Privind din umbră

Am aparut si eu cu un one-shot. Sper sa va placa si astept parerile voastre. Lectura placuta! kiss

Privind din umbră

Chapter 1

Mereu te gândeai la ce e mai bine pentru tine, la fericirea ta. Nu-ţi păsa de ceilalţi. Niciodată. Egoismul de care dădeai dovadă era oarecum contagios, dar cum puteai fi aşa? Cum puteai fi o fiinţă umană lipsită de sentimente, de scrupule, de compasiune? Erai cel mai bun exemplu. Nu-ţi păsa că ceilalţi sufereau lângă tine, nu-ţi păsa că ucideai persoane nevinovate, nu-ţi păsa de nimic. Adorai să auzi ţipetele victimelor tale, iubeai să te implore pentru viaţa lor. Crud, tribal… Nu înţelegeam de ce făceai asta… până în momentul acela. Până când am devenit ca tine.

Îmi doream să more u, să dispar fără urmă, să nu mai fac rău nimanui. Nu era firea mea. Nu puteam face acele lucruri aşa cum le făceai tu. Aveam scrupule, compasiune. Îmi era milă de oamenii care mă implorau să-i las în viaţă. Cedam. Ei fugeau şi tot ceea ce se întâmpla ajungea la alţi oameni, în jurnale, la autorităţi. Eram nevoită să fug. Ajungeam în alt oraş, aceeaşi poveste. Mila nu voia să mă lase să trăiesc. Nu găseam nicio soluţie. Ai încercat să mă înveţi, voiai să mă faci să fiu tu, darn u puteam. Nu era firea mea. Apoi, am fugit şi de tine, am rămas singură.

Am încercat din nou. De această dată, nu era speriat, nici uimit. Nu implora pentru viaţa lui, nu făcea decât să se uite la mine. Eu la el? Nu. Îi evitam privirea. Bărbatul cu ochii roşii. Era genul de persoană pe care o întâlneai odată în viaţă, după care dispărea. Definitiv. Avea o aură interesantă. Era un bărbat interesant. De ce? Pentru că nu-i era frică? Poate că asta credeam eu. Era prima persoană care nu ţipa, care era calm şi calculat.

- De ce? D ce nu eşti speriat, terifiat? De ce nu ţipi şi de ce nu încerci să scapi?

A chicotit discret, apoi a zâmbit. Mă privea oarecum amuzat, se apropia din ce în ce mai mult. Fără să conştientizez, dădeam înapoi. Vânătorul devenea vânat. Mă simţeam încolţită, aşa cum se simţeau cei pe care îi prindeam eu. Pentru prima dată, ştiam cum se simţea un om.
A ajuns în faţa mea, m-a încolţit. Mă privea în ochi, simţeam cum mă cuprindea o stare de somnolenţă. Ochii mi se închideau încet-încet, iar totul devenea vag, neclar. Probabil, am adormit. Nu auzeam nimic, nu vedeam, nu simţeam. Eram ca şi moartă. Dar cum a făcut asta? Cum m-a adormit?

Încet-încet, simţurile îmi reveneau la normal. Puteam auzi ce se petrecea în jurul meu, puteam simţi tot ce se întâmpla cu mine. Şuviţele părului meu erau răsfirate delicat de o mână grijulie. Îmi mângâia bland chipul, obrajii, buzele, fiecare părticică a feţei. Deschideam încet ochii, încercând să disting ce se petrecea în jurul meu. Aceiaşi ochi roşii mă priveau, de această dată bland. Orice urmă de teroare dispăruse. Acel chip, aproape demonic se transformare ca prin minune într-o expresie blândă, angelică. Era plăcut.

M-am ridicat în capul oaselor, încă privindu-l. Aveam multe întrebări, voiam să ştiu de ce eram acolo, în acea casă. Era casa lui? Sau doar un loc în care să mă ţină închisă? Voia să-mi facă rău? Puteam afla, dar trebuia să aştept. Şi totuşi, mai mult ca oricând, nu aveam răbdare. Deloc.

- Pari dezorientată, micuţă domnişoară. Dă-mi voie să mă prezint.

Îmi afişă un zâmbet cald, apoi îmi întinse mâna. Derek. Un nume frumos, îmi plăcea. Am întins mâna, cu o oarecare teamă. Nu ştiam dacă să încerc să scap, sau să stau cuminte, să văd ce avea să urmeze. Poate că era mai înţelept să stau, pur şi simplu.

- Pentru o creatură a întunericului, eşti fragilă. Sentimentele tale umane erau atât de puternice atunci când erai în viaţă, încât nu au dispărut în timpul tranziţiei. Uimitor! Intr-adevăr uimitor.

- De unde…

- De unde ştiu? M-ai atacat. Sau, cel puţin, ai încercat să mă ataci. Atunci când oamenii se sperie, ţi se face milă, eşti plină de compasiune. De ce continui s te chinui când te poţi hrăni mult mai uşor prin alte metode, fără să ucizi?

Mă uitam la el dezorientată. De unde ştia despre mine? De unde ştia modurile prin care mă pot hrăni? Dar, mai important, cum mă puteam hrăni fără să ucid? Erau multe întrebări pe care doream să i le pun, dar mi-era frică. Nu de el, ci de răspunsuri. Nu ştiam aproape nimic. Tu nu m-ai învăţat nimic, doar ai încercat să-mi suprimi sentimentele, să mă transformi într-un monstru.

- Samantha, draga mea. Ai trăit într-o minciună, o minciună uriaşă. Nu totul depinde de oameni. Nu avem nevoie să ucidem pentru a ne putea hrăni. Cel care te-a transformat… cel care te-a învăţat să ucizi, este unul din cei întunecaţi. Trebuie să te fereşti de el.

- Dar… dar cum te poţi hrăni dacă nu consume sânge de om? Cum poţi supravieţui fără?

Zâmbi discret, apoi se aşeză pe pat, lângă mine. Mă privea adânc în ochi, parcă încercând să afle ceva… Totuşi, privirea lui mă fpcea să mă simt inferioară lui, să simt că nu ştiam absolute nimic despre ceea ce sunt de fapt. Era deranjant. Simţeam nevoia să aflu tot ceea ce tu mi-ai ascuns zeci de ani.

Îşi trecea mâna discret printer şuviţele mele de păr, avansând spre chip. Îmi mângâia uşor obrajii de o nuanţă stacojie, în timp ce îmi lăsam capul în jos. Ştia prea bine ce voiam să fac. Mi-a ridicat bărbia cu două degete, forţându-mă să mă uit în ochii lui.

- Oh… micuţa mea. Ai foarte multe de învăţat. Rămâi cu mine şi totul va fi bine. Îţi promit că te voi elibera de povara de a ucide. Jur!

Lexx imi place one-shotul pe care l-ai inceput, aduce mister si aprinde intrebarile in mintea personajului cat si in gandul meu.
Ai greseli, nu grave, foarte banale care se pot corecta cu un edit, unele litere au mers la alte cuvinte a caror constructie nu le detin. Intelegi tu.
Replicile cred ca mi-au placut cel mai mult, bine calculate si directe cu sens bine definit. Mi-am dat seama destul de tarziu, pe la finalul capitolului despre ce se vorbeste, la inceput am crezut ca tipa e o criminala oarecare, dar aparentele inseala, cititnd mai profund am descoperit misterul.
Foarte frumos compus, abia astept sa citesc nextul, chiar daca e un one-shot sunt sigura ca ma vei satura de foamea nebuna de a devora aceasta poveste. <3

Ps. imi place foarte mult titlul.

Am zis sa trec si eu pe la One-short-ul tau Alex. happy

Imi place, estre foarte misterios si chiar sunt surioasa sa vad ce se va intampla cu aceasta Samantha si bineinteles cu Derek. Ca si lui Crii, si mie mi-au placut cel mai mult replicile, iar descrierea a fost foarte frumoasa. Nu stiu de ce ziceai tu ca plictisesti cititorul, deoarece nu este adevarat deloc. Sper sa aduci nextul curand si sa ma anunti si pe mine, daca nu te deranjeaza. Multa inspiratie si bafta la tastat. happy

Leeeexx

După cum ţi-am promis, am venit să-ţi citesc noul one-shot :)
Să încep deci, că cred eu lough

că asta vrei să fac de mult timp, nu?
La început te-ai jucat cu mintea mea. M-ai făcut să cred ca această Samatha este doar o criminală, ca oricare alta. Credeam că este pierdută în întunericul gândurilor, că nu are scăpare. M-ai făcut să cred că este o simplă persoană.
Modul tău de a descrie m-a transformat într-un personaj în această poveste. M-a făcut să mă dezorientez la fel ca ea. Să nu ştiu ce se întâmplă şi să mă pierd printre evenimente. Pentru asta te felicit încă o dată şi am să o mai fac :)
Replicile au fost bine alese :3 Chiar m-a făcut într-un fel să mă întreb ce se întâmplă. Prea multe lucruri încrucişate, prea mult mister.
Spre sfârşit însă m-am lămurit. Am aflat un sfert din ceea ce este defapt Samantha şi Derek. Şi da.... şi mie place numele de Derek.... şi Samantha :3
Nu prea pot comenta mult ( aşa cum cred că te vei obijnui) pentru că nu sunt atât de multe lucruri la care să comentez, dar aştept acel capitol unde să scriu cât un next întreg. Să-mi scriu părerea detaliat şi să te felicit cu o grămadă de cuvinte. Poate că nu atât de bine alese, dar care să exprime mult.
Per total, acest capitol a fost fantastiIic :3

Aştept nextul şi te rog să mă anunţi.
Pare rău pentru eventualele greşeli gramaticale:3

Anna loves you bree!

Chapter 2

Ochii lui mă fascinau într-un mod ciudat. Mă simţeam protejată, iubită. Mă simţeam bine. De când „am murit”, a fost vină şi frică, dar acum... mă proteja. Faţă de tine, el ştia să se comporte cu mine, nu încerca să-mi suprime sentimentele. Nu. Mi le amplifica. Pe zi ce trecea, îl iubeam din ce în ce mai mult. Poate că vedea asta, sau poate că nu. Dar mă simţeam bine, el mă făcea să mă simt aşa.

Substanţele pe care mi le dădea îmi suprimau pofta de sânge şi mă ţineau în viaţă. De când am ajuns aici nu mai eram nevoită să ucid. M-a salvat... El m-a salvat şi nu aveam să uit asta prea curând. Deseori eram singură acasă. Nu-mi păsa. Deşi a venit şi acea zi...
Ca de obicei, Derek era plecat la Consiliul Apărării, muncea. Eu eram acasă, încercam să exersez tot ceea ce mă învăţa el zilnic. Mi-a spus că a fi vampir nu însemna doar a supravieţui. Puterile cu care venea această latură pe care o căpătai după moarte erau incredibile, dar foarte greu de controlat. El a avut grijă să mă înveţe tot ceea ce trebuia să ştie un vampir. Urma să fiu iniţiată, apoi deveneam senior. Mă încânta indeea, chiar începusem să agreez noua mea viaţă. Am înţeles că un vampir nu era un ucigaş. Dimpotrivă. Îi ajutam pe oameni, îi tratam pe cei bolnavi, sau îi transformam, pe cei care doreau să facă parte din comunitatea noastră, deşi mulţi alegeau calea întunericului. Ei bine, aici interveneam eu. Urma să devin vânător de vampiri. Dacă oameni nu puteam ucide, la vampiri nu aveam probleme. Răzbunarea era mult mai puternică decât mila. Nu îi iertam pe cei care alegeau calea întunericului. Nu meritau această onoare.

Fără să-mi dau seama, nu mai eram singură în casă. O aură întunecată pulsa în aer, o simţeam. Ceva malefic a pătruns în casăiar eu trebuia să aflu ce. Aveam să pun în aplicare tot ceea ce am învăţat. Un exerciţiu practic.

-Ştiu că eşti aici. Ieşi afară şi luptă cinstit!

Dintr-un colţ al camerei, se apropia o siluetă. Aura pe care o înprăştia era de-a dreptul malefică. Nu distingeam chipul, dar ceva îmi părea cunoscut, familiar. Părea... că erai tu. Da. Chiar tu erai.

-Samantha... A trecut mult timp.

Vocea ta era schimbată Tu erai schimbat. Poiate că în trecut nu realizam, dar Derek avea dreptate. Chiar erai malefic, neiertător. Şi acum? Ai venit după mine. De ce?
M-am dat câţiva paşi înapoi şi am luat poziţia de luptă. Trebuia să-i fac faţă, trebuia să-l înving şi să-i demonstrez că nu mai sunt acea fată credulă şi lipsită de apărare. Nu! Eram o luptătoare. Urma să fiu vânător. Trebuia să fiu demnă de această onoare.

-Samantha, relaxează-te. Nu-ţi sunt duşman. Aminteşte-ţi trecutul, noi doi, ceea ce te-am învăţat.

-Tu nu m-ai învăţaţ decât prostii. Eşti malefic şi nu meriţi viaţa pe care o trăieşti. Meriţi să mori în aceleaşi chinuri pe care tu le-ai aplicat oamenilor de-a lungul anilor. Eşti un monstru, asta eşti şi asta vei fi mereu!

O secundă de linişte, după care întreaga încăpere fu cuprinsă de râsul lui. Un râs isteric, lipsit de sens şi de scrupule. Aşa cum a fost mereu, o persoană nemiloasă ce ucidea cu sânge rece. Cum a avut îndrăzneala să creadă că mai eram aceeaşi, că mai aveam încredere în el?
Am înaintat un atac, s-a ferit. Asta am dorit să facă. L-am condus spre capcanele mele. Trebuia să-lcapturez, apoi să-l contactez pe Derek. Ştiam ce am de făcut şi aveam încredere în propriile forţe. Am ajuns în ceasul răzbunării, momentul pe care l-am aşteptat atât de mult timp. Ajuns în punctul critic, am dezamorsat capcanele mele, încercând să-l prind. A dispărut! Vocea îi răsuna în încăpere, dar nu era nicăieri. Da... îmi aminteam ce mi-a spus Derek Şi-a creat o umbră ce îi permitea să se teleporteze în timp şi spatiu. Eram încolţită. Putea apărea oricând, de oriunde. Eram atentă la orice mişcare, încercam să anticipez ce avea să facă. Nu puteam. Mă privea din umbră şi eram conştientă că la nivelul meu actual nu aveam cum să-i înving umbra. „Derek, vin-o mai repede, te rog.”
Nu ştiu dacă mesajul meu a ajuns la el. Nu eram expertă la capitolul telepatie, dar în acest caz era unica soluţie. Trebuia să aştept şi... să încerc să nu mor.

Am reuşit să-i anticipez următoarea mişcare şi l-am evitat. Dar cât voi mai putea face asta? Am luat poziţia de atac şi l-am aşteptat. Se teleporta din fiecare colţ al încăperii. Cu greu am reşit să-i calculez intervalul de timp în care se teleporta, dar am reuşit. Odată la zece secunde. Dacă aş putea să montez butonul de detonare în acest interval de timp, aş reuşi să-l prind. În clipa în care a dispărut, am montat butonul în colţul în care credeam că avea să apară. În acest fel, când a finalizat teleportarea, l-am capturat.

-Felicitări, Sam! Ai evoluat, pot vedea acest lucru. Dar cu ce te ajută dacă eşti de parte greşită? Ce crezi că vei realiza dacă stai cu Derek? El e slab, foarte slab. Eu sunt puternic. Tu asta vrei, simt setea ta de putere. Te vei întoarce la mine şi mă vei implora să te iert, să te fac mai puternică.

-Greşeşti! Greşeşti atât de mult, încât nici nu-mi pot imagina cum îţi crezi toate minciunile. Nu puterea contează. Nu cu asta te-am învins. Am reuşit să te răpun prin... credinţă, prin gândul că lumea ar fi mai bună fără tine. Derek mi-a deschis ochii. M-a învăţat ce este bine într-adevăr, iar tu... tu eşti chipul răului, Alexander, chipul Diavolului.

-Te păcăleşti singură, Sam. Tu nu eşti aşa, nu eşti făcută să fii un vânător. Eşti o prădătoare, mereu vei fi. Tânjeşti după sânge, împotriva sentimentelor tale. Eşti doar un monstru ce se ascunde în spatele sentimentelor. Eşti ca mine, Sam, ca mine!

-Taci! Nu ai dreptate. Niciodată nu vei avea! Imposibil.

Vocea îmi era tremurândă. Stăteam în faţa ta şi nu mă puteam controla. Ca întotdeauna, mă influenţai, încercai să mă atragi de partea ta. Şi eu aproape cedam. „Derek, unde eşti?”. Toată siguranţa pe care o aveam dispăruse. Eram din nou speriată, neputincioasă. Atat de mult antrenament, dar în faţa ta eram neputincioasă. Mă modelai după bunul plac, fără să-ţi pese. Niciodată nu ţi-a păsat. De ce ai începe acum?

-Recunoaşte, Samantha, mă iubeşti, ai o încredere oarbă în mine. Orice ţi-aş spune, ştii că aşa este. Sentimentele te fac slabă, mereu a fost aşa.

-Poate că te-am iubit şi poate că am crezut în tine, dar toate aceste lucruri s-au schimbat. Eu m-am schimbat. Nu mai sunt aceeaşi fată naivă, nu mai sunt acel vampir slab. Şi, mai important, nu sunt o criminală.

-Gata! Nu mai scoate niciun sunet. Ştii foarte bine ce fel de persoană este Sam, ştii că nu vei reuşi să o întorci împotriva mea. Renunţă, Alexander.

-Derek... ai venit. Mă bucur să te revăd, frate.

Andreea Drăgan

Buna :) Ti-am spus eu tie ca esti cea mai buna scriitoare de one-shoturi? (Goo) Eu zic ca esti. :)) Deci, numai pot, a fost atat de tare, m-am simtit atat de bine sa citesc capitolul asta :x Derek este fratele lui Alexander? :-o Nu ma asteptam la asta, o jur!! Am ramas cu o falca in cer si cu una in pamant cand am citit :)) Iar Sam? Chiar atat de mult il iubeste pe Alexander? :( Astept urmatorul capitol, spor la scris :*

Multumesc de anunt, Alex. dap !

Deci, capitolul a fost bestial! Mi-a placut foarte mult, a fost foarte frumos si mi-a placut fiecare cunvintel din el. in love

Insfarsit aflam si noi numele "Diavolului" acela. happy

Cat imi plac numele pe care le-ai ales pentru personaje, foarte bine gandite, mai ales Samantha. happy

Dupa cum am mai zis a fost un capitol excelent! Ma bucur ca m-ai anuntat. Sa vi repede cu nextul, bafta la tastat si multa inspiratie. kiss

Lexx, un capitol frumos, plin de acţiune.
Suspansul mă omora la început, dar se pare că şi acum. Faci tu cum faci şi mă ţi pe jar.
Chiar mi-a plăcut, mai ales acea apariţie a tipului ălui, care cumva a fost cu Sam? Da, eu aşa am înţeles.
E scurt şi nu mă satur aşa uşor, sunt flămândă ca un lup. Dar chiar şi aşa a fost bine pus la punct capitolul, pe alocuri mai mergea amplificată acţiunea, totuşi ai folosit o manieră simplă, fluidă şi plăcută la citire, care m-a captat în cu totul.

Nu mai întârzia cu nextul, succes şi multă înspiraţie!

Bună LexX! Ţi-am spus că o să comentez, mai ales că azi m-ai sunaat rolling on the floor

Mersi în primul rând că m-ai anunţat. Eşti o dulşe kiss

Îmi place ce ai pus în scenă azi. Faptul că acum a devenit o vânătoare ( nu ştiu cum aş putea pune "vânător" la feminin rolling on the floor

) e mult mai interesant. Sper să nu fie influenţată de Alexander şi să lupte pentru ce e bun şi nu pentru ce e rău. Am început să-l urâsc pe Alexander.... Sper să mă dumereşti cu privire la unele propoziţii când vorbeai la persoana a II-a, pentru că m-am cam încurcat. De asemenea, aştept şi următorul capitol mai ales acum că Derek este fratele lui Alexander... Să mă anunţi şi spor la scris kiss

Subiect: Re: Privind din umbră Lun 10 Dec 2012, 17:55

Chapter 3

- Mă aşteptam să vii. Ştiam că odată ce ea va fi destul de puternică, vei încerca să o atragi de partea răului. Dar nu îţi voi permite asta.

Mă uitam oarecum confuză la cei doi bărbaţi. Fraţi?! Alexander, acel vampir malefic, lipsit de scrupule şi Derek, dulce, protector, cel ce lupta mereu de partea binelui, fraţi? Nu... nu era posibil. Pur şi simplu nu puteam crede aşa ceva. Erau atât de diferiţi, din toate punctele de vedere.

- Nu fi (iertati-ma nu stiu ce vorbesc), Derek. Eu nu încerc să o atrag de partea mea, pentru că ea a fost mereu de partea mea. Dragostea ce mi-o poartă a rămas intactă. Las-o să aleagă, frate, şi îţi vei da seama că s-a folosit de tine. E o fiinţă crudă, mereu a fost.

- Alexander, încetează, te rog. Pleacă de aici. Acum! Nu te voi alege niciodată pe tine. Poate că te-am iubit, dar nu o pot numi dragoste. Mă controlai. Şi acum încercai să o faci, dar nu poţi, puterile tale sunt slabe. Întunericul te slăbeşte, văd asta. Te devorează încet şi sigur.

Cuvintele pe care le rosteam îl înfuriau. Vedeam asta, dar nu puteam să tac, nu aveam de ce. Pentru prima dată, aveam curajul să îl înfrunt. Îmi plăcea sentimentul acesta. Siguranţă, putere; pentru prima dată ştiam că ceea ce făceam era bine, îmi făceam treaba de vânător.

- Samantha, fă ceea ce te-am învăţat. Trimite-l la centru în închisoarea de maximă securitate. De azi înainte, eşti un vânător. Consider că prinderea fratelui meu este mai mult decât o iniţiere.

Am făcut pur şi simplu o plecăciune, apoi am zâmbit. Aceasta era misiunea mea, iar eu trebuia să o îndeplinesc. Am făcut incantaţiile necesare, l-am trimis pe Alexander la centru, apoi am vrut să plec în camera mea. Derek m-a oprit.

- Sam, stai. Felicitări! Te-ai descurcat foarte bine astăzi şi ştiu că te vei descurca din ce în ce mai bine. Ştiu că fratele meu te-a transformat şi îmi pare rău că a trebuit să renunţi la viaţa ta din cauza lui.

Am zâmbit scurt, apoi m-am întors începând să urc scările. Întâlnirea cu Alexander m-a făcut şi mai confuză. Îl iubeam? Nu... nu era asta. Doar un control, da, asta era. Derek era cel de care eram îndrăgostită. El a fost cel care avusese grijă de mine atât de mult timp. Da... el era cel pe care îl iubeam cu adevărat. Totuşi, ştiam că nu simţea nimic pentru mine. Era un vampir, nu avea sentimente, sau, cel puţin, asta credeam eu.

Am ieşit din casă şi m-am îndreptat spre oraş. Simţeam nevoia să mă plimb singură, să evadez din viaţa pe care o trăiam. Nu mi-am imaginat niciodată cum era să fiu moartă, nu aveam de ce să-mi imaginez. Era prostesc. Viaţa era făcută să o trăieşti, nu să o pierzi gândindu-te la moarte.
Eram pe o alee lăturalnică, atunci când am simţit că eram privită. Mergeam din ce în ce mai repede şi simţeam cum urmăritorul grăbea pasul. Am început să alerg încercând să-l fac să-mi piardă urma, dar nu puteam. Persevera. M-am uitat în spate, dar nu-i puteam zări chipul. Umbrele îi acopereau faţa. Avea umbră. Din start, era mai avantajat ca mine, atât din cauză că eram în spaţiu deschis, cât şi că avea blestemata aia de putere. Trebuia să mă gândesc la o tactică şi să încerc să-l contactez pe Derek. Ştiam că nu mă puteam descurca singură, eram conştientă de acest lucru.

- Samantha, fereşte-te!

Îi auzeam vocea, dar nu mă puteam mişca. Nu eram capabilă să fac nimic. M-a încolţit. Am încercat să mă eliberez, dar îmi era imposibil. Umbrele pe care le controla mă ţineau ostatică, în timp ce Derek încerca să mă protejeze. Dar... cum m-a găsit? Nu. Nu ar trebui să mă gândesc la asta. Trebuia să-l ajut, să încerc să mă eliberez din acea capcană şi să lupt alături de el.
Mă concentram, îmi strângeam energie pentru un următor atac. Aveam să mă eliberez. Am înaintat cu atacul, apoi, eliberîndu-mă, am făcut incantaţiile şi umbrele au dispărut. Abia atunci începea adevărata luptă. M-am alăturat lui Derek, încercând să-i barez atacurile vampirului. Reuşeam. Totuşi, rămâneam fără energie. Încă doua atacuri şi s-ar termina totul. Pentru totdeauna...

- Derek, ai grijă!

Am ţipat la el în timp ce Alexander îl ataca direct. M-am dus lângă el încercând să-l vindec, dar abilităţile mele medicale erau stângace, chiar mediocre. Simţeam cum rămâneam fără energie, sleită de puteri. Era o situaţie critică, dar nu puteam să-l las. Nu voiam să-l las. Îi simţeam pulsul din ce în ce mai slab, în timp ce încercam din răsputeri să-l ajut. Lacrimile se scurgeau pe trupul lui, parcă dornice să-i aline întreaga suferinţă. Dar nu putea. Îl pierdeam.
Strigătele mi se auzeau ca un ecou, în timp ce aura mi se întuneca. Sângele îmi pulsa puternic în vene, se încărca cu ură, dispreţ, răzbunare. Voiam să-l văd pe Alexander suferind, voiam să-i curm viaţa cu orice preţ. Îl uram. Dacă am ezitat să-i fac rău atunci când l-am capturat, în acel moment nu mai aveam nicio reţinere. Nu l-am iubit niciodată. Doar control... o obsesie.

Mi-am lăsat toată ura să izbucnească, apoi l-am atacat. Era lipsit de apărare în faţa forţei mele. Privirea lui era demnă de milă, dar tot ceea ce făcea îmi dădea o satisfacţie oarbă. Îl făceam să sufere. Simţeam cum trupul meu îşi schimba forma fizică. Era ceva demonic, ceva ce nu puteam controla. Mintea îmi era întunecată, acaparată de putere. Totul era mai accentuat, mă făcea să îmi pierd raşiunea, să acţionez după instincte, să uit tot ceea ce reprezenta persoana mea. Mă transformam într-un monstru.

Dintr-odată, totul s-a întunecat. Nu mai vedeam, nu mai auzeam, nu mai simţeam. Păream moartă. Sau eram? M-a ucis? Atunci... de ce nu îl vedeam pe el? Unde era Derek? Aveam un sentiment de nelinişte, ca şi cum ceva rău avea să se întâmple. De ce nu-mi pot aduce aminte evenimentele anterioare? Când m-a ucis? Cum?...

Am deschis ochii brusc. M-am ridicat, uitându-mă în toate părţile. La câţiva metri de mine, şedea corpul neînsufleţit al lui Derek, într-o baltă de sânge. Aura lui dispăruse definitiv, iar eu nu puteam face nimic. Eram inutilă. Şi-a sacrificat viaţa pentru a mă salva pe mine. Nu voiam asta. Nu puteam purta o asemenea povară pe umeri. Era prea greu...

Mi-am rotit din nou privirea prin încăpere, iar lângă mine l-am văzut pe el. Alexander... Trupul lui era la picioarele mele, dezmembrat, ca şi cum un lup l-ai fi sfâşiat. Eu... eu am făcut asta. Îmi priveam mâinile cu groază, cu dezgust. Mi-am pierdut umanitatea, am devenit un monstru. Am rămas din nou singură, fără pic de compasiune. Un nimeni, aşa cum am fost mereu. Arma ce l-a ucis pe Alexander, acum se îndrepta spre mine. Şiroaie de sânge curgeau neîncetat, în timp ce corpul meu se prăbuşea inert pe pământul rece. Aveam să dispar odată cu ei, singurii bărbaţi ce mi-au marcat viaţa, ce m-au făcut să văd parţile bune şi cele rele, cei ce m-au învăţat cum era să trăieşti.

The end!

Subiect: Re: Privind din umbră Lun 10 Dec 2012, 21:12

Dar imagineaza-ti acest one-shot citit pe melodia 'my skin'...
Nici nu stiu, in momentul de fata, de ce te plangi ca nu te descurci. Mai, nu am mai citit ceva scris de tine de cateva luni, insa one-shotul asta este incredibil. Iti jur, m-a lasat fara cuvinte din primul capitol! Nu am nimic de obiectat; melodia si randurile scrise de tine s-au completat atat de frumos impreuna. Am simtit, in totalitate tot ce Sam, protagonista, voia sa ne impartaseasca, noua, cititorilor, absolut tot. Mai presus de asta, ideea a fost frumoasa iar finalul tragic a fost pe masura, atat de nostalgic... incredibil.
Au fost doar trei capitole, dar au fost atat de incarcate de sentimente de remuscare, tristete, iubire... Incep sa ma deprim lough

Oh, prea frumos, Alexandra...

Subiect: Re: Privind din umbră Lun 10 Dec 2012, 21:15

S-a terminat?! De ce? crying

A fost frumos, dar mi-a parut rau ca s-a terminat atat de repede si ca a avut un final trist. Mi-ar fi placut sa fie macar un sarut intre Sam si Derek. Oricum, felicitari pentru incheierea acestui one- short. A fost foarte frumos si mi-a placut mult. dap !

Edit: Mi-a luat-o Andreea inainte si a trebuit sa dau edit. hmm...?!

Eu am ascultat-o pe Give my love. in love

Subiect: Re: Privind din umbră Lun 10 Dec 2012, 22:01

LexX se pare că sfârşitul nu a fost unul fericit şi totuşi a fost interesant.
Păcat că s-a terminat aşa vbrusc, nu ştiu de ce aşa îmi dă senzaţia textul, în acelaşi timp am fost puţin indusă în eroare. Dar acum am înţeles.
Mi-a plăcut, aştept şi alte lucrări de ale tale, succes!

Subiect: Re: Privind din umbră Mier 12 Dec 2012, 18:06

LexX, s-a... terminat? De ce? E... E... Vai, iubirica mea, maimuţa mea, acum eu cu ce one-shot mă mai delectez? cu ce?
Acest ultim capitol a fost frumos, foarte frumos. M-a împresionat; chiar dacă s-au întâmplat multe şi pe de-asupra mai s-a şi TERMINAAT, a fost fantastIc :3 Ai talent fumeiooo kiss

S-a terminat la fel de trist cum a început. Mulţumeşte la tine pentru un astfel de One-shot :3 A fost extrordinar a hug