Irresistible

Irresistible

Stelute inghetate cadeau din cerul negricios si greu. Dansau purtate de un vant rece, pana cand se asterneau incet, pe stratul de zapada pufos, ce acoperea intreg orasul. Luminile de pe strada erau aprinse, si imprastiau niste raze albastrii, ce se oglindeau in ochiurile de gheata de pe asfalt. Copacii, de pe marginea soselei, erau atat de goi, si dadeau o nota de pustietate orasului. Nimeni pe drum… Eram doar eu, si mergeam cu pasi nesiguri, admirand peisajul ce-mi era pictat in fata mea, de acest anotimp atat de melancolic si profund.

Aleea era neumblata, de cand incepuse sa ninga, asa ca aveam onoarea de a face primii pasi, si de a-mi lasa urmele pe covorul alb, neatins. Imi era frig la maini, si privirea imi era destul de incetosata. Nu ma simteam deloc bine… Si nu doar fizic. Inauntrul meu ceva ma macina. Ceva nu-mi dadea pace. Nu voiam sa plec. Nu voiam ca aceasta zi blestemata sa vina. As fi dat orice sa opresc timpul in loc. Sa-l fac sa stea, sa pot sa neglijez totul, si sa fac ceea ce vreau. Sa nu ma mai gandesc la ceea ce ar trebui sa fac, la ceea ce voi face peste putin timp, la faptul ca voi rani din noua atata lume… Si la faptul c-o voi rani pe ea…

Trag adanc aerul rece in piept. Inspir. Expir. Din nou…

Ajung in fata usii. Tremuram. Nu doar din cauza vantului care batea cu putere, si impiedica zapada sa cada din cer, ci din cauza emotiilor. Da. Aveam emotii. De fapt, nu erau doar emotii. Era si durere. Era nebunie. Ma innebuneste faptul ca nu pot sa te am. Ma innebuneste faptul ca trebuie sa renunt la tine, ca trebuie sa te las, si sa plec pentru totdeauna.

Vreau sa bat la usa… Dar ezit. Stau cateva minute, neclintit, si incerc sa-mi dau seama daca ar fi mai bine sa n-o fac. Apoi, ca un impuls, brusc, neasteptat, pun degetul pe sonerie, si apas. Observ pe gemuletul mic, care se afla in stanga mea, ca se aprinde lumina pe hol. Aud niste pasi marunti si fini. E ca si cum as putea s-o vad, mergand spre usa… La fel de lent si de elegant ca si intr-un vals.
A deschis usa, si m-a privit cu uimire. Parul ii era putin ciufulit, si buclele ii cadeau pe umerii goi. Purta o camasuta, alba, de matase, cu niste bretelute subtiri. Ii venea pana aproape de genunchi. Statea in piciorusele goale pe gresia rece din fata usii. Se uita in continuare la mine, atat de adanc si parca simteam cum ma strange in brate, doar cu privirea. Avea ochisorii plansi. Rimelul ii era scurs pe obrajori, si intins pe langa pleoape. Nasucul ii era atat de micut si de rosu. Atat de scumpa si de mititica era… Incepuse si ea sa tremure.

Incercam sa fiu stapan pe mine. Incercam sa par puternic, sa ma abtin sa nu plang, sa incerc sa par indiferent, si totusi nu voiam cu niciun pret s-o ranesc. Am facut-o de atatea ori, si deja simt cum inauntrul ei moare incet, asa ca nu mai pot! I-am taiat aripile acestui ingeras de atatea ori… De atatea ori am facut-o sa planga si am ranit-o… Mi-e sila de mine. Mi-e frica de mine. Cum am putut? Iar ea.. Ma iubeste. Ea doar ma iubeste, fara sa ii pese de ceea ce eu ii fac si i-as putea face in continuare. Stateam amandoi, unul in fata celuilalt, fara sa ne spunem nimic. Linistea era atat de apasatoare. Ca si acea linistea dinaintea unei furtuni.

Stiam ca voia sa-mi spuna atat de multe. Stiam ca vrea sa-mi zica tot ce avea in minte, si ca dorea sa incerce sa ma convinga pentru ultima data, sa nu plec. Stiam ca are un nod in gat, si ca daca incepea sa vorbeasca o sa planga. Simteam toata durerea ei, si suferinta, si nelinistea, si agitatia…
Si-a lasat privirea in pamant, si a inspirat adanc. Pieptul ii vibra, iar mainile ii atarnau fara vlaga pe langa mijlocelul ca si al unei albinute. O lacrima a cazut pe gresie, rupand linistea dintre noi, si parca un abur a tasnit cand aceasta a atins pamantul. Plangea… Parea atat de puternica si de nepasatoare, dar inauntrul ei era sfasiata. Si-a ridicat capsorul, uitandu-se in ochii mei. Atat de frumos ma privea. Ochii ii erau grei si plini cu alte lacrimi amare. Buze de jos ii tremura. Mi-a soptit, printre scancete, cu un ton fara speranta…

- Te rog sa nu pleci…

Apoi a cazut in genunchi, peste pragul usii, cu mainile impreunate la piept, si suspinand puternic ma implora sa nu plec. Ma ruga fierbinte, cu toata fiinta ei sa raman, sa n-o las singura pe lumea asta rea. Imi spunea ca ma iubeste, ca va face orice daca voi ramane, ca nu o sa regret…

Simteam ca vreau sa mor. Daca ar fi stiut cat de greu imi era si mie. Cat de greu poate fi sa ma despart de acest inger de fiinta, acest ingeras micut ce vine la picioarele mele si ma roaga doar s-o iubesc… Daca ar stii si ar intelege durerea mea, pe care trebuie s-o ascund si s-o ingrop, sa plec si s-o las doar pe ea… Daca ar intelege cat de mult o iubesc si eu, cat de tare o ador, si ca fac toate aceste lucruri, doar ca s-o salvez. Daca si-ar da seama ca incerc s-o ajut.

Cuvintele ei imi rasuna in minte ca un ecou. O ridic de jos, si o strang in brate. Doamne, cat as vrea sa raman! Ii simt caldura corpului firav, si sensibilitatea, feminitatea, parfumul dulce si bataile inimii.. O simt pe ea, atat de gingasa. Aproape ca as ramane. Aproape ca nu mi-ar mai pasa de soarta nimanui si as ramane langa ea pentru totdeauna dar…
O sarut pe buzisoarele umede si cu ochii inchisi pasesc inapoi…

- Imi pare rau, iubito… Si o iau la fuga, inapoi, pe aceasi alee, lasand-o singura… pentru totdeauna.

Hellow my dear •Milkshake™,

doresc să îţi împărtăşesc faptul că primul lucru care m-a atras la acest one shot, a fost titlul . Şi cum te-am zărit pe tine ca fiind autoarea acestei capodopere, pot spune că tentaţia a fost irezistibilă, la fel cum spune şi titlul....

Deci până la urmă el a plecat, nu este aşa ? Ce trist . După ce am terminat de citit, l-am mai citit încă o dată, acest lucru provocându-mi aceeaşi stare precum precedenta şi, anume, starea de melancolie .

A fost superb şi, cel mai important lucru, m-a atins la suflet talentul tău nemărginit de a descrie împrejurimile şi simţirile personajelor !

Bre, de ce e atat de trist? hmm...?!

Uite ce-i, vreau sa fu optimista in perioada asta, dar vad ca nu prea am cum. lough

In fine.. E foarte frumoasa creatia ta, draga mea fiica si nu degeaba sunt eu mandra de tine. Doar ai niste capodopere pe aici, pe care, din fericire, le imparti si cu noi. Ce sa spun, doar sper sa mai apara cate ceva rupt din imaginatia ta pe aici. Te pup. kiss