Trebuie sa-mi cer scuze ca revin atat de tarziu, dar am avut un weekend foarte incarcat si n-am avut timpul sa ma mai ocup si de ceea ce nu tine de scoala. Dar, am revenit! In toata uimirea si aprecierea posibila, spun sincer ca nu ma asteptam la toate cate s-au intamplat in acest capitol minunat. Adica, eu inca nu-mi revin din socul dulce si din suspansul care ma injunghie cu placere. Ce urmeaza?? Acum, chiar ma astept la orice. Adica, ORICE!! Crede-ma, chiar nu exista cuvinte care sa exprime cat de mult mi-a placut acest capitol sau cat de mult inca-mi palce. So, tine-o tot asa! Iubesc la maxim ficul tau! Nu uita sa ma anunti la next! Te dulce! Spor la scris! Ja ne!

Ahh ninitoo! Scuze ca am intarziat, dar stii ca am fost cu timpul la limitaa! Acum imi dau seama ce am pierdut! Ce pot sa zic, ma uimesti de fiecare dataa! Superb capitolul! Vai ce gentleman e Sasu, mai mult idiot decat gentleman, saracaa a speriat-o de fiecare data! :)): Si nu inteleg care e faza cu Naruto, ma gandesc ca poate ar fi fratiorul Hinatei, dar oricum, nu cred ca apasa pe tragaci, ori poate, doar il raneste putin! :)): Hmm...oare cand o vedem si pe Sakuraa in actiunee, ninitoo ma lasi mereu in suspns! Astept next-ull! Kiss!

Bună dragelor! Scuzați-mă că am lipsit atât de mult timp, dar acum sunt aici și asta e tot ce contează. Capitolul este pe măsură, zic eu și necorectat. Lectură plăcută! Kiss.











      Sasuke's point of view


      Am auzit sunetul glonțului ce spărgea aerul chiar lângă urechea mea stângă și am înlemnit. Nu îmi dădeam seama de ce nu am căzut pe jos pradă durerii care știam că era mai mult decât agonică, habar n-aveam de ce încă puteam să respir, să gândesc. Am deschis ochii pe care îi ținusem strâns închiși de când bănuisem că Naruto avea să mă împuște și am privit toată situația în ansamblu. Hinata se agățase de antebrațul tipului încercând să-l determine să renunțe la pistol, iar el mă privea furios și oarecum surprins, dar puteam vedea în ochii lui cât de mult mă detesta.
      - Am tras și totuși nu ai făcut pe tine, mi-a spus. Interesant, boxeurule! Meriți un os.
      Mi-am încleștat fălcile și m-am chinuit să mă controlez, aveam nevoie doar de un singur moment de neatenție din partea tâmpitului blond și puteam să-i sparg fața în liniște și pace. Nu eram chiar atât de idiot să sar la gâtul lui atunci când îmi flutura prin față un minunat exemplar de revolver TT-33. Mi-a râs în nas a doua oară pe seara aceea, ceea ce m-a determinat să deschid gura din dorința de a-l înjura de toată rasa, cel puțin, dar realizând că și acela era un mijloc de sinucidere am închis-o înapoi cu un pocnet scurt al dinților. Am privit-o pe micuța brunetă ce plângea în liniște puțin mai în spate și m-am întrebat de ce naiba era împreună cu un nenorocit ca Uzumaki. Poate totuși era corectă gândirea mea, poate fetele erau doar materialiste și își făceau prieteni numai nemernici plini de bani. Poate. 
      - De ce ești iubita unuia ca el? am întrebat-o.
      Râsul lui Naruto s-a oprit și tipul s-a uitat la mine șocat ceea ce mi-a provocat o mare stare de confuzie.
      - Nu e iubita mea, e soră-mea mai mică!
      Am rămas cu gura deschisă la propriu, nu mă așteptasem în veci ca ei să fie frați. Nu se asemănau deloc, dar atitutinea uimită a blondului îmi dădea de înțeles că nu mințea. Brusc, am început să văd partea plină a paharului: puteam s-o am pe acea fată care mă atrăgea iremediabil, ca un magnet. Mă speria dorința intensă ce zăcea adânc în sufletul meu, voiam să fie a mea, dar exista un obstacol. Un mare obstacol. Fratele ei.
      - Stai departe de Hinata, idiotule sau voi avea grijă să-ți distrug viața. Știi că pot, Sasuke, nu mă provoca..
      Am înghițit în sec, deoarece avea dreptate, știam că avea puterea și influența necesară să-mi facă mai mult rău decât aș putea suporta, dar îi voiam sora, poate acum mai mult doar din cauza că l-aș putea răni și aveam s-o obțin indiferent ce preț plăteam. A împins-o pe locul pasagerului și el s-a urcat la volanul superbului Maserati, apoi a întors mașina dintr-o singură manevră și am mai văzut doar praful în urma lor. M-am urcat în mașină și apoi am plecat enervat din cauza faptului că Naruto intervenea din nou în planurile mele, amenințând să mi le năruie.
      Ajuns acasă, am remarcat cu surprindere cât de târziu era, dar încă nu-mi era somn. De fapt, nu puteam dormi din cauza micuței puștoaice și a amintirii buzelor ei peste ale mele. Mă chinuiam să mă conving că nu avea nimic special, ca era doar o fată ca toate celelalte, o vagaboandă în devenire, dar nu puteam accepta că gura ei ar putea rosti minciuni, că ochii ei ar putea să-i ascundă sentimentele. M-am încruntat, realizând că era trecut de trei dimineața și eu stăteam în mijlocul sufrageriei ca un tâmpit, gândindu-mă la o fată care probabil abia știa ce e aceea menstruație. Am pufnit, știam că exageram și că mă purtam ca un redus mintal, așa că mi-am ridicat bărbia în semn de îngâmfare și am pornit spre baie cu gândul de a face un duș fierbinte care să-mi alunge gândurile de la acel păr lung și brunet, de la chipul ei în formă de inimă. Mi-am scos hainele, apoi le-am pus în coșul de rufe special pentru lucrurile negre și am zâmbit. Eram așa un tâmpit. Cine naiba mai avea trei coșuri de rufe în care punea hainele după culori? Enervat am scos tricoul, boxerii și pantalonii pe care tocmai le băgasem și le-am aruncat pe  jos, pe gresia vișinie a băii, apoi mi-am încrucișat mânile la piept și m-am uitat urât în oglindă. Neputând rezista tentației, mi-am luat lucrurile de pe podea și cu un oftat, le-am pus din nou în coșul de rufe special pentru ele. Mă uram uneori pentru faptul că eram atât de ordonat, mă enervam până și pe mine cu obsesia pentru asortat și hainele așezate după culori, dar nu aveam ce schimba, făcea parte din personalitatea mea. Mi-am clătinat capul, dezaprobându-mă ca un idiot și am pornit apa care a umplut cu rapiditate cada veche în stil victorian.
      M-am scufundat până la bărbie în apa fierbinte și mi-am relaxat conștient fiecare mușchi din corp pornind pe secțiuni: întâi degetele de la mâini, apoi cele de la picioare, mușchii femurului, pectoralii, bicepșii,  încordându-mi maxilarul nervos din cauza faptului că îl lăsasem pe Naruto să mă învingă iarași, mă temusem de el, ca întotdeauna. Aveam de ce să mă tem, adică era un bărbat pe care toată lumea îl știa și de care tuturor le era frică. Avea putere, bani și influență, astfel că nu îi era deloc greu să te distrugă pe plan profesional sau sentimental și nici nu avea prea multe remușcări. Cu mult timp în urmă îmi fusese prieten, dar de fapt el mă mințise, mă manipulase ca să obțină informații pe care apoi să le folosească împotriva mea. Era ziarist pe atunci, dar credeam că puteam avea încredere în el că nu se va folosi de viața mea ca să facă bani, însă exact asta făcuse. Era un nenorocit și jumătate, se pare că mă mințise și în legătură cu familia lui. Niciodată nu fusesem acasă la el, dar bănuiam că nu avea parte de un trai prea bun, cum de altfel nici eu, așa că râdeam uneori de ușa frigiderului care mai avea puțin și cădea, după cum îmi zisese el, de tencuiala care târziu în noapte cădea de pe tavan și îl speria de moarte. Îl crezusem cel mai bun prieten din lume care mă susținea în cariera mea de boxeur în timp ce alții mă descurajau din cauza faptului că eram un slăbănog demn de milă care abia știa să dea cu pumnul fără să-și rupă degetul mare.
      Cu timpul reușisem să am o condiție fizică mult mai bună, corpul meu începuse să fie mai binefăcut, mai atrăgător, învățasem să mă lupt, de fapt chiar câștigasem câteva zeci de meciuri la campionatele pentru juniori.Naruto îmi spunea mereu că era sigur că voi ajunge unde îmi doream și că și el va face la fel, apoi vom fi mari mafioți, ne vom plimba prin cluburi agătând fete cu care alții aveau doar fantezii. Toate acele visuri se năruiseră când eu, în plină ascensiune în lumea boxului, fusesem trădat de prietenul meu care făcuse un reportaj extrem de complex avându-mă ca subiect pe mine, desigur. I se oferise premiul de „Reporterul lunii”, iar salariul lui crescuse considerabil din moment ce la fiecare număr publicat de ziarul la care lucra, exista și o pagină dedicată analizei sentimentelor mele, dorințelor și celor mai adânci secrete. Mă simțisem expus, ca un șoarece într-un laborator plin cu obiecte inventate pentru disecția mea și un savant nebun care abia aștepta să păteze masa de lucru cu sângele meu. De atunci îmi blocasem toate amintirile cu cel ce obișnuia să-mi fie prieten, mă prefăceam că nu observam cum el ajungea din ce în ce mai important pentru lume, deoarece și eu luptam la propriu pentru realizarea mea ca individ. Muncisem mult ca să ajung în vârful boxeurilor și eram al naibii de mândru de faptul că dintr-un tip pe care mai că îți era milă să-l lovești de frică să nu se dezmembreze ajunsesem un bărbat respectat cu un abdomen pe care majoritatea fetelor ar fi ucis ca să-l atingă, mă pricepeam la bătăi la fel de bine cum puteam respira și aveam mai mulți bani decât credeam vreodată că voi avea. Încercam din ce în ce mai des să nu mi-l mai amintesc pe cel care în urmă cu aproape șase ani îmi fusese amic, mă chinuiam să nici nu-i rostesc numele, ca și cum asta ar fi schimbat cu ceva felul în care mă rănise. Am avut parte de o perioadă frumoasă alături de el, dar uneori mă întrebam dacă ar fi schimbat cu ceva cariera mea faptul că Naruto mi-ar fi fost prieten în continuare. Eu credeam că da, deoarece în adolescență el fusese cel care mă apărase de toți vagabonzii ce voiau să mă linșeze, era cel mai golan dintre toți și din această cauză nimeni nu îndrăznise vreodată să-l întrebe de ce mă ținea alături pe mine, frai*rul suprem. Trecusem într-un timp de partea lui, adorând „pastiluțele cu efect”, dar mă lăsasem, deoarece atunci când văzuse că drogurile începeau să-mi facă rău îmi jurase că avea să se lase dacă încetam și eu. Am reușit să scap de acea dependență cu ajutor specializat, desigur, dar de-a lungul vieții scurse până atunci fusesem extrem de tentat să revin la obiceiurile noastre. Mă legasem de absolut tot ce avea legătură cu el până când m-am decis că voi renunța la tot ce a însemnat Naruto Uzumaki pentru mine. Devenisem rău, hotărât să-i demonstrez că aveam să reușesc în viață și fără el, fără protecția și îndrumarea lui. 
      Enervat că îmi lăsasem din nou slăbiciunea să mă doboare, mi-am spălat rapid corpul și am plecat spre dormitor. Mi-am luat pijamalele favorite de un bleu pal și m-am aruncat în pat, îndepărtând violent plapuma și cele câteva perne. Mă răsuceam de pe o parte pe cealaltă în încercarea de a adormi, dar toate eforturile mele erau în zadar, astfel că am deschis sertarul noptierei de lângă pat și am scos de acolo un somnifer ușor care avea să mă țină captiv în inconștientă pentru câteva ore. Am așteptat nerăbdător ca sedativul să-și facă efectul mușcându-mi buza în mod repetat  în timp ce încercam să evit gândurile despre Naruto traducând cântecul meu favorit în germană. Ciudat era faptul că eu nu știam niciun cuvânt în germană. Pe parcursul încercărilor mele pleoapele mi-au coborât puțin câte puțin mângâindu-mi pomeții, iar eu am alunecat într-un somn fără vise.
      M-am trezit pe la amiază,simțindu-mă mai puțin obosit din punct de vedere fizic, dar de-a dreptul epuizat psihic. Eram groaznic de agitat, inima îmi bătea haotic în piept și așteptam aproape cu nerăbdare durerea înțepătoare din mâna stângă pe care auzisem că apare atunci când victima face un infarct. Preferam asta decât amintirile amărui care îmi asaltau mintea, făcându-mă să-mi doresc să mor când mă gândeam la toate momentele frumoase pe care le petrecusem cu Naruto. Îl crezusem fratele pe care nu-l avusesem niciodată, eram în stare să-mi dau viața doar ca să fie el fericit, dar nu a fost de ajuns. Oamenii sunt răi, nenoro*iți și vicleni, așteaptă doar să lași garda jos ca apoi să te înjunghie pe la spate.
      Mi-am luat câteva haine din dulap, am pornit spre mașina mea de un negru puternic cu accente de auriu pe portiere și m-am dus spre singurul loc în care mă puteam calma fără să omor pe nimeni: ringul de luptă. Ajuns în fața sălii, am deschis ușa prea familiară și am întins mâna spre mănușile mele de box. Când m-am întors am văzut o grămadă de fete urcate în ring, dar nu luptând, ci mergând elegant fiecare cu o pancarta deasupra capului pe care scria numărul rundei. Am oftat și mi-am amintit într-o secundă ce zi era astăzi: ziua în care antrenorul meu angaja o nouă fată care să „prezinte” numărul rundei la fiecare luptă din cauză că fosta ocupantă a acelui post găsise un frai*r care era mort după ea, îi pusese în cârcă un copil care sigur era al unuia dintre cei care lucrau sau boxau între acești pereți și se mutase în Londra. Întristat, am realizat că nu voi putea boxa cu alt coleg de luptă în ringul mare, deoarece micuțele pițipoance îmi invadaseră spațiul personal, așa că eram nevoit să folosesc sala în care antrenorul îi instruia pe „boboci”. Am rămas câteva secunde să le privesc pe fete cum defilau în încercarea de a demonstra care e cea mai elegantă dintre ele. Una dintre ele mergea exact ca și cum ar fi fost constipată, ceea ce l-a făcut pe antrenorul meu să țipe la ea să părăsească incinta, apoi următoarea era prea timidă pentru a face senzație, urmând-o și ea pe predecesoarea ei afară. O blondă frumoasă a preluat conducerea prin mersul ei atractiv și cochet, atrâgându-i atenția bărbatului de vârsta a doua, cu părul ușor cărunt, copii și o mare obsesie pentru minore pe care îl cunoșteam atât de bine. Am măsurat-o cu privirea pe păupușica aceea și m-am gândit că probabil nu va găsi una mai bună decât ea în mulțimea de fete care încă își așteptau rândul. Tensiunea mi s-a evaporat brusc din corp și râzând am strigat:
      - Are votul meu!
      Antrenorul s-a întors, a zâmbit de parcă știa că astea vor fi cuvintele mele și a venit la mine cu pași mici, dar hotărâți.
      - Și pe al meu, campionule, dar trebuie să le văd și pe celelalte! În fond, nu am nimic de pierdut, așa-i?
      „Nimic în afară de o mare cantitate de salivă care îți curge pe barbă la vederea bunăciunilor minore, prietene! ” Însă nu am zis nimic, îmi plăcea de acest bărbat cu tot cu obsesiile și ciudețeniile lui. Mă ajutase mult prin faptul că nu mi-a permis să renunț la visurile mele, omul acela mă determinase să fiu cine voiam să fiu și pentru acest lucru aveam să-i fiu întotdeauna recunoscător. S-a întors și i-a făcut semn următoarei păpuși să-și demonstreze eleganța pe care o avea sau credea că o avea, după caz. Fata a zâmbit, apoi a pășit lent pe diagonala ritmului, punându-și în valoare picioarele lungi și bronzate. Mi s-a tăiat respirația când am văzut cât de grațioasă era, eleganța era ceva înnăscut, la fel ca aroganța ei. Era uimitoare și mi-am dat seama că nu numai eu eram cu adevărat impresionat de ea, ci și antrenorul meu: rămăsese cu gura căscată, iar privirea îi aluneca neîncetat pe corpul ei de gazelă. Peste măsură de încrezătoare când a remarcat că ne-a atras atenția păpușica ne-a întors spatele, lăsând la vedere un fund bombat din cauza căruia eram convins că nu aveam să mai dorm câteva nopți. Fusta nu-i era foarte scurtă, cu o palmă deasupra genunchiului, dar îi accentua formele mai mult decât putea s-o facă orice alt obiect vestimentar. Purta o bluză albă care era băgată în fusta cu talie înaltă și care încerca să dea impresia de fată cuminte, deși corpul acela nu putea fi decent, era făcut pentru păcat. Genul de fată pentru care idioții din toată lumea se aruncau de pe blocuri, genul de prințesă obișnuită să obțină orice își dorește indiferent pe cine rănește, exemplul perfect de cur*ă de care eram scârbit, dar atras iremediabil. Pantofii înalți cu platformă și tocuri cui păreau singurii demni de o așa piesă, de parcă numai gândul că ea ar putea purta adidași o făcea să-și piardă din strălucire. Când fata a început să meargă mai lent, am icnit în pragul disperării în același timp cu antrenorul meu ceea ce a făcut-o să râdă, iar la auzul râsului ei m-au trecut fiorii. Apoi a trântit pancarta cu numărul rundei pe care o ținuse deasupra capului până atunci, iar aceasta a căzut cu un zgmot surd pe ring, comportâdu-se ca o divă care știa că merita totul și avea de gând să-l obțină. Antrenorul se îndrepta rapid spre ea, dovedind cât era de tulburat: de obicei mergea încet și plictisit, îndreptându-se de spate numai când se enerva.
      - Cum te cheamă, fetițo? a întrebat bărbatul din fața mea, făcându-i semn să coboare de pe ring.
      Aceasta a rânjit satisfăcută și a coborât încet și grațios, fără să-și rupă gâtul cum mă așteptam eu să facă. Și-a întins mâna lent prinzând-o în strânsoarea puternică a antrenorului și a rostit tare și clar, deși puțin tremurător:
      - Sakura. Sakura Haruno.
      M-am încruntat ușor, gândindu-mă că în ciuda părului lung și roz, numele nu i se potrivea absolut deloc: părea o fată puternică, hotărâtă, era superbă, nu se potrivea cu fragilele flori de cireș cum dădea de înțeles prenumele ei. Totuși vocea ei mi-a provocat o serie de fiori care îmi alergau pe șira spinării și îmi făceau sângele să fiarbă.
      - Ești angajată, a șoptit bărbatul care îmi era ca un tată. Restul luați-vă bagajele și părăsiți incinta!
      Am zâmbit. Era exact ce aveam nevoie. Un element misterios care mă distrăgea de la durerea provocată de la atâtea trădări, minciuni și secrete.

Asfgkjfhdkjh! O_O Maaaa, cum sa faci asa ceva, cum a scrii asa ceva, cum sa ma torturezi in halul asta, cum? E de prisos sa-ti zic ca-mi place la nebunie, nu? Si e, de asemenea, de prisos sa-ti zic ca as omori pentru un alt capitol in care sa elucidezi misterul, nu? Da. Ei bine, nu ma asteptam la o astfel de intrare in scena, cu cat nu ma asteptam la primele evenimente ale capitolului si faptul ca Naruto este fratele Hinatei. Lucruri noi la orizont, insa am impresia ca-ti place tare mult de acest personaj, Naruto, si ca vrei sa-l pui in evidenta in fiecare fic pe care-l scrii. Pare sa fie un fel de diversiune si totodata un pion important in fiecare plan si-n fiecare idee pe care le nascocesti. Sunt tare curioasa cum vei contura relatia celor doi, caci banuiesc ca fiecare are cate ceva de ascuns si, mai cu seama, fiecare trebuie sa-si joace cum trebuie rolul pe care l-ai atribuit tu ca si autor. Acestea fiind spuse, vreau neaparat sa aflu ce se va mai intampla, asa ca te astept cu un next, ca tot a venit si vacanta. Spor la scris. :*

NO COMMENT dulceata.iti spun doar ca te astept cu next-ul da ?mesic de anunt.Akatsuki_lavy te:*:

jhsfsfjfheusd. Nici nu am cuvinte, zăuu! Doamnee, eşti genială, scumpo! Deci nu pot să cred că aşa ceva se întâmplă. Deşi ştiam ce ai gând să faci cu Sakura, e mult mai genial cititul decât povestitul!:))
Îmi place atât de mult personalitatea lui Sasuke, mamă, mamă! De abia aştept să văd ce replici o să-şi arunce cei doi, nu de alta, dar nu par a fi genul de persoane care să înghită orice şi la cum te ştiu eu pe tine, o să faci un next awwesomee. Next, da? Te pup!

Heii ninnnna! Genial capitoool fetitooo, e genial! In sfarsit o vedem pe Sakura in peisaj, astept sa vad ce se va mai intampla in legatura cu ea si brunetul, sunt cam curioasa, asa ca vreau next-ul printeso! Anunta-maa! Si bafta la scris! Pupiciii  

Salutare...mi-am aruncat si eu un ochi pe ficul tau chiar daca nu aveam chef ca doar ce m-am trezit...

dar sincer nu imi pare deloc rau    

ficul tau e minunat imi place extrem de mult...din cate ficuri am citit cred ca asta e cel mai reusit

te-asi ruga sa ma anunti la continuoare  

Hello, girls! Am revenit cu nextul în forță după mult timp. Da, merit să fiu arsă pe rugă, mâncată de rechini, ș.a.m.d. Mi-e atâât de somn că nu sunt sigură că o să reușesc să anunț pe toată lumea, dar eu o să încerc. Sper să vă placă nextul! Lectură plăcută! Kiss.





 


      Sasuke's point of view.

      - Panteră, fă-i un tur al sălii nou-venitei, zise antrenorul meu, făcându-mi cu ochiul. Mă tem că eu sunt prea bătrân pentru astfel de sporturi, adaugă rânjind pervers.
      Am zâmbit, trăgând un fum și apoi stingând ușor țigara în scrumiera de un albastru marin. M-am ridicat lent, aranjându-mi haina de piele și îndreptându-mă spre cur*a care urma să-mi prezinte următoarele meciuri. Aveam chef s-o provoc, s-o fac să-mi demonstreze că era adevărat faptul că nu era decât o simplă fată ușoară la fel ca multe altele.
      - Doamnele întâi, am spus ușor înțepat, făcând o plecăciune batjocoritoare.
      A pufnit și mi-a luat-o înainte, lăsându-mă să-mi clătesc ochii de-a lungul fundului său, dar eu m-am mișcat mai repede, așa că i-am deschis ușa, prefăcându-mă că o las să iasă și apoi am părăsit încăperea înaintea ei. Mi s-a părut că am auzit un ”Idiotule!” în timp ce tușea ușor, dar nu i-am dat atenție nenoroc*tei.
      - Aici este sala unde Boss îi instruiește pe boboci, am zis, referindu-mă la antrenorul meu. Vrei să ai parte de puțină acțiune, fetițo? 
      A afișat un zâmbet înghețat și a aprobat printr-o simplă mișcare a capului, făcându-și părul roz să fluture ușor pe lângă trupul de felină. ”Ar trebui să fie amuzant!” mi-am zis, scoțând o pereche de mănuși de box negre și un scut. I-am aruncat mănușile, apoi am ținut scutul în la nivelul feței și am provocat-o să lovească. Nu am primit vreun pumn așa cum mă așteptam, însă piciorul ei a făcut contact cu scutul atât de tare, încât m-a determinat să las garda jos și s-o privesc lung. Aproape imediat am mai primit o lovitură la fel de puternică în piept, lăsându-mă fără aer pentru câteva secunde. Când mi-am revenit nu am primit niciun fel de scuze, ci o mustrare.
      - Nu lăsa niciodată garda jos, bobocule, zise ea pe un ton arogant.
      Mi-am încleștat dinții și am așteptat câteva secunde pentru a mă abține să nu o tai în bucățele pe tupeista aceea și apoi s-o fac compot.
      - Bună mișcare, prințesă. Recunosc, sunt impresionat. Tot respectul, am lingușit-o , zâmbind ușor și fals.
      Mi-a răspuns printr-un zâmbet de același gen și a aruncat mănușile de boxat pe jos, îndreptându-se spre una din tribune. M-am încruntat când am văzut că s-a așezat acolo și mă fixa cu o privire încrezută ceea ce mă scotea din sărite. Se comporta de parcă ea merita totul și avea să-l obțină fără ca măcar să miște un deget.
      - Ce faci acolo? am întrebat-o iritat.
      - Aștept să-ți repari orgoliul rănit, păpușel. Nu știu dacă ai observat, dar tocmai te-a bătut o fată.
      Tipa asta mă enerva de-a binelea, așa cum stătea picior peste picior, atât de sexy și de înțepată că îmi venea să o zgudui bine de tot. Aveam să duc multă muncă de lămurire până să-i intru în chiloți, dar cumva asta îmi făcea plăcere. Aveam chef de o provocare, de genul de fată care îmi acapara cu totul simțurile atunci când eram în prezența ei, care îmi dădea de gândit.
      - Pot să trăiesc cu asta, prințesă.
      - Mă mir. Pari genul de încuiat care s-ar da peste cap din cauza faptului că o fată i-a mutat fața la spate.
      "Calm, Sasuke, calm. Inspiră, expiră, nu-i da una în gură." mi-am zis, încercând să mă comport perfect normal și politicos. Deși începusem cu stângul, mi-am dat seama că trebuia să acționez exemplar dacă voiam să obțin un sărut de la ea în acea zi. Am urmărit-o cum se ridica de pe bancă și pornea spre parcare, mergând ușor balansat și sexy în același timp. ” Nu așa de repede!” m-am gândit. Am urcat cele câteva scări cu pași mari și am prins-o de antebraț, determinând-o să se întoarcă cu fața la mine și într-un mod rapid, am lipit-o de perete, aplecându-mă asupra ei. 
      - Uite, păpușă, n-am început bine, dar putem s-o luăm de la capăt. Ce zici? i-am propus, jucându-mă cu degetele în părul ei. 
      Aproape instantaneu am văzut schimbarea din ochii ei, s-au mai îmblânzit, nu mai păreau la fel de reci precun un ghețar. Luând-o ca pe o invitație, am încercat să o sărut, însă ea a întors capul, chicotind. M-a îmbrățișat ușor, apoi mi-a sărutat gâtul, sugându-l ocazional. N-am mai putut să respir, îmbătat de mirosul ei divin de zmeură. Simțeam deja cum pantalonii îmi deveneau prea strâmți în jurul șoldurilor, pradă excitației pe care mi-o provoca târ*a mică. M-a mușcat ușor, iar eu am gemut și am apucat-o de fund. Își cobora mâna din ce în ce mai jos, atingându-mi bicepșii, abdomenul și oprindu-se la curea. Dintr-o singură mișcare mi-a cuprins ”instalația” în mână și m-a strâns până am crezut că or să-mi sară ochii și or să alunece pe podeaua atent lustruită. I-am dat drumul automat, dar nenorocita nu a capitulat, ci și-a întețit atacul.
      - Ascultă-mă bine, Pantera Roz, zise ea apăsat, râzând de porecla pe care mi-o dăduse publicul. Nu exist ca tu să mă folosești și apoi să mă arunci. Nu-mi pasă dacă mă vrei în patul tău, sunt aici doar ca să muncesc. Așa că dispari!
      M-a strâns pentru ultima oară, ceea ce m-a făcut să icnesc de durere, apoi mi-a mai aplicat un genunchi în locul dureros, determinându-mă să-mi dau ochii peste cap în pragul leșinului. Am aterizat printre tribune cu un zgomot surd și m-am chinuit să respir. Pentru câteva secunde am auzit sunetul făcut de tocurile ei pe podea înainte să dispară de-a binelea pe ușa ce dădea spre parcare și am simțit cum o mână se întinde spre mine și mă ajută să mă ridic. Am privit în ochii cenușii ai bărbatului, i-am zărit zâmbetul lățit pe toată fața și am încercat să respir din nou.
      - Mersi, Boss! Jur că o sa regrete amarnic, târ*a aia, am spus eu strângându-mi mâna în pumn și respirând sacadat.
      -  Serios, băiete, chiar am crezut că o sa marchezi cu fata aia, dar e a dracului de înțepată. Merită un tip care s-o pună la zid și să-i arate cine conduce,  a șoptit, clătinând ușor din cap în semn de dezaprobare.
      - Și ceva îmi spune că eu sunt tipul care o s-o facă să regrete ziua în care s-a născut. Doar așteaptă, maestre.
      Am plecat rapid, cu dinții încleștați din cauza furiei, izbind cu putere în ușa care făcea legătura cu parcarea. Am deschis portiera de la Gallardo, apoi am trântit-o furios și mi-am pus capul pe volan, încercând să-mi țin gândurile departe de nenoro*ita aia, dar evident, nu am reușit. M-am concentrat la traficul din acea zi mai mult decât o făceam în mod obișnuit în încercarea mea de a-mi acorda o clipă în care să pot fi rațional și să respir normal. Înainte să-mi dau seama, ajunsesem deja acasă și eram de-a dreptul enervat. Nici nu am reușit să-mi vărs nervii pe sacul de box, ci în schimb m-am ales cu o durere în cel mai intim loc al meu, provocată de o puștoaică răsfățată care crede că lumea îi aparține. Am intrat în vila în care locuiam și am închis ușa cu piciorul, plănuind să-mi iau o pizza din frigider, bere cu ghimbir și să vizionez reluarea meciurilor mele la televizorul din sufragerie. Imediat ce mi-am procurat mâncarea care avea să-mi țină companie în momentele mele de enervare cruntă, am zărit o persoană așteptând rezemată de ușa bucătăriei și am scăpat farfuria pe gresie, aceasta spărgându-se în zeci de bucăți cu un sunet strident.
      - Ce dracu faci în bucătăria mea? am întrebat, spumegând de furie.
      Râde și apoi înaintează spre mine cu mersul ușor amenințător care-l caracteriza. Mângâie cu un deget dulapul de culoare albă în care îmi țineam ustensilele necesare gătitului și își aranjează părul, demonstrând cât de agitat era de fapt. N-am mai rezistat: m-am repezit spre el, gata să-l pun la podea și să-mi înfig pumnii în fața lui, dar a fost mai rapid și mi-a parat atacul, întorcându-se pe jumătate și lăsându-mă să cad pe lângă el ca un tâmpit.
      - Ah, Sasuke, ai rămas la fel de impulsiv, a spus scoțând un sunet dezaprobator prin care își exprima dezgustul. N-ai învățat nimic de la mine?  Niciodată nu trebuie să ataci direct, ia-ți adversarul prin surprindere.
      Se părea că în acea zi toată lumea avea tendința de a mă antrena în meseria pe care o practicam. Asocierea Sakurei cu nenorocitul din fața mea mi-a dat un fior și m-a enervat la culme.
      - Du-te dracu, Naruto! Nu pot să cred că ai tupeul să vii aici și să-mi dai lecții de boxat.
      Se abține să surâdă, însă îi vedeam zâmbetul din ochii de un albastru închis și se încruntă când realizează că nu mai eram așa de timid și neajutorat ca în adolescență.
      - De ce nu? Pot face tot ce îmi doresc, puștiule.
      - Sigur că îți permiți să faci orice, până și cariera ți-ai construit-o pe spatele meu.
      Dacă Naruto Uzumaki putea fi enervat, cu siguranță spusele cum că el era un vierme care căpăta atenție datorită altor persoane puteau să-l scoată din sărite. Am simțit că era momentul propice pentru a-l ataca și s-a dovesit că instinctele mele nu mă înșelau niciodată. L-am trântit la pământ și i-am lovit chipul de câteva ori, simplul gest cauzându-mi o plăcere de nedescris, care m-a făcut să las garda jos pentru câteva secunde. A profitat de ocazie și mi-a dat un croșeu de stânga, încât mi-a dat capul pe spate și m-a amețit puțin. După ce ne-am mai împărțit câțiva pumni, am reușit să mă ridic primul și am intrat în ofensivă aproape imediat, lovindu-l pe Naruto puternic în piept. Aerul din plămâni i-a ieșit cu un șuierat determinându-l să se aplece și să-și pună mâinile pe genunchi, chinuindu-se să respire. Am râs sonor, încrucișându-mi brațele și privindu-l satisfăcut în timp ce se chinuia să respire. M-a luat prin surprindere, cum îi era felul și a profitat de punctul slab din apărarea mea, lovindu-mă în stomac și lăsându-mă să mă prăbușesc pe podea fără să-mi mai arunce vreo privire. Și-a aranjat costumul gri cu dungi albe aproape insesizabile care puteam să jur că e Armani, urmând să refacă nodul cravatei de un purpuriu aprins. Când în sfârșit a considerat că arăta destul de bine ca să mă privească plin de superioritate, a oftat văzându-mă încă pe jos, rezemat de mobila din bucătărie și s-a încruntat, observând tricoul bleu și pantalonii de trening ușor deranjați, lăsând la iveală o parte din boxerii negri pe care-i purtam.
      - Arăți de parcă tocmai te-ai tăvălit cu vreo pipiță într-o toaletă publică.
      - Lasă prostiile, Naruto, am zis eu ridicându-mă. Ce vrei de la mine?
      A zâmbit, privindu-și reflexia într-o oală agățată de mânerul dulapului cu chipsuri și a încercat să-și aranjeze părul blond în coafura ușor ciufulită pe care o adopta de ceva timp.
      - Momentan, să te castrez, dar mă abțin pentru că nu vreau să-ți dezamăgesc fanele. Vreau să stai departe de Hinata, Uchiha. Nu e ca fetele cu care îți petreci tu timpul de obicei.
      - Știu. De asta o vreau. E diferită într-un sens bun: e timidă, inocentă și îmi trezește un anumit sentiment de protecție.
      S-a întors rapid cu fața la mine și m-a luat de gulerul tricoului, zguduindu-mă de câteva ori.
      - Nu fi tâmpit! O vrei pentru că e soră-mea și știi că e singurul meu punct slab, dar trebuie să-ți iei gândul pentru că n-am de gând să o las pe mâinile tale, pricepi?
      - Și dacă te refuz, ce? am strigat eu la el, privindu-l intens. Ce se întâmplă dacă nu vreau?
      - Dacă nu, o să te omor.
      Da, acela era un răspuns foarte bun, menit să-mi dezechilibreze decizia și stăpânirea de sine, ceea ce îi și reușește într-o oarecare măsură, însă nu îmi permit să-l las să observe. Până la urmă, nu știu de ce m-a mai mirat, deoarece aveam la cunoștință faptul că Naruto era un nenoro*it, dovadă fiind faptul că mă trădase cu atâta dezinvoltură în adolescență, iar la maturitate mă amenința cu moartea. Dacă aș fi fost în locul lui probabil că și eu aș fi recurs la câteva amenințări și o bătaie bună, dar n-aș fi depășit această linie pentru că nu-mi doream să ucid pe nimeni. În schimb, el da. Voia să-și simtă mâinile pătate de sângele meu, ochii să-i observe trupul vechiului său prieten neînsuflețit și să știe că el îmi pusese capăt zilelor. Voia cu siguranță să mă ucidă.
      - Știi că nu mă dau în spate de la a-ți zbura creierii, Sasuke, a rostit el ca o oglindă a gândurilor mele. Am planuri pentru ea: planuri care nu includ un boxeur de mâna a doua care printr-un noroc al sorții câștigă o grămadă de premii de care nimănui nu-i pasă și care duce dorul zilelor de tinerețe în care făcea s*x prin toaleta liceului cu profesoara de sport.
      - Nu am parte de criza vârstei a doua, tâmpitule. Am doar douăzeci și doi de ani. Și profesoara de sport din liceu era al dracului de bună și moartă după mine, am spus eu, apărându-mă.
      - Nu-mi pasă cât de bune sunt intențiile tale față de soră-mea, a continuat el de parcă nici nu-l întrerupsesem, dar ar trebui să știi că n-am de gând să stau cu mâinile în sân în timp ce tu ești între picioarele ei, ok?
      A plecat, trântind ușa în urma lui, iar eu am rămas rezemat de blatul din bucătărie, mai mult năucit decât speriat și cu picioarele tremurându-mi de șocul întâlnirii cu demonul vieții mele. Fără niciun cuvânt, mi-am privit Rolexul ce indica ora trei fără douăzeci de minute: aveam timp să fac o baie care să mă elibereze de toată tensiunea și durerea prezente în fiecare mușchi din corpul meu și să caut necazurile apoi. Imediat ce am terminat, mi-am prins un prosop în jurul șoldurilor și am ieșit din baie, ciufulindu-mi ușor părul brunet. Mi-am ales un tricou negru, geacă de piele, blugi și teneși cu ținte - dacă tot aveam să-mi semnez sentința la moarte, măcar să o fac în stil mare – și am pornit spre liceul în care aflasem prin intermediul unui contact în cadrul poliției că învață micuța puștoaică, Hinata. Aveam de gând să-l provoc pe Naruto, să-i demonstrez că am tupeul necesar să-l atac în cel mai sensibil punct al lui și să o fac totuși, cu stil. Am zâmbit, luându-mi Harley-ul din garajul supradimensionat pe care îl aveam chiar lângă vila de un roșu aprins. Ce era un tip cu geacă de piele, dacă nu mergea pe un motor puternic? Și am plecat în trombă.
      Ajuns în fața unei clădiri cenușii care purta cu mândrie stema liceului, mi-am parcat motorul chiar lângă un stejar masiv aflat la intrare, am meditat la modul în care aveam să pătrund în curtea școlii fără ca cineva să mă reclame la poliție pentru încălcarea proprietății private. Am zâmbit la gândul că cel mai vechi prieten al meu ar fi fost nevoit să mă aresteze în fața școlii în care învățasem amândoi. Atenția mi-a fost distrasă de sunetele unui meci de box la care participasem și câștigasem, desigur, apoi am încercat să-mi dau seama de unde venea sunetul. Am constatat cu un fel de satisfacție tăcută că zgomotul venea de la tableta gardianului care păzea intrarea în curtea liceului. M-am apropiat și l-am strigat pe omul pe care îl cunoșteam încă de pe vremea în care învățasem la școala aceea, sperând să nu mă recunoască drept tipul care îi arunca cu baloane de apă în cap, ci ca pe boxeurul al cărui meci îl urmărea chiar în acel moment. 
      - Domnule Uchiha, nu pot să cred că sunteți chiar dumneavoastră! Vreți să-mi dați un autograf pe carnețel? m-a întrebat entuziasmat.
      Am aprobat printr-o mișcare a capului, iar el mi-a descuiat poarta liceului, invitându-mă să intru. Am semnat autograful pe carnetul cu o copertă de culoare vișinie, ușor ștearsă din cauza trecerii timpului și brusc, l-am recunoscut: era același carnet căruia noi îi ziceam „Lista neagră a gardianului morții” și pe care el trecea toți dracii de copii care îl luau la mișto, urmând să arate numele vinovaților conducerii unității. M-am întrebat cum de acel carnet încă mai avea foi nescrise de când terminasem eu liceul și apoi am observat cum paznicul capsase numeroase alte file la fel de goale de coperta caiețelului. Bărbatul de circa patruzeci de ani m-a lăsat să trec după ce i-am strecurat în buzunar o bancnotă de o sută de euro, constatând într-un mod inteligent că acei bani erau cam jumătate din salariul lui. 
      Am pășit în interiorul liceului, urmând apoi să mă plimb pe holul extrem de lung până la scările ce duceau exact lângă clasa Hinatei și în același timp, lângă cancelarie. Așteptând răbdător să iasă de la ore, am admirat numeroasele fotografii de pe avizier și am constatat cu surprindere că mezina Uzumaki făcea parte din majoritatea proiectelor imortalizate. Clopoțelul a sunat la scurt timp, cauzându-mi un aproape atac de cord, dar mi-am revenit în momentul în care am văzut-o pe Hinata încercând să iasă cât mai repede din clasă, îmbulzindu-se laolaltă cu ceilalți colegi ai ei și înlemnind în clipa în care m-a văzut. Și ceilalți elevi m-au observat șocați, rămânând stane de piatră până când m-am încruntat, gest ce i-a provocat să-și miște picioarele în continuare și să-și vadă de drum.
      - Sasuke, ce faci aici? m-a întrebat bruneta speriată.
      - Am venit să te văd, puștoaico. Doar nu credeai că vei scăpa așa de ușor de mine, nu?
      - Dar... de ce ai venit?
      - Pentru că îmi era dor de tine, prostuțo. Nu de asta se vizitează oamenii unii pe alții? am zis eu, zâmbindu-i.
      A lăsat capul în jos, rușinată de cât de absurdă fusese întrebarea ei, scuturându-și fusta de scame inexistente. Mi-am simțit pulsul accelerându-se la vederea simplului mod în care ea își plimba palma pe poalele fustei și mi-am imaginat cum mâinile acelea s-ar fi plimbat stângace pe spatele meu gol în timp ce eu eram între picioarele ei. Apoi, ea ar fi gemut ușor, lăsându-și capul pe spate și arcuindu-se, fiind în pragul extazului. Aș fi sărutat-o și i-aș fi simțit geamătul în loc să-l aud, urmând să îi mângâi pielea catifelată și să o fac să simtă tot ce simțeam eu chiar și atunci când doar o priveam.
      - Sasuke? m-a strigat ea, trăgându-mă ușor de mână.
      La gândul că ea m-a atins n-am mai rezistat: pur și simplu, am luat foc. Am prins-o în brațe, ridicându-i picioarele și obligând-o astfel să și le înfășoare în jurul mijlocului meu pentru a se susține și am lipit-o de perete. Am privit-o în ochi, observând că era ușor speriată, dar respira rapid, fapt ce mi-a demonstrat că mă voia, era emoționată. 
      - Sasuke, nu putem...
      Dar n-am mai lăsat-o să continue, ci mi-am lipit buzele de ale ei și nu m-am oprit până nu i-am simțit mâinile înconjurându-mi gâtul. Am simțit-o abandonându-se total în brațele mele, de parcă numai noi existam și nimeni nu se putea băga între noi vreodată. I-am gustat aroma, am gemut, apoi am mușcat-o ușor de buza inferioară, determinând-o să mă privească intens, cu ochii ei lila plini de pasiune.
      - Mă înnebunești, mi-a șoptit.
      Pentru câteva secunde am amețit de plăcere și de satisfacție, apoi am simțit-o frecându-se ușor, într-un mod nepriceput de șlițul meu și am simțit cum sângele îmi clocotea în vene. Dacă nu-mi era clar dinainte, atunci am știut: era categoric virgină, însă gestul ei nu mi se păruse deloc demn de luat în râs, fusese dulce prin stângăcia de care dădea dovadă și în același timp, m-a înnebunit și mai mult decât credeam că era posibil.
      - Domnișoară Uzumaki! Cum vă permiteți să desfășurați astfel de activități în incinta prestigiosului nostru liceu? a țipat directoarea, cea mai mare scârbă din istoria scârbelor. 
      Când i-am auzit răgetul aproape am scăpat-o pe Hinata din brațe. Femeia aceea mi-a dat coșmaruri luni de zile după ce am terminat liceul și eram sigur că visele urâte aveau să revină după reîntâlnirea noastră. 
      - Nu pot să cred de câtă nesimțire dați dovadă, domnișoară! Fratele dumneavoastră nu va fi deloc încântat de acest incident. Și ia te uită cu cine se freacă domnișoara de pereții liceului meu! Cu domnul Uchiha care nici măcar nu mai aparține colegiului nostru, a urlat, gesticulând puternic.
      - Nu, vă rog, nu-i spuneți lui Naruto! Fac orice, doar nu-i spuneți fratelui meu! a șoptit Hinata cu vocea frângându-i-se la ultima parte. 
Imediat am observat că plângea și era de-a dreptul speriată de consecințele sărutului pe care îl savura înainte de venirea scorpiei. Nu puteam să suport că Hinata suferea din cauza mea, deoarece ea chiar nu fusese vinovată cu nimic și totuși, tot ea era aceea care avea să sufere consecințele. M-am rugat ca tonul meu să fie blând și rugător și m-am adresat nenorocitei de directoare.
      - Doamnă Tsunade, vă rog, n-a fost vina ei, vă asigur. Nu mi se pare corect ca ea să plătească pentru impulsivitatea mea.
      - Înțeleg că nu vă pică bine că domnul Naruto va fi cu ochii pe dumneavoastră, dar n-am să permit așa ceva în liceul meu, știți doar. Datorită respectului pe care îl am pentru dumnealui nu o voi exmatricula pe domnișoara de față, ci îi voi scădea nota la purtare cu două puncte, iar fratele ei va fi anunțat de acest incident. Toate acestea fiind spune, domnule, vă rog să părăsiți incinta liceului, a zis ea poruncitor și rece.
      Am tras-o pe nenor*cita aceea de mână până lângă automatul de cafea, unde camera de luat vederi de pe hol nu putea înregistra nimic și acolo mi-am scos portofelul și i-am întins directoarei două sute de euro. M-a cântărit din priviri, s-a uitat încă o dată să nu mai fie nimeni pe hol și a luat banii. Am respirat ușurat și m-am rezemat de automatul de cafea, gândindu-mă că până la urmă fusesem aproape de a fi arestat de Neji, un prieten care era și polițist.
      - Prea bine, domnule Uchiha. Domnișoara Uzumaki va fi scutită de repercursiuni, însă am pretenția ca altădată să vă desfășurați activitățile extracurriculare în dormitor, nu rezemați de pereții unei instituții! Domnișoara Hyuga merită ceva mai romantic, domnule, vă rog, țineți seamă de asta! m-a mustrat ea, făcându-mi cu ochiul.
      Am privit-o șocat cum își bagă banii în decolteul mult prea adânc și se îndepărtează cu mers de felină. Probabil, la vremea ei Tsunade făcea ravagii, dar acum a rămas doar o babă acră cu mers mișto. Hinata m-a strigat puțin mai tare, trezindu-mă din reverie, iar eu mi-am îndreptat din nou atenția asupra ei. Înainte să apuc să deschid gura, am auzit-o vorbind și totuși, nu puteam realiza care e sensul cuvintelor ce le rostea: 
      - Am văzut ce ai făcut acolo cu doamna Tsunade, mi-a zis. Să știi că îți voi înapoia toți banii. Mulțumesc! Serios, nu știu ce aș fi făcut fără tine, a continuat roșind ușor și evitându-mi privirea.
      Mă așteptasem să mă înjure, să mă plesnească, orice, dar numai acele vorbe nu.
      - Realizezi că dacă n-aș fi preluat eu inițiativa, tu n-ai fi fost în situația aia, nu? am întrebat eu, mijindu-mi ochii spre ea.
      Naruto avea dreptate: fata era mult prea naivă pentru binele ei și al meu. În locul lui, aș fi stat non-stop cu ea, asigurându-mă că niciun neme*nic nu o atinge. Am râs de propria prostie: neme*nicul care nu voia numai să o atingă eram eu și fratele ei mă amenințase cu moartea pentru cât de cuminte era Hinata. Nu aveam nicio idee cum de fusese așa de tupeistă prima oară când ne-am întâlnit, dar știam că atunci, la școală îi zărisem adevărata personalitate: era o inocentă până în măduva oaselor. Trebuia să stau departe de ea, deoarece nu voiam să o rănesc, dar era pur și simplu, prea greu. O voiam prea tare și știam că aveam s-o am. Aveam parte de un singur obstacol: dacă reușeam să o fac să se dezbrace, fratele ei m-ar fi putut distruge mult mai ușor decât credeam, deoarece puștoaica era minoră, iar eu eram major.
      - Haide, scumpo, te duc acasă.
      - N-naruto mă așteaptă deja în față, zise ea cu vocea încă tremurătoare.
      Am zâmbit pentru că situația era de o natură perfectă: tipul mă va vedea cu surioara lui, va lua foc, apoi va veni să mă omoare, iar de atunci începea lupta din care nu avea să se știe cine scăpa. În momentul în care l-am zărit pe blond, am înconjurat umerii Hinatei cu un braț, ceea ce l-a scos din sărite destul de mult. Însă, când fata a ridicat privirea, iar el i-a văzut ochii înlăcrimați, s-a dat jos din Maserati și m-a izbit cu spatele de poarta liceului. N-am ripostat pentru că de fapt, ea plânsese din vina mea, indirect, dar fusese totuși vina mea. Mi-a dat un croșeu de stânga, la fel ca mai devreme, când am auzit-o pe Hinata țipând:
      - Naruto, n-a fost vina lui! Eu l-am sărutat, apoi directoarea ne-a văzut și am început să plâng ca să mă ierte. Lasă-l, te rog.
      Blondul s-a dat mai în spate cu un pas, timp în care s-a gândit dacă să o creadă pe sora lui sau nu. Încrezător în spusele Hinatei m-a lăsat să trec pe lângă el și să mă urc pe motor, apoi a venit și mi-a șoptit încet la ureche:
      - Fii fără grijă, Sasuke. Voi veni să mă răzbun. Nimic nu e mai dulce ca răzbunarea, nu-i așa? spuse el cu voce amenințătoare.
      - Te înșeli, prietene. Dezvirginarea unei fete de șaisprezece ani în toaleta propriului său liceu: asta e cel mai dulce, i-am zâmbit eu, pornind în trombă fără să mai privesc înapoi.

Ohhhh, Doamneeee!! Esti absolut geniala, fato! Nu pot sa cred ca Sasuke a fost atat de ranit. Pe bune, toata lumea l-a batut in capitolul asta, mai avea putin si il love si Hinata:))
Dar tot imi place si incep sa regret ca n-am stat treaza sa il citesc aseara cand l-ai postat. La naiba! Sfarsitul e maxim, pur si simplu am citit de cateva ori ultima replica, stii ca sunt in stare, si nu ma saturam de ea:))
Imi place si personalitatea Sakurei, e foarte dinamica si pot spune cu usurinta ca, de fapt, ea va fi moartea domnului boxeor, Sasuke Uchiha. 
Pai, cam atat am avut de zis, sper sa poti sa scrii urmatorul capitol si sa il postezi la fel de "repede". Kiss.


P.S.: Mi se pare mie sau Naruto e chiar sexy aici?:-?