CAPITOLUL 1.


Licori , blesteme , sange , fire de par ,negre ca smoala , sau rosi ca apusul soarelui intr-o zi de vara , frumusete , iad , paradis , dragoste sau ura.
Vraji , poate pentru tine fara sens , gesturi si priviri insignifiante . Te pot face sa te simti foarte rau , sau din potriva , foarte bine . Pastreaza un val de mister , si pe masura ce trece timpul , cercul magic se mareste , vraja se inteteste si lucrurile se inrautatesc uneori pana cand nu mai e nimic de facut . Pana cand viata se sfarseste, firul epic al povestii tale frumoase sau al cosmarului trait se rupe brusc sau lent , creierul nu mai transmite mesaje membrelor , inima nu mai bate rasunator in pieptul tau fragil , iar spiritu-ti bantuie prin inprejmuiri cautand vinovati , si ,in undele cazuri , razbunare.
Atunci , cand mort fiind , iti poti privii corpul si te cuprinde un fior inimaginabil , simti ca cerul iti cade in cap , inpropriu spus... . Esti mort , tot ce aveai : amintiri , vise , familie , trairi , emotii , durere , acum nu mai existau . Nu mai simteai nimic . Nu mai aveai nimic . Ce vis poate avea un om mort ?? El nu poate decat sa bantuie , sa faca rau , sau bine , sau se poate retrage , fara a cauta vinovati. Insa el nu ! Acel barbat puternic de altadata , dupa mii de chinuri indurate , cosmaruri si boli nemaiintalnite , a murit. I-am luat in brate trupul neinsufletit care zacea fara vreo explicatie intr-un lac de sange. Il tineam strans si plangeam inecandu-ma cu propriile lacrimi . Atunci am stiut, cand l-am privit indelung ,si, pret de o clipa, imagini cutremuratoare mi-au trecut prin minte. Eram clar vazator. Mostenisem asta de la mama mea. Inainte sa moara a spus ca rolul meu in viata este de a dezlega un mister , de a razbuna persoana cea mai draga mie. Acesta era momentul. Lipsita de puteri, respir greoi si ma indrept catre usa incaperii intunecate si ma intrept cu fata catre interiorul acesteia. Imaginea era macabra. Intunericul noptii, lumina lunii pline ce patrundea prin geamul intredeschis, furtuna rece, si balta de sange in care zacea barbatul pentru care as fi facut orice.
Vantul puternic si infiorator deschide larg fereastra. Sangele de pe podea stropeste peretii. Din trupul lui, se ridica calma si resemnata o silueta translucida ,ce aducea in mare parte ,cu infatisarea fostului meu viitor sot. Se apropia incet. Nu imi era frica de el. Chiar si acum, cand nu mai era el, cand mana mea ,ce odata il mangaia, putea, probabil, sa treaca cu usurinta prin"el", il iubesc, si am incredere in el. Ajungand langa mine, ridic mana dreapta, tremurand de durere, si ii ating chipul. Mana nu imi trece prin el, il pot atinge, insa nu il pot simtii. Gura i se deschise, a vrut sa zica ceva dar a ezitat. Lacrimi calde au inceput sa curga pe obraji mei. Atunci, silueta masculina ce-mi statea in fata, a deschis din nou gura, insa de data asta fara a ezita sa spuna ce avea de spuns:
- Nu mai plange. Nu sunt mort!


Ma trezesc speriata, respirand greu. Era ora 4:35. Gandul ca visul asta ar putea fii cheia rezolvarii problemelor mele, ma bucura. Nu pot sa spun ca nu sunt speriata. Camera in care ma aflu, acum 2 secunde era plina de sange, iar acum e luminata slab de lampa mea de pe noptiera. Afara este senin, iar vantul adie domol. In mijlocul camerei nu se afla nimeni altcineva decat pisoiul meu, Thomas. Ma ridic din pat si ma indrept catre terasa. Ajungand, ma uit spre cerul plin de stele, si ma intreb daca steaua lui se mai afla acolo. Visul asta m-a pus pe ganduri. Stau pe un fotoliu reflectand asupra vietii mele dezastruase.
Deci, sa facem un rezumat. Ma numesc Madalina si la doar 17 ani mi-am pierdut tatal. Au mai trecut doi ani si a murit si mama. In prezent am 22 de ani si acum 2 luni a murit fiinta pe care o iubeam cu toata fiinta mea. As fii facut orice doar ca el sa fie fericit. Era tot ce aveam. Un an a zacut, avea stari alternative, cand se simtea fericit, cand se simtea trist. Am fost cu el la diferiti doctori, toti ne-au spus acelasi lucru „Chiar si daca as vrea nu as putea sa va ajut, boala pe care o are acest barbat nu am mai intalnit-o pana acum. Imi pare rau, incercati alt doctor”. Cand mi-am dat seama de fapt care era cauza bolii lui Andrei, am renuntat sa ma mai zbat. Am asteptat fara speranta sa se intample inevitabilul. Am asteptat sa moara.

Cam infricosatoare prima parte. Glumesc. Este interesant. Sunt curioasa cum o sa dezvolti . Sa ma anunti cand pui next ! Succes

Andrei povesteste:
E ciudat sa fii mort si totusi viu. Sa stii ce se intampla in jurul tau, dar sa nu poti reactiona. Pe scurt am fost in moarte clinica si ma aflu la 3 metrii sub pamant. Simt o durere cumplita de fiecare data cand aud suspinul ei, ca un ecou ce-mi frange inima. Si mai socant a fost momentul in care am deschis ochii, am dat sa ma ridic si capul meu a lovit capacul sicriului. Gandindu-ma profund am reusit sa ii transmit Madalinei un mesaj printr-un vis. Stiam ca e clar vazator, si stiam ca doar cu gandul ii pot transite orice. Noi faceam asta inainte, cand vroiam sa ne sfatuim fara sa auda lumea, doar gandeam ce vrem sa spunem si ne auzeam. E ciudat sa ai o asfel de putere. E amuzant de multe ori. Insa acum nu e deloc amuzant. Incerc sa ii transmit gandurile mele fara a-mi folosii vocea, nu pentru ca nu vreau sa ma auda cei din jur, ci pentru ca nu pot vorbii fata in fata cu ea. Nici de-ar fii deasupra mea, nu m-ar auzii.


Totusi ma bucur ca am scapat cu viata. Aceea femeie era complet nebuna. Ar fii fost in stare sa faca orice sa ma aiba, si asta a si facut. Pentru ca nu a reusit a vrut sa ma vada mort, aproapte ca a reusit. Nici acum nu pot sa cred ce am trait.


In urma cu cinci ani de zile am fost cu o vrajitoare, o femeie frumoasa, cu parul cret, negru ca pana corbului, cu ochii caprui si tenul ciocolatiu. Aceasta era tiganca, a trait in satra si a invatat tot ce stie de la bunica ei. A ghicit o vreme acolo. Venea multa lume, devenea din ce in ce mai cunoscuta si cerea din ce in ce mai multi bani. Asa a ajuns sa isi doreasca sa se mute la oras. Cu banii stransi si-a cumparat un apartament si s-a mutat impreuna cu familia ei acolo. In felul asta am ajuns si eu sa o cunosc. Era frumoasa, nu pot mintii, insa nu am iubit-o niciodata. Doar am profitat de ea si s-a indragostit nebuneste de mine. Au trecut 2 ani de relatie si am cunoscut-o pe Madalina.


Acum lucrurile au inceput sa se complice pentru ca Madalina este prima si ultima mea dragoste. Un prieten a avut nevoie de un clar vazator, pentru ca banuia ceva si a facut cumva rost de numarul de telefon al mamei sale. M-a rugat sa ma duc cu el si asa am ajuns sa o cunosc pe Mada. Ne-am inteles bine din prima. Cat timp prietenul meu a vorbit cu mama ei eu am vorbit cu ea. Am facut schimb de numere de telefoane, In mai putin de o luna am devenit un cuplu. Ultimul an de relatie a fost un cosmar.



Faimoasa vrajitoare mi-a facut farmece. Nu stiu cum sau de ce dar nu m-am indragostit de ea. In mintea mea era Mada si numai Mada. Incepuse sa imi fie din ce in ce mai rau. Au trecut cateva luni, iar aceasta, vazand ca vrajile sale nu dau rezultate mi-a trimis o scrisoare „stropita cu praf magic” . In ea se afla o suvita din parul ei si o foaie de hartie pe care statea scris cu litere sangerii „ Precum eu ma mistui de dorul tau si lacrimi amare imi curg pe obrajii catifelati, asa sa zaci si tu in boala 7 nopti si 7 zile, apoi sa fii fericit tot atat cat ai zacut. Asta sa se repete un an de-acum in colo si cand ti-o fii ursit, sa mori in chinuri in fata ei. Sa zaci intr-o balta de sange cu corpul sfasiat. Daca eu nu te pot avea, nimeni nu te va avea.” Si-asa a fost... Am zacut dupa cum statea scris pe "foaia destinului" 7 nopti si 7 zile. Am urlat de durere si am provocat suferinta persoanei iubite. Apoi am fost fericit si sanatos 7 nopti si 7 zile dupa cum a spus ea. Am ras, am glumit si-a urmat sa plang. Asa s-a intamplat timp de un an si nimeni nu a putut sa faca nimic. Nici-un doctor si nici-o alta vrajitoare nu a putut sa rupa lantul magic. Mi-am asteptat destinul. Dupa un an de zile am intrat in moarte clinica.


Ceea ce m-a salvat a fost dragostea ce mi-o porta Madalina. Am fost la preotul meu de botez si mi-a zis ca numai un suflet pur ce ma iubeste sincer. Mi-a dat doua lantisoare sfintita si mi-a zis sa ii dou unul si ei. A zis ca blestemul se va rupe in momentul in care va murii si cel blestemat si cel ce-a blestemat, doar ca cel blestemat va revenii printr-o minune pe pamant, iar cel cea blestemat va arde in flacarile iadului.

Foarte tare! Mi'a placut mult sfarsitul Nu numai sfarsitul..Tot capitolul a fost genial! Nu te opri, faci o treaba extraordinara! Sa ma anunti cand pui next. Si asa sper sa fie cat mai repede. N'ai idee ce mare imi va fi inima cand o sa vad ca ai pus next.
Bye Bye :-h

Ce mult mi-a placut capitolul asta . Doamne sper ca totul sa fie bine. Faci o treaba minunata . Je suis tres curieux si abia astept nextul

Capitolul 3



Madalina


Noaptea a trecut greu. Ieseam din jumatate in jumatate de ora pe balcon si ma uitam la cerul plin de soldateii lunii, stelele. Am analizat visul acela si m-am gandit ca merita sa incerc sa-mi dezgrop iubitul. Ceva imi spunea ca este inca in viata.


Imediat ce-mi vine geniala idee ma imbrac si plec spre cimitirul central. Era ora sapte si un sfert deci groparul isi incepuse programul. Ma gandesc cat de oribil e sa fii gropar. Ei sunt mereu neingrijiri, au lopata aia in mana si copiii se sperie mereu de acestia. Ies pe usa si observ ca abia de se vedea un metru in fata. Ciudat noaptea a fost linistita si cerul senin. Trag aer in piept si pornesc prin ceata deasa. As face orice pentru Andrei si am o presimtire ca nu mai rezista mult acolo. Cineva sau ceva are legatura cu aceasta ceata...



Aveam atat noroc ca era sapte dimineata si mai nimeni nu era pe strada la ora aia. Ajung la poarta cimitirului si ma duc in camaruta unde statea groparul. Ii spun acestuia de banuiala mea si primesc in mod evident un refuz:
- Domnisoara sunteti complet nebuna! Pentru o simpla banuiala vreti sa dezgrop un om? Si pe langa toate astea mai e si ceata! Duceti-va acasa si odihniti-va, apoi incercati sa vizitati si un psihiatru.
- Nu sunt nebuna! Aveti grija cum vorbit! Eu v-am vorbit frumos. In fond si la urma urmei dumneata esti gropar...



Cand am primit acel refuz am simtit cum o mie de gloante imi strapung inima. Iubitul meu era acolo, la trei metrii sub pamant si eu nu puteam sa fac nimic sa il ajut. Acum mai mult ca oricand as vrea sa imi confirm o banuiala. Banuiala e cel mai sigur adevar. Cand acel gropar m-a refuzat imi venea sa ii sap lui o groapa. Chiar nu intelege prin ce trec? Sau poate am uitat eu un amanunt, sunt clar vazator. Sa fim totusi seriosi nu m-ar fi crezut. Ch, gropar nenorocit! Oricum nu fac eu cum zic groparii. Nu sunt nebuna sunt perfect sanatoasa. La noisprezece noaptea imi testez abilitatile de gradinar.


Tot restul zilei mi-am petrecut-o lenevind. Am fost nelinistita si simteam o prezenta stranie. Parca era mereu in spatele meu. Spre seara am urcat in pivnita sa caut lopata. Dar surpriza, lopata nu era acolo.Ingropata in cutii, incercand sa caut lopata, usa pivnitii se inchise si scara a cazut brusc. Acum eram blocata acolo.

Ma asez linistita pe o cutie incercand sa analizez situatia si sa caut calea de scapare. Oh, perfect, am gasit lopata. Fix acum. Pe bune? La ce bun cand sunt blocata aici? Ma trantesc nervoasa pe sacii plini cu haine vechi si privesc indurerata spre gemuletul micut din tavanul pivinitei. Acum stiam clar. Trebuia sa ma grabesc pana nu era prea tarziu.

Dintr-o data imi vine o idee. Nu credeam niciodata ca o fereastra era cheia iesirii mele. Pun mana pe lopata si sparg geamul. Iau masa cea veche din coltul pivnitei sio asez sub fereastra. Apoi pun in jurul acesteia sacii vechi de haine pentru siguranta mea. Pe masa am pus un scaun. M-am urcat usor pe masa, apoi pe scaun si m-am strecurat afara. Frica pusese stapanire pe tot corpul meu. Nu m-am gandit nici o secunda cum voi face sa ma dau jos de pe acoperisul casei. Am o frica ingrozitoare de inaltime si nu pot descrie in cuvinte felul in care ma simteam.

Ma gandeam la el si frica disparea incetul cu incetul. Cu fiecare pas ce il faceam spre marginea acoperisului frica revenea, apoi disparea iar. Ajungand la marginea acestuaia trag adanc aer in piept si sar. Iau lopata in mana si alerg spre cimitir. Abia asteptam sa il revad. Imi doream din toata inima sa fie viu. Acum, mai mult ca niciodata simteam nevoie sa il strang in brate si sa ii spun tot ce am pe suflet. Cat de mult mi-a lipsit lunile astea si sper ca toate astea sa nu fie doar vise. As face dragoste cu el chiar acolo, dar asta ar fi prea macabru. Ajungand in fata cimitirului imi iau inima in dinti si pasesc cu teama in suflet spre mormantul lui Andrei.

Doamne nu pot sa cred ce vrea sa faca . Oare va reusi Madalina? Sa speram ca da. Faci o treaba minunata, spor la scri si multe idei. Hai cu nextuu .

Capitolul 4


Madalina

Un fior rece imi strabate sira spinarii. Imaginea era parca scoasa din filmele de groaza. Crengile copacilor de pe langa gardul cimitirului arata ca niste ghiare ascutite ce sunt gata sa te inhate in urice moment. Cainii, ce latra in semn de amenintare completeaza peisajul infricosator. Ma apuc sa sap , iar tot ce mai lipseste acum e o coloana sonora potrivita.


Pe masura ce adancesc groapa imi dau seama ca groparii chiar nu glumesc cu cei trei metrii. Imi simt mainile amortite si rasuflarea grea. Oricat de greu mi-ar fi nu ma voi oprii pana cand nu voi da de sicriu. Vreau sa il scot cat mai repede de acolo. Vreau sa il strang in brate si sa ii spun ce mult mi-a lipsit. Si cel mai important vreau sa vin maine dimineata cu el la gropar sa ii demonstrez ca nu sunt nebuna!


Lopata loveste capacul sicriului si batai disperate se aud din interiorul acestuia. Inima imi bate din ce in ce mai tare. Nu am cuvinte sa descriu fericirea pe care o am acum in suflet. Simt cum fiecare particular din mine topaie de fericire intr-un dans copilaresc. Inlatur pamantl greu, ce nu-l lasa pe Andrei sa iasa din “ Patul lui caldut”.


Capacul sicriului se deschide si un barbat frumos cu ochii ca safirul se ridica respirand cu pofta aerul cel inconjoara. Am ramas blocata. Tremuram din toate incheieturile si ma simteam ca la prima intalnire. Nu am putut sa fac nimic altceva decat sa incep sa plang. Atunci Andrei se ridica zambind si ma strange in brate ca si cand ar fi ultima oara. Imi i-a capul in mainile lui rigide si imi sterge lacrimile cu degetul mare. Ma mangaie pe cap si imi sopteste bland la ureche:
- -Te iubesc, mami !
- -Si eu te iubesc! Spun eu abia stapanindu-mi emotiile. Hai acasa !

Andrei ma i-a de mana si pornim amandoi spre iesirea din cimitir. Imi pun capul pe bratul lui si abia astept sa treaca noaptea asta. Maine o sa fiu Madalina cea pe care o stie el si ii voi pune mii de intrebari. Poate ca e mai bine acum ca lacrimile nu imi permit sa vorbesc prea mult, oricum a trait destul, si ,in seara asta , numai intrebarile mele mai lipseau. Tot ce stiu e ca abia astept sa ajungem acasa, sa se odihneasca , sa manace,…nici un dus nu i-ar strica, miroase ingrozitor…


Maine cu siguranta va avea parte de o serie de intrebari a la Madalina. Ajungem in fata casei. Am fost tacuti tot drumul, fapt ce ma mira. Dupa tot timpul asta in care nu ne-am vorbit ar fi trebuit san u dormim saptamani san e spunem tot ce avem de spus, dar presupun ca e diferit. Se pare ca o moarte schimba radical viata unui om.


Imi indrept privirea spre Andrei care zambeste pervers. Ii zambesc si eu inapoi, dar recunosc nu stiu ce are de gand. Se aproprie de mine, ma i-a in brate si isi cere scuze pentru tacerea la care m-a supus in drum spre casa. Ii spun ca nu ca nu face nimic, la urma urmei si eu am tacut. Dupa asta imi spune ca se duce sa faca un dus si ca ar vrea sa ii aduc eu hainele in baie. Dau aprobator din cap si urc in camera in timp ce acesta intra in dus. Iau un prosop si in timp ce ii cautam un tricou si o pereche de pantaloni pentru dormit imi trasneste in cap o idee.


Pun tricoul la loc in dulap si aleg din sifonierul lui Andrei un costum elegant. Ma imbrac intr-o rochie rosie destul de scurta incat sa arat sexy, si destul de lunga incat sa pastrez limitele decentei. Cobor , ma duc in bucatarie si ma apuc sa pregatesc ceva de mancare, simplu si consisten. Aleg ingredientele si dau fuga la baie sa ii duc hainele lui Andrei. Pregatesc masa sting luminile si aprind doua lumanarele pe care le asez pe mijlocul mesei.


Se pare ca in seara asta nu va fi loc de cuvinte…

O Doamne, o Doamne! . Nu pot sa cred ca l-a dezgropat. Ce bine ca nu a fost prinsa de gardianul cimitirului. Si cat curaj pe Madalina sa sape intr-un cimitir la o ora asa de tarzie, eu as fi lesinat acolo . Ce frumos ca s-au revazut si sunt iar impreuna. Se pare ca Madalina vrea sa recupereze timpul pierdut in seara asta. A fost un capitol grozav, pacat ca prea scurt. Vreau mai mult! vreau! vreau! . Hai mai repede cu nextul sau il pun pe Kira din death note sa se ocupe de tine :))

Capitolul 5:


Andrei

Dupa tot ce am indurat dusul asta imi pare a fi divin. Dau drumul la apa fierbinte si picaturile ce se scurg din dus imi ating pielea delicata. Ma gandesc cat noroc am putut sa am.
Deseori, cand eram mai mic, mama imi spunea ca iubirea este acel ceva ce te intareste si te face sa treci peste orice doar pentru fericirea celui de langa tine. Eu ma uitam mereu cu ochii mari la ea, parca cersind afectiune, si chiar daca pe atunci nu prea credeam in spusele ei imi doream sa traiesc o astfel de experienta, insa nu ma gandeam nicidecum ca voi ajunge sa traiesc o viata mai ceva ca in filme. Ceea ce mi s-a intamplat mie nu e ceva ce se va intampla oricui si cu siguranta nu este un lucru pe care sa il povestesti cuiva si sa te ia in serios. Cel mai probabil si copii mei vor rade daca le voi spune povestea vietii mele palpitante.

Cand consider ca m-am saturat pentru un moment sa stau in dus sub apa ce curgea necontenit pe trupul meu gol, ma sapunesc in graba, ma clatesc si ies din dus. Iau prosopul adus de Madalina care statea asezat pe un costum elegant, negru si o camasa alba. Ma intreb ce are in gand. De ce mi-a adus astfel de haine. Este ceasul patru si ceva, judecand dupa notiunea timpului vaga pe care o am in momentul de fata. Invaluit in intrebari la care nimeni nu izbuteste sa imi raspunda ma imbrac in hainele bine alese de iubita mea si ies din baie. Luminile sunt stinse. Am presupus ca Madalina doarme de ceva vreme avand in vedere ceea ce s-a intamplat in urma cu mai putin de doua ore.

Dar poate nu e asa. Din bucatarie palpaie slab o flacara de lumanare. In secunda urmatoare imi simt inima arzand inzecit. Madalina ma astepta timida, la cina ce urma sa o luma, presupun, impreuna. Era imbracata intr-o rochie neagra, mulata care ii scoate in evidenta formele provocatoare de care recunosc ca mi-a fost dor. Pret de cinci minute am ramas mut de uimire. Dupa toate cele intamplate, dupa cate am patimit si eu si ea este inca puterinica si sterge cu atata usurinta amintirile neplacute doar ca sa ne fie bine. Nu cred ca vreodata in viata mea iubirea pe care i-o port va atinge apogeul. Ea continua pe zi ce trece sa ma surprinda placut si sa ma inebuneasca cu fel de fel de idei care mai de care mai originale. De aceea in fiecare moment simt cu dragostea mea pentru fiinta ce imi zambeste in momentul de fata provocator, creste.

-Ia un loc! imi spune Madalina zambind in continuare. Tremurand de emotie ma intrept catre scaunul liber, rezervat pentru mine. O privesc fix in ochii dorindu-mi ca seara asta sa nu se termine niciodata. Ea face acelasi lucru si fara a fi constient ma trezesc cu mana ei, ce statea intinsa peste masa, mangaindu-mi fata neingrijita. Pare atat de prinsa in basmul nostru incat nu ii mai pasa de nimeni si nimic. Ma ridic usor si o privesc facand acelasi lucru. Ne apropriem unul de altul contopindune intr-un sarut pasional. Limbile noastre se intalnesc si atat mainile mele cat si ale ei nu mai stau cuminti. Ii dau jos rochia si ea imi desface nasturi incet. Ii privesc trupul perfect si ma intreb ce s-ar fii intamplat daca Dumnezeu nu mi-ar fi daruit acest inger. Probabil as fi ramas doar un pervers fara sentimente, umbland numai dupa fete naibe ce sunt in stare sa isi vandal corpul pentru un cadou scump si o minciuna buna. In timp ce reflectam asupra vietii mele fara Madalina, aceasta termina de descheiat nasturi si imi inlatura cu blandete camasa. O iau in brate si o sarut. Ies din bucatarie si urc scarile ce duc spre dormitorul nostru.

Capitolul 6

Madalina

Noaptea trecuta a fost un dezastru total in mintea mea. Gandurile-mi erau amestecate si imi simteam capul greu, de parca as fii baut. Inima imi bubuia cu putere si din roiul de idei care zbura dezordonat prin mintea mea, o cina romantica si o noapte de dragoste a fost singurul lucru pe care am putut sa il aleg. Andrei nu s-a aratat deloc dezinteresat, ba chiar mai mult a considerat ca putem lua un mic dejun romantic, caci de cina nu prea a fost interesat. M-am simtit atat de fericita si implinita, si cel mai important, dupa mult timp, m-am simtit in siguranta. Dormind pe pieptul lui, simtindu-i respiratia fierbinte in ceafa si degetele lungi jucandu-se in parul meu matasos am simtit din nou sentimentul de liniste.

E dimineata. Lumina patrunde in camera facandu-ma sa deschid incet ochii. Dupa raiul mut in care am trait in ultimele douasprezece ore, o voce blanda sparge tacerea:
- Buna dimineata, soare! Ai dormit bine ?
- Buna dimineata! Da. Spun eu pe jumatate adormita. Doamne de cand nu m-am mai trezit langa el. De cand nu am mai simtit caldura ce o emana. Dintrodata simt nevoia sa ma alint. Il i-au in brate si imi frec capul de umarul lui, el rade scurt si ma magaie pe cap. Dupa ce zabovim cateva minute bune in pat, ma ridic si ma duc sa fac cafeaua,el ma urmeaza.
- Vrei cafea? Il intreb . Sau ti-e foame? Recunosc intrebarea asta chiar nu isi avea rostu. Este evident ca ii este foame, nu a mai mancat de mult. Raspunsul pe care il primesc este mai mult decat evident.
-Nu, nu vreau cafea pentru ca da mi-e foame. In secunda urmatoare ii simt mainile pe soldul. Ma saruta, si o ia la goanna spre bucatarie. In timp ce eu fac cafeaua el mananca portia proaspat reincalzita, pe care ar fi trebuit sa o manance aseara. Dupa ce imi torn cafeaua fierbinte in ceasca, ma roaga sa ii incalzesc si cealalta portie si eu ma conformez.

Aroma cafelei ma imbie. Cu fiecare inghititura ma simt din ce in ce mai sprintena si gata de atac. Cand cana e pe jumatate goala abia de imi mai stapanesc cuvintele, sa ramana acolo pana la momentul oportun. Evident ca nu reuses. Dar a fost pe de o parte si vina lui Andrei. Dupa ce a terminat de mancat s-a uitat la mine si m-a intrebat ce s-a intamplat iar eu am izbucnit in intrebari nenumarate pe care cu sigurantla nu le-a retinut. El se astepta la asta, sunt sigura, doar ma cunoaste. Calm si amuzat de situatie imi spune bland sa repet intrebarile, insa de data asta pe rand si cu rabdare. Trag o gura mare de aer si intreb cu rabdare:
- Cum ti-a fost? Adica cum te-ai simtit?
- Cum sa fie? M-am simtit neputincios la spital cand toata lumea vorbea in jurul meu si doctorii vroiau sa ma declare mort, eu auzeam dar nu puteam face nimic. Nu a fost deloc bine si m-au si ingropat, apoi cand m-am trezit si am dat cu capul de capacul sicriului eram socat si imi era frica.
- Doamne Andrei, prin cate ai trecut! Spun eu cu glas tremurat si ma aproprii de el luandul in brate. Si de cat timp erai treaz, cand am venit eu ?
- O zi si ceva. Visul ala l-ai avut dupa doua ore dupa ce m-am trezit. Dar Doamne Madalina ce a fost in capul tau sa vii la ora aia in cimitir sa sapi tu sa ma scoti de acolo? Nu puteai vorbii cu un gropar?
- Crezi ca nu am vorbit? I-am spus ca stiu ca cineva acolo jos traieste, si m-a luat drept nebuna, imi zicea sa ma duc la psihiatru ca am nevoie.
- Ce om nepoliticos! Ii arat eu lui cine e nebun.
- Hei, tot ce conteaza e ca esti bine acum. Tu incepi sa iti revii? Adica te simti mai bine? Serios orice om normal in situatia ta ar fi avut nevoie de un psiholog ca sa treaca peste toate astea sit u ti-ai revenit intr-o ora si tot ce ti-a trebuit a fost o plimbare nocturna si un dus cald.
- Gresesti! De-abia acum mi-ar revenit in intregime. Acum am mancat, si am regasit-o pe vechea Madalina care nu ma lasa o secunda sa respire pentru ca ma sufoca cu intrebarile. Sid a ma simt mai bine. De fapt ma simt mai bine de cand am iesit din sicriu si te-am vazut, si te-am luat in brate.
- Vorbesti cu atata usurinta despre tot ce s-a intamplat. Chiar nu iti este catusi de putin teama?
- Teama pentru ce? Tu esti in siguranta, eu sunt in siguranta, stam impreuna, de ce mi-ar fii teama?
- Nu stiu. Presupun ca ai dreptate. Te iubesc, Andrei!
- Si eu te iubesc Madalina. Esti tot ce am mai scump pe lume si vreau sa stii ca as face orice pentru tine. Tie nu ti-a fost frica sa vii la miezul noptii in cimitir sis a sapi trei ore dupa mine. Alta daca era si visa ce ai visat tu povestea la tot neamu si incepea se planga sis a se vaite ca nu ma poate scate din cap. Si sfarseam murind. Dar tu…tu ai fi in stare de orice si mi-ai dovedit de nenumarate ori cat de mult ma iubesti si pentru asta iti multumesc.

Un rau de lacrimi se scurge acum din ochii mei. Cuvintele pe care le-a rostit acum cateva minute au fost destul de emotionante incat sa ma faca sa explodez in lacrimi. Poate o alta fata le-ar lua trept vrajeli, dra eu stiu ca nu este asa. Ultimile luni mi-au demonstrate ca nu e asa. Stiu ca il iubesc mult si stiu ca si el ma iubeste. Ma ia in brate si ma mangaie pe cap incercand sa ma linisteasca. Imi tot repeat intruna “Linisteste-te, va fii bine, scuza-ma daca am zis ceva gresit. Linisteste-te”. As vrea sa ii spun ca nu a zis nimic gresit si ca plang de fericire, darn u imi pot stapanii lacrimile nici macar doua secunde. Cu fiecare suspin el ma strange si mai tare in brate, si slabeste stransoare cand dau semen ca m-as linisti. Intr-un final ma opresc din plans, si o ultima lacrima se scurge pe obrazul meu delicat. Andrei imi sterge acea lacrima si ma saruta usor pe buze. Eu ii spun ca nu am plans pentru ca eram trista sau pentru ca a spus el ceva gresit, ci pentru ca m-au emotionat cuvintele lui, chiar daca nu au fost prea spectaculoase. Un zambet larg i se arata pe fata. E fericit, asta e tot ce conteaza pentru mine.

Buna draga mea! De cand nu ai mai postat! Mersi ca m-ai anunat, chiar asteptam nextul, puteam chiar sa te dau disparuta :)). Ce pot spune, mi-a placut foarte mult acest capitol. Cuvintele lui Andrei m-au emotionat si pe mine:X Sunt fericita ca se iubesc atat de mult, insa ceva mi-a astras atentia. Si anume, intrebarea Madalinei " Chiar nu iti este catusi de putin teama? " Hmm...oare ce va urma? Chestia asta mi-a trezit si mai mult interesul.
In concluzie, faci o treaba minunata si astept cu nerabdare nextul, sa nu uiti sa ma anunti. O, da! Si sa postezi mai des, iubesc ficul tau! Pup

Capitolul 7
Andrei

Nu imi vine sa cred ca am facut-o sa planga. Cand lacrimile au inceput sa ii curga pe obraji am simtit cum o mie de ace imi strapung tot corpul. Macar stiu ca nu a plans pentru ca era trista. Ma bucur ca nu am suparat-o si ca, din potriva am emotionat-o. Totusi evenimentul asta mi-a amintit ca Madalina mai are si o latura sensibila, de care uitasem cu desavarsire.

Madalina

-Trebuie sa plec…ii spun eu lui Andrei dupa care ma smulg din bratele lui si alerg in graba pe scari. Imi pare rau ca am facut asa, nu as fii vrut sa para asa. Sunt asa o aiurita, ar fii trebuis sa ii spun ca fix azi concediul meu ia sfarsit.Dar simt ca nu mai e cale de intoarcere asa ca imi continui drumul, imi iau un prosop si fug spre baie. Andrei ma priveste nedumerit. Oare ce o fii in mintea lui acum, oare de ce nu ma pot oprii macar un minut din fuga asa nebuneasca sa ii explic ca trebuie sa merg la munca? Parca membrele nu ma mai asculta, ele asculta acum alte comenzi, nu cele ale creierului meu. Ajung in baie si ma dezbrac fara ca macar sa imi doresc asta. Intru in dus si odata ce apa calda imi mangaie corpul acesta se dezmorteste si simt din nou ca sunt stapana pe mine. Doamne ce o fii fost cu sccena asta ciudata? Ma simt extraordinar de speriata si vinovata. Cred ca mai mult vinovata decat speriata. Vreau sa ies de aici cat mai repede si sa ii pot explica lui Andrei ca paraca nu eram eu, dar mi-e frica ca nu cumva dupa ce ies din apa, corpul meu sa nu o ia din nou razna. M-am gandit sa il strig, dar nu ar fi fost o idée buna. E complet patetic sa cred ca m-am comportat asa pentru ca cineva m-a controlat si acel control sa fii incetat in momentul contactului meu cu apa. Poate chiar sunt nebuna. In psiholog mi-ar prinde bine, cel putin lunile ce vor urma. Socul a fost prea mare pentru mine. Poate nu sunt chiar asa puternica…

Apa se opreste. Nu imi amintesc sa fi opriteu robinetul, dar nu bag in seama acest aspect. Doar ies din dus fara a cauta nici o explicatie si urc in dormitor unde Andrei statea asezat pe pat asteptand parca raspunsuri la intrebari. Eu nu am nevoie sa mi le ceara verbal, stiu doar uitandu-ma la el ca e nedumerit si ca isi doreste sa ii explic ce s-a intamplat, dar nu am cum sa ii explic nimic. Nici macar eu nu inteleg ce se petrece cu mine si ma simt foarte confuza. Simt ca nu ma va crede daca ii voi spune ca membrele nu ma ascultau si ca glasul mi-a pierit. Stiu ca nu ma va crede daca ii voi spune ca totul a revenit la normal in momentul in care apa mi-a atins trupul. Dar am totusi incredere il el. Si stiu ca si el are incredere in mine, deci va trebuii sa ma creada. Dupa tot ce s-a intamplat sunt sigura ca stie ca orice e posibil. Trebuie doar sa am incredere, trebuie doar sa ii spun.
- -Andrei, iarta-ma. Stiu a fost ciudat, era un moment asa frumos si eu am stricat totul. E posibil sa nu ma crezi dar nu puteam sa fac ce vreau. Nu puteam sa vorbesc, nu puteam sa merg in directia pe care o doream. Pur si simplu urmam vointa altei persoane. Nici eu nu tind sa cred asta, deoarece eu chiar aveam un motiv de graba, azi incep munca. Dar stiu sigur ca ti-as fi spus motivul meu de graba. Imi pare rau Andrei. Crezi ca ar trebuii sa merg la un psi…
- -Nu, nu pronunta cuvantul! Tu nu ai nevoie de asa ceva. Te cred Madalina. Si te inteleg. Imbraca-te mai repede, vei intarzia.


Nu m-ai spun nimic, doar fac ce mi-a cerut Andrei. Ma imbrac si plec la munca. Imi pare rau ca m-am purtat asa, dar poate nu ar trebuii sa regret ceva ce nu am facut cu intentie. Stiu sigur ca nu eram eu in momentele alea. Stiu sigur ca o alta persoana ma indruma sa fac toate lucrurile alea, dar nu imi explic unde era fata aceea puternica de alta data. Nimeni nu ar fii putut sa ma manipuleze in trecut, si de ce tocmai acum?Si cine? Nu era nimeni in jur, nimeni nu mi-a poruncit nimic. Nici o voce nu rabufnit asupra mea. Nimeni nu era in casa in momentul acela, decat eu si Andrei. Insa eu m-ai simteam prezenta unei persoane, o a treia persoana…

Sunt in taxi in momentul asta. Nu am mai avut timp asa ca in fuga am zarit o statie de taxiuri, m-am suit intrunul si am rugat soferusl sa se grabeasca putin. Ma uit pe geam si ma gandesc la cele intamplate azi dimineata. Parca lucrurile s-au intamplat asa de repede. Ne-am trezit, am baut cafeaua, am si aflat sentimentele si trairile lui Andrei, am plans, m-am comportat ciudat, si am reusit sa fiu si in drum spre munca. Toate acestea in doar doua ore. Peisajul de afara e putin mohorat si soarele nu are prea multa vlaga. Poate pentru ca e destul de dimineata si inca nu a reusit sa se dezmeticeasca dupa lupta pe care a dus-o cu luna. Incercand sa gasesc raspunsul la macar o intrebare dintre miile care imi invadeaza creierul, zaresc un afis pe care scrie “ Daca ai intrebari carora nu le gasesti raspunsul, nu te mai obosii. Vei gasii raspunsul abia cand vei putea privii lucrurile din afara”. Sa privesc lucrurile din afara? Hm, ce vrea sa spuna? E asa de greu sa gasesti un raspuns, pana sic and il ai in fata ochilor. Poate ar trebuii sa privesc din afara. Dar cum ar trebuii sa fac asta? Ah, e prea greu. E prea mult pentru mine, m-am saturat. Si plus de asta am ajuns si la service. Patesc taximetristul, care se uita ciudat la mine. Nu e de mirare, gesticulam si imi dadeam palme peste picioare intreband intr-una “ De ce ? De ce? De ce ?”. Ies din masina si urc in graba scarile cladirii uriase in care lucrez. Toti colegii ma intampina, si aproape toata lumea imi spune acelasi lucru” Ne-ai lipsit”, “ Nu a mai avut cine san e faca sa radem”, “ Din cauza plecarii atle am ajuns san u mai avem idei, ne bucuram ca te-ai intors. Revista nu ar mai fi avut scces”. Lucrez ca journalist, public diferitev articole in reviste. Si sincera sa fiu sunt cea mai spontana si ce amai creative din toata firma aceea. Nu ma mir ca au ramas fara idei. Sunt o adunatura de oameni plictisitori care fara mine sunt ca niste legume vii. Dar nu am chef acum sa ma gandesc la asta. Ma gandesc numai la acel afis. Sper ca voi gasi curand raspunsul…
-

Iti voi ierta intarzierea pentru ca nextul a fost grozav. Si eu am ramas suprinsa sa aflu ca Madalina a fost controlata. Dumnezeule! Chiar nu ma asteptam la asta. Ce a vrut sa spuna cu a treia persoana? Din cauza miilor de intrebari din capul meu legate de ficul tau imi permit sa te intreb de ce te-ai oprit fix acum? Doamne, a doua oara raman in supans, deoarece am mai citit un next. Capitolul a fost groyav, chiar astept nextul cu nerabdare si am sa-mi pierd si eu controlul daca nu il aduci mai repede. Intr-o zi chiar am sa te declar disparuta Mersi ca m-ai anunat si adu nextul, pupici

Capitolul 8

Andrei

Ramas singur acasa, si gandindu-ma ca eu nu am de munca si doar Mada contribuie la cheltuielile casei ma cuprinde un sentiment teribil. Trebuie sa imi caut cat de repede posibil un loc de munca dar pana atunci, pentru faptul ca stau acasa, ma apuc de facut curatenie. Am locuit mult timp singur, mama si tata au plecat in strainatate inca de cand aveam saptisprezece ani, deci nu imi este asa de greu sa fac toate aceste lucruri femeiesti. Incep cu bucataria, care trebuie sa mentionez, e un dezastru. Hm, femeia asta inca nu a invatat sa faca curat pe parcurs ce gateste? Nu ar mai fii nevoie de atata munca dupa. Termin curatenia in bucatarie odata ce termin sa o si cert in minte pe Madalina, cu toate ca ea nu ma aude eu am o privire destul de satisfacuta.

Am facut curat in toata casa dupa care m-am apucat de gatit. Trebuie sa recunosc, e una din calitatile cu care am reusit sa fac multe fete sa se topeasca dupa mine, dar ciudat este faptul ca Madalina nu cunoaste aceasta calitate a mea. Intr-un fel ma bucur ca o voi surprinde placut, dar pe de alta parte ma gandesc sa nu se supere ca nu i-am spus asta pana acum.
- O, Doamne, vai de mine, ce ma fac? Ce ma fac daca Mada va crede ca nu vreau sa o ajut? Ce ma fac daca se supara pentru ca va crede ca nu sunt bun de nimic si ca sunt doar un lenes care ar face orice sa stea?Of, Andrei calmeaza-te! Ma linistesc eu singur. Totul va fii bine! Vorbesc singur si ma agit ca o mata pe cale sa cada in Oceanul Pacific. Cand realizez ca sunt prea penibil trag o gura de aer in piept si continui sa gatesc. Ziua asta a fost oricum ciudata si eu o fac sa para si mai ciudata cu toate scenariile astea. Sunt destul de matur incat sa constientizez ca toate astea se intampla doar in capul meu.

***

Cand totul este luna in casa, cand mancarea este gata si placinta in cuptor, imi permit sa stau pe canapea, sa imi beau linistit cafeaua si sa imi caut de lucru in ziarul de pe masa. Privesc fascinate in cana plina cu licoarea cea neagra ce da energie trupului meu si imi aduc aminte de ea. Oare a fost totusi un lucru bun sa aleg viata mea in loc sa o aleg pe a ei? La urma urmei puteam sa mor si eu, atunci ce rost mai avea alegerea pe care am facut-o. Mada ramanea tot singura. Cred ca a fost totusi o alegere buna, a fost in regula sa am incredere in Madalina. Cu alegerea pe care am facut-o au existat, chiar daca au fost mici, sanse sa o revad si sa-mi petrec tot restul vietii cu ea. Nu am de ce sa regret. Nu am facut nimic rau, nu am ce regreta. Poate ma simt putin ciudat pentru egoismul de care dau dovada.

Insemnez cateva locuri de munca din ziar si impleticit in ganduri si idei termin si cafeaua. Ma ridic lenes de pe canapea si imi tarsc trupul amortit pana la bucatarie. Spal cana din care tocmai am baut cafea, o sterg si o pun la loc in dulap. Verific placinta si ma tarasc inapoi spre canapea. Ciudat, cafeaua nu si-a facut inca efectul. Ba chiar ma simt mai rau acum decat inainte sa o beau, ma simt mai oboist. Incercand sa gasesc un raspuns imi vine in minte starea Madalinei de azi dimineata, starea aia de amorteala cu care nu putea sa se lupte. Si-a revenit dupa ce a facut dus, poate ca ar trebuii sa fac si eu un dus scurt.

Uit de placinta, uit de tot. Ma ridic de pe canapea si urc sacarile spre camera mea si a Madalinei. Imi iau un prosop si haine de schimb, cobor si intru in baie. Ma dezbrac si intru in cada mai extenuat ca niciodata. Simt cum mi se imoaie picioarele de parca as fi alergat kilometrii intregi. Dau drumul la apa calda care imi mangaie trupul relaxandu-l. Starea de amorteala dispare incetul cu incetul, si pot simtii acum efectul cafelei. Oare care o fii cauza aceste stari? Sa vedem, ma gandeam la Sevda., ea era ghicitoare. Ghicea si in cafea. Cafeaua poate fii cauza acestei stari de amorteala. Si Madalina a baut cafea azi dimineata inainte sa aiba starea aia ciudata. Presupun ca atata timp cat nu bem cafea nu are ce sa ni se intample. Presupun…

Bun, bun, bun...
Din cauza acestui capitol imi vine sa ma duc sa-mi fac si eu cafea, desi nu obisnuiesc sa o consum plus ca nu as mai dormi. Lasand asta, vreau sa spun ca mi-a placut capiolul, totusi, voiam mai mult. De ce trebuie sa te opresti fix unde nu trebuie? Chiar acum el si-a adus aminte de o ghicitoare... hmm:-? La naiba, daca-mi pot stapani curiozitatea! Este vina ta ca te-ai oprit acolo, deci pentru a te revensa sa aduci un next mai lung si mai repede.
Mersi ca m-ai anuntat, sa o faci si data viitoare, te pup