'Sup guuuys? Mi-aș cere scuze pentru inactivitatea mea, dar scuzele sunt de prisos. Cât am lipsit? 3 ani? 3? Doamne.. Câte s-au schimbat de atunci. Când am început ficul ăsta eram pe clasa a VIII a. Acum, cum trec pe aceeași clasa precum eroina poveștii, trebuie să recunosc, mă simt ciudat. Personal, nu știu cum aș reacționa în situația ei și nici nu mă văd în postura asta. Ar fi waaay to creepy. Dar hei, el e Uchiha Sasuke, iar acesta este un fan fic. Who gon' stop me?
NOTĂ:
Da, mi-am schimbat stilul de a scrie, evident. După părerea mea, am evoluat. Odată cu vârsta se mai schimbă și unele lucruri. Sper că acest stil va fi apreciat, de asemenea. Dacă nu.. Asta-s eu. Voi depunde eforturi să schimb ce nu dă bine, tho.
* - Time lapse (trec ore/minute de la petrecerea acțiunii prezentată în paragraful anterior)
DEDIC ACEST CAPITOL DRĂGĂLĂȘENIEI DE @HIATUS CARE MI-A DEBLOCAT FAN FIC-UL, M-A ÎNCURAJAT SĂ-L CONTINUI ȘI IUBEȘTE CAFEAUA LA FEL DE MULT PRECUM MINE. ALL LOVE, GURL, ALL LOVE.
Capitolul III
Perspective
- Nu, mersi, mamă. Nu mi-e foame. Dă-i lui Daisuke felia mea de pizza, spun eu absentă în timp ce-mi aud frățiorul țopăind de fericire.
Confuzia. Eu, personal, o urăsc. E ca și cum ai fi azvârlit într-o groapă fără fund, complet neagră, iar în timpul căderii libere experimentezi diverse stări, sentimente inexplicabile, cu efecte puternice asupra corpului și mai ales a minții tale. Încerc să-mi păstrez calmul în timp ce mă plimb dintr-un colț în altul al camerei mele, pășind pe covorul pufos și mov ce-mi trimitea fiori. Fiori.. Acei fiori. Acele buze carnoase. De ce se uita la mine? De ce era atât de aproape de mine?
Mă blochez.
Respir.
Expir.
Repet.
Încep să râd incontrolabil. Mă calmez. ”Idioată sunt. M-a condus acasă, ca un domn politicos ce e el, domnul de el, și cel mai probabil aștepta să mă dau jos naibii din mașină.” În sfârșit, creierul meu e capabil să scornească o ipoteză logică. Cel mai probabil voia să încheiem cât mai repede această afacere pentru a nu întârzia din a ajunge în așternuturile altei domnișoare. Sunt atât de multe femei frumoase în orașul ăsta.. Cum am putut crede vreo secundă că poate fi atras de mine? Pe bune.. Sunt scundă, am maxim 1.65 pe când el cu siguranță are peste 1.85. Nu am niciun atuu care să iasă în evidență, cu excepția părului meu rozaliu, catalogat drept ciudat. Nu am sâni mari. Nu sunt populară, m-aș putea considera chiar introvertită. Hinata e singura mea prietenă, restul doar cunoștințe sau colegi. Și cel mai important, nici măcar nu am 18 ani împliniți. Teoretic, mai sunt săptămâni până atunci, dar totuși. El are 23 de ani. Posibil către 24. Asta vine 6 ani diferență. 6.. Îmi voi aduce aminte asta de fiecare dată când îl voi vedea de acum înainte. Sakura Haruno, felicitări. Ești în deplinătatea facultăților mintale.
***
Odată terminat acest monolog, mi-am făcut temele, mi-am făcut cafeaua și am avut parte de unul din cele mai relaxante dușuri din ultima vreme. De ce nu am încercat asta din prima? Îmi închid ochii, încerc să îmi golesc mintea de orice lucru sau ființă ce nu-și are locul acolo. Odată sfârșită această sesiune de comuniune cu sinele, opresc dușul, îmi acopăr trupul cu un halat moale, tot din puf (răsfățată mică ce sunt) și îmi prind părul într-un coc.
Sasuke P.O.V.
Pe zi ce trece mă uimește modul în care se dezvoltă generația asta de adolescente. Pe când eram eu în liceu visam la care să arate ca ea, dar ele aveau cu siguranță peste 20 de ani. Ea are 17. Frumoasa, inocenta vârstă de șaptesprezece ani. Un zâmbet incontrolabil îmi înflorește în colțul gurii, fapt care mă face să râd cu poftă. Nu sunt vreun pedofil sau lolicon, nu am nicio intenție să rănesc sau să mă apropi în alte moduri de tânăra fecioară. Se întâmplă să am o fire curioasă, dornică să observe lumea, comportamentul lor, reacțiile lor la vederea mea sau a altor persoane, modul lor de a gândi. Oamenii.. pe cât suntem noi de proști, pe atât de fascinanți suntem în propria noastră splendoare. Paradoxuri umblătoare, învăluite de fantasmele trecutului, a fricilor, iubirilor și sentimentelor pe care le-am experimentat sau ne-am dori să le trăim. Totuși.. Tiparul femei din ziua de azi e destul de ușor de citit. Flirtăm o perioadă, începem să vorbim. Acea vorbărie conduce la întâlniri, iar acele întâlniri conduc către o cameră întunecată, scăldată de lumina lunii. A mea sau a ei. Am ajuns să mă plictisesc de jocul ăsta.. Și mie nu îmi place să mă plictisesc. Așa că, oricât de imoral al crede lumea că e asta, am trecut pe eleve. Am început cu clasa a doisprezecea. Aceeași reacție. Tinere care erau în stare să își deschidă piciorușele subțiri pentru orice străin ce le gâdilă mintea cu vorbe dulci. ”Lumea asta se îndobitocește din ce în ce mai tare.” mi-am spus. În timp ce mă gândeam la asta o voce îmi răsună în ureche ”Atunci ești analfabet.” Acel joc de cuvinte în combinație cu tonul vocii cu care mi s-a adresat.. Acea atingere a buzelor ei timide și fine. Acea ezitare copilăroasă, inocentă ce mi-a făcut inima să tresară încât aproape că mi-am pierdut controlul. Sakura Haruno, prima mea impresie este că ești interesantă. Și de obicei prima impresie e decisivă, venind vorba.
Trântesc portiera mașinii și mă întrept cu pași apăsați către casa mea. Un complex frumos, stilat, aș putea zice. Culoarea cărămizie a tapetului îmi aducea aminte de roșeața obrajilor ei în momentul în care m-am apropiat de ea în clasă. Îmi scot cravata, îmi dau jos paltonul și mă îndrept către baie pentru a face un duș. Las apa rece să-mi scalde trupul mușchios în timp ce îmi masez scalpul, creând o senzație plăcută. Sakura, tu când te vei juca cu părul meu în modul acesta.. la mine în duș?
***
Sakura P.O.V
”Nu-ți pierde calmul. Fii tu însăți în orice circumstanță.” Îmi citesc cu voce tare mesajul notat pentru ziua de azi, 4 martie. Trebuie să recunosc, e drăguț calendarul motivațional primit din partea mamei de Crăciun. Îmi fac încălzirea pentru menținerea mușchilor (ăia puțini pe care-i am) și-mi selectez hainele zilei de azi. Ankle boots negre, blugi skinny negri, o cămasă de culoare albă, simplă, peste care îmi iau un pulover negru simplu. Simplitatea e cheia. Îmi fac toaleta, după care cobor pentru a-mi bea cafeaua și a lua prânzul. Daisuke încă nu era treaz. Ce ți-e și cu piticaniile astea de școală generală.. Eu mereu mă trezeam cu jumătate de oră înainte să îmi sune alarma, chiar dacă mă culcam la două dimineața. ”Am plecat!” spun puțin mai tare pentru a mă putea auzi părinții. Primesc aprobarea tatei, după care ies afară. Fiind a patra zi de primăvară, răcoarea se simțea încă, dar era suportabil. Mă opresc în dreptul casei Hinatei pentru a o aștepta. O văd apropiindu-se de mine cu pași repezi. O minunăție de fată, avea tot ce-ți dorea, mai ales o personalitate frumoasă, neprihănită.
- Sakura, bună dimineața! Îmi pare rău că am întârziat.. spuse ea gâfâind. De ce ai vrut să mergem mai devreme la școală?
- Trebuie să îmi repet ceva la biologie. Nu vreau să dau nas în nas cu Sasuke Uchiha, de asta, dar nu-ți pot spune. M-aș simți rușinată. Eu nu sunt așa, crede-mă.
Norocul a fost de partea mea. Coridoarele erau goale, luminate de licărirea slabă a becurilor. Ne puteam auzi respirând, chiar și bătăile inimii. Calme, regulate, exact cum trebuie. Nu puteam mulțumi mai mult cerurilor că aveam matematică abia a 3 a oră. Aveam timp să-mi fac damblaua, să instalez un control impenetrabil asupra mea, încât nimeni să nu poată pătrunde acest zid invizibil. Eu sunt propria mea stăpână.
Clopoțelele sunau. Mai demult, acest sunet mă bucura. Anunța 10 minute de respiro. Acum, îmi anunță moartea. O moarte perpetuă. Am făcut până și schimb de locuri cu Ino. Astfel, din a doua bancă de la perete am ajuns în ultima bancă de la geam, astfel încât privirea lui să nu mă poată devora. Ar fi fost descoperit de întreaga clasă și asta ar fi însemnat pierderea locului său de muncă. Aud râsete, bâlbâieli, frânturi de discuții ce vibrau în creierul meu. Clasa e mai agitată de azi decât de obicei. Erau deja 5 minute de când s-a sunat, gălăgia se putea auzi până și pe coridoare. Mă panichez. Terminați. Terminați, am zis. Dacă nu încetați, Uchiha se va-..
-Am făcut-o de oaie acum.. spuse Naruto, care cu câteva momente în urmă râdea cu gura până la urechi, gălăgios. Acum, ochii lui erau pironiți asupra personajului afișat în fața ușii, care se apropia de catredă.
Oh, nu. Oftez, pregătită pentru masacrul ce avea să aibă loc. O să țipe? Oare e pasiv agresiv? O să-l suspendeze pe Naruto? Ne va suspenda pe toți?
-Copii, scoateți o foaie de hârtie. Nu voiam să vă iau din prima cu urâtul, dar văd că nu-mi dați altă alternativă, spuse el cu o voce calmă, atât de calmă încât credeam că era mai bine să urle. Tipul ăsta e atât de greu de citit, ugh. Dar înainte de asta, voi dori să fac niște mutări în clasă, așa, de dragul diversității.
Nara. În a doua bancă de la geam.
Oh Doamne..
Inuzuka. La perete, a treia bancă.
Să nu cumva..
Uzumaki. Prima bancă din față.
Să mă mute și pe..
Haruno. Prima bancă din mijloc, te rog.
Mine..
În timp ce ai mei colegi numiți se conformau, eu încă eram prinsă în transă. Nesuferitul, de ce a trebuit să mi se adreseze pe o altă tonalitate mai sumbră și apăsată decât cea utilizată pentru băieți? Se joacă cu focul, își bate joc de locul de muncă. Ce speță joasă de om mai e și el?
- Domnișoară Haruno, trebuie să mă repet? Te rog, ocupă-ți locul, nu mai ține clasa pe loc, spuse el, de data aceasta folosind tonalitatea normală.
Mă îndrept către prima bancă de la mijloc cu privirea fixată pe podea. Nu îndrăzneam să-l privesc.. Pentru că ceva din mine îmi spunea că el se uită fix la mine. Prin mine. Nu puteam face fată.
- Notați-vă, vă rog, următoarele cerințe pe care le voi trece pe tablă.
În momentul în care s-a întors îl puteam privi. Nu puteam să nu denot caligrafia aleasă, modul în care parcă gâdila tabla cu bucata de cretă. Până și ea se simte infiorată de atingerea lui. ”Puteți începe.” Precum unor roboți, clasa începu să scrie. Ce-i drept, nu erau grele exercițiile, era exact ce lucram cu domnul Nakanishi. Eu, de asemenea, îmi transcriam cerințele pe foaie după care mă concentram asupra lor. Ajung la jumătatea testului. Aș fi putut continua dacă sensei nu s-ar fi sprijinit de catedră.. Cu privirea pironită asupra mea. Acei ochi negri. Știu că nu e bine să cobești, dar sunt ferm convinsă că dacă mă uitam mai mult de 10 secunde în ei m-aș fi pierdut în acel vortex întunecat, misterios. Contactul vizual a fost format, fapt ce mă alarmă, din moment ce sensei nici măcar nu se sinchisea să își mute privirea. Zâmbea tâmp. Mă încrunt, încercând să-i transmit din priviri un mesaj. Idiotule, o să se prindă. Mută-ți privirea și lasă-mă să-mi termin testul. Se apropie de mine. Sper că nu a înțeles ”vreau să ne-o tragem animalic pe o piesă de la The Weeknd”. Nu ar fi deloc bine dacă așa ar sta lucrurile. Mai ales că sunt virgină. Habar n-am să mi-o trag. Acum tânărul dascăl se afla in dreptul meu. A, cel mai probabil a văzut vreo tentativă de copiere, buuun. Îmi caut cu privirea radiera și observ că era poziționată lângă mâna lui. Degete atât de lungi.. Încât aș fi crezut că e un pianist de elită. Manichiură îngrijită. Piele la fel de îngrijită. Uchiha Sasuke, oare cum se simte pielea ta? Cel mai probabil voi afla în momentul în care voi aplica niște smoală fierbinte peste ea, ce spui? Ai urla puțin pentru mine? Ai confirma faptul că ești un desfrânat?
Șirul meu de gânduri e întrerupt de un gest șocant, care îmi făcu înima să se oprească pentru câteva secunde. Îmi cuprinse mâna. Strânsoarea era puternică, dar nicidecum dură. Un sentiment ciudat îmi traversează corpul, un fior cu totul și cu totul nou. Mai vedeam cupluri pe stradă ținându-se de mână dar.. Chiar asta simțeau ei? Chiar așa de plăcut este? Problema este.. că eu nu vreau să mă țin de mână cu el. Dar el, dintr-un motiv ascuns, vrea. Și îmi e frică. Chiar îmi este frică. Sensei, de ce ești atât de nesăbuit? Colegii își pot ridica din secundă în secundă privirea și să ne surprindă în ipostaza asta. Sensei, de ce mă ții atât de strâns? Nu îmi puteam elibera mâna din ghearele sale, ar fi însemnat să mă smulg de lângă el și asta ar fi ridicat semne de întrebare.
Sensei, de ce ai mâna atât de fină? Atât de caldă.. Asemeni halatului meu făcut din cel mai delicat material.
Localizare
Nr. mesaje
Reputatie
Hobby-uri
Stare de spirit
Subiect: Re: Barieră către utopie 
Mier 25 Sept 2013, 14:19
Îți mulțumesc pentru dedicație, dar sincer, chiar nu trebuia. :))
