by Neagoie Elena Maria Theodora .
28 Noiembrie - 6 Decembrie.
Dacă toate poveştile, legendele, fabulele, pildele şi poveţele ar începe cu
-- A fost odată ca niciodată, ca de nu ar fi nu s-ar mai povesti -- toate acestea ar devenii plictisitoare şi fără originalitate, fără un sentiment de nou în suflet, iar cititorul nostru pasionat ar închide cartea încă de la prima pagină fără măcar să îi pese că în această poveste o fată îşi găseşte adevărata dragoste, că un băieţel îşi întâlneşte bunica dispărută dupa 12 ani, în tot acest timp crezând că este singur pe acest pământ; că o mamă îşi salvează copilul de la moarte printr-un sacrificiu imens de sine sau că un om poate să aibă puteri supranaturale, că animalul lui Moş Crăciun poate vorbii cu extratereştrii şi este unica şansă de a salva planeta sau că o pisică se poate transforma peste noapte în om. Făcând asta, cititorul niciodată nu ar descoperii lucruri neştiute nici de cele mai luminate minţi ale secolului nostru ci ştiute doar de mintea plină de imaginaţie a unui scriitor cu mână uşoară şi suflet greoi.
Aşa că toate fiind spuse prin mult prea multe cuvinte inutile, povestea mea de Crăciun va începe aşa:...
''
Intr-o casă îndepărtată dintr-un oraş mare şi aglomerat, unde te-ai putea pierde chiar şi dacă ai fi legat de un stâlp de telecomunicaţii, unde frumosul şi pacea domnesc de câţiva ani împreună sub presiunea unui dezastru capital care ar putea să lovească în orice clipă din partea vecinilor nordici, două copile de şaptesprezece ani îşi făceau ultimele prgătiri pentru acest Crăciun magic ce va să vină, nici una bănuind de ce o aşteaptă.
Tot oraşul era îmbrăcat într-o mantie albă şi pufoasă de zăpadă, cerul pumburiu şi liniştit continuând să cearnă steluţe albe şi vii , neoprindu-se nici măcar pentru o secundă să admire frumuseţea oraşului nipon şi operele pe care le făcea asupra acestuia. Colindele răsunau la fiecare colţ de stradă, luminiţele colorate împodobeau fiecare clădire a sa, chicotele vesele ale copiilor şi bunicuţelor se auzea clar şi cristalin în vidul de oameni, dându-ţi un sentiment adânc de fericire şi împlinire sufletească, găurindu-ţi mantia oricât de neagră şi tristă a sufletului tău, iar gândul că acasă te va aştepta un locşor cald şi primitor îţi mărea inima de zece mii de ori. Maşinile erau uşor îngrămădite în parcările spaţioase ale mall-urilor ale căror propietari încercau să culeagă cadouri pe ultima sută de metrii pentru familie şi prieteni, fiind mult prea ocupaţi să se bucure de magia acestui sezon magic în care cu toţii ne aflăm şi care durează atât de puţin. Câteodată puteai zării la un colţ de stradă un Moş Crăciun cu un chip cald şi vesel care , cu un zâmbet pe sub mustăţile ninse, cerea un bănuţ pentru fondurile copiilor săraci sau ale vreunui spital, asta amintindu-ţi de copilăria timpurie şi aprioximativ fericită pe care ai trăit-o acum mulţi .... mulţi .... mulţi ani şi făcându-te să fi mai darnic, iertător şi iubitor cu oricine îţi ieşea în cale.
Cărciunul, cea mai magică perioadă din acest an tocmai intrase în scenă.Revenind la povestea noastră şi îndepărtându-ne pentru câteva momente de oraşul vesel şi fereric în care ne aflam, într-un living dintr-o oarecare casă frumos împodobită din centrul acestuia, fericirea plutea în aer, iar răsetele vesele ale celor două adolescente se puteau auzii tare şi clar, precum un ecou care te bucură la fiecare repitiţie, în toată casa mult prea mare pentru două persoane. Pe canapaua maronie asemenea ciocolatei abia topite, cele două fete priveau cum fulgii de zăpadă se aşeazau armonios peste fiecare casă, pom,stradă, iar oameni se grăbeau spre fel şi fel de locuri ştiute dor de ei nedând importanţă frumuseţii din jurul lor, totul petrecându-se într-o linişte deplină şi sfântă cum numai anotimpul acesta magic poate face. Uneori, fetele vorbeau despre lucruri penibile şi amuzante, despre amintiri îndepărtate şi dulci, despre cum de au ajuns unde sunt şi cine sunt, mici chicoteli ocazionale auzindu-se prin acea cameră imensă şi spaţioasă. Apoi, după o tură de răsete şi veselie, se putea observa o stare de tristeţe adâncă în cameră, semn că lipsa cuiva drag dintre ele rănea puternic, mult prea puternic , iar lacrimile nu erau permise în acest sezon.
Cănile cu cacao caldă erau aşezate pe o măsuţă finuţă, în timp ce bradul lumina întreaga cameră uşor întunecată de venirea prematură a nopţii şi şemineul care avea deasupra atârnate nişte micuţe şoşeţele roşii, încălzea camera frumos decorată. Pe fundal puteai auzii, dacă şi numai dacă erai atent, cum Dean Martin îşi cânta faimoasa melodie de Crăciun,
Let it snow , dându-ţi impresia că eşti un film romantic şi perfect de Crăciun cum numai la Hollywood este posibil să se îmfăptuie.
Protagonista noastră căreia nu îi vom da un nume ci vom lăsa acest amănunt pe seama imaginaţiei cititorului, tocmai primise un mesaj de la un număr total necunoscut în care acesta îi spunea că trebuie să se întâlnească cu el sau ea de urgenţă în centrul oraşului, la bradul cel mare pentru a îi spune ceva important legat de viaţa sa şi a iubitului său. Recitind mesajul de şapte ori, inima sa şi respiraţia au început să se accelereze, organismul răspunând cu un atac de panică asupra unui lucra care nu avea logică. Totuşi, ştia că în această dimineaţă, iubitul său plecă în drum spre oraşul ei, tocmai din Singapore pe o furtună destul de urâtă şi colac peste pupăză mai şi se certaseră pe motiv că nu petrec mai deloc timp împreună şi că relaţia lor se răceşte. Relaţia lor atârna de un fir de aţă. Mii de scenarii au început să îi bântuie mintea fetei, mult prea încărcată pentru a gândii logic în acel moment tensionat, aşa că, nici măcar dându-şi seama când şi cum a ajuns să fie îmbăcată în paltonul său alb şi cizmele negre a trântit uşa în urma sa, lăsând-o pe prietena ei cea mai bună cu un mare semn de întrebare pe chipul său palid, care însă se transforma-se într-un rânjet destul de ... jucăuş (?). Aceasta continua să zâmbească, semn că ştia ce se întâmplă şi că întâmplarea o bucură nespus de mult, în timp ce îşi scotea telefonul din geantă şi trimise un mesaj rapid spre un destinatar total necunoscut:
,, Misiunea îndeplinită, Sherlock. Baftă. ''Copila de şaptesprezece ani alerga terifiată pe străzile oraşului imens, oamenii privind-o cu un semn de întrebare în timp ce ea trecea în prea mare grabă pe lângă ei, tocurile cizmelor sale rezistând cu greu gheţuşului de sub stratul de zăpadă finuţ. Totuşi, fetei nu îi păsa de asta acum. Nu îi păsa că poate să cadă şi să îşi rupă ceva. Să o cale o maşină. Să o răpească cineva. Ea, trebuia să ajungă acolo, să vadă dacă iubitul ei este bine, pentru că pe lângă familia sa preţioasă şi prietenii ei, el era lucru cel mai important din viaţa sa. Nu putea trăii fără să îi audă vocea dulce precum o cascadă , să îi simtă mâinile calde pe obrajii săi rumeni şi palizi, săruturile timide pe buzele subţiri şi nealintate de nimeni de prea multă vreme, urările de noapte bună spuse în tenebra întunecată noapte mult prea târziu pentru orice om normal, conversaţile banale şi totuşi pline de atâtea sentimente adânci, îmbrăţisările lungi şi cuvintele acelea două ... atât viaţa ei cât şi ea nu însemnau nimic fără el. El era cheia spre universul ei atât de complicat şi rece, soarele din sistemul ei solar. El reprezenta totul.
Mintea ei era goală, sufletul ei tensionat, inima sa bătea mult prea repede, picioarele nu mai erau ghidate de impulsurile creierului, iar ochii ei lacrimau fără măcar ca ea să ştie, lacrimile scurgându-se pe obrajii săi acuma rumeni şi înfierbântaţi. Era o oră destul de târzie, întunericul acaparând frumosul oraş luminat de luminiţele vesele şi colorate ce erau cu bun gust aşezate pe casele oamenilor, magazine şi străzi. Oamenii abia se vedeau pe străzi la o oră aşa de târzie, înainte de o zi aşa de importantă. Ora 23:48, atât de puţin până la Crăciun , atât de puţin.
Ajunsă în centrul oraşului, se oprii extenuată în faţa bradului imens trgădângu-şi suflarea pentru câteva clipe, găfâind precum un câine după o fugă bună de moarte, respirând greu şi fiindu-i mult prea cald, iar afara era mult prea rece pentru a îşi da paltonul gros jos. Cu un zâmbet dulce pe faţa sa roşiatică şi un
--Am reuşit, fix la timp!-- scăpat printre buzele sale roşiatice fata răsuflă uşurată. Se ridică şi îşi îndreptă spatele, ridicându-şi uşor mâinile în aer şi scoţând un mic sunet surd din gât, în timp ce se uita după o persoană anume, oricare, care să îi pară dubioasă. În sinea sa era fericită că a putut să îşi demonstreze singură că poate să facă ceva singură şi bine, nerenunţând şi voinţa sa rămânânâdu-i stabilă până la capăt. Ochii ei verzi cuprindeau toate chipurile fericite ale oamenilor ce treceau strada capitalei nipone la această oră, maşinile făcând un zgomot enervant cu o tonalitată ce îţi putea sparge timpaonul, ce încercau să îi distragă atenţia şi să renunţe la dorinţa ei de a afla ce se întâmplă cu iubitul său. Adolescenta răsuflă pierdută, spunându-şi că poate totul a fost o închipuire şi nu se va întâmpla nimic. Totul putea să fie doar o farsă proastă de Crăciun. Oftând tristă se întoarse cu spatele şi începu să privească giganticul brad decorat cu mii de beculeţe şi globuri de diferite culori, cei 12 metrii fiind cu bun gust folosiţi, beteala argintie lucind sub clarul lunii ce se arăta uneori dintre norii plumburii ai iernii. Copila zâmbii, amintindu-şi cum tatăl ei obişnuia să o ţină strâns la pieptul lui în timp ce povestea unica sa poveţe de Crăciun cu vocea sa groasă şi caldă, trasmiţându-i o stare de bine, protecţie şi iubire , uneori sărutându-i tâmpla firavă şi spunându-i cât de mult o iubeşte .
Dintr-o dată, o pereche de braţe îi cuprinseră talia subţire a tinerei lipind-o de corpul zvelt al agresorului, ţintuind-o în loc. Copila rămase încremenită, neştiind cum să reacţioneze la acest gest spontan, mâinile sale subţiri aşezându-se pe cele ale persoanei care o îmbrăţisa cu atâta tandreţe şi iubire, cu gândul să le îndepărteze, dar ceva cu mult mai puternic o oprea. Ceva ce provenea din adâncul sufletului ei. Simţii cum o bărbie se aşeză uşor pe umărul ei, obrazul celui ce o ţinea în braţe îl atingea pe al ei, frecându-se uşor de pielea fină a feţei albicioase şi reci a fetei, iar o pereche de căşti îi erau puse mult prea rapid pentru a îşi da seama, peste urechile reci şi uşor ninse. O melodie dulce începu să îşi facă intrarea, parcă luată din însuşi Raiul, răsună în difuzoarele finuţe, un val de sentimente erupând în corpul ei rămânând şocată şi incremenită pentru câteva clipe . Ştia vocea mult prea bine cine o ţinea acum în braţe, ştia felul acesta de a se exprima, melodicitatea, felul unic de a îmbina cuvintele în propoziţii atât de scurte şi romantice, sentimentele ce le transmiţea melodia erau atât de clare şi pure. Tonalitatea vocii tânărului o mângâia pe inima dându-i mii şi mii de fluturi în stomac, cuvintele atât de frumoase o făceau să vrea să plângă de fericire, iar corpul ei începu să se relaxeze uşor în braţele tânărului. Fetei nu îi venea să creadă că
el chiar şi-a ţinut promisiunea, chiar a scris un cântec numai pentru ea ce povestea despre iubirea lui adâncă pentru tânăra de şaptespreze ani şi cât îi mulţumeşte lui Dumnezeu în fiecare zi că i-a dat-o. Copila zâmbii şi o lacrimă se scurse pe obrazul ei. Băiatul rânjii fericit , îl recunoscu .
- Ţi-am spus cât de frumoasă eşti în luminile bradului? Cât radiezi în această seară? Cât de mult însemni pentru mine? o întrebă băiatul în linişte sărutând încet obrazul , acum, cald al tinerei, după ce melodia se încheiase şi fata izbucnii într-un plâns puternic, braţele tânărului încleştându-se şi mai puternic în jurul taliei sale, încercând parcă să o consoleze de fericirea ce i se arătase în această seară. Sufletul ei era atât de plin de iubire în acel moment, simţea că nu o să mai poată respira sub acţiunea atâtor sentimente minunate. Printr-o mişcare rapidă, fata se întoarse cu faţa spre tânăr şi îl îmbrăţişă şi mai puternic decât în cele două secunde anterioare, confesând cât de dor i-a fost de acesta şi începând să plângă şi mai tare la pieptul acestuia. I-a fost atât de dor de căldura corpului lui. De cuvintele dulci. De prezenţa sa încântătoare. De el.
Băiatul zâmbii în timp ce cu două degete îi ridică bărbia fetei, aşa încăt să o privească în ochii ei verzi şi adânci care i-au lipsit atât de mult. Cu podul palmei i-a şters acele cristale ce curgeau din ochii ei acum plini de fericire şi împlinire, aplecându-şi capul spre chipul ei. Pupilele fetei se dilatară uşor, i-a lipsit atât de mult acest contact fizic şi sufletesc dintre ei doi. Îi era aşa de frică să îl sărute, gândindu-se că se va trezi din acest frumos vis în care ei sunt în faţa bradului de Crăciun, orologiul bătând ora 12:00, luminiţele oraşului fiind singurele ce îi priveau şi o melodie veselă de sărbătoare se auzea încet în fundal. Îi era aşa frică să nu-l piardă dinnou. Băiatul zâmbii pentru a suta oară în această seară, înainte de a fărâma orice spaţiu dintre chipurile lor şoptii printre buzele roşiatice
,, Te iubesc..mai mult decât orice pe lumea asta '' şi o sărută pe preaiubita sa fiinţă fragilă. Nu era nimic pervers, nimic pasional ce ascundea dorinţe deşarte, era un sărut de dor încărcat cu toate sentimentele lor pure şi tinere ce le purtau unul pentru altul. Ambii zâbeau în acest sărut, buzele lor frământandu-se uşor şi lin, feţele lor mai având puţin până să se zdrobească una de cealaltă. Dragostea lor se putea simţii în aer, dorul, împlinirea, fericirea de a fi unul cu altul. Se putea vedea atât de uşor. Degetele ei lungi umblau prin părul roşcat al tânărului, împingându-l mai aproape, sărutul durând din ce în ce mai mult, oxigenul începând să îşi facă prezentă lipsa sa, asta rezultând o despărţire pentru un moment a buzelor celor doi.
Zâmbetele lor te puteau face fericit. Felul în care se ţineau de mână, degete lor fiind îmbinate , îţi dădea mii de fiori pe şirea spinării. Drăguţele cuvinte ce şi le adresau, confesiunile scurte făcute unul altuia din adâncul inimii pe lungul drum spre casă puteau să îţi dea speranţa că într-o zi şi tu îţi vei găsii jumătatea, dar... dintre toate cele întâmplate, un singur lucru era foarte sigur:
Cărciunul poate face minuni, numai dacă tu îţi doreşti asta cu adevărat. ''
Localizare
acebook
Nr. mesaje
Reputatie
Hobby-uri
Stare de spirit
Subiect: Once Upon a Christmas Night 
Joi 06 Dec 2012, 21:42
Vaii, ce frumos. 
Mda, cred ca nimic. Sincer, mi-a placut enorm creatia ta, deoarece are tot ce ii trebuie, o poveste frumoasa de Craciun, magia iubirii ce pluteste, calda, in aer, miros de ciocolata calda, imbratisari, saruturi, luminite si braduti. Toate ingredientele unui Craciun deosebit, frumos, perfect. Felicitari pentru aceasta frumoasa lucrare si sper sa ne mai incanti cu astfel de compuneri. 
