Ahh ... Tu viata de nimic!M-ai aruncat pustiita in probleme si vesnicile ganduri din nou, care ma cuprind ca o umbra rosie sangerie in zapada.
Ma cufund din nou in lumea mea, lasand gandurile sa ma invaluie ca apa fierbinte.
Ce se intampla? Viata presupune sa unelteze impotriva mea din nou? Sa ma zdruncine din nou? Nu voi lasa asta sa se intample! Ai auzit, viata transformata in cruzime curata traita pe piele?
Ma gandesc la viata mea inecata in rauri de probleme, si in oceane de lacrimi, si un singur zambet.

Zyptora se zvantura in forma de spirala, si se transforma in lup.Ochii ei roz se uita la mine cu o mare mirare.Ochii mei galbui-verzi stau cu privirea catre Copacul-Ghetar Artiac.Lacrimi sangerii se preling pe blana mea.Ma astept sa vad o schimbare pe fata lui Zyptora, dar aceleasi ganduri melancolice despre viata o cuprind.
Incepe sa schiorlaie, sa chelalaie, si se izbeste cu putere de pamant.

Tot ce stiu e ca si eu, m-am izbit de pamant, iar Tedds a inceput sa planga, lingandu-mi blanita. Zyptora si cu mine suntrem intr-o camera cu podea de foc, ce ne arde labutele care sunt in flacari, iar deasupra noastra smoala rece cade in forma de picuri.
Ahh, unde suntem?Unde ne-ai dus, cineva nestiut? Cum indrazneste un lup cu puteri negre, sa ne duca in Iadurile Alteene? Cum indrazneste un lup sa infrunte regalitatea?

Deschid ochii.A fost doar un vis.Suflu usurata, si casc incet.Tedds era intre labutele mele, dormind linistit si dand uneori cu labutele in sus, ca si cand ar fii vrut sa scape de ceva.
Ma ridic, cum aud suieraturile lui Zyptora, ce-mi spune ca se intampla ceva. Ahhh, ce se intampla?Viata trece din nou, pe langa mine? Probabil o intrunire importanta are de gand sa se porneasca, iar eu stau sa ma joc de-a ghicitelea. Il urc pe Tedds pe spatele meu, si incep sa alerg cu rapiditate spre cercul Agorano.

Intrunirea se pare ca e formata din toata Antarctica.Ohh ... Prea nu se poate? Sa fie pregatirile ultimelor 3 zile pentru a incepe razboiul?
Oh vai, zi-mi ca nu!!
Sau mai rau? Asta seara?
Vocile consiliului incep sa prinda forma, iar Zyptora incepe a anunta.

- Dragii nostri lupi-vindecatori si lupi-soldati, se pare ca razboiul Hatynacol va incepe mai repede decat va imaginati ... Luna De Fier a anuntat seara trecuta, o lupta ce nu putem s-o castigam.

- Zyptora ... Zi-mi te rog ca e o gluma! Zic eu, plangand cu foc.

- Kira, crezi ca as glumi cu asa ceva? Este atat de serios, si atat de ... sadic.

- Dar, daca ma voi sacrifica, vom castiga lupta! Spun eu hotarata.

- Kira am ascuns asta de tine. Daca vei sacrifica regalitatea, adica pe tine, care esti conectata cu Luna De Fier, ea va pieri de pe bolta cerului cea instelata, si ne va lasa doar Soarele Ambrozie ce ne va taia suflarea cu focul razelor nefericite negre.

- Ah ... Adica sunt perfect conectata cu Luna De Fier? Nu putem face absolut nimic?

- Da, Kira, ABSOLUT nimic!

Las capul in jos, cu o nefericire crunta. Chem pe lupul cu o fuga mai repezita ca lumina, sa mi-l duca pe Tedds departe, sa nu il omoare nimeni, si sa aiba mare grija cu ea.
E o fetita. Intotdeauna am avut proasta impresie ca e un baiat, dar e o fetita.
Suflu catre Luna De Fier, iar noaptea vine ca un sarpe silentios. Vreau sa se intample totul mai repede. As vrea sa mor mai repede, sa nu vina nimeni sa imi spuna ceva, sa nu mai fiu conectata cu lumea adevarata ...

Lupii negru-fulg ne strapung teritoriul, iar lupta crancenata incepe.
Zyptora, si fratele ei, incearca sa omoare un lup negru-fulg. Eu dau cu labele, si vars Cascada De Sange, si prevazatorul ochii.
Lupul lumina vindecator fuge cu Tedds, dar un negru fulg le strapunge inima cu o gheara ambrozie.Scheaun, chelalai, si alerg catre Tedds
Ii ling rana, incercand sa fac la fel cum am facut sa pot vindeca lupii, dar nimic. Printul negru fulg, Zaryah imi strapunge inima, iar eu simt cum ochii mi se turbura de apa mortii.

Zyptora e omorata, la fel si fratele ei, iar toti lupii ocupa spatiile nevazutului cer.
Asa cum mi-am promis.Cele patruzeci de zile le voi petrece uitandu-ma prin toate locurile prin care am fost.
Locuri ce odata, mi-au fost atat de dragi mie.
Acum sunt umana, parul meu cade ravasit pe umeri, incalcit, iar eu port o rochie alba, care este indoita, cu forma ca la rochiile grecoaicelor.

Zbor in aer cu o pereche alba de aripi ca neaua.
Risipa mortii, doar asta pot sa vad. Nimic ce m-ar face sa sufar mai mult ...

Stau printre nori pufosi, care ma gadila, si astept sa vina cineva sa imi calauzeasca drumul spre lumina. Trebuie sa vizitez toate locurile unde am mai fost, si stiu ca nu va fii prea minunat, acum sunt moarta nu? Lupta nenorocita.
Un inger frumos, vine, ma ia de mana si ma trage spre cadere libera, impreuna cu ea. Dupa cateva ore bune de zburat spre pamant, ma lovesc puternic de pamantul fertil. Auch, asta chiar a durut.
Ingerul se uita sarcastic la mine, care era in picioare. Cat voi fii inger, va trebui sa mai incerc aterizarea.

- Poti sa imi spui si mie unde suntem? Chiar sunt curioasa.

- Umm, pai stii deja ca vei vizita toate locurile acelea, eu sunt ghidul tau, cum tu nu prea te pricepi sa mergi singura, te poti sa te ratacesti.

- Off, serios, ratacit? Spun eu putin enervata.

Ea ma ia de mana si incepem sa mergem catre un loc care il voi vedea la momentul de fata.
Dupa cateva minute, eu si ingerul ne aflam in mijlocul unor maldare uriase de blocuri, de zgarie nori, care stateau acum prabusite la pamant. Era un oras pribegit, un oras terminat, fantoma. Tencuiala blocurilor zacea peste tot, si oriunde te uitai puteai vedea numai maruntisuri. Ma intreb ce loc mai este si acesta. Ingerul zice sa facem un tur, iar eu obligata accept. Peste tot, doar strazile unde odinioara treceau oamenii erau oarecum fara maruntisuri de blocuri.

Ma uit la nenorocirea din fata mea, un peisaj fantoma. Inima mi se strange. Legaturile orasului incep sa le cunosc, iar frica incet incet ia stapanire peste tot pe sufletul mele. Ochii mi se inlacrimeaza din instinct. Ce oras frumos o fii fost odata. Ar fii fost gen New York, dar acest loc este acum rapus. Nu se poate trai in el, decat daca cineva bogat va avea curajul sa il re-construiasca.
Frumos loc poate a fost. Ingerul arata cu mana spre un semn care avea scris pe el Sondville. Vechiul meu oras? Ruinat? Acesta este doar un vis.
Scutur speriata capul, si cad ravasita. Ce s-a intamplat cu orasul copilariei mele?

- Stii, ai ales drumuri foarte foarte rele. Daca nu te duceai la haita ta, acum ea ar fii trait si orasul acesta nu era ruine, spune ingerul cu dezamagire.

- Viitorul meu era legat de amandoua, trebuia doar sa simt sufletul, si sa ignor dorintele...

Dar ce s-a intamplat? Cine l-a distrus? Nu vroiam sa stiu. Intrebari fara raspuns, mi-a spus ingerul. E un mister nedescoperit. Poate ca trebuie sa ramana o enigma. Orice ar fii, este foarte ciudat. Adica, orasul era favorizat de armata englezeasca, care pazea zi si noapte orasul, deci era imposibila sa paseasca cineva in el fara sa fe omorat, cel putin daca nu era un ditamai matahala.
Dar oamenii? Au fost omorati, sau ce s-a intamplat cu aceasta populatie? Presupun ca a fost omorata, fiindca alt raspuns nu imi vine in minte. Incep sa cedez emotional, fiindca intrebarile ma copleseau, iar fara raspuns stiam ca vor ramane.

- Dar casa mea? Intreb eu cu sperante.

Ea se uita spre un conac care era parca extras din filmele horror, nu puteai sa te uiti la el fara sa nu iti vina un sentiment de frica. S-a intamplat ceva, si stiu asta.

- Dar Amy? Am intrebat eu din nou, cu un sentiment din nou cu sperante, dar si cu multa frica.

Ea sta cu ochii inca atintiti la acel mare conac, care se pare ca fusese cnadva casa copilariei mele, acum parasita si parand foarte daramata. Mergem cu pasi mici catre conac, iar atunci cand ajungem, deschidem usa de marmura, pe care crescuse un muschi gros.
Intram in salon, unde o vad pe Amy prabusita la pamant, fara suflare. Urlu, urlu incontinuu, sperand sa se intample ceva. Ma las cu capul pe pieptul mamei vitrege, sughitand printre planset.
Avea ochii largi deschisi, iar gura ei forma un mare O. In mana ei era un biletel. ,, Draga Ophelia, sper sa faci acest lucru pe care ti-l cer. Sakura nu poate trai cu mine, fiindca sansele mele de a avea o stare materiala mai buna sunt inexistente acum, deci va ramane cu tine. Sper sa ma intelegi, cu drag Amy.''

Deci ea era mama mea biologica?Ah...
O ating cu degetul pe frunt, iar la contact simt pielea rece, si fiori de gheata transportandu-se prin corpul meu. O car in brate, pana la cimitirul superb din oras. O asez pe un platou de marmura dreptunghiular, cu mainile impreunate pe piept.
Acum imi dau seama ca sunt foarte, foarte sensibila, deloc puternica.