Femeia,focul pasiunii.[+16]

Subiect: Femaia, focul pasiunii.[+16] Lun 01 Apr 2013, 00:52

Capitolul 23

Din perspectiva Herei

- Haide, Hera! Mai încearcă! Îmi spune această fiinţă care mă stresează de azi-dimineaţă. Se abţinea să nu râdă şi o înţeleg. Şi eu aş fi râs, văzându-mă cum încerc să repar lucrurile. Era atât de prostesc, dar am fost de acord că altfel nu se poate să dau ochii cu el, bărbatul pe care l-am rănit. Am rugat geniul în rezolvarea problemelor să se oprească din râs, pentru a încerca dinnou să îmi repet replicile pe care le voi spune când il voi vedea. Trag aer în piept, îmi ridic privirea încercând să par cât mai serioasă şi o privesc în ochi, gândindu-mă că în faţa mea se află tot ce mi-am dorit vreodată. Din această cauză, trebuie sa-mi aleg într-un mod înţelept cuvintele pe care urmează să le rostesc, unei persoane ce ar trebui să-mi accepte scuzele.
- Ştiu că am greşit, dar... Vero, nu mai râde! Cum vrei să fac asta, daca tu râzi imediat ce încep să rostesc un cuvânt?! Nu trebuia să mai vi cu ideea asta, dacă începi sa râzi imediat. Nu ai idee ce stânjenitor este să mă prefac, că tu ai fi Tom.
De azi-dimineaţă încerc să mă prefac ca Vero este Tom, repetând in continuu scuzele pe care le merită persoana pe care încă o mai iubesc cu atâta foc. Dar cum poate să-mi iasă totul bine, cănd Vero începe să râdă imediat? Cel mai bine ar fi sa-şi pună o pungă pe cap, pentru că ori incepe ea sa răda ori mă intimidez eu, gandindu-mă ca Tom, chiar se afla in fata mea, deşi, nu este. Dacă doar la o simplă repetiţie mă ruşinez şi îmi pierd cuvintele, ce-am să mă fac, când voi da ochii cu el? Dacă ar mai fi acest lucru posibil. Mă rog continuu sa revină totul la normal şi Marco să dispară de pe faţa pământului.

Gândindu-mă în continuare la Tom şi la momentul în care ne vom revedea, simt cum o pernă se loveşte de faţa mea, ciufulindu-mi si mai rău părul nepieptănat. La cât de deprimată am fost şi sunt, am şi uitat să-mi îngrijesc propria persoană. Dar chiar trebuia sa fiu lovită cu perna din cauză că nu sunt atentă la spusele prietenei mele? Urănd faptul să pierd la un astfel de joc, ridic perna galbenă de pe podea şi o arunc tare spre Vero, care fugea spre usă. Feridnu-se, perna nu a lovit-o pe ea, dar l-a nimerit pe Kaname, care a deschis usa camerei în care eu si Vero ne prosteam. Acesta rămâne uimit de gestul meu şi ne rogă să nu-i demolăm casa, încă. Am început sa-l îngân, iar din cauza asta mi-am primit dinnou o pernă în faţă.

Curioasă fiind, l-am întrebat pe Kaname unde a plecat ieri dupamiază, de m-a lăsat singură în casă. Evident, am stat mult sa-l privesc cum se gândeşte la un răspuns şi m-am prins că nu are de gând să-mi spună adevărul. M-am ales in final cu o minciună. Nici un om din clubul lui Marco sau mai ales prieteni de-ai lui, nu ar merge sa-şi viziteze bunicile cu un buchet mare de flori. Poate avea o iubită şi nu voia să aflu, pentru a nu mă simţi prost. Dar de ce m-aş simţi?Şi eu am fost fericita cu Tom, iar Kaname nu avea prietenă. Nu prea înţeleg de ce se ascunde. Dacă nu este o prietenă, atunci de ce naiba avea un buchet de flori? Nu se pricepe deloc să mintă...spre deosebire de mine, care sunt o nenorocită cu n mare.
- Kaname - îi spun eu cu un glas timid, uitându-mă în ochii lui - M-am hotărât! Mă voi duce să vorbesc cu Tom. Deci, te rog spune-mi daca l-au externat. Tu trebuie să şti asta, nu-i aşa? Te rog, spune-mi, chiar vreau să mă duc să vorbesc cu el faţă în faţă.

A rămas foarte suprins când i-am spus acest lucru şi se uita la mine ca la o altă persoană, dar chiar eram hotărâtă sa ma duc la el. Vero avea dreptate când a spus să merg la Tom pentru a clarifica totul. Şi chiar am să fac acest lucru, nu am nimic de pierdut sau...poate am? Bănuiesc că trebuie sa-mi asum acest risc. Il vad pe Kaame cum îşi întoarce privirea spre geam şi îşi aprinde o ţigară. De ce îmi face asta şi nu-mi răspunde? Devine foarte enervant şi ştiu foarte bine că trebuie să aibă câteva informaţii legate de Tom. Dar de ce ezită? Până acum el era cel care îmi spunea că va fi bine si că va vorbi cu Tom, iar acum, ce? S-a răzgândit? Enervată pană la culme de gestul său de a nu ma baga în seamă, iau mai multe perne pe care le arunc spre el.
- Răspunde-mi odata, la naiba! Ţip eu la el cât de tare pot, arătându-mi frustrarea si lasandu-mi furia să scape de sub control. Chiar eram nervoasă.
- Astăzi l-au externat, esti mulţumită? - îmi spune, tragând din ţigară pentru a nu fi nevoit să mai vorbescă, dar la insistenţele mele, era inutil. - Deşi, nu cred că este o idee foarte bună să-l vizitezi acum şi nu întreba de ce. Pur şi simplu nu îl vizita acum dacă nu vrei să regreţi.

Îmi trec măna prin parul meu ciufulit, îndreptându-mă spre Kaname, apoi il iau de braţ şi il privesc drept in ochi.
- Nu-mi pasă, tot mă duc să-l văd diseară. Ar trebui să mă sprijini, dacă tot vrei să mă ajuti, prietene. Îi spun, lasând frâu liber lacrimilor calde ce se scurgeau pe chipul meu. De ce Doamne iartă-mă îmi spui să nu mă duc? Nici măcar nu mi-ai dat un motiv pentru care să nu ma duc la el. Fie ca vrei sau nu, eu am să merg la el. Nu încerca să mă opreşti! Dacă mă încui, voi sări pe geam, Kaname! Sunt foarte serioasă! Habar nu ai ce este în sufletul meu! Vreau să-l văd! Măcar să-i cer iertare dacă mai mult nu se poate. Măcar să ştie că am facut-o pentru binele lui!
- Dar nu poţi să mergi acolo pentru ca... - văzându-mă ca plâng, se intorce cu spatele şi se sprijină de el, vrând apoi să-l lovească - Hera, fă ce vrei! Nu-ţi pot spune de ce n-ar trebui să mergi, sper doar că nu vei afla nici tu de ce nu ar trebui sa mergi la Tom, dar ai dreptate. Am spus că te voi susţine şi asa voi face. Deşi, ţi-am spus să nu mergi, te vei duce nu-i aşa? - dau aprobator din cap, neavând cum să-i răspund din cauza lacrimilor cu care mă înecam - În acest caz, mult noroc şi ai grijă ce-i spui lui Skali, iar dacă te supară, eu îl voi baga în spital de data asta.

Îmi venea sa zâmbesc cănd Kaname m-a încurajat, dar acum urma partea cea mai grea. Să merg la Tom şi sa-i cer iertare, dar oare va avea puterea să treacă peste? Dumnezeule, îmi tremură tot corpul cănd ma gândesc că mai sunt câteva ore şi-am să plec spre el. Vreau să-l văd şi totuşi nu vreau asta. Îmi este frică de ce va zice, ce va face, cum mă va privi, la ce se va gândi? Oare am să-i fac un bine dacă apar iar în calea lui? Numai Dumnezeu poate şti cum va decurge totul de-acum înainte şi mă rog la El în continuare ca Tom sa fie bine şi să ma ierte, să o putem lua de la capăt. Poate sunt egoistă, poate cer prea mult, dar nu aş putea să mai vieţuiesc fara inima mea, pe care Tom Skali a furat-o în acea zi la râu...

Sper că v-a plăcut acest capitol, astept parerile voastre.
Mă bucur foarte mult că v-a plăcut capitolul anterior, mulţumesc pentru comentarii. Sunt foarte fericită când le citesc şi observ că într-adevar va place. Sper să nu va dezamagesc şi mă scuzaţi ca vin cu un capitol aşa scurt. Urmatorul va fi dublu, va promit!

Subiect: Re: Femeia,focul pasiunii.[+16] Lun 01 Apr 2013, 12:19

Ma, daca relatia astora doi nu o ia pe drumul care trebuie, apai o sa le arat eu cum e sa tii un cititor in suspans. Felul in care scrii s-a imbunatatit considerabil, stiu ca ti-am spus asta de nenumarate ori pana acum, dar chiar asa e. De asemenea, imi place cum iti structurezi ideile si capitolele, sunt mult mai aerisite si usor de citit. Sper din suflet ca urmatorul capitol sa apara cat de curand, caci sunt nerabdatoare sa vad ce se va mai intampla. Te pup. :*

Subiect: Femaia, focul pasiunii.[+16] Lun 01 Apr 2013, 17:33

Capitolul 24

Din perspectiva Herei

Stau aşezată în vârful patului, ţinând strâns în braţe perna cu care am fost lovită azi-dimineaţă. O ţin strâns la piept, vârându-mi capul în ea. Parcă am căzut într-un gol imens, adânc pe fundul unei prăpastii, departe de văzul lumii, departe de realitatea crudă în care mă aflu defapt. Sunt numai eu şi cu mine, citindu-mi parcă jurnalul vieţii, ce părea că şi-a încheiat de mult existenţa. Mă simt ca şi cum aş fi fost înghiţită de o gaură neagră. Totul in jurul meu este sumbru, nici o prezentă nu cred că ar putea sparge melancolia în care am căzut acum. Nu mai aud nimic, parcă toata lumea a ramas fară glas, nici râul din apropierea casei care curge nu se mai aude, totul a îngheţat în jurul meu. Dar de ce mă aflu in starea asta deprimantă, lipsită de orice formă de veselie? De ce dintr-o dată mă aflu în pat, privind în gol, aşteptând parcă nişte raspunsuri. Ce aştept defapt? La ce ar trebui să mă gândesc în acest moment? Nici nu cred că pot gasi vreo definiţie la starea în care mă aflu. Încep chiar să mă întreb dacă mai am vreun rost. Pentru ce exist oare?

Încerc oarecum să-mi revin, să scap din acest sentiment abisal ce m-a cuprins într-u totul, parcă mi-a mâncat existenţa. Dar nu cred ca există vreo cale de scăpare. Sunt pur si simplu abandonată în această gaura neagră ce m-a desprins de realitate, ducându-mă undeva departe să reflectez asupra greşelilor mele. Tot ceea ce se află în capul meu este despre Tom şi modul în care l-am trădat. L-am rănit nespus de mult şi n-am să mi-o iert niciodată. Dacă reuşeam să fiu puţin mai matură, apelam la cineva, găseam o soluţie, dar nu eram atât de naivă încât să mă las folosită de Marco. Încă nu pot sa-mi dau seama cum am crezut că lucrurile se vor rezolva, lucrând pentru acel nenorocit mediocru. Dar vrând să protejez persoana care mi-a arătat ca exită dragoste şi spranţă, ce m-a facut sa descopăr cel mai frumos dar lăsat de Dumnezeu, dragostea, am fost pur şi simplu orbită. Cănd Tom a fost ameninţat cu moartea, parca mi s-a pus un petic pe ochi, ce nu ma lăsa să vad lucrurile în întregime. Am fost atât de oarbă! Nu am văzut de ce este în stare Marco, eu credeam că totul va ieşi bine. Pur şi simplu nu mai gândeam raţional în momentul în care viaţa lui Tom era la mijloc. Dacă mă gândeam mai mult, dacă eram suficient de matură...

Dar de ce oare mintea mea este invadată de aceste lucruri?! Încep să-mi urăsc propria personă din ce in ce mai mult, gândindu-mă la miile de posibilitati, ce mă puteau scăpa din acea problemă. De ce naiba nu am stat sa mă să analizez lucrurile mai mult? Mă simţeam oare prost să apelez la ajutorul lui Tom sau pur si simplu era in joc orgoliul meu stupid si încrederea că m-aş putea descurca si singură? ce am vrut să demonstrez defapt? Că nu sunt un copil şi că pot rezolva totul de una singură? chiar aveam in mintea mea bolnavă, lipsită de orice formă de raţiune, cheia succesului in toata această poveste dezastruoasă? Trebuia să mă aştept la eşec, doar am fost de faţă când unchiul lui Tom ne-a atenţionat, spunăndu-ne să avem grijă in ce ne bagăm, dar eu, fiind un copil al naibii de încăpatânat şi naiv, eram mult prea distrată sa iau aminte la vborbele lui şi să le bag in capul ăsta sec! De ce nu am luat in considerare sfaturile celorlaţi? De multe ori m-am gândit sa-i spun adevărul lui Tom, dar de fiecare dată, am ajuns la concluzia că este prea tarziu şi am aşteptat până în ultimul moment, clipa în care l-am pierdut de tot! Bănuiesc că asta îmi trebuie dacă sunt un copil fară cap. Am fost prea credulă şi dusă de nas de către Marco, fiind tot odată prinsă în orgoliul meu stupid! De ce dracu nu am ripostat şi nu am facut ceva?

Îm acest moment, chiar că mă zbucium degeaba pentru că faptul este deja consumat, dar nu pot accepta asta! Nu-mi pot închipui cum am fost aşa de aiurită, încat să nu observ lucrurile în întregime. Nu îl vedeam pe Tom, care suferă şi mă gândeam că îi fac un bine, când eu de fapt îl răneam din ce in ce mai mult. Nu vedeam că în realitate îl ajutam pe Marco cu producţia barului şi mă tot gândeam că este in stare sa-l omoare pe Tom. Trebuia să ştiu că nu este in stare să-şi omoare cel mai bun prieten şi că doar mă folosea să scape într-un final de mine. Chiar nu am avut limite, exact ca acei copii mici care primesc o bomboana, dacă fac ce le spun ceilalţi, fără a se gândi la consecinţe. Încă mă zbat să-mi revin din starea asta muribundă. Parcă vedeam un reflector ce-mi intra în ochi, aţintit cu totul asupra mea, aşteptând sa-mi joc rolul mai departe, dar trebuie să accept că filmul meu s-a încheiat odata cu plecarea lui Tom.
Gândindu-mă că am amplificat suferinţa pe care i-a provocat-o mama lui Tomi, când era copil, îmi vine să mă omor. Nu ştiu dacă ar fi o pierdere sau un câştig. Totşi, cu ajutorul lui Kaname, am ajuns la conlcluzia că asta nu va rezolva lucrurile, nu voi face nimic dacă renunţ la viaţă, nu va schimba cu nimic lumea în care îmi consum existenţa nesegnifiantă. Poate doar durerea ce se află în inima mea, dar la cât de mult am plâns şi la cât de mult am suferit, pot spune ca deja sunt lipsită de viaţă. Nu mai am puterea să fac nimic. Ocup spaţiul degeaba şi tot ce fac este să plâng, să sufăr şi să ţip, să-i înebunesc pe toţi cu drama în care trăiesc.

Oare ar trebui să plec la Tom? Încep să cred că nu ar fi o idee aşa bună. Am putea amundoi sfârşi în lacrimi. Nu aş face decât să înrăutăţesc lucrurile. Pot să jur că nu mai vrea să-mi vadă faţa vrodată. Mă las pe spate, gândindu-mă la ce ar trebui să fac, dar liniştea mea este întreruptă de Vero, care iese din duş. Vazând-o, mi-am amintit că ar trebui sp fac şi eu unul, doar am stat destul la pat să-mi vărs amarul. Prietena mea vine spre mine, legându-şi şnurul de la halatul alb din mătase şi se aşeză pe pat lângă mine, dar eu nici nu am avut intenţia să mă ridic şi am continuat să stau întinsă pe aşternuturile moi, privind pe tavan, în timp ce un potop de lacrimi îmi inunda chipul. Vero îmi ia măna în palma ei şi ma hotărasc să-i dau puţină atenţie. Se uita atent la unghiile mele, cercetând foarte atent aspectul meu fiyic, murmurând câteva lucruri pe care nu am stat să le înţeleg. Sigur se mira de halul în care am ajuns. Işi trece apoi o mână prin părul ud, privindu-mi figura plină de lacrimi. Păi nu aveam cum să fiu altfel, doar nu se aştepta să zâmbesc, nu?

- Hera! - îmi spune Vero, trăgând de bluzonul meu roşu să mă ridic în capul oaselor şi să nu mai trândăvesc în patul asta, care mă gayduieşte ca un coşciug - haide să te facem frumoasă! Doar trebuie să pleci la Tom, nu-i aşa? Îmi spune aceasta cu un zămbet larg pe faţă. Dumnezeule, de ce are impresia cp ar trebui să mă arănjez pentru el? Dacă are impresia ca Tom va insista pe aspectul meu fizic, se înşeală. Nici o insectă nu s-ar mai uita la mine. Nici nu merit să mai fiu considerată o fiinţă umană. Sunt ca un animal sălbatic, ce ar trebui sp fie şters de pe faţa pământului, pentru a nu mai distruge şi alte vieţi.
- Că veni vorba de asta... - îi spun eu, ridicându-mă în capul oaselor, azezându-mă pe marginea patului, fiind faţă în faţă cu ea. - Nu mai vreau să merg. Poate Kaneme are dreptate şi nu merit să-l mai văd vreodată! Merit să mor, sunt un monstru, Vero! Poate cel mai bine ar fi să...
O văd pe prietena mea cum se ridică în picioare şi se încruntă foarte rău la mine. Observ cum un oftat îi scapă peintre buzele-i tremurânde. Işi ridică mâinile în jurul pieptului, împreunându-le, ia o gură mare de aer după care se uită fix în ochii mei şi-mi spune cu un glas tremurat:
- Îmi pare rău că fac asta, Hera. Şi-mi dă o palmă extrem de tare peste faţă, făcându-mă să cad din pat.

Dumnezeule, ce a apucat-o? Am rămas uimită de gestul ei, iar timp de două minute am stat să ne uităm una la alta. Eu eram lângă pat, încercând să mă ridic de jos, privind-o În continuare, şocată. Mă holbam la ea cu nişte ochi mari, plini de uimire, acoperindu-mi obrazul înroşit cu o mână. Sincer, palma aceea, a fost dată cu atâta furie încât mă ustură foarte rău. Îmi venea să o iau la bătaie, dar eram prea ruptă de realitate încât să mai fac ceva. Într-un final prin curaj sa-mi eliberey graiul:
- Ce naiba faci?! De cem-ai lovit în halul acesta? Puteai să-mi scoţi ochii, Vero, pentru ce a fost asta? Ce te-a apucat? O înebunesc eu cu întrebările, privind-o în continuare în ochi. încruntându-mă, scuturându-mi apoi bluza.
- Nu ar fi fost o pierdere dacă îţi scoteam ochii! Degeaba îi ai! Nu vezi nimic din ce trebuie, eşti total pe lângă realitatea în care trăieşti! Eşti total oarbă! Ce rezolvi dacă stai în pat şi-ti plăngi de milă? Crezi că cineva ţi-l va aduce pe Tom înapoi aşa? Ştii ceva, Hera? M-am săturat să te ascult cum te plângi şi accepţi înfrăngerea! Luptă pentru dragostea voastră , la dracu! Trebuie măcar să rişti, să încerci şi cu ultima fărâmă de putere să-l aduci înapoi. Indiferent cât de greu ţi-ar fi, nu trebuie să dai înapoi. Mereu trebuie să fi încrezătoare şi să-ţi ridici capul sus. Nimeni nu s-a născut perfect, toţi greşim! Iar greşelile se corecteză. Nu trebuie să te gândeşti că este sfârşitul! Luptă să-l aduci înapoi cu tot ce ai, iar dacă nu te va ierta, poate aşa a fost să fie! Înveţi din greşeli, aşa ca miscă-te odată şi mergi la el sau n-am să ma opresc să te pleznesc!

În continuare o priveam pe Vero, uimita. Niciodată nu mi-a spus astfel de lucruri, este prima oară când o văd atat de seroasă, iar cuvintele ei au început să prinda rădacini în sufletul meu. Acum pot să spun că mi-a rdicat puţin moralul. Dar ce a fost cu izbucnira asta? Oricum, avea dreptate, poate nu ar trebui să mă dau aşa uşor batuta. Dacă nu ar fi fost ea în momentul asta, chiar că aveam un procent de 100% să cad în depresie. Am dat aprbator din cap şi am strans-o tare în braţe, trăntind-o pe pat. Eram fericită că este alaturi de mine şi i-am mulţumit din tot sufletul pentru încurajare, ba chiar i-am promis că nu voi mai da înapoi. După această scenă la care nu m-aş fi aşteptat vreodată, intru şi eu în duş pentru a-mi limpezi mintea şi trupul de toată suferinţa provocată. Era timpul să trec peste şi să încerc să-l aduc înapoi pe Tom, mai ales să pot să-l feresc de Marco.
Dupa un duş lung de vreo cinsprezece minute, ies din baie într-un halat alb din matase, ştergţndu-mi parul cu un prosop, apoi mă azez pe un scăunel în faţa oglinzii, aşteptănd-o pe Vero să vină cu un feon. Aşa cum credeam, ea se va ocupa de aspectul meu fizic. Este foarte încântată de asta şi de faptul că acele cuvinte pe care le-a rostit m-au ajutat. Vine la mine şi începe sa-mi usuce parul, luându-mi fiecare şuviţă cu grijă, eu privindu-mă în oglindă, de data aceasta cu un foarte mic zâmbet. Eram într-un fel emoţionată, chiar foarte emoţionată că urmează să-l întâlnesc, să-i privesc acel chip divin, acei ochi care m-au bagat în boală. Sper să mai am şansa sa-l văd zâmbind şi sa fiu dinnou privită cu acei ochi blânzi, acel abis plin de dragoste în care mă pierdeam atât de uşor. Culoarea vişinie a ochilor lui, erau co o tornadă ce mă desprindea de relitate, ducându-mă în cel mai frumos loc, apropae de inima lui Tomi ce batea cu atât de multă putere la o simplă atingere din partea mea.

Lăsându-mă în continuare pe măna lui Vero, încep sa mă gândesc tot mai mult la întalnirea mea cu Tom. Oare va fi suprins, se va bucura, mă va respinge, va fugi, cum mă va privi de data asta? Cel mai bine ar fi să merg acolo şi să aflu în loc să-mi tot aglomerey mintea cu aceste întrebari la care nu pot primi un răspuns acum. Totuşi, de frica să nu fiu respinsă am mereu tendinţa să bat în retragere. Dar cum a spus şi Vero, trebuie măcar să încerc. Pun pariu că m-ar lovi iar, dacă i-as spune că mi-e frică să merg acolo. Atenşia îmi este atrasă de numarul foarte mare de haine pe care prietena meaa început să mi le prezinte, dar eu fiind mai liniştită decât ea, şi ţinând cont că nu ma duc într-un club su bal, mă îmbrac ăntr-o pereche de blugi negrii şi o bluză mov, mulată, ciymele si câteva accesorii, ce urmau sa fie completate de un palton negru. Am preferat să nu mp machez, nu aveam dispozişia necesară pentru un astfel de lucru şi nici nu îmi plăcea să se ocupe altcineva de asta, dar la insistenţele lui Vero, am lasat-o sa-mi faca unghiile într-un roşu aprins sângeriu, ce ma ducea cu gândul la dragostea înfocată, urmată parcă de mult sănge. Bineînşeles trebuia eu sa stric viziunea perfectă a dragostei cu o imagine ce exprimp moartea, suferinţa unui cuplu accentuat de mult sănge şi durere. Cred că încep să ma transform într-o persoana jalnica, cel mai aproape de gândire emo. Doamne fereşte! Îmi arunc mânile prin aer, agintăndu-le, repetănd în continuu nu, nu, nu, stărnind amuzamentul celor din jur. Se pare ca uşa casei s-a deschis, ceea ce îbseamna ca, Kanaeme a ajuns acasa. Unde naiba a mai fost plecat, nu ştiu, dar nici n-am să mă obosesc să-l întreb.

Vero îmi spune sa-l spionăm pe Kaname, deoarece l-a auzit vorbind la telefon şi chiar voiam să-i ascult şi eu conversaţia. Tot timpul vorbeşte la telefon, seara când vine acasă şi evită să ne spună unde a plecat. Deci e clar că are o iubită şi nu vrea ca noi să aflăm de ea. Hmm sună foarte interesant şi încep să o iau pe urmele lui Vero, îndreptăndu-ne spre hol, apoi ne ascundem dupa un dulapior să ascultam conversaţia lui Kaname. Îl văd cum se duce la fereastră şi îşi aprinde, bineînşeles o ţigară, ah, la naiba, cu miros de cireşe, ceea ce-mi trezeşte amintiri. Nu am să uit niciodată, cum Tom m-a învăţat să fumez la râu, pe patura lui, din acele ţigări cu miros de cireşe. Lăsând asta deoparte îmi ciulesc urechile să aud mai bine ce vorbeşte Kaname la telefon.
- De ce doamne iarta-ma, i-ai spus lui că o ascund pe roşcată la mine? Ce dracului a fost în capul tau, de i-ai spus? Parcă trebuia să fie secret, tu chiar vrei să-l faci să se simtă din ce în ce mai rau? Nu este de ajuns cât a plăns şi a suferit? Nu mai aduce şi tu vorba de ea, cănd este el prin preajmă, plus că nu vreau să mă urască pe mine. Cine ştie la ce se găndeşte acum? Şi în plus...

Dumnezeule?! La ce naiba se referă Kaname? Acum pot să jur că nu vorbeşte cu iubita lui, ci cu un prieten. Dar ce legătură are asta cu mine? Doar am auzit cuvăntul roşcată. Eu sunt singura roşcată din încăperea asta. Din cauză ca Vero se agită ca la concert, am alunecat şi am căzut de dupa dulap. Stănd în fund pe podea cu ochii închişi, mă rugam să nu mă fi auzit Kaname, dar era prea târziu, deoarece îl aud cum se scuză şi închide telefonul, venind spre locaţia în care mă aflam eu şi cu Vero, care m-a adus în situaţia asta jenantă. Cel care ne găzduieşte, vine la mine si mă ajută să mă ridic de pe podea, cuprinzăndu-mă de măini, apoi lipindu-mă de abdomenul sau. Se dă doi paşi în spate şi mă examinează din cap până în picioare, mângâindu-şi barba imaginară, apoi mă întreabă nedumerit.
- Trecând peste jocul vostru stupid de-a spionii, de ce te-ai îmbracat aşa, Hera?
- Ţi-am spus că mă duc la Tom, nu-i aşa, Kaname? Apropo, cu cine vorbeai de mi-am confirmat prezenţa în subiectul vostru? Acesta era suprins, probabil se întreba cţt de mult am auzit din conversaţia pe care a purtat-o, dar nu prea am auzit multe din cauză că Vero se mişca continuu.
- Schimbare de plan - îmi spune acesta luăndu-mă de braţ, ducăndu-mă înapoi în cameră - N-ai să mai pleci nicăieri, pur şi simplu vei sta aici, să nu mai aud alte comentarii, este prea periculos, înţeles?

Am început sp ţip şi sa-l lovesc cu palmele, dar era inutil. Tot ce spunea era să nu plec nicăieri şi să stau în casă o perioada, dar de ce? De ce dintr-o dată s-a răzgândit? Parcă mă susţinea? Chiar toată lumea a luat-o razna în casa asta? Vero m-a lovit azi-dimneaţă, ceea ce nu făcut niciodată. iar acum Kaname mă ameninţă că dacă nu stau în casă voi avea probleme mari cu el. Ce dracu se întâmplă, aş vrea să ştiu şi eu? Evident, am întrebat ce naiba se întămplă, dar nu am primit nici un răspuns. Măcar de ar veni toate aceste lucruri cu o explicaţie credibilă. Cu cine dracu a vorbit Kaname la telefon de mă avertizează acum să stau în casă? Dacă păna acum o oră voiam să rămân aici, acum s-a schimbat situaţia. Nu-mi pasă ce crede Kaname, eu tot am să plec. Nu pot să cred că m-a încuiat în cameră şi a luat-o şi pe Vero cu el. Cred ca şi-a dat seama, ca ea m-ar fi ajutat să scap din încaperea asta, dar Damne ce ar trebui să faca cum? Am început să ţip, sa plăng şi să urlu în cel mai rău hal să ma lase să plec, batând cu pumnii şi picioarele în uşa asta nenorocită care mă ţine aici. Indiferent cât de mult ţtipam să-mi dea drumul, nu primeam nici un raspuns. Chiar l-am amentinşat pe Kanaem că am sa-i demolez casa, dar tot ncii un răspuns. Ori îmi face în ciudă, ori îi pasă de siguranţa mea, iar asta mă pune pe gănduri, dar nu cred că am să mor dacă ma duc sa-l vad pe Tom, ce naiba! Are spadasini ninja la usă? Cine dracu e la el, de risc să fiu în pericol? Acum chiar că m-am enervat şi mai ales pentru faptul că nu primesc nici o explicaţie. Numai de-a naibi voi sări pe geam şi voi pleca la Tom, doar eram la etajul 1.

Totuşi nu puteam să sar aşa, deci, mă aşez umpic jos pe covorul mole să mă gândesc la o soluţie. Cum aş putea să plec din camera asta norocită? Privind în jur ca un şoim ce-şi urmareşte prada, observ numarul exagerat de cearşafuri ce zăceau prin cameră, apoi privesc spre ferestra şi observ caă pot lega cearşafurile, pe care am să le împletesc, de calorifer şi să mă las uşor pe geam. Nu cred că este periculos având în vedere că suntem la etajul unu. Vorba lui Vero, trebuie să risc orice pentru dragostea mea. Încă nu s-a stins focul pasiunii din inima mea. Probabil, Kaname mă va urî de moarte, dar nu-mi pasă, el a ales să mă încuie ca un căşel aici. Dacă are impresia că voi sta cuminte, fară să fac nimic, se înşeală. Exact cum mi-am propus, leg cearşafurile între ele, apoi le leg de calorifer. Mă uit pe geam jos şi îmi fac cruce, totuşi, îmi era puţin frică, de ce m-aş ascunde? Strangănd tare din ochi, gandindu-mă doar că trebuie să ajung la Tomi, pun un picior pe geam, luând creaşia mea în mână şi fix cţnd am vrut să mă las uşor pe ferestra, Kaname şi Vero intra în cameră. Cand m-au vazut, Vero a rămas uimită, iar Kaname a început să ţipe la mine să ma dau jos de acolo, fiindcă era periculos, apoi s-a întreptat spre mine furios să ma dezlipească de geamul ăsta, care era singura mea slvare, dar a fost prea tărziu. Înghiţind în sec, nemaişinînd cont de frica ce pusese stăpanire pe mine şi apropae că îmi înmuia picioarele, m-am lasat repede pe geam şi am cazut pe vine pe asfalt, apoi am alergat în cel mai rapid mod spre poarta, să sar gardul pentru ca pun pariu că a încuiat şi poarta. Nu m-am mai uitat în spate de teamă să nu-l văd pe Kaname cum ma urmăreşte, chiar dacă nu o făcea. Fugeam foarte repede să scap de această închisoare care mă ţnea la distanta de doar cinsprezece minute de Tom.

Căutam în geanta mea, sperănd să am vreo cheie de la poartă, dar fără speranţă, aşa că am fost nevoită să sar gardul. Ţinăndu-mă străns de el, punând picioarele cu grija să sar, am reuşit, dar m-am julit cam rău la piciorul stâng. Ce mai conta în momentul acesta, tot ce conta pentru mine acum, era să ajung la Tom şi sa-mi cer iertare. Îmi pare rau Kaneme, dar dragostea mea arde mult mai tare ca furia ce te-a cuprins. Cautănd prin geantă am găsit cruciuliţa lui Tom, pe care o purta mereu la gât şi pe care mi-a dăruit-o, spunăndu-mi că îmi va aduce noroc. Găndindu-ma la asta şi privind cruciuliţa în timp ce alergam ca o nebună pe stradă, am prins mai mult curaj şi speranţă. Am strâns lanţişorul tare în mână şi am fugit cât de repede am putut spre apartamentul lui Tom. Sper ca totul să fie în regulă când voi ajunge acolo...

Sper să va placă acest capitol, aştept părerile voastre şi scuzaşi eventualele greşeli. Ma bucur mult că va place, mulţumesc pentru comuri, sper să nu vă dezamăgesc. " hug "

Subiect: Re: Femeia,focul pasiunii.[+16] Lun 01 Apr 2013, 18:40

Multumesc pentru anunt. :) Ma tii ca pe ghimpi, nu? lough

Vad ca inca nu s-au intalnit, dar si cand o vor face, sa te tii.. Ma intreb cum va reactiona Tom, mai ales ca Marco va fi acolo cel mai probabil si o sa strice tot momentul dintre ei doi. Oferta cu lichidarea sa stii ca ramane valabila, asta, bineinteles, daca mai doresti. lough

Cat despre acest capitol, a fost frumos, chiar mi-a placut. Singura problema pe care am intalnit-o eu au fost diacriticele, te-ai cam incurcat in ele. Ai mai multa grija. In rest, spor la scris in continuare. Te pup. :*

Subiect: Re: Femeia,focul pasiunii.[+16] Lun 01 Apr 2013, 20:35

Multumesc pentru anunt.Ma intreb cum va reactiona Tom cand se vor intalni, mai ales ca Marco va fi acolo pentru a incurca totul....Sper din suflet ca urmatorul capitol sa apara cat de curand, caci sunt nerabdatoare sa vad ce se va mai intampla. Te pup.
P.s e ceva ce nu am spus pana acum nici ca mai pot sa tac sper ca Marco va avea un sfarsit tragic si ca nimeni nu il va jeli evil devil mua ha ha

Subiect: Re: Femeia,focul pasiunii.[+16] Joi 04 Apr 2013, 15:33

vevex'violette a scris:: [ center] Capitolul 24 [/ center] -> Pentru o estetică mai bună, pune titlul centrat, îngroaşă-l sau pur şi simplu foloseşte italic. ]

[ right] Din perspectiva Herei [/ right] -> Se vedea mult mai bine dacă era în partea dreaptă a postului. ]

Stau aşezată în vârful patului, ţinând strâns în braţe perna cu care am fost lovită azi-dimineaţă. O ţin strâns la piept, [ Repetiţie. Am observat că de când ai început să descrii mai bine ca la început, repetiţiile sunt foarte multe, deci ai mare grijă. Puteai să ataşezi ultima propoziţie la prima, ştergând strucutra a doua evidenţiată cu italic. ] vârându-mi capul în ea. Parcă am căzut într-un gol imens, adânc pe fundul unei prăpastii [ Corect: prăpăstii. Sedila de al doilea ă. ] , departe de văzul lumii, departe de realitatea crudă în care mă aflu defapt. [ Corect: de fapt. Nu se scrie niciodată legat. ] Sunt numai eu şi cu mine, citindu-mi parcă jurnalul vieţii, ce părea că şi-a încheiat de mult existenţa. Mă simt ca şi cum aş fi fost înghiţită de o gaură neagră. Totul in [ Corect: în. Sedila de la î. ] jurul meu este sumbru, nici o prezentă nu cred că ar putea sparge melancolia în care am căzut acum. Nu mai aud nimic, parcă toata lumea a ramas fară glas, nici râul din apropierea casei ~~care curge~~ nu se mai aude, totul a îngheţat în jurul meu. Dar de ce mă aflu in [ Corect: în. Sedila de la î. ] starea asta deprimantă, lipsită de orice formă de veselie? De ce dintr-o dată mă aflu în pat, privind în gol, aşteptând parcă nişte raspunsuri. [ Este tot o întrebare, deci nu trebuia punct ci semnul întrebării. ] Ce aştept defapt [ Corect: de fapt. ] ? La ce ar trebui să mă gândesc în acest moment? Nici nu cred că pot gasi [ Corect: găsi. Sedila de la ă. ] vreo definiţie la starea în care mă aflu. Încep chiar să mă întreb dacă mai am vreun rost. Pentru ce exist oare?

Încerc oarecum să-mi revin, să scap ~~din acest~~ [ Corect: ( ... ) să scap de acest (... ). Structura nu are logică. ] sentiment abisal ce m-a cuprins într-u totul, parcă mi-a mâncat existenţa. ~~Dar~~ nu cred ca există vreo cale de scăpare. Sunt pur si simplu abandonată în această gaura neagră ce m-a desprins de realitate, ducându-mă undeva departe să reflectez asupra greşelilor mele. Tot ceea ce se află în capul meu este despre Tom şi modul în care l-am trădat. L-am rănit nespus de mult şi n-am să mi-o iert niciodată. Dacă reuşeam să fiu puţin mai matură, apelam la cineva, găseam o soluţie, dar nu eram atât de naivă încât să mă las folosită de Marco. Încă nu pot sa-mi [ Corect: să-mi. Sedila de la ă. ] dau seama cum am crezut că lucrurile se vor rezolva, lucrând pentru acel nenorocit mediocru. Dar vrând să protejez persoana care mi-a arătat ca exită [ Corect: există. ] dragoste şi spranţă [ Corect: speranţă. ] , ce m-a facut sa [ Corect: să. Sedila de la ă. ] descopăr cel mai frumos dar lăsat de Dumnezeu, dragostea [ Te-ai repetat cu aceiaşi idee. Puteai să adaugi " ce m-a făcut să descopăr cel mai frumos dar lăsat de Dumneze " înaintea " dragoste şi speranţă, prima strucutră evidenţiată cu italic. ] , am fost pur şi simplu orbită. Cănd Tom a fost ameninţat cu moartea, parca [ Corect: parcă. Sedila de la ă. ] mi s-a pus un petic pe ochi, ce nu ma lăsa să vad[ Corect: văd. Sedila de la ă. ] lucrurile în întregime. Am fost atât de oarbă! Nu am văzut de ce este în stare Marco, eu credeam că totul va ieşi bine. Pur şi simplu nu mai gândeam raţional în momentul în care viaţa lui Tom era la mijloc. Dacă mă gândeam mai mult, dacă eram suficient de matură...

Dar de ce oare mintea mea este invadată de aceste lucruri?! Încep să-mi urăsc propria personă [ Corect: persoană. ] din ce in [ Corect: în. Sedila de la î. ] ce mai mult, gândindu-mă la miile de posibilitati [ Corect: posibilităţi. Sedilele ă şi ţ. ] , ce mă puteau scăpa din acea problemă. De ce naiba nu am stat sa mă să analizez lucrurile mai mult? Mă simţeam oare prost să apelez la ajutorul lui Tom sau pur si [ Corect: şi. Sedila ş. ] simplu era in [ Corect: în. Sedila de la î. ] joc orgoliul meu stupid si [ Corect: şi. Sedila de la ş. ] încrederea că m-aş putea descurca si [ Corect: şi. Sedila de la ş. ] singură? ce [ Corect: Ce. Cu literă mare, deoarece e un început de propoziţie. Ştiu că mai mult ca sigur este o greşeală de tastare, dar o precizez. ] am vrut să demonstrez defapt [ Corect: de fapt. ] ? Că nu sunt un copil şi că pot rezolva totul de una singură? chiar [ Corect: Chiar. Cu literă mare, deoarece e început de propoziţie. ] aveam in [ Corect: în. Sedila de la î. ] mintea mea bolnavă, lipsită de orice formă de raţiune, cheia succesului in toata [ Corect: în; toată. Sedilele de î şi ă. ] această poveste dezastruoasă? Trebuia să mă aştept la eşec, doar am fost de faţă când unchiul lui Tom ne-a atenţionat, spunăndu-ne [ Corect: spunându-ne. Sedila greşită: era â, nu ă. ] să avem grijă in [ Corect: în. Sedila de la î. ] ce ne bagăm, dar eu, fiind un copil al naibii de încăpatânat[ Corect: încăpăţânat. Sedila de la ţ. ] şi naiv, eram mult prea distrată sa [ Corect: să. ] iau aminte la vborbele [ Corect: vorbele. ] lui şi să le bag in[ Corect: în. Sedila de la î. ] capul ăsta sec! De ce nu am luat in [ Corect: în. Sedila de la î. ] considerare sfaturile celorlaţi? De multe ori m-am gândit sa-i [ Corect: să-i. Sedila de la ă. ] spun adevărul lui Tom, dar de fiecare dată, [ Fără virgulă. Citeşte puţin fraza, oprindu-te două secunde acolo unde vezi virgula. Nu işi avea rostul. ] am ajuns la concluzia că este prea tarziu [ Corect: târziu. Sedila de la â. ] şi am aşteptat până în ultimul moment, [ Fără virgulă. La fel ca mai devreme. ] clipa în care l-am pierdut de tot! Bănuiesc că asta îmi trebuie dacă sunt un copil fară cap. Am fost prea credulă şi dusă de nas de către Marco, fiind tot odată [ Corect: totodată. Se scrie legat. ] prinsă în orgoliul meu stupid! De ce dracu nu am ripostat şi nu am facut [ Corect: făcut. Sedila de la ă. ] ceva?

Îm acest moment, [ Fără virgulă. ] chiar că mă zbucium degeaba pentru că faptul este deja consumat, dar nu pot accepta asta! Nu-mi pot închipui cum am fost aşa de aiurită, încat să nu observ lucrurile în întregime. Nu îl vedeam pe Tom, care suferă şi mă gândeam că îi fac un bine, când eu de fapt îl răneam din ce in [ Corect: în. Sedila de la î. ] ce mai mult. Nu vedeam că în realitate îl ajutam pe Marco cu producţia barului şi mă tot gândeam că este in [ Corect: în. Sedila de la î. ] stare sa-l [ Corect: să-l. Sedila de la ă. ] omoare pe Tom. Trebuia să ştiu că nu este in Corect: în. Sedila de la î. stare să-şi omoare cel mai bun prieten şi că doar mă folosea [ Adaugă : ca. Corect: ca să scape .... ] să scape într-un final de mine. Chiar nu am avut limite, exact ca acei copii mici care primesc o bomboana [ Corect: bomboană. ] , dacă fac ce le spun ceilalţi, fără a se gândi la consecinţe. Încă mă zbat să-mi revin din starea asta muribundă. Parcă vedeam un reflector ce-mi intra în ochi, aţintit cu totul asupra mea, aşteptând sa-mi [ Corect: să-mi. Sedila de la ă. ] joc rolul mai departe, dar trebuie să accept că filmul meu s-a încheiat odata [ Corect: odată. Sedila de la ă. ] cu plecarea lui Tom.
Gândindu-mă că am amplificat suferinţa pe care i-a provocat-o mama lui Tomi, când era copil, îmi vine să mă omor. Nu ştiu dacă ar fi o pierdere sau un câştig. Totşi [ Corect: totuşi. ] , cu ajutorul lui Kaname, am ajuns la conlcluzia că asta nu va rezolva lucrurile, nu voi face nimic dacă renunţ la viaţă, nu va schimba cu nimic lumea în care îmi consum existenţa nesegnifiantă. Poate doar durerea ce se află în inima mea, dar la cât de mult am plâns şi la cât de mult am suferit, [ Fără virgulă. ] pot spune ca deja sunt lipsită de viaţă. Nu mai am puterea să fac nimic. Ocup spaţiul degeaba şi tot ce fac este să plâng, să sufăr şi să ţip, să-i înebunesc pe toţi cu drama în care trăiesc.

Oare ar trebui să plec la Tom? Încep să cred că nu ar fi o idee aşa bună. Am putea amundoi [ Corect: amândoi. ] sfârşi în lacrimi. Nu aş face decât să înrăutăţesc lucrurile. Pot să jur că nu mai vrea să-mi vadă faţa vrodată. Mă las pe spate, gândindu-mă la ce ar trebui să fac, dar liniştea mea este întreruptă de Vero, care iese din duş. Vazând-o, mi-am amintit că ar trebui sp [ Corect: să. ] fac şi eu unul, doar am stat destul la pat să-mi vărs amarul. ~~Prietena mea~~ [ Adaugăm: aceasta. Corect: Aceasta vine spre mine ... ] vine spre mine, legându-şi şnurul de la halatul alb din mătase şi se aşeză pe pat lângă mine [ Repetiţie. Ţi-am tăiat structura care nu era necesar să apară. ] , dar eu nici nu am avut intenţia să mă ridic şi am continuat să stau întinsă pe aşternuturile moi, privind pe tavan, în timp ce un potop de lacrimi îmi inunda chipul. Vero îmi ia măna în palma ei şi ma hotărasc[ Corect: mă; hotărăsc. Sedila de la ă. ] să-i dau puţină atenţie. Se uita [ Corect: uită. Sedila de la ă. ] atent la unghiile mele, cercetând foarte atent [ La fel ca mai sus. ] aspectul meu fiyic [ Corect: fizic. ] , murmurând câteva lucruri pe care nu am stat să le înţeleg. Sigur se mira de halul în care am ajuns. Işi trece apoi o mână prin părul ud, privindu-mi figura plină de lacrimi. ~~Păi nu aveam cum să fiu altfel, doar nu se aştepta să zâmbesc, nu?~~ [ Ultima frază e seacă, puteai să n-o mai scriu, nu-i văd rostul. ]

- Hera! - îmi spune Vero, trăgând de bluzonul meu roşu [ Adăugăm: ca. Corect: ca să mă ridic... ] să mă ridic ~~în capul oaselor~~ şi să nu mai trândăvesc în patul asta [ Corect: ăsta. Ţi-am tăiat acea structură pentru că, zic eu, nu-şi avea rostul, plus că adaugi prea multe detalii ce devin plictisitoare cu timpul. ] , care mă gayduieşte [ Corect: găzduieşte. ] ca un coşciug - haide să te facem frumoasă! Doar trebuie să pleci la Tom, nu-i aşa? Îmi spune aceasta cu un zămbet larg pe faţă. Dumnezeule, de ce are impresia cp [ Corect: că. Sedila de la ă. ] ar trebui să mă arănjez pentru el? Dacă are impresia ca Tom va insista pe aspectul meu fizic, se înşeală. Nici o insectă nu s-ar mai uita la mine. Nici nu merit să mai fiu considerată o fiinţă umană. Sunt ca un animal sălbatic, ce ar trebui sp [ Corect: să. Sedila de la ă. ] fie şters de pe faţa pământului, pentru a nu mai distruge şi alte vieţi.
- Că veni vorba de asta... - îi spun eu, ridicându-mă în capul oaselor, azezându-mă [ Corect: aşezându-mă. ] pe marginea patului, fiind faţă în faţă cu ea. [ Nu înţeleg, se ridică şi după se aşează? Având în vedere că ţi-am tăiat mai sus o structur ea s-a ridicat de două ori. Nu are logică. Asta faci tu, descriind atât de mult, te pierzi în detalii şi tinzi să te repeţi de prea multe ori, lucru ce cu timpul devine enervant pentru cititori, ca acum. ] - Nu mai vreau să merg. Poate Kaneme are dreptate şi nu merit să-l mai văd vreodată! Merit să mor, sunt un monstru, Vero! Poate cel mai bine ar fi să...
O văd pe prietena mea cum se ridică în picioare şi se încruntă ~~foarte rău~~ la mine. Observ cum un oftat îi scapă peintre [ Corect: printre. ] buzele-i tremurânde. Işi ridică mâinile în jurul pieptului, împreunându-le, ia o gură mare de aer după care se uită fix în ochii mei şi-mi spune cu un glas tremurat:
- Îmi pare rău că fac asta, Hera. Şi-mi dă o palmă extrem de tare peste faţă, făcându-mă să cad din pat. [ Corect ar fi fost: " Îmi pare rău că fac tocmai asta, Hera, spune imediat după aceea palma ei făcând contact cu obrazul meu, atât de puternic încât m-am simţit zdruncinată până în adâncul sufletului. " ]

Dumnezeule, ce a apucat-o? Am rămas uimită de gestul ei, iar timp de două minute am stat să ne uităm una la alta. Eu eram lângă pat, încercând să mă ridic de jos, privind-o în continuare, [ Fără virgulă. ] şocată. Mă holbam la ea cu nişte ochi mari, plini de uimire, acoperindu-mi obrazul înroşit cu o ~~mână~~ [ Corect: cu mâna. Sună mult mai bine aşa. ] . Sincer, palma aceea, [ Fără virgulă. ] a fost dată cu atâta furie ~~încât mă ustură foarte rău~~ [ Descriere seacă. Puteai scrie aşa: " ... a fost dată cu atăta furie şi putere că încă nu-mi simt maxilarul, nici după o vreme îndelungată de la impact. " ] . Îmi venea să o iau la bătaie, dar eram ~~prea~~ ruptă de realitate ~~încât să mai fac ceva~~ [ Corect: ca să mai pot face ceva. Sună mult mai corect gramatical şi parcă nu-ţi oferă un disconfort când citeşti. ] . Într-un final prin curaj sa-mi eliberey graiul: [ Nu înţeleg ce-ai scris aici, probabil ai mâncat nişte litere şi tot sensul propoziţie s-a dus n*ibii. Ar fi sunat mai bine: " În cele din urmă, prinzând curaj, rostesc: " ]
- Ce naiba faci?! De cem-ai [ Corect: de ce m-ai lovit. ] lovit în halul acesta? Puteai să-mi scoţi ochii, Vero, pentru ce a fost asta? [ A lovit-o peste obraz, nu are cum să-i scoată ochii, nu are logică. Puteai spune aşa: " Putea-i să-mi spargi dinţi, nu mai era mult şi îi adunam de pe jos. ". În felul ăsta oferi şi un amuzament fin, părerea mea. ] Ce te-a apucat? O înebunesc eu cu întrebările, privind-o în continuare în ochi. [ Virgulă, nu punct. ] încruntându-mă, ~~scuturându-mi apoi bluza.~~ [ Corect: ... apoi scuturându-mi bluza. Virgula aceea era prost pusă, din simplul fapt că ai scris strucutra invers de cum trebuia. ]
- Nu ar fi fost o pierdere dacă îţi scoteam ~~ochii~~ [ Dinţii. Ţinând cont de schimbarea care ţi-am spus-o mai sus. ] ! Degeaba îi ai! [Adaugăm: oricum. Corect: Oricum nu vezi nimic din ce.... . De ce am schimbat? Dacă ne referim la dinţi nu are logică următoarea parte. Eu ţi-am scris cum ar fi fost corect să faci. ] Nu vezi nimic din ce trebuie, eşti total pe lângă realitatea în care trăieşti! Eşti total oarbă! Ce rezolvi dacă stai în pat şi-ti [ Corect: şi-ţi. Sedila de la ţ. ] plăngi de milă? Crezi că cineva ţi-l va aduce pe Tom înapoi aşa? Ştii ceva, Hera? [ Virgulă, nu semnul întrebării şi continui cu propoziţia următoare. ] M-am săturat să te ascult cum te plângi şi accepţi înfrăngerea! Luptă pentru dragostea voastră , la dracu! Trebuie măcar să rişti, să încerci şi cu ultima fărâmă de putere să-l aduci înapoi. Indiferent cât de greu ţi-ar fi, nu trebuie să dai înapoi. Mereu trebuie să fi încrezătoare şi să-ţi ridici capul sus. Nimeni nu s-a născut perfect, toţi greşim! Iar greşelile se corecteză. Nu trebuie să te gândeşti că este sfârşitul! Luptă să-l aduci înapoi cu tot ce ai, iar dacă nu te va ierta, poate aşa a fost să fie! Înveţi din greşeli, aşa ca [ Corect: că. Sedila de la ă. ] miscă-te odată şi mergi la el sau n-am să ma [ Corect: mă. Sedila de la ă. ] opresc să te pleznesc!

În continuare o priveam pe Vero, [ Fără virgulă. ] uimita [ Corect: uimită. Sedila de la ă. ] . Niciodată nu mi-a spus astfel de lucruri, este prima oară când o văd atat [ Corect: atât. Sedila de la â. ] de seroasă [ Corect: serioasă. ] , iar cuvintele ei au început să prinda [ Corect: prindă. Sedila de la ă. ] rădacini [ Corect: rădăcini. ] în sufletul meu. Acum pot să spun că mi-a rdicat puţin moralul. Dar ce a fost cu izbucnira [ Corect: izbucnirea. ] asta? Oricum, avea dreptate, poate nu ar trebui să mă dau aşa uşor batuta [ Corect: bătută. Sedilele de la ă. ] . Dacă nu ar fi fost ea în momentul asta [ Corect: ăsta. Sedila de la ă. ] , chiar că aveam un procent de 100% să cad în depresie. Am dat aprbator din cap şi am strans-o [ Corect: strâns-o. Sedila de la â. ] tare în braţe, trăntind-o pe pat. Eram fericită că este alaturi [ Corect: alături. Sedila de la ă.] de mine şi i-am mulţumit din tot sufletul pentru încurajare, ba chiar i-am promis că nu voi mai da înapoi. După această scenă la care nu m-aş fi aşteptat vreodată, intru şi eu în duş pentru a-mi limpezi mintea şi trupul de toată suferinţa provocată. Era timpul să trec peste şi să încerc să-l aduc înapoi pe Tom, mai ales să pot să-l feresc de Marco.
Dupa [ Corect: după. ] un duş lung de vreo cinsprezece [Corect: cincisprezece. ] minute, ies din baie într-un halat alb din matase [ Corect: mătase. ] , ştergţndu-mi parul [ Corect: ştergându-mi/ părul. Sedilele de la â şi ă. ] cu un prosop, apoi mă azez [ Corect: aşez. Sedila de la ş. ] pe un scăunel în faţa oglinzii, aşteptănd-o [ Corect: aşteptând-o. Sedila era â, nu ă. ] pe Vero să vină cu un feon. Aşa cum credeam, ea se va ocupa de aspectul meu fizic. Este foarte încântată de asta şi de faptul că acele cuvinte pe care le-a rostit m-au ajutat. Vine la mine şi începe sa-mi usuce parul, luându-mi fiecare şuviţă cu grijă, eu privindu-mă în oglindă, de data aceasta cu un foarte mic zâmbet. Eram într-un fel emoţionată, chiar foarte emoţionată că urmează să-l întâlnesc, să-i privesc acel chip divin, acei ochi care m-au bagat în boală. Sper să mai am şansa sa-l văd zâmbind şi sa fiu dinnou [ Corect: din nou. ] privită cu acei ochi blânzi, acel abis plin de dragoste în care mă pierdeam atât de uşor. Culoarea vişinie a ochilor lui, erau co o tornadă ce mă desprindea de relitate [ Corect: realitate. ] , ducându-mă în cel mai frumos loc, apropae [ Corect: aproape. ] de inima lui Tomi ce batea cu atât de multă putere la o simplă atingere din partea mea.

Lăsându-mă în continuare pe măna [ Corect: mână. Sedila trebuia să fie â, nu ă. ] lui Vero, încep sa [ Corect: să. Ai uitat sedila ă. ] mă gândesc tot mai mult la întalnirea [ Corect: întâlnirea. ] mea cu Tom. Oare va fi suprins, se va bucura, mă va respinge, va fugi, cum mă va privi de data asta? Cel mai bine ar fi să merg acolo şi să aflu în loc să-mi tot aglomerey [ Corect: aglomerez. ] mintea cu aceste întrebari [ Corect: întrebări. ] la care nu pot primi un răspuns acum. Totuşi, de frica [ Corect: frică. Sedila ă. ] să nu fiu respinsă am mereu tendinţa să bat în retragere. Dar cum a spus şi Vero, trebuie măcar să încerc. Pun pariu că m-ar lovi iar, dacă i-as [ Corect: i-aş. ] spune că mi-e frică să merg acolo. Atenşia [ Corect: atenţia. ] îmi este atrasă de numarul [ Corect: numărul. ] foarte mare de haine pe care prietena meaa început [ Corect: .. mea a început... .] să mi le prezinte, dar eu fiind mai liniştită decât ea, [ Nu se pune virgulă înainte de şi. ] şi ţinând cont că nu ma [ Corect: mă. ] duc într-un club su [ Corect: sau. ] bal, mă îmbrac ăntr-o[ Corect: într-o. ] pereche de blugi negrii şi o bluză mov, mulată, ciymele [ Corect: cizme. Ai făcut şi acordul prost. ] si câteva accesorii, ce urmau sa [ Corect: să. ] fie completate de un palton negru. Am preferat să nu mp [ Corect: mă. ] machez, nu aveam dispozişia [ Corect: dispozitia. ] necesară pentru un astfel de lucru şi nici nu îmi plăcea să se ocupe altcineva de asta, dar la insistenţele lui Vero, am lasat-o sa-mi faca [ Corect: ... lăsat-o să-mi facă... .] unghiile într-un roşu aprins sângeriu, ce ma ducea cu gândul la dragostea înfocată, urmată parcă de mult sănge. Bineînşeles [ Corect: bineînţeles.] trebuia eu sa [ Corect: să. ] stric viziunea perfectă a dragostei cu o imagine ce exprimp [ Corect: exprimă. ] moartea, suferinţa unui cuplu accentuat de mult sănge şi durere. Cred că încep să ma [ Corect: mă. ] transform într-o persoana jalnica [ Corect: persoană jalnică. Sedilele. ] , cel mai aproape de gândire [ Corect: gândirea.] emo. Doamne fereşte! Îmi arunc mânile prin aer, agintăndu-le [ Corect: agitându-le. ] , repetănd în continuu nu, nu, nu, stărnind amuzamentul celor din jur. Se pare ca uşa casei s-a deschis, ceea ce îbseamna ca [ Corect: înseamnă că. ] , [ Deşi e cacofonie nu e nevoie de virgulă. ] Kanaeme a ajuns acasa [ Corect: acasă. ] . Unde naiba a mai fost plecat, nu ştiu, dar nici n-am să mă obosesc să-l întreb.

Vero îmi spune sa-l [ Corect: să-l. ] spionăm pe Kaname, deoarece l-a auzit vorbind la telefon şi chiar voiam să-i ascult şi eu conversaţia. Tot timpul vorbeşte la telefon, [ Nu e nevoie de virgulă. ] seara când vine acasă şi evită să ne spună unde a plecat. Deci e clar că are o iubită şi nu vrea ca noi să aflăm de ea. Hmm [ Vigulă. ] sună foarte interesant şi încep să o iau pe urmele lui Vero, îndreptăndu-ne spre hol, apoi ne ascundem dupa un dulapior [ Corect: după; dulăpior. ] să ascultam [ Corect: ascultăm. ] conversaţia lui Kaname. Îl văd cum se duce la fereastră şi îşi aprinde, bineînşeles [ Corect: bineînţeles. Pui virgulă după bineînţeles, izolezi termenul de propoziţia, că nu se duce la fereastră şi aproape oh la naiba. Logic. ] o ţigară, ah, la naiba, cu miros de cireşe, ceea ce-mi trezeşte amintiri. Nu am să uit niciodată, [ Fără virgulă. ] cum Tom m-a învăţat să fumez la râu, pe patura lui, din acele ţigări cu miros de cireşe. Lăsând asta deoparte îmi ciulesc urechile să aud mai bine ce vorbeşte Kaname la telefon.
- De ce doamne [ Corect: Doamne.] iarta-ma [ Corect: iartă-mă. ] , i-ai spus lui că o ascund pe roşcată la mine? Ce dracului a fost în capul tau, de i-ai spus? Parcă trebuia să fie secret, tu chiar vrei să-l faci să se simtă din ce în ce mai rau? Nu este de ajuns cât a plăns [ Corect: plâns.] şi a suferit? Nu mai aduce şi tu vorba de ea, cănd este el prin preajmă, plus că nu vreau să mă urască pe mine. Cine ştie la ce se găndeşte acum? Şi în plus...

Dumnezeule?! [ Corect ar fi fost să pui virgulă după " Dumnezeule " după care continuai propoziţia. ] La ce naiba se referă Kaname? Acum pot să jur că nu vorbeşte cu iubita lui, ci cu un prieten. Dar ce legătură are asta cu mine? Doar am auzit cuvăntul roşcată. Eu sunt singura roşcată din încăperea asta. Din cauză ca Vero se agită ca la concert, am alunecat şi am căzut de dupa dulap. Stănd în fund pe podea cu ochii închişi, mă rugam să nu mă fi auzit Kaname, dar era prea târziu, deoarece îl aud cum se scuză şi închide telefonul, venind spre ~~locaţia~~ [ Se află la restaurant ca să spunem locaţie? Nu. Corect ar fi fost : spre locul. ] în care mă aflam eu şi cu Vero, care m-a adus în situaţia asta jenantă. Cel care ne găzduieşte, [ Fără virgulă. ] vine la mine si mă ajută să mă ridic de pe podea, cuprinzăndu-mă de măini [ Corect: mâini. ] , apoi lipindu-mă de abdomenul sau [ Corect: său. ] . Se dă doi paşi în spate şi mă examinează din cap până în picioare, mângâindu-şi barba imaginară, apoi mă întreabă nedumerit.
- Trecând peste jocul vostru stupid de-a spionii, de ce te-ai îmbracat [ Corect: îmbrăcat. ] aşa, Hera?
- Ţi-am spus că mă duc la Tom, nu-i aşa, Kaname? Apropo, cu cine vorbeai de mi-am confirmat prezenţa în subiectul vostru? Acesta era suprins, probabil se întreba cţt [ Corect: cât. ] de mult am auzit din conversaţia pe care a purtat-o, ~~dar nu prea am auzit multe din cauză că Vero se mişca continuu.~~ Corect ar fi fost: " dar aproape mai nimic nu a ajuns la urechile mele, asta numai din cauza gălăgiei ce-o făcea Vero. " ]
- Schimbare de plan - îmi spune acesta luăndu-mă de braţ, ducăndu-mă înapoi în cameră - N-ai să mai pleci nicăieri, pur şi simplu vei sta aici, să nu mai aud alte comentarii, este prea periculos, înţeles?

Am început sp [ Corect: să. ] ţip şi sa-l [ Corect: să-l. ] lovesc cu palmele, dar era inutil. Tot ce spunea era să nu plec nicăieri şi să stau în casă o perioada [ Corect: perioadă. ] , dar de ce? De ce dintr-o dată s-a răzgândit? Parcă mă susţinea? Chiar toată lumea a luat-o razna în casa asta? Vero m-a lovit azi-dimneaţă, ceea ce nu făcut niciodată. iar acum Kaname mă ameninţă că dacă nu stau în casă voi avea probleme mari cu el. Ce dracu se întâmplă, aş vrea să ştiu şi eu? [ Punct, nu semnul întrebării. ] Evident, am întrebat ce naiba se întămplă [ Corect: întâmplă. ] , dar nu am primit nici un răspuns. Măcar de ar veni toate aceste lucruri cu o explicaţie credibilă. Cu cine dracu a vorbit Kaname la telefon de mă avertizează acum să stau în casă? Dacă păna acum o oră voiam să rămân aici, acum s-a schimbat situaţia. Nu-mi pasă ce crede Kaname, eu tot am să plec. Nu pot să cred că m-a încuiat în cameră şi a luat-o şi pe Vero cu el. Cred ca [ Corect: că. ] şi-a dat seama, ca ea m-ar fi ajutat să scap din încaperea [ Corect: încăperea. ] asta, dar [ Virgulă. ] Damne [ Virgulă. Corect: Doamne. ] ce ar trebui să faca [ Corect: faca. ] cum? Am început să ţip, sa plăng [ Corect: să plâng. ] şi să urlu în cel mai rău hal să ma lase să plec, batând [ Corect: bătând. ] cu pumnii şi picioarele în uşa asta nenorocită care mă ţine aici. Indiferent cât de mult ţtipam [ Corect: ţipam. ] să-mi dea drumul, nu primeam nici un raspuns [ Corect: răspuns. ] . Chiar l-am amentinşat [ Corect: ameninţat. ] pe Kanaem [ Corect: Kaname. ] că am sa-i [ Corect: să-i. ] demolez casa, dar tot ncii un răspuns. Ori îmi face în ciudă, ori îi pasă de siguranţa mea, iar asta mă pune pe gănduri [ Corect: gânduri. ] , dar nu cred că am să mor dacă ma [ Corect: mă. ] duc sa-l vad [ Corect: să-l văd. ] pe Tom, ce naiba! Are spadasini ninja la usă [ Corect: uşă. ] ? Cine dracu e la el, [ Fără virgula. ] de risc să fiu în pericol? Acum chiar că m-am enervat şi mai ales pentru faptul că nu primesc nici o explicaţie. Numai de-a naibi voi sări pe geam şi voi pleca la Tom, doar eram la etajul 1. [ Încurci rău timpurile, nu ştiu cum să zic, dar foloseşti două tipmuri diferite într-o frază, ceea ce nu e deloc bine. De obicei se alege un singur timp la care se narează, trecut sau prezent. Eu aleg prezentul, nu ştiu de unde până unde am ajuns să scriu la prezent, dar la trecut nu prea pot, mă încurc. Văd că tu scrii mai mult la trecut, deci ai grijă şi elimină timpurile la prezent ori schimbă-le în trecut. ]

Totuşi nu puteam să sar aşa, deci, [ Fără virgulă. ] mă aşez umpic jos [ Virgula. ] pe covorul mole [ virgulă din nou, deoarece izolăm această structură cu rol de a detalia anumite lucruri. ] să mă gândesc la o soluţie. Cum aş putea să plec din camera asta norocită [ Corect: nenorocită. ] ? Privind în jur ca un şoim ce-şi urmareşte prada, observ numarul [ Corect: numărul. ] exagerat de cearşafuri ce zăceau prin cameră, apoi privesc spre ferestra [ Corect: fereastră. ] şi observ caă [ Corect: că. ] pot lega cearşafurile, pe care am să le împletesc, de calorifer şi ~~să mă las uşor pe geam~~ [ Corect: " şi să mă pot lăsa pe geam, coborând uşor-uşor. " ] . Nu cred că este periculos având în vedere că suntem la etajul unu. [ Virgulă şi continui cu propoziţia următoare. ] Vorba lui Vero, trebuie să risc orice pentru dragostea mea. Încă nu s-a stins focul pasiunii din inima mea. Probabil, Kaname mă va urî de moarte, dar nu-mi pasă, el a ales să mă încuie ca un căşel [ Corect: căţel. ] aici. Dacă are impresia că voi sta cuminte, fară să fac nimic, se înşeală. ~~Exact cum mi-am propus, leg cearşafurile între ele, apoi le leg de calorifer.~~ [ Ai mai zis asta, te repeţi foarte mult, lucru obositor. ] Mă uit pe geam jos şi îmi fac cruce~~, totuşi, îmi era puţin frică, de ce m-aş ascunde?~~ [ Corect: "... văzând distanţa, fiindu-mi frică, în ciuda curajului pe care-l am. " ] Strangănd [ Corect: strângând. ] tare din ochi, gandindu-mă [ Corect: gândindu-mă. ] doar că trebuie să ajung la Tomi, pun un picior pe geam, luând creaşia [ Huh? Am încercat să deluşesc cuvântul, dar nu înţeleg nimic. ] mea în mână şi fix cţnd [ Corect: când. ] am vrut să mă las ~~uşor~~ pe ferestra, Kaname şi Vero intra [ Corect: intra. ] în cameră. Cand [ Repetitie, mai mult ca evidentă. Puteai spune: " Kaname şi Vero văzându-mă ce vreau să fac .... " ] m-au vazut, Vero a rămas uimită, iar Kaname a început să ţipe la mine să ma [ Corect: mă. ] dau jos de acolo, fiindcă era periculos, apoi s-a întreptat [ Corect: îndreptat. ] spre mine furios să ma [ Corect: mă. ] dezlipească de geamul ăsta, care era singura mea slvare [ Corect: salvare. ] , dar a fost prea tărziu [ Corect: târziu. ] . Înghiţind în sec, ~~nemaişinînd~~ [ Corect: fară să mai ţin .... ] cont de frica ce pusese stăpanire [ Corect: stăpânire. ] pe mine şi apropae [ Corect: aproape. ] că îmi înmuia picioarele, m-am lasat [ Corect: lăsat. ] repede pe geam şi ~~am cazut pe vine pe asfalt~~ Corect: " .. am picat pe vine, precum o pisică, pe asfalt. " , apoi am alergat în cel mai rapid mod spre poarta [ Corect: poarta. ] , ~~să sar gardul pentru ca pun pariu că a încuiat şi poarta~~. Nu m-am mai uitat în spate de teamă să nu-l văd pe Kaname cum ma [ Corect: mă . ] urmăreşte, chiar dacă nu o făcea. Fugeam ~~foarte~~ repede să scap de această închisoare care mă ţnea [ Corect: ţinea. ] la distanta [ Corect: distanţă. ] de doar cinsprezece [ Corect: cincisprezece. ] minute de Tom.

Căutam în geanta mea, sperănd să am vreo cheie de la poartă, dar fără speranţă, aşa că am fost nevoită să sar gardul. Ţinăndu-mă străns [ Corect: ţinându-mă; strâns. ] de el, punând picioarele cu grija [ Corect: grijă. ] să sar, am reuşit, dar ~~m-am julit cam rău la piciorul stâng~~ [ Corect: " ... julindu-mă la piciorul stâng, provocându-mi sângele. " Sună mai bine, nu crezi? ] . ~~Ce mai conta în momentul acesta,~~ tot ce conta pentru mine acum, [ Fără virgulă. ] era să ajung la Tom şi sa-mi [ Corect: să-mi. ] cer iertare. Îmi pare rau [ Corect: rău. ] Kaneme, dar dragostea mea arde mult mai tare ca furia ce te-a cuprins. ~~Cautănd prin geantăam găsit~~ [ Te repeţi de prea multe ori, reiei acelaşi început de propoziţie şi devine îngrozitor de enervant, pe mine mă exasperează. Corect: Găsind. ] cruciuliţa lui Tom, pe care o purta mereu la gât şi pe care mi-a dăruit-o, spunăndu-mi că îmi va aduce noroc. [ Ai zis ceva de cruciuliţă, dar unde-i predicatul frazei, nu predicat la prorpiu. Trebuia să continui că îi aduce aminte de anumite scene pe care le-a avut împreună cu el. Nu are logică ce-ai scris tu. ] ~~Găndindu-ma la asta şi privind cruciuliţa în timp ce alergam ca o nebună pe stradă,~~ [ Te repeţi de prea multe ori, ajungi să aberezi crezând că descrii, dar din contră. Ar fi trebui să vină în continuare partea care nu am tăiat-o din frază. ] am prins mai mult curaj şi speranţă. Am strâns lanţişorul [ Corect: lănţişorul. ] ~~tare~~ în mână şi am fugit cât de repede am putut spre apartamentul lui Tom. Sper ca totul să fie în regulă când voi ajunge acolo...

Sper să va placă acest capitol, aştept părerile voastre şi scuzaşi eventualele greşeli. Ma bucur mult că va place, mulţumesc pentru comuri, sper să nu vă dezamăgesc. " hug "

Ehh, acum să trecem la ce trebuie să ştii tu despre tot ce-ai scris.

Idee - E interesantă, într-o măsură, deşi unele acţiuni secundare sunt banale, le-am mai întâlnit în multe alte ficuri. Ca de exemplul faptul că ei îi este interzis să se mai vadă cu Tom, lucru deja întâlnit în atâtea ficuri, dar tu ai motivul declansării acţiunii, intriga, originală, are un plus de creativitate, lucru bun.
Titlu - Deşi titlu are legătură cu ficul tau, este sec, banal, pe mine mă lasă rece, nu îmi trezeşte nici o curiozitate să intru să văd despre ce e vorba, chiar dacă relativ ce-ai scris ar fi bun sau nu.
Descriere - Aici o să specific mai multe. Cum ar fi că aberezi, deoarece încerci să faci capitolele mari, te repeţi cu o acţiune de mai multe ori, lucru stresant şi plictisitor. Tinzi să repeţi din nou ce face personajul, după căteva fraze în care îi descrii sentimentele, lucru care enervează automat cititorul, doarece el ştia deja că se ridicase, nu mai era nevoie să mai precizezi odată. De obicei când descrii o acţiune şi introduci şi sentimentele, tinzi ca începutul frazei să conincidă cu alt început al unei alte fraze. Am văzut undeva că te-ai reperat cu " în timp ce caut în geantă ". Tu practic nu continui acţiunea personajul, ci spefici din nou ce făcea, lucru nu tocmai bun. Te-aş sfătui să nu mai faci aşa , spui direct ce s-a întâmplat, nu să ne reaminteşti ce făcea.
Tinzi să te repeţi foarte mult şi la sentimente, vrei să descrii cât mai mult, lucru care nu-mi place, pentru că nu ţi-am spus niciodată să descrii la prostie sentimentele. Te repeţi, devine banal, chiar stresant şi nu mai am chef să citesc nimic. Pe lânga asta ne precizezi foarte multe detalii, cum că ar strânge tare la piept o pernă sau restul, ai observat că ţi-am tăiat în unele locuri pentru că nu era nevoie de acele informaţii. Sper că ai înţeles la mă refeream.
Acţiune - Nu mai este rapidă, îmi place, decurge normal.
Dialog - Nu este sec, dar ar trebui să nu mai descrii atât de mult sentimentele prin dialog. De exemplu când îi replica Vero că nu trebuie să se lase bătută, ai insistat prea mult pe acest aspect şi cu timpul devenea plictisitor.
Estetică - Arată cu mult mai bine, mă bucur că aici stai chiar perfect.
Greşeli de tastare/ortografie - Ţi le-am precizat mai sus. Te-aş sfătui să-ţi alegi un singur timp verbal. Prezent sau trecut? Alegerea ta, dar din momentul în care ţi-ai ales, să zicem, trecut, scrie numai la trecut, verifică propoziţia/ fraza şi fi sigură că nu ai o greşeală şi apare alt timp. Pe lângă asta ţi-aş mai sugera să-ţi corectezi de două ori capitolele înainte să postezi, ca să poţi corecta diacriticele, pe care le pui cam prost. Aşa e la început, cu timpul o să fie mai uşor.

În rest nu mai am nimic de specificat, mă bucur mult că ai evoluat, dar am fost mai dură acum pentru că ştiu că poţi mai mult, deci nu mă îndoiesc că nu ai fi capabilă să asculţi sfaturile mele. Îmi face plăcere să te ajut, mai ales când văd că roadele nu ezită să apară după o muncă constantă. a hug

Subiect: Re: Femeia,focul pasiunii.[+16] Joi 04 Apr 2013, 21:03

Yoy! Trei capitole! =)) Deci mai vreau.. Vreau, vreau, vreau, vreau, vreau, vreau, vreau.. (GOO) Am facut numarul necesar de cuvinte? :)) Nu de alta, dar nu vreau sa te plictisesc cu chestii de genul 'Scrii din ce in ce mai bine' sau 'Imi place mult', pentru ca stii deja asta. Mersi ca m-ai anuntat, apropo.. :D
Abia astept sa se intalneasca cei doi, sa se impace si sa porneasca in urmatoarea aventura! =)) Sa ai spor la scris si la idei! Te pup dulce! :*

Subiect: Re: Femeia,focul pasiunii.[+16] Vin 05 Apr 2013, 17:07

O Doamne cate am pierdut. S-au iubit s-au certat s-au despartit unul a ajuns la spital celalalt la un prieten. Marco e un nesimtit. Am aflat atatea ca nici nu cred ca am asimilat totul. Sunt foarte nesimtita ca am pierdut atatea...insa ficul imi place la nebunie. E minunat. Asa ca astept next si sa ma anunti.

Subiect: Femaia, focul pasiunii.[+16] Sam 06 Apr 2013, 00:56

Capitolul 25

Din perspectiva Herei

Alergam cu toată fiinţa mea spre casa lui Tom, ţinând strâns în mână cruciuliţa lui. Speram din suflet să-l găsesc acasă, singur. Aveam atâtea lucruri să-i spun, încât nici nu mai ştiam cum să-mi fac ordine în gănduri, în aşa fel încât să înţeleagă cât de rău îmi părea, cât de mult îl iubeam. Totuşi, gânduri negative ce-şi făceau apariţia în mintea mea, m-au făcut să mă opresc din alergat, am încetinit pasul, aproape că stăteam pe loc. Mergeam pe aleea întunecată, cu capul în pământ, ştergându-mi lacrimile ce nu ezitau să-mi inunde chipul. În fiecare secundă mă gândeam la umilinţa ce putea să-mi marcheze existenţa şi continuam să-mi amplific gândurile cu teama de a fi respinsă de Tom. Cu fiecare pas pe care-l făceam, pe trotuarul crăpat, aveam tendinţa să renunţ si să mă întorc înapoi la Kaname. Am privit din nou cruciuliţa norocoasă. Încercam să mă conving că poate exista o şansă, merita să încerc, nu aveam nimic de pierdut. Gândindu-mă apoi la posibilitatea de a fi iertată şi la palmele lui Vero, care urmau să facă din nou contact cu obrazul meu, în caz că mă întorceam acasă fară să fi ajuns la Tom, am continuat să merg.

Puteam să număr pe degete paşii pe care îi mai aveam păna ajungeam la el. Distanţa devenea din ce în ce mai mică, se scurgea precum nisipul din clepsidră, iar pomii ce erau aşezaţi în jurul casei, parcă imi transmiteau un dulce bun venit, prin modul lor de a-şi scutura frunzele, ce se desprindeau de crenguţe datorită vântului nemilos. Nu era prea blând nici cu mine. Parul îmi zbura în toate direcţiile, iar lacrimile se detaşau de obrazul meu, fiind risipite în văzduh. Mi-am ridicat privirea către locuinţă. Figura mea nu exprima nimic, eram miscată de faptul că mă aflam acolo, în faţa casei lui. Mi-am trecut uşor o mână prin păr, pentru a putea observa mai bine. Îl căutam cu privirea si înghiţeam in sec. Îmi era teamă să dau ochii cu el şi, din această cauză, am mers în curtea din spate. Simţeam nevoia să-l urmăresc mai întâi, fară să-mi observe prezenţa, pentru a-mi face curaj să-i cer iertare.

M-am lăsat uşor pe vine, mergând precum un soricel ce a venit să fure o bucăţica de cascaval, şi am înaintat către încăperea specială a lui Tom. Locul în care avea de gând să facă o baie termală, iar înainte să plec eu din casă, pusese doar ferestrele, piscina fiind doar săpată. Am tras cu ochiul în încăpere, lăsându-i genunchii să alunece pe pământ, pentru a nu mă observa nimeni. Înima mea îşi amplifica batăile, respiraţia acdelerâdu-se, iar emoţiile ce se declanşau înăuntrul meu mă făceau să tremur, aproape că-mi pierdeam echilibrul când l-am văzut, stând cu spatele, încercând să deschidă, probabil, o cutie de vopsea. Îi priveam corpul, picături de transpiraţie scurgându-se pe pielea lui catifelată, lipsită de imperfecţiuni. Avea doar o pereche de blugi si am observat bandajul ce-i inconjura talia. La dracu cu Cristma! Era rănit, iar eu nici nu am îndrăznit să-l vizitez când era în spital, chiar eram un monstru.
Înghiţind în sec, m-am ridicat în picioare, palma mea făcând iar contact cu geamul rece. Am mers câţiva pasi spre usa din stănga mea, eram pregătită să-l văd, să vorbesc cu el, să-l strâng în braţe... Totusi, imi era frică, in ciuda dorinţei arzătoare de-al revedea.

În momentul în care am vrut să deschid uşa încăperii, am simţit cum o mână m-a tras de braţ, atât de puternic, încât am crezut ca mi l-a rupt. Persoana ce mă tinea strâns, era prea puternică să mai fi făcut ceva. M-a luat atât de brutal pe urmele sale, trăgând de mine, de parcă eram o păpuşă, încât m-am rănit la mână, provocându-mi sângele. Doamne, mă gândeam dacă era un om sau un animal sălbatic. Am ajuns apoi într-un colţ din grădină, adăpostit de pomi fructiferi, unde erau câteva băncuţe. Stăteam acolo cu Tom, seara, savurând o cafea sau un suc, iar în unele zile priveam stelele, împărtăşind tot felul de dorinţe. Cum naiba, putea şti persoana ce mă trata ca pe o jucărie, orice colţişor legat de casa asta, era prea de tot. Intr-un moment de ezitare, când mi-.a dat drumul la mână, am vrut să fug, dar, văzând ce aveam de gand, palma lui a facut contact cu obrazul meu, înroşindu-l. De ce primeam numai lovituri în ultima vreme, atat sentimentale cat si fizice, psihice? Înebuneam de tot. Era uimitor cum puteam să-mi controlez furia ce-mi curgea prin vene. Poate reuşeam din cauza fricii de nu a fi omorâtă de acel bădăran. Îl uram din toată inima, îmi doream să-l omor cu mâna mea, dar eram prea slabă pentru astfel de acţiuni. Nu cred că aveam curajul să fac un asemenea lucru, nici măcar nu am fost in stare să ţip sau să-i trag o palma din cauza asta.

- Ce naiba mai vrei de la mine si de la viaţa mea, monstrule?! Dă-mi drumul si lasă-mă să vorbesc cu Tom sau...
- Sau ce? M-a întreabat Marco, râzând de mine. Adevarul era ca, deşi încercam să par dură, amândoi ştiam că îmi era imposibil să fac ceva în legatură cu cele întâmplate.

M-am uitat urât la el, strâmbându-mă, înjurându-l, ameninţându-l cu poliţia, dar era în zadar. Tot ce făcea era să râdă de mine. Totuşi, în momentul în care s-a săturat să-mi asculte insultele şi ameninţările, m-a cuprins cu mâinile sale puternice de gât, capul meu făcând contact cu un pom fructifer. Am crezut că avea de gând să mă omoare fix în acel loc, chiar îi plăcea să se joace cu sentimentele şi respiraţia mea, aproape că nu mai aveam aer. L-am muşcat de mână pentru a slăbi strânsoarea. Se uita fix în ochii mei, scoţând apoi din haină un pistol pe care l-a indreptat spre capul meu, ce era în continuare sprijinit de acel pom.
- Dacă te mai bagi vreodată în planurile mele te voi ucide fară milă, copilo! Nu vreau să mai vii vreodată la Tom ca să-l întorci cu tâmpeniile tale. Mai pe scurt, daca vii la el, te omor. M-am săturat ca un copil să se bage în planurile mele. Dacă tot ai timp să urmăreşti un bărbat care te urăşte, de ce nu-ţi faci timp sa-ţi vizitezi bunica, ce zace moartă în cimitirul din apropiere?
Aveam gura pană în pământ de umită ce eram. Cum adică bunica mea era moartă? Când murise? Doar nu el a fost cel care a omorât-o? Văzându-i zâmbetul malefic, plăcerea cu care spusese ultima frază, mi-a confirmat că aşa este. Suferinţa ce-mi străbătea în acel moment corpul, m-a facut să plâng în cel mai râu hal, căzând apoi pe vine, fiind eliberata de Marco. Eram distrusă, zăcând pe jos, blestemându-mi zilele. Cum putea fi atât de rece, fără inimă, cu ce îl încurca bunica mea săraca..?

- Eşti un monstru... – i-a spus cu vocea tremurată, printre lacrimile ce nu încetau să curgă, acesta confirmandu-mi spusele în legătură cu moartea bunicii – Mai bine ucide-mă aici şi acum! De ce nu o faci? Omoară-mă, haide! I-am spus, prinzându-l de mână, îndreptându-i pistolul spre mine.
- Hm, eşti aşa simpatică. - mi-a spus în timp ce se îndepărta de mine, ascunzându-şi pistolul în haină. - Dacă te-aş ucide unde ar mai fi distracţa? Îmi place să văd cum iţi pierzi minţile încet, încet, cum te scurgi din existenţă precum un râu ce urmează să fie secat din cauza căldurii. Eşti patetică.
- Fie, ai câştigat, n-am să mai vin la Tom niciodată, este numai al tău, dar promite-mi un singur lucru... – şi-a îndreaptat privirea plină de uimire spre mine, aşteptând să-mi continui spusele – Nu-l ucide pe Tom si nu-l face să sufere, atât te rog.
- Hm...prea bine, atunci – mi-a spus, mângâindu-mă pe cap părinteşte. Doamne, câtă nesimţire putea exista în acest om? S-a uitat împrejur şi a cules câteva flori, apoi a venit sa mi le înmâneze – acestea sunt pentru bunica ta, Dumnezeu s-o ierte. Acum fugi la Kaname şi nu uita să te opreşti la cimitir.
- Să te ia dracu! Am stigat după el, în timp ce se îndrepta spre încăperea unde lucra Tom. Am ieşit din curtea casei, fară să mă vadă nimeni, resemnându-mă. Nu puteam concura cu un astfel de specimen.

Cum a putut să-mi facă una ca asta? Mă simţeam chiar mai rău decât înainte, mă simteam total lipsită de putere, eram ca o legumă ce mergea pe stradă, reflectând asupra celor întâmplate. Era un nemernic! Tot ce puteam face era sa vizitez mormântul bunicii, care nici nu ştiam unde se afla, trebuia eu sa-l caut prin cimitir şi să mă rog la Dumnezeu pentru... nici eu nu ştiam pentru ce să mă rog, oricum nu mai aveam puterea să sper. Poate aşa trebuia să fie dacă m-am băgat în lucruri ce nu erau de mine, dacă am înşelat, dacă am facut lucruri necurate şi i-am rănit pe cei din jurul meu. Eram predestinată eşecului, mă întrebam dacă mai există, totuşi, o şansă dea-mi recapăta existenta sau dacă urma să-l mai văd vreodata pe Tom. Atâtea gânduri se duelau în mintea mea, încât am adormit fix lângă poarta cimitirului, lăsând doar vântul aspru şi rece să se joace in parul meu, gândurile mele aspirând către o lume necunoscută...

Sper că v-a plăcut acest capitol, aştept părerile voastre. Vă pup.

Subiect: Re: Femeia,focul pasiunii.[+16] Sam 06 Apr 2013, 01:15

Vreau. Omor. Marco. Acum. (D) Tipul ala are nevoie de o lectie... sau mai multe, iar eu sunt dornica sa il invat tot ce este necesar, de la cum sa stea in sicriu, pana la cum sa se sufoce atunci cand ramane fara aer, caci am de gand sa il ingrop de viu. :> happy

Trecand insa peste momentul meu de nebunie, mi-a placut cum au decurs lucrurile in acest capitol, m-ai surprins cu aparitia lui Marco, nu ma asteptam ca Hera sa nu poata vorbi cu Tom pentru a lamuri lucrurile. Am vazut cateva greseli de tastare, vreo trei cred ca erau in total, dar de data asta ai fostmai atenta cu diacriticele, lucru bun. Nu stiu unde se va ajunge cu toate astea si cum ii va demonstra Hera lui Tom ca il iubeste si ca totul a fost o MARE neintelegere, dar astept cu nerabdare nextul. Te pup si iti multumesc pentru anunt. :*

Subiect: Re: Femeia,focul pasiunii.[+16] Dum 14 Apr 2013, 13:11

Nu pot sa cred ca cei doi nu au reusit sa vorbeasca.Cand vine vorba de Marco nu ma mai surprinde nimic si totusi cred ca si ticalosia are o limita pe care el a reusit sa o depaseasca.Multumesc de anunt si te rog sa o lasi pe Choco sa il aranjeze pe Marco iar daca are nevioe de ajutor cand il ingroapa ma ofer sa o ajut.

Subiect: Femeia, focul pasiunii.[+16] Dum 14 Apr 2013, 20:18

Capitolul 26

Din perspectiva Herei

Razele jucause ale soarelui isi atintesc lumina orbitoare asupra pleoapelor mele, ce se deschid usor, lasand la iveala doi ochi verzi secati de atatea lacrimi. Ma uit pe cer, apoi imi las privirea sa alunece pe lucrurile din jurul meu si observ ca sunt afara, sprijinita de poarta cimitirului. Dumnezeule, am fost atat de suparata incat nici nu mi-a pasat daca mai ajung acasa. Imi ridic usor mana in dreptul fetei, despartind degetele, uitandu-ma printre ele. Tremur. Sentimentul acesta de durere inca nu m-a parasit si eu nu stiu ce as putea sa fac, ca sa ma linistesc. Totusi, nu pot sa raman spijinita de poarta asta veche si ruginita, de parca as cersi ceva desi, chiar fac asta. Cersesc iubirea lui Tom si ma rog sa o am inapoi,dar cred ca este deja imposibil. Nu cu Marco prin preajma. Inca nu pot sa cred ca s-a mutat la Tom. Cel mai probabil va sta acolo pana cand ii baga tot felul de prostii in cap si se asigura ca va sta de partea lui. Ma ridic incet de jos, inca fiind ametita si imi duc o mana pe cap, lasand degetele libere prin parul meu ciufulit. Probabil aratam oribil. Urasc asta. Ma simt murdara si as vrea din inima sa ma aflu acum sub picaturile firbinti ale dusului, care ar putea sa ma scoata cat de cat din starea asta muribunda. Dar fara folos, trebuie sa accept asta, iar cel mai bun lucru ar fi sa caut momantul bunicii mele, ce se afla pe undeva prin cimitirul acesta vechi si inspaimantator. Imi scutur pantalonii cu palmele si intru pe poarta cimiturului ca sa caut mormantul.

Pasesc apasat cu oarecare teama. Mereu m-au speriat cimitirele si uram sa merg la vreo inmormantare. Simplu fapt ca aveam in fata ochilor un om mort, lipsit de viata, ma ingrozea. Sunt genul care crede oarecum in fantome si spirite malefice, iar acum nu-mi vine a crede ca pasesc pe teritoriul celor morti. Mai merg cativa pasi si imi arunc privirea asupra peisajului sumbru ce era conturat de mii de pietre funerare, cu diferite nume ale oamenilor ce si-au pierdut viata. Ai putea spune ca locul asta are culoare din cauza coroanelor de flori ce sunt sprijinite de cruci. Aerul este rece si imi face pielea de gaina, iar crengile lipsite de fruze ale copacilor care au o forma foarte ciudata ma sperie. Chiar daca vreau sa plec cat mai repede din acest loc al groazei si vreau foarte mult sa inchid ochii pentru a nu mai vedea acest peisaj, trebuie sa caut in continuare cu privirea mormantul bunicii mele. Pana nu o gasesc, nu pot pleca de aici. Macar atat sa fac, dupa ce ca am plecat fara sa-i spun ceva. Probabil, a fost ingrijorata pentru mine. Acum regret ca nu am avut sansa sa o mai vad, sa-i mai spun ceva sau, macar, sa-i multumesc ca m-a crescut, in ciuda faptului ca ma batea si nu ma intelegea. M-a crescut, iar pentru asta am respectat-o si am iubit-o. Imi doresc atat de mult sa o mai vad macar o data, sa-i mai spun doar cateva cuvinte de ramas bun, dar destinul meu este sa mi se ia toti cei care-mi sunt dragi.

Mai merg o bucata mare de drum si observ un grup de ciori cum ma privesc amenintator. Este imaginatia mea sau chiar au privirea tintita spre mine? Vad cum pasarea neagra cu cioc ascutit scoate un sunet infiorator si isi lasa aripile libere zburand cu toata puterea spre mine, in urma ei fiind grupul de ciori, care ma sperie ingrozitor. Cum le vad ca vin spre mine cu viteza asta, ma intorc cu spatele si incep sa alerg cat de tare pot. Nu as recunoaste niciodata asta in fata celorlalti, dar chiar ma sperie pasarile astea negre. Parca ar fii mesagerii mortii. Incercand sa ma uit inapoi, pentru a vedea daca mai sunt urmarita de ele, ma impiedic de proprile-mi picioare si cad jos, zdruncinandu-mi copul. Stau intinsa si privesc pe cer si vad cum ele zboara deasupra mea, apoi se indreapta catre alta directie. Ma dau batuta. Cimitirul nu este un loc in care sa vii cand vrei, fara ca paznicii astia mici si negrii, ciorile sa nu te atace de parc ai fi cine stie ce intrus, la naiba cu ele! Imi las mainile lipere pe pamantul moale, apoi imi infic unghiile in pamant si arunc bucati de pamant la nimereala, scuipand injuraturi. Cine naiba m-a pus sa vin aici? Mai rau nici ca se putea, oricum nu am sa gasesc in veci momantul bunicii. Ma intreb daca Marco mi-a spus sincer ca ea se afla aici, sau pur si simplu i-a dat foc si tine cenusa secreta ca sa ma omoare pe mine cu ea, probabil. La naiba cu cimiturl asta, si cu ciorile, si cu Marco! Ah! M-am zgaruat la deget. Observ cum sangele se prelinje in voie pe mana mea, si la naiba chiar ustura. Un gest necontrolat ma face sa-mi bag degetul in gura, pentru a-mi ameliora usturimea.

- Hei, hei esti bine, fetit-o? Te-ai lovit? Ce te aduce in acest loc?
Imi indrept capul catre locul de unde s-a auzit aceasta vocea frumoasa si calda, si vad o silueta cum sta in genunci langa mine, mangaindu-ma pe cap, parinteste. Ma uit la ea si raman uimita de frumusetea ei orbitoare. Uimitor! Parca era o zeita. Parul ei argintiu ii aluneca usor pe decolteul vizibil, foarte frumos si lung, chiar foarte lung. Parfumul ei dulce ma face sa zambesc. Imi revin, dand usor din cap si ii raspund la intrebare.
- Eu? Eu... pai eu sunt aici sa-mi caut bunica ce zace moarta. Doar ca nu am aflat cand a murit si... nu stiu unde sa-i gasesc mormantul. Ii spun intristata, scapand un oftat printre buzele-mi tremurande
- Imi pare rau pentru asta, cred ca ti-e greu... Cum se numea bunica ta? Imi spune autandu-ma sa ma ridic de jos, prinzandu-ma de mana.
Dupa ce ma ridic si ma scutur cu palemele pe hainele pline de praf, imi ridic privirea uitandu-ma in ochii ei.
- Se numea Camelia Hanabi... ii spun uitandu-ma in continuare in ochii ei sclipitori, Dumnezeule imi erau atat de familiari!
Fara a mai spune ceva, ma ia de mana, tragandu-ma pe urmele ei. O intreb unde mergem, dar nu primesc nici un raspuns. Poate ca nu ar trebui sa am incredere in straini, dar acum chiar nu mai imi pasa ce se intampla cu viata mea. Merg pe urmele ei, analizand-o in continuare. Este atat de gratioasa cand merge, iar parul ei lung este atat de frumos si matasos. Chiar stau sa ma intreb de unde a venit. Vocea cu care imi spune sa ma grabesc este atat de calma, atat de blanda, protectiva. Ma face sa zambesc, chiar daca nu am vreun motiv sa o fac, dar pur si simplu o fac. O tin mai strans de mana, semn ca am incredere in ea. Isi intoarce capul si imi zambeste, provocandu-mi fiori. Este extrem de frumoasa. Dar oare ea ce cauta aici atat de devreme? Ma intreb pe cine a pierdut, cred ca ii este greu.
Mai mergem cativa pasi printre pietrele funerare, pe care imi aluneca privirea cu groaza si ne oprim in fata a doua morminte. O vad pe femeia din fata mea cum se aseaza in genunchi langa un momant din cele doua, apoi isi indreapta privirea spre mine si zambeste.
- Cel din dreapta, este mormantul bunicii tale. Mi-am adus aminte ca numele ei este scris fix langa... - ia o pauza si vad cum lacrimi i se scurg din acei ochi indurerati. - langa sotul meu, Dumnezeu sa-l ierte pentru greseala pe care facut-o.
Ma asez si eu in genunchi pe pamantul moale, si ii pun o mana pe spate, mangaind-o sa o linistesc, deoarece incepe sa planga din ce in ce mai tare. Aproape se ineaca cu lacrimile. Imi aluneca privirea si pe mormantul bunicii, si lacrimile nu ezita sa curga si din ochii mei.
- Hei nu mai plange... sotul tau nu a vrut sa moara, asa a hotarat Dumnezeu.
- Aici gresesti... este numai vina mea ca el a murit, singur si-a facut-o, doar din vina mea... Imi spune incercand sa afiseze un zambet, doar ca de data asta nu-i prea reuseste. Totusi, ma uimesc cuvintele ei. Ma intreb ce a facut atat de rau, incat sotul ei sa fi renuntat la viata. As vrea sa-i mai spun ceva, dar probabil as intrista-o mai tare. Imi e greu sa o vad cum plange, probabil l-a iubit foarte mult. As vrea sa o intreb despre sotul ei, dar probabil i-ar fi greu sa vorbeasca despre el. Imi duc apoi privirea catre mormantul din stanga, pe acre era scris numele barbatului decedat. Fac ochii mai cand vad ce scrie.
- Barbatul tau... - ii spun eu cu o voce tremurata - se numea Millo Skali? O vad cum isi intoarce privirea spre mine si imi zambeste iar, dand afirmativ din cap.

Acum mie imi umbla tot felul de ganduri prin minte. Skali? Numele acesta, nu se poate, ar fi o coincidenta si in plu mnu imi amintesc de vreun nume Millo Skali. Cu toate ca privind in ochii ei, ma simt de parca as privi in ochii lui Tom. Imi pun o mana pe umarul ei si po privesc mai atent in ochi. Aceiasi ochii visinii plini de dragoste, blanzi, erau identitici. Nu ma mir ca ma face sa zambesc doar cand ma priveste. Dar ar fi imposibil nu-i asa? Parca mi-e frica sa o intreb ceva in legatura cu trecutul ei. Daca este ce banuiesc eu, as intra intr-o mare, dar mare, problema.
- As vrea sa dau timpul inapoi. Sa imi mai vad o data sotul prostut, sa-i explic totul, sa-mi cer iertare pentru tot ce i-am facut si mi-as dori din inima sa-l revad si pe el... dar probabil nu m-ar ierta niciodata ca l-am lasat balta si am plecat cu un bogatas. Imi spune intr-un final, stergandu-si lacrimile. Deja nu mai pot si chiar daca banuielile mele se adeveresc trebuie sa o intreb...
- Ai un fiu nu-i asa? Nu-i asa? o intreb ridicandu-ma in picioare, aceasta privindu-ma uimita. Cred ca nu se astepta la asta, dar tare mi-e frica de raspunsul ei.
- Cum de sti asta? Ma intreaba, asteptand cu sufletul la gura sa-i dau un raspuns explicabil, usor de inteles, dar eu insist cu intrebarile, fiind foarte agitata.
- Cum se numeste fiul tau.
Tace. Inchide ochii si isi incruciseaza mainile la piept, tremurand. Ofteaza sonor de cateva ori, incercand sa-si stapaneasca plansul si in cele din urma imi raspunde.
- Fiul meu se numeste... Tom Skali.
La auzul acestor vorbe, cad la pamant cu gura cascata si cu ochii atintiti catre femeia din fata mea, sau mai bine zis, mama lui Tom...

Sper ca v-a placut acest capitol, astept parerile voastre. Nu este corectat, dar ma voi revansa. Va pup
Ma scuzati ca e asa de scurt, dar nu prea mai am timp de scris.

Subiect: Re: Femeia,focul pasiunii.[+16] Dum 14 Apr 2013, 20:46

Vaaaaii, dupa un car de ani apare si nextul si ce mai next. Adica te rog. what?lol!

Nu stiu unde vrei sa ii duci pe toti astia, cu mine in frunte, dar ce e clar este ca o sa ma tii in suspans pana la urmatorul capitol, caci vreau sa-i vad fata lui Tom cand o vedea-o p-asta. Si vaaaii, am cateva idei foarte interesante despre cum se vor intalni si ce se va intampla, dar cred ca e mult prea sadic, asa ca te las pe tine sa ne incanti cu o continuare pe care o astept. Sa fii atenta ca s-ar putea sa te bantui la noapte ca sa te fac sa scrii mai repede. lough

Te pup si spor la scris in continuare. :*

Subiect: Re: Femeia,focul pasiunii.[+16] Lun 15 Apr 2013, 14:29

Wiiiiii! Soc, soc, soc.. =)) Deci nu ma asteptam la asta. Ti-a luat ceva acest capitol, dar a meritat. Deci nu cred.. Abia astept sa se vada cei doi, dar cred ca mai degraba astept impacarea dintre Tom si Hera. Erau asa de draguti impreuna.. :X :))
Spor la scris, ca vad ca de idei nu duci lipsa :*

Subiect: Femeia, focul pasiunii.[+16] Vin 19 Apr 2013, 19:55

Capitolul 27

Din perspectiva Herei

- Cum se numeste fiul tau?
Tace. Inchide ochii si isi incruciseaza mainile la piept, tremurand. Ofteaza sonor de cateva ori, incercand sa-si stapaneasca plansul si in cele din urma imi raspunde:
- Fiul meu se numeste... Tom Skali.

La auzul acestor vorbe, cad la pamant cu gura cascata si cu ochii atintiti catre femeia din fata mea, sau mai bine zis, mama lui Tom.
Nu-mi vine sa cred pe cine am in fata ochilor. O fi doar o pura coincindenta sau destinul chiar are ceva in potriva mea? Cand ma uit la aceasta femeie, simt ca sunt inconjurata de multe caldura, dragoste, protectie, iar zambetul ei reuseste sa te aduca in orice moment la o starea buna. Simt asta, dar oare de ce? De ce le-a facut acest lucru celor dragi? Poate ca nu ar trebui sa ma mir sau sa o acuz de ceva, avand in vedere ca si eu am gresit fata de fiul ei. O iau de mana si o strang, dar de data aceasta nu am curajul sa o privesc in ochi.

- Stiu ca nu este treaba mea sa intreb, dar... ai putea sa-mi spui de ce s-a ajuns la asta? De ce ai facut toate acele lucruri?
O vad cum isi musca buza inferioara si isi da parul argintiu dupa o ureche, strangandu-ma mai tare de mana. Ma ia de barbie cu mainile sale fine si lungi si se uita in ochii mei zambind.
- Fie, am sa-ti spun, doar daca imi vei spune de ce ai izbucnit asa cu intrebarea aceea. Pai cum as putea sa incep... Sotul meu si un prieten de-al sau lucrau impreuna, iar prietenul sau s-a indragostit de mine. Intr-o zi cand acesta a incercat sa ma abuzeze intr-un club, eu fara sa ma controlez la impuscat cu propriul sau pistol cu care ma amenintase. Atunci, fiul sau a intrat pe usa si a vazut toata scena. A fost foarte socat... s-a uitat in ochii mei, apoi mi-a jurat razbunare. Nu ai idee cum m-am simtit dupa ce propriul sau fiu a vazut asta si era mic si nu putea intelege. Era doar clasa a 10-a.

Ma uit uimita in ochii ei. Nu pot sa cred ca a fost in stare sa-l omoare pe prietenul sotului ei, cand a incercat sa o forteze sa fie a lui. Dar, Doamne, sa vada un copil de clasa a 10-a scena... Lacrimi au inceput sa-mi indunde chipul, parca ii simteam durerea. Asta ar merita Marco, dupa cate mi-a facut si cate lucruri poate sa faca. Intr-un fel o admir pentru curaj, dar pe de oparte sunt socata de reactia ei in acel moment. Totusi, simt nevoia sa o mai intreb cate ceva.
- Cum se numea fiul prietenului tau? Pana la urma a ajuns sa se razbune?
Tace. Din nou isi impreuneaza bratele la piept si strange pumnii, lasand frau liber lacrimilor sa curga pe chipul ei angelic, aproape perfect. Dupa ce ofteaza de cateva ori si trage o gura mare de aer imi spune si restul povestii.
- Da, s-a razbunat impreuna cu unchiul sau pe care l-a ucis dupa. Nu putea face prea multe la clasa a 10-a, dar s-a razbunat. M-a obligat sa ma alatur clubului sau de dansatoare sau mai bine zis al unchiului sau si sa plec departe. Daca nu faceam acest lucru, familia mea urma sa fie ucisa. Tu ce ai fi ales? Sa iti parasesti familia pentru binele tuturor sau sa ramai sa vezi cum sun ucisi? Imi spunea aceasta acoperindu-si cu palmele fata inundata de lacrimi. Vad cum plange din ce in ce mai tare si stiu ca ii este greu sa vorbeasca despre asta. Stiu pentru ca si mie imi venea sa-l omor pe Kaname, cand incepea cu intrebarile si eram nevoita sa imi aduc aminte de trecut. Dar nu ma pot abtine cand vine vorba de Tom si mai ales acum, cand am aceasta ocazia si sa-i cunosc trecutul.

- Cum se numea acel copil?
- Stii acel club " Bad Things " ?
Ii raspund aprobator doar din cap, inghitind in sec. Parca am un nod in gat si incep sa tremur de frica sa nu fie cine cred eu sau ceva legat de clubul acela.
- Pai patronul clubului. Acum are 22 de ani si se cheama Marco. Daca ai fost in acel club, sigur l-ai vazut cu fete lui, dansatoarele acelea. Saracele fete, nici nu vreau sa-mi imaginez ce patesc zi de zi de mana lui.

Nu am cuvinte sa-mi exprim uimirea. Acelasi mitocan nenorocit i-a facut rau lui Tom de cand era in liceu. A facut-o pe mama lui sa para o persoana indiferenta lipsita de sentimente si pe tatal sau sa se sinucida in fata lui, pentru a vedea si el, probabil, cum este sa-ti moara tatal in fata ochilor, dar de ce? La ce este buna razbunarea? Imi indrept si eu mainile in dreptul fetei, stergandu-mi lacrimile, acoperindu-mi tristitea, dar nu mai pot sa rezist, nu mai pot sa ma prefac ca nu inteleg aceste sentimente si ca sunt de piatra, asa ca incep sa plang foarte tare, aprope ca nu mai am aer. Vazandu-ma, femeia cu par de argint vine si ma strange tare in brate, cuprinzandu-ma la sanul ei, mangaindu-ma pe cap. Imi spune sa ma linistesc si ma saruta pe frunte. Dumnezeule, nu am avut niciodata parte de afectiune parinteasca sau vreo imbratisare de la mama. Sentimentul acesta e minunat, ma simt in siguranta. Gestul ei ma face sa rosesc, sa tremur, sa ma simt protejata si iubita si imi vine sa nu ii mai dau drumul niciodata. Parul ei argintiu curge lin pe umerii mei, acoperindu-ma in intregime. Ii simt parfumul de lavanda ce-mi invaluie narile si simt insfarsit caldura parinteasca de care nu am avut parte.

- Te rog sa nu ma parasesti si tu... niciodata, te rog. Ii spun printre randurile de lacrimi ce se scurg pe obrajii mei rumeni, in timp ce o strang si mai tare in brate. Nu mai spune nimic. Doar ma tine in brate si ma mangaie, imi spune vorbe frumoase ca sa ma calmeze si zambeste. Este atat de buna, de blanda. Tom trebuie sa stie ca are o mama buna, doar ca nu acum. Nu este momentul potrivit sa o intalneasca chiar acum, nu si cu Marco prin preajma. Dupa ceva timp in care am fost alintata, hotarasc sa ma desprind din bratele ei protective. O privesc in ochi si ii multumesc pentru asta, iar ea imi zambeste. Este foarte zambitoare si o admir pentru asta. Desi a trecut prin multe si ii este greu, continua sa zambeasca.
- Am sa-ti dau asta ca sa-ti poarte noroc. imi spune, intinzandu-mi un lantisor ce avea o inimioara rosie. Este chiar cel pe care il purta acum cateva secunde. Il accept si o strang tare in brate in semn de multumesc, apoi imi aduc aminte ca nu am mai trecut de ceva timp pe acasa, sau mai bine zis pe la Kaname. Ma ridic in picioare si imi scutur hainele pline de praf, apoi imi trec o mana prin par pentru a-l aranja un pic.
- Va trebui sa plec, probabil ma cauta... iti voi spune intr-o zi de ce am isbucnit cu intrebarea aceea despre fiul tau. Imi pare rau.
- Nici o problema, scumpa mea. Oricand ai nevoie de mine, vino aici in zilele de vineri si ai sa ma gasesti la acest mormant. Acum fugi, fugi si nu uita ca viata merge inainte chiar daca bunica ta s-a dus.

Nu rezist, si o mai strang in brate o data, sarutand-o pe obraz, si incep sa alerg cat de tare pot spre iesirea din cimitir. Ma sperie atat de tare, incat imi vine sa ma incui intr-o camera si sa nu mai ies de acolo. Cand ies pe poarta si o inchid, imi ridic privirea spre cerul innorat si simt cum picuri lini imi lovesc fata. Ploua. Picaturile devin tot mai dese, coborand in piruete grabite pe pamant, lovindu-l mai apoi cu putere. Cipacii incepe sa-si miste crengutele si frunzele intr-u mod dezordonat, creand o atmosfera de vijelie, tornada. Incepe imediat sa toarne cu galeata, iar eu nu am umbrela. Este perfect. Cea mai buna zi. Merg sa vorbesc cu Tom si nu pot, Marco ma ameninta, am aflat ca bunica a fost ucisa de el, a trebuit sa calc pe teritoriul mortilor si am intalnit-o pe mama lui Tom, iar acum ploua. Ma intreb ce suprize o sa am in continuare.

Merg incet, in timp ce multimea din jurul meu se agita, fugind sa se adaposteasca. Toata lumea este disperata sa plece cat mai repede din aceasta ploaie torentiala, dar eu nu am de ce. Macar ploaia sa mai imi limpezeasca aceste ganduri impure, lipsite de orice forma de ratiune. Urmaresc fiecare pas pe care il fac, in timp ce ma gandesc la aceste lucruri. Parca se deruleaza in mintea mea, provocand o mare cacealma, o mare dezordine. Mi-e imposibil sa mai gasesc vreo solutie la vreo problema sau sa descifrez anumite lucruri. Parca cineva imi testeaza gandurile, capacitatea de a intelege, de a actiona. Sunt oare pusa la incercare? Si daca ar fi asa... atunci, de ce eu? Mai imi arunc privirea imprejur pe alei. Totul este pustiu. Banuiesc ca sunt singura nebuna care mai colinda strazile in ploaia asta. Totusi, incerc sa nu mai privesc in pamant si sa ma uit in fata, macar sa nu gresesc drumul spre asa zisa casa in care stau. Merg mai departe si vad cum o silueta isi face aparitia in ploaie, desi imi e imposibil sa-mi dau seama daca este femeie sau barbat pentru ca este cam departe. Dar cu fiecare pas cu care ma apropii mai mult, realizez ca este vorba de o prezenta masculina, ce poarta un hanorac negru si blugi. Observ ca are privirea in pamant. Probabil merge la intamplare si se gandeste la evenimentele petrecute in viata lui, la fel ca si mine. Observ ca asculta muzica la casti si se apropie de mine cu mainile in buzunar. Ii vad apoi manusile din piele neagra, in timp ce isi duce mana la telefon pentru a schimba melodia, probabil. Inchid ochii pentru un anumit timp din cauza picaturlor de ploaie care imi intra in ochi. Strang tare si ma ustura. Ma frec la ochi in timp ce merg mai departe, dar ma lovesc puternic de cineva. Banuiesc ca este persoana pe care am vazut-o acum cateva secunde.

- Tu chiar nu te uiti pe unde mergi, neindemanaticule?! tip eu la el, frecandu-ma la ochi in continuare, fiind jos pe trotuar din cauza impactului. Dumnezeule, dupa ce ca ploua mai dai si tu peste mine, nesimtitule!
- Hm... nu ma asteptam sa dau de tine chiar aici, copilule.
Este imposibil. Deschid ochii, dar privesc in jos. Vocea asta este... Palmele mele incep sa tremure, iar inima incepe sa imi bata, mai sa iasa din cuti torcaica. Nu imi pot controla nici vocea, asa ca tac. Imi privesc iar palmele ce tremura , apoi incep sa-l examinez de jos in sus. Incep cu adidasii sai negrii, urcand cu privirea pe blugi, pe hanorac, pana ce ajung in dreptul fetei, unde raman pur si simplu uimita. Cred ca este ireal ce mi se intampla. De ce el? De ce tocmai acum, dupa ce am avut discutia aceea cu femeia cu par de argint? Asta nu cred ca este o simpla coincidenta, este groaznic ce mise intampla.

- Nu vrei sa ma ajuti sa ma ridic, te rog? Ii spun cu un tremurat in glas, privind in alta partre. Imi este prea frica sa-l privesc in ochi.
- De ce as face asta? Fetele ca tine nu merita atentie deci, descurca-te, copile. Imi spune pe un ton rece, apoi se intoarce cu spatele, vrand sa plece. Il vad cum se distanteaza de mine si ma ridic repede de jos, aproape ca alunec si alerg dupa el, prinzandu-l cu bratele de spate, inconjurandu-i abdomenul.
- Tom, iarta-ma! Te rog, iarta-ma! Nu a fost vina mea, Marco a fost devina! El m-a obligat sa fac asta si m-a amenintat ca te omoara daca nu il ascult! Ce era sa fac?! Tip la el, in timp ce plang de mama foculu. Incep sa urlu, sa bat din picioare si sa implor iertare in continuare. Tom imi da cu grija mainile la oparte, apoi se intoarce cu fata spre mine.
- Nu are rost sa vorbim despre asta. Daca tampenia pe care o spui, ar fi adevarata, atunci ar fi trebuit sa vii la mine si sa-mi spui, nu sa fugi la Marco. Acum dispari din fata mea pentru ca nu stiu ce as putea sa fac daca ma enervez iar.
- Fie, vin sa-mi iau lucrurile apoi plec. Ii spun, uitandu-ma in ochii lui visinii. care imi provoaca o stare ce este imposibil de definit. Ceva mirific se intampla inauntrul meu cand privirile noastre se intalnesc, doar ca de data aceasta el are ochii reci, lipsiti de sentimente, impietriti as putea spune.
- Foarte bine, asa voi uita cu totul de ce mi-ai facut. Vii, le iei, si te cari! Ai inteles? Imi spune ridicand tonul, fiind foarte serios. Apoi se intoarce si merge mai departe, eu urmandu-l spre casa. Banuiesc ca este singur din moment ce a acceptat asta.

Din perspectiva lui Tom

Deci nu pot sa cred ca am dat de ea, in ploaia asta torentiala. Ce om normal merge la voia intamplarii intr-o ploaie ca asta? Adevarul este ca am iesit sa iau putin aer si sa-mi limpezesc gandurile. Macar asta sa fac cand Marco este plecat cu afacerile lui prostesti. Am scapat de el pentru trei saptamani. Pot sa fac ce vreau si am si liber.
De ce a trebuit sa dau de ea pe strada? Fix aici, fix in ploaie? Doamne, deci este imposibil asa ceva. Cred ca sunt blestemat sa o vad si sa imi amintesc cu scarba ce mi-a facut. Ah, cat o pot ura pentru asta, cat de mult imi vine sa, sa... nu stiu. Parca imi vine sa o iau la bataie, dar nu pot. Ceva ma impiedica. La dracu cu dragostea asta. Se indragosteste omul de o femeie ca asta si dupa sufera o viata. Urasc femeile, sunt cele mai rele si mai viclene specimene de pe planeta, iar aceasta domnisoara cu parul rosu si uda din cap pana in picioare din spatele meu, m-a facut sa urasc femeile si mai mult. Deci mi s-a umplut paharul, acum chiar ca nu voi mai avea incredere in vreuna. Of, sa-si ia o data lucrurile ei stupide, si sa ma lase in pace, sa o uit si sa se duca la Kaname, si unde vrea ea. Auzi, arunca vina pe prietenul meu cel mai bun, pentru greselile ei. Halal de femeie. Dar ce poti sa-i ceri unui copil care se joaca cu sentimentele tale si te calca in picioare? Nimci, absolut nimic. Bine ca isi ia lucrurile. Mereu cand le vedeam acolo prin casa, imi aduceam aminte de ea si de tot. De la tot ce a fost frumos pana la acel sfarsit tragic. Mai bine muream decat sa patesc ce-am patit. Se pare ca tace. De obicei era foarte vorbareata, acum parca i-a mancat cineva limba. Probabil Cristma cand s-a urcat pe ea. Halal femeie. Ah, imi vine sa inebunesc, sa-mi smulg parul din cap, doar pentru ca am intalnit-o acum, aici.

Mergem in continuare si deja incepe sa ma enerveze aceasta tacere. Este atat de stupid, de stanjenitor. Dar nu pot sa nu ma gandesc la ea, desi o urasc. Nu pot. Defapt, chiar ma intreb daca ii voi rezista cand ajungem acasa. De asta imi este cel mai frica. Imi e scarba sa ma mai ating de fiinta din spatele meu, dar mi-e frica sa nu cumva sa o privesc in ochi si sa sara pe mine, ca in final sa cedez. Cred ca ar trebui sa o tratez cu indiferenta.
- Tom, spune ceva... mergem de mai bine de cinsprezece minute si nu ai spus nimic. Chiar nu mai spui nimic?... te rog vorbeste-mi.
O aud cum mi se adreseaza cu o voce tremurata, printre lacrimi. Ce naiba a apucat-o. Stiu, stiu. Si eu m-am plictisit, parca pocnesc in tacerea asta, dar in niciun caz nu am de gand sa-i fac pe plac. Nu fiintei asteia. Merg mai departe si imi bag castile in urechi ca sa nu o mai aud. Nu am de gand sa-mi dau drumul la gura fara sa ma controlez. La naiba cu roscata asta si cu sentimentele astea nenorocite ce-mi strabat corpul acum. Imi vine sa-mi dau un pumn in stomac, doar ca sa nu mai simt golul asta, starea asta de disconfort. Sa-mi smulg inima care bate ca o nebuna, fiind gata in orice moment sa se opreasca din cauza accelerarii puternice. Tot corpul imi tremura, o vrea. Mii de imagini cu ea se deruleaza usor in mintea mea si nu vor sa ma paraseasca. Imi vine sa o iau si sa o sarut in ploaia asta, apoi sa o strang in brate, sa o simt, dar Doamne! Nu, nu, nu! La ce ma gandesc? Nu pot sa fac una ca asta. Nu am sa o iert. Nu dupa tot ce s-a intamplat.

Ajungem insfarsit in fata casei si, bineinteles eu intru primul de data asta. Nu ii tin usa sa intre dupa mine, se poate descurca si singura. Ma descalt, apoi intru in casa si copilul dupa mine. Doamne, parca as fi urmarit.
- Ai de gand sa stai in pragul usii si sa iti aduc eu lucrurile? Misca-te sa ti le iei. Ii spun in timp ce merg spre camera mea, unde, la naiba, se afla si lucrurile iei prostesti. Ah, abia astept sa se incheie tampenia asta de zi.

Multumesc pentru comentarii. Ma bucur mult ca v-a placut capitolul anterior si sper sa va placa si acesta.
Astept parerile voastre. Va pup "kiss"

Subiect: Re: Femeia,focul pasiunii.[+16] Vin 19 Apr 2013, 20:22

In sfarsit s-au intalnit. Ai adjkhgsjrkf!! Daca nu-l iau la bataie sa zica merci, dar serios, cred ca o sa i se agraveze situatia medicala cat de curand pentru ca tipul asta efectiv este un idiot notoriu. Pfai, si se da mare cine stie ce. Ma enerveaza la culme. lough

Asaa, capitolul a fost interesant, imi place ca scrii mult si ca reusesc totusi sa termin totul in no time. De asemenea, ai evoluat mult, ma bucur ca ai luat-o pe drumul cel bun, caci ideile incep sa apara si imaginatia sa-ti lucreze. Abia astept urmatorul capitol. Te pup. :*

Subiect: Re: Femeia,focul pasiunii.[+16] Vin 19 Apr 2013, 21:21

Ne place, place, place! =)) Cum se face ca mereu citesti inaintea mea si nici nu-mi spui, miss unicorn? (D)
Revenind la capitol, in sfarsit s-au vazut astia doi! :D Acum stau pe stand by pana se impaca.. :-" Mi-a placut foarte mult scena cu mama lui Tom, pentru ca a clarificat niste chestii. Apropo.. mori, Maco, mori! :)) Deci puteam sa jur ca el e 'bietul copil'.
Asa, sa scriem si o concluzie.. Imi place ce vad.. aa, citesc. Mai vreau.. :)) Felicitari pentru acest capitol si sa stii ca il astept cu nerabdare pe urmatorul. Pupici! >:D<

Subiect: Re: Femeia,focul pasiunii.[+16] Vin 26 Apr 2013, 17:29

Imi pare asa rau ca am pierdut atatea capitole! Doar ca nu am primit mesaj si atunci nu m-am gandit sa ma uit sa vad daca ai postat ceva..scuze.
Despre fic..in sfarsit s-au intalnit. Si ce rau si nesimtit e Tom, cum sa nu o creada? Sper sa o ierte in urmatorul capitol altfel va face cunostinta cu pumnul meu.

Subiect: Femeia, focul pasiunii.[+16] Dum 28 Apr 2013, 19:56

Capitolul 28

Din perspectiva lui Tom

- Ai de gand sa stai in pragul usii si sa iti aduc eu lucrurile? Misca-te sa ti le iei. Ii spun in timp ce merg spre camera mea, unde, la naiba, se afla si lucrurile iei prostesti. Ah, abia astept sa se incheie tampenia asta de zi.

Urc repede scarile catre camera, iar pasii ei care ma urmareau nu se mai fac auziti. Cred ca nu prea are de gand sa ma mai urmareasca, iar acest lucru este bine si pentru mine. Nu-mi place sa o am in preajma pentru ca o iau razna. Pe o parte o vreau pe Hera din toata inima mea iar pe de alta parte o urasc pentru ce mi-a facut, iar aceste doua ganduri se ciocnesc in capul meu ca la box. Chiar am sa inebunesc daca nu alung aceste ganduri. Ajung in dreptul camerei, o deschid si intru. Imi arunc hainele printr-un colt al camerei, ramanand in blugi, apoi ma trantesc pe patul meu, privind pe tavan. Poate reusesc sa adorm si sa nu imi dau seama cand strange lucrurile si pleaca. Va fi mai bine, dar la naiba, cine poate dormi cand ea se afla aici? Cine? Ei bine nu eu. Nu pot sa dorm cand stiu ca e aici si, da, vreau sa vina aici in camera mea ca sa pot sa o privesc toata ziuna. Ganduri stupide, dorinte stupide.

Inchid ochii, incercand sa scap de gandurile acestea care ma inebunesc, dar aud pasii ei cum se indreapta spre incaperea in care ma aflu. Urca cu niste pasi timizi spre camera, parca ii e frica sa ma vada din nou. Imi indrept privirea spre usa deschisa a camerei si o vad in pragul usii. Privirile noastre se intalnesc, iar ochii ei verzi imi provoaca fiori. De ce am impresia ca in acea culoare de un verde intens, satralucitor, inca se mai ascund sentimente puternice de iubire? Acea culoare pur si simplu ma inebuneste, ma invaluie intr-o stare de bucurie, de dorinta, o dorinta cutremuratoare care ma face face sa o doresc cu toata finnta mea. Dumnezeule, sunt atat de confuz, nici nu mai imi inteleg sentimentele. Este trista, cu ochii inlacrimati, parca implora iertare si e imposibil sa nu-ti fie mila cand o vezi in starea aceasta. Ochii aceia ma inebunesc atat de rau incat daca mai stau mult asa, am sa cad prada vrajii lor. Imi intorc iar privirea catre tavan, iar ea se plimba prin camera pentru a-si aduna lucrurile. Mi-e imposibil sa nu o urmaresc cu privirea cand isi strange toate lucrurile si le arunca in geamantanele pe care i le-am pregatit. O vad cum se apleaca spre sertare pentru as-i strange si alte lucruri inafara de haine si e imposibil sa nu-mi alunece privirea pe formele ei perfecte. In momentul acesta imi vine sa o opresc, sa arunc acele geamantane si sa o iau aici langa mine, sa o strang in brate, sa o sarut si sa o simt a mea, dar tot imi e imposibil sa o iert. Nu pote sa calce pe inima mea si apoi sa se prefaca ca nu s-a intamplat nimic. Am si eu orgoliul meu de barbat.

- De ce ma aprivesti asa, Tom? Ma intreaba cu mainile in sold.
- Asa cum? Nu am voie sa imi privesc camera? Ii spun eu, incercand sa o conving ca i s-a parut. Adevarul e ca ma holbam la ea si cred ca nici nu am realizat in ce fel salivam dupa formele ei, dupa iubirea ei, intr-un cuvant, dupa ea.
- Nu ai cum sa ma pacalesti - imi spune indreptandu-se catre patul pe care stateam intins - stiu ca inca te mai gandesti la mine si ca vrei asta...

O vad cum isi da bluza jos, ramanand in sutienul ei negru, apoi se intinde pe pat, punand o mana pe abdomenul meu. Continua sa isi plimbe mainile fine pe tot corpul meu, provocandu-mi fiori, facandu-ma sa tresar. Se urca pe mine si isi adoposteste mainile in parul meu brunet, tragand usor de el, capul meu plimbandu-se dupa cum vor mainile ei, parca incearca sa ma ameteasca, dar imi place. Atingerile ei ma inebunsesc si cand ma gandesc ca am tanjit atat de mult dupa aceste atingeri, mi-e greu sa nu o las sa faca ce vrea cu mine. Isi lasa o mana libera pe fata mea, apoi aluneca usor cu degetul aratator pe buzele mele moi, eu muscandu-i usor degetul. Doamne ce m-a apucat? Dar nu prea am timp de gandire, caci roscovana isi apropie buzele de ale mele, cuprinzandu-ma intr-un sarut pasional, frematandu-se de corpul meu. Intr-un final cedez, lasandu-ma prada mainilor ei care se jucau cu fata mea, si o las sa ma sarute cu atata foc, atata dorinta. Si eu imi las mana sa cada libera prin parul ei roscat, ud din cauza ploii, apoi o strang usor de par, apropiindu-i fata si mai mult de mine, incepand sa o sarut putin violent. Am nevoie de acest sarut, de aceste atingeri, dar nu, nu pot continua. Nu pot sa o las sa creada ca am iertat-o dupa tot ce mi-a facut. Trebuie sa opresc asta aici, altfel se va ajunge prea departe si ma voi pierde total. Rup sarutul in care eram prinsi amundoi, dorindu-ne chiar mai mult, si o dau cu grija de pe mine, ridicandu-ma de pe pat.

- Ce tot faci? Ai crezut ca cu asta se rezolva totul? Ar trebui sa sti ca intre noi nu mai este absolut nimic si nici nu va mai fi. Acum te rog, strange-ti lucrurile si pleaca.

Nu mai spune nimic, isi pune pe ea alta bluza din lucrurile pe care le strange, rosie, si incepe sa isi stranga in continuare si restul lucrurilor. Eu in acest timp ies din camera, pentru a nu mai fi tentat sa ma apropii de ea. Dupa ce termina de impachetat, se intreapta spre iesirea din apartament, eu insotind-o pana la iesire. Nu vroiam, dar macar atat. Cand sa iasa isi indreapta privirea intristata spre mine.

- Tom... chiar nu esti dispus sa imi mai acorzi o sansa si sa ma lasi sa-ti clarific totul? Ma crezi pe mine sau pe Marco, ce Dumnezeu? Imi spune, fiind foarte stapana pe ea de data aceasta.
- Nu, nu vreau sa-ti mai acord nici o sansa pentru ca vei gresi din nou, nu sunt papitoiul tau, Hera. Cu un iarta-ma nu ma aduci inapoi. Iar cu Marco, ti-am mai spus, trebuia sa vi la mine inainte sa se ajunga la asta.
- Dar... ma mai iubesti? - ia o pauza, reflectand parca la spusele ei - Si unde ma trimiti pe strazi la ora asta? E destul de tarziu si e noapte!
- Nu-mi pasa si nu mai pune intrebari stupide. Cheama un taxi si fa-mi un favor, nu te mai intoarce niciodata la mine pentru ca nu te voi ierta.

Dupa ce ii spun acestea, inchid usa, o incui si ma intrept spre camera mea. Doamne cum poate sa imi spuna aceste lucruri? Femeie vicleana. Poate deasta m-a sarutat, ca sa ma faca sa ma inmoi si sa ii cedez. Daca are chef de nebunii, sa se duca la Kaname nu la mine. Ce sunt eu? Un maimutoi care sa-i indeplineasca dorintele? In nici un caz. Nu am ajuns inca atat de rau. Vreau sa ma lase in pace, sa o uit si sa incep o viata noua desi, recunosc, chiar imi va fi greu sa o uit. Ma trantesc iar pe pat, incercand sa adorm si sa nu ma mai gandesc la ea. Nici acum nu imi vine sa cred ca am ajuns sa iubesc o femeie si sa renunt la vechiul eu. Chiar si acum, dupa ce am primit aceasta lovitura din partea ei, inca mai am sentimte pentru ea. La naiba cu femeia asta. Parca e un foc ce s-a aprin in inima mea si nu vrea nici in ruptul capului sa se stinga. La dracu cu tot.
Cand simt si eu ca aproape ma ia somnul, fiind insfarsit pregatit sa ma las pe aripile visarii, aud cum o masina claxoneaza in fata casei mele fara incetare. Ce naiba se mai intampla acum? Chiar nu ma pot odihni si eu deloc? Of, doamne trebuie sa opresc zgomotul asta infernal daca vreau sa inchid un ochi in noaptea asta.

Cobor in graba scarile si deschid usa apartamentului, aruncandu-mi privirea in jurul casei si ce vad? Un BMW foarte frumos, pe care il frecventam destul de des, pentru a ajunge la club. Se pare ca si vechiul meu soferul este prezent.
- Kaname, lasa-l in pace!
- Cum sa-l las in pace dupa nesimtirea de care da dovada? Sa ma chemi la ora asta tarzie, pentru ca te-a dat afara din casa? Lasa-ma sa ma ocup de asta.
- Kaname, stai!

Ii vad pe porumbei cum se cearta, Hera fiind inca in afara masinii. Deci, l-a sunat pe printul ei, Kaname, sa o salveze de la noaptea ingrozitoare si rea. Dumnezeule, ce prostie. Chiar nu se putea duce singura acasa? Si din conversatia celor doi, pe care m-am chinuit sa o ascult, reiese ca nu am sa ma bag in pat prea devreme. Il vad pe Kaname cum iese din masina, indreptandu-se spre mine cu mainile in buzunar si cu parul in vant. Parca este cine stie ce macho care a venit sa se ia de viata mea. Ma intreb ce mai vreau si el. Se apropie de mine si imi pune o mana pe umar, privindu-ma cu niste ochi incruntati, foarte acri.

- Cum poti sa o trimiti pe strazi la ora asta tarzie, dobitocule?! Imi spune nervos, dandu-mi un pumn in maxilar, facandu-ma sa-mi pierd echilibrul, aproape sa cad pe jos. Daca sangerez e mort, iar spre norocul sau, nu s-a intamplat asta. Il privesc iar si vad ca este destul de serios. Dar de ce se agita atat de mult pentru Hera? Pana la urma care este problema lui ce se intampla cu ea? Si de cand, Doamne iarta-ma, ridica pumnul la mine pentru ea? Asta chiar e neobisnuit. Poate idiotul asta chiar incepe sa dezvolte niste sentimente pentru roscovana.
Kaname mai incearca sa-mi prinda un pumn in locul in care m-a lovit prima oara, dar ii prin pumnul cu mana, intorcandu-i apoi bratul, aproape sa il rup si ii dau si eu un pumn in dreptul fetei, facandu-l sa cada jos.
- Ce naiba e cu tine? Ai venit aici ca sa ma omori in bataie, nenorocitule? Si ce iti pasa tie cum ma comport eu cu ea? A gresit fata de mine si merita tot ce primeste, asta-i culmea.

Prietenul meu sau ex-prietenul meu, nici nu mai stiu cum sa-l cataloghez dupa reactia lui, se ridica de jos, avand o mana in locul in care l-am lovit. Adevarul este ca, l-am lovit destul de tare, dar el a inceput primul si eu urasc sa pierd. Chiar urasc sa pierd la orice. Nimeni nu se joaca cu mine.
- Va rog opriti-va, Kaname, hai sa mergem, te rog! Tipa Hera din rasputeri, sa ne faca sa ne oprim si sa nu se ajunga prea departe. Hmm, ce grijulie este dintr-o data pentru Kaname, sa-i ia naiba pe amundoi.
Kaname se apropie iar de mine, poate prea aproape de data aceata, si imi sopteste la ureche urmatoarele cuvinte:
- Asculta, prietene. Daca nu o mai vrei pe Hera inapoi, atunci iti voi lua locul si ea va fi a mea, ai inteles? Ea nu merita asta. Fii atent, iti mai spun inca o data. O voi face pe Hera a mea.

Dupa aceste cuvinte se intoarce spre masina lui si se urca la volan, iar Hera se aseaza langa el, dar nu inainte sa ma mai priveasca inca o data cu acei ochi inlacrimati, de data aceasta chiar lasand lacrimile sa-i curga pe chip. Trantesc usa nervos, si ma intrept spre living, iau o sicla de whisky din dulapiorul de bauturi si ma trantesc lat pe o canapea, lasandu-ma prada alcoolului. Trebuie sa uit cumva de tot si mai ales de durerea asta care ma macina. De ce trebuie sa mi se intample tocmai mie asta? Ma ridic in picioare nervos, si trantesc sticla de whisky pe jos, incepand sa imi blestem soarta asta nenorocita, iar mai apoi atentia imi este atrasa de ceva ce stralucea intr-un colt al canapelei. Cum mereu am fost curios de tot ce misca, ma intrept spre locul in care se alfa acel lucru, ma aplec si observ ca este chiar cruciulita mea, pe care i-am daruit-o Herei sa-i poarte noroc. Cred ca a scapat-o cand a intrat in casa. Hmm... deci ea chiar a tinut cruciulita asta dupa ea in tot acest timp? Acest lucru parca ma face sa zambesc, fiind chiar o supriza. O fi cumva adevarat ca ea inca ma iubeste? Iar daca ar fi asa... ce naiba ar trebui sa fac? Sa trec peste orgoliul meu stupid si sa o fac din nou a mea? Gandindu-ma acum la toate reactiile ei cand ma vede, la atingerile ei, la felul cum ma priveste de fiecare data, confirma ca este probabil ca ea sa ma iubeasca, dar atunci de ce a facut acele lucruri? Poate ar trebui sa o spionez putin ca sa mai imi clarific si eu gandurile, sa scap de stresul acesta de zi cu zi. Si probabil, chiar asta am sa fac. Am sa o spionez...

Din perspectiva Herei

Imi las capul sa alunege usor, pe geamul masini si privesc imprejurimile, reflectand la tot ce s-a intamplit cu Tom astazi, in timp ce Kaname conduce spre casa. Niciunul din noi nu spune nimic, el fiind nervos si foarte atent la drum. Probabil ar fi cel mai prost moment sa spun ceva legat de Tom. Totusi, de ce se intampla atat de multe lucruri ciudate in ultima vreme? Dupa ce am intalnit-o pe mama lui Tom, la nici zece minute m-am intalnit cu Tom. Asta da o intamplare cutremuratoare. Nu mi-am putut stapanii sentimentele si poate ar fi trebuit sa mi le tin in frau. Dar am simtit ca inca ma iubeste, altfel de ce s-ar fi lasat prada sarutului meu? Acel sarut la care inca ma gandesc si inca il doresc atat de mult; atat de mult! Dar apoi ma gandesc, de ce s-a retras dupa? Cand s-a retras m-am simtit prost, iar acum regret nespus ca am facut asta. Doamne, trebuie sa fac ceva sa-l uit. A spus-o cu gura lui... sa nu mai vin inapoi, pentru ca nu ma va ierta nicand. Macar dorinta asta sa i-o respect si sa nu-i mai fac rau. Imi e din ce in ce mai clar ca Tom este o cauza pierduta. Poate ar trebui sa iau viata de la zero si sa-mi gasesc o noua iubire, dar totusi nu-mi pot controla sentimentele, iar vocea mea se face auzita:

- Kaname, de ce l-ai lovit asa tare pe Tom? Totusi, nu era treaba ta sa te iei de el, treaba ta era sa ma iei acasa. Pana la urma este prietenul tau si nu merita sa strici aceasta prietenie din cauza mea.
Ii spun cu privirea atintita spre el, iar acesta opreste masina in mijlocul unor ciresi, ce-si imprastiau florile peste tot in jur, o imagine superba care imi incanta privirea. Totusi, peisajul mirific poate sa mai astepte, deoarece am senzatia ca va fi o conversatie aprinsa.
- Pentru ca a meritat-o. Se comporta ca un nesimtit si nici nu vrea sa asculte ce ai de spus. Dar cine naiba este el, Hera? Eu chiar nu inteleg ce te-a atras la acel dobitoc.
- Faptul ca m-a luat in casa lui cand eu eram pe strazi, faptul ca m-a invatat multe lucruri si m-a iubit, dar poate ai dreptate...
- Si tu simti acum ca trebuie sa-l uiti? Sincer nu credeam ca va veni ziua asta. De ce nu poti sa privesti sin jurul tau, mai sunt persoane care au un sentiment puternic de iubire pentru tine, doar ca esti prea oarba sa vezi asta pentru ca gandul tau este numai la Tom, Tom, Tom si Tom. Sa-l ia naiba pe Tom! Din cauza lui ai suferit atat de mult...

Are dreptate. Chiar are dreptate, dar nu il pot uita asa usor. Imi va fi greu, dar probabil cu ajutorul altei persoanele il voi uita. Il mai studiez putin pe Kaname si il vad cum strange de volanul masinii foarte tare, lasandu-si capul sa alunece pe el, doua lacrimi scurgandu-se pe chipul lui. Acest lucru ma uimeste si ma ingrijoreaza.
- Kaname... ii spun, punandu-mi o mana pe umarul lui, mangaindu-l sa se linisteasca, iar acesta se indreapta mai aproape spre mine - Ce ai patit, de ce...
- Hera, esti dispusa sa accepti o noua iubire ca sa-l uiti pe Tom?

Raman uimita cand aud aceste cuvinte din partea lui Kaname, parca niciodata nu a fost asa de... sentimental. Dar, Doamne, ce l-a apucat? Isi elibereaza mainile de pe volanul masinii si isi aseaza mainile pe umerii mei, apoi mainile lui se freama usor de umerii meu pentru a ma calma. Se apropie tot mai mult de mine, privindu-ma cu acei ochi albastrii, de data acasta fiind niste ochii blanzi, care ma privesc cu caldura.
- Poate nu ai observat pana acum, din cauza ca mintea ta era concentrat la Tom, dar eu chiar am inceput sa dezvolt niste sentimente foarte puternice pentru tine, imi spune plimbandu-si degedul peste buzele mele rosiatice, ce inca tremura.
- Kaname... eu...

Imi ia barbia in degetele sale lugi, fine, iar buzele lui se contopesc cu ale mele. Buzele nostre se freamata, apoi Kaname adanceste sarutul, muscandu-ma usor de buza inferioara, indroducandu-si limba prindre buzele mele, explorandu-mi fiecare coltisor, mai apoi limbile noastre duelandu-se, jucandu-se in cel mai palpitant mod. Acesta ma saruta si mai apasat, deschizandu-mi gura si mai mult. Ne sarutam ca doi nebuni, cu atat foc. Nu stiu ce fac acum, dar am nevoie de acest sarut ca sa ma linisteasca si imi place. Kaname mereu a fost grijuliu cu mine si a stat sa ma asculte de fiecare data cand plangeam si aveam ceva pe suflet si poate, cu ajutorul lui, voi uita intr-un final de Tom...

Sper ca v-a placut acest capitol.
Multumesc mult pentru comentarii, ma bucur ca v-a placut si capitolul anterior, sper sa nu va dezamagesc cu acesta.
Va pup " kiss "[center]

Subiect: Re: Femeia,focul pasiunii.[+16] Dum 28 Apr 2013, 20:30

Intre noi e furtuna iar
Devastam tot ca un uragan.. lough

Daar, nu asta-i ideea. Iti multumesc pentru anunt si pentru faptul ca ai adus un nou capitol caci ma tot intrebam cand voi mai afla cate ceva despre astia doi. Ai ahh, cat i-as mai bate. Da-i-as cap in cap, zau de nu o merita. Amandoi! Adica serios, in locul Herei nici macar nu ma gandeam sa imi dau bluza joc in fata unui idiot care nu stie sa asculte. Adica el are voie sa faca orice, dar ea nu, ha? Manca-l-ar mama pe el de idiot. (D) Pff, ca acum incep sa aberez. Ser ca si capitolul urmator sa fie la fel de lung. Spor la scris si multe idei bune. Te pup. :*

Capitolul 29

Din perspectiva lui Tom

Ma trezesc alene din patul pe care m-am chinuit sa dorm azi-noapte, dar totul a fost in zadar. Nu am putut sa inchid un ochi toata noaptea, de parca cel mai feroce demon existent pe planeta ar fi stat de panda la usa camerei mele, ca si cand aerul avea cu totul o alta forma, greu de respirat, apasator asupra mea, ceva care nu putea sa ma linisteasca sub nici o forma. Ca si cand o forta monstroasa m-ar fi incoltit in asternuturi, chinuindu-ma pana in maduva oaselor, ce ma strapungea pana in adancul sufletului, cele mai puternice radacini ale durerii ma cuprindeau intr-u totul. Da, durerea pe care o port in inima pentru Hera, un fel de otrava ce se scurge in tot corpul meu, distrugandu-ma incet, chinuindu-ma cu fiecare secunda in care o vad pe roscovana. Asta simt. Durere. Durere pentru ca nu-mi pot intelege sentimentele si nu pot sa o ascult desi, as vrea sa o ascult, sa vad ce are sa-mi spuna, sa aflu de ce a facut acele lucruri si de ce s-a indepartat de mine.

Sub picaturile fierbinti ce se scurg din dus, stau de ceva timp sa reflectez asupra acelei feline. Acea femeie care ma inebuneste, care ma face sa-mi intorc mintile pe toate partile posibile, storcandu-mi fiecare neuron in parte pentru a gasi macar un raspuns la tot ceea ce s-a intamplat. Pentru a gasi macar o explicatie logica la tot ceea ce simt pentru ea. Ce simt acum? Dragoste, ura, gelozie, furie... nici eu nu pot sa-mi dau seama, nu fara ajutorul ei. Nici macar un om nu cred ca se poate descurca singur cu o asa greutate pe umeri, nici macar eu, iar in acest moment chiar am nevoie de un punct de sprijin, macar un mic ajutor, orice care sa ma faca sa ies din aceasta stare deprimanta, acest gol in care am cazut, din care nu exista nici o cale de scapare. Nu pot iesi singur din asta, nu fara cineva care sa ma traga inapoi, iar acel cineva ar fi ea, femeia mea, Hera. Iar daca ma gandesc acum la cuvintele pe care mi le-a spus Kaname...

A spus ca o va face a lui. Parca acele cuvinte imi inunda timpanele, ajungand pana in creierul meu, ce momentan este intors pe dos, chiar cred ca o sa explodeze. Nu se poate ca el sa o aiba. Nu as putea in veci sa o vad pe Hera cu altcineva, chiar daca nu as recunoaste asa ceva nicand, cred ca l-as omora pe cel care mi-ar luao. Pana la urma este femeia mea, ea a trezit acest foc din inima mea care arde, arde fara incetare, provocand o durere teribila, sfasiindu-mi inima ranita ce bate numai pentru ea, ce-si accelereaza bataile cu fiecare atingere din partea ei, o inima inflacarata care va ajunge scrum daca nu o am pe roscovana langa mine, sa o simt, sa o ating si sa stiu ca e a mea si numai a mea si niciodata a altcuiva. Poate par egoist pentru ca pana acum m-am comportat aiurea, am evitat-o, dar ma doare... ma doare ca nu mi-a spus si mi-a ascuns adevarul, poate mai mult decat faptul ca nu este acum langa mine. Mi-e frica sa nu greseasca din nou daca as ierta-o. Mi-e frica sa nu sufar din nou, dar in acelasi timp imi este teama sa nu o pierd definitiv, ea sfarsind in bratele acelui nenorocit. Kaname. Trebuie sa aflu despre ce este vorba si sa stiu ce face in acest moment, asa ca am de gand sa-i gasesc pe cei doi. Nu am sa o pierd, nu am sa permit asta in veci.

Inchid robinetul cabinei de dus, oprind apa sa se mai napusteasca asupra mea. Ies, infasurandu-mi talia cu un prosop alb si privesc in oglinda. Ma aranjez si merg la sifonier pentru a-mi alege niste haine. Pasesc usor, privind fiecare pas pe care il fac si deschid usa camerei privind in jur. Totul pare atat de pustiu fara lucrurile ei aici, incat pare un patinuar imens, lipsit de oameni care sa se bucure de micul dans pe gheata. Cred ca oftez a mia oara pe ziua de azi si deja m-am saturat sa ma aud cum imi plang singur de mila inca de la prima ora a diminetii. Deschid fereastra si las putin aerul sa intre, apoi inspir adanc, tin aerul in plamani cateva secunde si expir, mai apoi indreptandu-mi coloana si privind in sifonier. Imi iau un tricou negru si blugii visinii cu bretele, vestimentatia conturand-o cu accesorile pe care le port de zi de zi. Doar ca de data aceasta am si cruciulita mea norocoasa pe care Hera a pirdut-o in living...
iar imi scapa un oftat prindre buzele mele ce tanjesc dupa ale ei, si privesc cruciulita, in timp ce-mi ating buza inferioara cu degetul aratator. Imaginea Herei in momentul in care m-a sarutat nu poate sa dispara asa usor din mintea mea bolnava, nu-i asa? Ma intreb.

O ultima privire in oglinda de la sifonier si ies in graba pe usa, trantind-o in urma mea. Pasesc apasat pe trotuarul plin de gropi, ce duce spre acel rau din dreptul liceului Takumi, locul ce ne-a unit destinele cum s-ar spune, poate am noroc si o voi intalni acolo...
Privesc printre copacii ce-si flutura crengutele firave in bataia vantului, pomii imprastiinu-si petalele florilor in atmosfera, creind o imagine de basm, ce ar incanta privirea oricui, doar eu inca merg bosumflat pe strada, gandindu-ma la ea. O doresc atat de mult, incat am impresia ca am sa iau foc pana am sa ajung la rau, numai din cauza ei, numai din cauza ca s-a intors in viata mea. Sper doar sa nu fie prea tarziu acum ca eu mi-o doresc inapoi. Dar daca destinul hotaraste sa o ia pe Hera de langa mine, oare as fi in stare sa accept asta? Oare as lupta sa schimb soarta asta urata care ma zdruncina pe interior? Chiar am luat-o razna daca am inceput sa gandesc atat de departe.

Mai merg cativa pasi cu capul in pamant, gandurile mele fiind inafara lumii asteia si, din intamplare, probabil doar din cauza ca eu nu sunt atent la drum, ma lovesc usor de cineva. Persoana respectiva isi cere scuze, iar vocea ei ma zdruncina pe interior, ma face sa am un gol in stomac. Imi las privirea sa alunece asupra siluetei de care tocmai m-am lovit. O palarie imensa de paie isi face aparitia in campul meu vizual, nelasandu-ma sa deslusesc chipul acestei persoane de gen feminin. Trupul bine conturat si firav, ii este acoperit de o rochie foarte frumoasa, alba, totusi una delicata de primavara nici prea stralucitoare, ceva simplu si placut vederii. Mainile fine urmate de niste unghii lungi si rosii aluneca acum usor pe pieptul meu, ramanand cateva secunde acolo. Parfumul de lavanda imi invaluie narile, un miros extrem de placut pe care il adoram inca din copilarie, iar faptul ca il simt iar dupa acesti ani ma omoara, ma infioara, imi face sangele sa clocoteasca, sa-mi circule prin vene ca o lava incinsa, gata sa ma transforme in orice secunda in scrum si cenusa. Doua lacrimi mi se preling pe chip fara sa vreau si ma abtin cu greu sa nu urmeze si alte picuri incarcate cu durere.

Isi da parul lung, perfect aranjat ca intodeauna, argintiu, dupa ureche, ridicandu-si privirea spre fata mea, lasandu-si chipul lipsit de imperfectiuni la vedere. Ochii aceia ma privesc bland si isi lasa apoi o mana sa-i alunece lin pe obrazul meu umed din cauza lacrimilor ce nu inceteaza sa curga.
- La naiba cu tine... credeam ca ai murit de mult.
- Si tu mi-ai lipsit Tom, scumpul meu fiu... imi spune cu o voce blanda, dar auzind aceste cuvinte cum ies din gura ei imi vine sa o omor pe loc. Cum indrazneste sa ma mai numeasca fiu? Destinul chiar are ceva cu mine!

Imi strang pumnul, incercand din rasputeri sa ma abtin sa nu fac o scena. Nu-mi vine sa cred ca dupa acesti ani in care nu a stiut de existenta mea, ne intalnim, chiar aici, pe strada in aceasta zi deprimanta. De ce? De ce se intampla asta? Privesc in gol, pupilele dilatandu-se, respiratia accelerandu-se. Cred ca am sa pocnesc din cauza presiunii ce ma apasa in acest moment. Corpul imi tremura de la nervii care se strang fara incetare, inima imi bate mai rau ca la circ, apropindu-se de stadiul in care as putea sa fac oricand un stopcardiac. De ce ea? De ce in acest moment nepotrivit? De ce? urlu in gura mare, lasandu-mi privirea sa alunece pe trotuarul plini de gropi, aproape de aceeasi marime cu cele care s-au format in inima mea in acest moment. Cineva acolo sus chiar uita de existenta mea?

Vazandu-ma ca am ramas fara glas, femeia imi sare in brate, strangandu-ma atat de tare incat sa raman fara aer. Cum poate sa-mi faca asta?...
- Ce dracu vrei de la viata mea? De ce ma iei in brate? Ca sa ma faci sa sufar mai rau decat ai facut-o prima oara? urlu eu la ea cat de tare pot. Nu ai idee... nu ai idee cat de mult am suferit, cate lacrimi am varsat, cat de greu mi-a fost singur, fara nici un sprijin la doar clasa a 10-a, doar din cauza ca ai plecat, cum as putea eu sa te mai numesc mama?
- Imi pare rau... imi spune izbucnind in lacrimi, infundandu-si capul firav in pieptul meu, lasand lacrimile sa-i curga fara incetare, dar eu nu tac, nu ma pot opri din ai spune cat de mult a gresit, astfel, provocandu-i si mai multa durere si suspine.
- Tom... niciodata nu ai vrut sa asculti ceea ce ti se spune, explicatiile pe care au sa ti le ofere cei care ti-au gresit. Nu ai vrut sa asculti de ce am facut asta. Daca tu ai fi fost in situatia in care ai fi avut de ales dintre viata familiei tale si moartea lor, iar singurul mod de a-i salva este sa-i lasi in urma, ce ai fi facut?

Aceste cuvinte ma fac sa-mi indrept privirea spre ea, si sa-i privesc ochii indurerati, secati de lacrimi, blanzi si sinceri. Parca simt ca spune adevarul, dar mi-e greu sa o recunosc. Poate ca in momentul acesta am parte si de slabiciune din cauza Herei, de nu am facut o scena si sa o las lata pe strada, prefacandu-ma ca nu o cunosc. Nu mai pot, simt ca explodez, am nevoie sa ma descarc sa ascult tot ce are de zis, am nevoie sa stiu de ce mi-a facut asta.
Imi asez mainile pe umerii ei firavi, apoi o strang in brate, spunandu-i ca vreau sa aud totul si sa nu ma minta, aceasta dand afirmativ din cap. Ne asezam pe banca de la marginea trotuarului, la umbra unor ciresi sa vorbim si sa-i ascult toata povestea, sa aflu absolut tot adevarul. Totusi, o rog pe femeie sa ma ia usor pentru ca deja sunt in soc de azi-dimineata, iar fatul ca am intalnit-o, m-a derutat si mai tare.

Incrucisandu-mi degetele, lasandu-mi capul sprijinit pe maini si privind asfaltul plin de petale de cires, ascult povestea pe care asa zisa mea mama, mi-o spune printre miile de randuri de lacrimi ce i se scurg pe chipul angelic. Cu fiecare cuvant pe care il rosteste, sangele imi fierbe tot mai tare in corp, mintea lunad-o razna, lucrurile clarificandu-se in mintea mea usor, raspunsurile venind la fiecare intrebare pe care mi-o puneam la acea vreme, cand m-a lasat si a plecat. Incep sa plang, netinand cont ca pot fi vazut in aceasta stare, netinand cont de orgoliul meu stupid. Imi duc mainile in dreptul fetei, acoperindu-mi chipul inundat de lacrimi si durere. Plang si urlu pe interior, deja simt ca cedez psihic, cum un taifun imi strapunge inima si iese usor lasandu-ma sa gust din durerea amara pe care mi-o provoaca, lasand sa mi se scurga existenta incet, incet. O durere insuportabila care ma macina, ma mananca pana in maduva oaselor. Nici nu mai stiu in ce mod sa-mi exprim ura care incepe sa creasca tot mai mult pentru o singura parsoana si anume, Marco. Acum nu mai exista urma de indoiala. Hera, mama, Kaname, toti mi-au spus acelasi lucru si anume " Marco este devina " Cand am auzit povestea mamei nu mi-a venit sa cred pentru ce s-a razbunat Marco, iar daca l-a vazut pe tatal meu mort, de ce ma face sa sufar in continuare? Oare numai asa se va simti implinit?

O strang foarte tare pe mama in brate, implorand iertare, spunandu-i ca regret enorm ca m-am indoit de ea. Cum am avut incredere intr-un nenorocit ca Marco si in propria mea iubita nu, in propria mea mama nu, in prietenul meu Kaname, nu... De ce am crezut atat de mult in Marco? Acum daca stau sa privesc in urma mea, imi dau seama ca am pierdut atat de mult, cand puteam sa castig atat de mult. Cum existenta mea a fost mancata de acel idiot noroiu, acel vierme infect care m-a folost pentru planurile sale mizerabile, jur ca atunci cand se va intoarce il voi ucide cu mana mea. Si numai pentru ce i-a facut Herei. Trebuie sa aud totul din gura ei, trebuie sa o am inapoi si trebuie sa ma grabesc daca nu vreau sa o pierd acum...

- Trebuie sa plec dupa femeia care mi-a fost luata, care a cazut in ghiarele nenorocitului de Marco.
- Iubita ta a intrat pe mainile lui si tu ai avut incredere tot in el? Tom, esti de nerecunoscut... stiam ca ai inceput sa urasti femeile dupa ce te-am lasat, dar nu credeam ca te vei lua pe urmele lui Marco. Cine este iubita ta?
- Se numeste Hera, este roscata, foarte frumoasa, indrazneata, iubitoare desi, are doar saisprezece ani, ii spun afisand un zambet in coltul gurii cand imaginea felinei se face prezenta in mintea mea. Din pacate bunica ei a fost ucisa, dar nu stiu cine a facut-o...
- Hera, spui? roscata... Nu-ti face griji, nimeni nu va mai putea sa-i faca vreun rau Tom desi, ma suprinde ca ea este iubita ta. Vorbesc aiurea, nu ma lua in seama, dar du-te la ea, recupereaz-o, noi vom avea timp de vorbit, fiule... imi spune cu lacrimi in ochi. A vorbit de parca ar fi cunoscut-o, cum poate fi asa sigura ca va fi bine de acum, nu stiu, dar stiu ca trebuie sa o recuperez pe Hera si sa-mi limpezesc gandurile, care acum chiar sunt intr-o mare dezordine. Ma ridic de pe banca, si alerg cat ma tin plamanii catre casa lui Kaname. De data asta am sa clarific absolut totul cu Hera a mea, roscovana mea, focul pasiunii din inima mea. Imi voi face dreptate.

- Iti jur, Marco! Te voi ucide cand te vei intoarce... asta e o promisiune!

Sper ca v-a placut acest capitol si astept parerile voastre. " hug "

Doamne ajuta! Uite ca se mai intampla minumi si nu degeaba vine Pastele. Doamne, dar mult i-a mai luat sa isi dea seama cat de idiot este, zau asa. lough

Si ajhgdfjkdhfj cat de dragut a fost la final, cand si-a dat seama cat a suferit de fapt Hera, cat de mult a suferit si mama sa si cat de idiot a fost (nu, ca mai idiot ca asta n-am vazut) sa se increada in Marco. Acum, tot ce vreau eu sa NU se intample e sa-i gaseasca pe aia doi cine stie cum ca mi-e ca ii dau pe toti cap in cap sa li se mai linisteasca hormonii. Dar sper ca Hera il mai iubeste, macar vreo zece minute pana ajunge el acasa, cat sa nu sara in bratele lui Kaname. Te rooog. puppy eyes

ti multumesc pentru anunt si spor la scris. Te pup. :*

Capitolul 30

Din perspectiva Herei

Cuprinsa de peisajul sumbru, ratacita prin aceasta culoare ce-mi defineste perfect starea, ma chinui din rasputeri sa ajung la cel ce sa indeparteaza si mai mult de mine. Alerg atat de tare, incat raman fara aer, parca ma sufoc si ma duc usor la fund, pe prapastia acestei lumi plina de intuneric. Alerg pana ce capat rani teribile in picioare, pana cand vor ceda, dar cu toate ca alerg foarte tare sa ajumng la el, sa-l prind din urma, parca se indeparteaza si mai mult de mine, ca si cand eu as alerga pe loc. Inima imi bate ca o nebuna, rugandu-ma sa ma opresc inainte ca ea sa cedeze presiunii care ma apasa, a durerii care ma strapunge pana in adancurile sufletului, ale mintii. Totusi, nu vreau sa renunt, cu toata fiinta mea voi alerga mai departe sa-l prind, sa-l mai privesc macar odata in acei ochi visinii, acele comori stralucioare in care m-am pierdut din prima clipa...

- Tom! strig cat de tare pot, in speranta ca ma va auzi, dar continua sa se distanteze si mai mult de mine, iar imagini sterse cu chipul prietenului sau, Kaname, apar din umbra necunoscutului taram in care sunt prinsa si inainteaza spre mine tot mai mult, nelasandu-ma sa ajung la Tom. Micile proiectii ale lui Kaname imi soptesc intr-una la ureche despre acel sarut, iar pe fundal vocea inabusita si dezamagita a lui Tom, ma intreaba cum de am facut asa ceva. Cuprinsa de vinovatie, incep sa plang, sa-mi arunc mainile in aer si sa intind si mai mult bratele, cu putina speranta care mi-a ramas ca il voi prinde, dar imaginile ce se inmultesc cu fiecare secunda, avand chipul lui Kaname se apropie de mine, strangandu-ma intr-un colt, lasandu-ma fara aer si atacandu-ma cu saruturi dulci din toate partile. Inchid ochii si ma chinui din rasputeri sa scap din aceasta cacealma. Ii deschid mai apoi si observ un tavan alb imaculat.

- Un vis! Doar un vis! Strig si rasuflu usurata, ridicandu-ma in fund pe pat.
- Oh, Doamne, ai visat urat! imi spune, sarutandu-ma pe obraz, punandu-mi o palma pe frunte pentru a verifica daca sunt in regula. Strigandu-i numele, speriata de faptul ca este atat de aproape de mine, ma indepartez putin de el, acesta incepand sa chicoteasca si sa se joace in parul meu.
Kaname se aseaza pe pat langa mine, si-mi cuprinde barbia in mainile sale lungi, apropiindu-si buzele de ale mele, cuprinzandu-ma intr-un sarut pasional, apoi incepe sa-si plimbe mainile pe suprafata corpului meu, incercand sa-mi dea tricoul rosu cu care eram imbracat jos, dar eu usor ii strang mainile intr-ale mele si le indepartez usor, apoi ma dezlipesc de buzele lui.

- Kaname... ce crezi ca faci? il intreb, avand un nod in gat si ochii de marimea unor roti ale unei camionete.
- Hei, iubito, cred ca asa te pot numi acum, nu-i asa? Hera, ce face un cuplu cand este singur intr-o camera incuiata? Stai pe gratis la mine, nu-i asa? Ofera-mi si tu o bucurie, sa spunem ca asta ar fi chiria. imi spune afisand un zambet foarte pervers pe fata, venind tot mai aproape de mine sa ma pipaie.
Nu pot sa cred ce-mi aud urechile. Chirie? Cred ca si-a cam luat-o in cap maimutoiul asta cu plete si ochi albastri, hmm, nu s-ar compara in veci cu Tom. Atat de badaran poate fi? Totusi, in veci nu m-as fi asteptat sa-mi puna o asemenea contitie ca sa stau aici, venind la inaintare cu relatia noastra, care de fapt, nu este nici pe departe o relatie. Acel sarut a fost doar un moment de slabiciune din partea mea, gandindu-ma mai mult la Tomi in timp ce sarutam papitoiul din fata mea, care acum ma vrea in patul lui, la propriu. Nu cred ca am scapare acum, cand Kaname nici nu-mi ia in seama gesturile de respingere.

- Hera, eu te vreau acum... imi spune napustindu-se asupra mea, ca un animal salbatic ce intalneste pentru prima oara o specie de gen feminin, Dumnezeule? Chiar asa mult timp a trecut de cand nu si-a facut de cap cu vreo fata?
- Kaname, lasa-ma! tip eu la el, cand incepe cu adevarat sa isi plimbe mainile peste toata suprafata corpului meu, dar fara speranta, idiotul asta nu o sa inceteze doare pentru ca asa spun eu, iar daca tip nu ma aude nimeni, si atunci chiar am sa-l supar. Ii iau mainile in palmele mele si privesc in ochii sai albastrii, apoi imi las mainile sa alunece de pe fata lui, scapand un oftat printre buzele-mi rosiatice, trantindu-ma pe pat.
- Tom... se pare ca nu voi trece de asta... spun eu cu o urma de regret in glas, si cu o lacrima ce se prelinge usor pe obrazul meu.

Nu se mai aude absolut nimic, o linistite nedescrisa se napusteste asupra camerei, iar Kaname inceteaza sa ma mai forteze. Il vad cum se ridica de pe pat, injurand si spargand unele lucruri, pot auzi cum il da railor pe Tom si il injura in soapta, cu fiecare obiect pe care il tranteste, apoi se duce sa faca un dus. Rasuflu usurata si-mi repet de o mie de ori in gand ca am scapat de nebun. Chiar va trebui sa ma mut din casa asta, daca nu vreau sa se ajunga asa departe, extrem de departe. Cred ca este foarte furios pe mine pentru ca l-am respins, dar sa fim seriosi, ne-am sarutat o data, si abia ieri am aflat sentimentele lui pentru mine, iar eu inca il iubesc pe Tom. Cum a crezut ca voi fi de acord acum cu asta?

Stau pe patul moale din camera lui Kaname, asteptandu-l pe acesta sa iasa din dus, avand in minte sa vorbesc cu el cat se poate de serios. Dupa acel incident de aseara, m-am desprins usor de buzele lui, ce aproape ca le mancau pe ale mele, stergandu-le existenta definitiv din locatia fetei mele, si nu am mai scos o vorba tot drumul. Mi-am lasat capul sprijinit de geamul masinii, ca intotdeauna, si am reflectat la gestul sau pe care nu pot sa-l inteleg. Pana la urma de ce a facut asta? Ii este mila de mine pentru ca plang pentru Tom, iar el nu ma vrea inapoi? Chestia asta ma irita si ma enerveaza la culme. Daca ar fi asa, ei bine, Kaname ar trebui sa stie ca nu am nevoie de mila lui si de sarutul sau lipsit de sentimente. Totusi, acel sarut... pentru mine a reprezentat o prostie, ceva ce nu ar fi trebuit sa se intampla si ma simt de parca as fi l-as fi tradat pe barbatul vietii mele, acela evident ar fi Tom si numai Tom. Cred ca oricine mi-ar aparea in cale si oricat de multe mi-ar oferi nu s-ar compara catusi de putin cu Tom. Recunosc, Kaname este bun cu mine, ma face sa ma simt bine, sa ma linistesc, dar nu simt ceea ce simt cand sunt in preajma lui Tomi, iar acum nu pot nici in ruptul capului sa-mi scot sarutul cu Kaname din cap. Este atat de stanjenitor, atat de stupid, sunt atat de nervoasa ca m-a sarutat asa si s-a napustit acum asupra mea, incat imi vine sa-l dau cu capul de toti peretii, cum indrazneste?

Ma intind iar pe pat, atunci cand simt ca imi intepenesc toate oasele si privesc pe tavan, ascultand picaturile din dus ce se lovesc puternic de cabina in care se afla Kaname. Ah, cat de mult vreau sa termine cu prostia lui de dus si sa vina aici ca sa pot urla la el pana imi potolesc mania ce mi-a cuprins intreg corpul. Cum de am avut acel moment de slabiciune, incat am permis una ca asta? Il urasc, il urasc, il urasc... dar nu mai am timp sa meditez asupra acelui sarut tampit ce-mi macina gandirea, caci usa camerei se deschide usor, provocand un scartait iritant in urechile mele. Ma sprijin pe coate, aruncand o privire spre usa, si un cap se face vazut, intrand timid, mai apoi persoana respectiva lasandu-si intreg corpul la vedere. Paseste usor, si totusi apasat, astfel incat sa ma faca sa-i simt fiecare pas pe care il face. Inchide usa la fel de usor cum a deschis-o si vine in directia mea, spre pat. Isi pune mainile in sold si ma priveste iritata, privirea ei masurandu-ma din cap pana in picioare. O privire plina de dispret combinata cu multa ura. Ridic o spranceana, dandu-i de inteles ca nu ma prind de reactia ei ciudata. Isi da parul castaniu de dupa ureche si incepe sa tipe la mine, mai ceva ca la circ.

- Hera! izbucneste de odata, Vero. Tu te-ai sarutat cu Kaname aseara in BMW lui? Ma intreaba facand ochii mari, inclestand pumnii, batand cu un picior in podea, provocand aproape o gaura in ea. Ce Dumnezeu are? imi spun iritata.
- D-da... O vad cum imi arunca o sageata din priviri, si se incrunta si mai tare, eu inghitind in sec, ahm, Vero, ce naiba te-a apucat? De ce ma intrebi asta?
- Cum mi-ai putut face asta? Te urasc! Ce, te-a respins Tom si acum te arunci in bratele iepurasului de Kaname ca sa te consoleze pentru ca ai ramas singurica? Ei lasa ca vezi tu ce singurica vei fi, dupa ce iti voi scoate ochii! Se repede ea la mine, eu ridicandu-ma repede de pe pat, indepartandu-ma putin de ea.
- Vero, ce naiba, cum naiba, cand naiba ai inceput tu sa tii la Kaname? o intreb, fiind atat de mirata incat as putea sa lesin, dar privirea mea se ingrozeste cand vad ca este atat de serioasa, parca prea serioasa, infricosatoare as putea spune.
- Din totdeauna! Imi spune aceasta, insfacand cu mana o perna de pe pat, apoi mi-o arunca in fata cu putere, ciufulindu-mi parul. Chiar doare. O vad cum se apropie de mine si ma trage de par si atunci, gandindu-ma ca nu am chef sa ma iau la bataie, incep sa alerg cat de tare pot si ma strecor repede pe langa usa, iar Vero o ia pe urmele mele, aruncand cu perne si obiecte din jur dupa mine, tipand cat de mult il iubeste ea pe Kaname. Numai de asta nu mai aveam eu parte acum, sa fug de o nebuna in toata casa si sa ma intreb cum Doamne iarta-ma sa scap de ea.

- Nenorocita mica, scrasni ea din dinti, te voi ucide femeie fara inima! tipa ea dupa mine, eu concentrandu-ma sa gasesc un loc in care sa ma ascund si fara sa imi dau seama, Vero imi pierde urma, iar eu ajung in bucatarie, unde imi arunc privirea peste tot, gandindu-ma unde naiba as putea sa ma ascund acum? Nu as putea sa ma intorc in mainile demonului acum cand am o cale de scapare, iar primul lucru care imi sare in ochi este imensul dulap de pe gresie pentru farfurii. Alerg spre el, il deschid, si spre norocul meu nu se afla nimic inauntru, asa ca ma ascund acolo, e al naibii de mare si incapator.
Ma ghemuiesc, rasufland usurata, si inchid ochii, lasand gandurile de mai devreme sa-mi invadeze iar mintea, acum ca am scapat de nebuna indragostita.

Tom... imi trece iar acel gand fulgerator prin minte. Doamne, cat de mult il pot iubi, chiar si acum cand mi-a spus sa il las in pace. Nu ma pot gandi decat la momentul in care mi-a cedat si m-a lasat sa il sarut, sa-i simt acele buze dulci si moi ce se oduiau cu ale mele, ce ma sarutau cu atat pasiune si dorinta. Imi trec limba peste buza inferioara, umezind-o, acoperind-o mai apoi cu degetul aratator, conturand linii la intamplare pe suprafata buzelefor, fara o anumita precizie. Felul in care m-a sarutat atunci, de parca m-ar fi vazut dupa mii de ani de asteptare, mi-a clarificat totul. El inca ma iubeste si nu vrea sa accepte asta, dar de ce? De ce nu poate sa-mi mai acorde o sansa? De fapt, mi-a confirmat-o chiar el, si anume ca ii este teama sa il ranesc din nou, dar si mie mi-ar fi teama sa il pierd din nou, ma intreb, asta nu se pune la socoteala? Tom... te vreau aici cu mine, vreau sa fiu departe de Kaname, sa nu mai am momente de slabiciune in care as putea lasa pe oricine sa-mi fure un sarut, doar pentru ca eu am nevoie sa ma refugiez in bratele unei persoane, care as crede eu ca ar fi capabila sa-mi inteleaga sentimentele. Poate Kaname chiar nu intelege ceea ce simt si vrea doar sa fie un bun prieten, sau mai degraba, acum, un bun cuceritor. La dracu cu el, si cu Vero in momentul de fata.

- La naiba cu viata asta... las eu propozitia sa-mi scape printre buzele rosiatice, pe care mi le musc inca de azi-dimineata din cauza stresului ce ma omoara, si asta numai din vina lui Tom, numai din cauza gandurilor ce zboara, mai ceva ca sunetul, la el.
- Deci aici, in bucatarie esti, roscato! Muhahahaha, acum chiar nu scapi de mine! incepe Vero sa rada malefic, in timp ce fiorii de pe sira spinarii mele ma electrizeaza aproape.
O nu! Nu acum, imi spun in gand. Doamne, singurul loc in care m-as putea ascunde in bucatarie, este nenorocirea asta de dulap, si evident, dulapul se deschide, iar mainile subtiri si delicate ale prietenei mele, dar puternice nu gluma, ma trag de tricoul rosu si lung cu care sunt imbracata. Ma taraste pe gresie, tragand de tricou, pana in centrul bucatariei, eu tinandu-mi ochii inchisi si mainile pe cap ca sa ma apar de necunoscut. Cine stie de ce este in stare Vero, iar eu chiar nu am o dispozitie prea buna ca sa ma iau la harta cu ea, mai ales acum ca este pranzul si vreau sa vorbesc cu Kaname.

- Ce ai de gand sa faci? O intreb cand vad ca se duce la unul din dulapuri si scotoceste printre numeroasele pungi din el.
- Ooo, lungeste ea cuvantul, nu fi nerabdatoare, Hera, scumpa mea prietena, care i-a simtit gustul buzelor iepurasului meu, vei alfa, vei afla, acusica, vei afla, imi spune indreptandu-se spre mine cu o punga mare de faina. Ajunge in dreptul meu si zambeste diavoleste.
- Vero, stai, c-c-ce ai de gand sa... ma chinui eu sa leg doua vorbe, facand ochii cat cepele cand o vad, dar nu mai apuc sa spun ceva, caci nebuna din fata mea, imi toarna punga de faina in cap, golind-o pana la fund, nelasand urme. Ma ridic usor de jos, inclestand pumnii si urlu la ea cat pot eu de tare.
- Lasa ca vezi tu, nebuna mica, daca iti placea de Kaname trebuia sa-mi spui, inainte sa ajungem sa ne sarutam! Ii spun in timp ce insfac si eu o punga de zagar sa o torn pe dansa, dar aceasta fuge cat poate de tare din campul meu viziual, indreptandu-se spre living, iar eu dupa ea cu zaharul. Am sa i-o platesc, sunt plina de faina.

Cum ajungm in living si incep sa arung cu zaharul dupa ea, ea tragandu-ma de par si aruncand cu lucrurile din incapere spre mine, o voce groasa si serioasa ne face sa inlemnim pe loc, nemascotand un sunet.
- Ce mama naibi v-a apucat? Doamne, Hera esti plina de faina si, ce dracului v-a apucat, potoliti-va sau... Doamne, cum s-a ajuns la dezastrul asta, imi explicati si mie? Ne intreaba Kaname furios, uitandu-se in jur, mirandu-se de numeroasele lucruri ce sunt imprastiate prin camera si de urmele de faina ce curg din parul meu ca o cascada.
- Nimic! izbucnim eu si Vero deodata. Amundoua ne holbam la el ca la masini straine cand vedem ca are doar un prosop infasurat in jurul taliei, iar asta imi aduce aminte de momentul in care eu am ajuns acasa la Tom, si l-am vazut prima oara doar intr-un prosop si am vrut sa il dau jos. La acest gand nebun incep sa chicotesc, facandu-i pe cei doi sa se holbeze la mine ca la un montairus.
- Voi chiar nu aveti alta treaba? ii intreb iritata de faptul ca sunt privita in acest mod.
- Vroiam sa te iau cu mine la Alex, caci are sa-mi dea un laptop nou si cateva lucruri, dar cum esti plina de faina cred ca...
- Voi veni eu cu tine, Kaname! Tipa Vero, entuziasmata, luandu-l pe brunet de un brat si scotand limba la mine, strambandu-se mai apoi in toate felurile in cel mai jalnic mod. Tipic. Dau aprobator din cap cand acesta ma intreaba daca este in regula si imediat au zbughit-o pe usa, dupa ce Kaname s-a imbracat, iar Vero s-a aranjat un pic.

Din cate am inteles, vor sta o zi intreaga la Alex, sa-l ajute si cu noul sistem audio pe care si l-a comandat, iar acest lucru este bun si pentru mine. Ce este mai frumos in a sta singura acasa? Acum pot sa-mi plang singura de mila in aceasta casa mare, fara ca cineva sa ma deranjeze din a-mi analiza propriile ganduri. Totusi, nu pot sa raman toata acoperita de faina, asa ca ma indrept spre dulapul din camera lui Kaname si insfac cateva prosoape albe si samponul pe care Kaname mi l-a cumparat.
Pasesc pe gresia rece din baie, care ma face sa tresar si este intr-un fel o senzatie placuta, avand in vedere ce cladura s-a pornit acum ca a venit si primavara in toata splendoare ei, numai eu nu ma mai pot bucura de anotimpurile astea. Ma descotoresc repede de haine si intru in cabina de dus, unde dau drumul la apa, lasand picurii fierbinti sa se izbeasca de trupul meu. Picaturile se preling pe copul meu ca roua de dimineata pe petalele delicate ale unei flori, iar parul meu matasos insfarsit se curata de faina. Insfac samponul de la Kaname si fac ochii mari.

- Mango... ha? oftez eu a mia oara pe ziua de azi, iar apoi incep sa-mi spal parul si intregul corp. Termin cu dusul, inchid robinetul cu apa si ies din cabina, infasurandu-ma cu un prosop. Merg incet spre oglinda din living cu un feon in mana si incep sa imi usuc parul. Iau suvita cu suvita pana il usuc aproape de tot si incep sa blestem fatul ca Vero nu e aici sa ma ajute cu asta. Chinuindu-ma sa usuc si ultimele suvite umede, soneria de la usa incepe sa ma zgarie pe creier si nu vrea nici in ruputul capului sa se opreasca, asa ca ma indrept infasurata doar cu un prosop si cu feonul in mana, catre usa ca sa raspund, pana la urma nu puteam sa las oamenii sa stea la usa doar pentru ca sunt eu aici.
Ajung in dreptul usii, ma ridic pe varfuri sa iau cheia ce era atarnata de un cui pe perete si descui usa, apoi o deschid usor, iar persoana respectiva intra repede in casa, trantind usa in urma, incuind-o din micul zavor ce era pe interior, astfel incat sa nu mai poata sa intra nimeni in casa, chiar daca ar avea cheie.

Ma dau doi pasi in spate, si imi las privirea sa alunece pe chipul persoanei ce tocmai a intrat in incapere. In momentul in care ii zaresc ochii visinii, ce ma privesc bland, si ma masoara din cap pana in picioare, fara sa mai constientizez ca este in fata mea, imi las mana libera, scapand feonul pe jos, ce este inca in priza.
- Stiu ca esti singura acasa... i-am vazut pe porumbei plecand la Alex, imi spune cu un glas tremurat, bland, cu totul diferit fata de ziua in care l-am vizitat, mai precis, ieri.

Nu spun nimic, pur si simplu ma uit cu gura cascata la chipul sau angelic. Parul lui rebel este in toate directiile, dar totusi este extrem de dragut, ce ma face sa-mi infig imediat mainile in parul lui ca smoala, putin lungut pana la baza gatului, tuns in scari, iubesc sa-l smotocesc cand are un par atat de bogat, cu acele suvite ce-i curg pe chipul curat. Privirea imi aluneca pe buzele sale pline pe care vreau cu ardoare sa le sarut, sa le simt aroma, sa ma imbat cu dulceata lor si sa nu ma mai dezlipesc din ale sale brate, care odata ma tineau strans la pieptul sau puternic, unde ma simteam in siguranta, unde ma simteam protejata.

- De ce ai venit aici? ii spun, privindu-l in ochi, parca nemaiavand rabdare sa-i alfu raspunsul, extrem de emotionata ca se afla acum in fata mea. E ireal, ca este aici, cand mi-a spus clar sa stau departe de el.
- Am venit sa-ti spun ca am fost un prost... am intalnit-o pe mama, iar ea mi-a spus totul despre Marco. Am putut sa ascult ceea ce avea sa-mi spuna, doar pentru ca voiam cu disperare, prin orice metoda posibila sa te am inapoi, si m-am gandit ca macar sa o ascult...
- Deci ai intalnit-o pe mama ta... ii spun eu cu vocea care inca imi tremura, la naiba, nu vreau sa discutam despre acest subiect, as avea multe sa-ti spun pentru ca si eu am intalnit-o, dar probabil cand se vor linistii apele vom putea discuta si despre acest aspect... stiu ca, probabil, ti-a fost foarte greu cand ai intalnit-o.

- Ai dreptate, dar, Hera! Iarta-ma, te rog iarta-ma, nu am stiut ce este in capul meu, doar ca...
- Tom, nu crezi ca este cam tarziu acum dupa ce m-ai respins de atatea ori si mi-ai spus sa te las in pace? Totusi, nu sunt o papusa sa joc dupa cum vrei tu... acum ca ti-a venit cheful de mine dupa ce m-ai respins, eu sa vin.
- Hera, stiu, stiu prea bine ca nu am fost niciodata bun la capitolul in care sa ascult ce au de zis ceilalti, dar m-am simtit tradat, folosit, mi-a fost teama ca daca te iert, tu sa te joci iar cu sentimentele mele si sa ma faci praf, dar acum realizez ca am gresit, si te rog din inima sa ma ierti.
- Dar Marco va interveni la nesfasit, si pe deasupra, acum eu sunt cu Kaname. Il privesc si vad cum deja privirea i se schimba, se incrunta si aproape ca fierbe de nervi la auzirea numelui lui.
- Ciudat, de cat timp pentru ca eu nu v-am vazut niciodata sarutandu-va in fata mea sau a altcuiva, hmm? Ma interogheaza el , ducandu-si o mana spre barbie.
- Ba ne sarutam, chiar tot timpul, si, si el ma asculta, ma intelege. Ii spun eu incercand sa par stapana pe mine.
- Hmm, eu as profita de fiecare ocazie ca sa te sarut in fata lui, ca nu cumva sa uiti un lucru extrem de important. Imi spune Tom, apropiindu-se mai mult de mine.
- Ce lucru?
- Ca esti a mea, Hera. Numai a mea. Tu nu il iubesti pe Kaname.
- Cum poti fi asa sigur? Il intreb simtindu-mi obrajii cum iau foc, si pun pariu ca m-am inrosit ca un rac acum cand ii simt respiratia atat de aproape de a mea.
- Pentru ca tu ma iubesti pe mine. Imi spune acesta apropiindu-si buzele de ale mele.

Ma saruta apasat, apoi imi musca usor buza inferioara, eu scotand un mic icnet. Buzele noastre incep sa se muste reciproc, sa se freamate. Sarutul se adanceste usor, libile noaste intalnindu-se din nou, duelandu-se, jucandu-se intr-un mod extrem de palitant. Felul in care ne exploram prin acest sarut imi provoaca mii de fiori pe sira spinarii, tremur. Tom ma saruta si mai apasat cu si mai multa pofta, cu si mai multa dorinta. Isi strecoara mainile in parul meu roscat, tragand de el, jucandu-se cu fiecare suvita, rasucindu-le prindre degetele sale lungi, iar cu cealalta mana imi maseaza gatul delicat, gadilandu-ma.

Simt cum sangele imi fierbe si incepe sa-m clocoteasca in vene, mai ceva ca o lava intr-un vulcan ce este gata sa erupa, asa se simte si inima, mea, trupul meu, mai am putin si explodez din cauza emotiilor ce imi acapareaza corpul. Stomacul ma strange, si simt un gol imens cum isi face aparitia, aproape ca nu ma mai tin pe picioare cand barbatul de langa mine ma mangaie tandru, intr-un mod atat de delicat pe spate, pe coapse si sani. Ma las prada bratelor sale lungi iar dorinta nebuna si extrem de arzatoare ce ma face sa-l vreau cu toata fiinta mea, ma face sa-mi incolacesc mainile in jurul gatului lui, adapostinud-mi apoi mainile in parul lui ciufulit, jucandu-ma cu el, tragand usor de el, facandu-l pe Tom sa scoata cateva gemete de placere printre sarutarile fierbinti ce ne trimiteau spre extaz. Ii sar in brate, fara sa maigandesc ce urmeaza sa fac, incolacindu-mi picioarele in jurul taliei lui, acesta prinzandu-ma cu mainile de coape si urcand cu mine scarile pana in camera lui Kaname. Ma lasa pe pat, trage draperiile si incuie usa, stingand lumina.

Vine spre mine din nou, infigandu-si o mana in parul meu, tragandu-ma mai aproape de el, ii dau tricoul jos si blugii visinii cu curele, el lasandu-mi prospul alb sa-mi alunece usor de pe corp. Ma strange in brate, saruntandu-mi tot corpul, masand usor fiecare curba cu mainile sale fine. Ne sarutam ca doi nebuni, incepand sa ne iubim cu atata foc si dorinta. Il strang in brate si-l sarut, imi las mainile libere sa-i exploreze tot copul, las sentimentele sa ma conduca pe culmile placerii alaturi de Tom, lasand ratiunea deoparte. Ma simt de parca inima mi-ar fi fost vindecata, ca si cand nu mi-ar mai trebui absolut nimic. Doar pe el. Il iubesc cu toata fiinta mea si il vreau aici mereu, langa mine, sa nu ma mai lase niciodata, eu nu am sa-l mai tradz niciodata. Nici nu pot explica in cuvinte fericirea ce-mi strabate corpul, simturile si ratiunea in acest moment, iar tot ceea ce se intampla acum, in aceasta camera este magic...

Sper ca v-a placut acest capitol, astept parerile voastre " hug "

melodia capitolului. Ego - de o mie de ori: [Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

I'm in heaven, thanks God I've lived up till' this day to read this. jos palaria in fata

Cat de duuulceee! Stii cat am asteptat momentul asta? Nu, nu stii, dar iti zic eu: o eternitate. Pana te-ai indurat tu sa ii aduci iar impreuna mie mi s-au ars toate circuitele si-a trebui sa le inlocuiesc si apoi iar sa astept. A fist atat de dulce, vai doamne, mai aveam putin si ma lipeamm de ecram, era mult prea dulce. lough

Initial ma asteptam ca Tom sa o salveze de Kaname, apoi m-am gandit ca Vero are ganduri malefice cu adevarat si m-am gandit ca avea s-o salveze de ea, dar nicidecum nu m-as fi gandit ca aia doi or sa plece, iar ea va ramane singura si apoi va veni Tom. Mai si momentul in care el i-a zis "Tu ma iubesti pe mine" a fost genial, iti zic. lough

No, gata, ti-am spus ce era de spus, iti multumesc mult pentru anunt si te pup. :*

Deci pur si simplu il ador. Este foarte bun si imi place faptul ca faci capitolele lungi. Am incercat si eu sa fac un fic dar nu stiu cat e de bun.
[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
Oricum, tot ce pot sa spun este ca il adooor!!! :P :)