client’ si Masanori. Dar, care este numele clientului ? Ma reped in intuneric sa caut dosarul. Cand esti hacker, nu iti faci treaba asa, ‘pe fata’. Mereu esti in pericol, chiar si pe lumina. Eh, suna idiot.

Trag jaluzelele si aprind lampa. Rasfoiesc incet dosarul si vad scris cu majuscule ‘TANAKA HITOSHI’. Deci, el este omul meu. Caut, de asemenea, numele lui in baza de date a politiei. Surpriza mea, l-am gasit foarte repede : avea un cazier destul de lung. Ceea ce imi atrage atentia este faptul ca acesta a ucis trei persoane in anul 2002, in Shinjuku. Shinjuku, 2002…De ce mi se pare asa de cunoscut ? Bine, stiu ca barul lui Demetri se afla in Shinjuku. Mai stiu ca m-am alaturat lui Demetri in 2010, deci sigur nu este legat de Demetri. Mai citesc inca o data :
‘Data : 2002. Sectorul Shinjuku. Cele trei victime au fost gasite impuscate mortal in torace. Complici necunoscuti.’

Trei victime. Ma intreb, sa fie oare…Dar au fost doar doua victime atunci. Ar fi mai bine sa notez. Niciodata nu se stie. De asemenea, domnule Tanaka, ceva imi spune ca ne vom vedea curand. Mai verific inca o data dosarul. Bla, bla, cateva date despre Masanori, bla, bla…Nimic, insa, despre Tanaka.

Verific ceasul : 01 :23. Ar trebui sa ma culc. Maine, practic, e prima mea zi de scoala. De cand lucrez pentru Demetri nu am frecventat scoala. Mai ales de cand mama este in spital. Nimeni nu ma cunoaste. Ma duc doar ca sa dau examenele, care, spre mirarea celorlalti, le trec nu nota maxima. Pana la urma, atat munca la calculator necesita si anumite cunostinte de matematica, engleza, chiar si japoneza, daca este sa ne gandim mai bine.

Ah, patul. De cand nu am mai dormit in patul meu. Este atat de pufos incat adorm instantaneu. Cred ca nu am mai dormit ca o ‘liceana normala’ de cateva luni, daca nu, ani. Doi ani, mai precis. Viata asta de partea umbrita a justitiei este atat de nebuna si obositoare. De fapt, nici nu o pot numi justitie. Mai ales, nu ma pot numi practicant al justitiei. Eu trebuie sa ucid un membru Yakuza, la comanda altui criminal. Ma aflu in situatia cand nu am dreptul sa judec pe nimeni.

Ei, bine, a sosit dimineata de miercuri. Prima zi de scoala pentru anumiti elevi. Uniforma mea, ah. Neatinsa inca din al doilea trimestru. Cum in aceasta perioada incep examinarile, toti vor fi cu gandul la invatat. Mai bine pentru mine. Ma indrept spre baie unde fac un dus fierbinte. Mai apoi, imi pregatesc o cana de cafea neagra. Nu este tocmai sanatos pentru un adolescent sa bea cafea. Fac asta din obisnuinta. Totusi, mai bine cafea decat alcool. Imi iau un caiet si pornesc spre scoala. Chestia amuzanta este ca nu imi amintesc drumul spre scoala. Pai, va trebui sa-i dau si de aceasta data de cap.

***
Cu greu, ajung la scoala. Atatea fete necunoscute, parca as fi intr-un alt oras. Intreb cativa elevi unde se afla clasa celor din anul 2, respectiv, cei de la B. Privirile confuze erau inevitabile. La fel ca si intrebarile ‘Esti o eleva noua ? Te-ai transferat din Rusia ?’.

Dupa ce ajung in clasa, ma asez la o banca libera din spate. Aia trebuia sa fie banca mea. Prafuita, de sigur. Sa nu mai spun ca nouasprezece perechi se atintesc asupra mea. Si apar susotelile si barfele : ‘Aia nu este rusoaica ? Katia, sau ceva de genul. Se pare ca va sta langa Watanabe-san’.
Watanabe-san ? Unde am mai auzit numele acesta ? Sa fie oare vreo ruda a urmatoarei mele ‘victime’? Ascult in continuare la discutia a doua colege :

‘Tatal lui Watanabe-san nu este din Yakuza ?’
‘Shhh, subiectul acesta este tabu !’

Pai, nici la scoala nu sunt in siguranta. Daca este fata lui Masanori, m-am ars. Sau poate, ma aflu mai aproape de ‘omul meu’ decat as crede. Nu trec doua secunde ca profesorul intra in clasa. Toti elevii saluta politicos iar acesta urma sa faca prezenta :

‘X, Y prezenti, Kozlov absent…’
‘Domnule profesor, Kozlov-san este prezenta’ striga un elev din dreapta mea.
Acesta cu o expresie mirata pe fata, continua sa faca prezenta.
‘Z, T prezenti, Watanabe ?’
‘Absent’
‘Hmmm, poate cineva sa-i duca temele domnisoarei Watanabe ?’

Brusc, imi vine o idee.

‘Ma ofer eu’ spun eu in timp ce ma ridic din banca. In acel moment eram centrul atentiei. Cred si eu ca parea ciudat. Mai degraba, era un gest de ipocrizie. Eleva care nu a fost la scoala pana in acest moment sa se ofere sa-i duca lectiile unei eleve absente pentru o zi.
‘Ah, bine, domnisoara Kozlov. Presupun ca nu stiti adresa domnisoarei Watanabe. La sfarsitul orei, va duceti la administratie si duceti acest bilet prin care aveti permisiunea profesorului sa cereti aceasta informatie.’

Jackpot.

__________________________________________
Capitol necorectat!
Remember kids, alcohol is bad for your sexiness.

Subiect: Re: Rise or fall Sam 15 Dec 2012, 22:55

Jackpot!

Cum se poate scrie atat de fluent oare? Eu una nu inteleg cum poti, dar sunt foarte fericita in momentul de fata ca pot citi ceva de calitate care sa ma relaxeze, dar si tina in suspans, in acelasi timp. Mi-a facut sa citesc acest capitol, la fel ca si pe celelalte. Sunt tare curioasa cum va decurge vizita la Watanabe acasa, ce se va intampla acolo? Mm, sper sa aflu mai multe in urmatorul capitol care o sa vina repejor.. nu-i asa? ;;)

Eii, dar pana atunci iti urez spor la scris si multa inspiratie. :)

Subiect: Re: Rise or fall Sam 15 Dec 2012, 23:00

Paradise. Paradise. Paradise. Paradise. Paradise. Paradise..... Alchool.. coffe.. bed.. party.. agent.. kill.. murder... got ya !
Hei Miss Hipster. * laughs * Am văzut, am văzut că ai pus nextul şi chiar m-am bucurat. Era şi momentul să ne aduci un capitol plin de suprize şi plin de suspans, fară să prezinte o acţiune foarte amplă. Ador modul tău de a scrie, atât de uşor. Mă gândesc la tine, stând la birou, durând să scrii doar 20 de minute un asemenea next. Ai un talent, aparte, la fel ca alte trei persoane de pe acest forum pe care le ador şi mă inspiră.
Dăh ! Acum începe acţiunea, right ? Abia aştept să văd care o să fie " chimia " dintre aceste două fete. Am o vagă bănuială despre a treia persoana neidentificată în acel atac. Nu ştiu, vedem, vedem. * laughs *
Spre deosebire de fostul capitol aici am fost mai lămurită şi am înţeles mai bine totul, nu cred că a fost neapărat că nu ai scris corect sau ceva de genul, ai avut tu grijă să ne încurci.
Am văzut o singură greşeală şi capitolul este necorectat zici ? Jură-te, nu cred. (D)

Oricum, aştept următorul capitol cu care o să ne încânţi ca de obicei. a hug

EDIT: Ador melodia capitolului, mereu mi-au plăcut melodiile tale. Poza e şi ea genială. <33

Andreea Drăgan

La mulţi ani ! Bună, scumpo ! Îmi pare foarte rău că trec de abia acum, însă n-am avut o stare prea bună în ceea ce priveşte cititul ficurilor. Mă miră curajul Katiei, este foarte ciudat, riscă foarte mult să se ducă în casa unui mafiot... Şi, Doamne, toată viaţa ei este obositoare, mă întreb cum rezistă. Îmi pare rău şi pentru Watanabe, nimeni nu merită să primească vestea că tatăl ei este mort, de fapt, nimeni nu trebuie ucis mai exact.
Aştept următorul capitol, spor la scris şi multă inspiraţie !

Subiect: Re: Rise or fall Sam 02 Feb 2013, 18:03

IV.

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
ORIGA - Inner Universe

Cum s-a terminat ora, am si plecat spre administratie. Acolo, un professor mi-a dat un bilet cu adresa. Watanabe locuieste in Shinjuku. E destul de mult de mers de la scoala pana acolo. Insa nu este un obstacol prea mare.

La sfarsitul programului, mi-am pregatit ghiozdanul si am plecat. Cand ajung in curtea scolii, simt cum cineva ma trage de maneca. Ma intorc incet si observ o fata scunda, cu doua codite, care purta ochelari. La prima vedere, parea de 12-13 ani. Ma intrebam ce ar cauta un copil de 13 ani intr-un liceu. Se pare ca fata respectiva e in clasa cu mine.

‘Te cunosc ?’
‘Ahhhh, Kozlov-san…Uhm, sunt Kurosawa A-Akemi’ mi-a raspuns aceasta, parand foarte speriata. ‘Suntem in aceeasi clasa…Ma intrebam daca as putea sa vin cu tine la Katsumi?’
‘Katsumi? Cine este Katsumi?’
‘Watanabe-san. Katsumi Watanabe-san. Stii, este prietena mea si, si, as vrea sa o vad! Pot sa vin cu tine?’
‘Da, de ce nu…’

Apoi, mi-am dat seama ce am facut. Eu ma duc acolo defapt sa-l ucid pe Masanori. Nu am nevoie de martori. In plus, ma duc in casa unui criminal. Sa aduc o fetita cu mine…Ca si cum i-as da un miel unui lup. Poate ca am noroc si o sa plece. Sau, si mai bine, poate Katsumi nu este acasa, desi este bolnava, ceea ce ar parea cam ciudat. Of, de ce nu gandesc inainte sa vorbesc ? Si brusc, mi-am adus aminte ca nu am pistolul la mine. Imi pipai putin buzunarul si observ ca nu am nici cutitul la mine. Se pare ca ma noi duce doar sa investighez.

Era ora 16:58 cand am plecat din curtea scolii. Mai era putin pana se intuneca. Atmosfera era placuta. Nu era nici foarte frig. Sa merg aproximativ 8 kilometri pe jos nu m-ar fi deranjat. Ce pot sa spun, drumul pana in Shinjuku a fost plicitsitor. Aceasta Akemi nu se oprea din vorbit. Ba vorbea despre nu-stiu-ce trupa de pop, ba vorbea despre scoala. Orice ar fi spus, o aprobam usor din cap. La un moment dat, a pus acea intrebare :
‘Kozlov-san, de ce ai lipsit asa de mult de la scoala ?’
Cand am auzit, gandul imediat mi s-a dus la chipul mamei. Cand eram mica, era foarte fericita. Mereu zambea. La fel si tata. Cand ma gandesc la cele clipe, intotdeauna incep sa zambesc si eu. Singurele lucruri pe care nu am vrut sa le uit. Sper sa vad acel zambet dulce al mamei din nou. Dar, acum este in spital. Iar eu sunt in drum spre persoana care trebuie sa o ucid. Nu i-am raspuns fetei. Aceasta s-a intristat. Probabil a inteles de ce nu am raspuns…

‘I-Imi pare rau ca am intrebat…’

Este dulce. Dar enervanta, ce pot sa spun.
La un moment dat, aceasta ma opreste si imi arata cu degetul un bloc ajuns in paragina. Acolo locuia Watanabe. Te-ai gandi ca un criminal ca el ar fi locuit intr-o vila, intr-un apartament de lux, in afara zonei Tokyo, poate chiar in afara tarii. Insa, intr-un apartament vechi ? Serios ? In mijlocul orasului ? Ma mir cum de nu a fost gasit pana acum de catre politie.
A trebuit sa urcam cateva etaje pana cand am ajuns in fata unei usi de lemn, verde, patata iar vopseaua i se lua foarte usor. Akemi a sunat la usa. Se aud niste pasi greoi. Parea ca cineva de apropie. Inima imi batea din ce in ce mai tare. Mainile imi tremurau. Speram sa nu fie nimeni acasa.
Usa se deschise cu un scartait. In fata noastra, acum, se afla un barbat foarte inalt si implinit, cu un chip batrancios : avea ochii mici iar fruntea plina de riduri. Si-a atintit privirea asupra mea. Eram inspaimantata.

‘Cine sunteti voi si ce vreti ?’ se auzi vocea lui groasa, putin ragusita.
‘Buna seara. Am venit sa-i aducem temele lui Katsumi’ am spus eu, incercand sa ma calmez. Nu puteam sa-l privesc in ochi, imi era mult prea frica.
‘Katsumi nu este acasa acum. Intrati si lasati-i tema sau ce o fi…’

Casa lui Watanabe nu era cine stie ce frumusete. Peretii galbeni, mobila de lemn deschis la culoare. Acesta ne-a aratat o usa roz. Acolo era camera lui Katsumi. Am apasat pe clanta si m-am speriat. Intrasem intr-un univers roz. Peretii, desigur, roz, erau acoperiti cu postere cu trupe de baieti si alte cele. Sa nu mai spun ca patul ei era plin cu jucarii de plus. Sigur locuieste o fata de liceu aici ? Las caietele pe biroul ei, destul de neingrijit si plec. Lui Masanori cred ca putin ii pasa.Acesta vorbea la telefon. Auzisem cateva franturi din conversatia lor. Acesta aflase ca este urmarit si ca ar trebui sa-si paraseasca locuinta, insa acesta nu poate pentru ca trebuie sa o astepte pe Katsumi sa se intoarca. Perfect pentru mine.

Parasim blocul iar eu si Akemi o luam in directii diferite. Acum, sa ne gandim la misiunea noastra. Mai intai trebuie sa merg acasa, sa ma pregatesc. Am un Desert Eagle. Se aude destul de tare. Ar trebui sa fac rost de un silencer. Deci, trebuie sa-l sun pe Demetri. El cunoaste niste oameni care se ocupa cu arme.

Imi pregatesc arsenalul si plec spre tinta. Era ora 23:27. Lampile de pe strada si cateva fereste mai emanau lumina. Sa ne facem un plan. Nu pot sa intru pe usa din fata deoarece face prea mult zgomot. Cu speranta ca el este in sufragerie si Katsumi la fel, as putea sa intru prin fereastra camerei ei. Insa, ei stau la etajul sapte. Atunci, imi vine o idee. Langa acel bloc se afla alt bloc de apartamente iar holul de la etajul sapte are o fereastra mai apropiata de apartamentul lui Watanabe. Sa zicem ca o sa ies pe acea fereastra. Apoi, in dreapta se afla o bara care face legatura intre cele doua blocuri. Voi trece pe bara aceea spre bloc apoi ma voi prinde de burlanul de langa fereastra lui Kasumi si voi intra. Pretty legit. Sunt sanse mari sa cad, dar pot sa risc.

Ajunsa la etajul sapte, pe hol, deschid usor fereastra si ma urc pe pervaz. Privesc in jos si simt cum incep sa ametesc. Imi era frica. Stiam ca nu era o idee buna pentru ca era mult prea riscant. Trebuia sa o fac. Imi iau inima in dinti, inchid ochii si sar spre bara. Spre norocul meu, m-am prins de bara. Era putin alunecoasa insa m-am miscat repede si am ajuns la blocul celalat. M-am catarat pe burlan si am deschis fereastra camerei. Era foarte intuneric. M-am uitat in jur. Nu era nimeni. Brusc, cineva deschide usa.

‘Cine esti ?’ spuse Katsumi, presupun, speriata.
Ei, nu am anticipat asta.
‘Uhhhhhm, sunt Akane Oshima si am venit dupa caiete’
‘Care caiete mai exact? Si cum ai intrat aici?’
‘Uhm, pai, astazi nu ai venit la scoala si am fost trimisa sa iti aduc lectiile. Tatal tau m-a lasat sa intru ca sa iau caietele’
‘Mda, poti sa le iei’
‘Bun, am sa plec acum…’

Phew. Am scapat. Se vede ca nu e cea mai inteligenta persoana. Katsumi era blonda si se machia foarte strident, evident, cu roz fuchsia. Ce mai intalnire. De ar stii fata asta de ce ma aflu aici. Inchid incet usa camerei ei si il zaresc pe Masanori stand pe canapea, uitanu-se la televizor. Era momentul oportun. Ma strecor incet in spatele lui pastrand o distanta de aproximativ 6 metri. Scot pistolul si tintesc spre capul lui. Inima incepu sa imi bata foarte repede. Incepeam sa respir foarte greu. Trebuie sa-l impusc. Trebuie sa o fac, chiard aca nu vreau. Pentru bani, pentru mama…Nu mai am mult timp pana o sa iasa Katsumi din camera. Inspir adanc, inchid ochii si apas pe tragaci. Acesta cade pe podea, lasand o balta de sange pe covor.
Am inceput sa ma panichez. Respiram foarte greu. Tensiunea crestea. Ce am facut ? Am inceput sa plang. Niciodata nu am crezut ca voi face asta. Era ceva de neconceput pentru mine. Si, uite-ma. Am luat arma si am fugit cat am putut de repede, fara sa ma uit inapoi. Nu mai era mult timp pana ce Katsumi o sa il vada mort pe podea, eu fiind singura persoana suspecta.

Am alergat si am alergat pana am ajuns la barul lui Demetri. Acolo, i-am spus ca am indeplinit misiunea iar acesta mi-a dat o servieta destul de grea. Ma duc in spate, in acea camera mica, si o deschid: 5 000 000 de yeni. Atunci, m-am simtit usurata. Am inceput sa rad ca o nebuna. Banii pentru care am riscat asa de mult erau in mainile mele. Banii de care aveam nevoie pentru a fi fericita alaturi de mama. Ma intorc la bar, ma asez pe scaun si comand o sticla mica de vodka. Prin cate am trecut, ar trebui sa sarbatoresc ca acasa.

Ar trebui sa ma duc la mama, chiard aca orele de vizita s-au terminat de mult. Era ora 00:46. Chiar cand ma gandeam la ea, simt telefonul cum imi vibreaza in buzunarul hanoracului. Era ea. Eram extrem de fericita incat incepusem sa plang. Totul avea sa fie bine de acum.

‘Mama ! Mama, am facut rost de bani ! Mama, poti sa vii acasa acum ! O sa fim fericite, o sa fii sanatoasa, ai sa vezi, cum ti-am promis…’
‘Domnisoara Kozlov ?’
Inima mi se oprise in loc. Nu era vocea mamei. Era o voce de barbat.
‘Da, da, eu sunt…Cine este la telefon ?’ intreb speriata.
‘Sunt Masamune Hisao, doctorul mamei dumneavostra. Imi pare foarte rau pentru pierderea dumneavoastra. Nu am mai avut ce sa facem…’
‘Cum ? Ce vrei sa spui ? Ce pierdere ? Ce nu ati mai avut ce sa faceti ?’
‘Ne pare nespus de rau pentru pierderea dumneavostra. Mama dumneavostra a murit la ora 00 :30. Puteti sa veniti la spital sa semnati actele. Inca o data de pare nespus de rau…’

Inchid telefonul si il arunc pe jos, acesta spargandu-se. Tensiunea imi crestea. Eram inspaimantata, sau nervoasa. Nu stiu ce simteam in acel moment. Nu puteam sa ma mai misc. Totul se oprise. Timpul, spatiul, nimic nu mai conta. Eram socata. Am izbucnit in lacrimi imediat si am fugit cu banii. Am alergat acasa. Nu se putea ca asta sa mi se intample. Dupa atatia ani, in care mi-am riscat viata numai ca sa o vad pe mama zambind din nou…Era ireal. Ba nu. Era realitatea. Era acea lovitura puternica a realitatii care te lasa fara suflare.

Am ajuns acasa si m-am trantit in pat unde am inceput sa urlu de durere. Nu am mai vazut-o de mult. Iar acum, nu am sa o mai vad niciodata. Eram terminata. Am luptat pentru ce pretuiam mai mult si l-am pierdut in acelasi timp, cand credeam ca am sa inving. Nu mai pot sa lupt in continuare. Nu mai este treaba mea de acum. Aveam privirea incetosata. Ma indrept spre birou unde iau acel stick cu informatii. Iau o foaie de hartie si incep sa scriu. Pun totul intr-un plic si ma indrept spre barul lui Demetri. Ma leganam dintr-o parte in alta. Nu mai bausem niodata pana acum iar o sticluta de vodka ma facuse praf. Ii las plicul lui Demetri si ii spun ca este pentru Aleksei.

‘Sa nu il deschizi…Este numai pentru Aleksei’

Fara sa-l mai astept sa spuna ceva, plec. Alerg spre casa, plangand. Nu mai suportam. Nu ma mai suportam. Trebuie sa se sfarseasca totul. Acum. Urc scarile sprijinindu-ma de perete pana ce ajung in fata usii. Stau pe ganduri daca mai are rost sa intru. Ma uit la acea usa. Atatea lucruri s-au intamplat in spatele acelei usi. Iar acum este momentul ca toate sa ramana incuiate pe veci in inautrul acelui mic apartament. Continui sa urc scarile pana ajung pe acoperis.

Orasul era asa de frumos seara. Turnul Tokyo lumina ca de obicei. Cerul era acoperit de nori si nu puteam zari nicio stea. Un oras asa de frumos. Ma urc pe marginea blocului. Ma intorc cu spatele, inchid ochii si ma las usor pe spate. Vantul devenise dintr-o data foarte rece. Apoi, nu am mai simtit nimic.

In tot acest timp, am crezut ca acest oras este al meu, ca detineam totul sub control. Am fost o naiva.

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

END OF RISE OR FALL.

___________________________________________________________________
Capitol necorectat!
Si, am ajuns la final! Le multumesc celor care au citit si sper ca v-a placut experienta 'Rise or Fall'.
Sincer, nu stiu daca s-a inteles ceva din acest capitol. Pare putin cam copilaresc.
In fine, multumesc mult pentru comentarii si sfaturi! a hug

Subiect: Re: Rise or fall Sam 02 Feb 2013, 21:12

Uau.. Mi s-a facut pielea de gaina.. Nici nu mai stiu ce sa spun, totul a fost asa de rapid, de crud, de ciudat. Era ultimul lucru la care ma puteam astepta. Ideea ta a fost geniala, m-ai surprins si socat in acelkasi timp. M-ai lasat cu gura cascata. Cand am aflat ca mama ei a murit am zambbit, dar nu de fericire, ci din cauza ca am realizat inca o data cat de inselatoare poate fi viata. Intr-adevar, ai subliniat aceasta idee foarte bine, intr-un mod cu totul si cu totul unic, personal. Iti multumesc ca mi-ai dat ocazia sa citesc aceasta lucrare, caci mi-a facut mare placere. Sa mai scrii ceva, chiar vreau sa mai citesc. :) Melodia a fost superba, a facut ca atmosfera sa fie si mai apropiata de cea din fic. Este din animeul Ghost in the shell: Stand along complex, nu-i asa? In fine, felicitari pentru creatia ta. Te pup. :*