Capitolul 5 : Mirrors of the soul



Ce se intampla cu mine? Am ajuns atat de slaba incat sa depind de o cascada sa ajung acasa? Daca m-ar vedea tata ce slaba am ajuns, din fetita care se lua de toti baieti sau toate fetele care ii injoseau prietenii nici acasa nu stiu ca ajung. Sunt inutila, am nevoie de ajutor sa ajung acasa, la scoala defapt oriunde.Daca nu eram asa o fraiera si alegeam sa merg cu baietii spre scoala in loc sa sar pe geam ca Spider-Man acum eram in siguranta intr-o clasa plictisitoare de cursuri, cu colegi plictisitor si un profesor enervant care ne ameninta la fiecare greseala. Nu! Nu am sa depind de aceasta cascada sa ajung acasa, aleg calea cea grea, am sa merg pana acasa!

Ma intorc cu spatele la cascada si incep sa merg, da mama stiu ca tu vrei sa ajung in siguranta dar omul inteligent alege intotdeauna calea grea considerind-o o provocare iar prostul intotdeauna pe cea usoara, pentru el fiind si aceasta una grea! De data asta nu am sa mai fiu omul prost.

Ce peisaj sobru, cerul negru de abanos pe care se alfa doar luna si cateva stele nereusind sa il lumineaza suficient si toti acesti copaci uriasi prin care te pierzi usor fara sa realizezi ca te invarti in cerc ca mine in momentul asta.Privesc in jur si realizez ca am mai trecut pe langa copacul de langa mine acum zece minute.Super! Asta lipsea sa fiu singura, noaptea intr-o padure.Daca as sti cum sa folosesc puterile din mine poate as scapa de aici.

Ma asez pe iarba si incep sa imi canalizez puterile sau macar incerc, gandindu-ma la locul unde vreau sa fiu acum, acasa.Dintrodata simpt ca ameteala pune stapanire pe corpul meu iar ochii mi se inchid cu repeziciune, eu cazand ca secerata cu fata pe iarba.

Aud picaturile de apa izbindu-se de o fereastra si glasul surorii mele care striga cu disperare la cineva..Deschid ochi dar nu vad nimic, totul e negru.Speriata ii strig numele surorii mele aceasta ca raspuns ma intreaba daca sunt bine..Dau din cap in semn ca nu si o intreb de ce nu pot sa vad.Cleo ii spune persoanei cu care eram in camera pe un ton foarte serios sa ne lase singure.

-Sakura...Ti-ai folosit puterile dar nu ai facut-o cum trebuia.Din cauza asta...Ai orbit.

Am orbit...Nu! Asa ceva este imposibil! Nu pot orbi acum..Nu am vazut ce inseamna cu adevarat viata sau orice altceva.Ce voi face cu scoala? Cum voi merge la Princeton, ei nu accepta orbii! Din cauza nesabuintei mele am sa il dezamajesc pe tata.Din ochii mei curg siroaie de lacrimi dar degeaba, asta nu imi va reda vederea.Imi sterg lacrimile, trag aer in piept apoi spun.

-Cleo, pentru cat timp nu voi vedea?
-Nu stiu, asta depinde de tine.Sakura, va trebui sa inveti sa vezi.

Asa ceva este imposibil! Cum ar putea cineva sa invete sa vada? Vederea este ceva cu care ne nastem nu putem invata asa ceva! Sora mea e nebuna! Ea chiar crede ca voi reusi sa vad din nou lumina dar se inseala.Stiu ca exista si miracole dar acesta este unul imposibil de realizat!

Inima incepe sa imi pompeze sangele de zece ori mai repede, raman fara aer iar tot corpul meu incepe sa tremure de frig.Incerc sa trag aer in piept dar nu reusesc, incep sa ma sufoc! Cleo incepe sa strige dupa doctori dar este prea tarziu, ochii mi se inchid iar eu nu mai simpt sau aud nimic...Acesta este sfarsitul!