POV Sakura:

"Plapuma alba ca de matase acoperea aproape tot ce vedeam . Un baietel cu ochii negrii ca abanosul si parul de culoarea smoalei se uita la mine cu tristete. Era Sasuke, prietenul meu cel mai bun din copilarie. Buzele lui delicate incercau sa rosteasca ceva, dar parca nu puteau. Dupa o lunga tacere, incepe sa spuna:
-Saku...Eu...Eu trebuie sa ma mut. Departe. Nu cred ca ma voi intoarce...
Acele cuvinte au fost ca un cutit rece care strapungea inima mea. Mi-am ridicat privirea cu o urma de speranta, asigurandu-ma ca nu vrea sa ma pacasca.
O lacrima i s-a prelins incet pe obraz, lacrima care m-a asigurat ca totul era adevarat. Am inceput si eu sa vars picuri ca de gheata, amare, pe care nu le mai puteam opri din curs. S-a intors cu spatele spre mine si a continuat sa mearga, in timp ce se pierdea printre fulgii de zapada. "

Ma trezesc brusc cu un urlet. A fost doar un cosmar. Inca ma gandeam la prietenul meu din copilarie, Sasuke, care m-a parasit fara sa se mai intoarca. Singurul meu prieten, care va avea mereu un loc special in inima mea.
Oops! Am uitat sa ma prezint. Sunt Sakura Haruno si am 15 ani. Lumea spune ca am parul asemenea florilor de cires si ochii de culoarea smaraldului. Eu spun pur si simplu ca am parul roz si ochii verzi ^.^. Sunt o fire sociabila, cel putin incerc sa fiu. Hei, e greu sa fii sociabil cand mai toata lumea te crede o ciudata! Am o sora mai mica, Hana. Are 5 ani, parul roz si ochii verzi, ca mine. He-he, eu intr-o varianta mai mica. Trebuie sa recunosc, chiar SEAMANA izbitor cu mine. Ma rog, ea are mai multi prieteni decat am avut eu VREODATA.
Ma trezesc cu o durere de cap enervanta. Imi intorc privirea spre ceasul de pe noptiera roz. Era 10. * 10????!! De ce nu mi-a sunat ceasul????*. Imi dau repede plapuma jos si sar din pat. Am facut doar o mica greseala, plapuma mi-a ramas "prinsa" de picior.
#Bufff.# Mda, am cazut pe covorul meu confortabil. Acum nu mai parea atat de confortabil. M-am grabit spre sifonierul meu din lemn de cires si mi-am pus repede ceva pe mine. (Ehhh...Nu chiar asa de repede....Mi-a luat 30 de min pana sa gasesc "tinuta" perfecta). Hei, daca tot am intarziat MULT macar sa arat bine!
Am sfarsit prin a alege niste blugi de culoare neagra, o bluza roz, un jerseu negru cu fire argintii si UGG-urile mele negre. Nu foarte "fashion" (:))), dar macar confortabil.
Am coborat scarile pana in bucatarie, cu o mica ezitare. Stiam ca mama va fi suparata ca nu m-am trezit la timp. Mi-am pregatit fata de catelus nevinovat, uitandu-ma in pamant. Asteptam o reactie, dar, spre uimirea mea, nimic nu s-a intamplat. Mi-am ridicat incet privirea, dar mama nu era in bucatarie. M-am grabit la telefon. Langa el era un mic caldendar de masa. M-am uitat din instinct si am obserat ca este 24 decembrie. 24!!!!!! Adica nu aveam scoala. Am inceput sa sar in sus si in jos prin toata bucataria. Din nefericire, Hana trecea pe acolo. A facut ochii mari uitandu-se la mine ca la o nebuna.
-Ce? Am vazut un gandac pe jos si tot saream sa-l omor. Stii ca urasc gandacii! Spun eu incercand sa ma salvez. Nu ca ar trebui sa-i dau explcatii surorii mele mai mici sau ceva.
-CIUDATAAA! Esti o ciudata! Zice ea incepand sa rada.
- Nu sunt eu cea care tine o papusa BatMan care calareste un ponei!
Pe fata Hanei au inceput sa curga siroaie de lacrimi. Ochii ei ca de smarald si-au pierdut stralucirea, devenind rosii. Stia ca nu suport s-o vad plangand! M-am dus la ea si am luat-o in brate.
- Stii ca doar glumeam! Nu am vrut sa te supar, eram doar nervoasa, spun eu cu parere de rau.

Hana si-a sters lacrimile si mi-a zambit.
-Saku, acum putem merge sa ne jucam in parc cu Disuke si cu fratele lui? Te roooog!
Atunci mi-am amintit: mama ma rugase cu o zi in urma s-o duc pe Hana in parc sa se joace. Nu puteam s-o dezamagesc.
Chiar daca nu aveam chef, era de datoria mea de sora mai mare.
Am condus-o pe scari pe Hana pana in camera ei. I-am scos niste blugi roz si un pulover de aceeasi culoare din sifonierul ei, pentru ca era iarna si nu vroiam sa-i inghete nasucul. *Mda... Sasuke a plecat fix cand eram de varsta Hanei. Si era tot iarna... Ce tot ma gandesc la el? Sakura, scoateti-l pe Sasuke din cap! A plecat...a plecat de mult. * Am oftat usor.
Am coborat impruna cu Hana scarile . Eram acum la intrare. I-am pus fularul si caciulita, amandoua albe. Am rugat-o sa-si ia geaca, cizmele si manusile, in timp ce mi le luam si eu.
Hana m-a grabit, luandu-ma de mana si deschizand usa. Am zambit usor, urmand-o. In ziua aceea nu-mi mai puteam lua gandul de la Sasuke si de la visul cu el. Oricat incercam sa-l uit, ceva imi reamintea de el. Mergeam catre parc cu capul cand in jos, cand la Hana, dar cu gandul doar la Sasuke.
-Aici, trebuie sa ne intalnim cu ei aici! Spune Hana aratand spre parc.
M-am uitat in jur, nimeni...
-Hmph, cred ca trebuie sa asteptam. M-am asezat pe o banca din parc, uitandu-ma in jur. *N-am mai fost aici de-o vesnicie...Trebuie sa mai vin cu Hana in parc, pana la urma, si eu ma jucam aici...Cu el*
Intr-o fractiune de secunda ceva rece mi-a atins spatele. Hana s-a intors brusc si un zambet a aparut pe fata ei.
M-am intors si eu, Am dat de un baietel mic, cam de varsta Hanei. *Sasuke?! Nu avea cum sa fie Sasuke, normal ca Sasuke a crescut, nu a ramas mic!*. Dar totusi, semana leit cu el...Ca un fel de clona sau ceva!
Am zambit incet, dar baietelul era prea preocupat cu Hana. Totusi, si-a ridicat privirea inspre mine .
-Sunt Daisuke. Salut !
Avea un zambet cald. M-am bucurat ca Hana are un prieten asa dragut.
In fata mea a aparut o mana intinsa. Mi-am ridicat la loc privire, sa vad de unde venea. Un baiat inalt, cu pielea alba, ochii negrii ca abanosul si un par negru cu noante de albastru inchis se uita la mine. Nu zambea, parca nu avea nicio expresie. Era un fel de Diasuke in varainta adolesentina. Privirea lui ma intimida, cred ca asta ii era si intentia. Am ramas blocata o secunda dupa care am intins mana.
-Sunt Sakura. Incantata sa te cunosc, spun eu schitand un zambet. Hana este sora mea mai mica.
-Mda, ma rog, spune el neschimbandu-si expresia.
- Vad ca Daisuke este fratele tau...
-Daa..Si?!
-Intrebam doar, pentru ca nu semanati. ( Minteam, semanau izbitor. Vroiam doar sa-l iau peste picior). El este de la o posta mult mai dragut si sociabil ca tine. La auzul acestor vorbe, Hana si Daisuke au inceput sa rada.
Individului i s-a ridicat o spranceana. Se pare ca i-am captat atentia.


Pai, cam asta a fost. Este primul meu fic dupa o pauza de un an ... . Stiu ca am pus cam mult dialog, dar promit ca nu voi mai pune atat... L-am scris tarziu, asa ca se poate sa se fi strecurat mici greseli...

Nu ai deschis ficul unde trebuia. Il voi muta eu, la FanFicuri in desfasurare. Mai multa atentie data viitoare. :)

PPPai...am venit si cu nextul ;

-Ma tog...

Sasuke POV:

Fata aceea....are ceva special. Si sora ei mai mica, era s-o incurc cu Saku, prietena mea din copilarie. Dar nu poate fi ea, Saku a crescut ... Totusi fata asta mi-a captat atentia, nu este doar o fata obisnuita care se topeste dupa mine.
Oricum, nu pot sa-mi pierd vremea cu chestii din-astea. Nu pot sa ma gandesc la atractii si etc, eu sunt vampir, si Daisuke de asemenea., doar ca el nu stie. Tata m-a rugat sa-l antrenez sa distruga orice vrajitoare ce-i iese in cale. L-am scos in parc doar pentru ca mi-e mila de ce se va intampla cu el mai incolo. Nu-mi doresc ca si el sa-si abandoneze prietena doar pentru ca ea este vrajitoare. Si da, Saku a mea era vrajitoare. De aceea, tata m-a obligat s-o parasesc, pentru a nu fi obligat sa-i fac rau mai incolo. Poate..poate e mai bine asa.
Gandurile mi-au fost intrerupte de un glas cristalin:
-Hei, nu poti fi bosumflat toata ziua, zise fata cu parul de culoarea florilor de cires(Sakura). Iti este asa de greu sa uiti pentru un scurt timp de griji?Macar bucura-te de vacanta.
Scot un sunet de afirmare si ma uit inspre Sakura. Cand, ce sa vezi? Un bulgare imens se indreapta spre mine. Am incercat sa ma feresc, dar fara folos. Nu-mi puteam folosi puterile de vampir, aici, in fata strainilor.
#Pleosc!#. Fata mea era acoperita de o panza catifelata. Dar nu ii simteam racoarea, nu simteam nimic. Mi-am dat incet zapada la o parte de pe fata si ma uit cu o fata de "Serios?!!!". Pe fata Sakurei apare un zambet care se mareste, transformandu-se intr-un hohot de ras,
-Ai meritat-o ! Spune Sakura inca razand.
Dupa aceea, tacere lunga. Nimic nu o putea intrerupe. Ii simteam respiratia Sakurei langa mine, pe banca. Era calda, nu am mai simtit de mult timp acea respiratie, pentru ca toata lumea care ma inconjoara este vampir. Ii puteam simti personalitatea acestei fete. Era blanda, glumeata si ...draguta, fix ca si vechea mea prietena cu acelasi nume. Si avea o "clona" in miniatura care semana perfect cu ea, cum este Daisuke pentru mine.
Rad incet, pentru ca in minte mi-a aparut o amintire:

FLASHBACK
" Este vara. Mingea aurie de foc parjoleste toata intinderea. In parc sunt numai eu si Saku. Ne jucam in nisip. Ea este o prientesa si eu sunt printul care trebuie sa o salveze. Este persoana in care am cea mai mare incredere. Intr-o fractiune de secunda, mainile noastre se ating sub nisip, fara voie. Saku tresara si isi retrage mana brusc. Mi-o mut si eu pe a mea si ne continuam jocul mai departe".

END FLASHBACK

*Atunci eram copii, nu ne pasa de nimic. Atunci eram impreuna. Oricum, sunt sigur ca a uitat de mine pana acum. Sasuke, opreste-te din a trai in trecut!*
Ma uit la Sakura, care inca sta pe banca. Se uita in jos si ofteaza incet.
Niste chei erau asezate pe banca. Presupun ca sunt ale ei. Atunci, ma gandesc sa ma joc umpic cu ea. Iau incet cheile si le pun in buzunar.
-Cred ca ar trebui sa ducem copiii acasa. Se face frig, spun eu cu un ranjet malefic.
- Ok, stai doar sa iau cheia. Stai, cheia a disparut! Spune Sakura panicandu-se.
-Pai, poti s-o suni pe mama ta de la noi acasa, nu, Daisuke?
Sasuke se uita la noi si da din cap .
- Pai OK. Mersi, spune Saku zambind usor.

POV Sakura:

Chiar crede ca ma pacaleste?! Nu sunt asa o fraiera! Stiu ca cheia este la el! Astepta putin Sasuke, o sa platesti!
Il urmez pe o carare intunecata. Hana ma tine strans de mana, cred ca este putin speriata. Ma uit la el. Este asa de rece, n-am mai vazut pe cineva ca el. Incerc sa rup tacerea care s-a asternut peste noi. Il intreb cum il cheama. Totusi, nu raspunde. Parca este concentrat la ceva. Nu am insistat, nu vroiam sa se enerveze.
Dupa o lunga perioada in care am mers SI AM MERS, am ajuns la o casa. Parea una veche, dar si frumos aranjata. Era destul de mare. Cand am ajuns in dreptul usii, s-a deschis pur si simplu. Am tresarit incet.
Eram cam uda, de la mai multi bulgari de zapada primiti de la Hana. Sasuke s-a uitat la mine si a rostit incet:
-Urmeaza-ma.
L-am urmat intr-un hol lung. Eram doar noi doi, penmtru ca Hana si Daisuke au ramas in bucatarie. S-a oprit in dreptul unui dulap, iar eu m-am apropiat de el. S-a intors brusc spre mine. Eram asa de aproape...Ma uitam in ochii lui si ii puteam simti respiratia. Era..atat de rece...Imi ingheta simturile. Un fior mi-a aparut de-a lungul coloanei spinarii. Se uita si el la mine. Dupa aproape un minut, a "rupt" tacerea intinzandu-mi un prosop.
L-am intrebat unde este dusul si mi l-a aratat. M-am dus inspre el. Din spatele meu s-a auzit incet:
- Sasuke, Sasuke ma cheama.
La auzul acestor vorbe, am incremenit. Nu, nu putea fi el! Adica, mi-as fi dat seama cand l-am vazut prima data! Sasuke al meu era asa de atent, el este asa de.. EL!
Am oftat. Mi-am continuat drumul spre dus, gandindu-ma la ce a spus el. Vocea lui imi rasuna in cap, nu puteam sa nu ma gandesc la el. Intr-un final, am incercat sa ma bucur de dus...
Totusi, mi-a venit o idee. Dupa ce am terminat dusul,m-am uscat cu ajutorul prosoapelor si mi-am luat hainele inapoi pe mine.Am luat un vas din baie si l-am umplut cu apa. Am cautat camera in care era Sasuke, pana cand, la un moment dat, am dat de el.
Era intins pe pat. Dormea. Nu avea tricou pe el, era doar in blugi. Intr-un fel, ma atrageau mushii lui. Defapt, mai multe lucruri ma atrageau la el. Dar totusi, fara tricou, iarna, pe cine vroia sa impresioneze?!
M-am apropiat incet si am resturnat toata apa peste el. S-a ridicat brusc in picioare.
- Ce dr*** vrei? Ce te-a apucat?! Spune Sasuke pe un ton manios. M-a apucat de maini si m-a aruncat pe pat, totusi, inca tinandu-ma strans de incheieturi. Picurii de apa curgeau peste mine. Mainile lui rece imi inghetau, din nou, simturile. Ma uitam in ochii lui. Cele doua onixuri se uitau nervoase la mine. Era atat de rece....
Dupa un timp ofteaza si ma lasa. Isi ia un tricou pe el si pleaca din camera, lasandu-ma singura.



Nu este asa de impresionant, dar nu am avut foarte multa inspiratie...Sorry!

Am venit si cu nextul ; ma chinuie inspiratia

CAP III:

Sasuke a iesit furios din camera. Ma simteam intr-un fel prost ca i-am facut asa o farsa. Am oftat incet, uitandu-ma in jos. *O sa-mi cer scuze...cred.*. Am iesit si eu din camera. M-am indreptat inspre bucatarie. Prima data nu am apucat s-o vad bine. Era moderna, foarte moderna. Parca tot mobilierul din bucatarie a fost cumparat in urma cu o ora, spre deosebire de mobilierul camerei in care stau eu. Am mijit ochii, cotrobaind prin dulapuri. Intr-un final, l-am gasit: PRAFUL DE CIOCOLATA CALDA! *Heh..Haleluiah! Zici ca ciocolata calda este aur sau ceva, de o ascunde in felul acesta...*. Pe fata mi-a aparut un zambet. IUBEAM CIOCOLATA CALDA!
-Si noi vrem, au spun deodata Daisuke si Hana.
*Mda, voi mai lipseati...*.
I-am rugat sa se aseze la masa in timp ce eu preparam ciocolata. Le-am turnat-o in niste cani colorate. Mie mi-am turnat intr-o cana roz si am cautat si o cana pentru Mr. Sasuke.
*SERIOS?!*. Singura cana ramasa avea ceva ciudat scris pe ea: " I'm the SUPREME VAMPIRE, your boss". *Baiatul asta se crede vampir sau ce? Mai vedem noi sefu`*.
Am asezat cele doua cani pe o tava ( a mea si a lui Sasuke) si m-am indreptat spre camera lui, care era langa a mea. Am apasat usor pe clanta si am inchis ochii, speriata de scartaitul usii. "Mr. Vampire" dormea, asa ca m-am gandit sa pun ciocolata pe noptiera. Am fost tacuta, ca sa nu-l trezesc si sa se infurie si mai tare. In momentul cand eram deasupra lui, incercand sa pun ciocolata pe noptiera, s-a ridicat brusc. Mda, minunat moment Sasuke! Toata ciocolata era acum pe mine, iar eu, pe podea. Sasuke a aruncat o privire la mine si a izbucnit in ras.
-Da-mi voie sa te ajut, a spus Sasuke printre rasete. M-a ridicat usor.
La atingerea palmei sale, toata caldura ciocolatei s-a transformat in racoare. Acel fior a reaparut, odata cu o roseata din obrajii mei. I-am multumit, ridicandu-ma de pe podea. Am stat o parte pe fotolii, uitandu-ne unul la altul. Mai aruncam din cand in cand cate un ochi la camera sa, pentru ca era toata neagra, dar in rest ne uitam unul la celalalt.
Tacerea a fost intrerupta de un strigat. Mai exact strigatul Hanei. Am sarit ca arsa de pe fotoliu, urmata de Sasuke. Ma gandeam la un milion de lucruri. Imi faceam griji pentru ea in timp ce alergam spre camera copiilor. Se vedea nesiguranta de pe chipul lui Sasuke.
Cand am ajuns in camera, Hana plangea, iar Daisuke nu era nicaieri.
Ne-am aplecat amandoi la ea. Din mana ei ieseau firisoare de sange care picurau incet pe jos. Puteam auzi sunetul picaturilor de sange izbindu-se de pamant. Simteam cum cerul se prabusea peste mine.
-O sa fie bine. Sasuke te va ajuta. Hana, scumpo unde este Daisuke, o intreb eu cu un glas tremurat.
Hana imi spune ca in baie. Ma ridic incet si ma indrept inspre baie, tinandu-mi privirea inspre Sasuke. El continua sa priveasca sangele Hanei.
Dupa ce am parasit camera, m-am grabit spre baie.
Acolo statea Daisuke, plangand si el. L-am intrebat ce are, cautand o rana si la el. Doar ca NU avea. Nu avea absolut nicio rana sau zgarietura/vanataie.
-Lasa-ma!!! A urlat Daisuke din toate puterile.
Ce-i drept, m-am cam speriat si m-am dat un pas in spate.
A trantit usa. Dupa o secunda de soc, am incercat s-o deschid. Dar pur si simplu nu puteam. Un copil de 5 ani putea sa-mi tina piept mie, o fata de 15 ani. Avea o putere neimaginabila. M-am tot trantit in usa vreo 2 minute, dar nici nu am putut-o clinti. L-am rugat sa deschida usa, dar din baie nu s-a auzit nimic.
Cand ma pregateam sa-l cheam pe Sasuke, a aparut de dupa colt, cu Hana in brate. Mana ei era bandajata si nu mai plangea.(Hana).
Sasuke a lasa-to jos pe Hana, iar ea s-a grabit spre mine. M-a rugat sa ma dau la o parte si sa ii las putin singuri. *OK?!!*. M-am dus langa Sasuke, care ranjea, uitandu-se la bluza mea. Mi-am amintit ca eram inca uda cu ciocolata.
Am vazut ca Hana ii soptea ceva lui Daisuke. Dupa un timp, usa s-a deschis, iar Daisuke a iesit.
Eu si Sasuke am respirat usurati. I-am condus pe copii in camera lor si am asteptat sa adoarma. Apoi ne-am retras incet.
-Ce s-a intamplat cu Daisuke? Spun eu inca ingrijorata.
-Eh, nimic....spune Sasuke cam nepasator.
-Stii ca oricum o sa aflu de la Hana, asa ca mai bine spune-mi acum.
-Offf. Femeile cu intrebarile lor stupide... Hana s-a taiat intr-o jucarie iar Daisuke a muscat-o de mana. Dupa parerea mea, cred ca vroia s-o ajute, dar nu stia cum.
M-am uitat ciudat la el si m-am intrebat in sinea mea de cand nu l-a mai hranit pe Daisuke.
- Imi pare chiar rau. Stii tu, pentru faza cu apa...
Sasuke a dat din cam, zambind si a intrat in camera lui, iar eu in a mea. Ma rog, nu chiar camera MEA. Nu era chiar a mea, pentru ca eu nu locuiam acolo. Ma intrebam cand se va imbunatati vremea, ca sa putem pleca odata. Nu ma simteam bine in casa aceasta, numai lucruri ciudate se intamplau.
Am cotrobait printr-un dulap care era plin cu haine. Am gasit o rochita de noapte, roz si ea. Era iarna, dar nu aveam de gand sa dorm in haine ude.
M-am cufundat in pat, dar nu puteam sa adorm... *De ce nu se imbunatateste vremea odata?! Cum se face ca pe Sasuke il cheama ca pe vechiul meu prieten? De ce Daisuke a muscat-o pe Hana? De ce tot imi amintesc de Sasuke fara tricou? Intr-un fel incepea sa-mi placa de el. Dar nu aveam de gand ca acest fapt sa intervina in plecarea mea si a Hanei din acel loc*. Am continuat prin a ma uita cand la fereastra, cand la tavan. Totul parea atat de vechi...
Cam pe la mjlocul noptii am sarit din pat: *MAINE ESTE AJUNUL CRACIUNULUI!!!! Iar eu inca nu am plecat inca de aici!* Cel putin mama nu se ingrijora, pentru ca lucra , pana si in perioada sarbatorilor... Dar eu nu aveam nici un cadou pentru Hana, nici pentru Daisuke, nici pentru el...
Mi-a venit din nou o idee buna:* o sa plec la mall, de unde o s-o sun pe mama, si O SA PLEC ODATA PENTRU TOTDEAUNA DE AICI!*
Totusi, regretam umpic ca nu mai aveam sa-l vad pe Sasuke. Dar, nu le poti avea pe toate, nu?

Soarele incepea sa rasara. Pe cer a aparut o panza mov care , intr-un final , s-a transformat intr-o culoare rosiatica. Am cascat usor, dandu-mi seama ca nu am dormit toata noaptea. Mi-am intors capul pe cealalta parte. Pe noptiera era o carte, pe care nu am vazut-o pana atunci. Mi-am dorit sa fie langa mine, ca sa pot s-o vad, pentru ca era prea departe, iar eu somnoroasa, nu aveam niciun chef sa-mi misc vreun deget. Cartea a inceput sa leviteze, in timp ce eu ma frecam la ochi, pentru a ma asigura ca nu visez. S-a oprit intr-un final langa mine, iar eu inca ma frecam la ochi, chair ma ciupeam. Mi se parea asa de ciudat, am verificat pana si daca e o farsa pusa la cale de Sasuke. Dar nu, cartea a..a. levitat! Si eu am fost martora la asta.
Am continuat sa ma uit la carte pana ce s-au auzit zgomote din camera alaturata, camera lui Sasuke. Nu m-am obosit sa ma schimb si m-am ridicat din pat, uitand de carte.
Cand am deschis usa, s-a auzit un Bufff din partea cealalta a usii. *Ehh...am prins un spion...Poate ca e unul dintre copii.*.
Am iesit pe usa:
-Scuze, scuze, nu te-am vazut, nu stiam ca esti aici! Spune eu cu parere rau si ma uit in jos, asteptandu-ma sa vad vreun copil.
Dar nu, pe jos statea chiar SASUKE drecandu-se la cap, se pare ca l-am lovit.
-Eh, n-am vazut ca esti tu, imi retrag scuzele, spun eu chicotind si trecand pe langa el. Vezi ca ma duc la mall, am nevoie de cadouri pentru copii.
Intr-o secunda era langa mine, spunand ca vine cu mine. Eu i-am spus ca-mi pot purta singura de grija, dar el a insistat, asa ca am acceptat, pentru a nu fi suspicios.
Le-am spus copiilor ca plecam si sa se uite la TV, pentru ca mergem sa-l chemam pe Mosu`. Ei au batut din palme. Sasuke s-a uitat la mine, spunand ca nu exista mosul.
-Exact, dar stiu eu un inlocuitor perfect, spune eu zambind.
-Mi-e cam frica de asta, spune Sasuke uitandu-se la mine cu o fata neajutorata.
Am urcat in masina. Se pare ca Sasuke are 16 ani, pentru ca are permis de conducere. Pentru 2 ore, cat am fost in mall, am uitat de toate grijile pe care le aveam. Eu puneam lucruri in cos, in timp ce Sasuke se asigura ca ii ajung banii pe care ii are. Ne-am distrat, cel putin pentru mine au doua ore frumoase.
Dupa un timp am reurcat in masina si Sasuke a condus din npu pana acasa (la el). Cand a oprit masina, am spus un "Multumesc" incet, iar el a incremenit, uitandu-se la mine. Ma uitam cand in ochii lui, cand la cele doua petale de trandafir ale sale. Fata lui alba ca zapada de afara imi dadea fiori, dar intr-un fel placut.
Ne-am tot apropiat, pana la un moment dat, cand am zambit usor si am iesit din masina. NU ma puteam saruta cu el, era prea ciudat!
M-a urmat in liniste, ca si cum nimic nu s-a intamplat.
Am intrat incet in casa, pana in camera lui, unde am despachetat cadourile si celelalte lucruri. Dar cadoul lui Sasuke i l-am ascuns in geanta mea, astfel incat sa nu banuiasca nimic.
Am impachetat cadourile si Sasuke s-a imbracat in Mos Craciun. I-am facut cateva riduri pe fata, cu ajutorul fardurilor. Eram asa de aproape de el , din nou ii puteam simti respiratia sa de gheata. Dar m-am indepartat din nou, pentru ca a trebuit sa imbrc costumul de Craciunita.
Ne-am strecurat afara pe usa din spate, asigurandu-ne ca (,) copiii nu banuiesc nimic.
Sasuke a scos o scara din garaj si a pus-o pe casa (???). A urcat usor, ezitand la inceput.
Eu am intrat in casa, anuntand intrarea pe horn a mosului. Copiii s-au pus in jurul sobei, asteptandu-l. Au trecut 2 min, si nimic. *Ce tot face? Sper ca nu ii este frica de un lucru marunt ca asta!*. M-am retras incet afara . Cand, ce sa vezi: Sasuke se chinuia sa intre in horn (???) . Se pare ca hornul era...umpic cam ingust.
-Ce tot stai acolo? Ajuta-ma! Spune Sasuke pe un ton autoritar. Mi-am dat ochii peste cap si am urcat pe scar, incet. Era mai greu decat parea, trebuia sa recunosc. L-am impins umpic pe horn si a alunecat. Noroc ca focul nu era aprins, pentru ca daca era, urma alta partida de ras. Am coborat de pe scara si am intrat in casa. Copiii sareau de bucurie, in timp ce "mosul" impartea cadourile. Era destul de credibil. Am zambit usor. Sasuke m-a chemat la el. Am pasit usor pana langa copii, unde m-am aplecat. "Mosul" a scos din sac un cadou frumos impachetat. L-am intrebat daca era din cap si acesta a dat din cap. Sasuke era asa de dulce! Parca s-a transformat in cu totul alta persoana. Am deschis usor cadoul. A iesit la iveala o cutie, pe care scria : " Pentru Sakura, o buna prietena". M-am rosit automat si am deschis-o. Un lantisor de argint cu un pandantiv sub forma de floare de cires stralucea in lumina veiozei. Fara sa vreau, l-am imbratisat pe Sasuke. Acesta a zambit usor. Dupa o durata de timp, "mosul" s-a dus sa se schimbe la loc. Copiii erau fericiti, la fel si eu. Mi-am amintit de cadoul meu pentru Sasuke. le-am spus lui Hana si Daisuke sa mergem in camera lui Sasuke, sa-i dam cadoul. Am batut incet la usa. Nu ne-a raspuns nimeni. Am deschis incet usa si el...DORMEA! Tipic lui.... M-am apropiat usor de pat, vrand sa pun cadoul langa noptiera. *Ha! Nu mai am ciocolata Sasuke, nu ma mai surprinzi tu a doua oara! *. Cand mi-am luat mainile de pe cadou, doua petale ca de matase mi-au atins buzele...Erau ale lui Sasuke. Am inchis ochii, speriata, chiar daca, incepea sa-mi placa...


Si asta a fost, scuzati greselile gramaticale, daca exista...

Buna,imi plc la nebunie ficul tau, si pls anuntama cand postezi nextu :D

Am venit cu nextu``

super cuteeee,,mai ales auciul bunici :)))))), sper sa mai pun nextulllllllll iubesccc ficuuuuu