Sentimente asternute pe hartie

Subiect: Nebunie Mier 27 Mar 2013, 20:21

Nebunie

Sunt bun, o ştiu, o simt în fiecare zi, în fiecare minut în care sângele îmi curge prin vene. Sunt superior, pur, neatins de nimicurile vieţii. Sunt frumos, oglinzile mă iubesc, iar eu pe ele le ador. Sunt talentat, i-am învins pe toţi acei neîndemânatici de nenumărate ori, am pierdut şirul, însă ei îşi amintesc cu siguranţă zilele pline de umilinţe prin care au trecut. Sunt toate astea, sunt eu, cel pe care îl admiri. Mă iubeşti, mi-o spui în fiecare zi. Mă adori mai mult decât adori rochia albastră pe care ai văzut-o în vitrină. Mă idolatrizezi, sunt zeul tău. Sunt perfect, dar nu mă simt aşa. Tu mă faci să mă îndoiesc de mine, iar eu te fac să te îndoieşti de tine. Ne iubim unul pe altul, însă ne urâm. Eu te urăsc pentru că mi-ai luat perfecţiunea, mi-ai luat zeul, pe mine. Tu mă urăşti pentru că eu mă răzbun pentru ceea ce-mi faci, te fac să suferi, mă simt viu din nou. Te torturez, te înnebunesc, apoi tu mă înnebuneşti pe mine, ne înnebunim reciproc. Mă scoţi din minţi, tu şi răzbunarea pe care mi-o doresc. Tu, perfecţiunea pe care o caut, pe care o vreau lângă mine, mă crezi pe mine perfect. Pentru asta vreau să te ucid, să te fac să strigi de durere până ce vei recunoaşte că m-ai transformat, că ai adus senilitatea asupra mea, ţi-ai revărsat-o din adâncul sufletului pe inima mea. Dar tu nu o vei face, ştiu cum eşti, o ipocrită. Suntem la fel, ne minţim unul pe altul şi îi minţim pe toţi. Eşti nesigură de sufletul tău, dar totuşi încrezătoare în frumuseaţea ta. Eu sunt nesigur de mintea mea, dar încrezător prin atitudine. Tu ai delicateţe, eu am putere. Tu ai umilinţă, eu am dominaţie. Tu ai nebunie, eu am nebunie. Ne completăm, dar îmi umbreşti existenţa. Vreau să mă am doar pe mine, însă tu mi te oferi toată. Te doresc, dar te dispreţuiesc. Vreau să te ucid, dar te iubesc!

Subiect: Re: Sentimente asternute pe hartie Mier 27 Mar 2013, 20:58

Uuuuu

Suuuperb draga mea! Superb! Îmi place la nebunie cum scrii și știi asta foooarte bine! happy

Mulțumesc de anunț și sper că mă vei anunța și pe viitor pentru că mă "hrănesc" cu ceea ce scrii! happy

Multă baftă la scris! happy

Pupici!

Dara

Subiect: Re: Sentimente asternute pe hartie Dum 31 Mar 2013, 10:36

Am ajuns teribil de tarziu la topicul tau si chiar te rog sa ma ierti. Cat despre ultima ta lucrare, este nemaipomenita. in love

Imi place cum imbini cuvintele, cum te joci cu ideile si cum imi imprimi o stare sau alta in fucntie de ceea ce vrei tu sa relevi in fiecare scurta creatie. Iti multumesc pentru anunt si sper sa o faci si in continuare. Te pup. :*

Tăcere

Nu mai vreau să aud această silenzio de care lumea este plină. Nu mai suport angoasa pământului și nu îmi pot reveni în simțiri din cauza a tot ce este cenușiu. Coborându-mă în abisul ierbii, mă cufund în paradis, în verdele amețitor și salvator. Cum poate josul deveni sus? Cum de e mai cald aici, lângă pământ, iar printre oameni mă cuprinde înghețul? Cum de v-am lăsat pe voi, cei pe care îi iubesc și îi detest, să cădeți în această fericire deșartă și să vă acoperiți chipul cu o mască? V-ați lăsat pradă avuției, superficialității, iar eu am rămas singur, pustiit de liniștea aglomerării. Voi păreți aurii, iar eu negru, dar oare e așa? Voi sunteți Soarele, iar eu întunericul? De ce îi lăsați pe toți să vadă astfel? Eu sunt auriul, iar voi cei plini de cenușă, căci nu știți ce înseamnă a fi fericit. Trăiți într-o tăcere zgomotoasă, purtați pantofi dar sunteți desculți, aveți haine, dar sunteți dezbrăcați. Îmi veți spune că sunt nebun, mă veți asupri, dar știți că am dreptate. Voi nu vedeți lumea cum o văd eu, ci vi-o imaginați așa cum vreți. Nu sunteți martorii răului, ci răul însuși, căci vă lăsați purtați de aparențe, suneți niște păpuși în mâinile societății și ale anturajului. Nu vă mai vreau astfel, mă vreau pe mine, cel adevărat, nu cel pe care l-ați construit. Așa vă vreau și pe voi, sinceri cu voi înșivă și curați. Spun că sunteți desculți deoarece nu vă purtați adevărata personalitate. Spun ca sunteți dezbrăcați deoarece vă acoperiți cu minciuni. Nu vrea să trăiesc astfel, să fiu un negru transformat în auriu, ci un Soare transformat în cenușă.

You're a little genius. in love

De la prima propozitie m-ai cucerit, mai ales ca te-ai folosit de acel cuvant in limba italiana. Mi-a placut nespus lucrarea ta, toate adevarurile si temerile pe care le-ai enuntat si tot ce ai formulat aici este atat de bine spus si ai punctat aspectele intr-atat de bine, incat ti-am simtit dezamagirea, apoi furia, si, in cele din urma, resemnarea. Foarte frumos. in love

Iti multumesc pentru anunt. Te pup. :*

WoW. Superb draga mea! in love

Imi place la nebunie cum ai scris asta! in love

si da, vorba Sanzianei: m-ai cucerit de la prima propozitie! happy

Felicitari draga mea. Sper ca ne vei mai aduce creatii cat de curand posibil! happy

Kiss from Dara kiss

Intoarcerea acasa

Un gand si o privire inapoi e ceea ce ma aduce la voi. Amintirea clipelor frumoase, in care m-am descoperit incetul cu incetul. Voi mi-ati dat speranta unui viitor mai bun, in care ma incred in fiecare clipa a vietii mele. Un capitol pe care il credeam aproape incheiat, si-a redeschis portile pentru mine. O oaza de liniste, care ma inspira, ma cuprinde si imi da aripi. Voi, cei care mi-ati dat putere, cei care m-ati facut sa cred in mine, acum sunteti in fata mea cu bratele deschise. Lacatele ferecate ale distantei s-au rupt in mii de bucatele si mi-au facut loc acolo unde trebuie sa fiu. O noua zi, o noua lume, noi ganduri si noi sentimente ma asteapta. Bucuria revenirii e atat de mare si atat de mult ma face sa tremur, incat imi simt mainile tremurand, dar nu ma opresc, stiu care imi e drumul. O cale presarata cu obstacole si cu cu nopti nedormite, insa atat de tentanta si de incantatoare. Mi-ati dat aripi, iar acum pot zbura cu ele, pentru ca cerul a scapat de nori. E senin si dezmierdator ca altadata.

Dupa o lunga absenta, am revenit cu ceva nu prea reusit, insa scris din inima. Imi cer scuze pentru indealungatea mea lipsa de prezenta, insa multe s-au intamplat in ultima vreme. Sper sa va placa ceea ce am scris si sa revin cat de curand cu alte textulete.
Danielle va pupa mult si dulce!

Oare cum sa-ti spun?

O aura de liniste ce ma inconjoara. Un suras, dulce ca mierea. Doi ochi negri, care ma privesc absent. Un fulg de nea cazand si asezandu-mi-se pe nasul inghetat. O secunda in care te privesc si ma topesc pe zapada argintie. Imi simt capul greu, ochii arzand inflacarati, iar inima batandu-mi in ritmul inimii tale. Cum pot sa nu inghet de durere, vazandu-te cu ea? Cum de nu intelegi ca ma dezgheti cu o simpla ocheada? Cu greu ma indrept spre poarta si te las, cu inima indoita. Dar stiu ca nu ma vei privi niciodata asa cum o privesti pe ea. Stiu ca nu ma simti aproape de tine, ca nu ma vezi ca pe cea care te iubeste. Dar ce sa fac? Cum sa te uit? Nu pot! Cum sa iti spun ce simt? Ma tem! Insa un lucru il stiu cu certitudine: Te ador!

Subiect: Re: Sentimente asternute pe hartie Mier 11 Dec 2013, 22:25

Visez din nou surasul tau

Visez din nou surasul tau

Ce ma alina in fiecare noapte.

Iti simt mana pe bratul meu

Si aud ale tale soapte.

Deschid ochii, ii vad pe-ai tai

Si un tremur ma cuprinde,

Chipul tau cu valvatai

De foc de lemne mocnite.

Glasul tau e alinare,

Insa acum nu il aud.

Ce ti-am facut eu oare

De m-ai lasat si te-am pierdut?

Ai fost al meu, eu sunt a ta

Si asa voi fi mereu.

Pastrez in suflet vocea ta,

Desi doru-mi este greu.

Tare as vrea sa te mai vad,

Sa te mai sarut o data.

Insa calea-mi este nod,

Iara gura, ferecata.

Subiect: Re: Sentimente asternute pe hartie Joi 19 Dec 2013, 22:33

Doamne, doamne, doamne, cate am ratat.
Nici nu stiu de unde sa incep. Cred ca ti-am mai spus, desi nu-s sigura, ca stilul tau de potriveste unui autor care scrie povesti pentru copii. Ma refer aici la faptul ca lucrarile tale emana un fel de caldura launtrica ce te cuprinde. Simt zambetul tau si placerea cu care scrii si asterni aceste cateva randuri pe hartie. Nu stiu cum, dar ma faci sa simt toate aceste lucruri numai prin intermediul cuvintelor. Esti genul de persoana care se ingrijoreaza pentru altii si care-i pune pe ceilalti pe primul loc, care mereu vrea sa ajute. Sau, cel putin, asa te vad eu prin prisma creatiilor tale. Sper sa ne mai incanti cu astfel de texte, caci imi face placere sa le citesc, chit ca nu ajung de fiecare data cu un comenatriu.

Subiect: Re: Sentimente asternute pe hartie Mier 13 Aug 2014, 09:55

Un Soare al sperantei

O, dulcea mea copilarie! Numai cand ma gandesc la tine, inima parca-mi tresara, se zbate sa nu te piarda, sa ramana a ta. Ei spun ca ai plecat si ca nu te vei mai intoarce nicicand, dar eu stiu, acolo, in adancul sufletului meu, ca vei sta mereu pe umarul meu, ca un inger pazitor, ca ma vei insoti pana la moarte. Vei ramane cu mine si, atunci cand imi vei auzi strigatul de ajutor, ma vei alina si imi vei curata ranile. Ma vei proteja de intuneric, tu vei aprinde lumina, caci tu esti Soarele vietii oricarui om. Rasari atunci cand venim pe lume, apui, dar mereu te vei intoarce pentru a ne lumina. Poate ca nu te-am pretuit suficient, asa cum multi o fac, dar nici nu stii cat regret asta. De aceea, te rog sa vii din nou la mine, rasari din nou si alunga intunericul acesta pe care nu il mai suport. Adu-mi fericire si fa-ma sa uit de tot, sa uit de viitor. Reda-mi inima inocenta si zambetul care obisnuia sa nu-mi dispara de pe fata niciodata! Ajuta-ma sa rasar alaturi de tine, pentru totdeauna, din nou si din nou...

Subiect: Lumina umbrei Vin 22 Aug 2014, 18:49

Lumina umbrei

Ramai cu mine o clipa, doua, trei, apoi pleci. Ma saruti, ma arunci, pentru tine sunt la fel. Ma aduci in culmea fericirii, apoi ma lasi prada singuratatii infernale din care tot tu m-ai scos cu o clipa inainte. Jocul nostru abia ce incepe, ca se termina. Nu iti mai place sa te joci? E prea copilaresc pentru tine, pentru imensa ta maturitate? Dar de cate ori nu ai cazut in abisul intunericului? De cate ori nu m-ai implorat sa te iau de acolo, plangand? Cand e Soare, cand e nor, acum e cald, apoi e frig. Asta e jocul pe care il joci, asta e lumea ta, bipolara, ca tine. Nici tu nu te mai suporti uneori, dar totusi, cateodata te iubesti. Chiar o faci? Te iubesti pe tine sau iubesti faptul ca nu esti ca mine? E vreo diferenta? Asta m-ai intreba, dar nu ai curaj s-o faci. Pentru ca stii ca nu ti-as raspunde. Stii ca tot ce-as face ar fi sa te privesc adanc in ochi, acei ochi inghetati, reci. As face asta minute in sir, pana ti-ai reveni, pana mi-as reveni. De ce, ma intreb? Pentru ca suntem la fel? Ei bine, nu suntem. Pentru ca eu te pot intelege, dar tu nu ma poti intelege pe mine. Ar trebui, chiar ar trebui s-o faci. Dar nu...tu nu vrei s-o faci. Iti place sa ma chinui, sa ma torturezi pana imi dau lacrimile, lacrimi de sange pe care tot tu le opresti. De ce faci asta, de ce ma chinui asa? Doar pentru ca tu esti mai puternica? Pentru ca tu ai controlul asupra impulsurilor mele? Dar te-ai gandit vreodata ca poate eu am dreptate? De ce nu te lasi condusa de mine? Ar trebui sa fim un intreg, dar noi suntem separate, pentru ca tu vrei asta. Alege pe mine, doar o data. Atunci, o sa vezi cum nu te mai doare nici pe tine, cum caderea in abis nu o sa mai fie asa dureroasa, ca se poate transforma intr-un zbor catre paradis. Asculta-ma, tu, ratiune! Asculta-ma pe mine, inima ta!

Subiect: Desnuda, en frente de la oscuridad Mar 07 Oct 2014, 17:45

Desnuda, en frente de la oscuridad

Stătea acolo, atât de singură pe plaja goala, în genunchi, rugându-se pentru salvarea sufletului ei. Se simţea epuizată, simţea că nu merită nimic, că tot ce trăise până atunci era în zadar. Voia să facă ceva mai mult cu viaţa pe care i-o oferise Dumnezeu, dar teama nu o lăsa. Această frică imensă îi măcina întreaga fiinţă, îi dădea dureri cumplite şi îi mutila încrederea în sine încetul cu încetul. Lacrimile odată amare, acum erau singura ei companie şi unicul refugiu pe care îl mai avea. Erau aproape dulci, sau cel putin liniştitoare. Închidea ochii şi le lăsa să-i acapareze trupul, în timp ce valurile se zbăteau în larg, aşa cum şi inima ei ardea într-un zbucium incontrolabil.
Deasupra ei stăteau mii de întebari, o călcau în picioare, o sfărâmau în mii de bucăţele, iar ea stătea nemişcată, supusă lor şi resemnată cu faptul că nu avea cum să scape din închisoarea întunericului. Aşa cum îşi zicea de multe ori, aşa îşi repeta şi acum:
"Ajută-mă, Doamne, să îmi găsesc calea, să-mi înfrunt temerile şi să o iau de la capăt. Spune-mi, Te rog, cum să trec de bariera asta şi să-mi deschid sufletul către ceea ce zace în adâncul meu, către ceea ce e trimis de Tine pentru mine! Nu mai vreau să trăiesc doar pentru a-mi plânge de milă, vreau să depăşesc acest confort al ei. Ma linişteşte, dar mă adânceşte mai mult şi mai mult în beznă, iar dacă ajung la fundul prăpastiei, mi-e teamă că nu o să mă mai pot ridica de acolo, iar cu atât mai puţin, să mă caţăr pentru a ieşi la suprafaţă...".
Avea încredere, dar nu suficientă. Nu-şi dădea seama că rugile îi fuseseră ascultate, că harul îi fusese dat, dar că totul depindea acum de ea. Alegerea era a ei, căci drumul i-a fost arătat, ştia ce trebuia să facă pentru a-şi urma calea, dar îşi punea singură bariere, mintea ei juca murdar. Se distrugea şi nu realiza cât de mult rău îşi putea face chiar ea. Prin a nu-şi accepta temerile, se scufunda cu propriile-i mâini într-un ocean de suferinţă. Colacul de salvare era în sufletul ei, dar întunericul era acolo de atât de mult timp, încât pusese stăpânire pe tot, iar ea nu mai putea să vadă acea mică licărire de lumină.
Strângea în mâini filele rupte din caiet şi le umplea de lacrimi, dar scrisul nu se ştergea. Parcă voia să rămână acolo, să nu plece de lângă ea, să-i aducă aminte cine e şi ce poate. Pixul negru, pe care îl folosise mai devreme, era acum împrăştiat pe nisip, spart în zeci de bucăţele. A vrut să rupă şi foile de hârtie, aproape a făcut-o, dar nu s-a încumetat să ducă acţiunea până la capăt. Sufletul ei era acolo, gândurile şi trăirile ei se aflau pe acele pagini, scrise cu cerneală neagră. Asa cum se simţea ea în momentul acela, aşa stăteau şi cuvintele în faţa ei: disipate, aproape şterse, puţin lizibile.
Totuşi, ea le putea înţelege, le putea citi, deşi cu o oarecare dificultate. Aproape că zâmbea, îi plăcea ce vedea. Îi plăcea acel moment, unul dintre puţinele, de altfel, în care se simţea bine. O mică rază de lumină se întrezărea la capătul tunelului, foarte pală, dar existentă. Era una dintre acele clipe de adevăr, de trezire, pe care obscuritatea punea însă stăpanire cât ai pocni din degete. Gândurile negre începeau iarăşi să se învârtă în mintea ei, derutând-o, înlănţuindu-i temerile şi eliberând frica, groaza unui suflet chinuit de el însuşi.
Dualitate era eternă...

Subiect: Re: Sentimente asternute pe hartie Dum 26 Oct 2014, 17:34

Rêve

C’est toi, le bourreau de mon âme

Un rêve, une aspiration,

La lumière d’une belle étoile

Qui brille très fort.

C’est toi, un des milles sourires,

Ma force, mes ailes.

Oh, comment je veux te lire

Tous mes poèmes.

Pour toi, je ris et je m’envole

Tel un pigeon.

Je bat de l'aile et je tombe

Dans mon Panthéon.

Pour toi, mon ciel, mon soleil,

Je me relève

Et je bois tout le flacon

De mon rêve.

C’est pour toi que mes ailes se cassent.

Tu est l’étoile

Et je suis la terre, je deviens glace.

On sent le froid...

Subiect: Re: Sentimente asternute pe hartie Dum 07 Dec 2014, 18:31

O infinitate de simțiri

          Pipăiam cu mâna stângă cearșaful moale, sperând să dau de el, dar locul era gol. Mi-am deschis ochii și m-am ridicat în șezut, căutându-l cu privirea. Nu era acolo. Îmi amitii de seara precedentă și zâmbii. Atât de frumos, un dans al dragostei, de un dinamism contemplativ. M-am dat jos din pat și, luându-mi în treacăt tricoul lui pe mine, am deschis ușa balconului. Marea se întindea maiestuoasă în fața mea, atât de liniștită. Soarele abia ce se ridica pe cer, lăsând Pământul să se dezmierde cu razele sale. Acolo, printre valuri line, tacite era el. Întors spre infinitul azur, nu mă observă. Am coborât scările și am ieșit din casă, palpând nisipul rece înainte de a-l strivi sub tălpi. M-am îndreptat spre valuri, pășind silențios, dar el îmi observă prezența și se întoarse. Mi-a zâmbit, apoi mi-a spus să mă opresc. Am râs ușor, întrebându-l din priviri motivul, apoi l-am văzut. Micuț, înfipt în nisip, ferit de apa mării, mă aștepta. Mi-am acoperit gura cu palmele, căzând în genunchi pe plajă. El mă privi și începu să chicotească.
- Acceptă și vino după mine! Refuză și lasă-mă să mor strivit de valuri!
  M-am uitat lung la el, o lacrimă străbătându-mi obrazul. Am luat inelul micuț, cu un diamant fin în centrul cercului de aur alb, mi l-am pus pe deget, mi-am tras tricoul peste cap și am intrat în apă. Mergeam cu pași înceți, stropind totul în jurul meu, iar el mă contempla. Veni spre mine și mă mângâie pe obraz, sărutându-mă ușor pe buze.
          - Ești așa perfectă...
          Am închis ochii, lăsându-mi chipul dezmierdat de palma lui. I-am sărutat degetele, zâmbind suav. I-am înconjurat gâtul cu brațele, lipindu-mi fruntea de a lui, presându-mi sânii de pieptul lui. L-am mușcat ușor de nas și de buza inferioară, șoptindu-i:
          - Te iubesc!

Subiect: Re: Sentimente asternute pe hartie Dum 07 Dec 2014, 22:19

Înainte de a ajunge să citesc dialogul, am avut impresia că i se întâmplase ceva rău protagonistului masculin. Am tot repetat acea propoziţie până când am înţeles.
Oricum, nu asta contează, ci ideea în sine care mi se pare foarte drăguţă, finuţ realizată şi chiar înduioşătoare. Mi-a plăcut mult. Aştept şi alte creaţii de la tine.

Subiect: Re: Sentimente asternute pe hartie Mar 23 Dec 2014, 18:22

Obsesie

Înjură-mă, pocnește-mă, retează-mi pielea cu o lamă! Sucește-mi brațul, strivește-mi genunchii, smulge-mi unghiile, fă-mi ce vrei! Înjosește-mă, dar nu-mi dezminți iubirea! Nu te lepăda de mine! Coboară-mă în infern, apoi urcă-mă la cer! Da... Îmi plac jubilările spiritului tău, sclipirea din ochii tăi. Ador felul în care mă strivești ca pe un gândac. Doare, știi și tu. Dar eu pot îndura orice suferință dacă ea mă duce mai aproape de căldura corpului tău. E o obsesie chinuitoare. Satisfacția din privirea ta, de un sadism ce mă încântă, mă face să tremur. Tremur de plăcere, de dorință. Apasă-mi pielea mai adânc, strivește-mi carnea cu a ta! Îmbină-ți respirația cu a mea, vreau să simt bătăile inimii tale contopindu-se cu ale mele, într-un ritm alert, zbuciumat de suflul întrerupt. Caută-mi privirea prin mulțimea de oameni. Roagă-mă să stau, iar dacă plec, să o fac pentru totdeauna. Mă rănești atât de tare, dar mai mult...mai tare doare indiferența ta, controlul ce îl ai asupra voinței mele. Căci eu vreau ce vrei și tu... E o dorință ce-mi înjunghie demnitatea, dar inima mai tare mă doare când nu simt tortura. Ai zice că-s nebună...poate că sunt. Dar sunt a ta, iar ție îți place. Adori să mă ridici după ce tu singur mă arunci pe jos, să mă loveșți și să-mi săruți rănile. Iar eu, eu sunt o marionetă în mâinile dragostei ce ți-o port. Nu știu de ce...poate că încă mai sper la o schimbare sau poate că e doar un masochism ce mi-a intrat deja în sânge. Dar nu renunț la tine, căci dacă o fac, mă doare mai tare ca o mie de ace înfipte în ochi.

Goliciune

Undeva în București, pe 12 octombrie 2014, aproape de miezul nopții.

Doi necunoscuți...aproape.

Ea: (privindu-l trist și cu o urmă de reproș) De ce ai făcut asta?
El: Care mai e rostul? Nu am pe nimeni, toți m-au părăsit dintr-un motiv sau altul, chiar și tu.
Ea: (cu ochii în pământ) Așa e, am făcut-o și nu regret nicio secundă. Te-ai întrebat vreodată de ce oare am dispărut? (își ridică capul, iar bărbatul o priește fix în ochi, cu o ură evidentă) Nu am mai putut să suport plângerile tale. Nu erai mulțumit de nimic, orice lucru mărunt te indispunea și mai tare. (țipând aproape) M-ai lovit!
El: (defensiv) A fost doar o palmă. Eram nervos, (cuprinzându-i brațul) iartă-mă!
Ea: (sarcastic, ca pentru sine) Era nervos... Ha! (către el) Poți să te îmbeți cu proprii tăi nervi, mie nu mi-e sete. M-am înecat de-atâtea ori în ei... Dar am ieșit la suprafață, iar acum vreau doar o plajă plină de bucurii, de fericire. Tu nu poți să-mi oferi asta, înțelege. Nu mai face nimic prostesc!
El: Ce-ți pasă, până la urmă?
Ea: Chiar nu vezi? Inima nu ascultă... De-asta mă doare să te văd așa...plin de sânge...aproape mort.
El: Nu sunt mort.
Ea: Poate nu...încă. Dar sufletul tău? E gol.
El: Poate... Dar tu ai putea să-l umpli, dacă mă ierți. Dacă m-ai lăsa, încă o dată, să te iubesc...să te recuperez.
Ea: (plângând) Nu pot. Mă doare mult prea tare. Te rog, fii cuminte!
El: Poate...că voi fi. Dar, spune-mi tu, cum să nu-mi doresc cu disperare moartea, când mă încolțește, mă înconjoară din toate părțile? (țipând) Mă urmărește! Au murit cu toții, mai puțin tu...și eu. Nu vezi? (cu ochii unui nebun, holbați) Doar noi am mai rămas. (arătând undeva în depărtare, spre nimic) Lor nu le pasă. Cui îi pasă?
Ea: Lui Dumnezeu. Caută-L! Umple-ți sufletul cu ceva! Eu nu te pot ajuta.
El: M-a uitat...(trist) Eu L-am uitat.
Ea: El nu te uită niciodată, iar tu Îl poți regăsi. Golul ăsta...dacă-l umpli, dacă te vindeci, poate...
El: (zâmbind) Mai am o șansă?
Ea: La salvare...
Se îndepărtează tot mai tare, el privind-o lung, până ce n-o mai vede. Se apleacă, iar atunci o vede. O cruciuliță de argint, a ei... O ridică, privind din nou spre ea.

Subiect: Re: Sentimente asternute pe hartie Mar 03 Feb 2015, 02:44

Fluturi sau sulițe înfipte-n suflet...

Ce simți când îl vezi pentru prima oară? Când îi întâlnești
ochii și îi savurezi cu privirea buzele arcuite într-un zâmbet, te
trec fiori? Îți simți inima pulsând sângele tot mai rapid și venele
explodându-ți sub piele? Îți este stomacul câmp de bătălie pentru
miliarde de fluturi și le simți armele împungându-ți fiecare colțișor,
dar suporți totuși durerea? Picioarele îți amorțesc și se pironesc pe
sol? Îți simți degetele mai reci și palmele transpirate? Ți se pune
un nod în gât și respirația îți joacă feste? Râmâi paralizată când
articulează primul sunet? Sau treci pur și simplu pe lângă el, fără
a îndrăzni să-ți ridici privirea din pământ? Sau poate nici nu-ți dai
seama că-n fața ta se află el, alesul? Oare cum se simte prima
dragoste, dacă nu cu suferință? Oare așa se va simți și ultima?