Aromă de scorțișoară

Bună dimineața,
Incep prin a te certa puțin că nu m-ai anunțat și pe mine că ai adus continuarea, însă trecând peste asta a fost un capitol frumos. Îmi place cum scrii, mă face să mă simt familiar într-un mod ciudat. Scri iașa cursiv și plăcut, încât nu îmi dau seama când se termină capitolul.
Aștept continuarea și te rog, de data asta, să mă anunți, dacă se poate, desigur.
Să ai o zi plăcuta în continuare.

" You turned my whole world upside down "

Subiect: Re: Aromă de scorțișoară Sam 05 Oct 2013, 14:15

Fanfic original blocat din cauza inactivitatii.

ᴛʜᴇ ʜɪɢʜᴇsᴛ ғᴏʀᴍ ᴏғ ᴘʀᴇsᴇɴᴄᴇ

Subiect: Re: Aromă de scorțișoară Mier 23 Oct 2013, 20:40

Fan-Fic redeschis la cererea autorului. Spor la postat. a hug

Subiect: Re: Aromă de scorțișoară Vin 25 Oct 2013, 19:32

Capitolul 5

Ceea ce iubim mai mult în cineva ne apare cu mai multă claritate atunci când acel cineva nu e prezent.

    Stătea singură la cantină, cu un pahar de vin roșu în mână, ultima perioadă fusese destul de stresantă, iar astăzi James avea să se întoarcă. Își repeta în gând, de câteva minute, același lucru, întrebându-se dacă acum capată mai mult sens. Sarah Watson era ultima victimă a lui Adam și, în acelaș timp, sora lui James.
    Nu, această idee încă i se părea imposibil de acceptat, nu avea cum să fie adevărat. Privea pierdută spre ușă, dând impresia că aștepta pe cineva, dar defapt încerca să găsească e explicație plauzibilă. Se pregătea să se ridice de la masă, când o persoană îi atrăsese atenția, era April, care tocmai își luase ceva de mâncare. Hanna o strigase surprinsă, nu o mai văzuse de mult și știa că în curând avea să plece. O să-i lipsească blondina, deoarece era singura persoană din ospiciu care o făcea să se simtă mai bine. Avea acel zâmbet inocent, care îți dădea puterea să mergi mai departe. Nu avea pic de machiaj pe față, era palidă și mult prea slabă, arăta groaznic. Totuși, era frumoasă. Bruneta nu înțelegea cum April nu vedea același lucru, de ce își dorea să slăbească atâta și de ce se consideră urâtă. Încă o dată societatea distruge o adoleșcentă, gândi bruneta tristă.

        -Hanna, mă bucur să te văd, am atâtea să te întreb. Sunt lucruri pe care eu nu le știu, iar tu ești de mult timp aici, îi spuse blondina repede, agitată, înainte să se așeze la masă.
        -Calmează-te, puștoaico. Despre ce e vorba? întrebă bruneta amuzată de atitudinea lui April.
        -Totul e atât de ciudat aici, nici nu pare a fi un ospiciu. Există paznici, dar stau doar afară sau în celălalt corp, toți pacienții au voie să facă ce vor, nu există celule sau altceva asemănător, iar doctorii se comportă de parcă nimeni nu ar fi cu adevărat bolnav. Să nu mai zic că tu ai în mână un pahar cu vin.
        -Dacă nu era deja evident, în corpul celălalt se află pacienții periculoși, de aceea acolo sunt și paznici. În schimb, aici toată lumea e inofensivă, majoritatea sunt atât de drogați încât nu-și amintesc nici măcar cum se numesc. Iar eu și Adam ne-am câștigat, acum mult timp, dreptul de a face ce vrem.

    April păru mulțumită de răspunsurile primite, dar, totuși, se întreba ce-a vrut să spună bruneta prin faptul că și-au câștigat acest drept.

***

    Privea mașinile care înaintau încet, datorită zăpezii ce acoperise întreg orașul era greu să circuli cu mașina. Nu-i era frig, dar nici cald, nu mai simțea nimc. Își pierduse ultimele trei ore stând în dreptul fereastrei, admirând diferitele persoane care treceau grăbite pe stradă. Se întreba care era povestea lor, dacă erau fericiți sau nu, dacă iubesc și sunt iubiți. Nostalgia pusese stăpânire pe ea, ar fi vrut să-și revină din această stare de melancolie. În ultimele zile, de când se întorsese în țară, nu făcuse mai nimic, iar acum nu avea dispoziția necesară să iasă din casă. În trei zile, cel mult o săptămână, trebuia să-și găsească o slujbă, deja începuse să resimtă lipsa baniilor.
Se întorsese în Londra să se poată deconecta de viața din New York, să nu mai primească sute de telefoane pe zi, să nu mai audă de termene limită sau să fie invitată la cine știe ce petrecere sofisticată. Înainte meseria de jurnalist la una dintre cele mai în vogă reviste părea cel mai frumos vis , acum devenise doar un coșmar urât. Din acest motiv și-a dat demisia și s-a întors în Londra, orașul natal și cel pe care îl iubea. Voia să înceapă o nouă viață, fără atâția prieteni falși, alcool în fiecare seară și câte un articol întârziat.

    Își mutase privea spre masa de lângă ea, câteva foi aruncate pe întreaga suprafață de lemn, o sticlă de cola și nelipsitul pachet de țigări. Pe chip îi apăruse un zâmbet trist, îi adusese aminte de nopțile când fuma cu el până dimineața pe balcon, vorbeau despre toate și râdeau din orice. Nu-i părea rău că se întorsese, dar știa că, în curând, va regreta. Acest loc îi aducea aminte de prea multe momente grele și amintiri dureroase. Ar fi vrut să uite și să treacă mai departe, dar știa că nu e atât de simplu.
El părea să fie peste tot. Îi auzea vocea, mirosea fumul țigărilor lui și parfumul lui bărbătesc. Îl vedea peste tot, cu părul lui negru și ochii de un cenușiu închis. O bântuia, nici după atâta timp nu uitase de el, deși în ultimii ani fusese numai pe la psihologi.
Îl simţea în ființa ei, trăind împreună într-un singur corp, prizonieri ai aceluiași suflet. Era peste tot și, totuși, nicăieri. Nu știa câți ani trecuseră de când nu-l mai văzuse , dar nu părea să fi plecat vreodată cu adevărat. Amintirea sa refuza să se dezintegreze, rămânea intactă în gândurile ei. Atingerele lui le resimțea zilnic pe întreg corpul, iar respirația lui caldă pe gâtul său încă îi dădea fiori.
Se lupta precum o barcă împotriva curentului, dar, în acelaș timp, se obișnui cu gândul că pierduse această bătălie. Ar fi dat orice să-l învingă, să-i poată arăta că e mai puternică decât a crezut el a vreodată. Să se uite drept în ochii lui, să-l sfideze și să-i demonstreze că nu mai era așa ușor de manipulat.

    Se privea în oglindă, încercând să-și dea seama ce l-a atras pe el la ea. Nu se schimbase cu mult de când nu-l mai văzuse. Părul încă îi strălucea cu mândrie pe umeri, același blond auriu care făcea oamenii să o întrebe dacă e vopsită. Nu se considera frumoasă, nici măcar drăguță, dar el o făcea mereu să se simtă specială. Știa cât de penibilă e în astfel de momente, când i se făcea dor de el și ar fi dat orice să-l țină în brațe. Regreta, mai mult ca orice, că s-a îndrăgostit de acest monstru, pentru că om nu mai era de mult.
    Își luă sticluța cu parfum de pe dulap, aromă de scorțișoară, preferatul său. Se dădea cu el de la doisprezece ani, poate de aceea acum nu-l mai simțea, dar știa că toți ceilalți o pot face. Tocmai din acest motiv știa că oricine o cunoaște se gândea la ea atunci când mirosea scorțișoară. Se încălță repede cu o pereche de botine negre, destul de înalte, punându-i în evidență picioarele lungi și se îmbrăcă cu un palton de aceeași culoare.
Se mai privi o ultimă dată în oglindă, să fie sigură că arată bine, și ieși grăbită din apartament.

Who did you notice more?

Vad ca n-a mai trecut nimeni pe-aici si chiar aveam impresia ca am citit acest ultim capitol, dar se pare ca m-am inselat. In apararea mea, iti spun de pe acum ca e posibil ca o mare parte a acestui comentariu sa fie lipsita de logica, dar banuiesc ca vei intelege ce-am vrut sa zic.

Ceea ce ma atrage pe mine la ficul asta este modul in care narezi, combinat cu cel de a descrie. Mi se pare ca reusesti sa le imbini foarte bine, pe langa faptul ca pastrezi ficrul povestii constant si nu treci de colo-colo fara explicatiile necesare. O alta chestie este misterul pe care il introduci fara sa para ceva bizar sau care sa nu se potriveasca, ci din contra, il faci sa para pe cat de normal posibil. Una peste alta, ma bucur ca am ocazia sa citesc un fic de genul asta, mai ales ca este venit din partea unui adolescent. Tot ce-ti pot ura eu este mult succes pe viitor si sper ca urmatorul capitol sa apara cat de curand.

cruelty is a gift humanity has given itself

Subiect: Re: Aromă de scorțișoară Lun 03 Mar 2014, 12:57

FanFic Blocat din cauza inactivitatii.

cruelty is a gift humanity has given itself