Iubesc ficul tau, il iubesc.
Abia astept sa aduci urmatorul capitol. Sper ca o sa fie cat mai repede.

Nu pot sa cred ca ai postat next-ul! Ce ma bucur!:))) Capitolul a fost superb, chiar superb!  Finalul a fost cel mai genial, ma bufnit rasul! Am observat ca Hinata incepe sa-si arate adevarata personalitate, cea timida. Se pare ca ea chiar il place, altfel nu i-ar fi luat apararea lui Sasuke. Sincer, incepe sa-mi placa de Sakura! Este dominatoare si a ajuns sa-l bata pe Sasuke, renumitul boxeor!=)))) Multumesc pentru mesaj si sper sa-l primesc si data viitoare! Kiss! :*

dau edit maine :o3

Am venit și cu edit-ul așa cum am spus. Pantera Roz?! Really? =)) Mie mi se spunea pantera neagră când eram mai mică pentru că eram ca o felină neastâmpărată și vicleană. Amuzantă poreclă și Sakura asta, e interesantă. Nu mă așteptam să-l doboare așa de ușor și Hinata, Naruto, moamă, au fost o mulțime de întâmplări. Tare periculos se crede și blondu ăsta și tare naivă mai e și bruneta, dar chiar nu mă așteptam să fie frați. Pe bune. Îmi place capitolul și sper să vi cât poți tu de repede și cu următorul ca să nu mă mai ții atâta în suspans. Anunță-mă ca de obicei, kiss :*

Heei.
Avand in vedere ca nu aveam cum sa ratez un capitol adus de tine, am trecut si pe aici ca sa citesc, caci tare mult ti-a mai luat sa scrii acest capitol. Ei bine, te iert, sa zicem, dar asta numai pentru ca am o stare de bine. Asadar, mi-a placut mult acest capitol, a fost plin de suspans si actiune si sfasirul a fost ca cireasa de pe tort, caci imi si imaginez ce fata a putut face Naruto la faza asta. Un singur lucru am de spus, mai bine zis de obiectat, si anume ca trebuie sa ai mai multa grija la limbaj. Inteleg ca personajele tale sunt conturate intr-un anumit fel, insa te rog sa ai grija la anumite expresii si cuvinte, nu tocmai potrivite in conformitate cu regulamentul. In rest, eu iti urez numai idei bune si sa ai parte de un inceput de an reusit, daca e posibil. Te pup. :*

Heiiii.  Abia acum trec si eu pe aici, sper ca nu am intarziat prea mult.
Imi place la nebunie ideea asta! E absolut geniala.
Iubesc atitudinea Sakurei, i se potriveste ca o manusa.
Sincera sa fiu, si pe mn m-ai surprins cu legatura de sange dintre Hinata si Naruto. :=):Alt lucru care imi place.
Tot ce pot sa iti mai spun este: Multa ispiratie si sper sa vi cu next.ul cat de curand, caci ai cam uitat de acest fic.
Sunt foarte curioasa sa vad cum se va mai descurca Sasuke cu (,) caracterul rozaliei. :;):si ce se va mai intampla in povestea amoroasa dintre cei doi bruneti. (Sasuke si Hinata)
Ja ne.
Hugs and kisses.
P.s. Sa nu uiti sa ma anunti cand postezi urmatorul capitol.

Nu stiu de ce nu am citit ficul asta pana acum, dar chiar imi place ideea, e originala :^^:Hinata ma uimeste, nu mi-o pot imagina decat ca pe o fata inocenta, dar acuum... Si mi-a placut ideea ca Hinata si Naruto sa fie frati, nu am mai intalnit-o pana acum     Astept sa vii cu next-ul, vreau sa citesc poveste pana la capat :(D):Spor la scris!

Frumos fic. Mi-a placut totul. Nici nu mai stiu ce sa mai zic, doar: vreau nextuuul!!
Anunta-ma, te rog :)

-.- Zici ca fic-ul asta e SasuHin:| Mi-a placut putin dar continua te rog ca sa vad si eu o parte cu SAKURA!:(
 " />

      Sasuke’s point of view
 
     Ne vedem la tine în câteva ore. Gândește-te care e ultima ta dorință, puștiule. Am o supriză pentru tine. Să fii gata.
     Am zâmbit când am citit mesajul pe care îl primisem cu câteva secunde înainte de a ajunge acasă după ce îi dădusem peste nas Mărețului și Importantului, Înălțimea Sa, Naruto Uzumaki. Am început să chicotesc la gândul că el chiar credea că îmi va face felul în seara asta pentru că îi oferisem câteva săruturi surioarei sale, Hinata. Poate săruturi nu era termenul potrivit, având în vedere că o frecasem de pereții liceului în fața directoarei acestuia. Rânjeam în momentul în care mă gândeam ce expresie facială ar fi avut vechiul meu prieten dacă i-aș fi scris ca răspuns: Frate, fetei chiar îi trebuia o mozoleală bună. Nu vezi ce sfântă e? Abia aștept să-i văd semnul acela draguț de pe fund. Din nou. Însă, mi-am schimbat părerea, deoarece voiam să-mi pierd timpul pe laptop, nu chinuindu-mă să omor un psihopat și am tastat rapid câteva fraze pline de sarcasmul nedisimulat care mă caracteriza:
 
     Uuu, voi avea musafiri. Mă tăvălesc de încântare. Merg să fac prăjiturele cu ciocolată, să-mi ascut maceta, să dezgrop securea războiului, știi tu, chestii pe care ar trebui să le facă o gazdă înainte de a lăsa foștii prieteni trădători să-i pătrundă în casă. Abia aștept, frate. Să-ți lași costumul fițos acasă, am de gând să joc murdar...
     Știam că mă purtam copilăros, însă chiar voiam să-l enervez pe nenorocit și SMS-urile păreau să constituie un mijloc binevenit. Am aruncat telefonul pe canapea, nepăsându-mi dacă Naruto avea de gând să-mi mai tasteze câteva cuvinte pline de ură sau doar își punea mănușile negre din cașmir, pregătindu-se de lupta cu mine. Fraierul n-ar fi putut niciodată să nu încerce să facă o bună impresie, apărând îmbrăcat adecvat ocaziei. Stilul era pentru Naruto ce era boxul pentru mine: o necesitate. Am rânjit ca răspunsul unui gând apărut din senin: Oare când tipul dur pe care îl știam devenise așa un filfizon? Am intrat în dormitor,aruncându-mi jacheta și tricoul într-un mod neglijent pe scaunul de la biroul mare din mahon. M-am dat câțiva pași înapoi, făcându-mi avânt și m-am aruncat cu toată viteza în patul matrimonial cu așternuturi de culoare albă, determinându-l să se cutremure sub greutatea mea. Toată tevatura a provocat o agitație serioasă, astfel încât a determinat un anumit animăluț să intre în camera mea și să mă privească dezaprobator, credeam eu.
     - Haide, iubito, vino la mine, am zis eu, bătând ușor locul de lângă mine ca ea să înțeleagă că îi dau voie să urce în pat. Mi-a fost așa de dor de tine, i-am zâmbit, lungind ultima silabă a cuvântului de la urmă. Pe unde ai umblat toată ziua?
     Fluffy și-a făcut avânt, exact ca mine și a sărit pe abdomenul meu, zgâriindu-mă ușor. Am rânjit și i-am mângaiat blana pufoasă de un negru strălucitor, gândindu-mă cât mă calma să stau pur și simplu cu pisica mea într-o după amiază însorită de Octombrie. Am renunțat la dorința de a-mi deschide laptop-ul, preferând, în schimb, să petrec timp cu Fluffy și cu pisoiașul pe care îl purta în pântece. Abia așteptam să nască. Mă simțeam cu adevărat ca un tată, deși cu siguranță pisoiul nu era al meu, mi-am spus eu, izbucnind în râs. O priveam alintându-se ușor pe lângă brațul meu în încercarea de a-mi atrage atenția și îi admiram ochii mari și verzi care parcă spuneau tot ce nici milioane de cuvinte n-ar fi putut transmite. Era simbolul fericirii mele, motivul pentru care încă mai eram sănătos psihic, astfel că atunci când mă simțeam singur, trist, ea de fiecare dată venea și mă lăsa să o îmbrățișez până îmi trecea totul. Era bătrână, trecuseră vreo opt ani de când o găsisem pe stradă puțin după incidentul cu Naruto și realizasem că și ea arăta la fel de jalnic ca mine: murdară de noroi, pe alocuri de sânge, speriată și tânără. După ce mă privise câteva secunde venise la mine și mă privise cu privirea ei grăitoare. M-am aplecat, cu ochii în lacrimi, am luat-o de pe jos și am strâns-o la piept, iar a mieunat alarmată, parcă zicând: „Mă strângi prea tare, idiotule.”. Imediat ce mi-am slăbit strânsoarea, a început să toarcă mulțumită și să-mi mângâie obrazul cu blana ei întunecată ca noaptea și murdară, dar nu-mi păsa, era noua mea prietenă.
     - Tu n-o să-mi vinzi secretele pe câțiva biștari, nu-i așa, iubito? I-am zis atunci, foarte fericit că am găsit-o.
     Fără niciun avertisment, am alunecat în mrejele somnului, îmbrățișat de iubire ce o emana pisica mea. O bubuitură m-a trezit, speriindu-mă și determinându-mă să sar din pat direct lângă ușă, încercând să văd ce se întâmplase. Am ieșit din dormitor și ceea ce am văzut m-a șocat atât de tare încât n-am putut să mai scot vreun cuvânt. Priveam la ușa casei mele sau ce mai rămăsese din ea, încercuit de fum și de mirosul benzinei. Din gaura unde fusese ușa acoperit de asemenea, de fum, a intrat Naruto, urmat apoi de surioara lui mai mică, Hinata. Fata de șaisprezece ani a alergat spre mine, făcând volanele rochiței sale albe să fluture, și mi s-a aruncat în brațe. Am strâns-o la piept, cu inima încă bătând nebunește și ochii larg deschiși.
     - Îmi pare rău, Sasuke, mi-a zis. Am încercat să-l opresc, îți jur.
     I-am privit ochii înlăcrimați și am clătinat din cap, transmițându-i că nu era vina ei și că nu eram supărat pe ea. După cum prezisesem, Naruto apăruse purtând o bandană neagră ce se asorta cu restul îmbrăcămintei sale de golan și mănușile care îi acopereau mâinile parțial. Rânjea ca un nenorocit cu mâinile în buzunare și fumul plutind împrejurul lui. Atunci Hinata mi-a atins fața, atrăgându-mi atenția de la nenorocitul de frate al ei și mi-a spus cu glasul tremurător:
     - Sasuke, am vrut atât de mult să evit asta. Din această cauză m-am opus atenției pe care mi-ai arătat-o. Eu te iubesc, mi-a mărturisit ea cu obrajii înroșindu-i-se. Îmi pare rău, nu mai pot să mai fac asta, a spui apoi, râzând atât de tare încât a căzut în fund pe parchetul din sufrageria mea.
      „Ce dracu` se întâmplă?” m-am întrebat pe atunci. Răspunsul nu a întârziat să apară, dar nu era acela pe care mi-l dorisem. Ca un ecou l-am auzit pe Naruto râzând de mama focului, iar atunci am simțit durerea trădării și suferința sfâșiindu-mi sufletul.
     - Se întâmplă că surioara mea mai mică te-a distrus într-un mod în care eu n-aș fi putut s-o fac, Uchiha. În plus, chiar ea a pregătit cocktailul Molotov care ți-a făcut o gaură în casă.
     Am privit-o din nou, încercând să o recunosc pe cea mai inocentă fată pe care o cunoscusem, dar am găsit decât un singur lucru care să-mi amintească de cea care credeam că e Hinata Uzumaki: rochia ei pe care a dezbrăcat-o batjocoritor, arătându-mi body-ul din piele neagră pe care îl purta și care se potrivea de minune cu ghetele cu ținte. Și-a ciufulit părul, apoi l-a prins într-o coadă de cal, lăsând câteva șuvite să-i încadreze fața în formă de inimă.
     - Pot să merg la baie, dragule? Ieșim în „Freedom” după ce terminăm cu tine. Gracias! s-a răsfățat ea, trimițându-mi o bezea în aer.
     Mi-am întors privirea spre Naruto care se așezase relaxat pe canapeaua mare din piele negre ce reprezenta punctul de atracție al sufrageriei mele împreună cu plasma ce trona pe biroul lăcuit din mahon. Mi-a zâmbit, uitându-se în jur mai bine, trecându-și un deget peste masa din sticlă de lângă canapea, vizibil fericit. Dacă Naruto Uzumaki putea fi dependent de ceva, slăbiciunea lui era reprezentată de textura lucrurilor. Iubea să-și treacă mâinile peste toate obiectele aparent obișnuite, mai mult decât adora să le cumpere,  peste pielea catifelată a tipelor, mai mult decât îi plăcea să se culce cu ele. Întotdeauna considerasem că acest lucru facea din el un ciudat fără cale de întoarcere. În același timp, iubea să sculpteze, să picteze, să cânte la pian, chestii surprinzătoare dacă te gândeai la atitudinea lui de dur. Fără nicio îndoială, Naruto iubea viața. Însă, aparent, mai mult decât propria viață, iubea s-o distrugă pe a mea.
     - De ce mă urăști atât de tare? l-am întrebat, mijindu-mi ochii.
     - Pentru că n-am altceva mai bun de făcut. Mă plictisesc. Tu mă distrezi, mi-a răspuns, zâmbindu-mi ca un dement ce era.
     - Dar s-o folosești pe sora ta mai mică împotriva mea? Nu ți se pare că e puțin cam josnic chiar și pentru tine? i-am spus pe un ton acid, dezvăluind cât de îndurerat eram.
     - Sasuke, te rog... Chiar credeai că aveam să permit cuiva să o ia drept slăbiciunea mea pe Hinata? În niciun caz. În jurul meu am nevoie de oameni puternici, de încredere, nu de păsărici sentimentale. Hinata e mâna mea dreaptă.
     - Și e și foarte sexy, a adăugat aceasta, pășind în cameră cu un rânjet întins pe toată fața.
      Își pusese un fel de fustă din dantelă peste body-ul negru din piele, niște brățări cu ținte, aplicase tuș negru ochilor săi mari și aparent, nevinovați și ruj roșu buzelor pline. Era într-adevăr, de nerecunoscut, dar și foarte hot, în același timp. Eram atât de zdrucinat încât nu puteam crede că acea fetiță mă fraierise atât de rău.
     - Apropo, tipule, drăguță pisică. Cum o cheamă?
     - Micuțul leu, am zis fără să stau pe gânduri, conștient că vor râde de mine dacă le spun adevăratul nume al pisicii. De ce?
     - Ai un micuț leu făcut pachet, mi-a spus ea, aplecându-se și apoi aruncându-mi niște chestii roși, moi și lipicioase în mână.
     Am clipit de mai multe ori, neînțelegând ce erau acelea și ce voia nemernica să-mi spună cu asta. Apoi am realizat că acelea erau organele lui Fluffy și le-am dat drumul rapid, rămânând cu mâinile pline de sângele celei mai bune prietene ale mele. Am icnit șocat, trăgându-mă înapoi în fața monstruozității de care erau capabili cei doi care începuseră să râdă, imitându-mă.
     - Mi-ai omorât pisica, am zis, nevenindu-mi să cred.
     - Victimă colaterală. Privește partea bună a lucrurilor: din blana ei pot să-mi fac o minunată geantă!
     Fără niciun avertisment, m-am repezit spre Naruto, însă în ultimul moment, i-am dat o palmă peste față Hinatei atât de tare că a căzut în fund, șocată, ascunzându-se după fratele ei. Nu mai lovisem niciodată o fată până atunci, dar nu am regretat nicio clipă. Își bătuse joc de mine fără pic de scrupule, eu mă gândeam la ea, în timp ce ei râdeau pe la spatele meu și toastau pentru distrugerea mea. L-am luat prin surprindere pe Naruto, așa cum intenționasem și totuși, observasem cât de nervos era când își vedea sora pe jos, cu fața murdară de sângele unui animal și buza tremurându-i puternic.
     - Cum îndrăznești să mă lovești, javră? În locul tău, nu m-aș pune cu o fată care știe să facă un Molotov chiar și în somn sau care are destul sânge-rece încât să-ți taie capul fără să-i tremure mâna!
     Era rândul meu să râd atât de tare încât tot corpul să-mi tresalte. „Păpușica asta chiar avea impresia că mă mai poate răni? Nu mai las garda jos. Niciodată.” Naruto s-a aplecat să-și ajute sora să se ridice, iar eu i-am înconjurat într-un mod batjocoritor.
     - Uitați-vă la voi. Frații Uzumaki încercând să mă distrugă și eșuând lamentabil. Nici nu mă mir. Dacă Naruto n-a fost în stare să mă distrugă de prima dată, nici tu nu vei fi, toanto. Acum afară din casa mea sau vă fac eu să ieșiți.
     - Să închidem ușa în urma noastră sau o lăsăm deschisă? m-a întrebat Hinata, rânjind, apoi luându-l de gât pe fratele ei.
     I-am privit cu scârbă în timp ce dispăreau prin gaura ce fusese odată ușa casei mele. Aproape imediat am auzit motorul unei mașini turat la maxim și roțile scrâșnind supuse unei puteri așa de mare. Mi-am pus mâinile în cap, trăgându-mă de părul brunet aranjat în țepi și am început să înjur de mama focului. Gâfâiam puternic pradă durerii insuportabile care îmi săgetase pieptul încă de când o văzusem pe micuța mea protejată transformându-se într-o cur*ă de prima mână. Mă simțisem trădat, e adevărat, dar nu doar orgoliul meu ce fusese jupuit de viu mă facea să sufăr. Ținusem la fata aceea, dracu s-o ia! Totuși, nu plângeam pentru ea, ci pentru Fluffy, cea mai blândă și frumoasă pisică din lume. Aveam s-o răzbun, mi-am jurat atunci. Și nu mi-am încălcat promisiunea. Am înțeles că ei voiau să mă facă să sufăr prin apropierea pe care o simțeam față de Hinata, dar să-mi omoare pisica? Cine putea fi atât de crud încât să omoare un animăluț așa de superb ca ea? Mai ales că era și însărcinată. Nu conta că nu voiseră să o ucidă intenționat pentru că eram convins că moartea sa era un beneficiu neașteptat pentru ei. M-am așezat în fund, rezemându-mă de biblioteca pe care o aveam în sufrageria cu pricina, iar în urma contactului făcut o carte mi-a aterizat fix în cap, făcându-mă să înjur din nou. Mi-am ținut ochii strâns închiși, încercând să-mi controlez respirația și lacrimile care îmi șiroiau pe obraji. Mi-am cuprins genunchii cu brațele și m-am legănat ușor, refuzând să mă uit la grămada de organe și blană care fusese pisica mea. Nu puteam să trec peste toate răutățile celor din jur fără ea. Mă simțeam de parcă nenorociții Uzumaki îmi smulseseră inima cu un clește.
     Din exterior eram un dur, dar pe dinăuntru simțeam prea mult, prea adânc, dar mă pricepeam să-mi ascund bine sentimentele. Eram impasibil de fiecare dată când mi se întâmpla ceva rău, uneori chiar strecuram și câteva zâmbete ce-mi încântau buzele, dar nu și ochii. După toată agitația, am auzit un mic zgomot ce m-a făcut să-mi ridic capul instantaneu, privind confuz spre bucătărie, locul de unde se auzise. M-am ridicat ușor, sprijinindu-mă cu mâna de șemineul gigantic pe care insistasem să-l am deși aveam centrală și am pășit tremurător până spre locul cu pricina. Cu cât mă apropiam mai mult cu atât se auzea mai tare, determinându-mă să o iau la fugă, iar imediat ce am ajuns, am încercat să mă orientez, privind disperat dintr-o parte în alta, însă fără succes. Am încercat să mă calmez, dar tot ce am reușit a fost să mă agit și mai tare.
     - Nu se poate, e doar în imaginația mea. Doamne, înnebunesc... mi-am zis, acoperindu-mi urechile.
     Însă, acel ”miaaaaaau” încă se auzea și mă scotea din minți. Brusc, am realizat că sunetul vine din dulăpiorul de sub chiuvetă și am deschis ușa aproape smulgând-o din balamale. Imediat am văzut trei pisoiași care mierloiau de mama focului, alunecând prin farfuria murdară de tocana în care stăteau. Am amuțit și mi-am pus mâna la gură ca un tâmpit. „Dar cum? Când se întâmplase?” Apoi mi-am dat seama: Fluffy dăduse naștere celor trei pisoi în timp ce eu dormeam, iar când Naruto a venit, probabil ea își revenise îndeajuns de mult încât să se plimbe prin casă, dar nu suficient. Nu a fugit pentru că nu putea: era prea obosită. Mi-am concentrat atenția asupra urmașilor pisicii mele și am zâmbit mândru: erau atât de frumoși, chiar dacă nici nu puteau deschide ochii încă. Un pisoi era negru și semăna leit cu mama lui, altul era negru cu câteva pete albe, iar ultimul era alb în totalitate, făcându-mă să cred că probabil semăna cu tatăl lui. Am râs când mi-am amintit că Fluffy născuse în farfuria murdară de tocana pe care o adora atât de mult. În fiecare săptămână făceam acea tocană cu carne și legume special pentru că știam că îi plac. Simțea mereu mirosul de când începeam să gătesc și aștepta în bucătărie, ținându-mi companie până când era gata. Îi puneam o porție mare în farfuria sa, iar ea venea și se răsfăța pe lângă piciorul meu și apoi când o luam în brațe, mă lingea pe față exact ca un câine, mulțumindu-mi. Am mângaiat cei trei pisoi, iar ei s-au speriat ușor, îndepărtându-se de mine.
     - Ușor, dragilor, sunt tatăl vostru. Bine, tatăl vostru vitreg, dar cine mai ține cont? le-am zâmbit eu. Voi avea grijă de voi, chiar dacă mami nu mai e.
     Mi-au auzit vocea și s-au calmat, iar eu l-am sunat pentru prima data în viață pe Boss, sperând să nu fie prea ocupat acasă cu plozii lui și să-mi răspundă.
     - Christian Sage, a rostit el puternic în receptor.
     - Hei, Boss, sunt eu. Am nevoie de Tom, am spus, referindu-mă la asistentul său personal. Vreau să-mi facă rost imediat de un fel de biberon pentru niște pisoi născuți acum câteva ore și de lapte potrivit pentru ei.
     - Ajunge într-o jumătate de oră, mi-a transmis el, abia abținându-se să nu izbucnească în râs.
     I-am mulțumit și am mers în dormitor, scoțându-mi din dulap haina de blană pe care mama o considerase potrivită pentru un tip de douăzeci și doi de ani, am așezat-o pe pat, creând un culcus maxim de pufos în care pisoilor să nu le fie frig și apoi am așezat lângă pat în jur de vreo șaisprezece perne pentru ca micuții să nu se lovească de podeaua tare dacă într-un moment de neatenție aceștia cădeau din pat. Am mutat pisoiașii în noul lor culcuș, apoi m-am dus să-i deschid ușa lui Tom, la figurat, desigur, pentru că acesta a pășit în interiorul casei uitându-se ușor stânjenit la mine.
     - Mi-ai adus ce ți-am cerut?
     - Sigur, domnule.
     - Bun. Poți să-i hrănești tu în seara asta, te rog? Și să stai vreo oră cu ei?
     - Sigur, domnule.
Era singura replică pe care o folosea. Mă gândeam că o găsea foarte spirituală și amuzantă, din moment ce era unica pe care eu o auzisem vreodată din gura lui. Ori asta, ori era un cyborg.
     - Mulțumesc, Tom. Mă întorc repede.
     - Să aveți grijă de dumneavoastră, domnule, mi-a zis el puțin îngrijorat la vederea sclipirilor ucigașe din ochii mei.
     Uuu, surpriză. Știa și alte expresii. Mă simțeam onorat că le folosea pe mine.
     - Voi avea grijă de alții, dar mulțumesc, Tom.
     Mi-am luat câteva haine din dormitor, am mers la baie și am constatat șocat că încă eram plin de sânge pe față. M-am spălat, apoi mi-am pus hainele și am plecat rapid cu Lamborghini-ul meu spre clubul Freedom.
     Ajuns acolo, m-am amestecat prin mulțime, încercând să-i localizez pe cei pe care îi căutam. Prima oară l-am văzut pe Naruto, foarte prins într-o discuție cu o tipă foarte tare și am zâmbit când acesta i-a făcut semn fetei spre mijlocul clubului, unde am zărit-o pe Hinata încercând să treacă printre oameni ca să ajungă la baie,bănuisem eu. M-am îndreptat rapid spre marginea mulțimii și am început să merg în aceeași direcție ca ea. Am ajuns înaintea ei, am intrat în baia femeilor și am așteptat într-una din cabinele de acolo. La aproape jumătate de minut, a intrat și ea, apoi și-a scos rujul din poșeta cu ținte, și-a dat cu el, pocnindu-și buzele când a terminat. Și-a aranjat părul, iar când a aruncat o ultimă privire în oglindă, am ieșit din cabină, am prins-o de umeri și am lipit-o de chiuvetă. S-a speriat, încercând să țipe, însă i-am acoperit gura cu mâna și i-am întors capul privind-o în ochii de un albastru inocent. Stăteam în spatele ei, aproape de ea, iar inimile ne băteau nebunește: ei de frică, mie de plăcerea momentului. Mi-am scos cuțitul pe care mi-l prinsesem de cureaua pantalonilor, am strâns-o tare în brațe, respingându-i încercările de a scăpa, apoi i-am șoptit la ureche:
     - Ah, Hinata, cât de mult îmi place să te văd așa slabă și neajutorată, mai ales acum când știu că tu, de fapt, ești o dură. Nu uita unde îți este locul, păpușă. Naruto nu e aici ca să te apere.
     Am râs, apoi m-am lipit și mai tare de ea, enervându-mă ușor când am văzut-o roșind în momentul în care a simțit cât de tare mă înfierbântasem de când fundul ei îmi presa șlițul. Ignorând faptul că voiam să o dezbrac și să o sărut pe fiecare centimetru din corp, apoi să mă afund ușor în ea, făcând-o să țipe, mi-am înfipt cuțitul între coastele ei, fiind foarte sigur că nu i-am atins niciun organ vital, am rânjit la ea, privind în oglindă consternarea și durerea de pe chipul ei. Am întors-o cu fața la mine, mi-am trecut mâinile peste gâtul ei, le-am coborât pe sâni, i-am înconjurat talia, i-am mângâiat fundul, apoi i-am rupt body-ul pe care îl purta în timp ce ea aluneca în inconștiență. Am rânjit când am văzut rana din care curgea sânge și lenjeria neagră din datelă pe care fata o  purta, apoi i-am scos rujul sângeriu din poșetă și i-am scris pe trup: „Tu ai început războiul, frate, dar fii sigur că eu o să-l termin!”. I-am sărutat fruntea tinerei lady, apoi am lăsat-o pe jos, sângerând și am plecat din club, așteptând cu nerăbdare răzbunarea lui Naruto.

Vai de capul meu. (D)
Serios, e sambata seara, eu incerc sa fac o afurisita de tema la geografie si tu ma innebunesti de-a dreptul cu personajele tale. Tot ce pot spune acum e ca vreau ca idioata aia mica sa moara in chinuri, alaturi de idiotul ei frate. Cum sa omori o pisica? Cum? Ah, cred ca i-as tine in lanturi si i-as tortura cateva ore bune ca sa imi mai treaca micul acces de furie. Dar sa ii lasam pe cei doi idioti sa sufere si sa ne intoarcem la ficul tau. Mi-a placut mult capitolul, mai ales felul in care personalitatea lui Sasuke, desi avand caracteristici contrastante, pare atat de echilibrata. Tare ma intreb cum o sa se apropie de Sakura, avand in vedere ca Hinata i-a cam clatinat increderea in persoane nu foarte cunoscute. Perspectiva Sakurei zici? Abia astept. Asadar, imi inchei pledoaria prin a-ti multumi pentru anunt si a iti ura succes cu scoala, tezele, testele si ce mai ai tu pe-acolo. Spor la scris si multe idei frumoase. Te pup. :*

Mersii de anunt.   Ma bucur tare mult ca ai adus dupa ceva vreme nextul, a fost super! Mi-a placut extrem de tare ultima parte. Nu ma asteptam ca Hinata sa fie asa, chiar n-as fi crezut. Mi-a parut extrem de tare pentru pisicuta. Mi-a placut tare mult felul in care ai scris capitolul si cum ai conturat personajele, este genial. Este un capitol lung si minunat, pentru care iti multumesc deoarece l-am savurat cu placere.  Naruto chiar e bou nesimtit, iar Hinata este doar o cur*a sperioasa, de e vai de ea fara fratesu'. Oricum, faza cu ea si Sasuke din baie a fost geniala, mi-a placut tare mult. Sa vi repede cu nextul si sa ma anunti cand il postezi. Te  si multa inspiratie.

Wow, ce capitol genial, m-ai lasat cu gura cascata! Nu ma asteptam ca Hinata sa nu fie dulce si inocenta, asa cum o stiam, am avut un soc s-o vad rea si batjocoritoare! Daca Sasuke i-a tras doar o palma, eu ii trag cinci gloante in cap! Cat de nenorocita poate sa fie ca sa poata ucide o biata pisicuta?! Sper ca cei doi idioti frati sa fie ucisi in chinuri si dusi in Iad! Ma bucur ca urmatorul capitol va fi povestit din perspectiva Sakurei. Multumesc pentru mesaj si sper sa-l primesc si data viitoare! Kiss! :*

Hei, prietena mea incredibil de geniala, ce mai faci?
Pai, ce pot sa spun:-? Regret foarte mult ca am asteptat sa iti citesc next-ul, ma gandesc cat de tampita am fost pana acum! Deciiii... tu esti absolut minunata, desteapta, geniala si cu o inspiratie de da pe dinafara! Cum naiba sa ii omoare pisica? Trebuie sa recunosc, asta m-a secat=)) Pe tot parcursul capitolului mi l-am imaginat pe Sasuke asa bun, cu abdomen extraordinar de apetisant, ahhhhh!! =)) Scuza-mi lipsa de incoerenta, se mai intampla cand ai fantezii din astea:)) Te rooooggg, adu next-ul repede! o vrem pe Sakura!! Hai, hai! Si cu asta am incheiat.
Te iubesc.