Privirea acum multi ani de fericire se goleste de amintiri in cadrul magic de iarna, insotind caderea primului fulg rece de durere peste inima mea. Stiu sigur ca acum a venit iarna si nu mai pot face nimic sa o impiedic. Multi ma stiti, multi imi sunteti prieteni iar unii doar simple persoane. Cunoscuta mereu sun numele de Georgiana, prietena voastra. fulgul deja s-a asezat pe pamant asa ca plec de la fereastra insa amintirile ma fac sa ma intorc si sa continui sa privesc cu tristete cerul cenusiu din care se cern cristale de gheata. Urasc Craciunul...
..................................

Aveam doar 9 ani si asteptam cu sufletul la gura ca telefonul sa sune pentru a vorbi cu ea, cea mai speciala persoana din viata mea.Pe numele ei Dadiana Nicoleta, o fata de 17 ani proaspat impliniti, blonda , detinatoare a unui corp perfect. Imi doream atat de mult ca matusa mea sa vina la tara cat mai repede. Era 23 decembrie si urma sa impodobim impreuna bradul ca in fiecare an fiind o traditie de familie.In cele din urma telefonul a sunat iar eu fericita raspund auzindu-i vocea frumoasa pe care o iubeam atat de mult.
"-Cum adica nu vi azi ? Dadi ai promis, trebuia sa impodobim bradul. Te urasc ! Nu vreau sa te mai vad. "
Aceste cuvinte o sa mi le amintesc toata viata ca fiind ultima noastra conversatie.
Cred ca deja se facuse seara cand aflu ca Dadi car va veni pentru mine, pentru a ne respecta traditia anuala. eram asa de fericita incat am adormit. Nici sunetul telefonului ce suna in disperare pe la miezul noptii nu ma trezit .
Imi amintesc ca era in jur de 5:30-6:00 dimineata. Era marea zi iar Dadi era acasa acum. Incerc sa scot capul de sub suprafata moale ce ma invelea cand aud conversatia memei mele cu buni. Am auzit ca plangea asa ca nu mam miscat de acolo. Stiu doar ca am impietrit cu perna in brate. auzeam tot felul de lucruri pe care nu le puteam crede. stateam mica si ascultam pana cand am auzit:
"-Dadiana noastra e moarta"...
Nu am mai putut sa gandesc pe moment ci doar am izbucnit in plans si am tipat. Imi amintesc ca buni ma luat in brate si a zis ca nu e adevarat. Ironia a facut ca eu sa stiu ca e adevarat. La cateva ore am plecat la scoala pentru serbarea din clasa a 4-a. Stiu ca nu am vorbit cu nimeni si ca am fugit de la scoala spre casa. Abia atunci am realizat ca e vina mea de cele intamplate. Daca nu eram eu ea ramanea la pitesti...in siguranta....

.......................

Au trecut 7 ani de atunci insa ma simt mereu ca si cum ar fi fost ieri. Inmormantarea a fost in ziua de revelion iar eu inca regret. Urasc iarna, urasc sarbatorile si urasc ca nu am putut sa spun doar un simplu...Adio....

Aceasta scurta povestioara e 100 % reala si e scrisa in memoria matusii mele. Scuzati greselile dar sper ca intelegeti ca nu vreau sa mai recitesc...