Prima Parte
Afara ninge...
Totul este alb...
Totul ce-a fost rosu acuma este alb.









Ziua Intai

In marea de oameni de pe strada, in multimea de capete acoperite, in multimea indiferenta, calzi, dar totusi reci se ascunde o fiinta cu speranta ,dar totusi rece.
- De cand cataclismul a lovit Pamantul, populatia lumii s-a injumatatit. Multe specii de animale si planteau murit si au aparut altele noi. In momentul in care cometa ce urma sa loveasca Pamantul a intrat in admosfera, a fost distrusa de catre niste creaturi cu aripi care spuneau ca se numesc «Tenshi». Niste creaturi cu aripi, care zpoara si se pare ca nu inbatranesc niciodata. Omenirea de atunci a cazut in criza, tehnologia nu s-a mai dezvoltat. De cand Tenshi a trecut la conducere, orice rascoala sau exprimare libera a fost inabusita, iar cel care se opunea era omorat de fata cu toata lumea. De cand ei au aparut, unii copii se nasc cu malformatii pe spate, adica inceput de aripi. Tot ce este sigur este ca ei nu pot sa aiba urmasi deaceea pun sigilii pe noi nascuti, corpul gazda, pentru a «renaste» peste ani ca un Tenshi. Copii cu sigiliu sunt ocoliti si persecutati. La un memendat incep sa o ia razna si clona Tenshi care era sigilata in el il sfasie si iese afara parasind corpul gazda, acum inutil.
Mai merita sa fie speranta intr-o lume in care doar moartea este raspunsul?are rost sa suferi asa de mult cand tot mori? Salvarea unui corp gazd este sa gasesti un alt corp gazda cu care sa stai si sa incerci sa nu inebunesti. Sa incerci ... Tot ce pot sa fac este sa-mi urmaresc prietenii si sa merg... sa merg. Ninge usor. Tot ce a fost rosu este alb. Picioarele mi-au ingetat. Dar ceva mai dureros decat asta sunt privirile de gheata ale oamenilor, priviri care te injungie incetul cu incetul se vor apropia si vor incerca doar sa te taie in doua , pentru amuzament. Noi nu putrm muri pana noul Tenshi nu iese din noi. Atunci murim. Pana atunci simtim doar durere. Durere care te macina si urmareste. Care te sfasie si distruge.Durerea de a fi singur. Dar o inima rupta nu v-a judeca niciodata ca una intreaga, chiar daca sunt amandoua reci si fara valoare.


Deya: Capitolul tau nu contine minim 25 de randuri. Scrie si in regulament. Te rog sa treci pe acolo si atentie data viitoare.

Ma bucur ca te-ai hotarat sa iti faci cont. Revenind.. ai o poveste grozava. Anunta-ma cand pui next-ul

Chiar daca este primul tau fic chiar este un capitol reusit atat ca trebuie facut mult mai mare de atat.
Ideea pot spune ca este foarte originala,iar felul cum ai povestit totul este genial.
Sper ca data viitoare sa faci un capitol mai lung si daca poti sa ma anunti si pe mine.

Inceputul chiar mi-a trezit interesul.Ideea este originala si imi place mult.Abia astept sa vad ce se intampla in continuare si te rog sa ma anunti cand pui nextul.Spor la scris! pupici

Mama, asta e chiar neobisnuit. Mi-a placut enorm ideea, tenshi zici tu :x Vaaai nu mi-ai dat nici un detaliu despre ce va urma si asta ma face mai curioasa, IMI PLACE >:) poate e ceva ciudat cu mine? :)) oricum spor la scris si vreau nextu ala cat de repede. Daca poti sa imi trimiti mesaj cand il pui :o3 MERSI. Myiu Phantomhive

[color=blue][ Merg pe un drum plin de oameni nepasatori, de oameni ocupasti si pierde vara. Unii nu se uita la noi, noi suntem un nimic, existenta noastra este inutila, altii se opresc, ne privesc ca si cum un monstru tocmai le-a aparut in fata, dar isi continua drumul, totul revenind la normal in mica lor luma si altii ne vad ca pe o atractie, si un amuzament, astea fiind spuse, cum sa nu inebunesti?
-Hei, esti bine? Intrebarea lui Yuuki ma trezi. Acum nu mai eram pe o strada plina de oameni. Unde eram?
-Da... nu am putut minti vreodata mai mult, dar ce pot sa spun? Ma doare inima si parca totusi chiar asi vrea sa inebunesc? Da, ma doare inima. Oare exista leac pentru astfel de rana?
- Hai, se face seara trebuie se innoptam la un han, doar nu o sa dormim in zapada? Yuuki rase.
-Da ai dreptate...
De ce eram asa de absenta la tot din jurul meu? De ce imi era asa de greu sa urmaresc ce se intampla? De ce ma durea inima atat de tare?
Oare de ce?
-Eu nu mananc, ma duc sa fac o baie si ma culc. Noapte buna ,Yuuki!
-Ooo, asa devreme? Bine , noapte buna?zambi. Cum mai putea face inca asta, de ce zambea cand inima mea plangea? De ce totul era asa?
O baie mereu imi face loc in ganduri. De ce azi nu era asa? Totusi, pana la urma, de ce durea asa de tare? Daca asta este viata care ne-a fost menita, atunci de ce? De ce ne-a fost dat un corp? Pentru a ne rani. De ce ne-a fost dat un suflet? Pentru a ne bucura, simti, trai. Si de ce ne-a fost data o inima? Nu pentru a iubi? Si de ce noi nu putem face nimic din toate astea? De ce existam? De ce nu mereu se sfarseste cu speranta? Totusi, de ce? O picatura de apa mi-a alunecat pe obraz. Ploua? Nu, sunt inauntru! Atunci ce? O lactima...O lacrima?! De ce plang? Plang din cauza realitati? Din cauza trecutului si a viitorului neexistent? Sau din cauza ca »camaruta« cu sentimente din mine da pe afara? O lacrima... de ce este atat de amara?
Geamul de la aceasta camera este mare. Luna si stelele se vad bine, sunt albe, sclipitoare, asa de sus si de neatins, asa de reci si parca fara viata, asa de rece pare totul. Ele stau acolo demne si fara griji, parca fara sa realizeze ce se petrece in lume. Oare stelele au sentimente? Daca nu , as vrea sa fiu o stea... sa nu-mi pese de nimic, sa fiu asa de sus incat nici macar o durere sau suferinta sa nu ma poata adinge... as vrea sa fiu o stea. Ninge, tot este alb , toate lacrimile , sangele si dorintele spulberate sunt acoperite de zapata. Chiar tot ce a fost rosu, acum este alb.
Priveam cerul rece de iarna, cu luna mare si stelele mandere si inpunatoare, cand ... cade o pana. Aceasta de sus pluteste lin in jos acompaniand dansul fulgilor de zapada sfarsind de nedeslusit in marea de alb de pe jos. O pana alba se contopise cu zapada. Dupa scurt timp aud un falfoit de aripi. Era acolo de ceva vreme, dar nu l-am observat. Intrasem in monotonia dansului fulgilor.
Era acolo.
Destul de aproape pentru a-mi puutea sopti la ureche.
Trei cuvinte.
Rostite incet.
Trei silabe ce-au avut rolul sa-mi cutremure inima.
Te-am gasit.

/color]

Primaaa

Deci povestea ta e din ce in ce mai captivanta. Sa imi dai un PM cand pui next-ul .
Apropo, nu uita de alineate.

Mi-a placut foarte mult, faci o treaba minunata. Spor la scris! Abia astept nextul