Virgula este un semn de punctuație care delimitează grafic unele propoziții în cadrul frazei și unele părți de propoziție în cadrul propoziției. În termeni populari, aceasta are rolul de a arăta când trebuie făcută respirația în cadrul unui text.

       Ca semn de punctuație, virgula reprezintă întotdeauna o pauză în vorbire și are următoarele roluri:

       1. Leagă două părți de propoziție de același fel sau propoziții de același fel.
   ex: În livadă sunt meri, peri, pruni și caiși.
         Am venit, mi-am luat lucrurile și am plecat.

       2. Desparte propoziții sau părți de propoziție diferite; izolează apoziția de restul enunțului, izolează complementele circumstanțiale aflate între subiect și predicat.
   ex: Ion, vecinul, este plecat la munte. – aici virgula izolează apoziția de restul enunțului.
         Eleva, cu pași de felină, merge pe coridor. – aici virgula izolează o structură în alcătuirea căreia intră un complement circumstanțial.
         Ai carte, ai parte. – se evidențiază rangul diferit al propozițiilor “Dacă ai parte”, “dacă” fiind un element subînțeles și “ai carte” care e propoziția principală.

       3. Semnalizează lipsa unui termen care se poate deduce logic în context.
   ex: Am plecat la mare, iar ea, la munte. – elementul care lipsește este “a plecat”, ce se deduce din context; în locul acestuia s-a pus o virgulă intuitivă.

       4. Izolează structurile verbale la modurile participiu, ori gerunziu inițiale.
   ex: Supărat pe viață, a ales ștreangul. – după cum se poate observa, verbul la participiu este primul, formând astfel o structură inițială.
         Văzând oastea spulberată,Ștefan a fugit. – la fel ca mai sus, și aici este vorba de o structură verbală inițială, numai că de data aceasta verbul este la modul gerunziu.

       5. Izolează adverbe, conjuncții, substantive sau alte construcții în cazul vocativ.
   ex: Bine, am înțeles mesajul.
         Am găsit soluția, însă nu azi.
         Andreea, vino la masă!

       6. Izolează cuvinte sau construcții incidente (în care apar informații suplimentare, care nu au legătură cu enunțul sau propoziția din care fac parte) de restul enunțului.
   ex: Maria, ofensată, nu a răspuns. – chiar dacă se renunță la cuvântul dintre paranteze, propoziția își pastrează sensul.
         - Ați înțeles, zise împăratul furios, ce trebuie să faceți? – aici delimitează vorbirea directă de cea directă sau cuvintele personajului de cele ale naratorului.

       7. Izolează cuvinte cu valoare exclamativă de restul enunțului.
   ex: Bre, grăbește-te!

       8. Separă elementele exprimării aproximative.
   ex: El mănâncă doi, trei cartofi pe zi. (El mănâncă 2, 3 cartofi pe zi.)

       9. Se utilizează înaintea cuvintelor precum: dar, iar, însă, ci, deoarece, fiindcă, pentru că, dar și, precum și; se adaugă după structurile: în concluzie, de exemplu, așadar, prin urmare, astfel, totuși atunci când acestea se află la începutul enunțului.
   ex: În concluzie, această întrunire este amânată.
         Așadar, consider că este mai bine să luăm o decizie rapidă.
         Totuși, niciunul dintre ei nu a avut dreptate.

       Excepții: atunci când iar este sinonim pentru din nou nu se desparte prin virgulă. În interiorul propoziției totuși nu se desparte prin virgulă.

       10. Elementele precum: așa bine, sigur, desigur, firește, într-adevăr, prin urmare, așadar se despart prin virgule de restul enunțului.
   ex: Este, desigur, o idee bună.
         A spus asta, firește, pentru a-l enerva.


       Ca semn ortografic are următoarele roluri:

       1. Compune anumite locuțiuni adverbiale.
   ex: de voie, de nevoie; cu chiu, cu vai.

       2. Apare între cuvinte identice sau asemănătoare ca sens.
   ex: încet, încetișor; trosc, pleosc.