Prolog

1890, New York

Tia nu fusese niciodată mai sigură pe ea. Eternitatea i-a permis să vadă lumea în sute de moduri, toate diferite și greu de înțeles. A văzut oameni murind, persoane apropiate, iar ea doar s-a uitat. Avea dreptul să se împotrivească și chiar putea acționa, dar demonilor nu le pasă. Sunt nepăsători și nu-și putea permite să arate diferit. Fusese timidă de la începuturi, de pe vremea când mama sa trăia, iar piciorușele sale micuțe se mișcau rapid în lungul potecilor bătătorite. Acum acele timpuri au apus. S-a săturat să execute ceea ce i se ordonă. Până în această clipă purta denumirea de sclav, dar de aici încolo i se va spune Stăpână.

Își prinde părul rebel într-un coc dezordonat, apoi iese din casa mică. Rochia de un verde plăcut cade în volănașe pe lângă corpul ei frumos, pe când pelerina închisă la culoare se lasă dusă de vântul care adie ușor. Spetită, merge cu capul plecat. Nu de frică, însă planul său măreț s-ar duce pe apa sâmbetei dacă cineva ar recunoaște-o. Admiră peisajul mohorât al toamnei, bucurându-se în tăcere de norii gri, atât de asemănători cu ochii săi. Aproape zâmbește, doar imaginându-și. În schimb, pentru a renunța la mina fericită, se încruntă și se concentrează asupra pietrelor mici, ovale. Înnumără în gând cele cinci străduțe, urmând să fugă până la clădirea vopsită gălbui, păzită de zeci de subordonați ai lui.

Tacticoasă, scoate cutitul ascuns sub veșminte și înaintează. Nimeni nu o poate opri, iar cine încearcă va avea un sfârșit crunt. Totuși, nu a venit pentru a ucide la nimereală, așa că se ascunde pe cât poate. În ultimele trei săptămâni și-a petrecut veacul pe aici, astfel că le-a învățat obiceiurile. Fofilată de câteva tufișuri aflate în apropiere, așteaptă ca paznicii să plece la masă, sau la un trabuc, sau oriunde se duc ei. Nu-i prea pasă.

Douăzeci și cinci de minute mai târziu este iarăși în mișcare. A scăpat ca prin urechile acului de câteva lovituri mortale, iar în urma ei se întind cadavre până la ieșire. “Unde ești?” se întreabă, exasperată. Acel boșorog stă ascuns încă din prima zi în care s-a trezit Tia Transformată într-un monstru. Dintre toate creaturile paranormale, demon s-a decis că îi stă cel mai bine. Oftează la acest gând trecător, apoi continuă să trântească ușile din lemn de cireș. Găsește doar camere goale, nimic mai mult. Chiar când credea că șansele i-au dispărut, că pur și simplu cel căutat a plecat, l-a găsit. Întins pe un pat mare, cu brațele palide pe lângă corp, se uită la tavan.

-Știam că vei veni.

Vocea sa bătrână, tărâgânată, se aude ca un ecou. Tușește, lăsând câteva firicele de sânge să-i murdărească bărbia. Augustin pare atât de bolnav! Părul îi stă răvășit, șuvițele brunete și umede umbrindu-i fruntea. Să renunțe? Oricum nu mai are mult de trăit. Dar cu răzbunarea gândită până la momentul ăsta cum rămâne? Dorește mai mult ca orice să-l tortureze, moartea să vină datorită ei, nu a unei boli stupide. “Stai!” își urlă în minte. Este imposibil să fie asasinat ușor. Îl analizează mai atent, doar pentru a vedea o sabie mânjită de sânge care îi perforează stomacul.

-Atunci când eram mic mi-am jurat că doar eu voi decide când să-i permit Celei Atotputernice să mă ia. Mică Tia, mi-a venit vremea. Cunosc intențiile tale, dar crezi că cer prea mult dacă te rog să aștepți puțin? După, tu vei conduce…

Așteptarea nu-i sună bine, dar este, până la urmă, ultima dorință a unui muribund. Avea să-și descarce nervii mai târziu. Însă acum doar se așază pe scaunul mic dintr-un colț și vorbește, încercând să îndulcească momentul plecării. Ea simte, față de alții. Crede cu tărie că datorită celui din fața ei este specială, dar nu o va opri. Clipele trec, iar gândul răzbunării ei se duce. Ce rost ar mai avea? S-a ostenit mult să intre, a suferit, însă pleacă cu inima împăcată. Ridică cu ușurință o pătură groasă și o așază peste Augustin. Cu mâna dreaptă coboară pleoapele peste frumoșii săi ochi verzi, apoi îi sărută fruntea. Încet, se întoarce. Nu i-a luat mult să observe că pe umăr a răsărit un frumos desen cu contur negru, simbolizând pacea pe care trebuie să o mențină între specimene.

I-a luat locul lui Augustin. O noua eră va începe, una lipsită de sânge și crime

Capitolul 1

2013, New York

Anii au trecut, însă frumoasa roșcată nu s-a schimbat. Încă privește lumea ca pe o infinită sursă de necazuri, iar răceala și firea problematică și seriozitatea i-au rămas. Conduce o Haită de nebuni, buni prieteni, cu toate că mai încalcă ordinele ei stricte. Mânia sa este în funcție de gravitatea situației, iar în acest moment simte că explodează. Beth iar a întrecut măsura, doar că de data asta Tia a obținut un mic demon netrebnic, total nedorit. Colin, pe numele său, este doar un bărbat de douăzeci de ani, încă năucit de efectul țigărilor pe care le consumă la colț de stradă. Nu e un bărbat urât, ba chiar l-ar denumi atrăgător și muritoarea din ea îl privește cu jind. Din păcate pentru acea parte bine ascunsă, recea Tia gândește limpede în fața acestei situații. Nu va permite ca tânăra Danvers să scape. Pe tonul calm, specific dânsei, îi explică:

-Domnișoară, conștientizezi ce faptă dezastruoasă ai comis? Înțeleg că vârsta dumitale nici măcar nu se apropie de a noastră, dar nădăjduiesc să cred că nu aveai nevoie de un partener. Ai la dispoziție cinci secunde să-mi dai un răspuns favorabil, fără a da vina pe altcineva, sau zilele îți sunt numărate.

Blonda își întredeschide buzele pentru a da o explicație, cu toate că nu poate. Îi e frică, tentația de a învinui un demon vârstnic o cuprinde în ghearele ei.
Timpul s-a scurs, dar Stăpâna tuturor doar suspină. Din respect pentru mama ei, nu o pedepsește prea aspru. Cu toate că introducerea învățăcelului în lumea total paralelelă cu cea pe care a avut-o până acum îi revine micii răsfățate. Respiră zgomotos și îi cere să-l aducă pentru a ști ce copil tâmpit trebuie să mai conducă. Doar dă din cap, bucuroasă că a scăpat ușor.

În două minute sunt față în față. El, arogant, sfidător, iar Tia doar distantă și rece. Pornește agale, dând raite în jurul lui. Îl examinează atentă, încercând cât poate să nu fie dezamagită. Pare tare stupid, nefolositor. În cel mai bun caz va fi un soldat bun, dar de sacrificiu. “Dacă îl va învăța măcar un lucru bun, jur că o voi premia pe Beth. Slabe șanse, totuși” afirmă în minte. Cu un aer dezaprobator se oprește, apoi îi prezintă regulile.

-Eu îți ordon, tu asculți. Dacă te vreau mort, așa ajungi. Ai grijă, tinere: doar eu trăiesc pentru eternitate și cei prețioși, iar tu ești stupid. Ușor de înlăturat.
Ai cunoscut-o pe Beth Danvers, nu-i așa? Din moment ce bănuiesc că o iubești cu pasiune, vei sta lângă ea până totul va merge cu tine. Ai timp trei săptămâni să evoluezi măcar puțin, altfel amândoi sunteți morți.

-Cine te crezi să îmi ordoni?

Îl privește întrebător, mirată de prostia lui. Pocnește din degete, oarecum supărată. În spatele drăguțului Colin apare Grace, o vampiroaică de vârstă medie care îi injectează propriul sânge în vene. Cel mai aspru mod de răni un “pitic cu coarne” este sângele celor care nu sunt din neamul lor. Castaniul cade la pământ, pe când corpul e acaparat de spasme. Ochii i se măresc și frica îl atinge cu brutalitate. “Sunt Stăpâna ta. Nu mă cred nimeni, ci am o funcție precisă, față de tine” aproape îi scuipă în față. Le ordonă tuturor să iasă, iar unuia din cei care o feresc de moarte îi spune din priviri să-l ducă pe insignifiantul acela de lângă ea. Cum îi vede pe toți plecați, se lasă să cadă în genunchi, sleită de puteri. Sutele de ani trăite își pun amprenta asupra sănătății sale. Brusc, își înțelege tatăl. Augustin nu a fost un părinte bun, însă, înainte de a o Transforma, era la fel. Vedea cum se îmbolnăvește și habar nu avea cât de anormal este. Poate gena de familie? Ori faptul că reprezintă cea mai bătrână persoană existentă îi aduce necazuri? Posibil ambele variante.

S-a modelat după secol mereu, astfel că nu poartă o rochie în corai, așa cum i-ar plăcea, ci pantaloni negri și geacă din piele asortată cu o bluză albă cu modele închise la culoare. Vârsta pe care o arată este de doar nouăsprezece ani, ar fi aiurea să nu profite. Amintindu-și de copilăria și adolescența sa frumoasă, în modul ei, un sentiment de melancolie o încearcă. Adevărat că totul a pornit de la costumația sa excentrică, însă până și cele mai mici lucruri pot durea. Pentru a zecea oară în aceeași zi, oftează. Degetele i se plimbă deasupra colierul de care atârnă un inel de aur, oferit de mama sa pe patul de moarte. Ține minte că după a plâns zile în șir, dormind la mormântul unei femei moarte. Poza alb-negru o înfățisa în toată splendoarea ei, cu zâmbetul pe buze și fermecătoare pentru toată lumea.

La patru ani a întrebat-o de ce părul îi este cuprins de flăcări? Isabella doar a râs. Răspunsul nu s-a lăsat așteptat pentru multă vreme: “Farmecul se află în mister”.Nu a putut uita, oricât a dorit. Încăpățânată de fire, a încercat să obțină un răspuns mai puțin tainic, dar eșua lamentabil. Un singur om a fost mai capricios ca fiica Isabellei. Chiar dumneaiei.

Roșcata se ridică de pe podeaua rece la fel cum s-ar ridica din cenușă, gata din nou de război. Limita nu există, iar ea are mulți oameni de instruit, printre care si noul râzgâiat…

Colin

20 martie 2013

Trupul gol al fetei îl încântă într-un mod straniu. Sângele ei o învăluie asemeni unei haine groase. Din păcate pentru această domnișoară, Colin era supărat și fustrat. Urăște din toată ființa acel accident, urăște că Tia, pe care o place nespus, poate chiar o iubește, l-a gonit. Este dreptul ei, până la urmă sora sa a murit. Dash, prieten nou, apărut în urma șederii lui pe străzi, îi confirmase cele mai întunecate bănuieli. Michael, frumos și mândru, un adversar greu de întrecut, se dă toată ziua la scumpa lui Stăpână și are succes. De asemenea, a descoperit un trecut fascinant al celor doi, pe vremea Neagră. Atunci supranaturalii nu prea existau sau, în orice caz, nu trăiau împreună. Familia Cooper se străduise foarte mult să Transfome alți oameni, urmând să-i distrugă fără milă pe ceilalți.

Zâmbește strâmb, bucurându-se de amintirile ultimei ore. Sasha, căci acesta este numele victimei, a fost torturată, lovită nu atât de mâna lui, cât de supărarea ce îl înlănțuia. Își imaginase că persoana din față este frumosul roșcat. ”Frumosul și extrem de bătrânul roșcat” se mustră. Poate de aceea se vor casători, poate în curând va primi o invitație de nuntă. Știe că nu va fi invitat, dar Frank, Bono, Case, Dustin, Nikola, Reanna, Leanora și Macy probabil deja caută haine de festivitate, ori cadouri. Simplul gând îl omoară, îl face să sufere în cel mai groaznic mod.

Bineînțeles ca toți cei menționați mai sus vor fi suficient de buni cu el încăt să se prefacă mâhniți sau poate doar nu vor vorbi și va auzi din alte surse. Urăște faptul că e neputincios, mereu a fost un crai. Fetele din școală alergau după frumusețea lui cum doresc copii înghețata. Cu aceeași pasiune inocentă, câteodată vulgară, imposibil de oprit. Le refuza în cea mai mare parte a timpului, dar nu dădeau înapoi. ”Afemeiat” este cuvântul care descria starea sa. Apoi, ca print-o minune, a văzut-o pe Tia. După modul ei aspru de a conduce, i s-a făcut frică pentru ca, în cele din urmă, să descopere cât de fascinant e de tot ce reprezintă. Orgoliul masculin l-a împins s-o înfrunte, dar conducătoarea, prețuita tânără întrece tot ce cunoaște. Crede cu tărie că nu funcția o face iubită, ci personalitatea plăcută.

-Colin, băiete, ai exagerat! Nu spun asta deoarece sunt femeie, însă uită-te și tu! Stăpâna își va ieși din minți! Tocmai a anunțat că regulile vor fi mult mai
dure, iar tu omori în van!

Reanna rareori se supără, dar acum a făcut excepție. Obrajii grăsuți sunt îmbujorați, iar ochii roșii trădează nervozitateae care o simte. Părul cărunt, dar des, îi încadrează fața pătrățoasă într-un mod nu foarte frumos. Nici ea nu este foarte frumoasă, că tot veni vorba. Însă are acel tip de comportament care poate face totul să pară minuscul. O iubește pe Tia ca pe propia mamă, iar faptul că tânărul demon o supără nu îi convine. S-a opus lui mereu, nedorind să facă parte din cei pe cont propriu. Ei sunt aici din pură dorință, pot pleca oricând și să se întoarcă printre semenii lor.

Ura pe care o poartă pentru băiat, sau bărbat -încă este nehotărâtă în privința aceasta- miră pe toată lumea. Scumpa Reanna cunoaște doar sentimente bune, ori cunoștea. Ea, în schimb, îl acuză pentru revenirea vechii Stăpâne, cea crudă, fermecătoare și foarte periculoasă. Trebuia ca ființa ei să fie prezentă în acea zi furtunoasă, trebuia să împiedice tot ceea ce s-a întâmplat. Libertatea s-a dovedit mult mai prielnică ca cea mai bună prietenă pe care o are. Femeia lasă două lacrimi dureroase să lovească asfaltul mânjit, care parcă țipă lângă ea, formând un duo zgomotos, oarecum enervant.

-Grozav! Uite, mă urăști, dar ești oricum drăguță cu mine. Iar astea, spune, în timp ce cu mâna dreaptă arată cadavrul, nu se va termina până Michael ăla nu
dispare din peisaj!

Gelozia omoară pe oricine, iar la Colin e mult prea evident. ”Oare chiar o iubește?” se întreabă uimită. El, pe de altă parte, este înverșunat. Cât timp Reanna avuse timp de gândire, a pus cap la cap un plan poate prea diabolic pentru vârsta sa. Tipul care flirtează cu prima lui dragoste va avea de suferit și încă cum! Dă din cap nervos, apoi pleacă. Prietenii lui vor curăța, cum fac de fiecare dată. Îl ajută cât pot, mai ales prin simplul fapt că-l țin ascuns. Doamna Cooper nu va fi încântată de prietenii comuni, cei care îi dau un avantaj considerabil în lupta strânsă. ”Eu nu pierd! Niciodată nu voi renunța, nu atât timp cât trăiesc!
Iar eu pot jura că eternitatea mea chiar va dura pentru veșnicie!” vorbește cu înflăcărare în adâncul lui.

Prinde viteză, întrecând cu mult limita umană. Doar umbra dă de bănuit că el există pe acele străzi, ca furia lui va ținti sus. Suficient de sus pentru a lovi secundul Tiei și a doua persoană ca bătrânețe. Rânjește fără motiv aparent, dar în sine țipă de bucurie, se bucură de norocul tinereții. ”Cine e el să mă distrugă? Un nimeni, un nimic!” se încurajează. Nu se oprește, continuă cu aceeași viteză, dar casa mare, de culoarea pielii, îl încetinește considerabil. Se ascunde printe mașini, așteptând gardianul să plece sau, măcar, să nu fie atât de atent. Minutele trec, iar șansele scad considerabil. Telepat, o cheamă pe Macy, vrăjitoarea, ce nu se lasă așteptată. Părul blond stă dezordonat pe umeri, ochii albaștri parcă nu s-au mai odihnit de ani, iar hainele pun în evidență formele foarte avantajoase. Fluieră încet, dar seriozitatea îl cuprinde rapid. Apreciază înfățișarea persoanei din stânga deoarece Gardianul, un afemeiat de primă clasă, nu poate lăsa domnișoarele singure la ”nevoie”. Prinde rapid ideea. Pășind elegant, traversează strada, ieșind din umbra Jeep-ului negru. Părând mirată, aruncă priviri pătrunzătoare către John. Deja și-a pierdut capul. Lasă postul liber, plecând după frumoasa, dar puternica Macy.

Așteptarea nu este punctul său forte, așa că în maxim două secunde a intrat. O poate simți, ca toți de altfel. Cotește grăbit, ba chiar lovește peretele de câteva ori. Trec zeci de minute și el înjură mărimea locuinței. Toate ca, la urmă, să regrete că a venit. Michael o cuprinde în brațe, în același timp capul coborându-se câte puțin. Buzele îi freamătă, dornic să fie în locul lui. Iese din umbră atunci când simte că nu mai poate suporta.

-Nu! Nu te atingi de ea, roșcatule! Este a mea! Urlă Colin.

Tia se întoarce furioasă, dar văpaia i se stinge când vede făptașul. Îl surprinde faptul, însă nu ca următorul gest. Fuge spre el și îl strânge în brațe, lăsând sentimentele să i se citească pe chip. Bombăne descumpănită, iar Colin întelege doar atât:

-Trăiești, trăiești, o, Doamne, chiar trăiești!

Bineînțeles că trăiește. La ce se aștepta? Să fie un cățeluș slab, care moare imediat ce devine maidanez? Viața de cartier l-a reprezentat mereu, crescănd printre persoane sărace, exact ca el. Mama l-a ajutat cât a putut, dar boala a luat-o. În fiecare zi aducea de la serviciu câte o ciocolată pe care îl lăsa să o mănânce singur. Tatăl- un bețiv arogant. Nu l-a văzut niciodată, era prea mândru să apară lângă ei. Oftează. Se smulge din amintiri, bucurându-se de moment. Totuși, este confuz. La ce s-a referit mai devreme? Parcă ghicindu-i gândurile, se depărtează doi centimentri.

-Cum ai scăpat de Căutători? Habar nu ai cât am urât faptul că te-am lăsat pe străzi, unde ai fost chinuit de acei oameni odioși!

-Iubito, am stat cu câțiva prieteni ai tăi. Atât. Nu eram în pericol de moarte, nici măcar pe aproape. Aș zice că cei de lângă mine, mai multe victime, au ajuns în pământ. Sincer, Tia, chiar m-am simțit nervos. Știindu-te departe de mine... Mă înnebunea!

-Pe mine la fel, Colin. Sora mea... Reprezenta totul. Acum este moartă. A fost un accident, iar eu sunt drastică. Te poți întoarce, dacă dorești.

-Nu, nu, nu!

Michael e supărat rău. Demonul o ia pe fată de lângă el. Își arată dinții ascuțiți, sărind la luptă. Exact ce dorește adversarul. Calm și precaut, o dă la o parte pe Tia. Ultimul lucru pe care îl vrea este să iasă rănită. Cu pumnii strânși se ferește de toate loviturile. Cum prinde clipa, întoarce cu îndârjire palmele. Asemeni unui taur, vede doar roșu în fața ochilor. Picioarele i se mișcă fără probleme, iar când termină și se trezește, pretendentul la inima frumoasei roșcate este mort...



Cam atât. Sper să vă placă!

Capitolul 4

Colin

Război? Cu zânele? Buimacă, dar nervoasă, Tia se ridică rapid, atât pentru că vestea i-a readus spiritul de lider cât şi pentru simplul fapt că imaginea ei peste Michael îi poate aduce necazuri. Se încruntă, tic pe care l-a moştenit de la Augustin. Mâna stângă i se îndreaptă, uşor tremurătoare, către faţă. Degetele cuprind zona dintre frunte şi începutul nasului, alt gest copiat de la răposatul ei tată, însă o ajută să se concentreze. Gândurile sale zboară departe, în tărâmul secret al noilor duşmance. Avusese aât de multă grijă să se poarte binevoitor cu ele, iar acum sunt nervoase! Puţine popoare au beneficiat de această purtare, restul au fost nimicite. Ele trebuie să iasă în evidenţă, altfel numele lor nu s-ar mai potrivi persoanelor. O luptă este primită cu braţele deschise de Tia, în cele mai multe cazuri. Nu mereu, ca în aceste clipe, de pildă. Adoră să-şi petreacă timpul în braţele puternice ale iubitului ei, să-şi păstreze starea de linişte deplină, fără demoni, ori vampiri, vârcolaci sau zâne. Mârâie, încurajând ideile prosteşti ale lui Dash. Acesta nu ratează şansa de a-şi pune la bătaie viaţa, cu toate că, acasă, pe o străduţă populată de oameni cumsecade, îngrijeşte o familie fericită, de trei membri.

-Quam inepte! Aenean putant vincere?

Dash râde zgomots, în culmea fericirii. Norii negri care planau deasupra lui au dispărut fără urmă, lăsând în urmă răul pur. Stăpâna vorbeşte în latină doar atunci când este foarte nervoasă, gata de noi bătălii. Cea care urmează face valuri imense, anunţând vizita Morţii în peisaj. Dar ea este întotdeauna prezentă, ceea ce contează este partea cui o ţine? Dintotdeauna a deţinut o slăbiciune pentru Tia, slăbiciune folositoare în majoritatea cazurilor. Rolul Atotputernic i-a revenit, acum câteva sute de ani, unui bărbat frumos, înnebunit după femei asemănător de frumoase, iar ea îi dă dureri de cap puternice, folosind cuvântul "nu" parcă la comandă. Orgolios de fire, refuzurile nu sunt acceptate, dar opinia lui Dash, a lui Michael sau a oricărui mascul este exact inversă lui, majoritatea fiind de părere că ar trebui să se lase înainte de se face mai rău de râs.

-Nos transimus hoc bello victores!

Amândoi dau din cap afirmativ, nedorind supărarea Tiei. Partenerul ei se ridică încet, etalându-şi corpul atletic. Tia îl admiră o secundă, apoi iese din cameră asemeni unui uragan. Străbate holurile, trece peste camerele din care sunete diferite, înfricoşătoare se aud cu putere. Într-un colţ îndepartat al minţii îşi notează, pentru viitor, să schimbe această casă. Vecinii încep să se îndoiască de gândurile bune ale gazdei, iar de aici, prada constistentă, alcătuită din urlete şi ţipete pline de durere, intră, dar nu iese. "Oamenii sunt slabi. simplu de vrăjit. Primul chip cuceritor pe care îl văd îi poate duce în Iad sau în Rai, dar adepţii mei au mult mai multe asuri în mânecă" spune victoriasă, ca pentru dânsa. Gândul la victoria imcomparabilă împotriva binelui provoacă în adâncul său pacea care lipseşte.

-Domnişoară Cooper! Domnişoară Cooper!

Vocea e inconfundabilă. Frank mereu i-a fost aproape, ca o aură paternă în jurul lui. Gârbovit, grăbeşte pasul , mişcând cu îndârjire bastonul lung din lemn de fag. Hainele largi îi dau un aer tânar şi atât. Vârsta sa în clipa Transformării era înaintată, atingând cincizeci de primăveri. Compensează statura mică prin bunătate, inteligenţă. Ambele calităţi sunt apreciate de fiecare în parte. Ochii adânci, căprui, nu par a fi fericiţi, ci concentraţi. După el ţine o foiţă gălbuie ce stârneşte curiozitatea. Podoaba capilară ar face geloasă orice adolescentă care se viseaza perfectă. Picioarele scurte măresc viteza cât pot de mult, astfel că în aproape un minut sunt faţă în faţă.

-Domnişoară Cooper, această scrisoare este pentru dumneavoastră, din partea zânelor. Îşi exprimă nemulţumirea legată de anumite întâmplări petrecute recent.

-Scuză-mă, Frank, dar, mai exact, ce întâmplări? Nu ţin minte să se fi petrecut ceva care să nu le fie pe plac!

Bătrânul nu răspunde, în schimb îi întinde documentul preţios. Tia desparte iute colţurile suprapuse ale hârtiei şi citeşte. Literele scrise frumos, cu spaţii egale între cuvinte, o vrăjesc la început, nepermiţându-i să se concentreze cum ar fi dorit. Curbele perfecte, negricioase, pe alocuri acompaniate de sclipici te hipnotizează, fie că vrei, fie că nu. Pentru a doua oară într-un interval scurt, se încruntă. Nu stă pe loc, porneşte la treabă.

Catlin! Asta rezumă dilema ei. Prietena cea mai bună din copilărie este o zână, care se pare că riscă pentru o prietenie nu îngropată, nu uitată, dar categoric nu strânsă ca la început. Recunoaşte că ar proceda identic, măcar de dorul vremurilor trecute. Strânge pumnul, mototolind avertismentul şi se întoarce pe călcâie. Părul bogat, roşcat, îl prinde într-o coadă de cal strânsă, severă, perfectă pentru statutul de şef. Intră în laboratorul construit pentru a sesiza fiecare mişcare în oraş. Aici s-a adunat armata ce o va sluji. Mândră, îşi înalţă capul, spunând cu superioritate:

-Alea jacta est-recită unul din proverbele preferate în limba latină, urmat de celălalt- si vis pacem, para bellum!

Corul sălbatic, format de bărbaţii dornici, satisfac timpanele reginei. Are tot ce îi trebuie pentru o soartă favorabilă. Lângă ea s-a aşezat Michael. Avusese grijă să răspândească veştile, să-i strângă laolaltă pe aceşti incompetenţi. Toate speciile supranaturale existente sunt împreună pentru o luptă spectaculoasă. Tia, însă, doar rânjeşte, aşteptând spectacolul...




Deoarece următorul capitol îl voi aduce peste ceva vreme, am decis să postez mai repede. Sper să vă placă!
Am un mic dex, pentru frazele din latină. Îmi cer scuze dacă sunt greşite, dar eu nu fac încă latina, aşa că m-am folosit de site-uri de traducere. Proverbele cred ca sunt corecte, pentru că aşa le-am găsit, nu au fost prelucrate pe Google Translate sau în alte părţi. Ideea este că dacă vedeţi ceva, anunţaţi-mă, iar eu voi corecta cât de repede pot.

DEX

Quam inepte! Aenean putant vincere?- Cât de stupide! Chiar cred ca pot câştiga?
Nos transimus hoc bello victores! - Vom trece peste acest război victorioşi
Alea jacta est- Soarta este hotărâtă! Zarurile au fost aruncate!
Si vis pacem, para bellum.- Dacă vrei pace, pregăteşte-te pentru război

Am ales latina, deşi nu cunosc o boabă, pentru că o consider o limbă veche, iar personajul principal, Tia, trăieşte de foarte mult timp, asftel că a avut ocazia să cunoască multe ţări, obiceiuri şi limbi, dar preferă latina. Plus că am luat această idee spontană ca pe o provocare, iar cele educaţionale sunt pe placul meu.