Nu pot să cred că pot obţine orice atât de uşor. E ca un vis devenit realitate. Mereu mi-am dorit să fiu regina frumuseţii sau cam aşa ceva. De fapt nu a fost tocmai dorinţa mea, a fost dorinţa mamei mele. Îmi povestea mereu de clipele când era ea tânără. În realitate ea nu mi-a impus nimic, mi-a împărtăşit doar cum a fost pentru ea să fie mereu în centru atenţiei, să fie răsfăţată, apreciată şi respectată de toată lumea. Pentru ea era atât de uşor să ţină departe tendinţa oribilă de a devenii o scorpie, pentru faptul că primeşte atenţie şi toata lumea roieşte in jurul ei. Ea nu a fost aşa şi probabil nu va fii niciodată. Mama mea e o fiinţă bună, iubitoare, care pune înainte de toate binele altcuiva. E o persoană atât de altruistă şi mi-aş fi dorit să fiu si eu aşa, să nu mă las purtată de val spre o viată atât de falsă incât cel mai mare regizor de filme sf. ar fi gelos.

Razele soarelui pătrund cu blândeţe în camera mea roz. Deschid ochii şi mă uit în jur. Astrul este extrem de jucăuş azi. Îşi aruncă suliţele de foc ce mă ţintesc tocmai în inimă făcând o mulţime de fluturaşi să se agite înăuntrul meu. Mă ridic din pat cu mişcări lente, pentru a nu-mi provoca ameţeală şi păşesc încrezătoare spre fereastră. Ajungând în dreptul acesteia, o zăresc pe mama jucându-se cu surioara mea mai mică, Sora. Nu ştiu cum aş putea să îmi imaginez viaţa mea trăită intr-un mod diferit. Cum aş putea să mă ridic din pat şi să privesc spre geamul dincolo de care să nu se află mama îngrijind florile sau jucându-se cu Sora, ci mai ştiu eu ce menajeră bătrână care ar putea fi singura ce mă înţelege? Cum mi-aş putea eu imagina o zi de liceu în care păşesc timid şi sunt salutată doar de doi prieteni care ar putea fi cu siguranţă unicul meu sprijin? Toate acestea ţin de un univers cu totul paralel de cel în care trăiesc.

Îi fac cu mâna mamei care îi atrage atenţia şi Sorei. Aceasta îşi agită mânuţele, strigându-mi numele. Îi zâmbesc şi o privesc îndelung. Îmi iubesc surioara mai mică şi aş face orice să îmi petrec timpul cu ea, însă acum nu am timp. Trebuie să mă pregătesc pentru liceu. Criticii nu mi-ar ierta nici măcar o greşeală minusculă cum ar fi inegalitatea, fiind puţin observată, a dungii trase cu tuşul. Mai schiţez un ultim zâmbet, aproape forţat din cauza gândurilor ce m-au cuprins, şi trag draperiile. Mă dezbrac cu mişcări lente, exprimând oarecum jenă, cu toate că în cameră nu mă aflu decât eu. Las la iveală un corp aproape perfect şi tresar la gândul ca uşa ar putea fi descuiată. Verific, apoi intru liniştită în baia ce se afla în camera mea.

Fiecare membru al familiei are o baie proprie. Consider că este cel mai corect aşa. Intimitatea fiecăruia dintre noi trebuie respectată. Poate mirosul gelului meu de duş îi provoacă greaţa lui tata şi, evident, nu trebuie să fie obligat să facă duş într-o încăpere în care pluteşte un miros inedit de lavandă. De asemenea, nici eu nu sunt obligată să suport mirosul spumei lui de ras sau să aştept ore întregi să termine mama concertul pe care îl dă zilnic. Toate certurile ce ar putea fi provocate pe acestă temă au fost evitate, pentru că fiecare are baia lui. Dau drumul la apă şi aştept să se umple cada în timp ce îmi cotrobăi prin dulap pentru a găsii hainele în care mă voi îmbraca azi. Le aşez pe pat, înşfac un prosop şi îmi fac loc în cadă, prin spuma care aproape că dadea pe afară.

***

O ultimă verificare în oglindă îmi confirmă că sunt demnă de atenţia care mi se oferă. Descui uşa camerei mele şi cobor scările cu grijă. O domnişoară are mereu suficient timp pentru toate,ea nu are nici un motiv de grabă. Mă îndrept catre bucătărie unde tata găteşte micul dejun. Este o tradiţie a familiei, dar eu o iau mai mult ca pe o obişnuinţa. Fiecare membru al familiei îşi alege o zi şi o responsabilitate. Azi e rândul tatei să gătească, rândul meu să strâng masa şi să spăl vasele şi rândul mamei să stea cu Sora, apoi să se ocupe de grădină.
- Buna dimineaţa, Sakura! Îmi spune tata cu un zâmbet larg pe faţă.
- Buna dimineaţă, tata! Îi răspund eu.
În majoritatea timpului tata este la servici, nu petrec prea mult timp cu el aşa că nu mă simt deloc ataşată. Aş putea spune ca el e doar un trecător banal în viaţa mea. Îl văd dimineaţa, şi seara, la cină.

Mama intră în casă şi o spală pe Sora pe mâini în timp ce tata pune masa. Mâncăm în linişte. De fapt nu îmi amintesc ca cineva să fi scos vreo vorbă vreodată în timp ce stateam la masă. Eu termin prima, şi sunt nevoită să aştept până când termină toată lumea. Apoi, mă ridic de la masă, îi multumesc lui tata şi mă apuc să strâng farfuriile. Spal vasele şi urc în camera mea pentru a-mi lua geanta, si pentru a mă spăla pe dinţi. Îmi salut familia şi ies pe uşă.

***

Merg pe stradă admirând peisajul de primăvară ce-mi transmite o stare de melancolie. Cerul senin, de un albastru deschis, ce ar putea semnifica pacea, mă linişteşte şi mă îmbie la visare. Privind către un copac la umbra căruia stătea aşezată o băncuţă din lemn mă gândesc, chiar dacă gândul dispare în mai puţin de cinci secunde, cum ar fi să fiu şi eu îndragostită măcar odată. Viaţa asta perfectă pe care o trăiesc necesită atât de multe sacrificii că nu le poţi număra pe degete. În capul listei scrie cu litere mari şi îngroşate: „Nu te poţi îndragostii de cine vrei tu!” şi aşa este. Un băiat obişnuit mi-ar strica imaginea perfectă. Adică întreaga şcoala are aşteptări mari de la mine, doar nu o să ies în oraş cu orice muritor de rând ce îşi îngroapa capul numai în cărţi şi respiră aer degeaba. Viaţa pe care o trăiesc ei pare destul de uşoară iar eu m-am săturat sincer să am grijă până şi cum apăs manerul uşii sau când îmi descui dulapul, însă a fost un risc pe care l-am asumat. Şi chiar de aş vrea nu aş putea să ies din lumea asta fiindcă trecutul îmi va reamintii mereu toate clipele frumoase şi faptul că pe lângă tot ce primesc efortul este extrem de mic.

Ajung la poarta liceului şi păşesc mândră şi încrezătoare ca întotdeauna. Zâmbesc tuturor şi mă strâmb, prefăcându-mă dezgustată, când vreun muritor de rând îmi întoarce zâmbetul. Ce doamne iartă-mă? Ei ar trebuii să ştie că un zâmbet de-al meu valorează mult şi nu se arată pentru ori şi cine. Grăbesc pasul şi mă arăt entuziasmată când îmi zăresc cercul de prieteni. Îi sărut pe toţi pe obraz după care îmi scot oglinda pentru a mă ruja. Încerc să alung toate gândurile ce au pus stăpânire pe mintea mea şi zâmbesc prietenos tuturor.
- Vai, Sakura, ce s-a întâmplat cu tine? Aproape că te-ai împiedicat mai devreme? Eşti cumva racită, ai febră sau ceva? Mă întreabă Hinata uitânduse la mine dispreţuitor.
- Ştiu, Hinata, zilele astea nu m-am simţit prea bine. Las-o mai moale, ok? Nimeni nu a observat, aşa că vorbeşte mai încet.
- De ce ţi-aş face un favor, Pinky? Ştii că tu pentru mine ai fost, eşti şi vei fii doar un căţeluş ascultător. Aşa că nu mai face greşeli, caci asta e singura pe care mă prefac că nu am sezizato. Ai înţeles?
- Am înţeles. Spun eu dezgustată.

Aceasta este Hinata Hyuga, unul dintre motivele mele pentru care aş putea să renunţ la celebritate pentru totdeauna. Îngânfata asta mă calcă mereu pe nervi şi este aproape singura în rang mai înalt ca mine. Cel de-al doilea este Neji Hyuga, fratele ei, cu care nu pot spune că voi avea vreodată probleme de genul acesta. El m-a înfiripat în grupul său şi, probabil, că încă mai speră la răsplată. Ne-am întâlnit la o petrecere la care a fost prezentă toată şcoala şi eu nu eram tocmai lucidă, aşa că m-am culcat cu el. De atunci, Neji umblă după mine şi îmi face tot felul de cadouri, cerându-mi măcar o şansă. El nu este genul meu. Este într-adevăr un băiat frumos, înalt şi ochii săi lila au fost cei care m-au ameţit şi mai tare la acea petrecere, dar cu siguranţă nu mi-aş dori o relaţie cu un băiat din acest grup. M-am săturat până peste cap de perfecţiune. Defectele pot juca un rol important în viaţa unei persoane, iar în viaţa mea lipsesc cu desăvârşire. Nu îmi este permis să fac greşeli, deci dacă voi fi vreodată pusă într-o situaţie mai dificilă nu cred că mă voi putea descurca.

Superba povestea.
Ce pot spune? Sakura in genul acesta nu am mai vazut-o.
Sunt curioasa ce se va mai intampla in continuare
Anunta-ma te rog cand pui next-ul.
X.O.X.O.

Hey. hey
Mă bucur că ai deschis un fic aici, îmi pare rău că nu ţi-am comentat mai devreme. Să-mi fie ruşine...
Acum să trecem la fic. Îmi place ideea. Se pare că Sakura şi-a dorit mereu să fie perfectă şi acum trebuie să se ţină de chestia asta. Îmi place că ai făcut-o pe Hinata puţin rea b-) Mă întreb dacă va reuşi să fie mereu perfectă şi dacă va respecta reglile acelea / Nu ai voie sa te indrăgosteşti de cine vrei tu/
Aştept nextul