Rhye a scris:

Nu suportam, atunci cand mama manca seminte si se uiat la filme subtitrate. Eu nu intelegeam nimic din film findca nu stiam sa citesc si nici nu puteam manca seminte ca nu stiam cum sa le sparg invelisul, plus ca era stirba. lough O rugam pe mama sa-mi citeasca din film, dar dupa 3 minute se plictisea si, de-asemenea, o puneam sa-mi sparga si mie seminte, dar nu voia. :(

+ nu trebuia să mă pieptăn mereu. Chiar dacă eram ciufulită și aveam un păr încurcat, era mai convenabil pentru mine să dau ture cu bicla pe stradă decât să stau să mă pieptăn.

Ce mai vremuri...

Byby_Smiley a scris:

Păi, când eram mică -și privind spre generația actuală de clasa a V-a- mă jucam pe afară cu prietenii, mă uitam la desene animate, bătaie cu apă în timpul verii, nu-mi prea păsa de cum arătam sau cum eram îmbrăcată... Dacă îmi cumpăra cineva de ziua mea haine, mă supăram foarte tare pentru că nu primisem păpușă. Stăteam și mă uitam la desene animate (Tom și Jerry; Ed, Ed și Eddy; Ce e cu Andy?; Fetițele Powerpuff etc.), acum copiii se uită la niște desene în care se înjură(?). Nu visam în clasa a V-a la iubiți și nici la machiaje. Mă certam cu prietenele din diferite motive copilăroase, ne făceam grupuri și, după câteva zile, ne împăcam. Făceam jurnale, decupam, desenam, cântam -sunt afoană, dar mama se bucura pentru că avea de cine face mișto-, îmi cumpăram reviste de la Corpul Uman și pierdeam piesele -ca să am de ce plânge pe urmă-. Și multe, multe, multe altele.

Ce să zic? Era frumos când n-aveam griji...

Eu cumpăram reviste de la Terra Magazin și citeam despre spațiu, dar tot pe acolo e.

Cand eram mica o suparam pe bunica si apoi o incuiam in casa. Nu regret nimic. :))

Am multe amintiri frumoase, nu ar trebui sa regretam deloc perioada aceea...

Cand eram mica fugaream pisici. In mintea mea de copil mic eu le ajutam prinzandu-le si hranindu-le fortat :))