Cand crima devine un hobby

Cand crima devine un hobby

Prolog

Cred ca sunt un fel de monstru. Un demon atot puternic care isi uraste din toata fiinta trairile si mai mult decat atat aspiratiile.
Imi doresc ca tot acest chin sa se termine. Sa stiu ce imi doresc, sa stiu de ce anume am nevoie. Aceste stari intermediare ma omoara pe mine, cea care eram odata. Din cauza crezarilor mele nefondate fac lucruri pe care in realitate nu as vrea sa le fac; nu le-as face niciodata.
Mintea imi joaca feste.
Ma urasc. Urasc ce am devenit. Fac rau din placere, dar cer bani pentru asta. Persoana aceea atat de egoista, atat de rece si falsa o va plati. Si cu asta va incepe noua era. Era aspiratiilor mele. E timpul sa fac ceea ce eu imi doresc, nu ceea ce vor alti. Si voi incepe prin a ma satisface. Imi voi hrani nevoia disperata de a ma razbuna in timp ce voi face si lucrul pe care il ador cel mai mult pe lumea asta – voi omori. Nu imi voi mai folosi harul pentru a obtine bani. De azi sunt libera!

Capitolu I

Intaia crima

~Flashback~

- Nu! Esti sigur ca vrei sa faci asta? tip eu cat ma tin plamani tremurand din toti rarunchi.
- Stai linistita, totul va fi bine! ma linisteste el apoi ma saruta usor pe frunte. Prost moment si-a ales sa fie bland. Victima, tintuita la podea, se zbate ca un peste pe uscat. Are ochii mari si plini de lacrimi. Stiu despre acest om ca are o familie fericita. Aparent este un om bun insa el si-a tradat nevasta. Din cate am inteles de atunci, de cand l-a prins in pat cu o asa numita prietena de familie, in ea s-a nascut o ura de nedescris. Ea ne-a angajat pe noi, sau mai bine zis pe iubitul meu, sa ii omoram sotul. Si in momentul de fata sunt fortata sa ajut

Incerc sa imi pastrez calmul cand stropi de sange incep sa sara din acest nenorocit, care incetul cu incetul isi pierde constiinta. Cu fiecare picatura rosiatica simt cum creste adrenalina. Imi doresc mai mult si mai mult. Imi dau seama ca asta vreau eu de fapt. Eu asta imi doresc, sa omor. Asta este harul meu.
Am pierdut atata timp gandindu-ma ca niciodata nu imi voi gasi talentul. M-am resemnat cu gandul ca voi duce o viata banala fara nimic in plus. Ca voi avea un servici ales aleatoriu, ma voi casatori si imi voi creste copiii. Dar nu! Planurile se schimba. De azi stiu ce vreau si nu mai astept o secunda. Insfac un ciocan de pe o masa si incep sa ii car individului lovituri crancene in toate coastele. Iau un cutit si il crestez pe tot corpul. Sunt sigura ca astea sunt genul de lucruri pe care acea femeie i le-ar fi facut idiotului ce geme de durere. Ajung cu cutitul in zona gatului dar ezit. Mi-as dori sa ii torn sare pe rani, dar nu am cum in momentul de fata. Ma gandesc cu ce i-a gresit acelei femei. Ei,bine, a inselat-o. Cobor usor, facad o taietura adanca pe burta barbatului. Acesta tresare cand ajung cu „instrumentul torturi” in zona intima. Ii tai hainele si il castrez fara mila. As pune capat acestei suferinte tulburatoare. Eu as faceo, dar acea femeie nu.
- Inchide-l aici! Urlu la Naruto care sta deoparte de ceva vreme si ma priveste socat.
- Ai inebunit?! Omoara-l, noi asta ar fi trebuit sa...
- Nu mai vrea sa aud o vorba! Il intrerup eu. Acest nenorocit si-a inselat sotia! Merita sa zaca aici singur, plin de rani. Va vedea ce inseamna iadul dinainte sa ajunga acolo. Inchide-l aici fara apa si mancare. Lasa-l sa moara in chinuri!
- Dar...
- Nici un dar! Lasa-l aici am spus!

Intr-o clipita Naruto se conformeaza. Strange toate lucrurile si le pune la loc dupa care ma indeamna sa ies afara din acel depozit subteran. Incuie bine si iese in graba prin tunelul intunecat. Afara e bezna. E trecut de trei noaptea si in acest parc abandonat abia de umbla lumea ziua, dapai noaptea. Nu stiu de ce e asa speriat. Crede ca se va afla, dar nu e posibil. Brusc nu imi este frica de nimic. Si stiu ca asa va fi daca nimeni nu imi baga in cap prosti. Pentru asta nimeni nu trebuie sa afle nici unul din planurile mele de viitor si in primul rand iubitul meu frustrat trebuie sa creada ca cea de mai devreme a fost o iesire. Fac ochii mari si incep sa tremur. Sunt si o acrita detul de buna. Adica mi-am petrecut ultimi zece ani din viata incercand sa imi gasesc talentul. Si am descoperit ca ma pricep la orice dar nimic nu ma pasioneaza. Acum toate prind un sens. El se opreste dezorientat. Se uita bland in ochii mei incarcati cu lacrimi false. Ma ia in brate si imi sopteste la ureche:
- E in regula; totul e bine! Nu va mai trebui sa faci asta. Iti promit. Linisteste-te!

Dar lucrurile nu stau deloc asa, dragul meu. Imi spun eu in sinea mea si un zambet sters mi se intipareste pe fata in timp ce un plan macabru imi inunda mintea bolnava.

~End flashback~

Edit ^^

Mi-a placut prologul, a fost dragut si la obiect:)).
Titlul chiar este interesant si vad ca nu glumesti cand spui ca aceste crime sunt un hobby. Wow, m-ai uimit. Din primul capitol a taiat pe cineva, avand o ura profunda pentru faptul ca si-a inselat nevasta daca am inteles eu bine. Si uu, il iubeste atat de mult pe Naruto, incat ucide pentru el? Hmm, deja si-a dat seama ca-i place sa ucida si ma intreb unde va ajunge cu aceasta dorinta si cum naiba se va intalni cu Sasuke.
Mi-a placut primul capitol, scrii bine si imi place sa citesc ceva scris de tine. Mersi ca m-ai anuntat.
Te pup si nu uita sa ma anunti de next:)

Hei ya!

Am ajuns si eu pe aici, si imi place mult primul capitol...

Desi nu inteleg o chestie...Naruto e iubitul acelei criminale, care cred eu e Sakura? think

Si la inceput...unde zicea ca incarca sa o linisteasca...apoi ea il tortureaza pe omul ala?! very sad

Dar sigur ma lamuresc eu pe parcurs...sunt aeriana de fel... $rainbow :\$

Vreau next-ul! Cand il pui sa ma anunti si pe mine te rog! puppy eyes

Te pwp dulce si spor la scris in continuare!!! kiss

Capitolul II

Aparente

Partea I

~ Diferenta dintre un criminal si un om este de cateva minute ~

Sunt la lucru. Vreau sa spun aparentul meu servici banal in acest hotel plictisitor. Totusi sa fi receptioner are si parti bune. De pilda, sti tot ce misca pe aici pentru ca majoritatea dramelor se intampla la receptie. Oamenilor le place sa dramatizeze. Cu cat mai dramatic cu atat mai bine si bineinteles ca este mai zguduitor sa iti speli rufele in public; mai dinamic. In fine. Si asa este plictisitor.
Pe de alta parte cealalta slujba e mai mult decat interesanta. Implica mult sange si strigate de ajutor. De cand l-am convins pe tati sa creem un sanctuar subteran destinat torturi, afacerea noastra s-a mobilizat peste noapte. Desigur ca a trebuit sa vanda droguri o vreme si i-a fost cam frica la inceput sa construiasca sanctuarul chiar sub casa noastra, dar a meritat. Acum nu mai e atat de speriat pe cat era inainte.
Toate aceste evenimente m-au facut sa ma simt mai bine. Am oricand victimele chair sub ochii mei, deci nimeni nu le va gasi. Si in orice caz e tot ceea ce imi doresc. Un propriu cimitir in care sa imi petrec timpul liber. Cu acel miros de sange proaspat amestecat cu mireasma putreda a cadavrelor mai vechi. Atat de macabru si reconfortant.

Uneori imi urasc egoismul. Adica, zeii mi-au dat un har sacru si eu il folosesc in scopuri materiale. Pentru asta nu sunt deloc mandra de mine. Pe de alta parte imi spal acest pacat prin a nu ma gandi deloc la mine cand fac asta. Nu ma gandesc la propria-mi placere – ce as vrea eu sa fac – ma gandesc la ce ar face persoana care ne-a angajat. Nu execut o crima fara sa aflu povestea celui care o cere. Daca motivul nu este intemeiat pur si simplu refuz sa imi efectuez sarcina. Abandonez sau ii zic din start sa gaseasca pe altcineva pentru asta.
Nu reactionez la amenintari. Ceea ce pentru unii este hrana, pentru altii este otrava ¹ . Nu am incetat sa cred asta din momentul in care tata mi-a spus asta. In seara aia am luat si decizia de a ma razbuna in locul oamenilor slabi. Din seara aceea spun asta inainte de fiecare crima. Ca cei ce mor sa stie ca daca nu se hraneau cu ura doar pentru propriul suflet cei de langa ei nu mai inghiteau atata otrava. Acele victime au devenit immune si inumane. Au ajuns sa urasca din tot sufletul si au recurs la gesture tulburatoare.

Cei slabi ajung sa se sinucida, cei mai putin slabi cer un ajutor pentru a omori persoana care le-a facut rau si cei puternici fac asta singuri.
Mai e si cazul in care trec mai departe. Poate aceea sunt oameni intradevar
puternici. Nu am de unde sa stiu. Eu nu as allege acesta cale, si nu neaparat pentru ca este calea mai crea, ci pentru ca ar fi cotra firi mele. Eu prefer sa omor. Nu pentru a ma razbuna. Pentru ca imi place. Sa zic, faptul ca as fi ranita ar fi doar un motiv.
Orele petrecute aici sunt un adevarat cosmar. Nici nu pot numara pe degete cate carti termin aici pe saptamana. Abia la sfarsitul programului cand scriu raportul zilei si mai completez hartogaraie pot sa zic ca devine mai putin anost. Imi fac treaba totusi si plec in graba spre casa. Am primit in jur de doisprezece mesaje de la Naruto, iar in ultimul imi zicea ca e deja la mine acasa. Trebuie sa ma grabesc.

Iau taxiul si rostesc in graba adresa mea. Privesc absenta peisajul mohorat de toamna si norii negri ce se aduna deasupra orasului intunecandul si facandul sa para infricosator. Pomi dezgoliti se leagana in bataia vantului. In scurt timp ploaia incepe si mirosul acela imbietor – curat – imi invaluie narile atunci cand deschid portiere masini. Ezit pentru o clipa, caci aproape ca uitasem ca trebuie sa ii platesc acestui individ ce ma privea oarecum speriat. Ii zambesc sters si il intreb cat ii datorez, acesta imi raspunde, ii dau bani si alerg spre intrarea in casa, caci ploaia se inteteste.
Tata nu e acasa. Stiu asta pentru ca daca ar fi el acasa ar fi trat prima draperie pe jumatate a treia un sfert sip e cea din mijloc ar fi lasat-o ridicata. E un fel de semnal al nostru. L-am stabilit dupa construirea sanctuarului. El spune ca asta il linisteste.
Pe de alta parte stiu ca cineva este in casa deoarece usa era descuiata cand am ajuns aici. Si nu poate fi nimeni altcineva decat Naruto. El mi-a trimis mesajul si de asemenea el este singura persoana pe care o cunosc sis tie sa descuie o usa fara a avea cheie.
Strabat livingul spre bucatarie. Nu este nimeni aici. Gandul ca mi-a descoperit micutul secret ma infioara. Oricum nu poate scapa cu viata de acolo decat daca il ajut eu sa iasa. Locul ala e construit special pentru a nu fi descoperit. In fine, se poate descoperi dar fara rost caci mori daca nu cunosti sistemul de securitate.

Nici nu vreau sa ma gandesc sa-l salvez. El a cautat-o singur. Pot totusi sa vorbesc cu el cu ajutorul microfoanelor implantate acolo jos. Va fi o sccena exact ca in filmele acelea haioase de groaza. Ma voi distra pe cinste mai ales ca il pot privi.
Daca la inceput eram speriata ca va afla si voi fi nevoita sa renunt la el – la noi – acum nu mai sunt. Daca el a vrut sa afle adevarul il va afla pana la capat. Nu imi este frica de nimeni. Ma indrept catre camera de control si pornesc aparatura. Il vad pe Naruto uitandu-se panicat in stanga si in dreapta. Se pare ca intra in labirintul intunericului. Fatala gresala. Pornesc microfoanele si ma prefac speriata:
- Naruto? spun eu cu o voce tremurata.
- Sakura? Sakura! Unde sunt?
- Nu stiu nu vad nimic pe ecran. Esti bine? Ce cauti acolo? Cum ai intrat?
- Nu am habar cum am intrat aici. Nu sunt asa sigura ca sunt bine. Aici miroase a sange. Si nu e sange de azi sau ieri pare destul de vechi. Ai ceva sa imi spui?
- Nu. De fapt asta e sanctuarul tatalui meu. M-a silit sa nu spun nimanui. Te rog sa ma crezi. Imi este frica, Naruto. Daca voi intra o sa mor. Numai tatal meu cunoaste locul ala. Imi pare rau. spun eu prefacandu-ma ca plang.
- Nu e nimic. Ma poti ajuta?
- Cred ca da. spun eu printer suspine. Deci, judecand dupa faptul ca doar ce a intrat in labirint, ar trebuii sa o ia in fata, la stanga, apoi dreapta, stanga, stanga, toate astea la o distanta de zece, douazeci, cinci, zece respective patru pasi pentru a iesi cu bine in camera organelor. Dar evident eu nu vreau asta. Asa ca:
- Fa zece pasi inainte, iao la dreapta, mai fa disprzece pasi apoi iao la stanga si vei iesi intr-o incapere cu ceva mai multa lumina. Acolo voi putea sa te ajut mai mult.

Naruto urmeaza instructiunile date de mine si iese intr-un hol slab luminat unde ii pot privi moartea. Holul capcanelor. Distractia incepe. Face un pas nesigur.
- Sakura?
Dar nu ii raspund si continua sa mearga. Evident prima capcana este declansata. Se impiedica de o sfoara ceea ce face ca o alta capcana sa fie declansata. De data asta nu este o simpla sfoara. Zece cutite in genul a celor folosite la circ tasnesc din perete,cinci dintr-o parte, cinci din cealalta. Naruto se lasa instinctiv in jos, insa patru cutite ii patrund prin piele – doua in umeri si celelalte doua in glezne. Acesta icneste, dar nu isi pierde cumpatul. Isi scoate cutitele din maini apoi le scoate si pe cele din glezne. Se pare ca acele cutite ce i-au patruns in glezne au reusit sa il imobilizeze intr-un fel sau altul. Merge, acum in patru labe,de data asta mai prudent. Trece pe langa butonul care ar fi declansat un fum intens care i-ar fi asigurat moartea, insa il observa si sta putin pe ganduri. In acest timp tata isi face aparitia si vazand monitoarele pornite se cutremura si reactioneaza instinctiv:
- Ce se intampla aici? vocea lui bubuitoare rasuna impunator atat aici in camera cat si in holul capcanelor. Naruto isi incrunta privirea.
Ma apropri de tata facand cat mai putin zgomot cu putinta si ii soptesc in asa fel incat abia eu ma pot auzi:
- Trage!
Si in mai putin de cinci secunde un glont deterioreaza peretele din stanga tatalui meu. Nu pierd vremea. Ma apropi rapid dar silentios de microfoane astfel incat soptesc sacadat:
- Apasa-l.
Apoi imi las corpul greu astfel incat sa cad si sa lovesc podeaua. Acum el crede ca sunt moarta.

Privesc cu atentie monitorul. Nu sta deloc pe ganduri si apasa butonul. Fumul incepe sa inunde incaperea si Naruto se agita debusolat. Senzori se activeaza si arme incep sa traga din toate directiile.
E clar, l-au ciuruit!

¹Titus Lucreţius Carus

Subiect: Re: Cand crima devine un hobby Sam 03 Aug 2013, 16:14

Fanfic blocat la cererea autoarei.