Sentimente

Sentimente
Adevărata ea.

Vă rog să asculta-ţi [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link].

Îşi privea reflexia în oglindă. Se întreba atât de multe, era confuză. Cine e? Acea persoană care se reflectă are nişte ochi aşa de adânci, oare câte mistere ascund? Oare există vreo persoană care să o cunoască cu adevărat? Nu, nu există. A fost singură, nimeni nu a cunoscut-o.
Acum, ea reflectă asupra propriei persoane şi îşi dezvăluie propriile mistere ce zac în interiorul său. Este copilăroasă şi dă impresia că nu realizează cât de grave sunt anumite situaţii în care se afla, atât ea, cât şi alte persoane. Oamenii au crezut că este pasivă, nepăsătoare, ciudată şi ignorantă. I-au spus-o, nu le-a fost teamă că o rănesc, nu le-a păsat de sentimentele ei.

Dar oare ea este chiar aşa? Nu, însă dă impresia. În adâncul său se scufundă din ce în ce mai mult. Încă de când era copil, îi era teamă. Iubea oamenii aşa de mult, le simţea durerea, suferinţa, melancolia, ar fi dat orice să îi ajute, însă ce putea face un biet copil? Cine ar fi ascultat-o, cui iar fi păsat? Nimănui. Era atât de neputincioasă atunci şi asta o durea.
Nu-i plăcea să ştie că nu poate face nimic. Nu avea prieteni şi nici un frate sau o soră cu care să poată să îşi împărtăşească durerea. Avea doar animalele şi natura, printre care se mai afla şi Dumnezeu. Credea de mică în El şi îl iubea. Singurătatea îi era un lucru bine cunoscut, pe care îl trăia în fiecare zi. Se ascundea şi plângea în liniştea nopţii, aerul cald mânghindu-i chipul trist. Îi simţea prezenţa în acele adieri, ştia că este acolo şi o mânghie. În acei ani ai copilăriei, lumea părea atât de mare şi frumoasă. Fiecare om avea în ochii săi măcar un strop de bunătate, nimeni nu era rău în reflexia lor.
Dar anii au trecut, iar acesta este prezentul. Şi-a făcut prieteni, dar puţini sunt adevăraţi. Îşi doreşte să poată fi sinceră cu ei, să fie adevăra ea, dar oricât ar încerca nu poate. Încă îi este teamă, precum un pui de căprioară ce face primii săi paşi. Nu înţelege de ce se întâmplă lucrul acesta. Oamenii încă îi iubeşte, încă vede partea cea bună din ei şi atunci de ce se teme?
Nu înţelege, poate nici nu o va face, dar important este să facă ceea ce îşi doreşte. Colegii i-au făcut multe, au insultat-o, au urât-o, au tratat-o ca pe un nimic. Cârpă, ciudată şi nimic sunt anumite cuvinte ce i s-au zis şi care au afectat-o la acea vreme, dar nu a lăsat acest lucru să se vadă. A încercat să înveţe să fie ignorantă, să nu mai pună la suflet toate cuvintele ce îi sunt adresate, dar nu a reuşit. Probabil deoarece îi iubeşte prea mult. Dacă ai pune-o să scrie, să ţipe sau să zică că îi urăşte, nici ea nu s-ar crede. Nu o poate face şi într-un fel este fericită să ştie că nu poate urî.
Poate că în acest fel va reuşii să schimbe ceva. Nu ştie ce părere au ceilalţi despre ea, dar în niciun caz nu este una bună. Nu ştie nici măcar ce fel de persoană este. Este un om bun, unul rău, este zgârcită, enervantă, supărăcioasă, necioplită? Nu are nicio idee, dar i-ar plăcea să ştie. Dacă nu poate învăţa cum să fie ea cea adevărată şi cum să scape de această teamă, cum să nu m-ai pună la suflet, a ales să sufere în tăcere. A suferit şi suferă, dar sa obişnuit cu durerea. Pentru ea este ceva normal.
Decât să urască sau să fie răzbunătoare, ori să rănească vreo persoană, preferă să sufere, nu o deranjează atâta timp cât ştie că ceilalţi sunt fericiţi.

Sper ca va plăcut. Mi-ar plăcea să ştiu ce părere aveţi despre acest personaj. a hug

Subiect: Re: Sentimente Lun 04 Feb 2013, 17:35

Hello ^.^
Nu cred ca am avut onoarea sa citesc ceva scris de tine, pana acum. Pot sa spun ca mi-ai satisfacut gusturile, avand o descriere frumoasa, in care poate m-am regasit si eu. Parerea mea despre acest personaj ... cred ca ce-ai scris tu spune tot. Adica este cu siguranta o persoana buna, rabdatoare, cum ai zis si tu, timida.
In rest ... nu am ce comenta. Nu cred ca am vazut greseli de tastare sau ortografie, este frumos asezat in pagina, n-am ce critca rusinos

Sper ca vei scrie o compunere la fel de frumoasa in viitorul apropiat ^.^

Fasole xD

Subiect: Re: Sentimente Mier 19 Mar 2014, 12:33

Stau şi privesc

Uneori mă întreb cum sunt eu cu adevărat. Sunt sigură că fiecare om o face, dar puţini îţi găsesc răspunsul sau îi acordă vreun strop de atenţie. Lumea noastră, a oamenilor, mi se pare uneori atât de stranie şi ciudată, iar câteodată am impresia că poate fi chiar plictisitoare si extrem de monotonă. Totuşi, există mereu un lucru care mă face să-mi schimb părerea şi mă duce către aceeaşi concluzie veşnică. Această boltă de un albatru uimitor, atât de pur şi de strălucitor. Este un albastru atât de deschid, dar ciudat de profund. Atunci când îl privesc, mă simt de parcă ceva s-ar trezii în mine. Aş putea să mă înec în durere, aş putea cădea în genunchi pe pământul rece şi îngheţat şi să ţip din toţi rărunchii de cât de tare mă doare, căci toată durerea mea se evaporă atunci când privesc acel albastru. Iubesc cerul şi mereu îmi face plăcere să-l admir. Mereu mă face să zâmbesc, cu toate că nu am niciun motiv să o fac. Mă gândesc că există cineva acolo sus care a suferit foarte tare şi poate că şi în acest moment i se înfige câte o sabie în inimă, aşa că eu de ce mă las bătută atât de uşor? Cum pot fi atât de slabă când altcineva învinge durerea aşa de uşor şi încearcă să-şi facă viaţa mai frumoasă? Nu pot.

Îmi amintesc că mereu şi mereu mă întrebam cine sunt eu cu adevărat. Uram faptul că nu puteam avea propria mea personalitate şi întotdeauna personalitatea mea era ghidată de personalitatea persoanei cu care discutam. Eram precum apa, luam forma vasului în care eram pusă. Detestam acest fel al meu de a fi. Dacă mă întrebai care este floarea mea preferată, nu ştiam ce să să-ţi răspund deoarece îmi plăceau şi încă îmi plac toate. Pentru mine, a mă pune a alege anumite lucruri, oricât de nesemnificative ar fi fost, era ca şi cum ai fi pus o mamă să aleagă care este copilul său favorit. Aşa că alegeam ceva care avea o anumite semnificaţie pentru mine. Totuşi, atunci când priveam cerul, mă simţeam împăcată cu mine însămi. Găseam echilibrul şi personalitatea de care aveam nevoie.

Acum însă, m-am descoperit pe mine. Nu-mi pasă ce personalitate am, e personalitatea mea, nu-mi pasă dacă sunt rănită, nu este aşa mare lucru. După un lucru rău vine şi unul bun, aşa că trebuie să nu mă îngrijorez şi să mă agit. Nu m-ai trebuie să aştept ca lucrurile să vină de la sine, ci sa-mi fac viaţa cu propriile mâini. Nu-mi fac griji de problemele zilnice, nu sunt aşa importante. Nu-mi fac griji dacă oamenii mă plac, asta nu trebuie să conteze. Tot ce vreau e să fiu fericită şi să fac ce-mi doresc. Până la urmă viaţa nu este aşa de rea şi neîndurătoare precum o considerăm cu toţii. Noi doar exagerăm lucrurile deoarece ne place să dramatizăm. Viaţa e frumoasă dacă ştii să o trăieşti şi ştii ce este important pentru tine.

Eu una, m-am împăcat cu mine însămi şi sper ca toţi să aibă puterea de a o face şi de a vedea defapt, cât de frumoasă e viaţa şi cât de mult trebuie trăită.

Acum, când stau şi privesc cerul, sunt fericită deoarece am reuşit să devin eu, să ies la suprafaţă. Merg înainte cu zâmbetul pe buze, aşa cum ar trebuii să o facem cu toţi.

Hei, hei.

Mi s-a facut dor sa scriu si eu ceva, asa ca iata ceva trait pe propria persoana si niste ganduri care m-au bantuit de cand ma cunosc. Sper ca va placum micuta mea compunere. Va pup. kiss

D. ( fosta Angelus sine alas)

Scrii foarte frumos, Diana. Imi place mult cum descrii si mesajele pe care le transmiti. Am vazut cateva mici greselute de tastare, in rest mi-a placut. Sper sa mai scrii kiss