So.. am spus că am ficuri originale. Ăm, ăsta e cel mai nou fic, cel mai curând. Aştept păreri, critici, orice, pentru a mă putea perfecţiona. Nu ştiu la ce intervale voi aduce capitolele. o.o Şi ştiu că este micuţ. Blame on me. >.<
Fără alte introduceri, I hope you'll enjoy it!

Prolog

Rânjetul i se întipări pe faţă şi ridică arma, în dreptul lui, cu o privire rece, dispreţuitoare. Rosti pentru ultima dată întrebarea, scuipând cuvintele “ Unde e ea?” El, se ţinu tare, având o privire plină de ură. Vântul bătea cu putere, părul negru fluturând uşor, crăpându-i buzele roşiatice, plesindu-i cu duritate faţa. Scrâşni din dinţi şi rosti, robotic aceleaşi cuvinte “Nu e treaba ta”.
Apăsă pe trăgaci.Trase. Glonţul ieşi cu putere din armă, îndreptându-se ţintă spre pieptul, mai exact inima băiatului. Pupilele i se dilatară, privind oarecum îngrozit, neputincios glonţul. Durerea era sfâşietoare. Glonţul îi străpunse cu putere pielea, rupându-i şi pătrunzând adânc în inimă. Un geamăt profund se auzi din adâncul pieptului, oferindu-i o senzaţie de dezgust, de vomă. Pierdut, ameţit, începu să vadă înceţoşat până când, solidificat, deveni inconştient iar trupul se prăbuşi zgomotos pe asfaltul dur. Ceru se înnoră şi mici picături cădeau cu repeziciune din cer, udând atât asfaltul cât şi băiatul rănit. Sângele se intindea tot mai mult, golindu-se din trupul băiatului. Un ţipăt asurzitor se auzi. Fata, grăbită, cu lacrimi în ochii, se apropie, împiedicându-se, de băiat. Căzu în genunchi la pieptul acestuia, plângându-l. Bătea cu putere în piept, strigându-i inconştient, neîncetat, numele, sperând vag să se trezească.
Nimic din partea lui, nici un semn de viaţă. Inima-i bătu cu putere apoi nimic. Se opri. Fata amuţi. Îşi muşcă buza, dându-i sângele şi strigă, disperată, după el. Îl înfăşcă cu putere de piept, zguduindu-l, urându-l. Căzu, secată de puteri, fără alte lacrimi pe cale să curgă, la pieptul lui, strângându-l cu căldură în braţe, rostindu-i, pe un ton dulce, pierdut „Te iubesc”.

Capitolul I

Sunetul surzitor al glonţului o aduse cu picioarele pe pământ. Teama o cuprinse. O porni încet, apoi mai rapid spre cauza sunetului. Glonţul ţâşni din pistol, străpungând cu duritate pieptul baiatului. Durerea i se întipări pe faţă. Un geamăt profund se auzi din adâncul pieptului, provocându-i fetei un scurt tremurat. Şcena era prea mult pentru ea. Îşi simţea picioarele tremurând, nemai putând sa se ţină pe ele. Solidificat, băiatul deveni inconştient iar trupul se prăbuşi zgomotos pe asfaltul dur. Ceru se înnoră şi mici picături cădeau cu repeziciune. Sângele se întindea tot mai mult, golindu-se din trupul băiatului. Un ţipăt asurzitor se auzi. Fata, grăbită, cu lacrimi în ochii, se apropie, împiedicându-se, de băiat. Căzu în genunchi la pieptul acestuia, plângându-l. Bătea cu putere în piept, strigându-i inconştient, neîncetat, numele, sperând vag să se trezească.
Nimic din partea lui, nici un semn de viaţă. Inima-i bătu cu putere apoi nimic. Se opri. Fata amuţi. Îşi muşcă buza, dându-i sângele şi strigă, disperată, după el. Îl înfaşcă cu putere de piept, zguduindu-l, urându-l. Căzu, secată de puteri, fară alte lacrimi pe cale să curgă, la pieptul lui, strângându-l cu căldură în braţe, rostindu-i, pe un ton dulce, pierdut „Te iubesc”.


Flash Back.

Avea sa fie o zi înnorată, urată şi cel mai probabil va ploua. Îngândurată şi total paralelă de restul lumii, păşi uşor, târâindu-şi picioarele pe asfalt. Străduţa era aglomerată. Oamenii grăbiţi îşi făceau loc, o înghionteau şi o loveau, îndreptându-se fiecare spre un loc anume. Ea, era singura care paşea înainte, privind în jos, nepăsându-i dacă avea să cadă sau să fie călcată, lovită de ceva anume. Pierdută, îşi muşca din impuls buza, simţind durerea şi sângele lipicios cum se scurgea. Nu-l şterse. Senzaţia era prea neplăcută să o îndepărteze. Traversa strada, fără a fi accidentată cum probabil îşi dorea şi se îndrepta spre parc. Altă dată parcul era plin de copii, vesel şi mereu primitiv. Acum, totul părea trist, mohorât de altfel ca starea acesteia. Astăzi totul părea în ton cu ea. Îşi ridică în cele din urmă privirea, observând pustietatea ce domnea atât în parc cât şi în sufletul ei. Continua să meargă, păstrându-şi ritmul şi răceala din privire. Frigul îi străbătea cu putere trupul, străpungându-i pielea firavă. Se lovi puternic de cineva. Îşi duse mâinile şi pipăi discret, ridicând alarmată privirea. Ochii negrii, umbriţi de câteva firicele rebele, cu toate că aveau acea răceală specifică, exprimau, indirect căldura. Ori asta, ori geaca ce era mai nou aşezată pe umerii ei, o încălzea. Prinse jaketa şi o trase mai aproape, inspirând parfumul impunător. Băiatul, o prinse tăcut de încheietură şi se îndreptă cu ea spre ieşirea din parc. Tresări la atingerea lui dar rămase la fel de inexpresivă. Se oprii înainte să ajungă la poartă. Mici picături de ploaie îi udau faţa palidă. Răceala lor o înviora. Îndepărtă materialul grosuţ ce-l avea, dăruindu-l băiatului iar ea, îşi ridică într-un gest rapid braţele spre cer, privindu-l în toată splendoarea. Închise ochii, lăsând ca ploaia să o spele de suferinţă, reînoind-o. Simţii căldură în zona taliei dar rămase acolo, tremurând uşor când mâinile băiatului o trase, lipind-o de el. Îşi plecă uşor făţuca, simţindu-şi brusc buzele capturate. Nu deschise ochii. Îşi duse mâinile pe faţa lui, memorându-i fiecare detaliu. Buzele lor formau un sărut tandru, plin de pasiune, lăsându-se parţial udate.

End Flash Back.


Deschise pierdută ochii, privindu-i ochişorii închişi, schiţând umbra unui zâmbet.
-Şi atunci ploua. Rosti pe un ton pierdut, aproape vag, lăsându-şi capul pe pieptul lui.

Imi place ! Ai un vocabular foarte dezvoltat si stii cum sa descrii astfel incat poti crea usor atmosfera pe care vrei sa o simta cititorii tai. Esti o amatoare a dramei si te pricepi la capitolul acesta asa ca nu am ce comenta .
Nu e o actiune monotona si urmezi regulat firul actiunii . Prin imbinarea prezentului cu trecutul dai o oarecare originalitate ficului tau .
Pe mine m-ai castigat , continua tot asa!

Schwarz - Ăm, cu prologul, iniţial vroiam altceva, apoi.. am zis să nu-l şterg. Oricum, mă bucur că ţi-a plăcut.
Donna - Mulţumesc pentru părere şi cuvintele frumoase. >:D<
Ăm, în cele din urmă, am venit şi cu capitolul II şi III. I hope you'll enjoy it!

Capitolul II

Ploaia cădea, spălând durerea, plângând cu ea. Îşi dorea să fie un coşmar. Să se trezească cât mai repede. Nu era, era realitatea, realitatea dură ce-i sfâşia sufletul. Nu auzea nimic. Nu-i bătea inima. Imaginea era şocantă, înspăimântătoare. Zâmbetul ce-l avea odată, îl pierduse. Căldura trupului dispărea dreptat. Murea.. cu fiecare clipă. Îşi muşcă buza, încruntându-se. Era prea mult pentru ea, era prea şocată, prea slabă din punct de vedere emoţional. Nu rezista psihic să-l mai vadă în starea asta.. dar încerca, încerca să-i fie aproape, cum şi-au promis. Erau doar ei doi, cum au fost cândva. Îşi ridică căpşorul, privindu-l tristă, pierdută.
-Zâmbeşte-mi..
Rosti încet, rugându-l cu emoţie în glas. Îşi muşcă buza, aşteptând, aşteptând ceva ce ştia că nu se va întâmpla.


Flash Back.

Era o zi de Sâmbătă, pe timpul verii. Soarele bătea cu putere, încălzind cu grijă pământul. Se plimba încet pe trotuar, lingând de zori o îngheţată. Pe căldura aceea înăbuşitoare, era tot ce avea nevoie, ceva rece, care să-i readucă cheful de viaţă, să-i alunge moleşeala aceea în care intrase. La ora aceea, 14 mai exact, nu era nimeni pe afară, cel puţin, aşa credea ea. Cine întreg la cap ar ieşi la o oră ca aceea, vara? Ea. Dar totuşi, nu o deranja. Căldura era sufocantă, dar sentimentul oferit de rezele fierbinţi ce-i ardeau pielea, era prea înnebunitor, încât să-l oprească. Păşi încet, târâindu-şi picioruşele, muşcând ferm din cornet. Se izbi, cum o face de obicei. Era bine, dar îngheţata ei avu altă soartă. Rămase cu cornetul, jumate din cornet mai exact. Îşi scutură uşor căpşorul şi îl ridică. Involuntar, o sprânceană se ridică în semn de uimire. Ochişori negrii bine cunoscuţi o priveau indiferent, părând că priveşte "prin ea". Intenţia fu să treacă pe lângă el, atingându-l, defapt lovindu-l intenţionat în umăr. Spre ghinionul ei, nu apucă să facă nici un pas, că fu prinsă de încheietură. Ştia cine făcu, nu era greu de ghicit. Se întoarse pe călcâie cu faţa spre el. Nu-l privea, de altfel, ar trebui să-şi ridice prea mult privirea să-l vadă şi asta nu pentru că era mică - bine, era - ci pentru că el era prea înalt. Se lipi de ea, împletindu-şi degetele cu ale ei. Respiră greoi, simţindu-l atât de aproape de ea. Obrăjorii ei avură tendinţa să se coloreze dreptat dar se stăpânii. El, schiţă umbra unui zâmbet, mângâindu-i cu degetul mare, obrajul rumenit. Îşi muşcă buza, încercând să-şi clameze pulsul. Atingerile, apropierile, nu erau pentru ea. Îşi întoarse capul, lăsând privirea în jos, spre mâinile împletite. Băiatul, îi apucă bărbia, ridicând-o uşor.
-Zâmbeşte-mi..
Rosti pe un ton calm, şoptit, aproape vag, deschizându-şi uşor buzele. Îl strânse de mână, apărându-i un zâmbet micuţ, timid, dar totuşi acolo.

End Flash Back.


Un zâmbet vag îi apăru pe faţă, lacrimile curgând în continuare pe obraji. Îl mângâie, sărutându-i drăgăstot fruntea.
-Eu am făcut-o.. Tu de ce nu o faci? Prinse materialul ce-l purta el între degete, strângându-l şi lovindu-l uşor în piept. Şiroaie de lacrimi curgeau, fără ca ea să le oprească.. Răspunde-mi! Strigă, accentuând cuvântul.. De ce nu.. zâmbeşti? Lăsă tonul, închizând pleoapele.

Capitolul III

Liniştea domina locul. Se ridică, în picioruşe, aruncându-şi pierdută privirea prin împrejurimi. Nu ştia unde se află. Între blocuri? În ce cartier erau? Ameţită, începu să alerge, încercând să-şi dea seama în ce parte a oraşului sunt. Teoretic ei se aflau pe o alee îngustă, întunecată, înconjurată de două blocuri şi un gard imens. Se oprii din alergat.


Flash Back

Tocmai terminase orele de dans. Tot ce avea pe ea era o rochiţă, rochiţă ce o folosea pentru dansuri moderne. Destul de indecentă şi atrăgătoare. Norocul ei că avea un palton deasupra ei, ce să-i mai acopere pielea arămie. Păşi încet pe stradă. Era târziu, în jurul orei 21:00. Pe timpul toamnei, era destul de întuneric şi frig afară. Locul pe unde umbla, era complet ne-frecventat, sau cel puţin, numai ea era în acel moment, prin zonă. Trecu pe lângă o alee strâmtă, observând fără să vrea 3 băieţii ce-şi pierdeau timpul cu băutura.
-Hei păpuşă, nu te dezbraci pentru noi?
Auzi scârbită cuvintele unuia dintre ei dar îl ignoră continuându-şi drumul. Se uită cu coada ochiului în spate, observându-i pe cei trei băieţi în urma ei. Inima-i bătu cu putere, pulsul accelerandu-se. O cuprindea frica, încet, puţin câte puţin. Încercă să se calmeze, spunându-şi în gând că imediat va ajunge acasă. Mări pasul, grăbindu-se tot mai mult spre destinaţia finală. Băieţii de asemenea, măreau pasul. O urmăreau. Ştia asta şi cu toate acestea, nu ştia ce era de făcut. Muşcându-şi buza, o porni la fugă pe strada pustie. De strigat după ajutor, degeaba o făcu, nu era nimeni care o putea ajuta. Semnal, nu avea. Asta era, îi era sfârşitul? Nici pe departe. Nu permitea asta şi totuşi se simţea atât de vulnerabilă, de slabă. Simţi mâna cuiva prinzând-o de încheietură. Se întoarse, mărindu-şi ochii speriată. Au prins-o. Acum? Ce urma. Nu, ştia etapele, ştia exact cum va suferii. Împietrise. Unde se aflau? Pe o alee.. o alee strâmtă, înconjurată de două blocui şi un gard imens. Nu vedea prea bine faţa lor, decât îmbrăcămintea. Îi îndepărtă paltonul, fata lovindu-l peste mână.
-Lăsaţi-o.
Se auzi o voce. Băieţii s-au întors, privind silueta ce se apropia cu paşi domoli de ei. Băiatul, îl ignoră, apucând-o violent de bărbie, o sărută. Dezgustată, fata îl împinse. Nervos, ridică mâna, lovindu-I cu duritatea obrazul. Fata căzu pe jos, plângând în tăcere. Îşi ridică privirea, uimită de şcena din faţa ei.
-Am zis să o lăsaţi.
Silueta ce se apropie părea a fi un băiat. Ea, ştia.. bănuia cine era. Vocea aceea, părul negru. Se ridică uşor, cu grijă, după ce cei trei băieţii dispărură din vizorul lor. Băiatul se apropie de ea, prinzând-o de talie, o luă pe sus.
-Îţi..
-Shh. Culcă-te. Te duc eu acasă.
Închise ochii, adormind cu lacrimi pe obraz.

End Flash Back


Deschise ochii, revăzând aceea şcenă.. Ştia unde sunt! Grăbită, luă telefonul în mână şi sună la “Salvare”. Se apropie de băiat, lăsându-se lângă el. Respira! Auzind vocea unui bărbat la capătul opus al firului, începu să dea toate detaliile necesare. O salvare era pe drum. Închise, luându-i mâna într-a ei.
-Te voi salva, cum ai făcut-o tu.

Mulţumesc mult pentru comenatriu şi pentru că îl citeşti. >;d<

Capitolul IV

Salvarea venii în cele din urmă, din ea coborând medicii care îl luară pe băiat pe targă şi îl duse în maşină. Fata se urcă şi ea, stând lângă el, pe un scaun. Medicii se chinuiau să-l păstreze în viaţă, până aveau să ajungă la spital şi să intre în operaţie. Fata îl privea, rugându-se să-l facă bine. Îi lipseau atingerile lui, zâmbetul lui, vocea, privirea, totul. Nu şi-l putea închipuii mort, el nu putea murii. Nu era de acord ca ea să rămână pe pământ, în viaţă, iar el.. iar el să fie sub pământ, mort. Nega acest lucru. Nici nu lua în calcul posibilitatea asta. Ori trăiau amândoi, ori niciunul. Mereu împreună, cum şi-au promis. Pierdută în gânduri, nu observase când au ajuns la spital. Medicii l-au dat jos şi au intrat grăbiţi, băgându-l direct în operaţie. Ea, coborâ din maşină, uşor ameţită. Nu suporta spitalele de când se ştia, şi nu numai din cauza acelui alb imaculat, mirosului înţepător, a oamenilor în halate. Şi totuşi, acum trebuia să fie acolo, pentru el. Intră în spital privind în jurul ei. Se apropie de o asistentă, întrebând de băiatul ce tocmai fusese adus.
-Sala 104.
Îi mulţumi şi porni spre acea încăpere. Ajunsă pe hol, se apropie de uşă şi se aşeză pe un scaun. Închise ochii, amintindu-şi amuzată ultima oară când dădu prin spitale.

Flashback
Primăvara era mereu frumoasă sau ei aşa i se părea. Totul părea să reînvie, animalele, natura, chiar şi oamenii. Stătea pe pervaz, cu un caiet şi un pix în mână, privind pierdută geamul. Obişnuia să scrie, atât poezii, cât şi proze, poveşti. Inspiraţia venise şi o lăsase, la fel de repede. De obicei privea natura, peisaje, pentru a se inspira, dar acum, acest lucru nu o ajuta cu nimic. Lăsă caietul şi deschise larg geamul, lăsând ca aerul proaspăt să-i inunde camera. Grăbită, îşi luă nişte haine pe ea şi ieşi afară. Îi făcea plăcere să se plimbe, la orice oră, în orice anotimp.. de obicei singură. Parcul era destul de aproape de ea, aşa că făcu o mică oprire, aşezându-se pe unul din leagănele din faţa ei. Se împinse uşor în pământ, pentru a-şi lua avânt şi începu să se dea, zâmbind timid în colţul gurii. Cineva o oprii. Curiasă, sau mai mult nervoasă, întoarse căpşorul, privind aceeaşi faţă cunoscută. Se ridică în picioare, făcându-şi curaj să-i vorbească.
-Mă urmăreşti sau ceva? Cum se face că mereu dau de tine?
Băiatul nu se impacientă, cum o făcu ea şi se aşeză pe leagăn, zâmbind amuzat de reacţia fetei. O prinse de talie, trăgând-o în braţele sale şi făcu avânt, leagănul mişcându-se uşor. Nu îi răspunse, în schimb îşi apropie buzele de ale sale. Fata mării ochii, ştiind deja la ce să se aştepte. Băiatul, îi sărută năsucul, ridicându-se cu tot cu ea. Rămase uimită de gestul lui şi.. oarecum, dezamăgită. Nu îl înţelegea, nu îl cunoştea şi totuşi..
-Hei, stai!
Se opri, realizând că băiatul o trăgea după el. Degeaba se împotrivi ea, căci forţa şi convingerea lui, erau prea mari. Se lăsă aşadar trasă după el, ajungând în faţa unui spital. Băiatul înaintă, vrând să intre înăuntru. Fata se împotrivi, smucinduse din “strânsoarea” lui. Făcu câţiva paşi, apropiindu-se de ea. Îi luă mâinile între ale sale, şoptindu-I suav la ureche.
-Am nevoie de tine.. să-mi fii alături.
Şocul fu mare. Nu o cunoştea, de ce avea nevoie de ea? Oftă, aprobând în cele din urmă. Oricare ar fi fost motivul, vocea lui, privirea blândă, mâinile calde, îi transimteau fiori pe şina spinării. Îl prinse de mână, intrând cu el în spital.
Flashback

Zâmbi, amintindu-şi cu drag momentele petrecute cu el. Nu se puteau termina astfel. Avea încă o speranţă, speranţa că el poate fii bine. Se făcu mai “comodă” pe scaun, strângându-şi picioarele la piept. Îşi aşeză căpşorul pe ele, închizând ochişorii.
-Voi fi aici când te vei trezi.