Tokyo Drive.

M-am decis sa postez un one-shot, fiindca am foarte multe idei in ultima vreme si m-am gandit de ce nu.
Ca sa se stie si sa nu se creeze confuzii, one-shotul e proaspat, dar il am si pe blogul meu. <3
Genul one-shotului: actiune, romanta.
Ps. poza acea cu orasul nu imi apartine, oricum e foarte frumoasa, mai ales ca e din Japonia! Ahh, Japonia... in love

Enjoy!!

Tokyo Drive

~Prolog~

„Dacă depăşesc limita, voi îngenunghia în faţa legii? Voi ascunde chipul după un material închis la culoare, voi lovi camerele cu palmele şi voi avea acel gust amar că am încălcat regulile, pe limbă?
Mă întreb, este aşa cum se spune: Regulile nu au nici o semnificaţie în viaţa reală?”

Priveliştea de afară nu îi potolea gândurile răpuse de rebeliune şi ispita de a simţi pe prorpia piele cum e să încalci regulile impuse de un stat puternic şi influent precum Japonia.
Oraşul uşor luminat de felinare, panouri publicitare şi clădiri cuprindea întreg orizontul prins în pragul apusului, a cărui cer înflăcărat ţinea în mantiile vişinii globul arzător care se pregătea să coboare spre infinit, lăsând regina nopţii să danseze măiestos cu stele, a cărăr strălucire vegheau asupra viselor şi dorinţelor oamenilor.
Privea uimit splendoarea astronomică şi reacţiile spectaculoare dintre corpii cereşti în tabloul de seară, care aduseseră pe buzele sale un zâmbet discret şi inocent.
Se temea. Credea că nu va reuşi, îi era ruşine să arate lumii latura sălbatică şi degajată pe care o ţinuse atâţia ani închisă între coaste, asculdând cu fiecare secundă scursă bătăile ritmice aflate la unison cu dorinţele aprinse şi otrăvite de gândul de a se debarasa de lumea „perfectă” în care trăieşte.
Era ultima seară în care venea devreme acasă şi la timp. Un băiat punctual ca întotdeauna, nu îşi dezamăgea părinţii cu statut social ridicat, nici nu îndrăznea să scoată de sub buzele lor cuvinte care aduceau dezamăgire. Totuşi îl ungea pe suflet faptul că avea să vină o zi în care bătrânii îl vor declara rebel, copil ce nu poate fi stăpânit.
Vise, asta credea că sunt toate aceste şcene derulate de subconştient. Părea că speranţa se evaporase încă de când descoperise cine sunt ai săi, oameni de vază în Japonia şi nu putea de bună voie să facă anumite lucruri. Era conştient de acţiunile înfăptuite, dar dorea mult mai mult de atât. Dorea adrenalina.
Totuşi, chiar dacă pe drumul spre casă aceleaşi vile impunătoare, aceiaşi oameni snobi cu nasul pe sus sau stricţi şi linguşitori, se arătau, frumuseţea Tokyo-ului îl lăsa de fiecare dată ţeapăn şi mezmerizat.
Nu găsea cuvintele potrivite să îşi exprime iubirea pe care o purta în suflet pentru oraşul natal unde copilărise şi îşi petrecuse ultimii opt spre zece ani din viaţă aici. Părea ceva desprins din poveştile sci-fi, poliţiste şi de acţiune, însă cu totul modelat sub o altă înfăţişare. Se plimba cu zâmbetul pe buze printre blocuri sau pe lângă clădirile unde se derulau tot felul de afaceri fie legale, fie ilegale.
Simţea că trăieşte. Simţea că viaţa lui are un rost. Şi putea să audă cum oraşul îl striga!

Andreea Drăgan

Buna

Imi place foarte mult cum scri tu, descri amanuntit fiecare detaliu din peisaj sau actiune, iar asta te tine strans legat de poveste. Si gandurile baiatului sunt au fost asemanatoare cu ale unui copil ce-si doreste libertate, sa scape de parintii sai, sa fie pe propriile lui picioare, sa nu mai fie obligat sa le asculte ordinele alor sai. :) Astept un nou capitol, in caz ca mai ai de gand sa faci vreunul. Spor la scris :*

Buna Cri, am venit si eu la one-shot-ul tau... pentru ca acum am aflat de el. Sa ma anunti, cand postezi ceva nou, sti doar ca-ti citesc toate ficurile. (D)

Revenind, imi place mult de tot felul in care ai deschis, o particica, din marea Japonie, mai exact Tokyo. Chiar m-am simtit acolo, iar poza aleasa este perfecta pentru acest prim inceput al creatiei tale. Ti-am zis, iti ador modul de a descrie, pentru mine esti fenomenala, indiferent de rangul in care ne aflam. Poate alti se vor mira de ce eu, un critic, ador un simplu membru. Daca ei nu observa adevaratul talent, eu nu am cum sa le explic mai mult. Esti un izvor de imaginatie si talent, felul in care descri imi place la nebunie.

Esti o scriitoare buna, foarte bune, care stie sa-si puna ideile pe o foaie virtuala exact cum doreste si intr-o maniera cat mai frumoasa si plina de metafore si clisee de cuvinte. Ideea este absolut mirifica, imi place foarte mult ca te-ai axat pe aspectul mediului inconjurator in acest capitol, multi dintre alti scriitor nu considera acest ascpet ca fiind important, dar se inseala.

Te rog, sa ma anunt cand postezi urmatorul capitol, sunt atat de curioasa de cum va evolua ideea. Succes pe viitor. a hug

Am reusit sa aduc nextul, minune si cred ca vor fi trei capitole in total, depinde acum, ca daca ar fi sa ma opresc la doua, as ajunge la cp. II la vreo 13 pagini. xD Dar cred ca voi organizau eu trei capitole ca sa fie mai usor. Si multumesc celor care citesc one-shotul.
Edena: mersi de com, ma bucur sa aud ca iti place capitolul, iar faptul ca iti place cum scriu ma incanta si mai tare. Esti o scumpa.
Enya: stiu si imi cer scuze, dar m-am gandit ca iti vei pierde vremea. XD
Tu stii mai bine si iti multumesc pentru cuvintele incurajatoare si frumoase. Mersii pentru tot. *tight-hug*

Capitolul I

Impresia că timpul se scurgea mult mai repede ca oricând, îl determina să se agite, iar talpa pantofului bătea furioasă în podea.
Profesoara simţindu-i neliniştea lăuntrică se întorsese cu perechea de ochelari ,a căror ramă de un roşu aprins îi contura bine privirea căpruie închisă, ce nu părea prea fericită. Strâmbase din nas din cauza că băiatul distrugea armonia dintre liniştea sălii şi vocea piţigăiată pe care aceasta o avea. Nemulţumită şi scoasă din sărite de acea bătaie infernală, a strigat o singură dată, cu ton ridicat numele celui cu pricina.
- Ryuzaha Hiyoshi, încetează odată, mă tulburi şi îi deranjezi pe colegii tăi! Dacă ai o cădere mintală te poftesc afară să îţi mai limpezeşti gândul.
Băiatul, a ridicat ochii printre şuviţele nu foarte lungi ale firelor rebele, ce picau în jos drepte, privind-o cu atenţie pe profesoară. Cat de mult îl enerva, dar nu putea să izbucnească, cu toate că era sătul de această corectitudine pe care o avea, trebuia de dragul alor săi să fie politicos şi să se ridice în picioare, să se aplece şi să ceară iertare şi înţelegere.
Înduplecată de aparenţa iminentă a tănărului, într-un final la iertat rugându-l să ia loc şi să stea cuminte. Băiatul a zâmbit fals către ea, s-a aşezat, dar a continuat să se agite în interiorul său.
În ultmele încercări ale sale de a diminuna acest sentiment care îl frământa pe dinăuntru, a întorsc capul spre geamul de lângă el, căci avea banca exact la peretele cu privielişte de afară. Oraşul ia captat ca întotdeauna ochii, acele lumini frumoase care pâlpâiau din îndepărtare, panourile publicitare ce patronau fiecare clădire, sunetul trenurilor şi autovehiculelor ce derapau pe străzile aglomerate.
Mulţi afirmau că oraşul era o junglă, cei din afara ţării considerau că nici nu ai pe unde să mergi, la cât amar de lume circula. Însă Hiyoshi ştia mai bine ca oricine Tokyo-ul, nu dădea dreptate nici uneia dintre primele afirmaţii, fiindcă el memorase fiecare stradă, fiecare colţ, fiecare cartier, fiecare magazin sau clădire, se pricepea şi nu se plângea că nu are pe unde să meargă. Putea foarte uşor să sară un gard, iar apoi cale liberă, linişte şi mai puţină aglomeraţie ca pe străzile principale.
Era o felină jucăuşă, adora să exploreze şi să îşi onduleze corpul printre corpuri solide precum ziduri, oameni, chiar şi maşini. Înafara liceului sau casei, era un rebel de nestăpânit, însă doar prietenul său cel mai bun îi văzuze cea de-a doua faţă. Nu era deligvent, dar ar fi dau orice să guste din viaţa unuia, fiindcă considera că acele persoane sunt lipsite de griji şi aveau libertate deplină, desigur cu anumite restricţii, însă mult mai bine decât el.
Oftase prelung, lăsând aerul cald să aburească într-o formă neregulată geamul de lângă, atât de tare dorea să se sune, încât timpul părea că se oprise. Profesoara îl enerva şi nu mai răbda nici o secundă aici. Nici nu avea ce să vadă, chipurile colegilor săi îi provocau o stare de somnolenţă şi plictiseală. Niciodată nu se întâmplase ceva spectaculor în liceul acesta.
Asta fiindcă era unul dintre cele mai bune din oraş şi pentru că doar cei mai deştepţi puteau intra. Nu nega, era bun, avea un IQ ridicat, dar toceala asta îl învăţase că viaţa lui nu era în perfectă armonie, îşi pierdea vremea cu lucruri insimnificative, care oricum nu îl ajutau cu nimic în viaţă, doar ca să se afle în treabă apuca o carte şi o citea.
Avea un viitor asigurat. Se descurca. Ştia că va ajunge pe propriul său cap undeva unde serviciul îl va delecta în fiecare zi. Nici nu dorea să audă de ai săi, putea să facă orice de unul singur.
Un nou oftat prelung lăsase să se strecoare printre buzele subţiri, uşor crăpate de la frigul de afară. Era luna noiembrie şi frigul era de mult aşternut pe capitala niponă, însă răsăriturile şi apusurile rămăneau plăcute şi călduţe, la fel de spectaculoase ca în fiecare an. Cel puţin aşa credea tânărul brunet, care îşi lăsase chipul între braţe, frecându-l de materialul cămăşii albe din când în când.
Ticăitul ceaşului de pe perete anunţa nerăbdător venirea pauzeu, după încă câteva secunde scurse, clopoţelul sunase ca nebunul, toţi ridicându-şi şi luânudu-şi rămas bun de la profesoara de japoneză. Doar un signur elev a fost mai grăbit, acela fiind chiar Hiyoshi, ce fără să mai stea pe gânduri a pus rucsacul pe umăr, geaca în mână şi a ieşit pe uşă, salutând în şoaptă pe profesoara. În urma lui venind Yamada, „fratele” său.
S-au apucat amândoi de talie şi au ieşit împingându-se la intrare. Aerul rece izbindu-se de corpurile lor aproape dezgolite, fiindcă doar cămăşile albe le acopereau partea superioară a corpului.
Primul impuls a fost să se îmbrace, dar au făcut un pariu copilăros care consta în cel care rezistă mai mult fără geacă căştigă şi trebuie să-l asculte pe celălalt timp de o zi.
Au înaintat spre poarta, un număr mare de elevi erau adunaţi acolo privind uimiţi ceva, însă nici unul dintre cei doi băieţi nu se prindea de ce toţi se dădeau în spate.
Deodată un sunet puternic s-a auzit, Hiyoshi s-a desprins de Yamada şi şi-a făcut loc printre elevi, pentru că intuise că era cineva de la liceul de alături - un liceul oarecare, pe care chiar îl adora. Ştia că acolo e viaţă.
O Subaru Impreza WEX STI, negru, făcuse o rotire în viteză lăsând mulţi tineri cu gurile căscate, printre care se regăsea şi brunetul.
Yamada se apropiase de el şi îi reamintise ceva legat de ai săi, dar deja lui Hiyoshi nu îi mai păsa de părerile male sale, care de fiecare dată se criza în privinţa unor ieşiri mai rebele de ale sale. Lucruri desigur banale, însă de data aceasta era determinat.
Din maşină ieşise un tip îmbrăcat doar în peile, având o gecă cu ţinţe, care conturau foarte bine un dragon japonez. Toţi se uitau puţin temător, tipul făcând o mişcare bruscă, speriindu-ui, doar brunetul îl privea în aceiaşi poziţie de drept, făcând astfel pe băiatul cu maşina să chicotească amuzant.
Dinspre liceu de alături, o voce feminină răsunase tare, semn că iubita lui sosise. Tănârul o cuprinsese în braţe şi o sărutase cu foc în faţa unui număr mare de elevi.
Pentru cei de la liceul Kadayama, lucrurile acestea li se păreau puţin deplasate, chiar ruşinoase, însă pentru cei de vizavi - liceul Ruzuma - totul era trivial, aşa i se părea şi lui Hiyoshi, care gândea exact ca băieţii de lângă.
Însă niciodată nu avusese o prietenă, asta integrândul în grupul celor din şcoala sa.
Ce doi porumbei intraseră în maşină derapând pe stradă, având în urmă încă două maşini ale unor prieteni de ai lor, totul întâmplându-se într-un timp scurt, apoi lumea şi-a văzut de treabă.
Brunetul stătea şi privea spre cei care plecaseră cu maşina, inima îi bătea puternic şi dorea nespus de mult să conducă ca tipul pe care îl văzuse. Comportamentul său nu îl impresionase, însă îmbrăcămintea şi anumite mişcări chiar îl inspiraseră, dorinţa lui prinzând din nou aripi.
Yamada, se apropiase şi bătându-l frăţeşte pe umăr ,îi spusese:
- Mâine îţi iei carnetul, dai proba şi faci tot ce vrei după, nu uita că trebuie să mergem să luâm împreună maşina. Mi-ai promis că mă laşi să te ajut să alegi.
- Nu am uitat, amice! Şti doar că facem totul împreună. Însă de ce să o lăsăm pe mâine când putem şi astăzi să facem ce ne taie capul. Un rânjet diabolic răsărise pe faţa băiatului, prietenul său intuind ce are de gând să facă, astfel că îl prinsese de mână şi îl oprise dina face vreun pas.
- Chiar vrei să faci asta, adică ce o să spună ai tăi. Adică... Ştiu că nu îţi pasă de părerea lor, te descurci, eşti băiat mare, frate. Însă cum facem rost de maşină? Plus nu ai carnetul încă, nu poţi aştepta până mâine?
- Nu mai pune atâtea întrebări Yamada, lasă totul în seama mea, cum spun fetele: trebuie să facem câteva cumpărături!
Au luat-o din loc, mergând spre centru, de acolo aveau să facă cumpărături multe, căci Hiyoshi avea multe planuri pentru această seară, deja era sătul, dorea adrenalina să-i curgă prin vene, iar regulile... Cui îi mai păsa de ele? Era al naiba de fericit că face ce face în momentul de faţă şi nimeni nu intenţiona să-l oprească, nici prietenul său cel mai bun care zâmbea împreună cu el, împărtăşind aceleaşi păreri şi gânduri.
Nu îşi închipuia viaţa fără Yamada, dacă avea cumva să plece vreodată, sentimentul de singurătate avea să se instaleze în suflet, la prorpiu. Făcea totul împreună cu el, nimeni nu putea să-i despară, aveu atâtea în comun şi amândoi tânjeau după această libertate.
Hiyoshi ştia că Yamada e diferit de el, părinţii lui aveau serviciu obişnuit, el intrase pe cunoştiinţele propri, fără pic de ajutor. Îl admira pentru aceasta şi era fericit că îi era prieten.
Ca deobicei Tokyo-ul era glomerat, multă lume circula de colo-ocolo, magazinele fashion erau pline de oameni, dar asta nu avea să fie o piedică, fiindcă cei doi băieţi se răsfăţaseră destul de mult. După atâtea „sortimente” de haine, fiecare îşi alesese câte ceva care să-l reprezinte, însă într-un fel ceva mai rebel. Căci doar era seara nebuniilor.
Brunetul îşi aranjase părul, ridicând uşor şuviţele lăsate în sus, descoperind la iveală perechea aceia pătrunzătoare de ochi negri, care lăsaseră câteva fete în comă. O geacă neagră de piele, mănuşi tăiaţe, blugi de un albastru închis, iar pe dedesupt un tricou alb cu tot felul de modele în scris sau desenate. Totul era perfect, tot ce le mai trebuia era o maşină bună care avea să le asigure transportul în paradis.
- Mai ai bani? Întrebase la ieşirea din magazin, Yamada, bine dichisit şi arătând trăznet. Eu nu mai am de loc şi îţi mulţumesc de împrumut, ţi voi da după ce primesc de la job...
- Yama, nu te teme, nu cer banii înapoi, frate suntem alături unul de altul, nu îmi trebuie, plus eu nu ştiu ce să fac cu bani, sunt de la ai mei, măcar să-i cheltuim împreună, nimeni nu spune nimic. Ştii că până acum nici nu m-am atins de ei.
- Încă îi păstrezi în borcanul ăla?
- Da, ai ghicit, încă îi strâng acolo. Acum am rămas fără, dar avem şi alte obţiuni...
Făcuse o pauză lungă, rânjind spre maşina unor fete care tocmai o părăsiseră ca să intre la cofetărie. Arata bine şi numai bună de condus în seara aceasta.
Aruncase undeva uniformele, Yamada aplecându-se să le ia, avea un sentiment nu foarte bun în legătură cu gândurile prietenului său, dar şi el la rândul lui dorea distracţie în această noapte senină. Oraşul era numai bun de explorat.
Băiatul aproape îşi lipise faţa de geamul maşini, râsese când văzuse cheile pe locul şoferului. Îi făcuse semn prietenului său, care îndată venise şi deschizând portiera îl poftise înăuntru.
- La naiba, omule, ai nişte idei geniale, dar...
- Ştiu să conduc, nu degeaba dau mâine testul pentru condus. Intră şi lasă uniformele în spate, oricum am de gând să le returnez maşina, sunt încă un tip de treabă şi bun, nu are să mi se urce la cap. A zâmbit fericit în timp ce se uita în ochii negrii ai lui Yamada şi nu se îndoia de faptul că el îl credea.
A închis portiera, apoi s-a avântat spre locul şoferului, a trântit uşa şi a băgat cheile în maşina. Motorul pornind şi apăsând pe pedale a luat-o din loc, dar nu înainte să facă o rotaţie destul de impecabilă şi foarte bună, cu o viteză nu foarte mare.
Era îndeajuns de mult încăt să-i ofere un gust dulce pe papilele gustative. Sentimentul ce îl încolţise era atât de vital pentru brunet, nu îi venea să creadă că era într-o maşină şi o mai şi conducea.
Nimeni nu îl oprea, nici măcar poliţia nu observase depăşirea limitei normale cu o zecime, părea stăpân pe situaţie şi se oprea la fiecare semafor. Iar Yamada din zece în zece minute îl atenţiona cu câte ceva.
Culoarea roşie îi orpiseră în loc, semaforul o luase cu numărătoarea de la nouă zeci şi nouă, trebuiau să aştepte, acum încercau să se calmeze, fiindcă adrenalina îi hrănea continuu. Păreau că nu mai găsesc echilibrul în starea sufletească pe care o aveau.
- Suntem duşi! Exclamase cu zâmbetul pănă la urechi Yamada.
- Foarte. Frate ,eşti tare! Îl apucase râsul pe brunet şi nu putea să se abţină.
Prietenul său chicotind şi întorcând replica, poreclindu-l un demon al vitezei. Dar modestie brunetului reieşea fără sfială la suprafaţă, însă nu nega că îi plăcea porecla.
În timp ce băieţii rădeau, din maşina de lângă un tânăr mesteca gumă intens, având ochii lipiţi pe chipurile celor doi. Era amuzat de stângăcia lor şi îşi propusese să îi provoace la o cursă.
- Mishima, doar nu vrei să... Ah, eşti aşa un cretin! Mereu faci aşa, de ce nu vrei să incetezi?
- O să ne distrăm, scumpo, ai încredere, băieţii ăştea nu au nici o şansă.
Tânărul a deschis geamul de la maşină şi le-a propus celor doi o mică întrecere până la Night Desire, unul din cel mai populat club din Tokyo.
Hiyoshi era încântat, aşa că a acceptat fără să mai dea un răspuns, odată ce culoarea verde a apărut pe semafor, cei doi băieţi au apăsat pe acceleraţie şi au zbuchido cu toată viteţa pe stradă.
În sfârşit efectul adrenalinei putea fi simţit în întregime prin venele brunetului, se simţea bine, nu dorea să se oprească aici, era determinat să câştice cursa. Desigur că nu a fost uşor pentru nici unul dintre ei, deoarece oraşul fiind mai mereu aglomerat, au trebuit să ia scurtături între clădiri, care nu erau foarte încăpătoare, iar maşinile riscau să se zâgrie.
Însă nici unuia nu ia păsat, schimbătoarele de viteză erau manevrate cu inteligenţă de amândoi, însă Hiyoshi la luat la a doua curbă pe băiatul cu părul de foc, ce rămăsese în urmă şi nu mai apucase să accelereze, căci pietonii începeau să treacă. Îşi pierduse şansa, dar brunetul era ca întotdeauna norocos, însă mai mult credea că era bun la aşa ceva, chiar dacă încă nu primise carnetul.
La întrarea în club, erau mulţi tineri şi adulţi care îl ovaţionau pe câştigător, în urmă maşina roşcatului mergea cu viteză normală. Şi ajungând la la destinaţie nu s-a putut abţine să nu se ia de învingător.
- Norocul începătorului! Data viitoare te voi lua, fiindcă sunt regele şoselelor. Strigând în cura mare acest lucru, ceilalţi din gaşca lui se adunaseră în jur, formând un cerc, în acelaşi timp întrând cu toţii în club.
- Se dă mare, ai făcut bine, bravo, frate! Yamada dădu-se pumnul cu prietenul său, apoi făcându-şi loc îl poftise înăuntru în club pe brunet, a cărui zâmbet nu dispărea de pe faţă.
Cu adevărat era fericit, asta îşi dorise şi obţinuse totul. Avea după această seară să returneze cumva maşina fetelor acelora şi să meargă fără să fie văzut acasă, astfel încât să nu intre în bucluc.
Banii, încă mai aveau, nu foarte mulţi, dar îndeajuns încăt să-şi cumpere ceva de băut. Nici unul dintre ei nu se omora cu băutura, doreau doar răcoritoare carbogazoase ori apă plată. De ce să ajungă în comă alcolică, erau destul de neastâmpăraţi şi aşa, nu le trebuiau alcool ca să se dezlănţuie.
La bar, Yamada făcuse comandă la două sticle cu apă plată, timp în care Hiyoshi privea în jur lumea ,ce dansa vioi pe muzica lui Koda Kumi, care cu adevărat trezea bestia din tine.
Ritmul îi plăcea, melodia V.I.P le făcea pe fete să arate ca feline pregătite de atac, arătând toate sexy şi periculoase. Însă doar o singură fată îi dăduse fiori pe şire. Avea părul brunet cu reflexii albastre, ochii de un mov aprins şi închis străluceau în luminile multicolore, îmbrăcămintea îi cpntura bine formele apetisante, ce ducea fiecare băiat în eroare.
Începuse să saliveze în gând, dar credea că arată ca un bădăran. Îi plăcea fata, era superbă, avea trăsături frumoase şi emana o energie electrizantă. Se mişca bestial, corpul ondulându-se perfect pe notele muzicale, lăsând la iveală talentul ei în arta dansului.
Nici o altă fată nu se compara cu ea, era aparent singură pe ring, mulţi băieţi se apropiau şi încercau să ţină pasul, dar făcea în aşa fel încât toţi se îndepărtau într-un final. Era fermecătoare. Exact pe gustul său. Trebuia să încerce, aşa noaptea avea să nu fie perfectă.
Nu scosese nici un sunet, lăsându-l pe amicul său la bar, savurând acea apă. Cu privirea ţintuită numai la fată, îşi făcea loc fără să se panice că cineva avea să-l lovească, calea era liberă şi se părea că felina, îi acceptase propunerea. Amândoi apropiindu-se unul de celălalt, privindu-se intens, parcă încercând să se descopere în ochii celuilalt.
Fără nici o grijă, o apucase de talie, începând să danseze, acum melodia era puţin mai lentă, însă după atmosfera devenise încendiară, determinând mişcările celor doi să se unească într-un sincron echilibrat, uimind lumea din jur, care se dăduse deoparte pentru a le face loc să danseze liber. Erau conectaţi prin dans, prin ritm, prin melodie. Se atingeau fără grijă, aruncânduşi priviri cât mai provocatoare, formâd în jur un cerc de foc, atât de intens, încât putea ardea şi ringul din oglindă. Nici unul nu se mai simţise atât de bine, dar aşa cum poveştile se terminau brusc, aşa şi colaborarea lor.
Roşcatul, o strigase pe fată să vină la el. Hiyoshi nu se gândise că ea era iubita tipului ăluia.
- Nu îţi face griji, nu îl iubesc, mi-am dat seama ce fel de om este. Oricum nu sunt acel gen de fată la care te gândeşti tu.
- Nu, nu, nu, nici de cum. Nu aş putea crede aşa ceva, eşti un înger... adică... Îi scăpase printre buze, obrajii înroşiindui-se instant, tânăra răsese, apoi sărutându-l pe buze prelung, îl prinsese de una din fese, introducând un bilet cu numărul ei. Desigur că băiatul simţise doar atingerea repezită şi puternică a palmei ei, fiind mult prea cuprins cu finţa şi sufletul în acel sărut lung.
- Trebuie să plec, dar sper că ne vom mai vedea! Îi clipise în semn prietenesc şi se îndreptase spre gaşca de băieţi ai „iubitului”.
- Da, şi eu...

Andreea Drăgan

Buna :) Iti multumesc mult de anunt, chiar mi-a facut placere sa citesc capitolul. Singura problema pe care am avut-o a fost font-ul, poate ca tie iti place, insa mie mi se pare obositor, fara suparare :( Tot capitolul a fost extraordinar si de mult n-am mai fost atat de conectata la actiunea dintr-un fic, sincer. Imi place, am putut simti adrenalina care curgea prin venele lui Hiyoshi, am putut simti tot, ultima faza, cea din club, a fost dementiala, mai ca mi-a picat fata cand ai zis ca-l strange de... :))) Astept urmatorul capitol, spor la scris :*

Mama, mama...Ce poveste tare!
Cand am vazut titlul 'Tokyo Drive', nici nu am ezitat! Trebuia sa citesc!
Si nu am fost dezamgaita deloc. Mi-a placut extrem de mult! Subiectul este exact pe placul meu...Imediat m-am dus cu gandul la Fast & Furious!
Sa nu mai spun ce masina ai ales .
Ce mai, super!
Primul capitol a fost genial! Adrenalina, suspans, actiune...Tot ce vrei!
Un cuvant: Genial.
Abia astept urmatorul capitol!
Spor la scris!

One shot blocat din cauza inactivitatii.
>>FanFicuri Blocate.