Dansând în zorii Apocalipsei

No title

  Stăteam la minibarul din bucătărie, cu paharul pe jumătate gol, privind lichidul arămiu din el în timp ce îl mișcam circular. Îmi înecam amarul în băutură, cel puțin în seara asta, când casa părea goală chiar și cu el alături. Eram obișnuită cu singurătatea, încă din adolescență a trebuit să lucrez pentru a mă întreține într-un apartament mizer de 2 camere, ca mai apoi să reușesc să ajung la facultatea dorită și, în cele din urmă, să profesez. Arhitectura mă atrăsese încă din copilărie, alături de tatăl meu care lucra toată ziua la sutele de schițe de case și apartamente. Avea un ochi ager, observa toate detaliile, reușind să le transpună pe planșa imensă, dar și un gust fin pentru lucruri vechi, contemporane. Priveam atentă de fiecare dată când mă lăsa în preajma lui, învățam tot ce prindeam de la el, lucru care m-a ajutat în viitor.
  - O femeie nu ar trebui să se îmbete.
  Vocea lui ajunsese până în cele mai ascunse locuri, cutremurându-mă. Mă simțeam mai mult decât rănită.
  - O femeie nu ar trebui să fie adusă în pragul de a se îmbăta, răspund sec.
  Îi simțeam prezența, știam clar că se află pe fotoliul mic de lângă peretele de sticlă, ținând ca de fiecare dată în mână o cană de cafea rece, cu foarte mult lapte; niciodată zahăr.
  - Se numește control.
  Devenise serios, după trei zile în care l-am ignorat complet. Mă purtam mai rău decât un copil de 6 ani care s-a certat cu el mai bun prieten și a jurat că n-o să mai discute niciodată. Deși știam asta, nu reușeam să trec peste ce s-a întâmplat.
  - Nu femeia trebuie să dețină controlul, ea doar își susține bărbatul, a cărui îndatorire tu nu ai respectat-o.
  - Nu mi-am tras-o cu ea, Doamne, Clara, de ce reacționezi așa?
  - Dar tu de ce reacționezi așa?
  Era confuz, lucru neobișnuit pentru el.
  - Știi despre ce vorbesc. M-ai ignorat de atunci, nu ai încercat să vezi de ce nu discut cu tine sau, măcar atât, să încerci să remediezi ceva.
   - Asta pentru că știu de ce nu discuți cu mine, cât despre remediat, iubita mea, nu este nimic stricat.
  Rolurile se inversaseră, acum eu eram cea confuză. Il priveam sceptic, ridicând o sprânceană în semn de întrebare.
  - Lucrurile nu s-au schimbat, eu te iubesc în continuare, la fel cum și tu o faci. Faptul că eu te ignor când te porți ca un copil, asta doar din simplul fapt că ești geloasă, demonstrează faptul că nu este nevoie să te lămuresc ce s-a întâmplat, pentru că nu s-a petrecut nimic din ce îți imaginezi.
  - Să presupun că atunci când îți găsești iubitul, logodnicul chiar, sărutându-se cu o fostă iubită înseamnă că totul a fost o imagine născocită de subconștientul meu?
  - Da, cel puțin în situația actuală.
  Degetele strângeau paharul cu atât de multă putere că eram sigură că avea să se spargă în urmatoarea secundă. Îl priveam în ochi, așa cum și el o făcea, diferența dintre noi fiind de la cer la pământ. Eu eram cea nervoasă, energică, pe când el își păstra același aer calm și înțelep pe care-l afișa încă din prima zi în care l-am cunoscut. Nimic nu era schimbat, deși anii trecuseră, noi eram la fel de diferiți.
  - Vrei să ignor faptul că te-ai sărutat cu fosta iubită, în biroul tău în momentul în care noi trebuia să ne întâlnim?
  - Da.
  Tonul îi era jos, grav. Cerea supunere.
  - Ei bine nu se va întâmpla, nu și de data asta, Jace.
  Era pentru prima dată de câteva luni bune când îi ziceam pe numele scurt. Gestul meu îl iritase, privirea lui fiind pironită în a mea, atât de intensă încât îl simțeam chiar lângă mine, nu la câtiva pași depărtare.
  - Ce trebuie să fac, Clara, ca să te conving că te iubesc? Indiferent de câte cuvinte îți voi spune, de grija pe care ți-o ofer, mereu îmi vei pune sentimentele la încercare. Te-am cerut în căsătorie, pentru că am vrut, ce ai mai vrea?
  Liniștea se lăsă între noi, toată situația devenind una stânjenitoare , acum când aveam ocazia să-i cer singurul lucru pe care-l dorisem de la el, în afara iubirii lui.
  - Spune-mi, Clara, ce-ți dorești.
  În timpul în care meditasem dacă să-i zic adevărul sau nu, el venise lângă mine, trecându-și gentil degetele pe obrazul meu, coborând pe linia mandibulei, ținându-mi barbia ridicată spre el. Mă privea atent, îngrijorat și curios de răspunsul pe care aveam să-l dau.
  - Vreau un copil cu tine.
  Deși expresia feței îi rămăsese aceeiași, puteam paria că ochii lui sclipeau în semiîntunericul camerei.

Uuu, Ema ne-a adus ceva bun de savurat. Mi-era dor de stilul tau de a scrie, chiar ma bucur ca ai postat, caci aveam nevoie de ceva de calitate. Desi o idee simpla in aparenta, modul in care ai conturat-o i-a oferit complexitatea pe care o asteptam, iar personajele tale au devenit, in doar cateva randuri, protagonistii unei scene tensionate. Replica Clarei a fost neasteptata, nu m-as fi gandit ca asta era lucrul pe care-l voia de la el. Iar reactia lui a fost cu atat mai surprinzatoare, caci ma asteptam ca mimica fetei sa-i tradeze sentimentele.
But but but s-a terminat. A fost scurt si nu m-am saturat, asadar isi urez spor la scris si sper ca vei posta ceva cat de curand, ca sa ma mai pot bucura de inca o lectura buna.
Pup.

O, uau, Clara, dar ce propunere indecentă! Glumesc, dar totuşi ce propunere frumoasă. Şi faptul că ochii săi sclipeau... să înţeleg că îşi dorea nespus de mult să procreeze un copil?Şi totuşi sunt puţin derutată, sau nemulţumită, motivul fiindcă acesta: el chiar se sărutase cu fosta iubită? Sau cumva fosta iubită îl forţase? Fiindcă totuşi nu cred eu că drăguţa de Clara avea halucinaţii... sau poate da? (dar mai puţin cred) Dar în orice caz, textul mi-a lăsat un gust plăcut. Sincer scrii frumos, de asta să nu te îndoieşti Emi! Mie mereu îmi va plăcea stilul tău, fiindcă reuşeşti de fiecare dată să conturezi temele atât de elegant şi plăcut. :')

Ce frumos scrii, Ema ! what?lol!

Dar stiam asta deja well? awesome right?

Te rog, poti sa ma anunti si pe mine cand aduci o alta creatie? Chiar vreau s-o citesc in love

Subiect: Re: Dansând în zorii Apocalipsei Mar 12 Aug 2014, 17:36

***

De câteva zile mă simțeam prost. Absolut tot mă întrista, mă aducea într-o stare atât de josnică. Nu puteam nici să plâng, deși îmi doream să scap de toate acele sentimente, să mă eliberez. Orice lucru pe care îl făceam era greșit, o proastă decizie. Decădeam tot mai mult, încât ajunsesem să consider că nu era doar imaginația mea, ci și că ceilalți pot observa ce se întâmplă. Și asta durea și mai tare, din toate punctele de vedere. Mă simțeam privită în timp ce îmbrățișam pământul, dorindu-mi atât de mult să fac din nou parte din el. Să fim uniți. Voiam să ud acel pământ cu lacrimile mele, să-l simt sfărâmându-se sub pielea mea, încălzindu-mi corpul cu căldura lui.
Căutam ceva ce știam că nu voi găsi, dar asta nu mă oprea să-mi murdăresc chipul de lacrimi, genunchii de vânătăi, corpul de semnele durerii. Mă simțeam închisă într-o cușcă în mijlocul naturii, acompaniată de privirile oamenilor, blocurile impunătoare și reclamele cu modelele acelea perfecte. Totul era perfect, în afara mea. Mă simțeam în plus în această lume, din care clar nu făceam parte. Mă refugiam de cele mai multe ori, evitând să îmi impun cuvântul, să accept lucrurile așa cum erau. Eram nefolositoare. Eram un nimeni.

***

Nu e cine știe. Totul a fost destul de spontan și, aș putea zice, banal.

Subiect: Re: Dansând în zorii Apocalipsei Joi 14 Aug 2014, 14:14

Îmi place textul. Îmi place cum ai scris şi felul cum ai reflectat asupra ideii.
Sincer nu prea am ce spune, întotdeauna mi-au plăcut compunerile tale, mereu ai ştiut să conturezi idele ce ţi-au străbătut gândul.
Sper să postezi mai des, fiindcă lucrările tale îmi oferă o stare foarte plăcută. Succes în continuare draga mea!

Subiect: Re: Dansând în zorii Apocalipsei Dum 11 Oct 2015, 15:02

M E D I C I N E

De la un timp nu știam ce se întâmplă. Timpul se scurgea, eu mă schimbam fizic, dar sufletul îmi era agățat undeva în trecut, în imposibilitatea de a progresa uniform ca toate celelalte suflete. Ceva mă ținea prinsă în memoria trecutului, pe care o simțeam vie, ca și cum totul se întâmplase doar cu câteva zile în urmă. Prezentam un handicap de care eram conștientă. Eram inferioară celorlalți, cel puțin din perspectiva mea, neștiind de fapt că toată lumea trece prin aceeiași etapă de transformare ca și mine. Din exterior totul părea mult mai simplu, mai ușor de dezlegat și, evident, de rezolvat. Toți erau într-un progres continuu, luând decizii ce aveau să le schimbe viața peste câteva luni, dar eu nu știam ce să fac. Mă trezeam dese ori gândindu-mă care ne este scopul pe acest Pământ, ce plan trebuie să ducem la bun sfârșit. Și tot de atatea ori nu găseam un răspuns, pierzându-mă undeva în interiorul meu, mai goala ca oricând, cu sufletul la vederea ochilor curioși și critici. Treceau zilele, treceau săptămânile, și m-am găsit într-un punct mort în care nu știam dacă alegerile mele sunt făcute prin simțul rațiunii sau conduse de sentimentele pe care le purtam în inimă. Nu știam dacă e bine ce fac, dacă era ceea ce îmi doream și dacă aveam să fiu mândră mai târziu de mine. Voiam să privesc în fața mea cu o surprinzatoare putere de voință, sigură pe ceea ce aveam să fac. Voința aceea lipsea, iar eu mă chinuiam să o găsesc undeva în mine, ajungând să mă scufund în abisul sufletului meu, înghițită de atâtea sentimente contradictorii pe care nu le puteam înțelege.

Ce aveam să fac? Nu știu.

Ce simți acum e real? Nu știu.

E un vis? Sper că da.

Sau poate este o scuză pentru incertitudinile tale? ...

Subiect: Re: Dansând în zorii Apocalipsei Dum 11 Oct 2015, 15:41

Prima reacție când am vazut mesajul de la tine: WHAT, A SCRIS EMAAAAAAAAAAAAAA!
Okay, în primul rând, hello there! În al doilea rând, m-am bucurat mult când am văzut că ai scris ceva nou după atâta timp, sincer. Îmi era dor de modul tău de a scrie și de lucrările tale.
Revenind la subiectul creației, ei bine, mi-a plăcut mult și modul în care ai redactat a fost superb. Îmi place cum îți conturezi gândurile, întotdeauna am apreciat asta la tine, iar tema m-a atras pentru că ai descris un adevăr; eu una chiar m-am regăsit în rândurile scrise de tine. La un moment dat în viață toți suntem confuzi în legătura cu sentimentele noastre, ne subestimăm etc. (eu, marea filozoafă, da lough

) Cred că știi că mereu am fost îndrăgostită de creațiile tale și chiar sper că vei mai aduce texte, căci le ador, și sunt sigură că nu-s singura. Îți urez mult spor la scris în continuare&succes la școală! *hugs&kisses*

Subiect: Re: Dansând în zorii Apocalipsei Dum 11 Oct 2015, 17:12

Whoa, a scris Ema.
M-am acomodat rapid cu stilul tau, desi nu-l mai vazusem in fata ochilor pentru o lunga perioada de timp; de a primele cateva randuri mi-am amintit ce misto scriai si inca scrii si tare-as vrea sa mai citesc astfel de lucrari, pentru ca-mi plac atat de mult. Revenind insa, mi-a placut mai ales faptul ca ai pastrat realismul situatiei si ca, desi constienta de incertitudinea in care te aflii, n-ai ales calea compatimirii de sine, ci pe cea unde incerci totusi sa iti gasesti un motiv, ceva de care sa te agati si care sa te poata scoate din starea de monotonie oferita de lipsa unui scop propriu-zis.
Mersi ca m-am anuntat si sper sa mai citesc din cand in cand chestii scrise de tine. pwp

Duceam dorul după atingerea scrisului tău. Lucrarea datează de anul trecut, iar eu abia acum am observat. Îmi cer scuze că am întărziat, dar mai bine acum decât niciodată. Mi-ai limpezit ochii şi de data aceasta cu concepţiile şi poate frământările tale lăuntrice. ori doar oglindiri ale gândurilor, ideilor tale. Lucruri pe care le-ai reflectat intens o perioadă fie scurtă, fie lungă. Am pătruns adânc printre cuvinte, printre rânduri şi am descoperit o fărâmă din mine în graiul tăcut aşternut de tine. Îmi place când mă regăsesc, în diverse valori, în scrierile tale. Realitatea radiază aici şi a fost cordial aş putea spune.
Mi-ar plăcea să mai aduci şi alte opere de genul. Da, opere, fiindcă scrii frumos şi e pură artă. Cu ce jind aştept următoarea lucrare. Sper să nu aştept prea mult, dar voi fii răbdătoare. Mi-ar plăcea totuşi să ştiu, în caz că citeşti comentariul meu, dragă Emi, dacă ai mai scris în paralele, separat de universul acestui forum? Mi-ar plăcea să mai citesc de la tine.