Umbrele trecutului

~Umbrele trecutului~

Capitolul unu- Reintoarcerea

Durerea si suferinta fusesera lasate in urma. Umbrele trecutului nu mai puteau sa o bantuie. Nu le mai dadea voie. Fusese speriata foarte mult timp. Crezuse ca intoarcerea ii va provoca durere, amintiri insangerate si ca nu va suporta. Dar devenise puternica, devenise extrem de puternica. Acum putea face fata oricarei amintiri, oricat de sangeroasa ar fi ea. Si cu toate astea, inca ii erau vi in minte imaginile masacrului de acum unsprezece ani. Era mica, mult prea mica pentru a fi martora la asa ceva, insa poate asa fusese scris. Poate destinul facuse ca parintii ei sa fie ucisi doar pentru a deveni ea mai puternica. Nu voia razbunare. Nu voia sa-si pateze mainile cu sangele lor. Credea in Pedeapsa Divina. Atunci fiecare va fi raspunzator de faptele lui si va fi pedepsit asa cum merita. Nu ii ura. Se impacase cu gandul ca asa a fost sa fie, insa nu putea uita. Nu. Amintirile o chinuiau un fiecare noapte. In fiecare cosmar ii apareau parintii sai privind-o. Atat de ingroziti. Inspaimantati mai mult pentru ce ar fi putut pati ea decat pentru soarta lor. Fusesera niste oameni minunati. Familia perfecta. Nu si-ar fi putut dori ceva mai bun. Fusese inconjurata de foarte multa dragoste. Ei o invatasera ce inseamna compasiunea, grija pentru cei dragi. Chiar daca i-a pierdut de la o varsta frageda, inca nu i-a putut uita. Nici pe ei, nici sfaturile ce le primea. Fusese o perioada minunata a vietii ei care, din nefericire, se sfarsise mult prea repede. Nedrept de repede.

Dar acesta era trecutul ei. Era timpul sa il lase in urma si sa traiasca in prezent pentru ca, de fapt si de drept, doar asta conta, prezentul si nimic mai mult. Trebuia sa scape de cosmarurile ce nu ii dadeau pace. Fusese si mai rau, da, fusese ingrozitor la inceput. Se gandise chiar sa se sinucida, insa spiritul de autoconservare si invataturile primite de la parintii sai au determinat-o sa mearga mai departe.
Imediat dupa moartea lor fugise din sat. Nu ar fi putut suporta sa mai ramana nici macar putin. Credea ca daca va pleca, amintirile vor fi lasate in urma. Nu fusese asa pentru ca se tinusera scai de ea si da, o facusera mai puternica. O facusera sa priveasca viata cu alti ochi. Cu niste ochi mai maturi, insa totusi inocenti. Ei bine, e mult prea nedrept ca un copil de patru ani sa treaca prin ceea ce a trecut ea. Insa asta era lumea ninja...

"Lupta pentru a supravietui pentru ca daca nu... vei fi devorat."

Asta invatase de la mentorul ei, de la salvatorul, de la ingerul ei pazitor. Ii va fi mereu recunoscatoare pentru tot ce facuse pentru ea. Pentru ca o ingrijise precum un frate mai mare si o invatase tot ce stia. O facuse mai puternica, geniala chiar. Nu stia cum i-ar putea multumi pentru tot ce a facut pentru ea. Pentru tot ajutorul primit. Era convinsa, si-ar fi dat si viata pentru el pentru ca el, el facuse atat de multe pentru ea. O salvase atunci cand avea cea mai mare nevoie de cineva. O prinsese chiar atunci cand era gata sa cada in prapastia singuratatii si a intunericului.

Pentru asta trebuia sa-i multumeasca lui, lui Itachi Uchiha.

Insa la asta se putea gandi si mai tarziu. Acum trebuia sa-si concentreze atentia pe ceea ce trebuia sa faca.
Se oprise in fata portilor ce despartea "Padurea Mortii" de Konoha. Satul de care s-a temut atat de mult, dar unde trebuia sa se intoarca. Avea nevoie. Doar asa ranile vor reusi sa se cicatrizeze complet. Acest sat era medicamentul perfect.

"Infrunta-ti temerile pentru ca acestea sa poata disparea"

Da, asta trebuia sa faca. Se pregatise pentru asta. Avea sa reuseasca. Trebuia sa-i demonstreze ca poate face fata fantomelor trecutului. Si putea! Stia ca era pregatita, insa nu-si putea stapani tremurul ce-i strabatuse corpul.
Inchide pentru cateva clipe ochii dupa care, printr-un semn al mainilor in urma ei ramane doar un norisor de fum si frunze, acum fiind in fata usii ce o despartea de biroul Hokageului.
Bate in usa de cateva ori, iar cand primeste acordul, paseste hotarata in camera foarte spatioasa si se apropie la cativa metri de biroul conducatoarei satului.

-Buna ziua, Doamna Tsunade! Sunt Sakura. Haruno Sakura si m-am intors!

[center]

Umbrele trecutului Quotes-on-rain-Let-the-rain-fall-down-and-wake-my-dreams

Sad things happen. They do. But we don't need to live sad forever.

heii
asa,decii... Ador ideea ta. M-a captivat si abia astept sa vad ce se va intampla in continuare
...sper sa ma anunti cand pui nextul.. Te pup

Umbrele trecutului 1796617_609789002403064_826076139_n

I think I'll miss you forever, like the stars miss the sun in the morning skies.

Iubire de o vara
Astre rătăcitoare

.

Sublim capitolul :">
Îmi pare rău de Saku, dar cnd am auzit că a fost crescută de Itachi fața mea gen: Mama'mia <3
Un singur sfat am, nu mai folosi perfectul simplu, mai degrabă perfectul conpus sau imperfectul :*
Adu next repedeee și anunță-mă ;)

Hey !

Am trecut si eu pe la ficul tau si.... chiar mi-a placut ce am citit .

Capitolul a fost frumos , chiar m-ai captivat complet .

Sunt curioasa sa vad cum vei contura ideia si ce reactie vor avea Sasuke si Sakura cand se vor intanli , dar asta pot vedea doar in capitolul urmator , deci hai cu next-ul repejor ( iar daca ma poti anunta si pe mine , te rog sa nu eziti ) .

Pana data viitoare te-am pupacit dulce ! kiss

Umbrele trecutului Ss501-song-sing-music-video

Agent blue terminat ...

Salutare! Va multumesc pentru comentarii si ma bucur ca va place, dar, daca nu cer prea mult as vrea o parere mai detaliata cu privire la ficul meu. Multumesc! Iar acum... iata continuarea.

Capitolul doi- Un nou inceput

Nu se schimbasera prea multe de la plecarea ei, sau poate nu-si mai amintea. Casa in care locuise timp de patru ani era neschimbata, asta din perspectiva unui privitor obiectiv. Din perspectiva Sakurei, insa, era foarte diferita. Era asa pustie. Inainte, acea cladire emana caldura, iubire, sprijin. Era ca un camin adevarat, insa acum... totul se schimbase, iar asta ii rupea inima fetei. Credea ca dupa atata timp intensitatea sentimentelor si a amintirilor se mai diminuase, insa nu era deloc asa. Mi de ganduri ii strabateau mintea facand-o sa scoata un oftat indurerat.
Isi pune mana tremuranda pe clanta usii de la intrare si o deschide incet, scartaitul acesteia facand-o sa se infioare.
Paseste in holul micut, pe podeaua careia era un strat subtire de praf si inspira aerul innecacios sperand ca mai ramasese o urma din parfumul parintilor sai care o intampina mereu atunci cand intra in casa. Dar asta fusese demult... Nici nu stia de ce mai spera, dar voia ca totul sa fie un vis. Acum, ca dadea ochii cu trecutul, ar vrea ca totul sa fie doar un cosmar din care sa se trezeasca, iar parintii sa fie langa ea.
Da, isi facea rau singura, era constienta de asta, asa ca se dezmeticise continuand sa inspecteze camerele. Toata mobila era acoperita de cearseafuri albe, protejandu-le de praf. Arata ca o casa parasita, dar nu pentru mult timp, pentru ca Sakura se si apucase de treaba. Stersese praful, maturase, spalase, luase cearseafurile pe care le aruncase la gunoi, iar acum casa arata cu totul diferit.
Privind-o in ansamblu, un zambet usor melancolic ii apare pe chip in timp ce se indrepta spre camera ei. Odata intrata acolo, o nuantele linistitoare ale peretilor si mobilierului o intampina facand-o sa se simta mai bine. Peretii de un roz pal se asortau foarte bine cu mobilierul din lemn de cires si cu covorul crem cu mici modele negre si roz. Patul de o persoana, asezat langa geam parea atat de primitor, incat tanara nu a putut rezista tentatiei si s-a trantit in el. Se parea ca era foarte obosita, caci nu durase mult si adormise.

Soarele rasarise de putin timp pe cerul ce capata incet-incet o nuanta de albastru deschis, aducand cu el o noua zi. Locuitorii Konohai incepeau sa se trezeasca dupa o noapte scurta in care nu se odihnisera indeajuns. Nu acelasi lucru se putea spune despre tanara fata ce privea pe geamul camerei sale cum o alta zi isi facea aparitia. Avea un zambet mic, dar totusi fericit pe chip, ceea ce demonstra ca avusese un somn bun si ca noul aer ii facea bine pentru ca asa se si simtea; neasteptat de odihnita si implinita. Eraceva nou pentru ea, un nou inceput pentru ca era hotarata asa cum nu mai fusese pana atunci. Dorea sa lase totul in urma si sa inceapa sa-si traiasca viata pentru ca era timpul sa faca asta. Ei bine, voia sa lase aproape totul in urma, pentru ca la o singura persoana nu putea renunta nici in ruptul capului. La cel ce o salvase si cel de care ii era extrem de dor. De ce plecase? De ce se despartisera? Trebuia sa faca asta. Nu avea de ales, in caz contrar l-ar fi pus in pericol si ea nu putea permite una ca asta. Il iubea prea mult pentru a-l pune in pericol atata timp cat stia ca sta in puterea ei sa-l salveze. Cei din Akatsuki incepusera sa intre la banuieli. Nu isi puteau explica nenumaratele plecari ale lui Itachi si mai ales fara Kisame, pentru ca el facea asta pentru ea, pentru a o putea vedea, iar ea aprecia asta foarte mult si nu era atat de egoista incat sa-i puna misiunea in pericol. Stia cat conta asta pentru el. Doamne... nu isi putea da seama unde era loc pentru atata bunatate, iubire si, cel mai important, devotament. Pentru ca asa era Itachi. Un barbat minunat care, prin bunatatea lui reusise sa o schimbe si pe ea, sa o aduca pe drumul cel bun.

Un oftat de dor se face auzit, ochii sai verzi precum algele crude ale marilor adanci capatand o umbra de tristete, insa copila nu ii da voie sa o cuprinda si se indreapta vioaie spre baie pentru a face un dus rapid, deoarece adormise imbracata si avea nevoie de ceva pentru a o revigora, mai ales ca avea de gand sa-i faca o noua vizita femeii blonde ce avea titlul de Al Cincelea Hokage. Nu ii placeau tilturile astea pompoase asa ca ea se decisese sa-i spuna simplu "babuta". Si pe buna dreptate, era trecuta de cincizeci de ani, doar ca... avea cateva trucuri ascunse in maneca. Ah, cat avea sa o enerveze porecla si ii placea sa o faca pentru ca femeia parea impulsiva, insa avea si simtul umorului. Asta pentru binele fetei.
Cu asta in minte si cu zambetul pe buze, se imbraca in hainele sale obisnuite; un tricou, o fusta despicata in parti si prinsa cu cate o curelusa, o pereche de colanti si nelipsitele-i cizme decupate la degete, toate astea fiind in cele doua non-culori mult prea iubite de ea; si pleaca spre cladirea situata in centrul satului. Avea ceva de mers, insa tehnica aleasa de ea, saritul de pe o cladire pe alta, mai exact, facea drumul mai scurt si mai amuzant pe deasupra.

"Hmm... sunt neobisnuit de bine-dispusa azi, dar presupun ca asta e un lucru bun. Un nou inceput. Era si timpul."

Ajunsa in fata cladirii tinta, o priveste lung cateva clipe, dupa care inainteaza hotarata, insa nu face nici doi pasi caci este trantita la pamant brutal, de catre cineva mult prea grabit, se pare. Scoate un icnet scurt atunci cand fundul sau face contact cu pamantul tare. Isi ridica privirea, dand de o claie de par blond ce ii bloca toata panorama. Acesta se ridica fulgerator de pe ea si, atunci cand o priveste, ochii ii raman atintiti asupra ei cateva secunde indelungate dupa care isi pune mainile la ceafa zambind stanjenit. Sakura se aduna de pe jos bombanind morocanoasa dupa care se scutura in timp ce-l privea pe blond cu spranceana ridicata.

-Imi pare rau! Eram foarte grabit. spune continuand sa zambeasca avand gura pana la urechi. Apropo, eu sunt Naruto Uzumaki, iar intr-o zi am sa devin Hokage! dupa o pauza in care s-a uitat banuitor la ea a continuat, dar tu cine esti? Nu te-am mai vazut pana acum. Sunt destul de sigur.

Sakura il privea cu un suras micut pe fata. Ii placea baiatul. Era amuzant, plin de viata, insa in adancul ochiilor sai albastri precum cerul infinit se afla ascunsa o durere foarte mare. Il aprecia pentru faptul ca incerca sa treaca peste asta cu o atitudine pozitiva. Asta incerca si ea. Uneori ii iesea, alteori nu, dar nu se da batuta.

-Ah, da. Pai... eu m-am mutat de curand in Konoha. Sunt Sakura. Imi pare bine, Naruto. spune dupa care, fara a-l mai lasa sa zica ceva, intra in cladire lasandu-l pe baiat cu privirea uimita in locul in care ea statuse cu cateva secunde in urma.

In biroul blondei era liniste, aceasta statea asezata pe scaunul sau uitandu-se peste informatiile cu privire la nou-venita. Nu erau prea multe, iar dupa varsta de patru ani, nu mai scria nimic despre ea, de parca disparuse de pe suprafata Pamantului. Insa un detaliu i-a captat atentia facand-o sa-si mareasca ochii. Nu a avut timp sa proceseze prea bine informatia primita, deoarece o bataie in usa ii intrerupe gandurile. Raspunde rastit, insa dupa ce vede cine era, furia i se diminueaza instantaneu. Se ridica in capul oaselor si o analizeaza atent incercand sa gaseasca o asemanare care sa-i aminteasca de el, insa fara succes. Totusi, nu-l cunoscuse prea bine pentru a se putea pronunta.
Dupa cateva secunde de liniste, blonda se hotaraste sa sparga tacerea ce se asternuse intre cele doua.

-Sakura, dar tu esti... insa nu mai continua, deoarece, tanara, vazand ceea ce Tsunade tocmai aflase, o intrerupe nepoliticos.

-Da, doamna Tsunade... dar v-as ruga sa pastrati tacerea. Defapt, de asta am venit aici; pentru a va ruga sa nu spuneti nimic. Nu sunt prea mandra de asta oricum si as vrea sa-mi fac singura o reputatie in acest sat, nu cu ajutorul bunicului meu.

Dupa o analiza mai atenta asupra situatiei, femeia zambeste admirativ si se aseaza din nou la biroul sau.
Dupa ce primeste consimtamantul sau, rozalia vrea sa plece, insa este oprita de catre "babuta" ce ii da niste acte pe care trebuia sa le completeze pentru a se putea inscrie la Academie.

Ofteaza lenes. Nu ii placusera niciodata hartogariile si formalitatiile acelea plictisitoare, insa, fara tragere de inima, consimte si in mai putin de doua minute termina dupa care, spre fericirea ei pleaca, insa nu inainte de a-i fi amintit ca maine era Luni si trebuia sa se prezinte la scoala.

Ajunsa acasa se schimba in niste haine mai comode dupa care isi pregateste ceva de mancare si se duce in sufragerie cu o cana de ceai in mana asezandu-se pe fotoliul de langa fereastra privind afara.

Totul incepea sa se limpezeasca, iar lucrurile sa se aseze, revenind pe fagasul lor normal. Oftand emotionata, Sakura inchide ochii amintindu-si ca maine trebuia sa se duca la Academie. Nu mai fusese inconjurata de foarte mult timp de atatia oameni, insa spera sa-si faca prieteni. Nu mai voia sa fie singura.

Dar oare se va descurca?

[center]

Sad things happen. They do. But we don't need to live sad forever.

Heii ^^
*Prima:> *
Imi place mult:> Sakura si Itachi?:o3 Oare o sa fie si Sasuke pe acolo prin jur? Vreau sa vaad:>
Sa ma anunti cand pui continuarea, sii multumesc ca m-ai anuntat ^^ Te pup.:*

I think I'll miss you forever, like the stars miss the sun in the morning skies.

Iubire de o vara
Astre rătăcitoare

.

Hey !

In primul rand as vrea sa-ti multumesc pentru anunt !

Capitolul a fost dragut si sunt curioasa sa vad expresia Sakurei cand o sa-l vada pe Sasuke ( ea avand un alt caracter de cat cel din anime , asta face lucrurile si mai interesante ) sau cum se va descurca la academie , deci hai cu next-ul repejor ( sper ca ma vei anunta ) .

Pana data viitoare te-am pupacit dulce ! kiss

P.S eu nu pot spune mai multe , deoarece nu sunt critic , dar cand vei avea peste trei capitole vei putea cere una la :

Cereri critici la Fan ficurile voastre .

Agent blue terminat ...

FanFic Blocat la cererea autoarei.

cruelty is a gift humanity has given itself