Capitolul sase

Din capitolul anterior:

“-Atunci vei afla. Insa doar daca dupa fiecare lucru nou, ma vei saruta.

Inghit in sec. Pot sa-I dau un raspuns negativ? Vreau sa-mi povesteasca tot, iar de mult timp tanjesc dupa un sarut de-al lui. Poate voi risca o singura data si pentru mine. In fond, ce e atat de rau? Imi sterg palmele transpirate de pantaloni, urmand sa-I raspund un “De acord” cu voce tremurand. Trage aer in piep, pot auzi si fara sa ma uit la el. Inspira si expira alert, facandu-mi inima sa tresare de fiecare data. Brusc, incepe sa vorbeasca:

-Ma numesc Itachi Uchiha.”

Itachi? Acel baiat singuratic, ce-si petrecea mereu timpul, pe cand eram doar o copila, singur, tacut, parca neajutorat? Nu-mi vine sa cred! Desi, adevarul este ca a parasit orasul de la varsta de zece ani, apoi se pare ca s-a intors peste doi-trei. Cine ar fi crezut? El chiar este o persoana amabila, puternica, iubitoare…

Pronutand, in minte, ultimul cuvant, mi-am adus aminte. Acum, trebuie sa-I dau “rasplata”. Palmele mele ii ating camasa, strangand materialul. Il trag spre mine, reusind sa-l uimesc. Insa, chiar cand buzele noastre dornice mai aveau putin si se uneau, imbecilul de Sasuke iese din ascunzatoare. Fata ii este rosie, buzele transformate intr-o linie dreapta. Plin de ura, tipa la Four:

-Stai departe de ea, sau vei regreta! Nimeni, dar nimeni nu…

-Nu, ce? Sasuke, nu vi din senin in casa noastra si dai ordine! Fie stai cuminte si te intelegi cu noi, fie pleci si nu te mai intorci.

Ii spun toate aceste cuvinte rece, mult prea suparata pentru a incerca sa fiu draguta. Sunt obosita, nu am mai dormit de ore bune, iar acum trebuia doar sa mi se raspunda la cateva intrebari si sa ma giugiulesc cu Itachi sau Four sau cum il cheama! Este, pur si simplu, prea mult pentru mine. Oftez. Ii astept raspunsul, care nu mai apare. Ma hotarasc ca este o pierdere de timp, asa ca ma intorc pe calcaie si fug spre camera mea de la etaj.

Incer sa-mi opresc sirul gandurilor, la fel si bataile inimii, ce iar au luat-o razna. Eram atat de aproape! Ii admiram privirea dragastoasa, parul brunet, putin lung si nu in ultimul rand, buzele carnoase care se apropiau de ale mele rapid, vrand sa se uneasca. Doamne, cred ca in intreaga mea viata nu am fost mai confuza! Niciodata nu m-am aflat in aceasta ipostaza, ca doi baieti sa se certe pentru mine…

Fara sa-mi dau seama, am ajuns unde doream. Deschid usa masiva de lemn, apoi ma arunc in pat. Desi ploapele au coborat lin, eu ma gandeam doar la evenimentele curente. Cui ii pasa, pana la urma, atat de mult de existenta mea? Din senin, m-am trezit cu doi pe cap, care se pare ca nu au neuroni. Insa ei trebuiau sa vina toti acum, sa-mi distruga mie putinele ore linistite ale noptii.

Ma opresc. De ce dau vina pe ei? O alta metoda mai proasta de a zice ca tin la amandoi nu puteam gasi. Imi strang genunchii la piept, apoi cad intr-un somn adanc…

Lume, stit cine e Four....
Sper sa va placa!

Capitolul sapte

Din capitolul anterior:

‘’Ma opresc. De ce dau vina pe ei? O alta metoda mai proasta de a zice ca tin la amandoi nu puteam gasi. Imi strang genunchii la piept, apoi cad intr-un somn adanc… ‘’

Razale soarelui intra nestingherite in camera, atingandu-mi ploapele si obligandu-ma sa ma trezesc. Fara chef, imi fortez corpul sa se miste, intr-o incercare esuata de a ma ridica din comodul pat. Oftez resemnata. Cred ca mi-am facut un tic din asta, ce este cu adevarat enervant. Imi indrept ochii spre fereastra, singurul lucru pe care il mai pot face acum.

Fulgi albi, micuti, danseaza printre copaci, urmand sa atinga pamantul,unde cei mai multi se vor topi si vor muri. Fermacata de priveliste, nu mi-am dat seama ca ninsoarea prevesteste Craciunul care, daca tin bine minte, va fi in.... patru zile ?! Cand a trecut atat de repede timpul ? Mai ieri palavrageam alaturi de ceilalti despre cum vom face rost de un brad imens, cum eu, alaturi de Hinata, bineinteles, vom impodobi casa. Insa acum nu avem timp nici macar sa respiram, daramite sa mai stau, ca o lenesa ce sunt, in pat.

-Four !

Strig cu putere. Nu ma pot ridica de una singura, asa ca sunt nevoita sa fiu ajutata. Urasc aceasta perspectiva, mereu am vrut sa fiu de folos. Mi se pare chiar bizara aceasta situatie, departe de a ma face sa o inteleg cu adevarat.

-M-ai chemat doar pentru a ma uita la tine, in timp ce gandesti ?

Ironic, poate chiar putin suparat.

-Nu. Cred ca am febra muscalara, dar una sanatoasa. Nu ma pot misca si tre’ sa o ajut pe Hin la decoratiuni.

-Febra musculara poate fi sanatoasa ?

Doar rad, constienta ca are dreptate. Il apostrofez putin, atragandu-I atentia ca vreu doar sa ma misc. Zambitor, ma ridica ca pe o mireasa. Se uita in ochii mei pret de doua secunde, apoi buzele lui le ating furios pe ale mele. Nu pierdem contactul vizual, ne transmitem dragostea inconstienta prin fapte, nu in viu-grai.

Sunt atat de euforica, incat, atunci cand paradisul s-a sfarsit, eu tipam in mintea mea ca mai vreau, ca-l urasc pentru ca fata lui s-a indepartat de a mea. Stiam ca mint. Il iubesc, oh, si inca cat ! Deznadajduita, imi indrept nasul spre scorbura gatului lui, mirosindu-i pielea. El doar chicoteste infundat, insa reuseste sa-mi spuna : ‘’ Aseara nu ti-ai platit datoria pentru ca mi-am recunoscut, in fata ta, identitatea.’’

Tipului ii lipseste o doaga. Pentru ca-i cunosc numele, a trebuit sa-l sarut ! Cu voia mea, este adevarat, dar totusi ! Of ! Imi clatin capul, facand zeci de suvite rebele sa paraseasca elasticul negru.

Cu greu, pornim spre scari, lasand in urma tot. Bratele mele il strang cu putere si ma intreb, oare cum de mai respira ? Ma concentrez asupra incaperii, vrand sa-l uit macar putin pe Itachi. Globurile lipite cu scotch arata oarecum dezolant, dar pot simti cu bucurie senzatia ce este transmisa doar de sarbatori.

Cand ajungem la parter, raman surprinsa. Sasuke, alaturi de Naruto si Neji....

Gata! In sfarsit! Mii de scuze, dar am avut niste probleme si nu am putut aduce next-ul.
Sper sa va placa!

P.S.: Capitol necorectat! Voi reveni mai tarziu sa-l corectez.
P.P.S.: Astept in continuare intrebarile voastre.

Ehem... eu am citit de ieri, imediat ce a postat sora mea Lexa, dar eram banata, deci.. EU sunt prima!(D)
Revenind!
A fost un capitol foarte interesant. Mi-e placut faza cu sarutul si cu "datoria". NU pot astepta pana aduc next-ul. Pur si simplu ma capiteveaza povestea ta. Ai sentimentele puse bine la punct si actiunea nu e grabita.
Nu prea am ce comenta. E ce aveam de spus. Ja ne,suri!

Capitolul opt

Din capitolul anterior:

"Cand ajungem la parter, raman surprinsa. Sasuke, alaturi de Naruto si Neji.... "
Incercau sa impodobeasca bradul inalt cat mai frumos, pentru a multumi, se pare, doamnele casei. Globurile colorate spectaculos sunt fie pe podea, aruncate neglijent, unele chiar sparte, fie asezate ciudat pe crengile puternice. Broboane de transpiratie brazdeaza fata baietilor, insa nu se lasa. Vor sa termine treaba din aceasta zi, dupa cum se pare.

Intr-un colt, pe scaunul vechi, aproape distrus de trecerea timpului, sta Hinata. Mana ii sta asezata pe fata, iar buzele crispate o dau de gol. Abia se abtine sa nu izbucneasca intr-un ras nebun, fapt ce i-ar deranja pe tinerii invatacei. Ii dau dreptate. Din cand in cand, mai avem nevoie de ajutor, avand in vedere ca decoratiunile pentru Craciun au fost realizate, de ani buni, doar de mine si ea.

Clipesc in ritm alert, facand lacrimile fara rost sa dispara. Este atat de frumos sa-i vad uniti! Au apus vremurile in care mereu ne certam din lucruri banale, cum ar fi o jucarie, sau invidia pe castigatorul jocului de Macao. Atunci, parintii nostri, mandri de inteligenta noastra, dar mahniti pentru ca nu ne putem comporta ca un intreg, ne certau. Mamele noastre dadeau, adesea, aerul dramatic, cand veneau planse in fata noastra. In acea vreme, chipurile lor angelice mereu aratau suparare. Nopti intregi veneam acasa plina de vanatai, de julituri sau taieturi adanci. Tatal meu intotdeauna si-a dorit o fata, insa nu una moale, care sa-si gaseasca un sot puternic, care sa o apere. Nu! Trebuia... Trebuie sa fiu pe picioarele mele, gata oricand sa-mi pierd viata in lupte.

Inca imi amintesc... Acum cinci ani, eu si Ani ornam casa, gateam prajituri pentru venirea mosului. Cu zambete mult prea mari pe fata, aruncam faina prin bucatarie. Parul ei roscat, devenise alb. La fel si al meu. Insa nu ne pasa. Hainele noastre curate pana sa inceapa actiunea, trebuiau spalate cat mai repede.

Apoi, a rasunat primul tipat. Ne blocasem, privirile noastre erau indreptate spre usa. Au urmat alte icnete, ale parintilor, focuri de arma... Iadul abia incepuse, iar eu eram mai mult ca constienta. Am luat-o de brat pe mica mea sora, am alergat, am ascuns-o intr-un dulapior. Cautam cu disperare un loc in care sa incap, dar cand nu am gasit, stiam ca eram moarta. Pasi greoi se apropiau de noi, facandu-mi respiratia sa accelereze.

Cand au intrat, eu eram in spatele lor, langa hol. In secunda urmatoare, fugeam pentru a-mi salva viata. Cadravele parintilor mei nu le zaream, insa pentru asta ma bucuram. M-ar fi oprit din drum, m-ar fi distrus.

-Saku, esti bine? De ce plangi?

-Frate, nici sa nu incerci! Stai departe de ea!

Ii aud ca prin vis pe Sasuke si Four certandu-se. Nu-mi pasa. Mereu, in aceste zile aiurite de iarna, incercam sa par fericita. Mi-a iesit, insa am obosit. Atunci, am scapat, ca o lasa. Mi-am lasat sora sa moara, mi-am dezamagit tatal. Pe scurt, am fost si sunt un dezastru.

Rece, distanta, il rog pe Itachi sa ma lase jos. Imi ajunge protectia lui, data doar pentru
ca ma considera fricoasa, neajutarata. Fara sa vreau, starnesc mereu astfel de opinii, chiar daca incer, oh, cat incerc sa arat opusul!

-Plang pentru ca vreau!

De aceea fac tot. Pentru ca vreau, pentru ca, mai nou, nu-mi pasa de consecinte, pentru ca asta sunt eu. Oftez, din nou. Imi prind parul roz intr-un coc neglijent. Firele rebele care s-au despins, imi ating pe ici, pe colo, pielea. Incerc sa ma misc, lasand in urma durerile acute din tot corpul. Ma deplasez incet, grijuliu. "Tine capul sus!" imi urlu in minte. Asa fac, pana ajung afara. Talpa goala atinge stratul subtire de zapada, in timp ce fiori salbatici imi traverseaza fiinta.

Greu, dupa mai mult de zece minute, am traversat cei doi metri care m-au adus in fata cutiei postale. Caut orice scrisoare, cum fac an de an, care sa-mi insenineze urmatoarele douazeci si patru de ore. Gasesc un plic destul de mare, insa usor. Desenat, frumos, in centru, se afla o pasare colibri, inprejmuita de flacari. Semnul Consiliului.
Ce vor? Nu ne-au mai contactat de atat amar de vreme! Cu maini tremurande, rup o parte, reusind sa scot teafara foaia galbuie, pe care sunt scrise zice de litere superbe, scrise manual.

"Sakura Haruno,

Peste patru zile, jocul incepe! Doar tu trebuie sa vii in cartierul Pustiit, pentru o Proba. Daca nu treci, tu si prietenii tai sunteti ca si morti.

Consiliul"

Tot recitesc fiecare cuvant, vrand sa ma asigur ca este adevarat. Lupt pentru toti? Stiam ca voi fi chemata la acest joc, ce are loc la un deceniu, insa nu ma asteptam ca miza sa fie atat de mare. Inca o data, plang. Sufletul imi este distrus. Chiar si acum, cand distrug tot ce tine de aceasta veste, tot ma simt singura, arsa pe interior. Tremur, genunchii imi cedeaza si cad.

Ei castiga. Eu pierd. Cei dragi mie mor. Din nou...



Imi cer scuze ca nu il corectez acum, dar abia vad ceva.
Hai sa raspund la intrebari.
Smile For You, ai intrebat personajele, asa ca tot ele iti vor raspunde:

Itachi: Vreu sa ma sarute pentru ca tin foarte mult la ea..... Inca de cand eram mic.
Sasuke: Nu! Adica... Poate.
Sakura: Nutresc de ceva vreme sentimente pentru el, dar inca nu sunt sigura.

Gata! Astept alte intrebari, puse atat mie, cat si protagonistilor.
O seara placuta in continuare!

Capitolul noua

Din capitolul anterior:

"Sakura Haruno,

Peste patru zile, jocul incepe! Doar tu trebuie sa vii in cartierul Pustiit, pentru o Proba. Daca nu treci, tu si prietenii tai sunteti ca si morti.

Consiliul"

Tot recitesc fiecare cuvant, vrand sa ma asigur ca este adevarat. Lupt pentru toti? Stiam ca voi fi chemata la acest joc, ce are loc la un deceniu, insa nu ma asteptam ca miza sa fie atat de mare. Inca o data, plang. Sufletul imi este distrus. Chiar si acum, cand distrug tot ce tine de aceasta veste, tot ma simt singura, arsa pe interior. Tremur, genunchii imi cedeaza si cad.

Ei castiga. Eu pierd. Cei dragi mie mor. Din nou..."

Timpul a trecut de atunci si iata-ma azi, de Craciun, in cartierul Pustiit. Inca de dimineata, nervii imi erau intisi la maxim, insa incercam sa par calma, vesela ca au venit sarbatorile. I-am mintit, mai tarziu, spunandu-le ca trebuie sa fac cateva cumparaturi. Urasc Consiliul, iar ei o stiu prea bine. Nimeni nu-i suporta, dar cui ii pasa? Cat timp au jurat supunere, nu pot zice nimic. Sunt blocati pentru eternitate in aceasta cusca invizibila, zbierand in interiorul lor ca vor sa iasa, vor sa se razbune, dar cine ii asculta? Treci in fiecare zi pe langa persoane, dar ce conteaza? Sufletele lor, ale noastre, nu au importanta, exista doar pentru a se jerti puterii supreme.

Din departare, ii vad. Cinci la numar, alineati ca la armata, pasesc falnic spre mine. Daca ar stii cat as dori sa-mi iau arma din gaica blugilor si sa-i impusc pe toti! Oftez scurt, apoi ma calmez. Incerc sa zambesc, iar cand sunt langa mine, fac o plecaciune adanca, in semn de respect. Zambesc, sau, cel putin, incerc.

-In ce consta proba, Majestatile voatre?

-Scumpa Sakura, nerabdatoare ca intotdeauna. Asteapta, pana toti vom fi prezenti.

Toti? Cine mai trebuie sa vina? Ii privesc pe fiecare in parte, oprindu-ma in dreptul lui Michael. Buclele aurii vrajesc orice femeie, ochii sai verzi, patrunzatori, insa atat de blanzi calmeaza pana si cel mai rece suflet. Niciodata nu a avut o iubita, nici macar ochiade nu arunca persoanelor de (iertati-ma nu stiu ce vorbesc) opus. Insa acum, ma priveste atat de intens! Abia ma abtin sa nu fac ma indepartez, dorindu-mi sa fiu oriunde, dar nu aici.

-Iata-i!

Claus arata printr-un gest cu mana, un loc in spatele meu. Ma intorc incet, nevrand, brusc, sa aflu cine mai este invitat la pedeapsa mea. Insa cand ii vad, picioarele mi se inmoaie. Prietenii mei, incordati, sunt excortati de sapte urangutani. Mirati, nu par. Probabil, au aflat. Stiu mai multe ca mine, asta este sigur.

-Proba ta consta in a raspunde la cateva intrebari. Te asigur ca nu sunt multe, iar daca nu esti sincera...

Doamne! Palmele imi transpira, semn rau. Sunt prea agitata, mai ales cu ei in preajma. Imi dau parul rozaliu din ochi si oftez. Iar! Cat imi urasc acest nou tic! Ma da de gol!

-Esti dispusa sa mori pentru Hinata, Neji, Naruto, Four sau Sasuke?

-Da.

-Ai pleca departe cu Michael, te-ai casatori cu el pentru viata celor precizati mai sus?

"Nu!" imi urlu in gand, insa ii raspund:

-Da!

-Atat am vrut sa aud.

Simt doua brate puternice cum imi incojoara talia. Capul lui se odihneste pe umarul meu, in timp ce in fata imi apare un frumos inel cu diamant. Incep sa vars lacrima dupa lacrima. Plang... Nu-mi pasa de ceea ce imi daruieste el, nu vreau! Dar vad pistoalele indreptate spre ei. Ingan un cuvant afurisit, Doamne, cat il urasc! Acele doua litere reprezinta "acordul" meu pentru a-i deveni sotie.

Vag, aud pe cineva spunandu-mi ca am timp o zi sa-mi iau ramas bun. Aprob, vlaguita. Buzele viitorului meu sot le ating pe ale mele, formand un sarut plin de dragoste, insa doar din partea lui. Palmele lui ma trag mai aproape de corpul lui, tinand strans in pumn jacheta primita cadou de Craciun. Nu ii este de ajuns, continua sa-mi atinga fata usor, gatul. Ii vad pofta, dorinta de a ma vedea langa el pe vecie, insa gelozia s-a strecurat si ea, alaturi de nervozitate, pentru lacrimile mele ineficiente.

Abia dupa minute bune am putut sa-mi iau la revedere. Am plecat, tacuta. Pana acasa, nu am fos in stare nici macar sa ma tin pe picioare. Imi reaminteam, iar si iar, intamplarile. Mai bine ma condamnau la moarte! Il iubesc doar pe... Four. Gata! Am recunoscut! Oricum, e prea tarziu. Acum, este doar o propozitie fara sens, spusa in mintea mea bolnava. Asa va ramane, oricat as dori ca in urmatorii ani sa-l sprijin, sa luptam impreuna.... Dau din cap dezaprobator, chiar cand vocea lui se aude:

-Saku...

-Te iubesc!

Negrul ochilor lui ma absorb, din nou si din nou. La naiba! Am spus si asta. Cand i-am auzit vocea sfarsita, nu m-am putut abtine. I-am facut pe plac. Poate sa rada cat vrea, maine voi fi dusa.

In loc de rada, m-a imbratisat. Soptit, l-am auzit spunand "Si eu."...



Mda.. Am pus mai mult dialog ca in celelalte capitole, insa sper sa nu fie in exces ori sec.
Sper sa va placa.

Capitolul zece

Din capitolul anterior:

“-Te iubesc!

Negrul ochilor lui ma absorb, din nou si din nou. La naiba! Am spus si asta. Cand i-am auzit vocea sfarsita, nu m-am putut abtine. I-am facut pe plac. Poate sa rada cat vrea, maine voi fi dusa.

In loc de rada, m-a imbratisat. Soptit, l-am auzit spunand "Si eu."...”

Tocmai… A spus ca ma iubeste? Parul sau brunet ii sta ravasit pe frunte. Broboane de transpiratie ii acopera chipul obosit, umbrit de suparare. Imi pare rau pentru tot, insa parca nimic nu se compara cu durerea din ochii lui. Lacrimi cristaline ii ating obrajii, uimindu-ma. Niciodata nu a plans, nu in fata mea, sau a oricarei vietate care poate vorbi, vedea, respira, misca sau simti. Atat de mult timp s-a inchis intr-un cocon de umbra, dar bine ascuns.

Imi aproprii fata de a lui, incercand sa-l sarut. Ardeam de nerabdare sa-I simt buzele peste ale mele, intr-un freamat aproape salbatic. Apoi am vazut… Imbracat din cap pana-n picioare in negru, bine camuflat de zidurile casei vecine, lunetistul asteapta in tacere sa-mi rapeasca iubirea. Trebuia sa stiu ca nu ma va slabi din ochi, doar din dragul de a-si potoli amorul. Nu voi fugi, nu ii voi rani. Va fi Ok cat timp ei detin controlul vietilor prietenilor mei. Ma smucesc, avand grija sa-mi indrept capul “accidental” spre misteriosul barbat. Se prinde repede, fara a da de banuit. Ii simt nerabdarea, flacara care abia s-a aprins.

-Urasc aceasta situatie. Jur ca il voi omori, Sakura, iar atunci vom fi impreuna!

Palma lui o atinge pe a mea, degetele noastre se impletesc, iar fruntea sa sta plecata, suficient pentru a ajunge la mine. Respiratia ii este accelerata, iar inima bate cu atat de multa putere! Il privesc ingrijorata, fapt ce-l enerveaza. Daca se va tine de promisiune, corpul sau fara viata va fi in bratele mele. Stiam eu! Nu trebuia sa-I spun nimic. E stupid, deciziile sale bazandu-se pe ce? Sentimente? Instincte? Toate aduc la moarte.
Fac doi pasi in spate, parca nervoasa. Vreau sa-l indepartez, exact ca o lasa. Fug, nepasandu-mi ca toti ceilalti ne-au privit. Urc scarile grabita pentru a mia oara. Treptele subrede mi-au soportat ani de-a randul nervozitatea, starile mai mult ciudate. Zambesc stramb la acest gand, dar imi permit sa fac asta doar cand peretii galbui m-au acoperit ca o fortareata. Protejata, in sfarsit. Ma arunc pe asternuturile dezordonate, insa perfecte. Ating timid suprafata de cires din care este construit cel care m-a ajutat sa ma odihnesc atat amar de vreme.

Tata a mobilat cu acet tip de lemn toata casa, de dragul meu. Mereu a dorit sa fiu fericita, chiar daca destinul este crud. “Sunt alaturi de tine… Mereu voi fi!” imi soptea adeseori cand aveam cosmaruri. Un mincinos! Singura mi-am ajustat ranile, singura am trecut peste tot, inclusiv moartea lui. Atunci unde era? Iar eu ce fac? Dau vina pe oameni nevinovati, ce m-au iubit neconditionat. Chiar daca mama era omniprezenta.
Oftez, plictisita si obosita si mult prea trista pentru a mai judeca corect. La naiba cu tine, Michael! Puteai sa ma lasi in pace? Nu! Totusi, ce a vazut la personalitatea mea feroce? Ori la trupul meu? Frumoasa clar nu sunt, iar calmul pe care il poseda oricine sta langa mine este departe de a avea limita. El chiar este perfect. In plus, se pare ca este curajos. Se avanta unde nici macar nu viseaza. Ca un bebelus inconstient. Simte ceva, sau este obligat? Prea multe intrebari pentru o zi obisnuita. Soarele imi lumineaza camera in mod placut, afundandu-ma tot mai mult in moleseala deja creata.

Oare chiar poate sa nu-mi pese? Il voi uita vreodata pe Four? Nu. Conteaza? Acelasi raspuns. Itachi… Macar de ar fi posedat un nume urat, caraghios, dar al lui imi rasuna in minte. Ochii sai negri care imi remarca imediat prezenta, intotdeauna iubitori.

M-am hotarat! Voi fi o sotie buna pentru blond, nu-I voi lasa sansa de a-mi lua persoanele la care tin!