[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]
Just a thought about hapiness



După ce se gândi timp ce câteva ore încontinuu, cedă. Trebuia să o facă, să se ducă să îl vadă, prezenţa sa era mai mult decât un drog, nu putea să reziste fără el, fără mirosul pielii sale, fără căldura corpului său ce o copleşea, era dependentă de moarte şi iubire şi ştia atât de bine asta, ştia că asta o va termina, dar îi plăcea să rişte atât de mult şi atât de periculos. Fata se ridică şi pornii alene, cu tragere de inima şi frică spre sala de dans a companiei, paşii ei ducând-o spre locul dorit, iar mintea ei rămânând undeva în urma , era pierdută în gânduri şi în prea multe sentimente. Aceasta nu putea să conceapă cum a ajuns să fie dependentă de ce ura şi de ce nu era capabilă să dea sau să primească, de iubire, de fericire şi de o stare de împlinire continuă. Era şocant pentru o adolescentă care stătea mai mereu în casă conversând cu diferite persoane incolore despre nimicuri mărunte şi visuri pueril de mari, ajungând în Seul dintr-o dată şi dând peste ea ''fericirea'' care nu a mai văzut-o de 16 ani. Era şocant cum copilaria ei era înecata în sângele de la atâtea vene tăiate, lacrimi de la atâtea vise spulberate de persoane importante şi clipe pierdute , gemete de durere sufletească şi de o viaţă tristă şi atât neagră. Cum se putea una ca asta?

- Ar fi bine să te grăbeşti, stă închis în sala aia stupidă de dans de cinci ore încontinuu şi nu are de gând să plece, parcă vrea să se autodistrugă, spuse băiatul brunet care trecu precum un fulger pe lângă ea, trezind-o din morţi şi făcând-o să intre in grabă pe uşa companiei, uitând de bunele maniere şi de tot bunul simţ cu care a fost crescută. Trebuia să ajungă la el şi încă urgent.

Timp de cinci ore el o aştepta.
Inima lui o aştepta. Simţea că o să vină, nu o să îl lase. Aerul său nu o să îl lase chiar acum când are cel mai mare nevoie de el.
O iubea enorm, o ceartă penibilă nu îi va despărţii. Nu-i aşa?
Repetase deja de nenumărate ori coregrafia de la dansul principal cu care urmau să deschidă a doua zi concertul global, picioarele începeau să îl lase şi mici siroaie de sânge puteau fi vizibile prin şosetele sale albe , dar nu renunţa, visul său era mult prea puternic pentru a se termina aici şi acum, în acest banal moment. Reflecţia sa perfectă era încadrată în oglinda imensă din perete, în timp ce corpul lui perfect se mişca pe ritmurile nebune ale melodiei, făcând mişcări inimaginabil de grele, dobândite în cei 10 ani de dansuri intensive, totul fiind o combinaţie supraomenească de perfecţiune şi elegantă. Cum era posibil? Era obosit, psihic si fizic, se putea vedea uşor pe faţa lui albicioasă, dar ... ceva în inima lui ardea de câteva ore bune şi nu îl lăsa se cadă, să renunţe , ea era aceea. Inima sa bătea încontinuu pentru ea. Odata ce muzica se oprise răsuflarea sa era din ce în ce mai grea, corpul său devenind parcă mai greu decât acum cinci secunde şi totuşi se simţea uşor. Sprijinindu-şi mâinile pe genunchii sensibili şi subţiri îşi aţintise chipul spre uşa şi în pragul acestuia, rezemat de el, stătea făptura lui specială, cu un zâmbet drăguţ ce îi încadra perfect chipul finuţ şi perfect. În acel moment, corpul său căzuse jos, extenuat de la atâta muncă, şi începu să plângă, parcă băuse toate amintirile neplăcute din nou, parcă ceva îl împunse cu putere în inima şi îi tăiase respiraţia, dar ea era acolo, el ştia că într-un final, ea era acolo lângă el.


,,Ştii cât de mult te pot iubii?'' şoptii aceasta în timp ce îi mângaia părul şaten, degetele ei lungi trecând prin marea de fire subţiri şi atât de perfecte ale dansatorului, mirosul de coacăze îmbibând aerul greu şi melancolic. Rasuflarea băiatului se contopea cu bătăile greoaie ale inimii fetei, creeând o melodie unică şi frumos armonizată, un geamăut de tristeţe ieşind adeseori din gâtul tânărului rănit sufleteşte, iar o lacrimă caldă căzând din ochii săi căprui şi oprindu-se pe mandibula tinerei ce îl ţinea în braţe cu atâta dragoste, continuându-şi mai apoi drumul spre piere, curgând undeva spre infinit. Aceasta oftă lin, în timp ce îşi sprijinea bărbia de creştetul capului băiatului, mâna sa mângâindu-i spatele cald şi încercând să îl liniştească, strângându-l mai tare de corpul ei cald , în timp ce strânsoarea din jurul taliei sale se accentua precum un lanţ, dar totuşi atât de plăcută era durerea aceasta plină de sentimente ştiute doar de ei doi. Îl avea în braţe, însfâşit îşi ţinea în braţe iubirea vieţii, precum un diamant, parcă vrând sa nu îl spargă... În ochii ei verzi se citea iubirea pentru el ... Oh, câtă iubire scăldau ochii aceia puri şi nevinovaţi, atât de inocenţi şi totuşi atât de reci.

- Hei, gata ... sunt aici, numai ai de ce să te temi, de acum toată durerea va lua sfârşit , sunt aici să te consolez şi ajut. Ok? O să fim împreună mereu de acum. Nici un metru distanţă nu va mai fi între noi. - spuse aceasta, în timp ce îi lua faţa în ambele măini, iar cu podul palmei îi ştergea lacrimile acum reci, dar încă îmbibate în sentimente. Acesta dădu din cap afirmativ, precum un micuţ copil de cinci ani, aşezându-se cu capul pe pipetul fetei, în aceeaşi pozitie ca mai acum cinci secunde, în timp ce murmura un cântec vechi chinezesc de dor şi se juca cu degetele tinerei de 16 ani. Aceasta îl privea fermecată, nu putea să îngăduie că o asemenea creatură superbă şi sfântă, suferea un prezent şi trecut atât de odios şi dur, corpul ei vrând , numai cu un singur gând, să îl îmbrătişeze pe băiatul din braţele sale subţiri până ambii mureau ... o moarte atât de ambiguă ....într-un mod atât de unic ... îmbrăţişaţi. -

Băiatul se simţea însfârşit împlinit, după atâta timp totul pare complet, numai prin prezenţa fiinţei cel ţinea în braţe. Era ceva nou, se simţea mai mult decât fericit, total euforic, deşi asta nu era o explicaţie pentru lacrimile ce le varsă, sufletul său are nevoie de alinarea ei, de cuvintele, şoaptele, atingerile, săruturile ei calde. Are nevoie de ea, de acum depinde de ea, viaţa lui este a ei şi viaţa ei este a lui. Spatele ei firav era sprijinit de peretele rece al sălii de dans, în timp ce picioarele erau două pete pe podeaua castanie, corpul băiatului parcă apărând-o de orice fiinţă care ar fi vrut măcar să o privească, mii de fiori trecând în acelaş timp prin corpurile amândurora. Uneori, printre acele suviţe castanii, puteai vedea un zâmbet dulce şi trist, în timp ce mâinile ei îl dezmierdau pe tânărul de pe ea... uh, era mult prea frumoasă priveliştea parcă ruptă din Rai. Doi copii şi atât de multă iubire ce plutea în jurul lor.

- Promite-mi că niciodată nu o să mă laşi, că nu o să faci şi tu ca familia ta cu tine ... Te rog, promite-mi... spuse tânărul impacientat, ridicându-se din paradisul oferit de corpul tinerei plăpânde , privind-o adânc în ochii verzi şi unicaţi si luându-i mâinile micuţe între ale lui, panica simţindu'se în fiecare silabă accentuată de el. Nu putea să accepte să o piardă iar. Aceasta schiţă un zâmbet în timp ce genele sale acoperiră acele doua smaralde, apoi mâinile sale slăbuţe şi micuţe, cu acele degete lungi îi cumprinseră faţa perfectă a tânărului, sărutându-l fugitiv pe frunte.

- După atâta timp de când te caut, crezi că aş mai avea puterea să rup un blestem de peste ani? Crezi că după câte nebunii am făcut, am să te mai las vreodată să pleci de lângă mine? Pot să şi mor, pot să îmi şi ucid orgoliul, inima mea bate pentru tine, nu pentru altul... aşă că da... Îţi promit că niciodată nu o să te las, pentru că tu mi-ai luat totul şi fără tine sunt nimic. - terminase copila dintr-o suflare, în timp ce îi sărută fugitiv, pentru a doua oară in ultimele 2 minute, obrazul tânărului , în timp ce câteva lacrimi începură să îi curgă, iar mâinile sale se încolăciseră în jurul taliei fetei, aducându-i corpul firav mai aproape de el, parcă încercând să îşi lipească corpurile fragile unul de altul, să fie o unitate veşnică şi indistructibilă.

Fata chicotii, în timp ce îşi duse mâinile după gâtul tânărului dansator, cuprizându-l cu privirea sa adâncă şi zâmbind suav, liniştitor , în timp ce şi pe el îl cumprinsese o stare de bine precum nu se poate descrie un cuvinte omeneşti, un zâmbet tandru răsărind pe faţa sa încă uda de lacrimile sincere ce le-a vărsat în urmă cu câteva minute. Ce putea să facă o singură fiinţă din sufletul lui rătăcitor. Picioarele ei erau după bazinul său, neexistând spaţiu între corpurile lor, frunţile atingându-se şi câteva chicoteli cristaline animau atmosfera mult prea tăcută şi obscură, dar atât de romantică şi plăcută, perfectă, pentru cei doi. ,, May Can I take your first kiss, miss?'' întrebă el în şoaptă făcând-o pe micuţa fată să roşească precum un rac, aţintându-şi privirea în podea, sau defapt .. în poala lui (?) încercând să îşi ascundă chipul roşiatic printre suviţele de păr şaten. Era ciudat pentru ea , nu a mai sărutat pe nimeni niciodată şi nu ştia ce să facă. Dacă nu se va descurca şi se va face de râs? Va arăta ca o proastă în faţa unicului său prinţ. Observând gestul fetei, băiatul zâmbii şăgalnic şi îi dădu suviţele jucăuşe din ochi, cu două degete ridicându-i bărbia şi privindâ-o adânc în acel ocean verziu şi emoţionant, chipurile lor apropindu-se încet, mâna sa ducându-se undeva dupa gâtul ei lung şi alb, împingând-o să vină spre el, să nu se îndepărteze de soarta-i plăcută... iar în numai câteva secunde, magia se întâmplase. Mii se emoţii se spărgeau în interiorul trupurilor tinere ale celor doi adolescenţi.

Buzele lor iniţial se atinseseră timid, băiatul neoprindu-se din zâmbind, iar copila fiind neştiutoare, nu reacţionase în nici un fel, deşi inima ei bătea nebuneşte şi conştiinţa sa striga să nu se dezlipească de ceea ce îi oferea băiatul. O a doua şansă spre fericire. Mâinile lui trasaseră forma şoldurilor fetei şi o îmingea mai aproape de el, gurile presându-se cu mai multă pasiune şi putere una de alta, buzele muscându-se şi dinţii încleştându-se nebuneşte. Mâinile fetei se plimbară prin părul său şaten şi fin, în timp ce prin mici muşcături externe pe gât şi mandibulă, putea să respire uşor amândoi, totul încheindu-se cu un sincer:
Te iubesc, spus de amândoi în cor.