E prea tarziu...

Ma cam plictises de sasusaku deci am hotarat sa incet un fic fara personaje din Naruto kiss

Capitolul I

Cat poate oare sa se schimbe o persoana? Cat poate sa iti schimbe banii atitudinia,sentimentele sau pe tine insati? Eu consider ca banii si faima sunt doar o capcana, o capcana in care intra multi dar nu poti sa scapi. Crezi ca lumea este a ta si poti sa rezolvi orice...ca poti sa cumperi oamenii. Minciunile ies din ce in ce mai mult la iveala iar la sfarsit nu mai are nimeni incredere in tine. Mereu am dorit sa aflu mai multe despre el...sa stiu daca e bine, daca nu simte lipsa unei persoane care sa fie alaturi de el nu doar pentru bani. Nu vroiam ca ziarele sau canalele de televiziune sa imi spuna noutati despre el...vroiam sa ma sune, sa ma intrebe cum ma simt. Aceea lume l-a orbit mult, l-a facut un om nou, fara sentimente, rece si distant fata de mine. A uitat complet de mine, de cea care ii era iubita inainte sa devina un obsedat de bani! Ma numesc Elissa, sunt proprietare unui hotel din Monte Carlo. Nu e cine stie ce hotel dar imi este de ajuns cat sa pot traii din banii ramasi. Am 20 de ani,parul lung castaniu, ochii precum ciocolata si nu...nu sunt deloc fericita! Viata mea este un chin de pe zi ce trece mai mult. De cand a plecat Diego eu nu mai pot zambi la fel, nu mai sunt la fel de vesela. Era barbatul pe care il iubisem cel mai mult dar el a plecat sa isi incerce norocul, a devenit un pianist foarte cunoscut. In primele saptamani ma sunase mereu dar de cum a aparut in iare, programe TV nici ca se oboseste sa se mai intereseze de mine. I-am dat cel mai de pret lucru pe care il avusesem...puritatea. Chiar credeam ca vom traii impreuna pana la adanci batraneti, exact ca in basme dar era doar o poveste de adormit copii. Lui ii pasa doar de faptul cum aratam si ca pe acea vreme aveam o posibilitate materiala mai buna decat el.

In fiecare zi eu eram poate cea mai fericita femeie din lume, ii simteam atingerile tandre, vorbe dulci si siropoase dar erau doar minciuni murdare. In ziua in care aflasem ca el plecase din tara inima mea era intr-o mare de tristete, suparare. Intr-un moment de disperare am dorit sa ma sinucid dar mi-am dat seama ca cu asta nu ajungeam nicaieri. De ce? De ce sa sufar eu? Daca m-as fi sinucis era mai bine? Lui nici ca ii pasa...s-ar fi culcat cu toate usuraticile de la coltul strazii.

Au urmat saptamani in care nu am primit nici macar o scrisoare, un telefon sau un mesaj de la el. Insa cel mai rau m-a durut faptul ca intr-un interviu spusese ca nu are iuibita. Cand ii auzisem cuvintele credeam ca acolo imi voi gasi sfarsitul. Cu greu am putut sa imi stapanesc lacrimile care se adunau in interiorul meu. Speram ca nu era prea tarziu si ca isi v-a reveni la omul pe care il iubisem dar nu...a devenit mai rau! A devenit un alcoolist, s-a drogat si a fumat tot felul de etnobotanice. A dvenit de nerecunoscut, nu mai este acel barbat de care ma indragostisem. Poate ca este si vina mea, poate daca faceam ceva, daca mergeam dupa el...poate ca nu ar fi asa cum este. Un ciocanit in usa ma trezeste din visare. Imi intorc capul spre usa si zic un ,,Intra” vara vlaga. In camera isi face aparitia tata, un barbat in varsta de 50 de ani cu parul carunt si ochii verzi. Se aseaza pe pat, langa pine si ma priveste la fel de trist.

-Il mai iubesti, nu-i asa? Vocea lui era una calma si calda.

Daca cineva stie cat am suferit pentru Diego atunci tata stie. Mamei nu ii puteam zice deoarece este in strainatate. Uneori imi lipseste...nu am cu cine sa vorbesc ,,chestii” de fete, imi lipsesc mangaierile mamei. Daca va intrebati de ce nu vorbesc aceste lucruri cu cea mai buna prietena a mea ei bine...nu am prieteni. De cand Diego a plecat m-am racit de ei si am preferat sa fiu singura in tristetea mea.

-Fata mea, nu crezi ca deja ai suferit destul pentru el?

-Tata te rog nu te baga...stiu ca vrei sa ma ajuti dar lasa-ma sa decid eu ce trebuie sa fac.

Tata da aprobator din cap si iese din camera mea nu inainte de a ma pupa pe crestetul capului. Ma trezesc din pat si merg in baie. Imi fac un dus rapid, ma spal pe dinti si ies din baie corpul fiindu-mi infasurat intr-un prosop alb foarte pufos. Ajung in fata sifonierului si imi scot de acolo o pereche de jensi negri, maieu alb cu un decolteu nu prea mare si in picioare imi iau o pereche de botine negre cu toc de 15 cm. Parul il intind un pic cu placa si il las pe umeri. Ies afara din camera si ma indrept spre masina. Nu prea am obiceiul sa mananc dimineata desi in acest moment nici nu am timp.

-Elissa

E prea tarziu... Anime_boy_white_hair-31594

-Diego

Nici un com crying

ce ,,frumos"....speram sa va placa dar se pare ca ma inselasem sad

Andreea Drăgan

Cum sa nu ne placa?
Mie una imi place si astept urmatorul capitol, sper sa nu mai fie asa trist.
Diego de ce ii faci asta?
Doamne ce fic frumos.
TE rog dia pasta sa nu-l inchizi ca ma sinucid. Si am ai pe constiita fii atenta.
AS VREA Sa ma anunti cand postezi nextul.

Subiect: Re: E prea tarziu... Vin 30 Dec 2011, 18:29

Nici acest fic nu a mai fost continuat de ceva timp, deci se pare ca va fi inactiv in continuare. Astfel, el merge catre FanFicuri Blocate..