La rascruce de ganduri…

Subiect: La rascruce de ganduri… Mar 18 Dec 2012, 22:22

" Plange o chitara langa inima mea
Cu glas de argint te roaga sa o asculti
Plange despartirea noastra
Plange c-ai putut sa uiti
Ca pe-un lucru neinsemnat, iubirea... "

La rascruce de ganduri…

Capitolul 1

Chipul meu angelic se reflecta in oglinda. Trasaturile mele delicate se conturau in oglinda la fel cum un pictor schiteaza pe o foaie trasaturile unui chip alb-negru. Poate nu al meu, pentru ca in momentul asta parea ca sunt ireala.
O fata micuta, doi ochi mari verzi impunatori, verdele acesta ma duce cu gandul la o pajiste infinita care aievea era mangaiata de soapta vantului de primavara. Genele lungi pareau ireale si imi faceau ochii atat de senzuali. Nu aveam nevoie de nicio ajustare moderna, eram tanara, in floarea varstei. Privirea mea se plimba nestingherita.

Nu pot intelege femeile care isi pun plastic oriunde, chiar si in buze. Eu am buzele perfecte, micute, dar, iau rujul meu rosu, ca sangele ce imi tine trupul in viata, in mana. Imi asez nuanta pe buze, nu ma gandesc la nimic. Parca aud vag multimea care ma striga, nu o bag in seama, suntem lumi paralele. Un zid de piatra dur si invincibil se afla intre mine si acei oameni necunoscuti. Las rujul jos.

Iau creionul si imi conturez forma ochiilor, dau din ce in ce mai mult cu negru, mai mult si mai mult, ajung sa nu fiu constienta de faptele mele. Pierduta fara un motiv anume. Nu stiu, am un sentiment ciudat, parca nu sunt eu. Ma vad, ma recunosc, dar cu cat spun asta mai sus si mai tare, cu atat imi pierd sustinerea ca apartin acestei lumi. Paream asa de sumbra, tre’ sa recunosc, nu mai sunt un inger cazut din cer cum eram inainte. Imi trec mana dreapta peste obrajii care si-au pierdut rosata dulce si copilareasca de acum ceva timp.

Eram de nedescris paream un mort cu ochii vii ce scanteie-n afara. Imi las mana sa se asterne pe masuta din lemn de stejar, ma departez putin cu scaunul de ea, nu inainte de a imi aranja parul roz ca petalele unui trandafir. Imi trec mana dreapta prin el, e asa lung. Ma mai privesc o data, observ breteluta din piele crem care imi era asezata pe frunte , o nuanta de cappucino care intra in contrast cu pielea mea alba ce o aveam acum, atat de fina, insa.
Pe ea erau asezate cristale patrate ce ma facea si mai pretioasa, ca o nestemata, un diamant pentru care lumea in care traim ar face orice sa il aiba . Ma ridic prin gesturi delicate, sunt asa fragila, ca un portelan care, daca nu esti atent, se frange in mii de bucati. Nici nu stiu cum am a ajuns aici, nu stiu unde ma duc, dar ma las purtata de publicul ce ma striga, glasul lor, magia, totul va deveni al meu.

Paseam atent, la fel ca o diva, straluceam. O rochie de un alb incredibil de pur, cu bretelele ei din diamante, stransa pe talia mea de felina, iar, apoi pornea vaporoasa. In fata cu o palma mai sus de genunchi, iar in spate pana in pamant. Bucatile de material care pornea erau asezate de parca rochia era facuta din petale de trandafir albe.

Ma chemau, pareau ca ma adora, ma venerau ca pe o zeita. Pas cu pas, secunda dupa secunda pierduta in clepsidra timpului ce se scurgea ca o nebuna, neincetat. La vederea mea tot orasul era trezit la viata de mii, milioane, miliarde de aplauze ce rasunau in surdina. Ma hraneam cu ele exact ca un vampir ce se hraneste cu sange, rosu, atat de infernal, ma amuza gandul asta, zambesc.
Nu am mai trait asta pana acum, e prima oara. Era magic, simteam ca sunt purtata pe culmele cele mai inalte ale fericirii. Ma simteam ca o zeita, stiu ca am mai spus despre sentimental asta, dar exact asa parea, ca toata lumea era la picioarele mele. Privirea mi se duce tinta spre scaunul din lemn de fag ce stralucea in luminile imbietoare ale reflectoarelor . Ma indrept spre el cu spatele drept, privirea inainte, pasam ca un model de talie inalta, sigura pe mine.

Ma asez , zambesc dulce, eram asa de bucuroasa, cel mai fericit om de pe pamant. O chitara frumoasa era asezata in dreapta mea, o iau si ma uit la ea, imi trec usor mana peste corzi, mangaindu-le. Microfonul era in fata mea , il intrept la nivelul meu. Fac o mica proba de sunet, apoi incep sa cant o melodie ce imi descria sufletul. Era melodia ce imi placea sa o cant mereu. Dar, cu toate astea, niciodata n-am avut curaj sa o cant in public, dar acum, ciudat sau poate ironia sortii, am.
Da, sunt si am fost mereu o fire timida, un boboc ce parca n-are curaj sa infloreasca. Pierzi mult cand esti asa, recunosc, dar, cu toate astea oricat ai incerca simti ca nu poti sa te schimbi, ca orice incercare n-are sens. Cu cat speram sa schimb asta la mine, cu atat dadeam gres din cauza prejudecatilor ce credeam ca le arunca lumea cu duritate in mine, numai prin priviri.Nu inteleg, sincer.

Sunt aici, inca timida, dar cu toate astea pot sa ma exteriorizez in public prin cantec, sa simt ce nu am avut curaj sa simt vreodata pana la varsta de 16 ani, adica acum, acum am aceasta varsta fragila. Rad. Pot sa o fac, pot sa ma uit in ochii lor si sa nu ma consider o fraiera care habar n-are sa cante refrenul unei melodii. Daca ati stii cat mi-am dorit aceasta clipa pe care o traiesc acum!
Aud un glas ce nu-mi e cunoscut, insa, cu toate astea acest glas de inger ma face sa simt un sentiment inexplicabil. Ma opresc! O lumina puternica ma orbeste, vad silueta unui baiat, nu pot sa imi dau seama bine, nu pot oricat as incerca. Un fum dens de il poti taia cu cutitul imbraca scena.

Raiul meu se transforma intr-un iad. Tusesc puternic! Bucuria mea se frange si nu stiu de ce. Incerc in disperare sa o recapat, dar dispare la fiecare secunda trecuta. Fara sa-mi dau seama, pierduta inca prin ganduri, ma uitam la silueta baiatului, o vad apropiindu-se de mine, chiar daca fumul era tot mai greu de suportat, ma ridic de pe scaun si fug spre EL. Nu stiam de unde vine fumul, dar treceam peste aceasta intrebare atat de usor.
Simteam nevoia sa cunosc sufletul ce venea spre mine, o picatura de viata ce imi aducea mii de semen de intrebare. Vag, dar sigur imi dau seama ca nu era doar asta, parca eram atrasa de necunoscut. Intr-o fractiune de secunda, toate gandurile mele se naruie. Fac ochii mari! O schela in flacari cade peste…peste…

Multumesc ca ati avut buna-vointa sa cititi primul capitol, astept parerile voastre!!!

Andreea Dincă · Subiect: Re: La rascruce de ganduri… Mar 18 Dec 2012, 22:44

--Fic nou--
Trebuie sa faci o cerere de adaugare a ficului in Index aici.
Spor la scris si imaginatie ^^.

Subiect: Re: La rascruce de ganduri… Mier 19 Dec 2012, 22:54

Buna
Sunt prima
E dragut..si ai o descriere asa de frumoasa...cel putin mie imi place
Peste ce cade?...de ce ne lasi in suspans? :)))
Astept sa aduci next-ul si sa vedem ce o sa se mai intample
Te pwp dulce si sa nu uiti s ama anunti si pe mine de el (next :)) ))
Yukii

Subiect: Re: La rascruce de ganduri… Sam 29 Dec 2012, 16:07

Buna, Yukii!!!!
Ma bucur ca iti place.Am adus next-ul. Imi pare rau ca e mai micut.
Lectura placuta!!!!!!!!!!!

" Plange despartirea noastra
Plange c-ai putut sa uiti
Ca pe-un lucru neinsemnat
Iubirea... "

Capitolul 2

" O schela in flacari cade peste…peste… ”

-Aaaaa!!! Sar eu ca arsa pe bancheta din spate a masinii sport.

-Scumpo, calmeaza-te! A fost doar un vis. Privirea dulce a mamei era indreptata spre mine si cu vocea ei melodioasa, la fel ca o vioara, incearca sa ma linisteasca. A fost doar un vis!

Mama, persoana ce ma iubeste, ce ma sfatuieste cum poate ea mai bine si, care, ar face orice sa ma vada in culmea fericirii, asa as descryo pe femeia asta. Dar cum mamele nu uita ca sunt mame, ea e in acelasi timp si excentric de mamoasa si protectoare, iubibila insa. Nu ar sta linistita daca ar stii ca sunt plecata de acasa si 3 zile, la rude, d-apoi stiu eu o saptamana la mare cu iubitul.
Nu am iubit, nu am avut niciodata, alte fete de varsta mea sunt experte, eu nu, eu sunt o “ciudata”. Dar acest subiect ma raneste chiar daca sunt doar niste fraieri toti cei care “ma arata cu degetul”. Sunt o fire foarte sensibila si ma doare, dar incerc sa nu arat, sa nu fiu mica in ochii nemernicilor ce nu se gandesc inainte sa vorbeasca. Mereu ma consum si vin plangand acasa, fug in camera mea si chiar daca o implor pe mama sa ma lase, ea nu o face. Dau ochii peste cap. Ma sfatuieste si ma ridica cand cad. Mereu are dreptate, mereu e ca ea, mereu, mereu si iar mereu.

Ma amuza gandul si incep sa rad, fara sa imi dau seama, din tot sufletul, iar niste dinti albi ca perlele ies la inveala. Insa prin fata ochilor imi trece scena din vis, iar zambetul meu se spulbera,se preface in tristete. Acum sunt trista la fel ca un poet care cu sufletul el plange si se consuma prin scris . Isi asterne suletul pe hartie si tace. Asa sunt poetii, niste oameni care nu au nevoie de grai ca sa se exprime, arma lor este creatia scrisa in versuri.
Am si eu un suflet si de fiecare data cand plange iau chitara in mana si cant. Asa ma exprim eu, asta este arta mea. Scena este ringul, iar daca ai ceva cu mine acolo am sa vorbesc. Privesc in jos, dar totul e mancat de intuneric, e noapte. Mama imi sopteste aceleasi cuvinte ca acum fix 5 minute: “A fost doar un vis!” . Ba nu a fost si asta simt si ma doare, as vrea sa fie doar un vis, dar ceva imi spune ca nu e. Tata ma anunta ca am ajuns. Imi ridic capul in sus

…Nu e doar un vis si orice ar fi…Acesta e doar inceputul….

Ochii mei stralucesc nebuneste, iar fata mi-e mult mai alba ca de obicei. Cu un gest rapid deschid usa masinii si ies din ea. Eram superba pot recunoaste. Corpul meu firav si bine definit era mangaiat de un material fin de un mov inchis pe care era parka pictata dantela neagra ce imi dadea un aer de o eleganta nemarginita. Rochia era tip sirena si era accesorizata de o dunga neagra in jurul taliei. Parul era lasat liber, nuanta mea de un roz natural stralucea a sanatate.
Intr-o parte fiind asezata o floare de aceesi nuanta cu rochia. Privirea mea se asaza pe rochia mamei. Avea un stil aparte si asta pot recunoaste oriunde. Rochia era tot din dantela, iar materialul de pe dedesupt avea o nuanta de crem, tip sirena, simpla si frumoasa. Si-a prins parul ciocolatiu intr-un coc in forma de floare, un trandafir presupun, lasandu-si bretonul si cateva fire rebele pe chip.

Tata era la fel de elegant ca noi, fetitele lui cum adora sa ne zica, intr
-un costul negru scump. Dupa 5 minute cat mi-am fixat privire pe ei, brusc chiar fara voia mea, din instinct ma uit la locul unde se va tine petrecerea dinaintea nuntii surorii mele mai mari, Maruno si raman stana de piatra la propriu.
Aveam gura deschisa si miste ochii uimitori de mari. In viata mea nu am mai vazut ceva asa superb. Un castel de marimea unui munte se intinde in fata mea. Castelul sta pe o portiune imensa de pamant, iar in jurul acestei portiuni este apa. O cascada mai exact. Ca sa ajungi la castel trebuie sa treci apa pe un pod din piatra. Cum am putut sa dorm atat de adanc si sa nu imi dau seama de locul unde ma aflu ? Soarele se oglindeste parka in zidurile masive .

Flori frumos mirositoare parfumau aerul, iar gradina cum nu am mai vazut vreodata se deschidea in fata noastra. Felinarele nu sunt aprinse, deci e inca devreme. In momentul in care incerc sa deschid gura sa-mi intreb parintii cat e ceasul aud sunetul ceasornicului asezat pe cel mai inalt turn.
Un sunet asurzitor zgaltaie totul parca la fel ca un cutremur.O voce blanda si atat de cunoscuta mie ma trezeste din visare. Era... .

Astept commuri cu pareri.
Pwpyky!!!
Va las acum ca trebuie sa ma uit la Narutoooooo!

Subiect: Re: La rascruce de ganduri… Lun 31 Dec 2012, 00:06

Buna
Ce vis.....ih
Ce loc frumos..un castel..si eu vreau si eu vreau :)))
Pe cine aude?...pe cine?....de ce ne lasi iarasi in suspand? :)))
Astept sa aduci next-ul
A fost un capitol frumos
Mersi ca m-ai anuntat si sa o faci si in viitoe
Love Yukii

Buna , scumpo ! :* . Deci , daca nu a mai facut-o nimeni o voi face eu ,o critica micuta dar nu inainte sa iti spun ca ESTI GENIALA!
Imi place foarte mult ficul tau ,exprima o libertate scrisa prin cuvinte , chiar cum a zis tu pe acolo pe undeva despre poetii care isi aseaza sufletul pe hartie.
Deci , sa incep si eu cu o critica micuta . In primul rand , eu am vazut ceva si acest `ceva` mi-a sarit in ochi. Acest `ceva` este "parca"scris cu "k".Eu stiam ca in ficuri , autorul trebuie sa renunte la limbajul de pe net cu , cuvinte gen "parka","ka"etc.....Oricum se rezolva cu un mic edit.
In rest , nu prea ai avut greseli de tastare si de exprimare dar totusi am vazut eu ceva pe acolo.
P.S. Sa ma anunti cand pui urmatorul capitol !
Ja ne!

Subiect: Re: La rascruce de ganduri… Mar 02 Apr 2013, 20:53

Fanfic inchis din cauza inactivitatii.