Cap. 1
Narator Pov.
Un zambet straniu... O privire intunecata... Un suras inspaimantator... Numai ca ea nu vrea asta. Ea nu este asa... Si nu si’a dorit niciodata sa fie. Aceasta este o fire blanda si prietenoasa... Dar nu are niciodata ocazia sa isi arate aceasta latura. Majoritatea o barfesc, cum ca ar putea invoca spirite si fantome. Da’ de unde? Aceasta fata este in clasa a VII a, in marele Los Angeles. Cu parul lung, negru ca smoala, ochii caprui, inchisi, foarte inchisi, aceasta fata are mereu o privire infricosatoare. E mereu singura din clasa care ii ajuta pe profesori, care face tot ce le e lene celorlalti. Ea numeste acest lucru ca „job-ul” ei. Singurele 3 persoane care nu vorbesc urat despre ea sunt „un baiat”, Lissa si Natalia. Baiatul e cel mai popular baiat din liceu, iar Lissa si Natalia viitoarele cele mai bune prietene ale fetei.
„Girl” Pov.
Ca intodeauna ma trezesc inaintea ceasului. Nici nu stiu de ce il mai tin. Opresc alarma inainte ca aceasta sa explodeze in urechile mele. Ma indrept rotindu’ma spre baie. Doar ca ajung sa ma lovesc de usa. Impactul fu mai putin dureros decat ma asteptam. Imi frec reptat fruntea cu o mana in timp ce cealalta era un punct de sprijin pentru ridicarea mea. Deschid usa si pasesc cu piciorul gol pe gresie. Ma indrept spre oglinda si imi aranjez bretonul care e mereu dezordonat dimineata. Ma spal pe dinti, si rutina pe care o fac toate fetele. Uniforma formata din fusta, sacou, camasa si funda la gat este pusa lejer pe mine. La bucatarie tata ma asteapta cu bratele deschise pentru al imbratisa. Dar eu, grabindu’ma, trec in fuga pe langa el, acesta emitand un aer trist... Trist ca l’am ignorat, nu de alta. Observand, imi iau marul si il imbratisez, ca sa’i fie lui lumea mai draga, si pornesc cu pas saltat spre liceu. Ajung in curtea scolii, si fac o mica pauza pentru ami trage sufletul. Dupa 30 de secunde, alerg iar spre clasa. Imediat ce deshid usa, toata lumea s’a oprit din barfit cu voce tare. Au inceput sa sopteasca. Pff.. Credeau ca nu’i auzeam. „Ai auzit ca ea poate invoca spirite si fantome?” „Tot liceul stie, e o ciudata!”.
Dar m’am obisnuit. S’a auzit usa deschizandu’se. Era Mason Mead, „baiatul”. Acesta tipa putin, cat sa il auda clasa:
- Numai barfiti despre ea! Cu ce naiba va ajuta asta?
O umbra de zambet mi se tipari pe chip. Ma simteam bine cand auzeam aceste cuvinte... Ma indrept plictisita spre banca mea. Apoi, 2 fete dragute au venit spre mine.
- Nu’ti place ca ai atentia celui mai popular baiat din scoala?
Nu puteam spune ca’mi place, dar nici ca nu’mi place. Am tacut.
- Noi suntem Lissa si Natallia. Tu trebuie sa fi Rose, nu?
Am incuviintat... Rose Hathaway. Aveam, deja, primele 2 prietene, si un dusman. Mia Richelle. Aceasta este gelosasa pe mine deoarece Mason imi acorda multa atentie. Desi.. Cine stie? Vom putea deveni vreodata prietene?
Intre timp, cat am invatat sa interactionez mai bine cu lumea, eu si Mason am devenit buni prieteni. Intr’o dimineata, aveam impresia ca prin acea perioada voi avea o veste care.. nu cred ca va fii asa de placuta pe cat ma voi astepta.
Orele de matematica puteam sa jur ca erau cele mai lungi. Nu intelegeam decat cuvintele „si”, „cum” si „despre”. Cu cat treceau mai multe zile, cu cat sentimentul meu cu acea veste neplacuta era mai puternic. Cu fiecare minut, cu fiecare secunda ce trecea, eram mai aproape de acel raspuns. Si da. Intr’o dimineata de sambata, patintii mei aveau sa’mi spuna ceva. Si chiar aveam impresia ca ma va durea. Si asa a si fost.
- Rose, stai jos. Trebuie sa discutam. Stiu ca iti va fi greu dar... Te vei obisnui.. Iti promitem. Amandoi.
- Spune’ti!
- Pai... Rose.. Tu esti un vampir. Iar noi nu suntem adevaratii tai parinti. Tatal tau e mort, iar mama ta este gardian al unui moroi. Moroii sunt vampiri din nastere, vii, care fac parte din familii regale. Tu, Rose, esti un dhampir. Un vampir care fusese odata om. Tu esti asa de la varsta de 3 ani, dar nu putea stii de atunci. Nu erai pregatita. Acum, la 15 ani, am simtit ca trebuie sa iti spunem. Si va trebui sa te mutam la o scoala pentru vampiri, mai exact Academia Sf. Vladimir, in Montana. Undeva la tara, unde sa nu isi faca aparitia oameni normali. Dar stai linistita, nu te vei despartii de prietenii tai. Si ei sunt dhampiri, ca tine. Doar Lissa este moroi. Adica Natallia si Mason sunt dhampiri si vor veni cu tine in Montana. Maine plecam. Pregateste’te. Stiu ca e greu, dar iti va placea. Suntem siguri.
Eram socata. Extrem de socata. M’am dus in camera mea si mi’am facut bagajele. Inainte sa ma bag in pat, verificam daca am colti. Nici urma. Cred ca era vreo pacaleala. Dar erau prea seriosi. A doua zi dimineata, am pornit toti 6 spre Montana. Eu, parintii mei falsi, Mason, Natallia si Lissa. Ajunsi acolo, toti am vazut ca Academia Sf. Vladimir era ca o alta scoala normala. Dar nu era asa.. Nici pe departe. Un gardian ne conduse spre biroul directoarei, unde aveam sa ne inscriem. Ne’a cerut sa ne aratam coltii. Eu nu stiam cum sa fac asta. Mi sa spus doar sa zambesc. Am facut’o. Si din senin, mi’au aparut colti. Cum de.... mama. Tare. Prima zi nu a fost atat de rea pe cat imi inchipuiam. Prima saptamana a fost OK. Dupa 2 luni, profesoara noastra, d’na Kept, ma prinse in biblioteca, si mi’a spus sa plecam de aici. S’o feresc pe Lissa de ea insasi. Sa fugim din academie. Abia dupa o saptamana, mi’am dat seama ce spunea. Dar asta nu trebuie dezvaluit acum. Am plecat... Am fugit din academie. Doi ani ne’am luptat pentru a rezista. O lasam pe Lissa sa bea din sangele meu, pentru a putea supravietui. La inceput doare, dau dupa devine o senzatie extrem de placuta, de care nu te mai saturi. Ca un drog.
Intr’o noapte, au trimis niste gardieni dupa noi, care au reusit sa ne duca inapoi la Academie. Dar unul dintre gardieni imi atrase putin atentia. Era bine facut, inalt, si imi parea foarte destept. In avion, in drumul spre Montana, toti am fost tacuti. Ajunsesem in biroul directoarei Kim. Da, era la fel de urata si de artagoasa. Acum morala. Blah, blah, blah responsabilitate. Blah, blah, blah respect si alte tampenii. Ramasesem mult in urma cu lectiile, asa ca gardianul care imi atrase atentia, numit Dimitri, se oferi sa’mi predea el lectii inainte si dupa scoala, ca sa recuperez. Imi parea simpatic. Dar avea 24 de ani, iar eu 17. Sunt nebuna la cap!? Prima ora, eram destul de fericita sa ii revad zambetul lui Mason. Dar si imbratisarile calde ale Natalliei. Imi era dor de ei. Foarte, foarte dor.
V’a palcut?