Nu îmi închipuisem niciodată că acel sentiment poate fi atât de frumos, atât de plăcut, de mirific. În acel moment nu-ți mai stă mintea la zisele celorlalți, nu te mai întrebi dacă e bine sau rău, nu îți pasă de urmările acelor fapte. Te bucuri din plin de acel moment în care, dacă nu clipești de câteva ori, poți jura că nu e real, că ești într-o lume complet diferită, una fără nimeni altcineva, una doar a voastră.

- Bunico, povestește-mi! Cum e acel sentiment? Cum ai întâlnit acea persoană?
- Vreme îndelungată am încercat să găsesc acea persoană care să-mi înmoaie inima, să mă facă să simt dragostea si să mă gândesc într-una la ea. Nu credeam că există. Nici nu mă prea interesa până la un anumit punct. Nu dădeam prea multă importanță persoanelor de gen opus mie. Mă gândeam că asta îmi va aduce numai nefericire și suferință. Oarecum am avut dreptate. Prima dată credeam că nu voi avea nevoie de acel tip de iubire, de îmbrățișări, săruturi și tot ce ține de dragoste. Poate că mă speriau experiențele neplăcute pe care le-au suportat marea majoritate a prietenilor mei. Poate că nici relația mea cu părinții nu mă ajuta să fac acel pas. Găsisem fără a-mi da seama acea ființă, însă n-a fost să fie. S-a dovedit a fi un mincinos. Mi-am jurat că nu voi mai iubi de teamă de a suferi încă o dată. Cu toate astea, datorită prietenilor mei am reușit. Am găsit ceea ce cu mult timp în urmă nu mă interesa. A urmat o lungă căutare a așa-zisului băiat bun pentru mine care să mă facă să-mi înflorească din nou acel sentiment pe care am refuzat să-l simt și să-i văd folosul. Astfel, acum sunt cum mă vezi. Însă niciodată nu va fi ca prima dată. De aceea se spune că prima dragoste nu se uită niciodată.
- Cum s-a întâmplat. bunico? Unde, când și cum?
- Ei, se pare că nepoata mea e curioasă. Bine, atunci. Îți voi spune, dar numai dacă promiți să te culci după.
O văd cum aceasta dă din cap și așteaptă să încep povestea.

S-a întâmplat în urmă cu patruzeci și șase de ani. Eram în vara de dinaintea liceului în anul 2012 la reședința de la mare a tatălui meu natural împreună cu o prietenă. Mama mea s-a despărțit de el când eu aveam opt ani, însă au rămas buni prieteni. Asta e diferența dintre părinții mei și ai tăi. Astfel m-a lăsat să-mi petrec o parte din vacanța de vară alături de el, iar ca să nu duc lipsa prietenilor, mi-a permis să aleg o prietenă care să mă însoțească și pe care, bineînțeles, au lăsat-o părinții să vină cu mine. Prin urmare, am ales-o pe cea mai bună prietenă a mea din acea perioadă, și singura.
Timp de o săptămâna toate zilele au fost la fel; dimineața mâncam, mergeam pe plajă, ne plimbam, din nou mâncam, apoi seara ne duceam prin magazine, tata făcându-și urme la mâini din cauza pungilor grele. După ce acele zile au trecut, un concert cu o mare vedetă la acea vreme avea să urmeze. Aveam biletele încă de când eram acasă. Abia așteptam concertul acela. Totul era pregătit.
În dimineața de dinaintea concertului eu am fost să cumpăr niște cereale și lapte. La magazin rămăsese doar o cutie de lapte, iar eu și cu încă o persoană am pus mâna pe ea in același timp. Prima dată nu am dat importanță persoanei, așa că mi-am pus fața de răutăcioasă și i-am zis:
- Hei! Eu am fost prima așa că ia-ți mâna! Am spus eu puțin încruntată în timp ce-mi îndreptam privirea spre cealaltă persoana. Am rămas stupefiată când am văzut ce băiat drăguț se afla lângă mine. Pentru o clipă aveam impresia că și el se simte la fel.
- Oh! Îmi… cer scuze. Voi căuta în altă parte, a replicat el cu o pauza de câteva secunde în timp ce-și lua mâna de pe cutia de lapte, însă nici unul nu plecă. Rămăsesem neclintiți acolo parcă studiindu-ne. Simțeam atâția fiori pozitivi în mine și eram așa aeriană față de tot în afară de el, încât nu mă recunoșteam. Nu aveam astfel de obiceiuri. De asemenea, pulsul meu se mărea cu fiecare secundă, respirând din ce în ce mai greu. Mă uitam adânc in ochii lui verzi și el în ai mei de o nuanță deschisă de albastru, probabil în încercarea de a-i găsi gândurile. Asta nu a durat mult până când ne dăm seama că ne holbăm unu’ la altul, amândoi întorcând privirile în direcția opusă. La un moment dat, eu încep să râd, iar el a început să se uite la mine întrebător.
- Nu-ți dai seama cât de patetici suntem? Îl întreb eu încă râzând.
- A, da! Așa e, spune el auzindu-se un surâs, unul foarte fermecător aș putea spune. Eu mă opresc încet și mă uit duioasă la el afișând un mic zâmbet, apoi îi spun aproape în șoaptă.
- Îmi cer scuze pentru reacția de mai devreme, sunt puțin grăbită. Încercam eu să mă scuz, în același timp, mutându-mi privirea în partea stângă, luându-mi o șuviță blondă de păr de pe obraz și ducând-o după ureche.
- Nu-i nimic. Nu mă supăr din orice. Știi, ar putea suna ciudat, dar în seara asta e un concert cu Lady Gaga aici în stațiune. Întrebarea e: ai bilet? Întreabă el timid în timp ce-și răvășea părul castaniu.
- Da, voi fi acolo. Ne vedem! și spunând asta mă îndrept spre raionul cu cereale, iau o punga oarecare și mă duc spre casă. Simțeam cum cineva mă privea insistent, dar nici de mă amenința cineva cu moartea nu m-am întors să mă conving dacă așa e. În timp ce caserița îmi scana produsele, tipul a trecut pe lângă mine ieșind din magazin, eu uitându-mă pe furiș la el. Când acesta traversează strada, observ că doamna din fața mea își făcuse treaba, apoi îi dau banii, iau alimentele cumpărate și plec.
Ajunsă acasă, mă pun la masă unde eram așteptată de Lora, prietena mea. Aceasta m-a întreabat iritată ce mi-a luat atâta. Cu calm, i-am spus ce s-a întâmplat și abia în timp ce îi povesteam mi-am dat seama că nici măcar nu îi știam numele băiatului. După ce termin de spus mica istorioară, Lora a făcut ochii cât mingea de tenis, începând să mă tachineze că m-am îndrăgostit la prima vedere așa cum a pățit și ea. Nervoasă, neg toate acele remarci ale ei si zic că e imposibil, că a fost ceva de moment si va trece. Cu toate astea, prin toată mulțimea aceea la concert, credeam că ar fi fost imposibil să ne întâlnim. Așa că nu am băgat de seamă ce-mi spunea și am continuat să-mi mănânc porția de cereale. După ce am terminat, o întreb pe Lora ce vrea să facem până diseară, iar aceasta dădu din umeri. Eu am propus să mergem pe plajă, dar aceasta spune parcă fără vlagă că s-a săturat. Deodată i-a venit o idee. Îmi propune să mergem în parcul din apropiere la câteva străzi distanță. Cădem de acord, apoi în timp ce ea strângea masa, eu mă îmbrăcam, deoarece ea era pregătită de ieșit.
Acolo nu s-a întâmplat nimic memorabil cu excepția că nu prea eram atentă la ce îmi spunea Lora. Speram să nu fie atât de grav pe cât a spus ea în legătura cu acel sentiment. Eu doream doar să știu cum e să placi pe cineva, nu să mă îndrăgostesc. Eram… speriată. Nu concepeam asemenea lucru din partea mea. Îmi era frică că voi suferi. Oarecum speram să nu-l mai văd pe acel băiat. Totuși o parte din mine parcă era dornică să-l cunoască, posibil chiar să-l țină în brațe sau… el să mă țină. Să îmi șoptească vorbe dulci și să mă sărute fin pe obraz. Cu toate astea, mintea mea a cedat în favoarea inimii și a spus că „fie ce-o fi”. Cea mai mare greșeală.
Seara la concert, destinul a făcut ca după prima melodie, el să mă găsească. Era împreuna cu încă un băiat, puțin mai scund ca acesta. A îndrăznit să mă salute primul, apoi urmez eu, apoi prietena mea, după care și amicul lui. A urmat o clipă de tăcere, însă fu oprită de băiatul pe care l-am întâlnit la magazin. Acesta s-a prezentat si la fel si amicul lui, după care urmăm noi, apoi eu le spun că îmi place melodia si încep a dansa, Lora urmându-mi exemplul.
- Haideți, băieți! Încercați să vă distrați, spun eu în timp ce săream alături de prietena mea. Aceștia se uitau unu’ la altul, apoi amândurora le-au apărut un mic zâmbet pe chip. La un moment dat am avut impresia ca-și mișcau și buzele, dar n-am dat importanță. Din cauza muzicii nu te puteai auzi prea bine. Ei încep cu greu să se miște, dar mie și Lorei nu ne era de ajuns. Ne-am oprit din dansat și am mers la ei să le arătăm niște mișcări. Aceștia au prins repede ritmul si pașii, apoi tot restul cântecului am dansat toți patru. Artista începea o melodie mai săltăreață, iar el m-a luat pe la spate, m-a prins de mâini și a început să mi le fluture așezându-și capul pe umărul meu drept.
- Ce crezi că faci, Liam? Îl întreb eu pe băiatul ce mi-a făcut inima să o ia la goană.
- Ce ți se pare? Mă distrez! Spune el în timp ce îmi dă drumul la mâini, apoi mă prinde strâns de talie și începe să țopăie. Fiind prinsă lângă el, n-am avut de ales decât să îi urmez exemplul, în boxe răsunând melodia The Edge of Glory. Nici Lora nu se lăsase mai prejos. Începuse a dansa cu Zayn, amicul lui. La un moment dat, Liam mi-a spus la ureche că dorește să meargă pe plajă deoarece îi bubuie inima din cauza sonorului foarte tare, apoi m-a întrebat dacă-l însoțesc. Am ezitat la început să dau un răspuns, dar acesta nici nu m-a lăsat să mai spun ceva, că m-a tras după el.
De îndată ce am ajuns acolo, ne-am descălțat, ne-am luat pantofii în mână și am început să ne plimbăm. Nu l-am mai întrebat de ce nu m-a așteptat să-i răspund deoarece nu avea sens. Sincer, nu știu exact ce lucruri am vorbit, cert era că au fost banale. Pe tot parcursul plimbării nu m-am putut opri din zâmbit. Mă simțeam bine când eram doar noi doi. Fiori plăcuți îmi străbăteau fără ezitare tot corpul la fiecare frază sau atingere a sa, iar când nimeni nu mai spunea nimic, nu mă puteam abține să nu-i arunc o privire fugară. Când îmi vorbea sau îi vorbeam, evitam un contact vizual cu el. Nu știu de ce aveam impresia că ar putea dispărea. Acesta se uita des la mine, fără a se ascunde, de parcă mă admira, dar eu nu aveam curajul și nici nu voiam să-i dau de înțeles asta. La un moment dat știu că l-am întrebat de ce se uită așa de insistent la mine, apoi răspunsul lui m-a șocat.
- Am avut dreptate. Inima nu-mi bubuia din cauza muzicii… ci din cauza ta, spune el făcând o pauză, apoi luându-mă de mână, oprindu-se din mers și zâmbindu-mi duios. Nu știu ce simți tu, dar eu când te privesc, am impresia că lângă mine stă un înger. Părul tău blond și acei ochi albaștri mă fac să mă simt ca și cum aș pluti, dar nu oricum. Pe un norișor al dragostei, iar în timp ce-mi spune asta, eu îmi îndrept privirea în jos, dar până să-mi spună ultima frază, îmi ia fața între palmele sale și se uită fix în ochii mei.
Pentru un moment n-am mai spus nimic nici unul dintre noi, dar când în sfârșit am izbutit sa-i zic eu ceva, acesta mi-a pus un deget pe buze, după care începuse să mă conducă încet spre el. Astfel magia a apărut și odată cu el primul meu sărut. Pot spune că atunci am putut simți căldura ce-mi învăluia corpul cu dragoste și mă făcea să cred că sunt în siguranța. Nu îmi închipuisem niciodată că acel sentiment poate fi atât de frumos, atât de plăcut, de mirific. În acel moment nu-ți mai stă mintea la zisele celorlalți, nu te mai întrebi dacă e bine sau rău, nu îți pasă de urmările acelor fapte. Te bucuri din plin de acel moment în care, dacă nu clipești de câteva ori, poți jura că nu e real, că ești într-o lume complet diferită, una fără nimeni altcineva, una doar a voastră.

- Deci asta simți când ești îndrăgostită, bunicuță Anne?
- Da, iubita mea nepoată. Mai mult va trebui să descoperi când vei fi mai mare.
- Și cum v-ați despărțit?
- Vezi tu, aici chiar dacă ți-aș spune, nu ai înțelege. Încă ești prea mică.
- Atunci îmi poți spune cum l-ai întâlnit pe bunicul Luca? Te rog!
- Asta e altă poveste. draga mea. S-a întâmplat cu trei luni mai târziu, toamna, însă uite! Se face târziu și tu ai promis că te culci. Ai face bine să fie așa, sau părinții tăi nu ar fi mândri de tine.
- Bine, bunico. Noapte bună! Te iubesc!
- Si eu, scumpa mea!

O învelesc pe Katy, apoi ies încet din cameră pentru a nu o deranja. M-a făcut să-mi aduc aminte de atâtea lucruri. Mâine seară va trebui să-i spun și cealaltă poveste. Cu toate astea, pe aceea nu mi-o aduc aminte la fel de bine ca pe aceasta. Nu voi uita niciodată acel sentiment de agonie, nu voi uita cât am suferit. Ce a fost cel mai dureros a fost că nu am avut un umăr pe care să plâng. Liam, Lora… Nu voi uita niciodată ziua în care m-ați trădat. Am plâns săptămâni din cauza asta. M-am simțit atât de rău, de dezamăgită, încât aveam impresia că nu mai am ce căuta pe acest Pământ. Mă întreb… unde sunteți acum? Vă mai aduceți aminte de mine? Cea pe care obișnuiați să o îmbrățișați și să o mângâiați? Cea care vă iubea necondiționat și care și-ar fi dat și viața pentru voi? Ei bine… cine poate ști?

Va urma…

One shot finalizat.
Felicitari pentru creatia ta.