Omul de smoală

Jucqueline a scris:: Omul de smoală
( Părerea mea că mai trebuia un " enter ", parcă se vedea mai bine. )
Pipăpi cu vârful degetelor patul, mă simt acasă, îngroptă în coconul de blănuri, alături de trupul fierbinte al Hinatei, dar nu sunt. Îmi simt capul plin de aşchii de diferite dimensiuni şi ochii mă dor. Îi deschid cât se poate de lent şi încerc să privesc ceea ce mă înconjoară, la început imaginea este neclară, o lumină puternică orbindu-mă, dar apoi lucrurile prind contur şi culoare dezvăluind o camera mică, de culoare albă.

În mâna dreaptă am implantat un ac prin care se scurge un lichid incolor care mă amorţeşte, un tranchilizant. În urechii simt un ţiuit asurzitor, încerc să îmi mişc degetele de la mâini, dar nu pot, de parcă nu mai am control asupra propriului corp, sunt ca o păpuşă de cârpă. Aerul îmi face corzile vocale să vibreze şi scot un icnet înăbuşit. Un miros cald de mâncare îmi face stomacul să se revolte, îmi irită nările, iar starea de vomă îşi face simţită prezenţa. Mă zvârcolesc în pat, încercând să înlătur mirosul şi o dată cu el, greaţă. Aud cum uşa glisantă se deschide, iar aerul proaspat pătrunde în încăpere. Imi scot capul afară din cocon şi inspir adânc, umplându-mi plămâni cu oxigen.

-Mă bucur că te-ai trezit, leneşo! O voce piţigăiată mă face să îmi întorc capul şi să întâlnesc o fată destul de înaltă, cu păr negru de cărbune. Nu pare să fie din Cinis, aşa cum nici aerul nu îi aparţine oraşului meu natal, este mult prea artificial, fără arome, fără vitalitate. Îmi întorc din nou atenţia către tânără şi de data aceasta observ că are pielea palidă şi poartă un costum alb de asistentă. Buzele îmi sunt amorţite şi nu pot să articulez nici un cuvânt, dar arăt cu degetul către mâncare, încercând să îi spun să o ia de aici. Ochii acesteia se luminează o clipă, apoi se apropie şi ia tava cu mâncare, ieşind din încăpere.

Sedativul işi face încă efectul, amorţindu-mi corpul, dar lăsându-mi mintea liberă. Unde sunt? Cum am ajuns aici? Ce s-a întâmplat cu Hinata? Realitatea mă zdrobeşte, sora mea este moartă şi aşa ar trebui să fiu şi eu. Mă simt ca o ursoaică ce şi-a pierdut puii, imi ( Ai decis să scrii cu diacritice, ai uitat caciulita de la i. Era " îmi ". ) aud inima cum bate, parcă vrând să îmi străpungă cutia toracică. Pleoapele îmi devin din ce în ce mai grele, împreunându-se şi formând o bariera de smoală.

După câteva ore mă trezesc, muschii mei încep să învie, contractându-se, dându-mi crampe ( Ăăă, picioarele nu au cum să-ţi dea crampe, poate migrene, dar nici atât. Doar dureri. ) destul de dureroase. Capul îmi vâjâie, dar reuşesc să mă ridic din pat, picioarele mele ating faianţa sidefie, iar fiorii îmi străbat tot corpul şi mă cutremur. Ies pe uşă, un coridor lung aflându-se după aceasta, mă plimb fără ţintă, încercând să caut o cale de ieşire. Intru pe prima uşă care îmi iese în cale. O cameră la fel ca a mea, mică, fără nici o cale de ieşire în afară de uşa glisantă. În pat văd un băiat străveziu, buzele îi sunt crăpate şi ochii ieşiţi din orbite. Mă apropii de el, se tânguie, sunete neclare îi poposesc pe buze. Iau cana cu apă şi i-o duc la gură, soarbe câteva înghiţituri răcoritoare. Are părul auriu, ca spicele grâului în bătaia soarelui, câteva şuviţe îi sunt răsfirate pe frunte, le iau şi i ( NU mai văd rostul acelui " i ". Adică, este în plus şi ar fi sunat la fel de bine şi fără el. ) le pun după ureche.

Mâna acestuia o caută pe a mea şi degetele noastre se încrucişează. Îmi dau seama cu uşurinţă că acesta are febră pentru că ( Puteai să pui şi " deoarece ", parcă suna mai bine, dar nu e greşit nici aşa - gramatical -. ) palma îi frige. Niciodată nu am fost un medic bun, mă sperie şi cea mai mică rană, deşi vânez şi omor în fiecare zi animale. Acasă, când sora mea era bolnavă îi cântam. Era singurul remediu pe care îl ştiam, stăteam zi şi noapte la căpătâiul ei, cântând şi rugându-mă ca aceasta să se facă bine. Prima melodie care îmi trece prin minte se numeşte „În ale oceanului braţe”, mi-o amintesc pe mama cum o fredona cu ochii înlăcrimaţi.

Brațele oceanului, atât de reci, atât de dulci
Mă poartă pe ale cerului lunci
Strigătele lunii în zadar aud
Gura-mi încleştată şi nu pot să-i răspund

Am obosit să mă mai lupt
Valuri răzleţite mă străpung
Ca să suport prezentul mă agăţ de trecut
Îmi amintesc tot ce în viaţa mea s-a petrecut

Simt un nod în gât, iar obrajii îmi sunt uzii. Nu mai pot să continui ( Forma corectă nu este " continui ", ci " continuu ". Poţi verfica cu DEX sau DOOM. ) , de data aceasta băiatul mă alină, îmi mângâie obrazul, stergându-l de şiroiul de lacrimi. Mâna lui caldă mă face să mă simt în siguranţă, departe de monştrii ce îmi încolţesc în minte şi mă sfărâmă. Mi-aş dori să îngheţ timpul şi să repet acest moment la nesfârşit, dar nu am aceasta putere, defapt ( Este " de fapt ", nu " defapt ". Toţi scrieţi greşit asta. Oricum nu-i bai şi eu făceam asta. ) nu cred că am nici o putere. Nu sunt în stare de nimic, nu pot să îmi protejez familia, nu pot nici măcar să duc la sfârşit un amărât de cântec. Mă aşez cu capul pe pat şi mă las alintată, am nevoie de asta în acest moment, la fel de mult cum am nevoie de aer, iar persoana de lângă mine ma înţelege

Am venit cu critca. Apropo, din nou " La mulţi ani ". a hug

Idee
imi place foarte mult, cel puţin mie. Îmi aduce aminte de " the Hunger Games " şi de nişte cărţi cu războiul mondial. Oricum, cu asta nu fac referire că tu ai copiat ideea, nu cred, până acum e total originală şi aşa trebuie să fie orice idee.

Titlu
Titlu este cel ce m-a adus şi ăsta e un lucru bun, titlu trebuie mereu să fie diferit, atrăgător şi în cele din urmă să aibe o legătură cu ce scrii. Legătura nu am observat-o încă, e cam imposibil să cer un asemenea lucru din primele 3 capitole.

Descriere
Ai un mod uşor de exprimare, dar merge îmbunătăţit, foarte mult, nu că nu-i bun. De exemplu, începe să scrii mai mult, pentru că aşa îţi dai drumul la mână şi o să-ţi fie mai uşor ideile, descrii mai mult şi acţiunea nu e grăbită. Descrii sentimentele, dar parcă ar mai merge să bagi, să mai completezi, o să fie mult mai plăcut pentru noi.
Îmi place că nu ne povesteşti despre lucruri banale, fără rost. Ai avut foarte puţin tendinţa să te pierzi în detalii, dar ştii ce înseamnă foarte puţin ? Zic, foarte puţin. Atenţie, se poate remedia la fel de uşor.

Acţiune
Aş putea spune că în capitolul doi a fost foarte puţin grăbită, probabil din cauza lungimii capitolului. Tocmai d-aia ţi-am zis mai sus, mai pune descriere, fă capitolele mai mari ca să nu ne oferi senzaţia că te grăbeşti şi pierzi în detalii - asta nu ştiu câţi au observat -.

Estetică
Arată rezonabil, totuşi parcă mi-ar plăcea mai mult cu alineat, d-aia l-am şi pus pe forum. Îţi conferă senzaţia că citeşti o carte, deci e mult mai bine. Depinde, gusturile diferă, e frumos şi centrat. Ai un scris nu prea mare nici prea mic, nici prea înclinat nici prea îngroşat. E foarte bun. Ţi-am precizat la început să laşi două rânduri libere între titlu şi capitol, e mai frumos.

Greşeli ortografie/tastare
Ţi le-am enunţat mai sus, ştiu că o să fie greu să scapi de unele, dar se poate. Eu am reuşit să scap de acest " de fapt " într-o lună, dar şi ţipam la mine când greşeam şi existau şi persoane care să mă corecteze şi să-mi reamintească greşeala. În rest e ok.

Cam atât am avut de spus, sper să-ţi fie de ajutor şi să-mi asculţi puţinele sfaturi oferite. a hug

Dupa lungi asteptarii am terminat de postat si capitolul 4. Ca sa spun asa, de acum in colo intram in paine.
In timp ce citit ascultati asta
Birdy a fost izvorul meu de inspiratie zilele acestea.
As vrea sa pecizez ca ultimele 4 versuri nu sunt ale mele, este o rugaciune islandeza, care mie imi place foarte mult.

Omul de smoală

Îmi încleştez pumnii şi încep să lovesc piepul mare şi lat al brunetului. Simt cum ochii ma înţeapă, lacrimile îmi îngreunează privirea, sunt atât de neputincioasă. Cum a putut să facă asta? Mă uit în ochii de felină, cenuşii, par atât de reci, de sfidători. Mă înclin şi mă zbat mai mult, îmi doresc să îi pricinuiesc aceeaşi suferinţă de care am şi eu parte. El nu se mişcă, doar se uită la mine, asteptând ca spectacolul să înceteze. Îmi ridic mâinile spre cer, aspirând la îndurare, dar sunt sigură ca dorinţa mea este prea greu de realizat. Cine ar mai asculta rugile unei inimi pângărite, înegrite de ură?

Alunec în genunchi şi mă chircesc pe faianţa rece. Mă afund mai adânc în inconştienţa, îmi imaginez ca acest abis rece şi ceţos mă protejează, dar nu este nimic mai mult decât o iluzie, stropii de duşmănie ce îmi inundă inima se înmulţesc asemeni viermilor pe un stârv. Îmi simt corpul străpuns, sfâşiat în mii de părţi străine una de alta.

Cum a putut să o lase acolo? Aş vrea să îl întreb, să îi strig, dar nu mai sunt conştientă de prezenţa lui, poate a plecat, sau poate încă se uita la mine şi la chinurile iadului ce mă mistuie. Îmi imaginez trupul Hinatei, lăsat acolo să putrezească, lăsat în beznă, în frig şi în mintea mea sămânţa de furie încolţeşte, prinzând rădăcini precum stejarii seculari.

Cu eforturi supraomeneşti ajung la duş. Mă aşez în cadă fără a mă mai dezbrăca, vreau să simt apa rece, să îmi biciuiască obrajii, Mă sperii de propriile tânguirii ce străbat jetul de apă şi înconjoară încăperea. Închid ochii şi alunec sub masa de apă. Mă simt acasă, aud cântecul păsărilor, simt mâinile abile ale Hinatei cum îmi împletesc părul, părul meu roz, mătăsos ce îi mângâie faţa mică şi rotundă.

Două mâini mari mă ridică la suprafată, iar ultimul lucru pe care îl văd înainte de a îmi începe mersul solitar în abstract sunt o pereche de ochi ţesuţi cu aur.

***

-Eu! Simplu, mă duc eu.

Neji mă priveşte controversat, ochii îi sunt bulbucaţi, iar pielea îi este şi mai palidă decât de obicei, asemănarea dintre el şi Hinata mă omoară, nu mai pot să stau aici, să îl privesc pe el şi pe restul cum se lasă măcinaţi de o iluzie şi se transformă în scrum. Dacă eu trebuie să fiu trupul sacrificat, atunci o voi face. Poate fumul ce îmi va înalţa sufletul va ajunge în împărăţia cerului şi în sfârşit va primi pacea. M-am săturat să inspir acest aer fals, fără pic de rigoare, să mă sufoc de fiecare dată când uit să îmi pun dezumificatorul. Vreau să vânez iar, să simt vântul cum îmi suflă în păr, la aceste gânduri mă străpung fiorii. Poate Cinis nici nu mai există, poate Preşedintele a decis că a trăit destul şi l-a înecat în propriul sau sânge.

-Merg şi eu cu ea.

Vocea groasş şi răguşită a lui Naruto îmi atrage atenţia. Mă uit în ochii lui şi îl înţeleg, nici el nu mai suportă, fratele lui a murit, la fel ca sora mea, iar amândoi ne-am jurat să ne răzbunăm. Asta este legătura noastră cu viaţa şi în acelaşi timp chinga ce ne ţine împreuna. Poate în alte circumstanţe m-aş împotrivi cereri lui, cererea lui către o moarte iminentă, dar dacă aş face asta sufletul lui ar deveni găunos, mâncarea himerelor ce ne înconjoară.

Neji îşi încruntă sprâncenele şi mă sfredeleşte cu privirea, dar nu spune nimic. Dorinţa lui cea mai mare este să formeze o Legiune, cred ca am fost conştientă de asta din prima clipa de când am ajuns în Pheonix, oraşul de sub sticlă. De asta a adunat cei mai buni luptătorii din Cinis, pentru a îşi satisface propria sete de sânge şi pentru a îl răpune pe Preşedinte. El este păpuşarul, iar noi simplele şi ridicolele marionete ce dansează pe ritmul dictat de el.

Mă ridic şi ies din şediţă spre indignarea tuturor, dar nu mai pot rezista. M-am săturat să aud despre violenţă, trupuri inerte şi miros de carne fumegândă. Sunt un ateu, asta am fost mereu, nu am putut crede decât în ce am văzut. Eu nu pot afirma că va exista un “viitor”, pentru că Dumnezeu ţese această pânză de păianjen, iar eu nu cred în el. Şi totuşi viaţa mea este plină de clişee, de iluzii care îmi vindecă rănile, ca apoi să le redeschidă violent. Mă aşez în genunchi şi spun o rugăciune, o rugăciune în care cer să mi se salveze sufletul inexistent, o rugăciune adresată unui Dumnezeu ce poate deja m-a aruncat in căldarea de smoală a iadului.

“ În pat m-aşez acum să dorm,
Domnul sufletul să mi-l păzească,
Şi de ar fi să mor în somn,
Domnul sufletul să mi-l primească. “

Cat de frumos scrii. Stilul tau ma rinde, ma face sa vreau sa citesc mai mult, sa cuprind mai mult. Din nou, melodia este superba, am ascultat-o de vreo cinci ori pana acum si nu m-am plictisit de ea. Ai un capitol foarte frumos, pacat ca este scurt, dar a fost complex si cuprinzator, ingloband atat de multe sentimente, emorii, cuvinte. Ai un limbaj foarte frumos, folosesti atat de multe cuvinte pe care nu le intalnesti zilnic si creezi imagini abstracte, dar deloc greu de imaginat. M-ai fermecat de la inceput si continu sa ma farmeci. Multumesc ca m-ai anuntat. Te pup. :*

Vai.. ce capitol frumos. Rugaciunea de la sfarsit e atat de plina de sentimente, am retinut-o fara sa-mi dau seama, splendida!.
Cum am mai spus, as citit capitole scrise de tine la nesfarsit pentru ca descrierea ta e absolut geniala! Actiunea incepe sa ma capteze si ti-as da o bataie buna pentru ca postezi capitolele asa tarziu :-w. Bun si asa decat deloc in love

Astept nextul, ficul tau e prea frumos ca sa nu fie citit puppy eyes

Buna buna! Multumesc ca m-ai anuntat. Capitolul a fost foarte frumos, am savurat fiecare litera, incat nici nu am realizat cat de repede s-a terminat. Stii deja cat imi place cum descrii si tot tacamul, nu? Imi place si faptul ca tu complici povestea exact asa cum trebuie sa fie. Frumoasa rugaciune. De abia astept sa vad ce se intampla in continuare. Spor la scris si la idei si mult surse de inspiratie! Te-am pupat!

Naty~

Un capitol destul de interesant, păcat că nu ne-ai oferit mai multe detalii.
Totuşi mi-a plăcut cum s-a desfăşurat în mare "povestea" acestui capitol, însă mai mult sunt în ceaţă, sincer, nu prea am înţeles atâtea şi totuşi o legiune sună bine, Neji conducătorul ei, interesant.
Am zărit doar două greşeli, în rest scri impecabil, totuşi încercă să combini mai multe idei şi să le pui într-un capitol. <3

Atât am avut de spus, aştept nextul. *hug*

Buna ! Ms. ca m-ai anutat !
Mi-a placut super mult ! Descrierea a fost frumoasa !
Rugaciunea a fost deosebita ! Pacat ca este un capitol scurt !
Astept sa apara scene sasusaku !
Anunta-ma te rog cand pui nextul !

Frumos capitol, foarte frumos. Mi se pare că acest capitol a fost plin de informaţii, cel puţin pentru mine deoarece am aflat cine e acest Neji, am aflat şi despre Naruto şi se pare că acesta este capitolu cu care intri în acţiune. ( ? )
Foarte frumoasă descriere şi mă bucur că ai ţinut de sfaturile care ţi le-am oferit la critică, chiar mă bucur. L-ai făcut mult mai lung capitolul, faţă de precedentul, lucru ce m-a suprins plăcut. Melodia s-a potrivit de minune şi nu încape îndoială că eşti o viitoare scriitoare în formare. a hug

Dupa lungi asteptari si dureri de cap, am reusit sa scriu acest capitol. As vrea sa va multumesc ca inca cititi acest fic si ca ma incurajati. Acum va las sa citit.
Ascultati asta.

Omul de smoală

Închid uşa şi las bluza subţire să îmi alunece de pe umeri. Mă simt total epuizată, atât psihic cât şi fizic, fiecare gură de aer însemnând un adevărat efort din partea mea. Mă asez în pat şi îmi frec tâmplele, le simt cum pulsează sub acţiunea degetelor mele, provocându-mi o senzaţie de relaxare. Ochii îmi sunt seci, numărul lacrimilor pe care l-am vărsat astăzi încadrându-se în ordinul sutelor. Îmi încleştez dinţii şi mă uit în oglindă, fiinţa josnică ce se întruchipează în faţa mea mă dezgustă. Mă uit la ochii mari şi verzi, la părul roz, fiecare parte a corpului meu emană fericire, veselie şi totuşi daca nu te laşi orbit de această strălucire ai să îmi vezi sufletul găunos, ai să îmi vezi creierul îmbibat în ură şi frustrare.

Astăzi s-a întâmplat, am descoperit pentru prima dată setea de sânge pe care o posedă nu doar Neji, ci tot poporul Pheonixului. Am văzut cum pentru o bucată de pâine, au condamnat un biet suflet flămând la moarte. I-au luat dezumidificatorul* şi s-au uitat la el cum se sufocă, cum îi ies ochii din orbite şi cum sângele îi umple gura. Şi eu mă aflam printre ei, inspirând acelaşi aer toxic cu acei călăi fără inimă.

Mă uit la tavanul alb şi încerc să realizez care vor fi urmările jertfei mele, dacă întradevar moartea mea va produce ceva bun pentru acest popor sau doar va aduce la comandă un alt tiran, un alt diavol cu chip omenesc. Mă cutremur în faţa acestor gânduri, revolta noastră este în zadar, suntem doar o masă de carne ce poate fi sacrificată pentru puterea de dominaţie a acestui popor superior. Simt cum lacrimile îmi înţeapa ochii, dar nu îmi mai plâng de milă, nu moartea mea mă îngrozeşte, ci moartea celorlalte mii de suflete nevinovate, a tuturor copiilor flămânzi, ce îşi oferă viaţa pe tavă pentru o cauză nobilă.

Aud două ciocănituri în uşă, îmi şterg faţa cu mâneca cămăşii şi deschid. Un Naruto ciufulit, cu ochii roşii şi exoftalimici, mi se întruchipează. Aş vrea să îl întreb ce i-a distrus zâmbetul radiant, dar îmi este frică de răspunsul pe care deja îl intuiesc. Probabil a văzut vărsarea de sânge din piată şi şi-a amintit de zilele de acasă, de fraţii lui ce au fost lăsăţi să moară de foame şi să îngheţe de frig, tremurând din încheieturi la fiecare sunet al nopţii şi asemuindu-l cu vreo bombă.

-Hai la antrenament, ai întârziat şi mi-am făcut griji pentru tine.

Mă uit la el şi mă îngrozesc de ceea ce văd, el chiar ţine la mine, la persoana mea mult prea insignifiantă, ce va sfârşii prin a fi mâncare pentru corbi sau pur şi simplu cenuşă. Simt cum gâtul mi se usucă din ce în ce mai tare, nu mai pot să stau aici, îl iau de mână şi fug spre sala de antrenament. Îmi fixez capul în pământ, privirile de gheaţă ale celorlalţi sfredelindu-mă. Mă simt precum un urs la circ, expus şi batjocorit de mulţime.

Ochii îmi strălucesc când văd arcul încă în cutia cu arme, mă îndrept şi îl iau. Degetele mele îl studiază, îl simt cum mi se mulează în mână şi cum cerşeşte să fie folosit. Fandez şi mă aplec un pic mai mult pe piciorul drept, acum sunt într-o poziţie corectă, săgeata îmi trece printre degete, săgetând aerul, îi urmaresc drumul spre ascensiune, inima mea bătând din ce în ce mai tare, săgeata se înfige în marionetă, iar presiunea scade. Acum mă simt liniştită, de parcă toata frustrarea mea zburase prin aer alături de acea unealtă a morţii. Îmi mijesc ochii şi mă mai uit încă o dată în sală, toată lumea era adunată în jurul acelei marionete ce zăcea pe pământ străpunsă de măreaţa mea săgeată. Cât de silenţios pot, mă îndrept şi eu spre masă de oameni agitaţi. Când dau cu ochii de Naruto acesta îmi face semn speriat să o iau la fugă spre ieşire, dar mă prefac că nu îl văd şi îmi continuu drumul, devenind din ce în ce mai panicată.

Văd şuviţele negre, împletite cu valul de sânge şi nimic mai mult. Acum este doar întuneric, vreau să mă zbat, dar nu pot, mă simt încătuşată în propriul trup. Am făcut-o, vreau să râd isteric, să le demonstrez că nu îmi pasă de el, cum nu îi păsa nici lui de mine, dar nu pot, mă simt bătrână şi extenuată, vreu doar să mă chircesc şi să închid ochii, dar şi acest lucru mi se pare imposibil. Sunt condamnată să îmi petrec noaptea ascultând şoaptele scurte ale vântului, ce îmi biciuieşte obrajii.

*Dezumidificator= peste o mie de ani, aerul din Pheonix, va fi otravitor, fara oxigen, asa ca dezumidificatorul ii ajuta sa supravietuiasca...

Da, lungimea e foarte mică, dar consider că în timp vei învăţa să scrii mai mult. Oricum eu una consider că atunci când combini mai multe idei deodată şi le pui într-un loc, poţi scrie mult. Trecem peste asta - capitolul cu toate că nu a avut o acţiune atât de dinamică şi restul, mi-a plăcut ultima parte şi acum vine întrebarea: a omorât pe cineva cu săgeata? Din moment ce s-a strâns lume în jurul punctului ochit şi lovit de fată. Hmmm... Chiar şi aşa, mister este şi îmi place. Ai grijă totuşi că ai omis virgule înainte de "ci" şi "ce". În rest totul este impecabil şi frumos, descrierea mă lasă în continuare surprinsă. Baftă! *hug*

Buna si multumesc ca m-ai anuntat. :) Capitolul acesta a fost mai lung decat celelalte si se vede ca incerci sa scrii tot mai mult; asta-i un lucru bun. De descruere si naratiune nu am ce zice, ai un stil de a scrie destul de usor, cu un vocabular bogat si multe expresii ce nu se intalnesc prea des. Imi place cum descrii personalitatea personajelor si cum de fiecare data cand ai ocazia, folosesti sinonimele unor cuvinte uzuale pentru a da un alt farmec capitolului. Sunt tare curioasa ce va urma, asa ca iti urez spor la scris si multe idei pe viitor. Te pup. :*

Buna buna! Multumesc ca m-ai anuntat! E foarte frumos capitolul, si parca s-a mai ridicat un pic cortina sa vedem ce se intampla acolo. Deci lui Naruto ii pasa de Sakura. Cata cruzime exista in unii oameni! Melodia e frumoasa, imi place si s-a potrivit cu capitolul. Ce sadici erau oamenii de acolo. De abia astept sa vad ce se intampla mai incolo. Te astept cu nextul, spor la scris si la idei, te-am pupat!

Naty~

Buna !
Ms ca m-ai anuntat !
Mi-a placut !
Nu a fost o actiune prea interesanta, dar sper ca pe viitor sa ai !
Astept sa apara mai multe personaje !
Ma bucur ca ai facut capitolul mai lung !
Te rog anunta-ma cand pui nextul !

Hei.

Imi pare rau ca ajung cam tarziu pe aici, dar ma bucur ca am facut-o.
Nu am asteptam la asa ceva, nu ma asteptam sa scrii atat de frumos si sa ai o idee atat de geniala si originala. Eu, sincer, nu am mai intalnit-o.
Ai un mod impresionant de a scrie, desi pe forum apari ca "incepator" fic-ul tau dovedeste cu totul altceva. Esti foarte talentata, asta e sigur.
Povestea ta e minunata, are tot ce ii trebuie. Ma intreb cand apare Sasuke, probabil capitolul urmator, nu-i asa?
Misterul asta.. imi place. Sunt unele momente in care raman foarte confuza, dar ai acel "ceva" special cand scrii, care ma face sa simt si sentimentele personajelor.
In concluzie, scrii foarte bine. Omul de smoală - Pagina 2 947835

Sper sa ma anunti si pe mine cand pui capitolul urmator, din nou imi cer scuze ca nu am ajuns mai repede.
Succes in continuare ! Omul de smoală - Pagina 2 78717

Subiect: Re: Omul de smoală Dum 10 Feb 2013, 10:28

Multumesc frumos de al tau anunt, chiar mi-ar fi parut rau daca nu iti citeam ficul. Titlul m-a indus in eroare, nu stiam despre ce putea fi vorba, aveam idei vagi. Apoi am inceput sa citesc toate aceste capitole minunate, si am ramas... poker face.
Ador modul tau de a scrie, ai descriere, ai mister, ai actiune si imi transmiti sentimentele personajelor. Ideea este foarte interesanta, ma simt atrasa de ea, si imi place ca stii sa lasi acel suspans la sfarsitul capitolului. Ma faci sa imi doresc sa citesc in continuare, sa astept cu nerabdare next-ul. Insa, intrebarea mea este, cand va aparea si Sasuke in peisaj? Sper ca va aparea cat de curand, si sper ca ma vei anunta cand vei mai posta ceva. Bafta la scris, spor la postat.

Subiect: Re: Omul de smoală Sam 23 Feb 2013, 15:03

Dupa lungi asteptari am reusit sa termin capitolul. Sper sa va placa la fel de mult ca mie. Acum v-as ruga sa ascultati asta.

Omul de smoală

Adrenalina îmi arde venele, atenuând durerea şi transformând-o într-o stare de antipatie. Mă simt pustiită, ca o dună de nisip unde cândva era o oază, ca un petec de pământ sterp unde cândva erau siraguri de flori multicolore. Singurul lucru care mă ţine conectată cu realitatea este mâna ce stăpâneşte biciul şi îmi sfâşie pielea de pe spate. Simt cum picăturile de sânge se preling din rănile proaspete, lăsând în urmă dâre rubinii. Îmi ridic capul şi îmi fixez privirea pe Neji. Rânjesc, arcuindu-mi colţurile gurii, iar o nouă lovitură mă face să îmi încleştez dinţii de durere. Dumnezeu nu se îndură de mine şi încă sunt conştientă, simţind din plin rafalele de lovituri, dar nu îmi regret faptele, singurul lucru de care îmi pare rău este că i-am ţintit ochiul şi nu nenorocita aceea de inimă ce vibrează, tinând în viaţă un călău. Neji nu şi-a plătit încă păcatele, acesta a fost doar începutul.

- Încetează! Îi ajunge, ai să o omori.

Mă zbat nebuneşte încercând să găsesc posesorul vocii, imi rotesc capul şi apoi îl zăresc. Un chip de ceară, nevrotic, ascuns în spatele unor bare de metal. Un condamnat salvează un altul, două suflete înjunghiate de lama aceleiaşi sorţi. Simt cum acul unei seringi îmi străpunge pielea, injectându-mi în vene preţioasa morfină de care am devenit dependentă. Privirea mi se înceţoşează, iar funia groasă ce îmi strânge încheieturile mâinilor se dezleagă. Cad în braţele binefăcătorului precum o păpuşă de cârpă în bătaia vântului.

Când am decăzut atât de mult? Când am ajuns să cerşesc îndurare de la un popor total străin mie? Toată viaţa m-am zbătut să fiu independentă, să înving toate piedicile şi să demonstrez că pot, că nu sunt doar un chip îmbătrânit şi hămesit printre atâtea altele. Am luptat, am încălcat reguli, am sfidat, dar am supravieţuit, reuşind să mă opun atât sărăciei cât şi Statului. Eu am avut curajul să mă revolt, dar tot ce am construit în aceşti ani s-a destrămat, spulberându-se ca un castel de nisip. Abia acum am reuşit să îmi filtrez acţiunile, să le analizez, proiectându-le fără umbre de naivitate sau frustrare. Poate aşa arată purgatoriul, poate aşa îmi voi purifica sufletul şi îl voi înălţa spre paradis, dar în sinea mea ştiu că astea nu sunt decât iluzii. Nu există Dumnezeu sau Rai, asta este cea mai mare blasfemie a omului. Dacă ar exista, am mai trece prin toate astea?

Reuşesc să pipăi cu degetele suprafaţa rece a podelei, mă răsucesc, încercând să îmi răcesc pielea fierbinte. Un scâncet mă face să tresar, într-un colţ al celulei, îl văd. Mă ridic în genunchi şi încerc să mă apropii, acesta începe să se agite. Fără să îmi dau seama câteva picături calde îmi străbat obrajii. Morfina îşi pierde efectul, iar durerea îmi străbate corpul, făcându-mă să mă zbat violent. Îmi aud inima bătând, iar capul îmi vâjâie. Broboane reci de sudoare mi se preling pe frunte, sfrâşindu-mi pe buze. Gustul lor sărat îmi provoacă o stare de greaţă.

- Încearcă să respiri. Linişteşte-te, totul va fi bine.

Totul va fi bine. Cât mi-aş dori ca aceste cuvinte să mai aibă un sens, să mai însemne ceva pentru mine, dar pe parcursul scurtei mele vieţi am înţeles că nu sunt decât nişte minciuni. Două mâini îmi mângâie fruntea, ştergând-o de transpiraţie, mă simt cleioasă, mizerabilă. Răsuflarea mi se taie, mă ridic şi încerc să îi ating faţa. Îmi mişc degetele circular, străbătându-i chipul. Îmi simt tot trupul ciuruit, găurit de privirea lui. Vreau să mă cutremur, să îi spun cât de complexată sunt de el, de ochii lui negri de cărbune.

Subiect: Re: Omul de smoală Sam 23 Feb 2013, 16:32

Decriere: descrii foarte frumos, te axezi pe sentimente și mă faci să simt ceea ce simt personajele. Îmi place că folosești figuri de stil și că utilizezi cuvinte nu foarte des întâlnite. De asemenea, ai un limbaj bogat și îți transpui gândurile pe hârtie într-o manieră unică, originală.

Acțiune & Dialog: îmi place cum narezi, nu am ce comenta la acest capitol. Replicile personajelor sunt bine structurate și nu mi se par deloc seci. Din contră, reușești astfel să punctezi starea lor de spirit, atmosfera din jurul lor și modul în care acestea o percep.

Idee & Titlu: ideea mi se pare chiar interesantă, seamană puțin cu prima parte din Jocurile foamei, numai că ai schimbat majoritatea lucurrilor ce se întâmplă acolo. Îmi place că vii cu aspecte noi și că mă ții în priză, atrăgându-mi interesul. Titlul mi se pare interesant, inedit și foarte frumos. Nu îi găsesc o legătura cu conținutul textului pâană acum, dar sunt sigură că pe parcurs voi vedea și asta.

Estetică: capitolele sunt frumos structurate, deși cred că dacă ai scrie de la capăt cu alineat ar fi mult mai bine. De asemenea, fă capitolele mai lungi, deoarece ești sub limita minimă acceptată.

Greșeli de punctuație/ ortografie:

Jucqueline a scris:: Omul de smoală
(la începutul unui capitol se pune numărul sau numele capitolului, așa că în afara numelui ficului trebuie să precizezi ceva despre capitolul ce urmează)

Adrenalina îmi arde venele, atenuând durerea şi transformând-o într-o stare de antipatie. Mă simt pustită (pustiită), ca o dună de nisip unde cândva era o oază, ca un petec de pământ sterp unde cândva erau siraguri de flori multicolore. Singurul lucru care mă ţine conectată cu realitatea, (fără virgulă) este mâna ce mânuieşte (expresia ”mâna ce mânuiește” nu sună foarte bine; ai fi putut formula altfel, spre exemplu ”mâna ce controlează”) biciul şi îmi sfâşie pielea de pe spate. Simt cum picăturile de sânge se preling din rănile proaspete, lăsând în urmă dâre rubinii. Îmi ridic capul şi îmi fixez ochii (ai repetat cuvântul ”ochii”, puteai spune ”îmi ridic privirea”) pe Neji. Rânjesc, arcuindu-mi colţurile gurii, iar o noua (nouă) lovitură mă face să îmi încleştez dinţii de durere. Dumnezeu nu se îndură de mine şi încă sunt conştientă, simţind din plin rafalele de lovituri, dar nu îmi regret faptele, singurul lucru de care îmi pare rău este că i-am ochit ochiul (din nou, expresia ”i-am ochit ochiul” nu sună foarte bine) şi nu nenorocita aceea de inimă ce vibrează, tinând în viaţă un călău. Neji nu şi-a plătit încă păcatele, acesta a fost doar începutul.

- Încetează! Îi ajunge, ai să o omori.

Mă zbat nebuneşte încercând să găsesc posesorul vocii, ochii mi se rotesc şi apoi îl zăresc. Un chip de ceară, nevrotic, ascuns în spatele unor bări (pluralul este ”bare”) de metal. Un condamnat salvează un altul, două suflete înjunghiate de lama aceleiaşi sorţi. Simt cum acul unei siringi (seringi) îmi străpunge pielea, injectându-mi în vene preţioasa morfină, (fără virgulă) de care am devenit dependentă. Privirea mi se înceţoşează, iar funia groasă ce îmi strânge încheieturile mâinilor se dezleagă. Cad în braţele binefăcătorului pecum (precum) o păpuşă de cârpă în bătaia vântului.

Când am decăzut atât de mult? Când am ajuns să cerşesc îndurare de la un popor total străin mie? Toată viaţa m-am zbătut să fiu independentă, să înving toate piedicile şi să demonstrez că pot, că nu sunt doar un chip îmbătrânit şi hămesit printre atâtea altele. Am luptat, am încălcat reguli, am sfidat, dar am supravieţuit, reuşind să mă opun atât sărăciei cât şi Statului. Eu am avut curajul să mă revolt, dar tot ce am construit în aceşti ani s-a destrămat, spulberându-se ca un castel de nisip. Abia acum am reuşit să îmi filtrez acţiunile, să le analizez, proiectându-le fără umbre de naivitate sau frustrare. Poate aşa arătă (arată) purgatoriul, poate aşa îmi voi purifica sufletul, reusind (reușind) să îl înalţ spre paradis, dar în sinea mea ştiu că astea nu sunt decât iluzii. Nu există Dumnezeu sau Rai, asta este cea mai mare blasfemie a omului. Dacă ar exista (,) am mai trece prin toate astea?

Reuşesc să pipăi cu degetele suprafaţa rece a podelei, mă răsucesc, încercând să îmi răcesc pielea fierbinte. Un scâncet mă face să tresar, într-un colţ al celulei, îl văd. Mă ridic în genunchi şi încerc să mă apropii, acesta începe să se agite. Fără să îmi dau seama câteva picături calde îmi străbat obrajii. Morfina îşi pierde efectul, iar durerea îmi străbate corpul, făcându-mă să mă zbat violent. Îmi aud inima bătând, iar capul îmi vâjâie. Broboane reci de sudoare mi se preling pe frunte, sfrâşindu-mi pe buze. Gustul lor sărat îmi provoacă o stare de greaţă.

- Încearcă să respiri. Linişteşte-te, totul va fi bine.

Totul va fi bine. Cât mi-aş dori ca aceste cuvinte să mai aibă un sens, să mai însemne ceva pentru mine, dar pe parcursul scurtei mele vieţi am înţeles că nu sunt decât nişte minciuni. Două mâini îmi mângâie fruntea, ştergând-o de transpiraţie, mă simt cleioasă, mizerabilă. Răsuflarea mi se taie, mă ridic şi încerc să îi ating faţa. Îmi mişc degetele circular, străbătându-i chipul. Îmi simt tot trupul ciuruit, îngăurit (găurit, nu există verbul ”a îngăuri”) de privirea lui. Vreau să mă cutremur, să îi spun cât de complexată sunt de el, de ochii lui negri de cărbune.

- ai grijă la repetiții, deoarece am văzut ca asta e problema principală pe care o ai; în rest, cred că este în regulă, ține-o tot așa, deoarece ești pe drumul cel bun.

Subiect: Re: Omul de smoală Sam 23 Feb 2013, 17:37

Hei.

Mersi mult de anunt, dar de ce a fost atatttttt de scuuurt ?!
Vroiam sa citesc mai mult. Mult mai mult. Mi-a placut foarte mult, desi au fost doar cateva randuri care m-au facut sa inebunesc de nerabdare. So, apare Sasuke ? El e ? El e, nu ?

Deabia astept urmatorul capitol. Sper sa ma mai anunti. Succes la scris !

Subiect: Re: Omul de smoală Sam 23 Feb 2013, 19:11

Tu iti dai seama cat de multa bataie meriti pentru capitolul asta asa de scurt? Iti spun eu, muuulta! Imi place foarte mult felul tau de a nara, descrii foarte bine personajele si ma faci sa simt toate sentimentele pe care personajele le simt. Inca nu vad legatura cu titlul insa devine foarte palpitant. Deci, imi place foarte mult. De abia astept sa iti vad continuarea, nu uita sa ma anunti. Eu te-am pupacit cu drag, si trmite-mi intr-un pm id tau de messenger [daca vrei] :*

Subiect: Re: Omul de smoală Sam 23 Feb 2013, 22:47

Buna !
Ms ca m-ai anuntat !
Mi-a placut foarte mult !
Sper ca acest baiat sa fie Sasuke !
Astept nextul!
Te rog anunta-ma !

Subiect: Re: Omul de smoală Mar 19 Mar 2013, 21:38

Multumesc ca m-ai anuntat de capitol! Foarte frumos. Se pare ca si-a facut in sfarsit aparitia Sasuke, nu? Descrierea ta, sa nu mai zic ca imi place la nebunie, astfel ca nici nu vad cand capitolul se scurge asa de repede. Ii bate cu biciul, serios? Atat de brutali i-ai facut pe oamenii de acolo? Si morfina....of, of. Sper sa invinga, pana la urma, Sakura si sa poata zambii fara sa mai fuga Omul de smoală - Pagina 2 1425538829

.Te astept cu nextul, spor la scris si la idei!

Naty~

Subiect: Re: Omul de smoală Joi 11 Apr 2013, 13:27

Hello :3 Cred că azi mi-am îndeplinit datoriile și mi-am dezvăluit sentimentul de admirație față de cei mai buni. De ce-ți zic ție asta? Pentru că te afli printre ei. Mica ta povestioară mi-a stârnit o curiozitate nestăvilită care mă supune la o dorință inevitabilă de a citi următorul capitol. Ard de nerăbdare să văd ce se va mai întâmpla în puținele rânduri scrise neîncetat de către tine, de mâinile-ți neastâmpărate care relevă tot ce mintea își inchipuie.
Ai avut un început foarte bun, poate cel mai bun, care m-a pus pe gânduri și m-a împins mai departe, către o lume genială creată de tine. Sakura ... încă nu mi-am dat seama de temperamentul ei, dar este cu siguranță un om puternic, masculină poate. Ceea ce îmi place, pentru că dintre o madame care nu știe decât să se marghiolească și o femeie demnă de respect, impunătoare, o prefer pe cea din urmă.
Felul tău de a descrie este pe departe minunat. Îmi dai o senzație de ușurime atunci când relatezi anomalia ce se desfășoară în mintea ta. Foarte frumos, nu am nimic de criticat. Te apreciez pentru eminența de care ai dat dovadă. Auf Wiedersehen :)

FanFic Blocat din cauza inactivitatii.