Povestea fara titlu

Povestea fara titlu

Prima parte

1.

        - Nu, nu-i adevarat, te rog! Ai soptit, lasandu-ti geanta pe parchet si apropiindu-te cu frica de el.

    Ti-ai trecut mana prin parul lung ce-ti intra in ochi, crezand ca e doar imaginatia ta si ca totul va reveni la normal, dar in cateva clipe constati ca nimic nu dispare. Te gandesti ca ar putea fi un vis, o iluzie de lunga durata, dar si tu stii prea bine ca te minti singura. Iti intredeschizi gura, tragand aerul puternic in piept; senzatia de sufocare nu iti da pace, te distruge. Inchizi ochii in repetate randuri si ii deschizi brusc, caci nu vrei sa admiti faptul ca el e te-a parasit, lovindu-te unde te durea mai tare, in incercarea lui de evadare.
    Fortele te parasesc si ai vaga impresie ca in cateva momente, te vei prabusi la pamant, plangandu-ti de mila, de faptul ca esti singura. Nu voiai asta? Nu simteai nevoia sa fii independenta, sa nu fie absolut nimeni care te-ar putea critica? Sau pur si simplu el sa te lase sa-ti traiesti viata?

Te intrebi de ce nu poti sa plangi si totusi de ce te doare atat de tare. Nu accepti asta. Nu vrei sa fii singura. Dar stai, recunosti?
    Pe chipul tau de copil apar in sfarsit cateva lacrime chinuite. Nu au timpul suficient incat sa-ti strabata intregii obraji, caci le stergi, nevoind sa pari superficiala. De ce crezi asta? Superficialitate e diferita. Nu gandesti coerent, incat sa-ti dai seama ce e cu adevarat real si ce nu, tu doar il privesti cu frica, da, teama iti este impregnata in acei ochi mari si verzi, dar incerci sa prinzi curaj si sa te apropii de macabra scena. Picioarele iti incep a tremura, in momentul in care incepi a avansa, dar ignori, te mentii, chiar daca la doar trei pasi facuti, cazi jos, lovindu-te puternic. Simti o durere ascutita la gamba dreapta, dar si tu relizezi ca e atat de mica, in comparatie cu cea din sufletul tau. Ai fost atacata cu o forta inemaginabila de mare, iar tu slaba, ai cazut, neavand nicio sansa de-a riposta.

        - Ta-ta? -soptesti din nou, sperand ca el sa iti vorbeasca-Te rog, raspunde-mi!

    Esti dezamagita de linistea din incapere si abia atunci incepi sa plangi puternic, lasandu-ti capul in pamant, nevoind sa il mai privesti in acea stare jalnica. Iti simti inima intepata cu putere, din toate unghiurile, dar stiii prea bine ca gemetele nu-ti vor alina durerea, nimic nu o putea face, decat doar daca el… el… iti va raspunde. Dar nu, nu iti va raspunde.
    Cu mana rece iti stergi lacrimile de pe obraji si iti ridici privirea, speriindu-te in momentul cand ochii tai ii fixeaza pe ai lui, dechisi fiind, privind in gol. Strangi puternic din dinti si cu putina forta pe care o ai, lovesti parchetul cu pumnul, ranindu-te. Iti observi sangele rosu prelingandu-se pe pielea palida si pufnesti din nou in plans, lacrimile curgandu-ti pe rana, incercand sa ti-o curete, dar tu ii schimbi pozitia pe scaunul ce era pozitionat langa tine. Te ridici in picioare, ajutandu-te de el si il muti mai in spate cu cativa centrimetri. Iti mangai gamba lovita, apoi te urci pe acesta, incercand sa-ti pastrezi echilibrul. Oftezi si inghiti in sec atunci cand esti sus.

Mana incepe a-ti tremura puternic, caci voiai cu disperare sa-i atingi chipul pentru ultima data. De data asta, lacrimile iti cad jos, pe podea, intr-un ritm linistit, fara intreruperea sughiturilor si-a suspinelor. Contactul degetelor tale cu pielea lui rece, te sperie. Te retragi si-ti privesti mana ce tocmai i-a atins tenul imbatranit. Ti-o duci la inima si inchizi ochii, in timp ce bataile violente te determinau din nou sa tremuri involuntar. Ti-ai spus in gand faptul ca trebuie sa fii puternica, si brusc iti deschizi pleoapele. Tragi aer in piept, insa brusc te inneci. Iti dai parul dupa ureche, in momentul cand te calmezi, iar cu mana dreapta iti scoti telefonul din buzunar, apeland serviciile de urgente. Esti pusa in asteptare cateva momente, insa imediat cineva preia apelul. Vocea barbatului iti provoaca un nod in gat.

        - A murit, lasandu-ma singura. E atat de rece… mi-e frica, ai soptit incercand in a-ti pastra calmul.
        - Cine a murit, domnisoara? te-a intrebat barbatul.
        - Strada Peters, numar 23, bloc 658, apartament 12. Veti gasi doua cadavre.

    Vrei sa pleci din acea incapere blestemata, insa nu poti, caci nu vrei sa il lasi singur; cine va mai avea grija de el? Nimeni nu il mai veghea, dar trebuie sa fii orgolioasa, el te-a parasit, ti-a naruit speranta si tot ce era bun in tine. Nu i-a pasat de viitorul tau, nu i-a pasat de singurul lui copil.
    Te intrebi daca regreta. Ai multe intrebari sa ii pui si nu o poti face doar daca si tu vei parasi lumea viilor, alaturandu-te lui. Te apropii incet de trupul lui inert si te ridici pe varfuri, dorind sa ii saruti fruntea parinteste, asa cum el o facea noapte de noapte. Avea sa iti lipseasca chestia asta, avea sa iti lipseasca persoana lui.

        - Tata, in cateva momente ne vom reintalni. Promit! ai spus, parasind camera.
    Ai observat de pe acoperisul blocului de numai patru etaje, o masina de salvare, oprindu-se in parcare si coborand din ea cativa medici carand o targa. Ai oftat, dandu-ti seama ca tatal tau va fi scos pe acea tampenie si dus la morga. Te-ai apropiat tot mai mult de capat si te-ai urcat pe grilajul ce oferea o mica protectie. Ai inchis ochii si ai inghitit in sec, rugandu-te sa il intalnesti pe lumea de dincolo.
        - Nu vreau sa mor, dar sunt prea slaba pe lumea asta si mult prea singura.

    Din pacate nu exista nicio persoana care te-ar putea opri, nimeni care te-ar putea ajuta sa treci peste si sa renunti la idei stupide. Iti doresti iubire, vrei sa primesti iubire, doar ca singura persoana care ti-o oferea s-a stins. Nu mai vezi niciun motiv pentru a trai, pentru a respira. Traiesti un cosmar, un cosmar din care nu poti iesi. Nu vezi alta alternativa, alta solutie.
    Incepe sa ninga cu fulgi mari, atragandu-ti atentia de la inaltime. Iti dai capul pe spate si privesti cerul innorat, din care cadeau toti acei fulgi. Iti inchizi ochii si iti intinzii mainile perpendicular cu trupul. Te gandesti la ceva frumos si vesel, caci voiai sa mai zambesti o singura data in acea viata plina de esec. Iti treci limba peste buzele uscate si inspiri aer puternic in piept; o senzatie de frig iti cutreiera trupul micut si slab, facandu-l sa tremrure. Te dezechilibrezi, dar reusesti sa te pui inapoi pe pozitie, asteptand doar inca cateva momente pentru a-ti da drumul in gol.

~~PRIMA! DAU EDIT!~~

Heiii! Nici nu stiu ce sa iti mai spun deoarece cuvintele ar fi de prisos. Niciodata nu incetezi din a ma uimi, ceea ce e o realizare pentru ca eu nu raman impresionata de orice fleac. Esti o scriitoare minunata, ai acel dar de a asterne cuvintele pe o foaie de word, intr-un mod elegant, lejer, frumos, care sa poata fi inteles chiar si de cel mai mare idio*. Ai acel ceva al tau care iti diferentiaza creatiile de ale celorlalti, ai un lucru special ce te face unica (,) ca si scriitoare. [Scuza-mi cacofonia. E tarziu, mi-e somn, mi-e sila sa reformulez].

Trebuie sa recunosc, ideea de a nara la persoana a II-a m-a uimit inca de cand mi-ai spus-o pe mess. Si acum, dupa atatea ore, cred ca e geniala, dar si ca este o provocare. Nu am mai intalnit pana acum o astfel de creatie, ceea ce iti face ficul original *nu ca vreunul din ficurile tale nu ar avea oroginalitate*. Legat de titlu, ti-am zis, insasi numele de Andreea Schmitt atrage, deci titlul nu mai intereseaza pe nimeni =)) Oricum, e interesant si chiar ma indeamna sad au click pe fic, ceea ce e bine.

Pana acum nu am reusit sa deslusesc ideea principala a ficului tau, m-ai lasat in ceata tu, femeie fara inima. Sa il ia dr**u de suspans ! Ce am inteles pana acum e ca tatal Sakurei a murit, din cause necunoscute momentan si ca gandul sinuciderii o bate pe protagonista. Hmm, interesant, chiar foarte. Ma intreb insa, cine este a doua persoana decedata, deoarece, atunci cand a sunat la serviciul de urgent, a specificat clar ca este vorba de doua cadavre. Vreau sa aflu cauzele decesurilor.

Esti GE-NI-A-LA *nu m-am putut abtine* shy

Abia astept next-ul sis per sa ma anunti. Spor la scris si la idei *nu ca ai duce lipsa de ele* kiss

P.S: Scuze ca nu este un mesaj atat de lung, e posibil ca nici corect sa nu fie scris. Nu mai vad tastele bine. O sad au un alt edit si maine, sa vad ce mai e de retusat si de adaugat kiss

Andreea.

Doamne cât aşteptam să deschizi un fic, numai, numai ca să citesc şi eu ce-ţi trece prin căpşorul ăla... că de, lenea-i mare şi nu am avut chef să citesc chestii de 50 de pagini, mă ştii doar.
Legat de modul tău de a scrie, chiar îmi place, nu ai greşeli gramaticale, un exemplu foarte bun şi îmi place cum îţi structurezi capitolele, chiar te prinde; pe mine nu, sunt mai simplă de felul meu. În al doilea rând îmi place descrierea ta, e diferită într-un sens, dar nu ştiu în ce sens mai exact. Cred că va dura ceva vreme până o să mă obişnuiesc cu modul tău de a descrie, care-mi place oricum.
Ideea, ei bine nu ştiu ce să zic despre ea, nu avem multe informaţii, dar felul cum ai scris-o m-a atras extrem de mult, sincer. Sfârşitul e cel mai bun, la fel ca începutul, dar nu suport gândul că o să am ceva de aşteptat până vei posta un nou capitol.
Titlu e misterios, n-am ce comenta, tu îmi ştii părerea. Eh, acum să vedem ce faci tu în continuare cu ficul.
Anunţă-mă când postezi următorul capitol şi multă baftă.

Imi place sa citesc, pur si simplu asta este actiunea mea preferata, as citi ore intregi fara sa ma opresc, dar nu citesc orice, citesc decat carti bune, ficuri bune, iar definitia mea pentru bun, este una mai complexa, creatia respectiva trebuind sa atinga sau sa fie aproape de perfect. Ei bine tu, dupa parerea mea, ai atins apogeul idealului meu de scriitor. Ideea mi se pare inovatoare, cum au zis si ceilalt, pana acum eu nu am mai intalnit fan ficuri narate la persoana a doua. Scurte creatii poate, dar nu ficuri. Personajele tale au o aura aparte, emana mister prin fiecare por, ca sa spun asa.

Titlul si scurta descriere m-au adus aici, " O poveste fara titlu", mi se pare intradevar genial, este exact ca viata fetei, o poveste fara un anume decurs, doar se intampla fara ca ea sa poata anticipa nimic. Ai pomenit la un moment dat, despre doua cadavre, initial m-am gandit ca al doilea cadavru este al ei, dar ea precizeaza ca este in aceeasi incapare, ca dupa ea sa aleaga sa se sinucida aruncandu-se de pe bloc. In fine, am sa vad pe parcurs cum se desluseste acest mister.

Cred ca deja stii cat de fenomenala esti, cum jonglezi cu cuvintele si expresiile, dandu-le noi intelesuri, asa ca nu am sa iti mai spun aceste lucruri. Iti doresc mult inspiratie si o zi cat mai placuta.

Hei ^^

Uu, avem un nou fic postat de Schmitt sau al MEU Evan Peters, depinde cum eşti mai cunoscută. Sunt sigură că a doua variantă este mai populară, deci... haters gonna hate =)))))
Este minunat, o întreagă explozie de sentimente întunecate. Suferinţă, atât de multă depresie şi ură pentru viaţă. Sunt curioasă cum o să decurgă acţiunea, până acum este multă ceaţă şi ne-ai lăsat un suspans. Un început pe măsură.
Îmi place că narezi la persoana a doua. După părerea mea, este mult mai interesant şi plăcut decât prima sau a treia persoană.
Vreau să ştiu atât de multe. Motivul sinuciderii tatălui ei, trebuia să lupte, să fie alături de ea. Acum acest blestem, sinuciderea, a sărit asupra Sakurei şi pare că vrea să îi sfârşească viaţa cum a făcut şi cu tatăl său. Off, cât de trist, dar cât de frumos...
Păăi, eu te aştept cu next-ul. Până atunci, you and I, husband, will live happily ever after <3
Spor la scris şi mult succes în continuare! kiss

Buna Andreea. Numai din curiozitate, ti-am citit primul tau fic, scris pe acest forum, daca nu ma insel pe la 14 ani. [L-am gasit intamplator la Fanficuri Blocate]. Si apoi mi-am indreptat privirea spre ficul acesta, scris recent. Deci, pe mine pur si simplu m-ai lasat fara vlaga. Ai descris atat de..nici nu imi gasesc cuvintele. Atat de..real? Cred. Am simtit toata acea tristete si toate acele sentimente negative pe care le-ai descris.
Mi-ai dat fiori pe sirea spinarii cand ai spus ca tanara are de gand sa se arunce in gol. Nu stiu de ce, dar cand am citit acel fragment privirea mi-a fost indreptata spre semnatura ta, cu acea fata ce cade de pe un, acoperis cred. Imi place naratiunea la persoana a doua. Daca nu ma insel cred ca este al treia persoana pe care am intalnit-o povestind asa.
Ai un fel aparte de a scrie, ai perseverat foarte mult,chiar se observa , si vocabularul tau este imbogatit cu diferite fraze, ce imi incanta inima. Eu voi astepta noul capitol, sunt foarte curioasa daca isi va lua zilele.

Buna si eu am trecut pe aici,chiar ma captivat modul in care ai descris toata actiunea cat si ce simtea Sakura.Nu o sa reiau chestia cu persoana a II a pentru ca ar fi un fel de pleonasm,daca imi dai voie sa ii zic asa...As comenta mai mult insa nu prea am ce zice,decat ca ser ca pui cat mai rpete continuarea sai ai aceiasi inspiratie nelimitata ca si pana acum si de asemenea sa duci ficul acesta pana la punctul cel mai culminant in care se poate .Cand vei pune continuarea ,te rog sa ma anunti si pe mine.
Te pup. a hug

Buna ! Iti ador munca.Scrii atat de bine iar imaginatia ta nu are limite.Din cate am vazut eu.
Chiar imi place felul in care ai povestit la persoana a doua pana acum nu am mai vazut asa ceva.
E foarte interesant dar si ciudat..Exact ca tine happy2

Deci chiar nu am ce zice la acest capitol.E pur si simplu uimitor , misterios.. Il ador.
Imi amintesc ca pe contul meu cel vehci iti citeam un ficurile cand nu erai critic..Le adoram atata imaginatie.Chiar ai evoluat de atunci.Esti mult mai talentata si din ce in ce mai buna.
Sper sa ma anunti si pe mine la continuare daca ai timp daca nu, nu e nici o problema.
Spor la scris !

Bună!
Mărturisesc faptul că m-ai lăsat fără cuvinte.
Observ că nu doar pe mine, ceea ce mă face să mă simt puțin mai bine.
Felul cum narezi, toate sentimentele pe care le exprimi într-un mod impecabil, te copleșesc.
În sensul bun al cuvântului, desigur.
Sincer, stilul tău de a scrie e cel la care visez și eu să ajung într-o zi.
Mai am mult de lucrat, dar vreau să muncesc la asta.
Cum a zis si Claudia, de cum ți-am văzut numele am dat click pe fic. lough

Sper să mă anunți de next!
Spor la scris! kiss

Iii, cum de nu am comentat mai devreme? Titlul ficului tau, cat si autoarea m-au atras fara doar si poate. Ma asteptam la ceva inedit, original si interesant, insa mi-ai intreuct asteptarile. Ficul este cu adevarat ceva, chiar daca ai postat doar primul capitol, cred cu tarie ca ideea este una surprinzatoare. Ma intreb.. oare ce se v-a intampla in continuare? M-ai lasat cu atatea semne de intrebare, nedumerita si extrem de curioasa.. Sper ca nextul sa apara cat de curand. Iti urez spor la scris si multe idei. Te pup. :*

Hei! Am vazut ca ai inceput un nou fic imediat ce l-ai postat, dar nu am avut timp sa il citesc. Sincer, nu am dat click pentru ca esti o scriitoare de admirat, ci doar pentru ca m-a atras titlul. Eu intotdeauna citesc ficuri doar daca titlul e interesant si atractiv. Stiu ca probabil gresesc, ca ar trebui sa ma iau dupa scriitor, dar nu pot face asta. Poti sa ai o mie de carti publicate, daca nu ma atrage titlul, atunci e nimic. !
Lasand la o parte toata balmajeala cu titlul si cu tot ce am mai spus eu mai sus, imi place foarte mult ficul tau. Desi am ditamai experienta in citirea ficurilor, nu am mai vazut nici unul narat la persoana a II a. Toate au fost la persoana I sau a III a. Este interesant sa iesi din normal, te felicit pentru asta. Cum a spus si Lauren, esti o persoana demna de admirat. Si eu vreau sa ajung o scriitoare la fel de buna ca tine si nu, nu am de gand sa te lingusesc, nu-mi sta in fire.
Despre fic, ei bine, m-ai cam lasat in ceata cu primul capitol. Este interesant, chiar foarte. Death. Well, trebuie sa precizez faptul ca m-a surprins ca Sakura vrea sa se sinucida, ceea ce ma face doar sa vreau sa citesc next-ul cat mai repede. Sper ca ne vei incanta cat mai curand cu inca un capitol din Povestea fara titlu. Te-am pupat!

Hei! ^^

Andreea, trebuie sa-ti zic, am ramas placut surprinsa. Este primul fic care il vad narat la pers a 2-a. Cred ca o sa-mi i-a ceva timp sa ma obisnuiesc. Este o idee foarte buna, acest lucru face fic-ul si mai original. Primul capitol e invaluit in mister total, fara prea multe informatii, dar multe sentimente. Oare.. Ce o sa se intample cu Saku? E foarte curios, ma faci sa veau tot mai mult sa citesc. Sunt nerabdatoare sa vad si capitolul 2. Sper sa ma anunti si sper sa vii mai repede cu nextul. Mult spor la scris! ^^

Hei hei

Ei bine, dupa ce am citit acest capitol am ramas placut surprinsa. Faptul ca ai narat la persoana a II-a l-a facut si mai interesant, mai captivant. Acest capitol imbibat in sentimente de neputinta, durere, suferinta a fost splendid. Ai transmis atat de frumos acele sentimente incat le simteam din plin. Foarte frumos. Sunt placut surprinsa si chiar este intrigant acest prim capitol.
Abia astept sa vad cum evolueaza in continuare actiunea si sunt tare curioasa in legatura cu viitorul Sakurei, aparitia lui Sasuke si, bineinteles, formarea minunatului cuplu lough

Spor la scris puiut si un sac de inspiratie. kiss

LexX^^

Hei, Andreea.

Ma bucur ca ai deschis un nou fic, o noua idee superba. E cam trist, depresiv.. Ce se intampla?
Oricum, ai inceput fic-ul intr-un mod exceptional si sunt sigura ca si acesta va fi unul bun, la fel ca celelalte.
Titlul..imi place, dar ceea ce ma incanta e povestea pe care mergi si ce incerci sa ne transmiti. Persoana a II-a, la fel, minunat. Nu multi pot face asta. Astept continuarea.
Sper sa ma anunti. Da, da, iti iubesc si fic-ul asta. Povestea fara titlu 947835

Nu am mai citit de mult fic-uri, dar cand ti-am vazut numele mi-am zis ca trebuie neaparat sa intru si sa citesc.
Am gasit aici, in acest capitol exact ce asteptam.
Randuri pline de senimente, descriere impecabila .. Ce pot sa zic?
Tu ma lasi mereu fara cuvinte...
Capitolul pare asa de mare, dar l-am terminat asa de repede...
Astept next-ul si sper sa vine cat mai repede in love

2.

    Nu ai crezut niciodata ca esti suficient de puternica si curajoasa, incat sa iti duci planul la bun sfarsit. Nu te-ai fi asteptat ca tocmai tu sa te arunci de pe un amarat de bloc, crezand ca doar prin modalitatea asta nu vei mai suferi, sau cel putin, nu te vei mai lovi de obstacole. Tu mereu ai fost puternica, iti amintesti? De cand erai o copila, aveai credinta ca nu vei claca niciodata si ca te vei mentine pe pozitie, ca vei ignora orice ce-ti va periclita fericirea si ca zambetul iti va fi mereu impregnat pe buze. Chiar si cand ai crescut, ai fost increzatoare in propriile tale forte si niciodata nu te-ai subestimat, mereu aveai impresia ca prin simplitate poti atrage persoane, prin felul tau de a fi. Simplitatea te facea speciala, te facea sa traiesti.
    Iti placea atat de mult sa-I asculti pe ceilalti, sa le oferi sfaturile tale. Nu iti inchipuiai o zi in care sa nu ajuti macar pe cineva, o zi in care sa nu iti bucuri sufletul ca ai facut pe cineva fericit, ca i-ai adus un zambet pe buze. Aceste mici banalitati te defineau pe tine, iti demonstrau faptul ca tu ai fost nascuta pentru a ajuta, pentru a raspandi fericirea ta si celorlalti.
Pas cu pas, ceva s-a intamplat, te-a facut sa privesti viata cu alti ochii. Nici tu nu stiai exact care a fost impactul, insa incet-incet, nu te mai recunosteai, nu te mai regaseai in descrierea copilei/adolescentei blande si inocente, care mereu isi exprima gesturile si gandurile printr-un mod frumos si civizilat, care pur si simplu uimea persoanele din jurul ei cu calmul si devotamentul ei fata de o simpla prietenie.
    Ai inceput sa fii nesigura si deloc multumita de ceea ce faci, insa orice lucru marut pe care il reuseai a facea, ii ofereai lui meritele. Il apreciai cu mare patos, din cauza ca il stiai acolo, langa tine si erai convinsa ca el nu te-ar parasi, ca nu ti-ar putea face asa ceva. Nu ti-l inchipuiai atat de dur, plin de resentimente. Te mustrai cand te gandeai la asa ceva, caci asociai resentimentele cu ura, el nu te ura, simteai asta din felul in care ti se adreseaza, din felul in care se comporta cu tine. Iubirea lui era nemarginita, chiar daca nu ti-o spunea niciodata.

    Ai lasat orice amintire in urma, in momentul cand ti-ai dat drumul in gol, sperand cu inversunare ca impactul sa fie rapid si putin dureros. Ai inchis ochii puternic, nevoind sa privesti, iti era tare teama de inaltimi, oricat de mici ar fi fost ele. Lacrimile-ti alunecau pe obrajii reci, caldura lor iti oferea o senzatie neplacuta si un regret total. Ai soptit ‘adio’ si …

*

    Te intrebai daca ai murit, caci te-ai trezit intr-un spatiu fara sfarsit, iar totul din jurul tau era alb. In departare se zarea o pata inchisa la culoare, un negru, poate. Erai atrasa si voiai cu disperare sa ajungi acolo, sa vezi ce e, sa afli cat mai multe. Pasii tai deveneau din ce in ce mai rapizi. La un moment dat, ai inceput sa alergi, caci vedeai cum intunericul se indeparteaza. Te-ai oprit brusc si ti-ai sprijinit palmele de genunchi. Erai extenuata si iti era imposibil sa continui. Te-ai intins jos si ti-ai inchis ochii, vrand sa auzi macar un sunet, sa nu fii singura.

        -Tata, am murit? ai soptind, deschizandu-ti ochii.

    Ai auzit un ‘nu’ venind dinspre locul acela indepartat, unde intunericul dainuia. Te-ai speriat, insa imediat ai realizat ca el tocmai ti-a raspuns, ii cunosteai vocea atat de bine…
    Iti venea sa plangi si sa tipi sa vina la tine, sa iti raspunda la intrebari, sa stii de ce facut-o si de ce te-a lasat singura intr-o lume plina de rautate si minciuna, stiind ca nu vei putea supravietui de una singura.

        -Vino la mine! ai inganat, ridicandu-te in picioare si privind intunericul cum se apropia.
        -Imi pare rau, copilo, nu mi-am dat seama ce fac, ti-a raspuns, iesind din acea umbra, postandu-se in fata ta si zambindu-ti foarte fals. Era usor de citit.
        -Acum vom fi impreuna, ai spus, zambindu-i, la randul tau, fals.
        -Nu! a marait, lovindu-te usor peste umar. Nu voi permite sa mori, daca o faci, vei ajunge intr-un loc ingrozitor, iar tu esti atat de mica si inocenta, incat… Nu se cuvine sa gandesti astfel. Inca nu ai murit, caci ai ajuns imediat la spital, dar mai ai o sansa. Lupta pentru ea si nu te lasa calcata in picioare de nimeni, in cazul in care iti vei reveni complet. Aminteste-ti foarte bine ce iti spun acum. Iti vei continua viata fara mine si imi vei demonstra in felul asta ca am avut cel mai minunat copil din lume. Fa-o pe acea femeie care ti-a dat nastere sa regrete ca ne-a parasit, fa-o sa te iubeascu neconditionat, dar nu te atasa de ea. Las-o sa sufere o perioada, apoi iart-o. a continuat, vocea fiindu-i serioasa.
        -Si daca nu vreau sa traiesc? l-ai intrebat, imbratisandu-l strans, bratelele lui incolacindu-se de talia ta protector.
        -Te rog, ti-a soptit, desprinzandu-se din imbratisare si pupandu-ti crestetul capului.

**

    Stateai pe un pat de spital, intr-o camera destul de mare si aparent primitoare. Din nefericire, erai inca blocata in subconstient si nu puteai sa-ti dai seama unde esti, cu cine, sau ce ai patit; tu doar iti priveai tatal cum incet-incet dispare, rugandu-l cu disparare sa nu te paraseasca a doua oara.
    Ai ramas singura in cele din urma si ai inceput sa te descarci plangand. Inca te gandeai la faptul ca datorita dorintei tale prea mari de-al mai vedea inca o data, a aparut prin surprindere si ti-a vorbit, asta dorindu-ti tu, totul fiind absolut ireal. Erai dezamagita si voiai doar sa dormi, sa nu mai simti acea durere ce-ti ataca sufletul fara indurare.
    Ti-ai amintit cuvintele tatalui tau, din acel vis, cum il considerai tu, si nu stiai cum sa reactionezi, caci o parte era reala, tu chiar ai facut pasul de-a parasi pamantul, dorind doar sa te alaturi lui, sa fiti fericiti impreuna. Totul sugera a fi poate o inchipuire, o dorinta, sau poate o realitate bizara. Incepeai sa admiti ca intuitia ta, nu intodeauna avea dreptate si ca singura solutie era ca tatal tau sa iti mai dea raspunsuri, dar nu il mai vedeai, el plecase, iarasi te lasase singura.
    Inopinat, te-ai desteptat si te-ai uitat in jurul tau. Nu distingeai nicio umbra, niciun sunet, absolut nimic.

        -Tataa!! ai strigat, rapita de impulsuri.

        -Dr. No Sabaku, pacienta a intrat in coma. Veniti repede!
    Doctorul ti-a privit fisa cu tristete, apoi s-a uitat la tine si la aparatele conectate de medicul-rezident. Acum, doar ele te tineau in viata, iar tu nu voiai sa lupti, nu iti pasa ce avea sa se intample in continuare cu tine. Tot ce voiai era ca tatal tau sa apara, insa el inca traia sub umbra, te privea, iti analiza fiecare miscare in parte si spera sa reflecti asupra vorbelor lui, sa iti revii in fire si sa speri.

Cat de frumos a fost acest capitol. Aproape ca mi-au dat lacrimile.
Ideea este, ca intotdeauna, conturata foarte frumos. Ai transmis atat de bine sentimentele Sakurei incat credeam ca voi inzbucni si eu in plans. Gaara e medicul ei? Interesant, foarte interesant. Chiar ma intreb... daca a intrat in coma... oare va muri, sau... isi va reveni? Avand in vedere ca e protagonista, cel mai probabil isi va reveni, asta daca nu cumva faci un cuplu de fantome, sau o fantoma cu un om lough

Eu cam atat am avut de spus... abia astept sa vad cu ce ne vei surprinde, so... pune-te pe tastat. Spor la scris. kiss

LexX^^

~~EDIT si eu~~
Tuuu copil talentat ce esti! Deci nu pot sa cred! Ai un capitol sublim, gustos, apetisant, plin de descriere asa cum iti sta in caracter. Ma asteptam la o astfel de razvratire a sentimentelor, ma asteptam ca pe Sakura sa o invaluie amintirile, sa o macine, insa nu credeam ca ea chiar s-a aruncat de pe acel bloc. Se pare ca dorul de tata s-a simtit inca din primele minute in care s-a lovit de singuratate si a vrut sa il intalneasca din nou, in viata de apoi. Undeva, la granita, tatal ei a asteptat-o si sunt fericita ca s-a comportat ca un tata, ca a indemnat-o sa lupte pentru viata in continuare, indiferent de obstacolele pe care le va intalni. A fost un moment emotionant, chiar foarte. ‘Dr. No Sabaku’ banuiesc ca e Gaara, avand in vedere ca m-ai intrebat de numele lui lough

Sunt curioasa sa vad cum va intra Sasuke in scena, in ce ipostaza. Ar fi ceva sa aflu ca e bucatarul spitalului sau are postul de ‘comandantul suprem al femeilor de serviciu’ =))
Despre modul tau de a scrie nu am decat cuvinte de lauda. Ai un stil perfect, fiecare cuvant asternut pe acea fila de word [ce naspa a sunat asta] transmite cate un sentiment, narezi impecabil, estetica, punctuatia si ortografia sunt fara de cusur. Nu stiu cum sa te mai laud, Andreea. Nu am cuvinte suficiente, nimeni nu cred ca are. *Vaiii, ce sentimental am devenit*.
Hm, ma opresc aici pentru ca as insira o groaza de cuvinte fara sens si probabil m-as repeta de foarte multe ori. Astept next-ul, ghemotoc :3 Nu uita sa ma anunti. [Apropo, in cazul in care uit sa iti spun sa ma anunti, tu tot sa o faci. Probabil voi uita. Stii doar ca memoria mea e praf.] Spor la scris si la idei a hug

Cum poti? Spune-mi si mie cum reusesti ca printre simple cuvinte, prin niste simple propozitii, printr-un singur capitol, sa ma faci sa plang?! Folosesti atat de bine descrierea incat pe cititor il izbeste toate acele sentimente pe care Sakura le detine, ma faci sa cred ca eu mi-am pierdut tatal, nu ea. Nu stiu cum reusesti sa faci asta...
Revenind la capitol. A fost exceptional, sunt sigura ca vei avea mare succes cu acest fic, iar parerile pozitive abia acum vor incepe sa apara. Esti un model demn de urmat iar eu iti voi astepta in continuare, urmatorul capitol. Multumesc frumos de anunt, sper sa faci asta in continuare, O seara Frumoasa! >:D<

Un capitol foarte frumos, ai un stil de a descrie in asa fel incat le simt pe propria piele, mi se strange stomacul si mi se ridica parul pe maini. Fiecare propozitie este conturata in asa fel in cat are un impact aparte pe fiecare cititor, eu una am inceput sa plang.
Inca raman uimita de aceasta metoda de a nara, la persoana a II-a. Mi se pare frumoasa si inedita, sunt curioasa cum o sa relatezi faptele ce vor urma, sa vad ce aura o sa le dai.
Cred ca pe parcurs Sakura o sa isi recapete pofta de viata, aceasta intamplare o va marca desigur, dar o supravietuiasca.
In concluzie un capitol si un fic foarte frumos, cu o expresivitate intensa. Astept cu nerabdare next-ul.

Vaaaaii. Am impresia ca citesc o carte, desi randurile se succed inaintea mea, pe ecran. Imi plae tare mult cum scrii, pur si simplu intru in poveste, ma simt parte a sa si vreau sa nu se termine atat de repede totul. Am impresia ca tot ceea ce fac personajele apare in fata mea, imi pot imagina atat de clar totul. Ceea ce mi-a atras cel mai mult atentia a fost naratiunea ta, pe care se pare c o faci la persoana a doua. Este un mod interesant de a povesti, eu una nu l-am mai intalnit pana acum si chiar cred ca prinde. Faci ca totul sa fie misterios, plin de suspans si totodata de evenimente surprizatoare. Sunt tare curioasa ce se va intampla in continuare si cum vei dezvolta aceasta idee pe viitor. Iti multumesc ca m-ai anuntat si pser sa o faci si in continuare. Te pup. :*

Hei, Andreea! Te-ai depășit pe tine însăți, ca de obicei! Mereu ne încânți cu un capitol mult mai bun decât precedentul. E o experiență minunată să-ți citesc fic-urile și de fiecare dată îmi dau seama câte mai am de învățat.
Ai relatat toate sentimentele într-un mod perfect, astfel că până la finalul capitolului, mi se ridicase și părul pe mâini. lough

Abia aștept next-ul! Anunță-mă, te rog! kiss

Hei, Andreea. a hug

Scuze că am venit tocmai acum, se pare că mesageria mea s-a umplut brusc de MP-uri care erau de ieri, funny no ?! Oricum, zic să revenim la fic. Ştii, mă gândeam ce-o să scrii in al doilea capitol, s-o omori pe Sakura nu prea poţi, este un fic cu ea, bineînţeles, dar mă gândeam că Sasuke are să apară în ipostaza unui medic de la urgenţe ce-o să găsească pe Sakura pe bloc, o s-o ajute şi după e internată la nebuni. Zău că la asta m-am gândit.
Mi-a plăcut foarte mult acest capitol, felul cum tatăl ei a contactat-o şi i-a spus că trebuie să lupte, frumoase cuvinte, chiar m-au înmuiat. Capitolul a fost sensibil, da, şi celor mai mulţi dintre noi ne-au trezit în noi o stare melancolică, ăsta-i talent. Hihihi, păi nu ştiu ce să zic mai mult, încă încerc să mă obinuiesc cu fluiditatea cu care scrii, deci, pe moment n-o să spun multe lucruri.
Sper să aduci repde nextul, nu cum fac eu; îl aduc la o lună, pentru că-mi place mult ficul şi felul în care-l scrii. Mult succes în continuare.

Hello, dear ! Povestea fara titlu 78717

Mersi de anunt. Doamne, ce capitol. A fost foarte frumos si sensibil, emotionant..
Nu ma asteptam sa o ia in directia asta povestea, dar o face si mai interesanta.
Pot spune ca e o idee geniala, originala, cum ma si asteptam din partea ta, si imi place foarte mult. E pe gustul meu, pot zice.
Cred ca am mai zis cat de mult imi place. Povestea fara titlu 361396

Si desigur ca iti voi citi si acest fic in continuare cum le citesc si pe celalalte la care, btw, astept nextul cu nerabdare.
Succes in continuare si sper sa ma anunti iar. Povestea fara titlu 78717

Buna, scumpo!
Off, cat am lipsit! Stiu ca am promis ca iti citesc capitolul de ieri, dar imi pare sincer rau. Nu am avut cand.
Ei bine, acest capitol m-a impresionat, la fel ca precedentul. Ne lasi in suspans cu intentie?:-w Off... Imi pare sincer rau de Sakura, chiar nu ma asteptam sa vrea sa moara. Trebuie sa traiasca! Stiu ca probabil si eu as gandi la fel daca as fi in situatia ei, desi nu vreau sa ma gandesc la asta, stiu ca nevoia ne cineva o indemna sa fie alaturi de tatal ei si dupa moarte.
Pff, a fost un capitol cam scurt, zic eu, asa ca asteptam ca next-ul sa fie cat mai lung. Te-am pupat!