Moonlight dies

Subiect: Moonlight dies Dum 09 Dec 2012, 10:35

Prefață

        Mereu vedem luna sus pe cer apărându-ne de rele, atrăgându-ne în mireasma magiilor negre și a vieții nocturne. Mereu, seara, strălucește așa de tare încât nu ne dăm seama că este conectată de inima cuiva și poate muri în orice moment. Mereu suntem absorbiți când este mare, rotundă și are uneori culoarea roșie, fiind pătată de sângele vărsat de oameni.
        Ne atrage cu mirosul ei hipnotizant, mereu, când ne uităm la regina-nopții, dăm în melancolie și ne gândim la persoana iubită. Și parcă ea este mult mai importantă decât astrul zilei, cel care oferă căldură trupească viețuitoarelor..
        Se comportă precum o fantomă, trecând prin viaţă, năucind-o. A văzut multe suferinţe, bătăi şi lacrimi dar nu s-a plâns niciodată. A căutat să fie alături de oameni, la bine şi la rău, în schimb a găsit suferinţă. Nu poate suporta multe, estea prea mică pe cerul negru şi scufundat în abisul nesfârşit al iadului. Ea, cel mai măreţ astru, este mereu acolo pentru noi şi luminează chiar din străfundurile gropii adânci, căreia nu i se vede capătul, o luminiţă de la capătul tunelului.
        Este conectată mereu cu omenirea apărând-o de rău-făcători, un erou al celor care nu cred în nimic și care vor să moară.
        Fiecare suflet are câte o stea din cerul mereu întins, ca o mare lină îmbălsămată în spuma făcută de aceasta atunci când este furioasă, dar cea mai transparentă ființă este de fapt crăiasa lună iar întunericul din inima acelei persoane reprezintă strălucirea corpului ceresc. Cu cât ura din inima ființei crește, cu atâta strălucirea lunii crește, un vampir care se hrănește cu sângele roș' - bordo al unui om, iar acel vampir se îndrăgostește de om iar omu de acesta.
        Luna, și ea s-a îndrăgostit de o fată frumoasă, zveltă, care îi poartă viața-n umerii ei micuți. Ar ajuta-o pe această fată oricând se află la nevoie dar este neputincioasă.
    Regina nopții este cea mai importantă. Dacă moare fata care are în sufletul ei această minunăție, se duce o dată cu ea toată culoarea și frumusețea sentimentelor, lumea luând sfârșit

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Bauu! Este primul meu One-Shot și această idee a pornit de la un concurs, dar cum nu am mai participat am zis să-l fac One-Shot. Pe lângă această introducere vor mai fi 2 capitole foarte triste. Finalul se va apropia de unul sadic, nu de groază. Sper că va plăcut! Dacă nu aveți chef să comentați, măcar votați capitol care v-a plăcut.

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Subiect: Re: Moonlight dies Sam 15 Dec 2012, 17:32

Yoi bibila mea
Imi place mult one-shotul tau
L-am citit dupa ce l-ai postat dar lenea asta nu m-a lasat sa las un coment :>
Imi place mult ideea <3
Si titlul si mai mult
Abia astept primul capitol
Te pupacesc si astept sa ma anunti :X:X:X:X

Subiect: Re: Moonlight dies Sam 15 Dec 2012, 21:18

Ultima zi pe pământ

        Frumoasele lumini străluceau într-un cartier din ținutul Californian. Mașinile treceau alert pe lângă frumoasa fată. Cu ochii în lacrimi se uita la cerul acoperit cu nori. Mereu a fost singură. A fost mereu retrasă, cu gândul în altă parte, doar cu trupul în acea încăpere plină cu copii care cred că viața e mereu o joacă, că prostiile făcute acum sunt reversibile, dar ea știe că ei nu gândesc bine.
        Pornește în ritm alert spre necunoscut. Seara se lăsa glorios peste cartieul unde s-a născut micuța fată. Mereu, pe lângă ea treceau oameni cunoscuți, dar ei nici măcar nu o băgau în seamă. Strânge din pumni la gândul că este o ființă transparentă, chiar și pentru familie sau prietena pe care crede că o are.
        Gândul de a fi singură mereu a îngrozit-o, a făcut-o să tremure și să plângă. Perna a fost mereu îmbibată de lacrimile sale amare și în unele locuri ruptă datorită furiei. A încetat să mai spere, a lăsat perna de oparte și a început să gândească că aceste gânduri ale ei sunt copilăroase, că totul este o greșeală, încă este o copilă. Dar nu este așa, la cei 17 ani pe care îi are a văzut multe și s-a maturizat prea târziu.
        Pașii ei răsunau pe străzile goale iar suspine colindau cerul. Plângea din nou, după 5 ani fără nici un sentiment a început să se smiorcăie. Ce copilă... Trebuie să fie imparțială, fără sentimente și mereu rigidă.
        Dar oare cine a făcut-o să se simtă așa? Un flăcău care a jignit-o pentru aspectul ei nu prea de vedetă. Mereu când își aduce aminte de acel băiat, care a jignit-o în fața întregii școli, îi vine să țipe. De ce acel băiat? Ea l-a iubit mereu...
        Și oare nu are voie să aibă și ea parte de o viață ca în povești cu un prinț călare pe calul său alb? Așa se întâmplă mereu în basme... de ce nu poate trăi și ea o asemenea poveste?
        Mirosul îmbietor al pâinii scoase proaspăt din cuptor tăia aspru aerul. Ajunse la o covrigărie. Întră înăuntru luând un covrig fiert și un corn. Covrigăria era mare și curată, vopsită într-un crem liniștitor. Atmosfera era relaxantă și mereu când ajunge aici are senzația că a ajuns acasă.
        Iese la fel de grăbită ca până acum, dar nu s-a mai uitat dacă altcineva mai trece pe trotuar, pentru că a dat peste o persoană. Se ridică și îi intinde mâna intrebând-o dacă e bine. Dă din cap afirmativ și îi apucă mâna ridicându-se.
            -Mă numesc Ali Von der Nees. Îmi cer scuze că nu am fost atent pe unde mergeam. Tu trebuie să fi Darly Horishima! Ești fica acelei scriitoare nebune care scoate cărți pe bandă rulantă. Fata dă din cap în semn afirmativ chiar dacă nu știa dacă a întrebat-o sau a făcut doar o afirmație. După un moment de tăcere vocea băiatului se auzi din nou, colindând liniștea mortală. Ridicând capul spre cer zâmbește ușor iar ochii îi incep a străluci. Mulți ar crede că își amintește de o persoană dragă, dar nu, el se uita la regina nopții și la lumina trimisă de aceasta pe pământ. Ai observat că luna strălucește mai tare ca deobicei iar culoarea ei e roșie?intreabă curios întorcându-și agil capul spre ea.
        Îi zâmbește ușor, puțin stânjenită și își ia rămas bun, dar băiatul o prinde de încheietură. Îi zâmbește la rândul său și o întreabă de ce a devenit așa. Disperată, îi pieri zâmbetul și îi spune că nu e treaba lui, e doar un necunoscut. La aceste vorbe băiatul îi spune că o știe de când era mică, a urmat-o peste tot, la fiecare școală la care s-a mutat.
        Fata se înroșește. Nimeni nu i-a spus aceste vorbe dulci care o face să se simtă fericită. Mâna caldă si familiară o ținea pe a ei. Ochii săi căprui o priveau intens. Începea să-și aducă aminte de un băiat care mereu a stat cu ea, a îngrijit-o și a apărat-o, iar aceasta a început să aibă sentimente pentru el.
        Ceva profund a străbătut-o. Ceva ce nu simțise până atunci o cuprinsese și o dorintă arzătoare avea, vroind să stea în brațele băiatului. Simțea pentru prima oară că viața monotonă s-a schimbat, și a devenit una apropiată de cele din povești.
        Dar momentul este stricat de aceasta. Se gândea că nu are cum, tot un necunoscut rămâne. Își retrase timid mâna apoi o zbughește spre casă pe străzile întunecate de profunda noapte. Norii grei se adunară iar de departe cerul era brăzdat de îngeri albi și puri.
        După cinci minute de alergat primul strop căzu pe pământul tare şi rece. Ploaia o liniştea, o făcea să se calmeze şi să nu se mai gândească la toate nenorocirile şi problemele pe care le are. O făcea să fie fericită şi să îşi dorească din ce în ce mai multe, să ştie că viaţa e mereu roz iar lacrimile sunt de prisos. Mereu a suferit, a fost batjocorită şi a stat închisă în camera sa, departe de strigăte, bătăi şi crime. Mama ei a fost o criminală, o fiinţă fără suflet, cineva care nu merita să trăiască.

        Ploaia o urmărește peste tot, dar cel mai important este să scape de acel cineva. Lumina lunii o apăra ușor de după norii subțiri care plângeau, plângeau pentru ea. Alerga și tot alerga spre casa care o visa. Ochii ei erau înlăcrimați iar buzele îi erau crăpate. Pașii ei apăsați formau o umbră a aceluia care o urmărește.
        Se lovea de puțina lume care mai era la ora aceea pe stradă. Picioarele o dureau iar respirația îi era greoaie. Clipea în ritm alert parcă așteptând ca acel cineva să o ajungă.
        Încetă să mai spere, știa că acel cineva o va omorâ iar toată lumea va uita de existența ei... Deja au uitat, nu mai are cine să se gândească la ea, la binele și sănătatea ei.
        Iubea dulciurile. Mereu i-a plăcut acest drog, mereu a mâncat duciuri (normal, în limita banilor care îi lua de pe alocație). Ia plăcut să mănânce multe dulciuri, şi în ciuda acestui fapt ea nu se îngrăşa. De când se cunoaşte se ştie slabă, văzându-ise doar pielea şi osul. Nu a avut niciodată puterea de a se mişca liberă, a fost mereu tata la căpătâiul ei, dar a abandonat-o, iar mama ei nu i-a păsat ce se întâmplă cu ea.
        De acum opt ani de când tatăl i-a murit, singura ființă care avea grijă de ea, copila a rămas pe drumuri. Mereu purta haine negre sau albe, avea la ea un iepuraș negru cu urechi mari și ochii roșii. Îl strângea mereu la piept când era supărată, dar se pare că i-a picat din mână când s-a întâlnit cu acel băiat pe care, crede, că l-a mai întâlnit undeva.
    Fata știe că banii nu aduc fericirea, dar se pare că oamenii din jur sunt prostiți de ei. Mai ales mama ei care a fost orbită de faimă și a uitat că mai are o fică. Cine o știe ca scriitoare și se documentează despre bibliografia ei -mai ales de pe Wikipedia unde îți scrie de la nașterea cuiva până la moartea acestuia- nu va găsi și despre așa zisa Darly Horishima.
    O lacrimă cristalină îi străbătu obrazul. Ploaia se oprii iar lumina lunii deveni așa intensă încât se lumină de parcă ar fi fost zi. Sufletul fete era din ce în ce mai negru până când o coti pe o altă stradă lăturalnică. Sperând să fie o cale de ieșire la capăt alergă până când dă de un zid înalt de doi metrii. Se întoarse și îl văzu pe omul ce avea sarcina să o omoare. Se prelinge de zis ducându-și genunchii la frunte iar mâinile la ochi.
        Mereu a urât ființele inutile, mereu s-a urât pe sine. A fost inutilă în toate cazurile. Mereu l-a urât pe verișorul ei mai sociabil ca ea, căruia nu îi pasă că lumea îl trădează, fiind un tip deschis. Ea mereu a fost omul care a stat în umbra lui, l-a admirat și a încercat să fie ca el. Încercând să se oprească a constatat că nu mai poate. A fost o fire mereu închisă, respingând oamenii din jurul ei, neajutând pe nimeni la teme sau teste, așa ajungând acei copii să o urască. De ce să aibă asemenea copii în jurul ei care doar o folosesc apoi o aruncă la coșul de gunoi? Nu este de ajuns o singură persoană la care ține?
        Când și-a dat seama cât de importantă este, a fost prea târziu. Lacrimile îi străbăteau fața la gândul că lumea se sfârșește din cauza ei, a unei fete inutile. Acum, debia acum, își amintește cine este acel băiat pe care l-a întâlnit acum 4 ore, la ora 00.00! Este verișorul ei pe care la iubit mereu, căruia a încercat să facă să-i fie bine, dar este așa de fericită că el nu își amintește de ea, așa nu poate fi rănit.
        Se ridică încet, foarte încet, în picioare. Observă că individul se apropiase considerabil de ea. Întinde mâinile și strigă, cu toată forța pe care o mai avea în ea, că o poate omorâ. Nu îi mai păsa că lumea se sfârșește din cauza ei, fapta asta deja a fost fumată. Își ridică capul spre cer și zâmbi ușor. Lumea aici trebuie să se sfârșească, aici e sfârșitul ei. Da... așa este. Începu să râdă diabolic strigând ca o nebună că vine apocalipsa iar lumea aceasta plină de ură va lua sfărșit.
        Își coborâ capul chiar în momentul câns persoana însărcinată cu venirea sfârșitului lumii își indreptă cuțitul spre ea. Îi zâmbi ușor lăsând la iveală o dantură albă si frumoasă apoi îi înfinge cuțitul în inimă. Sadic, din fire, începu să îi înfingă cuțitul în mai multe părți ale corpului, din ea ieșind sânge.
        O baltă de sânge se prelingea sub ea. Hainele individului erau și ele pline de sânge. Se ridică ușor și se întoarse cu apatele, dând să place, dar aude cum cineva soarbe din ceva, chiar în spatele său. Se întoarse speriat și văzu cum luna coborâse pe pământ sorbind din sângele fetei.
        Lumina reginei devenii roșie iar meteoroți au început să străbată cerul, vroind să ajungă pe pământ. Chiar după ce își luă zborul un meteorit lovi acel loc, zdrobind corpul fetei, alături de visele triste, amintirile încărcate de amărăciune și tot ce ține de acest pământ.
        Luna lua viața fiecărui pământean, aceștia fiind înghițiți de întuneric. Odată ce își anihilă ostașii i se stinge și ei lumina, lumea devenind pustie și făra un rost anume, căutând o populație nouă care să nu fie absorbiți de forțele întunecate.

The End!

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Se pare că One-Shotul meu nu este aşa plăcut printre voi, cititorii iar cei care citesc nu lasă comm şi nu le pot afla părerea (înafară de Deni care mi-a spus-o pe mess). Mulţumesc Bibila mea Niki că ai ajuns pe aici şi nu-mi păsa dacă-mi ziceai pe mess, eram fericită şi aşa.

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

Subiect: Re: Moonlight dies Joi 20 Dec 2012, 02:41

MeLyNa12 a scris:: Ultima zi pe pământ

        Frumoasele lumini străluceau într-un cartier din ținutul Californian. Mașinile treceau alert pe lângă frumoasa fată. [ Ţi-am subliniat unde există repetiţie. Nu contează că sunt propoziţii diferite, te zgârie pe ureche, puteai găsi un sinonim pentru " frumoasă ". ] Cu ochii în lacrimi se uita la cerul acoperit cu nori. [ " Acoperit DE nori ", nu " acoperi cu nori ". Nu aş putea să-ţi explic de ce e aşa, dar nu e corect cu " cu ". ] Mereu a fost singură. A fost mereu retrasă, cu gândul în altă parte, doar cu trupul în acea încăpere plină cu copii care cred că viața e mereu o joacă, că prostiile făcute acum sunt reversibile, dar ea știe că ei nu gândesc bine.
        Pornește în ritm alert spre necunoscut. Seara se lăsa glorios peste cartieul unde s-a născut micuța fată. Mereu, pe lângă ea treceau oameni cunoscuți, dar ei nici măcar [ Ai fi putut să nu mai pui acel " ei ", pentru că se subînţelege. ] nu o băgau în seamă. Strânge din pumni [ " Strânge pumnii " sună cu mult mai bine decăt " strânge din pumni " ] la gândul că este o ființă transparentă, chiar și pentru familie sau prietena pe care crede că o are.
        Gândul de a fi singură mereu a îngrozit-o, a făcut-o să tremure și să plângă. Perna a fost mereu îmbibată de lacrimile sale amare și în unele locuri ruptă datorită furiei. A încetat să mai spere, a lăsat perna de oparte și a început să gândească că aceste gânduri [ Repetiţie, chiar dacă nu au aceiaşi formă este repetiţie, şi, iarăşi mă zgărie pe timpan. Puteai înlocui sau evita acestă repetiţie. Mereu se poate ] ale ei sunt copilăroase, că totul este o greșeală, încă este o copilă. [ Repetiţie. Nu vreau să mai spun aceleaşi lucruri, presupun că ai înţeles. ] Dar nu este așa, la cei 17 ani pe care îi are a văzut multe și s-a maturizat prea târziu.
        Pașii ei răsunau pe străzile goale [ Înainte de iar mereu se pune virgulă. ] iar suspine colindau cerul. Plângea din nou, după 5 ani fără nici un sentiment a început să se smiorcăie. Ce copilă... Trebuie să fie imparțială, fără sentimente și mereu rigidă.
        Dar oare cine a făcut-o să se simtă așa? Un flăcău care a jignit-o pentru aspectul ei nu prea de vedetă. Mereu când își aduce aminte de acel băiat, care a jignit-o în fața întregii școli, îi vine să țipe. De ce acel băiat? Ea l-a iubit mereu...
        Și oare nu are voie să aibă și ea parte de o viață ca în povești cu un prinț călare pe calul său alb? Așa se întâmplă mereu în basme... de ce nu poate trăi și ea o asemenea poveste?
        Mirosul îmbietor al pâinii scoase proaspăt din cuptor tăia aspru aerul. Ajunse la o covrigărie. Întră înăuntru [ Aşa cum se poate să intre si afară, nu ? Pleonasm, ai grijă ! ] luând un covrig fiert și un corn. Covrigăria era mare și curată, vopsită într-un crem liniștitor. Atmosfera era relaxantă și mereu când ajunge aici are senzația că a ajuns acasă.
        Iese la fel de grăbită ca până acum, dar nu s-a mai uitat dacă altcineva mai trece pe trotuar, pentru că a dat peste o persoană. Se ridică și îi intinde mâna intrebând-o dacă e bine. Dă din cap afirmativ și îi apucă mâna ridicându-se.
            -Mă numesc Ali Von der Nees. Îmi cer scuze că nu am fost atent pe unde mergeam. Tu trebuie să fi Darly Horishima! Ești fica acelei scriitoare nebune care scoate cărți pe bandă rulantă. Fata dă din cap în semn afirmativ chiar dacă nu știa dacă a întrebat-o sau a făcut doar o afirmație. După un moment de tăcere vocea băiatului se auzi din nou, colindând liniștea mortală. Ridicând capul spre cer zâmbește ușor [ Virgulă ] iar ochii îi incep a străluci. Mulți ar crede că își amintește de o persoană dragă, dar nu, el se uita la regina nopții și la lumina trimisă de aceasta pe pământ. Ai observat că luna strălucește mai tare ca deobicei iar culoarea ei e roșie?intreabă curios întorcându-și agil capul spre ea.
        Îi zâmbește ușor, puțin stânjenită și își ia rămas bun, dar băiatul o prinde de încheietură. Îi zâmbește la rândul său și o întreabă de ce a devenit așa. Disperată, îi pieri zâmbetul și îi spune că nu e treaba lui, e doar un necunoscut. La aceste vorbe băiatul îi spune că o știe de când era mică, a urmat-o peste tot, la fiecare școală la care s-a mutat.
        Fata se înroșește. Nimeni nu i-a spus aceste vorbe dulci care o face să se simtă fericită. Mâna caldă si familiară o ținea pe a ei. Ochii săi căprui o priveau intens. Începea să-și aducă aminte de un băiat care mereu a stat cu ea, a îngrijit-o și a apărat-o, iar aceasta a început să aibă sentimente pentru el.
        Ceva profund a străbătut-o. Ceva ce nu simțise până atunci o cuprinsese și o dorintă [ " Dorinţa ", nu " dorintă ". Sedila, ai uitat-o ] arzătoare avea, vroind să stea în brațele băiatului. Simțea pentru prima oară că viața monotonă s-a schimbat, și a devenit una apropiată de cele din povești.
        Dar momentul este stricat de aceasta. Se gândea că nu are cum, tot un necunoscut rămâne. Își retrase timid mâna apoi o zbughește spre casă pe străzile întunecate de profunda noapte. Norii grei se adunară [ Virgulă ] iar de departe cerul era brăzdat de îngeri albi și puri.
        După cinci minute de alergat primul strop căzu pe pământul tare şi rece. Ploaia o liniştea, o făcea să se calmeze şi să nu se mai gândească la toate nenorocirile şi problemele pe care le are. O făcea să fie fericită şi să îşi dorească din ce în ce mai multe, să ştie că viaţa e mereu roz [ Virgulă ] iar lacrimile sunt de prisos. Mereu a suferit, a fost batjocorită şi a stat închisă în camera sa, departe de strigăte, bătăi şi crime. Mama ei a fost o criminală, o fiinţă fără suflet, cineva care nu merita să trăiască.

        Ploaia o urmărește peste tot, dar cel mai important este să scape de acel cineva. Lumina lunii o apăra ușor de după norii subțiri care plângeau, plângeau pentru ea. Alerga și tot alerga spre casa care o visa. Ochii ei erau înlăcrimați iar buzele îi erau crăpate. Pașii ei apăsați formau o umbră a aceluia care o urmărește.
        Se lovea de puțina lume care mai era la ora aceea pe stradă. Picioarele o dureau [ Virgulă ] iar respirația îi era greoaie. Clipea în ritm alert parcă așteptând ca acel cineva să o ajungă.
        Încetă să mai spere, știa că acel cineva o va omorâ iar toată lumea va uita de existența ei... Deja au uitat, nu mai are cine să se gândească la ea, la binele și sănătatea ei.
        Iubea dulciurile. Mereu i-a plăcut acest drog, mereu a mâncat duciuri (normal, în limita banilor care îi lua de pe alocație). Ia plăcut să mănânce multe dulciuri, şi în ciuda acestui fapt ea nu se îngrăşa. De când se cunoaşte se ştie slabă, văzându-ise doar pielea şi osul. Nu a avut niciodată puterea de a se mişca liberă, a fost mereu tata la căpătâiul ei, dar a abandonat-o, iar mama ei nu i-a păsat ce se întâmplă cu ea.
        De acum opt ani de când tatăl i-a murit, singura ființă care avea grijă de ea, copila a rămas pe drumuri. Mereu purta haine negre sau albe, avea la ea un iepuraș negru cu urechi mari și ochii roșii. Îl strângea mereu la piept când era supărată, dar se pare că i-a picat din mână când s-a întâlnit cu acel băiat pe care, crede, că l-a mai întâlnit undeva.
    Fata știe că banii nu aduc fericirea, dar se pare că oamenii din jur sunt prostiți de ei. Mai ales mama ei care a fost orbită de faimă și a uitat că mai are o fică. Cine o știe ca scriitoare și se documentează despre bibliografia ei -mai ales de pe Wikipedia unde îți scrie de la nașterea cuiva până la moartea acestuia- nu va găsi și despre așa zisa Darly Horishima.
    O lacrimă cristalină îi străbătu obrazul. Ploaia se oprii iar lumina lunii deveni așa intensă încât se lumină de parcă ar fi fost zi. Sufletul fete era din ce în ce mai negru până când o coti pe o altă stradă lăturalnică. Sperând să fie o cale de ieșire la capăt alergă până când dă de un zid înalt de doi metrii. Se întoarse și îl văzu pe omul ce avea sarcina să o omoare. Se prelinge de zis ducându-și genunchii la frunte iar mâinile la ochi.
        Mereu a urât ființele inutile, mereu s-a urât pe sine. A fost inutilă în toate cazurile. Mereu l-a urât pe verișorul ei mai sociabil ca ea, căruia nu îi pasă că lumea îl trădează, fiind un tip deschis. Ea mereu a fost omul care a stat în umbra lui, l-a admirat și a încercat să fie ca el. Încercând să se oprească a constatat că nu mai poate. A fost o fire mereu închisă, respingând oamenii din jurul ei, neajutând pe nimeni la teme sau teste, așa ajungând acei copii să o urască. De ce să aibă asemenea copii în jurul ei care doar o folosesc apoi o aruncă la coșul de gunoi? Nu este de ajuns o singură persoană la care ține?
        Când și-a dat seama cât de importantă este, a fost prea târziu. Lacrimile îi străbăteau fața la gândul că lumea se sfârșește din cauza ei, a unei fete inutile. Acum, debia [ " De abia", nu " debia "] acum, își amintește cine este acel băiat pe care l-a întâlnit acum 4 ore, la ora 00.00! Este verișorul ei pe care la iubit mereu, căruia a încercat să facă să-i fie bine, dar este așa de fericită că el nu își amintește de ea, așa nu poate fi rănit.
        Se ridică încet, foarte încet, în picioare. Observă că individul se apropiase considerabil de ea. Întinde mâinile și strigă, cu toată forța pe care o mai avea în ea, că o poate omorâ. Nu îi mai păsa că lumea se sfârșește din cauza ei, fapta asta deja a fost fumată. Își ridică capul spre cer și zâmbi ușor. Lumea aici trebuie să se sfârșească, aici e sfârșitul ei. Da... așa este. Începu să râdă diabolic strigând ca o nebună că vine apocalipsa [ Virgulă ] iar lumea aceasta plină de ură va lua sfărșit.
        Își coborâ capul chiar în momentul câns [ " Când ", nu " câns "] persoana însărcinată cu venirea sfârșitului lumii își indreptă cuțitul spre ea. Îi zâmbi ușor lăsând la iveală o dantură albă si frumoasă apoi îi înfinge cuțitul în inimă. Sadic, din fire, începu să îi înfingă cuțitul în mai multe părți ale corpului, din ea ieșind sânge.
        O baltă de sânge se prelingea sub ea. Hainele individului erau și ele pline de sânge. Se ridică ușor și se întoarse cu apatele [ " Spatele ", nu " apatele " ] , dând să place, dar aude cum cineva soarbe din ceva, chiar în spatele său. Se întoarse speriat și văzu cum luna coborâse pe pământ sorbind din sângele fetei.
        Lumina reginei devenii roșie iar meteoroți au început să străbată cerul, vroind să ajungă pe pământ. Chiar după ce își luă zborul un meteorit lovi acel loc, zdrobind corpul fetei, alături de visele triste, amintirile încărcate de amărăciune și tot ce ține de acest pământ.
        Luna lua viața fiecărui pământean, aceștia fiind înghițiți de întuneric. Odată ce își anihilă ostașii i se stinge și ei lumina, lumea devenind pustie și făra un rost anume, căutând o populație nouă care să nu fie absorbiți de forțele întunecate.

The End!

Titlu: Nu este original, nu mă atrage deloc, mă lasa impasibilă, neutră. Puteai găsi ceva mai bun, mult mai bun pentru conţinutul creaţiei tale.

Idee: Este originală, cel puţin eu nu am mai întâlnit-o. Nu ştiu ce să zic despre început şi sfârşit, sunt total nedumerită.

Descriere/Exprimare:: Ai o exprimare bună, şi nu prea. Propoziţile sunt scurte, seci. Încearcă să nu mai descri ce face o persoană atât de .. sacadat. Parcă ar fi un robot. Adaugă descriere a sentimentelor, găseşte sinonime pentru cuvinte. Ai văzut că ai avut repetiţii, nu-i bine. Ele se petrec de cele mai dese ori când nu există un vocabular dezvoltat, pentru că dacă ai avea unul ai găsi sinonime si astfel ai evita repetiţiile.

Acţiune Te-ai grăbit la sfârşit, nu mi-a plăcut, deloc. Nici nu am înţeles de ce a fost omorâtă, poate n-am citit cu atenţie, poate sunt obosită, nu ştiu, se prea poate si asta, dar tot ai grăbit sfârşitul, parcă vroiai să scapi de o grijă, că ai terminat un one-shot.

Estetică: Deplorabilă, pentru mine. Nu-mi place absolur deloc. Ai scrisul mare, ca să pară că ai scris mult, şi pe deasupra mai este şi îngroşat, mă enervează la ochi şi de data asta nu este din cauza ceasului, a orei târzie. Scrie cu Calibri/Candara/Tahoma etc şi la size 12 maxim 13, pentru că devine foarte deranjat.

Greşeli de tastare/ortografie Ţi le-am enumerat mai sus. Ai grijă la " iar ", se pune mereu virgulă înainte, la fel şi cu " dar ". Ai grijă şi la repetiţii.

Cam atât, nu am ce altceva să mai critic. Sper că ţi-am fost de ajutor. a hug