Aha...prima.  Pai,Buna un fic foarte bun ,si un capitol la fel de lung.
Te rog sa ma anunti la next  .

 
            Imaginea mamei îmi bântuie şi acum gândurile. Corpul ei străpuns de lama cuţitului de bucătarie. Cine e acel monstru care a putut face asta? Pot fi chiar eu. În acea seară eram beată, nu îmi mai aduc aminte nimic, dar in momentul în care am vazut-o intinsa pe jos, toata beţia mi-a trecut.
Îmi e ruşine sa mă mai întorc acasă. Vecinii mă acuză, ei cred ca eu am ucis-o, dar ştiu că asta nu e adevarat. Da, recunosc, am fost baută, poate mult peste măsura, dar niciodată nu aş fi fost in stare să fac un asemenea lucru unei persoane, mai ales ei. Mă creşte de cand a murit tatăl meu, a avut grije de mine ca de ochii din cap, iar eu nu am stiut sa apreciez ceea ce am avut. Am reuşit să pierd o mamă si în acelaşi timp o prietenă.
            Trupul femeii care mi-a dar viaţa zace intr-o cutie de lemn, împodobită cu tot felul de flori artificiale. Acum cinci minute am condus-o pe ultimul ei drum. Lacrimile nu încetau sa îmi curgă pe faţa. Majoritatea spuneau că joc teatru, dar ei nu ştiu ce se află în acest moment în sufletul meu. Sufăr şi mă doare foarte tare. Poate daca eram acasă in acea seară, nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat. Dacă aş putea da timpul înapoi... dar timpul trece şi nu se mai întoarce. Până să deschizi încă o dată ochii, realizezi că totul în jurul tău este schimbat. Timpul nu ştie să se uite înapoi la durerea şi suferinţa pe care le-o provoacă oamenilor. Timpul e un monstru, care nu poate fi stăpânit.
Că tot vorbesc de timp, a zburat aşa de repede, iar eu abea acum realizez că sunt singura care  mai stă in cimitir. Toţi au plecat, am ramas doar eu si… mama.
            -Nici nu ştiu de unde să incep. Doamne, e aşa de greu… vreau să îţi spun că îmi pare rău pentru tot ce ţi-am făcut. Abea acum realizez cât de importantă eşti pentru mine. Te vreau înapoi, vreau sa mâncăm din nou popcorn în timp ce ne uitam la un film prostesc cu animale. E doar vina mea că ai murit, poate dacă aş fi stat acasă şi nu m-aş fi gandit numai la bani… ar fi fost altfel.- Lacrimile încep să curga, plâng ca un copil mic, dar nu îmi pasă, nu plâng pentru un străin, plâng pentru mama mea. Trebuie sa continui, să îi spun tot ce am pe suflet şi sa sper ca ma va ierta, pentru tot ce am facut.- Îmi pare rău că nu l-am ascultat pe tata, atunci când imi spunea să învăţ. Te rog iartamă pentru toate greşelile pe care le-am făcut şi pentru toate greselile ce urmează să le mai fac.
Cad in ghenunchi, sperând ca voi primi iertarea cuvenită, lacrimile curgandu-mi din ce in ce mai mult pe chip. Vreau iertare din partea ei. Mă simt din ce în ce mai vinovată pentru tot ce s-a întâmplat. De fapt… e doar vina mea.
 
            O adiere rece de toamna imi provoaca fiori pe şirea spinării. Mă ridic încet de pe pământul umed şi dau să plec, dar…
            -Sakura.
Nu mă interesează cine mă striga, vreau doar sa ajung acasă, dar se pare că acea persoană devine din ce in ce mai insistentă.
            -Sakura, stai!
Tot nu întorc privirea, îmi continui drumul, dar persoana care ma striga mai devreme, reuşeşte să mă ajungă din urmă şi se opreşte in faţa mea. M-am oprit exact la un posibil inpact cu muşchii bărbatului. Când ridic privirea spre chipul acelei persoane, fruntea mi se increţeşt. Chiar de el nu aveam chef in acest moment. Sasori.
            -Hei, Saku, am auzit vestea şi vreau să spun că îmi pare rău. Condoleanţe.
            -Mulţumesc.- Spun asta şi incerc sa plec, dar el se pozitioneaza din nou in faţa mea.- Dacă nu te superi, aş vrea să ajung acasă înainte să inceapă ploaia.
Privirea lui se indreaptă automat spre cer, deschide gura în semn ca vrea să spună ceva, dar o lasă aşa cum este. Se dă din calea mea şi îmi permite să plec. Mă distanţez din nou de el, apoi îi aud vocea groasa spunându-mi:
            -Dacă vrei te duc eu cu maşina, ştiu deja unde stai.
Mi-a picat fisa atunci când a spus că ştie unde stau, dar cum e posibil? Mda… o singură persoană ar fi putut face asta, iar acea persoană e mai mult ca sigur Jonny. Nu stiu ce îşi imagineaza maimuţoiul ăla, dar v-a trebui să merg cu el, deoarece plaoaia dă să înceapa si nu am nici umbrelă.
 
            Drumul pana acasă e scurt, durează doar douazeci de minute, cu maşina. Ploaia a început deja. Picaturile mici se lovesc puternic de parbrizul maşinii lui Sasori. Sunetul ploii este aşa de liniştitor. Pleopalele mi se inchid. Ce mi-aş dori sa dorm, dar nu pot. Trebuie sa ajung acasă şi să scap cât mai rapid de el. Nu ştiu ce doreşte, dar nu e de bine.
 
            Sasori iese din maşină si imi deschide portiera. Îmi întinde mâna stânga pentru a ma ajuta să ies din maşină, în timp ce în mâna dreapta ţine o umbrela neagră. Roşcatul mă conduce pană la uşă. Mă priveşte din ce în ce mai insistent.
            -Cred că ar trebui să pleci. Se întunecă.
 Încerc sa bat apropouri cu speranţa ca v-a pleca dar nu merge. Stă tot acolo, nemişcat, cu privirea aţintită asupra mea. Ochii săi negri îmi analizează faţa. Capul lui se mişcă în semn negativ.
            -Nu plec până nu discut ceva cu tine. E important, aşa că mai bine am intra la căldură, pentru că am multe să îţi spun.
Figura lui s-a transformat în una serioasă. Chiar daca l-am văzut doar o singura data, atunci nu era aşa. Privirea lui era dulce si blândă. Nu m-aş fi gândit că poate fi şi serios. Am un sentiment rău în legatură cu asta, dar cred că ar trebui să îl accept, deşi nu îi cunosc intenţile.
 
            Nu a trecut mult timp de când am intrat amândoi în casa. Niciunul din noi nu a mai scos nici un cuvânt de minute bune. Trebuie sa scap cât mai rapid de el. Vreau sa fiu singură, să meditez asupra tuturor faptelor întâmplate. Să gasesc o explicaţie cât se poate de logică. Nu pot admite nici acum ce s-a întâmplat. Vreau să aflu cine a facut-o. Vreau sa vad acea persoană cum suferă, la fel cum a făcut şi mama. Vreau ca eu să fiu cea care îi distruge viaţa, indiferent de cine e. V-a plati cu preţil vieţii. Dorinţa mea în momentul de faţa, e acea de răzbunare. Razbunare… un cuvânt atat de simplu,dar care descrie multe: ură, regrete şi dispreţ faţa de o persoană. Urăsc o persoană, dar nici măcar nu ştiu cum arată. Vreau să o vad cum suferă, cum imploră milă din partea mea, dar în acel moment, inima îmi va fi acoperita de gheaţa şi ură. Indiferent de persoană, nu contează că îmi e prieten sau dişman, v-a plăti cu preţul vieţii, îti jur asta, mamă.
            -Uite, ştiu că poate e puţin cam ciudat faptul că ne-am întâlnit la cimitir, dar a trebuit să te urmăresc. E foarte urgent, e ceva ce nu şti, dar trebuie să afli cât mai rapid.- Ochii mi se maresc, iar Sasori continuă fraza, imediat ce îmi observă uimirea din ochi.- După propunerea mea indecentă de acum câteva zile, tu ai mers într-un separeu si ai început să bei. Eu nu am vrut să plec, asa că mi-am facut de lucru prin club. Cănd Hinata a terminat “treaba”, cu Jonny, a început să te caute. I-am spus unde eşti, iar ea te-a găsit acolo, în acel separeu, dormeai, iar lânga tine erau doua sticle de bautură goale. Nu ştiu cum ai rezistat unei asemenea cantităti de alcool, dar încă erai conştientă. Am ajutat-o pe Hinata să te ducă acasă, apoi fiecare a plecat la el acasă. In faţa locuinţei tale, am putut observa ceva ciudat în acea seară. Era o maşină neagră, cu geamuri fumuri. La început m-am gandit că poate acea maşină apartine unei persoane din vecini, dar după ce ştirea a fost dată la televizor, mi-am dat sema că acea maşină are legatură cu moartea mamei tale. Nu te oblig să mă crezi, dar eu consider că este un amanunt foarte important. Toţi cred ca tu eşti cea care a înfaptui crima, doar ca procurorii nu au destule dovezi pentru a te acuza de ucidere. Acum întelegi ce era aşa de urgent?
            Dau din cap afirmativ. Totul are acum o legatură. Trebuie neapărat sa vorbesc cu Hinata, poate ea ştie mai multe, poate a văzut si ea acea maşina. Dacă aş putea afla cumva numărul de înamtreiculare al maşinii, atunci… cel sau cea care a facut-o, v-a plăti pentru asta. Adrenalina îmi creşte în corp, odata cu ea şi nerabdarea de a dezlega acest mister. Vreau să aflu cât mai repede acea informaţie, dar trebuie să o fac pe cont propriu, fară ajutorul nimanui. Nu trebuie să implic pe nimeni. Persoana care a ucis-o pe mama a avut un anume motiv. Nu era un hoţ, nici un obiect de valoare nu a lipsit de la locul său, atunci… nu înţeleg, ceva lipseşte. Ce motiv ar fi avut cineva să o ucidă pe mama? Ea nu a făcut nici un rău nimănui. Din potrivă, ea a vrut totdeauna binele tuturor. Nimic nu se leagă şi urăsc când se întâmplă asta. Vreau să aflu adevarul. Vreau să ştiu. Dorinţa mea de cunoaştere aduce tot mai  mulete întrebări care nu au răspus.
            -Mai bine ai vorbi cu Hinata despre asta, cred că şi ea a vazut acea maşină. Probabil te v-a putea ajuta. Eu mi-am terminat treaba aici, mai bine aş pleca.
            -Nu…-Nu îmi vine să cred că spun asta- mai rămâi, afară plouă si e frig, dacă vrei îti pergătesc o cafea.
            -Saku, draga mea, poate că acum încerci să pari amabila, dar să şti că mi-am dat seama de la început că nu prea tolerezi prezenţa mea în locuinţa ta. Eşti ca o carte deschisă, char dacă nu te cunosc, am eruşit să te citesc foarte bine. Înca de când ti-am iesit în cale, in cimitir, te-a deranjat prezenţa mea. Cred că er fi mai bine daca aş pleca.
-Sasori … Stai, vorbesc foarte serios. Rămâi si te rog, nu mă face să mă răzgândesc. Recunosc, la început nu ti-am agreat prezenţa, pentru că, am crezt ca eşti acelaşi de la club. Adică un nesimţit. Îmi pare rău, recunosc, în acea seară, poate am greşit şi eu atunci când am dat de înţeles că vreau să mă culc cu tine, dar nu ştiu ce m-a apucat.
            Sasori dă din cap aprobator, semn că m-a iertat, apoi se aşează la masă. În timp ce pregatesc două cafele, el mă întreabă diverse lucruri, insistând asupra familiei mele.
            -Mama, a fost singura persoană pe care o pot numi cu adevarat “familie”. Tatăl meu a murit cu mult timp în urmă, mama intrând intr-o uşoară depresie. O lungă perioad de timp, am fost nevoită să o duc la un fel de “grădiniţă”, dacă îi pot spune aşa.
            -Şi ce se întampla acolo cu ea?
            -Nişte medici se ocupau de mai multe persoane cu aceeaşi problemă ca a mamei. Îi învăţau că moartea nu e singura soluţie pentru rezolvarea problemelor. Doctorii mi-au spus, înainte cu vreo două zile de crimă, că situaţia mamei se îmbunătăţeşte, iar acele ore vor deveni inutile. Acest lucru exclude varianta unei sinucideri. Tu ce crezi?
            -Nu ştiu ce să cred. Dacă mama ta nu s-a sinucis, atunci singura explicaţie ar fi aceea că o persoamă ar fi putut fi un hoţ, care să vrea ceva de la voi.
            -Am exclus varianta asta din start. Nimic din casă nu e mişcat. Fiecare lucru e la locul lui, exact aşa cum ar trebi să fie.
Cafelelel sunt gata, torn lichidul de culoare maro în câte o ceaşcă, după care mă aşez la masă. Sasori mă priveşte foarte uimit, dar de ce?
            -De ce te uiţi aşa la mine? S-a întâmplat ceva?
            -Nu, totul e în regulă, doar că… nu ştiu. Atunci, în sera aia, cănd te-am îtalnit prima oară, nu aş fi crezut că o persoană aşa de frumoasă ca tine ar putea gandi atat de mult şi într-un mod atat de raţional.
Am impresia sau tocmai mi-a  făcut un compliment. Mă bucur că măcar o persoană îmi apreciază talentul de judecată, dacă îi pot spune aşa. Nimeni nu mi-a mai facut aceasta remarcă până acum. De când a murit mama, adică de partu zile, am început să analizez mai bine lucrurile care se petrec în jurul meu. Sunt mult mai atentă la detalii, care pot părea nesimnificative unor persoane, dar de fapt sunt foarte importante.
            -Poti să îmi mai pui puţin zahăr? Prefer cafeaua mai dulce.
Dau din cap in semn ca da, apoi deschid dulapul din bucătărie în care se afla zaharul şi celelalte condimente. Iau cutia de zahar, dar nu o apuc prea bine. Cutia îmi scapa din mană, iar la impactul cu podeaua, capacul se deschide, zaharul împrăştiindu-se peste tot. Am rămas izolata intre masă, bufet si zaharul de pe podea. Îl rog pe Sasori să aducă matura de dupa uşa de la bucătărie, apoi mă apuc să strâng cristalele de zahar de pe jos. Dupa ce termin de măturat, incep să caut capacul de la cutia de zahăr. Ma uit peste tot, sub masă, pe sub scaune, iar în cele din urmă, sub bufetul, care de afla paralel cu masa. Scot capacul de sub bufet, dar în acelaşi timp reuşesc să gasesc sub bufet, un carneţel mic, patat cu puţin de sânge.
Sasori se aproprie din ce în ce mai mult de mine. Vroia să vadă şi el de ce am împietrit aşa. Singurul motiv fiind carneţelul care se afla acum în mâna mea. Pe acest carneţel sunt scrise, ultimele cuvinte ale mamei mele. O ultima dorinţa adresata unei singure peroane, aceea find eu. “Găseştel pe Sasuke K”. Patru cuvinte simple, care nu descri aproape nimic. Cine este acest Sasuke K? Poate fi criminalul, sau o simplă persoană care ma poate ajuta în identificarea criminalului. Nu mai înţeleg nimic, deşi aş vrea să înţeleg mai multe. Sunt confuză.
            -Cine este acest Sasuke K?
            -Habr nu am, deşi aş vrea să ştiu, numele nu îmi indică nimic familiar. Îmi doresc să înţeleg si eu ceva din povestea asta, dar nu reuşesc să înţeleg absolut nimic. Ce logică are. Cine ar fi vrut să o ucidă pe mama şi de ce? Ea nu are nici un fel de duşman, nimeni nu o urăşte, toţi îi vor binele. Cine e animalul care a fost în stare să facă aşa ceva unei persoane ca ea?
Ultimele vorbe gândite m-au durut asemenea  unor ace care îti străpung pielela pe rând. Totul din jurul meu mi se pare dureros. Simt nevoia de a cunoaşte necunoscutul, dar acest necunoscut nu poate fi înţeles de o persoană ca mine. El trebuie desluşit, iar eu nu pot face asta. Durerea devine din ce în ce mai năucitoare. În interioarul meu se da o lupta confuza. Aş vrea să ţip, să ma descarc cumva, dar singura soluţie, este plânsul. Lacrimile mă ard pe obrajii mei rumeni. Genunchii îmi cedeaza si cad. Impactul cu podeaua nu a fost asa de dur pe cat ma asteptam, dar a durut. Acea durere nu se compara cu cea sufleteasca. In comparatie… ea nu exista. Sasori tresare dar nu reuseste sa ma prindă, îaninte de a cădea. Bărbatul se aşează pe podea, iar mainile lui încep să îmi mâigâie protector spatele. Incerca sa ma liniştească, dar nu prea reuşeşte. Lacrimile curg din ce în ce mai mult. Durerea devine din ce în ce mai sfâşietoare. Doare… vreau să se termine odată, nu mai suport. Lupta care se dă in interiorul meu devine din ce in ce mai seriasă. Dorinţa de cunoastere se amestecă cu confuzia.
            -Gata, totul v-a fi bine, vom reusi sa desluşim acest mister si v-om face dreptate.
Cuvintele lui nu ajuta cu nimic, desi aş vrea ca acele cuvinte sa fie adevarate. Vreau ca totul sa fie bine si sa fac lumina in acest caz. Vreau ca totul sa se termine si sa gasesc motivul pentru care acea persoană a facut asta. Vreau sa striu… De ce?
De ce a facut asta?
           -De ce?
 
Acesata a fost al doilea capitol. Am încercat să scriu cu diacritice şi cred că mi-a ieşit destul de bine. L-am aduc foarte târziu, dar am avut o mare problema cu PC-ul. Atât pentru azi.

Dady terminat

Bye Bye

P.S.: Next-ul la un comentariu :*