Fic-ul mai e postat pe un singur forum. Si personajele sunt ale mele, pot profita de ele :)




”     –Cara-te! N-am chef sa te vad, am spus furioasa privind parul ondulat a lui Zach cum ii vine putin in ochi.
     –Elizabeth Carter! am auzit vocea mamei folosindu-mi numele complet. Cred ca o enervasem, pentru ca ea mereu imi spune Liz.
     –Nu vrei macar sa aflii de ce sunt aici? m-a intrebat Zach pe tonul lui obisnuit de  stiu-ceva-ce-tu-nu-stii si isi dadu cu o miscare a mainii parul castaniu din ochi.
     Am apucat o perna si am aruncat-o in locul in care se aflase capul lui cu numai o secunda in urma. Ma enerva cateodata. El numea asta sarm, eu ii spuneam prostie. As putea chiar sa-mi urasc viata daca n-ar exista Andy, sora mea. Trioul scolii, copii adoptati, cu toti de aceeasi varsta. Desi Zach isi folosea in continuare numele, Crewe. Andy si cu mine fusesem de acord cu numele de Carter, dar nu si el. Asta era unul din motivele pentru care ii purtam pica, ca nu voia sa accepte ca face parte dintr-o noua familie, desi intelegeam particica din el care nu voia sa-si uite adevarata familie. Dar in acelasi timp, Zach e si cel mai de treaba tip pe care l-am cunoscut. Poate rezista la o sesiune de cumparaturi completa, si reactioneaza acceptabil cand ii fur ciocolata din ghiozdan. Desigur, de asta o si pune intotdeauna acolo sau in al doilea sertar al biroului. Are propriul fel de a-si arata iubirea.
     M-am ridicat din pat si am pus in graba pe mine uniforma, un sarafan negru si camasa alba si m-am privit in oglinda. Eram frumoasa, parul lung, castaniu, ochii caprui, dar... ochii mei pareau tristi. Nu straluceau si nu aveau un licar de speranta. Am clipit si mi-am alungat gandul din minte. Am apucat o pereche de balerini negri, simpli si am dat sa ma incalt cu ei.
     –Doar n-ai de gand sa iei astia, am auzit-o pe Bonnie comentand. Fantoma asta poate fi pe langa o prietena foarte buna, enervanta. Am ignorat-o si m-am incaltat. Ea mereu face comentarii despre felul in care imi asortez hainele, cat de dreapta stau la masa si cat de frumos e nu stiu care baiat din nu stiu care trupa, sunt pe dinafara cu subiectul. Desi o ador pe Bonnie, pentru ca poate fi si foarte amuzanta si inca crede ca extraterestrii ne vor invada daca nu-mi mananc toate legumele, pentru ca ii pot spune orice secret iar ea nu ma judeca niciodata. E un geniu care imi poate spune radacina patrata a oricarui numar in cateva secunde si poate spune ce bijuterii sa-mi pun fara sa se uite in cutiuta de pe noptiera. Ma poate injura in sase limbi diferite daca uit s-o salut de noapte buna, daca o enervez sau daca aduc ”din greseala” vorba despre iubitul ei.
     –Liz, misca-te! l-am putut auzit chicotind pe Zach. O sa intarziem daca stai si de data asta sa cauti fantomele de sub pat!
     Dar nu l-am bagat in seama. M-am dus si am aprins radioul, dandu-l incet, sa nu se plictiseasca Bonnie asa de tare cat timp sunt eu plecata. Ii place muzica pop, deci am lasat pe postul pe care mi-l india ea. Mi-am luat rucsacul pe un umar si am coborat vijelios scarile, aproape daramandu-mi fratele daca nu s-ar fi dat la o parte in ultima clipa. Daca dimineata asta ar fi fost una obisnuita, l-as fi luat la rost ca o lasa pe Andy sa conduca, dar nu-mi luasem micul de jun si nu puteam da de prietenele mele la telefon. M-am urcat fara comentarii in masina pe care o imparteam toti trei, pe locul din fata. Andy ma trata cu tacere de cand i-am spus fostului ei prieten ca-l inseala cu verisorul lui. Nu-mi mai adresase un cuvant de ore intregi, de ieri dimineata, mai precis. Era o tortura! Dar Zach ma provocase, era vina lui. Daca nu o faceam, avea sa-i spuna el baiatului de care-mi place ca-l plac! Asta ar fi fost crima.
     Cand am intrat pe poarta scolii, mi-am dat seama ca ceva s-a schimbat. Era ceva nou in aer. Andy deja se indepartase de noi, se duce catre un grup de fete aproape de intrare. Mi-am privit fratele pentru cateva secunde si mi-am dat seama de ceea ce face, cerceta curtea. Teoretic vorbind, ce ar mai fi putut fi mai ciudat decat faptul ca asta nu e o scoala obisnuita?
     Merg la o scoala de supernaturali. La scoala noastra, lucrurile ciudate dau bine. Desigur, ne putem orienta spre ce meserie dorim. Daca nu sunt ei insisi supernaturali, atunci oamenii ne vor considera un mit – ca masinariile de calatorit in timp sau costumele de invizibilitate- si vor trece nepasatori pe langa scoala noastra. Sincer, e cel mai bun lucru care s-a intamplat scolii, lumea de aici face parte din inalta societate, deci nimeni nu da importanta limuzinelor care aduc copii la scoala si ii duc acasa, ei cred ca e o scoala de fite, si noi ii lasam sa creada asta.
     Nu l-am mai lasat pe Zach sa zaboveasca si l-am apucat de mana, tarandu-l in scoala. Daca voiam un coleg de banca acceptabil pentru semestrul asta, el era una dintre variante. Nu s-a impotrivit, dar nu s-a putut abtine sa taca, ceea ce ma facu sa-mi dau ochii peste cap.
     –Deci tipul asta, Chuckie, iti pla...
     –Chuck. Si n-o sa raspund la asta decat daca imi spui ceva de Rose, i-am taiat-o eu enervandu-ma cand il aseamana pe Chuck cu papusa aia hidoasa care-mi da fiori.
     –Mdaa... am terminat.
     Cateodata il cred asa un papa-lapte! Nu vrea sa vorbeasca despre Rose cu nimeni, marea lui dragoste. Ar trebui sa fie si el mai sociabil cateodata, intotdeauna ma chinui sa scot ceva de la el. Am vrut sa-l mai intreb ceva, dar mi-a intins ghiozdanul si m-a lasat singura pe hol, cu toti ciudatii privindu-ma. N-am putut decat sa-l privesc cum se duce spre clasa celor de-a zecea, la Rose. Mi-am pus rucsacul lui pe celalalt umar si am intrat in clasa. Am analizat fetele cunoscute, Andy si Chuck.  El e cret, ador sa ma joc cu parul lui si ma dau in vant dupa ochii sai verzui-albastrii.
     Chuck imi facu semn sa stau langa el, dar m-am dus cu o banca mai in spate si am aruncat rucsacurile iar pe mine m-am lasat sa cad pe unul dintre scaune. Cand clopotelul anunta inceputul orei, Zach intra rapid si se aseza pe locul liber de langa mine cu un zambet tamb pe fata. N-aveam de gand sa intreb de ce e asa fericit dintr-odata. Pe usa isi facu aparitina o doamna inalta si slaba la cateva clipe dupa el. Puteam sa jur ca sunt mai grasa.
     -Ma numesc Abby Hale, si sunt noua profesoara de geografie.
     ”Da, asteapta numai sa aflii cum a sfarsit cealalta profa de Tarile Lumii” nu m-am putut abtine sa ma gandesc in timp ce ea isi scria numele pe tabla. Imi venea sa-i spun ca geografia se invata la scolile normale, aici studiem Tarile Lumii.
     -Care e capitala Bruneiului? intreba ea si cateva maini tasnira in aer. I-am putut vedea uimirea din ochi.
     - Bandar Seri Begawan, a raspuns Zach pe un ton de parca tocmai il intrebase daca stie sa joace football sau daca ii place berea. Ne testase, si trecuseram. Intrebarile continuara, creta scartaii de cateva ori pe tabla in timp ce ea scria ceva despre lectie. Incercam sa fiu cat se poate de atenta, dar mintea mea zbura in alta parte de fiecare data. Aveam  o profesoara noua, o profesoara pe care cateva voci o numira in soapta ” puicuta sexy”, probabil pentru ca arata iesita de pe coperta revistei Vogue. Stomacul mi-a chiorait si l-am auzit pe Zach facand ”Ssss!” de parca l-as fi putut opri. Cu coada ochiului am vazut cativa baieti sorbindu-i fiecare cuvant, si pot jura ca unul dintre ei saliva.
     Mi-am strans lucrurile si am tasnit din banca exact in momentul in care s-a sunat. Am parcurs in fuga coridoarele scolii si am intrat impleticindu-ma in cantina. Am cautat-o cu privirea pe Andy si am vazut-o cateva mese mai incolo. Era asa preocupata sa le spuna fetelor despre noua profesoara, ca nici macar nu ma vazu cand m-am asezat langa ea. I-am dat un cot in mana dreapta iar ea tresari si duse mana la locul acum rosu. Am vrut sa-i spun ceva, ea a vrut probabil sa ma blesteme, dar prietena mea isi facu aparitia cu o tava pe care avea doua prajituri iar mie mi-era foame. M-am dus catre Rallu si am apucat una dintre farfurioare.
     -Chuck? a intrebat ea analizandu-ma, dar eu am clatinat din cap si am scapat o injuratura. Tocmai isi facura aparitia Zach cu Rose de mana si se indreptau spre noi. Am pus rapid prajitura cu dublu strat de ciocolata inapoi pe tava Ralucai si am zbughit-o spre cealalalta intrare pentru ca fericitul cuplu era urmat de cineva pe care nu voiam sa vad astazi. Am impins cu putere cele doua usi ale cantinei si am iesit pe hol intrebandu-ma unde sa ma mai duc acum. Un gand imi sageta minte. Laboratorul de chimie. Nu era nimeni. Perfect. Am tras un halat alb din cuier pe mine si am inceput sa invat urmatoarea lectie. Intotdeauna sunt scutita de predici cand intarzii daca spun ca am fost aici, experimentand ceva.
     Din pacate, Rallu stie asta la fel de bine ca mine, deci atunci cand am auzit un zgomot am fost sigura ca ea e. Mereu ma gaseste, oriunde m-as ascunde. Cateodata cred ca nu sunt asa buna la ascuns, doar se pricepe ea la cautat. Dar vocea care am auzit-o nu apartinea Ralucai, era altcineva.
      -Ar trebui sa intreb? am auzit-o eu pe Rachel intrand in laborator si protapindu-se in fata mea cu mainile in sold. Nu-i iese cand incearca sa faca pe dura. Eu am chicotit si i-am spus sa ia un loc, dar ea m-a prins de mana si m-a tarat afara. Abia am reusit sa-mi dau jos halatul cand o voce s-a auzit in spatele meu si nu voiam sa ma intorc sa raspund, ratiunea imi spunea s-o iau la goana. Era el, stiam asta, ii putusem recunoaste vocea. Si n-aveam niciun chef de fostul meu prieten, Alexander. Am inaintat rapid si am incercat sa ma pierd in multimea de adolescenti de pe hol. Eram langa o tipa, clona Selenei Gomez, cand am vazut-o pe Andy stecurandu-se printr-un grup de baieti si ajungand la mine.
     -N-o sa-ti vina sa crezi! mi-a spus ea pe un ton care cerea sa fie intrebat ce anume a aflat, dar n-a asteptat si a continuat. Nenorocitul de Zach ne-a tradat, a rabufnit ea! Acum are prietena, credeam ca noi suntem din clubul ”Vrem, dar nu avem”, a spus ea vizibil preocupata.
     -Stiu, am spus si am chicotit facand-o sa se strambe putintel. Apropo, renunt la orice drept pe care il am asupra lui Alexander, e numai al tau.
     -Deci ma aleg cu tobosarul?
     -Corectie: tobosarul ai carui chitarist e o fantoma, am spus eu si am ras amandoua, pentru ca Alex face parte dintr-o trupa de un singur membru, si anume el. Incearca desigur sa ne abureasca ca e reala, dar singura persoana care il crede e jucaria cu care am auzit zvonuri ca inca doarme. Am aruncat o privire spre dulapul lui Rachel, ea se afla acolo. I-am facut un semn lui Andy si ne-am dus catre ea, dar era asa ocupata sa se uite la un tip din ultimul an ca nu ne-a observat decat dupa ce i-am trecut mana prin fata ochilor.
      -Manca-v-ar ciuma, a spus ea de ciuda ca tipul plecase.
     -Tine dieta, i-am intors-o eu. Acum spune, cine e el? am intrebat eu amintindu-mi decat spatele tipului, dar era un spate sexy.
     -Ooo, nu. N-o sa avem discutia asta acum. Ce spuneti de diseara? Chuck da o petrecere, ne-a anuntat ea schimband subiectul si facandu-ma sa ma intreb de ce el nu adusese vorba de asta mai devreme. Incercam sa nu ma simt jignita ca trebuise sa ma invite Rachel si nu el.
     -Suna bine, am raspuns amandoua la unison si am plecat spre ora de biologie discutand inca despre petrecere, cum aveam sa ne imbracam si despre cat de sexy e Chuck. Am intrat in laborator si ne-am asezat toate trei in obsnuita noastra banca de langa fereastra. Profesorul intra vijelios inauntru si scrise pe tabla titlul lectiei in timp ce ne explica ceva plictisitooor. Asa a trecut ziua, n-am mai facut ultima ora din cauza regulei de cincisprezece minute, daca profesorul nu apare in timpul asta, plecam.
     Am intrat in casa, mi-am facut rapid un dus si am ramas blocata in fata dulapului realizand ca n-am nicio rochie care sa-mi vina, toate erau largi de cand alergatul prin parc de dimineata devenise obligatoriu. Am dat fuga in camera surorii mele si i-am spus tot, era o urgenta vestimentara. Cum ea fusese dintotdeauna mai slaba, avea mai multe rochii decat putea sa poarte si era mai mult decat dispusa sa imprumute una, dar alesese una fara bretele. Ceea ce, dupa mine, nu era o alegere inspirata.
     -Liz, o sa porti rochia aia. Pe tine vine mai bine decat pe mine sau chiar vreun model american, a insistat ea.
     -Ai uitat ca eu nu sunt un model american? am intrebat eu ridicand o spranceana si refuzand cu tarie sa port o rochie de genul ala.
     Cum era de asteptat, ea a castigat iar eu a trebuit sa iau chestia aia neagra pe mine cu un sutien de care eram sigura ca o sa cada. Bonnie mi-a ales niste pantofi albi si un colier de perle care spunea ea, se asorteaza cu pantofii, iar Andy a fost de acord ca sunt gata. Desigur, ea arata fabulos in rochia ei corai si cu parul strans intr-un coc care mi se parea mai complex decat ecuatiile matematice si am fost de acord ca suntem pregatite sa plecam. Cu toate ca hotarasem ca asta va fi o zi obisnuita de primavara sau ca nu o sa facem nimic special, iata-ne aici, gata pentru un eveniment cat se poate de obositor.
     Zach venea si el, cineva trebuia sa conduca cand noi purtam pantofi cu toc. Desi n-am avut parte de nicio exclamatie de genul  ”Oh, aratati superb!”. El doar ne-a privit de parca eram in jeansi si tricou si s-a comportat mai normal decat ma asteptam. Nici macar nu se uita indelung, nimic. Eram surprinsa, dupa sapte ani si tipul inca putea sa ma uimeasca.
     Zach a parcat masina in fata casei lui Chuck, care imi aducea aminte de Casa Alba, pentru ca mama lui era obsedata de culoarea asta dupa cate se vedea in decor. Am pasit inauntru, incercand sa ma ascund dupa fratele meu si sa nu ies prea mult in evidenta, dar am cautat-o cu privirea pe Rachel si am vazut-o vorbind cu un tip pe care nu l-am mai vazut in viata mea.
     -Ne scuzati? l-am intrebat in timp ce-mi luam prietena si o taram pana la locul in care l-am vazut pe tipul cu bauturile si n-am mai stat pe ganduri, am luat cate un pahar de sampanie. Andy veni si ea, am ciocnic paharele de cristal in cinstea baietilor sexy si am dat pe gat cate o inghititura zdravana. I-am spus lui Rachel ca e momentul ca ea sa continue sa ne povesteasca ceeva ce voiam sa stim.
     - Oh, haideti, fetelor! Nu e asa mare chestie. Doar imi place.
     -Nu fii prostura, a apostrofat-o Andy, bineinteles ca e mare lucru! Baietii sexy sunt mare lucru, ne-a soptit ea. Trebuie sa vorbesti cu el, a anuntat ea pe un ton care nu admitea impotrivire. Am vrut si eu sa spun ceva, dar am vazut un chip cunoscut in multime si ala nu era Chuck, era Alexander. Si venea incoace.

     -Liz, trebuie sa vorbim, l-am auzit spunand, dar nu eram de acord.
     Imi lua mana si o stranse bland intr-a lui, ceea ce ma facu sa-mi amintesc de momentele petrecute cu el. Cand radeam, cand ne distram, cand incerca sa ma convinga sa-i fac prajituri, cand vedeam acelasi film desi nu eram impreuna. Dar toate astea apartineau trecutului, iar eu aveam de gand sa traiesc in prezent.
     Mi-am smuls mana si am plecat spre locul in care era Zach, sperand sa dau de Chuck intre timp. Dar am ajuns in dreptul fratelui meu inainte sa am onoarea de a-l intalnii. M-am postat langa el, l-am lasat sa-mi analizeze fata plictisita si am asteptat. N-aveam altceva mai bun de facut decat sa stau degeaba la o petrecere la care erau peste cincizeci de invitati si sa-mi beau incetisor paharul de sampanie.
     -Nu crezi ca esti cam mica pentru alcool? a intrebat Zach ridicand o spranceana si nu s-a putu abtine sa nu rada.
     -Tu vorbesti?
     -Eu nu beau, a raspuns el melodic si pe un ton intepat, dar daca nu era ingamfat, nu ar mai fi fost el. Deci am ridicat din umeri si am luat ultima gura de sampanie cand l-am vazut pe Chuck facandu-si aparitia intr-un costum alb cu cravata albastra si uitandu-se prin sala. Cand ma zari, se indrepta grabit spre locul in care ma aflam. Era si timpul, trecuse mai bine de o jumatate de ora de cand eram aici.
     -Elizabeth! a spus el cu cel mai bun accent britanic fals pe care l-am auzit, daca nu-l cunosteam, puteam jura ca e adevarat. Ma bucur ca esti aici, te-am cautat, dar ai disparut,a spus el pe un ton vesel si scoase un oftat de usurare.
     -Da, si eu, am raspuns mecanic, incercand sa-mi amintesc ce voiam sa-i spun de la inceputul serii. Chuck, vreau sa-mi spui despre plecarea ta in Franta.
     -Sigur, a aprobat, dansezi?si mi-a intins mana, iar eu am acceptat si am inceput sa dansam vals. Dar nici unul din nou nu mai spunea nimic, mana mea era intr-a lui, timitandu-mi fiori in tot corup, era diferit de ceea ce simtisem cand Alex ma tinuse mana. Ne miscam lent, savurand fiecare moment, nedorindu-ne sa inceteze. In sfarsit lectile domnisoarei Morgan erau folositoare. As fi vrut sa pot crede ca nimic nu-mi va strica buna dispozitie, dar cand Chuck s-a scuzat si a spus ca o sa ma sune, m-am simtit dintr-odata rau. Cheful de petrecut imi pierise si nu-mi doream decat sa ajung acasa si sa scap de rochia fara bretele pe care deja o simteam alunecand.
     L-am sunat pe Charles, soferul, unde sunt si sa vina sa ma duca acasa. Am parasit frumoasa casa a familiei Mead si am iesit afara, privind stelele. Stiam ca Andy si Zach aveau sa se supere pe mine, dar simteam ca nu mai pot. Singura persoana cu care as vrea sa vorbesc acum e Bonnie.
     Un zgomot puternic ma facu sa tresar si sa-mi intorc privirea spre locul de unde ghiceam ca se auzise. Am vazut ferestrele sparte si lumea incepu sa tipe. Oamenii alergau, se zbateau si se panicau, numai eu ma uitam la ei si parea ca impietrisem. Cineva ma apuca de mana si incepu sa alerge fara sa-mi dea drumul.
     -Trebuie sa plecam de aici, a marait Zach. Acum!
     N-aveam sa-l intreb in acest moment ce naiba s-a intamplat, dar stiam ca nu fusese in program. Si era de rau. Se simtea in aer. Am alergat pe langa aleea din fata si l-am vazut pe Charles la geamul limuzinei. Zach ma impinse brutal inauntru, m-am dat spre cealalta fereastra, facandu-i si lui loc. Urca si aproape zbiera la sofer sa ne duca acasa cat poate de repede. N-am vrut sa ma panichez, dar ma simteam speriata. Totul se petrecuse prea repede si nu intelegeam nimic. Cineva tocmai daduse buzna la o petrecere.
     -Erau ei, Liz. Ne voiau, m-a anuntat el.
     -Nu-mi spune... am inceput eu, dar el m-a intrerupt.
     -Ba da.
     Si asta a fost tot, fara sa-l intreb daca e in regula, fara sa-mi spuna cum au reusit sa treaca de sistemul de securitate al familiei Mead. M-a lasat sa privesc geamul in timp ce Charles mergea cu viteza mai mare decat cea legala si nu spunea nimic. Privind cladirile pe langa care treceam, mi-am dat seama ca Andy nu era cu noi. O Doamne! Daca i s-a intamplat ceva? Aveam incredere completa in Andy ca se poate apara si ca va fi in regula, dar ceva din mine imi spunea ca de data asta e diferit.
     -Zach! Unde e Andy?
     -Nu stiu, a recunoscut el cu glas stins si atunci s-a intamplat, masina a intrat intr-alta. Mi-am simtit corpul zburand in aer si am putut vedea stelele de pe cer. Pareau asa stralucitoare, prea stralucitoare, de parca ar ascunde ceva. N-am simtit durere, dar am simtit cum rochia e udata de ceva cald.  Stelele au inceput sa se miste, lumea s-a intunecat. ”
     Imi amintesc acea zi. Fuseseram la scoala, ma certasem cu Zach, Andy nu ma bagase in seama si nu-l putusem intelege pe Chuck. Chiar si acum, dupa un an de la incident, tot nu-mi pot da seama cum am supravietuit amandoi. Tot ceea ce stim e ce ne-au spus medicii. Eu fusesem in coma cateva zile, iar Zach fusese pe punctul de-asi pierde mana dreapta. Ranile fizice trecura demult, dar nu si cele din suflet. Imi aminteam stelele din ziua aceea. De-atunci nu mi-a mai placut noaptea, nu mi-am mai pus dorinte cand vedeam vreo stea cazatoare. Un timp dupa accident, lumea voia sa stie. Cum se intamplase, cum ne simteam, dar nimanui nu-i pasa cu adevarat.
     -Carter, sa mergem, mi-am auzit cea mai buna prietena chemandu-ma. Cand am iesit din camera, si am vazut-o pe Ralu rezemata de usa, cu mainile incrucisate la piepit, am zambit. Imi fusese dor de ea, trebuia sa fi avut o vacanta de iarna grozava dupa zambetul teatral pe care l-a expus. Dar avea sa-mi spuna abia dupa ce toti erau pregatiti sa asculte.
     -Aici sunt, nu te mai agita atat, am chicotit eu si i-am apucat bratul intreptandu-se spre scoala si intrebandu-ne cine va preda anul asta ora de supernatural.

Hey , multumesc ca m-ai anuntat cu intarziere...Este foarte frumos , m-ai introdus in poveste , iar cand capitolul s-a sfarsit , am simtit ca am ajuns cu picioarele pe pamant brusc.
Asa cum spune si Lexa , ar trebui sa descrii putin aspectul fizic al personajelor.
Imi place foarte mult !

Sa ma anunti cand vei pune next-ul!!
Criss te pupa ! 

Hei ^^ Multumesc, Lexa pentru sfaturi :) Ma bucur sa aud ca-ti place. Am sters ce nu mergea. Stiu eu am 13 ani (14 intr-o luna) dar chiar ma gandeam si sa fac mai incolo ceva + 15 sau 16 :)) Apropo, nu stiu daca sunt incepatoare, dar scriu de cam... 4 luni. Ah, si Criss, ma bucur ca iti place. Urmatoarele capitole le am scris.. cam inca vreo 7. Nu stiu cu aspectul asta fizic... ca sunt bass. Dar o sa incerc, insa daca imi iese descriere d-aia nasoala o sterg.

Chapter II-  Julie O’Shea

Partea intai

     -Spune-ne! urlau fetele pe langa Ralu de cand intraseram in curtea scolii. Nu le invinovateam ca erau curioase, vacantele Ralucai sunt atat de fantastice, incat sunt aproape de necrezut. Cateodata nici eu nu le cred pe deplin. Ca atunci cand ne-a spus despre incidentul cu invierea din greseala a unui cadavru pe cand era intr-o tabara in niste munti carora le-am uitat numele. Ea spunea ca visase invocarea, ca nu-si controlase puterea, iar eu nu stiam ce sa cred. Dar fiind elevi la scoala asta, eram intr-atat de obisnuiti cu lucrurile incredibile si supernaturale, pe cat s-au obisnuinut adolescenii sa comande pizza la petreceri. Ralu doar le-a facut semn sa plece in timp ce-si cauta ceva in geanta.
     -Nu se poate! a chitait ea privind ecranul telefonului. I l-am luat din mana si m-am uitat. Era un mesaj. Eu, Ralu, Andy si Rachel fuseseram invitate in noaptea asta la Deea pentru o petrecere in pijamale. Nu mai avusesem demult una, speram sa nu se apropie inca momentul in care sa iau din nou parte la asa ceva. Petrecerile noastre sunt diferite. Asta inseamna ca Deea ne arata ceva ce a descoperit in vreo carte din biblioteca familiei ei, care e imensa, cineva vine cu ideea de a invoca o stafie sau sa cautam un cadavru al vreunui animal in padure. Desigur, am fost pregatite sa facem toate astea. Desi aducerea la viata o invatasem abia semestrul trecut. Irina, singurul vampir de la petrecere, isi dadea ochii peste cap cand faceam asa ceva, dar ii placea sa ne povesteasca cate ceva si noua sa ascultam. Tipa are vreo 400 de ani, parintii ei spun ca inca e tanara, dar e de cinci ori mai batrana decat bunica, deci ne place sa o tachinam.
     Ne-am luat rucsacurile si am pornit spre sala treisprece, sa ne cunoastem noul profesor. Dar cand am vrut sa intram, o voce de femeie ne opri si era sa ma impiedic la cat de brusc s-a oprit prietena mea.
     -Ati intarziat trei minute, a spus ea de la catedra. Ne-am uitat rapid pe tabla. Stephenie Smith. Ralu o saluta, ii arata cel mai cuceritor zambet al ei, isi ceru scuze si pasi spre banca de langa Zach. Era de asteptat, nici macar directiorul, care e un scarbos, nu-i poate rezista. Eu doar am ignorat-o pe femeie si m-am dus in spatele Ralucai.
     -Niciodata sa nu incercati din greu sa ascundeti ceea ce sunteti, ne sfatui ea. Oamenii sunt atrasi de secrete. Nu trebuie sa afle, a spus ea si o mana grasuna tasni in aer si vocea unei fete se auzi.
     -De ce? Nu e mai bine sa ascundem ceea ce suntem?
     -Ma tem ca n-ai inteles bine, domnisoara. Cel mai bine ascuns lucru e cel care e la vedere.
     Deja ma plictisisem, stiam toate astea. Credeam ca vom face ceva amuzant, ca practica. Cum scoala e pentru supernaturali, existau de toate fiintele, de la vampiri la elfi, ar fi fost tare sa vad coltii unui vampir, scantei iesind din mana unei vrajitoare sau si mai tare, sa ne lase sa inviem ceva, desi asta fusese predat inainte. Dar nu, ea continua cu teoria ei plictisitoare de care pot jura ca o stim cu totii. Am vrut sa-mi scot telefonul si sa-i trimit un mesaj lui Rachel, dar Stephenie anunta ca am terminat ora si putem sa plecam. Am lasat telefonul in jos si m-am uitat uimita la ceas. Mai era o jumatate de ora! Treizeci de minute foarte pretioase din ora. Ne facu semn sa iesim afara, iar noi ne-am resemnat. Cum nu aveam ce face, am iesit in curtea scolii impreuna cu Zach, Ralu si Andy, obligata de ei. Aveau o expresie care-mi spunea ca sunt de parere ca ne vom distra, dar era putin timp si nimic de facut, dar i-am lasat sa ma tarasca pana pe banca de la umbra si i-am ascultat in timpul asta vorbind despre super-petrecerea de ziua Deei, la care nu eram sigura ca vreau sa merg.
     -Liz, ar trebui sa ne cumparam ceva nou pentru petrecere, am auzit tonul incantat al lui Rachel si m-au trecut fiorii. Cumparaturi !? Cred ca nu mai stia cu cine vorbeste, n-aveam nicio intentie sa fac asa ceva, dar ea continua sa ma streseze, insistand ca va fi amuzant si ca nu inteleg pe deplin cuvantul ” fabulos”. Mi se parea ca situatia seamana cu un episod nasol din Gossip Girl.
     -Stiti, eu ar trebui sa plec, am mormait si m-am indepartat de ei.
     M-am uitat la ceas. Cinci minute pana la urmatoarea ora, Tarile Lumii. In loc sa intru inapoi in scoala, am iesit si am inceput sa merg pe strazile orasului, nesigura, fara sa stiu unde anume merg sau ce vreau defapt. Am trecut pe langa restaurantul langa care fusese accidentul si m-am oprit sa ma uit la vitrina magazinului de la care obisnuia Alex sa-mi cumpere inghetata. Ma aflam pe o banca din parcul in care mi-am petrecut copilaria alaturi de fratii mei, cand am auzit o voce si am vazut o femeie batrana materializandu-se.
     -Oh, scumpete, nu te mai incrunta asa, a spus ea pe un bland iar eu am ridicat o spranceana, incretindu-mi fruntea. S-a aplecat spre mine si spus: mie imi poti spune.
     Mi-ar fi placut cu adevarat sa vorbesc cu cineva despre asta, sa fiu inteleasa. Dar mi-am dat seama ca nu se poate, nu atata timp cat nici eu nu inteleg. Dar stafia batrana era acum aici, voia sa asculte ceea ce am de spus, de parca ea ar fi necromanta si eu fantoma. Numai ca nu stiam ce sa-i spun, nu eram pregatita sa aud toate astea cu voce tare, trebuiau sa ramana intr-un colt indepartat al mintii mele.
     -Nu stiu, am marturisit si asta era adevarul. Nu stiam ce vreau, ce astept sau ce mi se intampla.
     -Stii, obisnuiam sa vin aici cu nepoata mea. Ii placea leaganul, o priveam mancand gogosi si cum se distreaza de aici, mi-a destainuit ea, privind in gol.
     Daca cineva crede ca fantomele nu simt ceva, se inseala. Am putut vedea asta clar in tristetea din ochii ei. Ma facu sa-mi aduc aminte de cum ma dadeam si eu in leaganul acum prafuit, cum ma supraveghea mama, cum am invatat sa merg pe bicicleta fara roti ajutatoare si am facut o vanataie urata pe picior.
     -Au ucis-o, ofta batrana. Au ucis-o pentru ca era diferita, s-a aplecat din nou spre mine: si ea ma putea vedea. E moarta, a repetat stafia, ca si cum n-ar fi vrut sa accepte asta.
     Aveam o banuire, mai mult decat vaga, ca era vorba de acelasi Grup care ne atacase la petrecerea de dinainte de accident. Stiam ca niste supernaturali voiau sa-i elimine pe ceilalti, dar nu-mi puteam da seama de ce. Tata a aflat in decursul ultimelor luni ca nu au un sediu permanent, se muta la o perioada constanta intr-alt loc si ca au omenii distribuiti in diferite institutii create pentru noi, supranaturalii. El e de parere ca aduna subiecti pentru un experiment. A facut cateva cercetari si a aflat ca asa ceva s-a mai intamplat cu in jur de cincizeci de ani in urma, dar asta e doar o banuiala.
     Stiam ca fantomele nu sunt singure in lumea cealalta, se pot vedea unii pe altii si pot vorbi, dar ea parea asa trista si singura ca ma facu sa ma ridic de pe banca si sa vreau sa plec de langa locul care are atatea amintiri dureroase. Am lasat-o singura, nu m-am uitat sa vad daca a disparut, doar am plecat. Voiam acasa, sa vorbesc cu tata, sa-i spun toate astea, desi eram constienta ca nu poate rezolva absolut nimic. Nu voiam sa accept, imi doream sa se termine. Sa am o viata normala, cu prietene normale, desi le iubeam pe Ralu si Rachel, mi-as fi dorit sa fie totul normal. Aveam nevoie de o zi care nu implica colti, vraji, fuga de ”Grup”, cum botezase Andy oamenii care ucideau supernaturalii, fara fantome, exceptand-o pe Bonnie.
     Am intrat in casa si m-am dus in bucatarie fara sa ma descalt, pregatite sa indur un discurs despre mizeria pe care tocmai o facusem. Tata era asezat la masa, citind un ziar si bandu-si linistit cafeaua. Nu m-a intrebat ce caut acum acasa, de ce chiulesc sau ce vreau. Doar ma privea, cu capul putin inclinat spre dreapta.
     -Nu, scumpo, n-am aflat nimic, mi-a spus el si m-am intrebat daca nu cumva a invatat intre timp sa citeasca ganduri, desi asta era intrebarea pe care i-o adresam in zilnic, daca a mai aflat ceva, iar raspunsul era acelasi mereu.
     Telefonul lui a sunat, iar el a raspuns. Stiam ca-si petrece mare parte din timp vorbind la telefon, deci am iesit din bucatarie, am aruncat rucsacul pe canapea si am vazut-o pe Andy urcand scarile. Am urmat-o pana in camera si am vazut-o cum se arunca pe pat, deranjand lenjeria rosie.
     -Te prabusesti, i-am spus lasandu-ma sa cad si eu langa ea.
     -Am voie. Nu primesti un refuz de la un baiat la care ai visat o luna intreaga. Nu e drept.
     -Mda, ei bine, Alex e un nemernic, am anuntat-o desi cred ca-si daduse singura seama.
     -Ne-au dat drumul de la scoala, n-am stat sa ascult si de ce, ma puse ea la curent iar eu am ofatat vizibil usurata.  Tata m-ar omora la cate abesnte am, daca mai puneam inca patru pe lista, imi semnam condamnarea la moarte. Una inceata si dureroasa. Trebuia sa incerc sa trec mai mult pe la ore, pierdeam destul de mult, dar daca tot e momentul marturisirilor, nu cred nici ca ni se preda prea mult sau ceva demn de tinut minte.
     M-am ridicat si am iesit din camera lui Andy. Am mers pe hol prin bezna si am nimerit usa camerei mele dupa vreo sapte incercari de pipait peretele. Am aprins veoza de pe birou, am deschis geamul si m-am oprit pentru o secunda. Batea vantul, o adiere racoroasa defapt, ma simteam ca si cum m-as elibera de tot ce e stresant. Mi-am ridicat privirea spre cer, nu erau stele, doar cativa nori. Gandurile au inceput sa-mi revina, n-aveam dispozitia necesara pentru ele. Nu aveam suficienta energie cat sa ma gandesc la toate. Am apucat un caiet din biblioteca si i-am privit coperta alba cu abtipilduri amuzante. Nu mai scrisesem in jurnal de patru ani, dar ma eliberam de tot cand o faceam. Desi ma facea sa seman cu Elena Gilbert din Junrnalele Vampirilor, nu-mi mai pasa. Ceva atat de copilaresc, deci ma ajuta, exista riscul ca Zach sa-l citeasca. Niciodata nu se abtine sa cotrobaie in lucrurile mele. M-am asezat la birou si l-am deschis, nestiind cu ce sa incep. Dar cand am scris „ Draga Jurnalule” , mana mea nu s-a mai oprit. Am inceput de la accident, am spus cum m-am simtit, ce credeau oamenii, am amintit cate ceva si despre ”Grup” si am terminat cu ziua de azi. Cand am dat de batrana in parc, cand tata m-a anuntat ca defapt nu stie nimic despre grupul de care trebuie sa ne ferim si cand sora mea a fost refuzata de fostul meu iubit. Toate astea au fost scrise intr-un caiet cu pagini roz si coperta alba. La cat de nebunesc suna, imi da impresia ca o sa desenez si inorogi pe coperta si inimioara la i-uri.
     O bataie in usa ma facu sa inchid repede jurnalul pe care nu credeam ca-l voi mai deschide prea curand, si l-am vazut pe Zach cu mainile incrucisate la piept. A intrat fara vreun zgomot in camera, s-a aruncat pe pat si mi-a luat ursuletul in brate.
     -Inca mai tii asta? a intrebat el si a ridicat jucaria in aer.
     -E un cadou, am raspuns si am lasat privirea in jos fara sa-mi dau seama.
     -De la Alex, a sfarsit el si asta era adevarul complet. Ar fi trebuit sa-l arunc demult, sa ma descotorosesc de el sau ceva, dar ursuletul roz cu funtita rosie care putea sa spuna ” I love you” inca statea pe patul meu din ziua in care l-am primit. M-am asezat langa Zach si l-am luat in brate. Aveam nevoie sa stiu ca e aici, cu mine.
     -O sa ne omoare? l-am intrebat cu tremur in voce. Imi era frica, noi nu stiam decat ca ei ucid supernaturali, nimic mai mult. In schuimb, ei puteau afla totul despre noi in cateva clipe.
     -Nu, mi-a spus el pe un ton hotarat, de parca tocmai il intrebasem daca vrea ciocolata, iar ma atentioneaza sa nu iau una cu alune. N-or sa ne omoare, Liz, m-a calmat el si m-a strans in brate. Gandesti prea mult, ar trebui sa mai iesi.
     -Poftim?
     Acum nu ma puteam gandi decat la faptul ca el ma crede o singuratica. O spusese de parca imi petrec tot timpul inchisa in camera mea. Ceea ce e si adevarat, in ultimul timp. Dar nu trebuia s-o spuna chiar asa.
     -Haideti, i-ati ceva pe tine. Mergem undeva. Si l-am ascultat, mecanic, dar nu m-am impotrivit. L-am urmat pana afara, cand am iesit pe strada si el incepu sa alerge spre padure. Era exact ca inainte de clasa a sasea, cand ne duceam sa alergam acolo cu cativa varcolaci din oras.
     -Heei, nu ma duc acolo! am strigat eu spre el incercand sa tin pasul. Dar nu, el nu a incetinit si eu nu-l puteam lasa singur. Nu era sigur. Nu acum. Daca eram doi... n-am avut puterea sa ma gandesc mai departe. Urma sa ne ducem in padure, noaptea, cand stiam ca niste ticniti vaneaza supranaturali. Asta era o idee mai proasta decat mine si scrisul in jurnal, pentru ca nu stiam nimic despre dusmani. Nu le cunoasteam puterea, nu stiam cati sunt sau ce vor.
     Am dat cateva crengi la o parte din fata mea si am intrat intr-un luminis unde Zach era deja intins pe spate, privind cerul inorat. Stand acolo, cu tricoul lipit de abdomen, cu privirea luminata de razele plapande ale lunii, nu l-am mai vazut ca pe fratele meu, ci ca pe un baiat cu care eram singura intr-o padure. Stiam ca acum e cu Rose si nu-l puteam judeca, tipa e frumoasa si e al naibii de greu s-o urasti. M-am dus langa el si m-am asezat pe o creanga uriasa de copac, rece si incomoda.
     Nici unul din noi nu spunea nimic, priveam peticele de intuneric, amestecul de nesfarsit de copaci, norii intunecati si crengutele aruncate aiurea prin luminis. Nu era intr-atat de muribund perecum am crezut ca va fi. Am privit chipul lui Zach, ochii sai verzi sclipeau si avea bratele incrucisate sub cap. Era frumos. Nu ca un vampir, ci mai degraba ca un inger. Rareori mitocan si nici prea prietenos, asta era Zach.
     Un zgomot s-a auzit in partea dreapta, un fosnet de la un boschet. Nu l-am luat in seama, probabil batea vantul, tinand cont ca va ploua cu siguranta. Mi-am privit fratele si mi-am dat seama ca acum era in picioare, protapit in fata mea si incercand sa asculte. Puteam simtii furie, ca un foc rapid raspandit in tot creierul meu, fierbinte, apoi mocnind. Am incercat sa aud si eu ceva, dar sangele pulsa prea rapid si zgomotos. Din spate se mai auzi un fosnet, mai zgomotos, mai aproape. Am incercat sa nu ma gandesc la ce e mai rau, dar in ultimul timp am devenit mai paranoica decat o cerea situatia.
     -Zach, am soptit, mi-e frica.
     -Stiu. Dar tu si cu mine vom fugi acum, in regula?
     Am clatinat din cap in semn de aprobare, el trase o injuratura si incepuram sa fugim spre directia in care credeam ca se afla casa noastra in timp ce fosnetele continuau, din directii diferite si la distante diferite. Putea fi si un animal oarecare, dar era nevoie de simturile unul varcolac pentru a face diferenta. Doi necromanti nu se puteau descurca decat cu ceea ce au invatat la cursurile de Cultura Supernaturala.
     Sfarsitul padurii era aproape. Trebuia sa fie, iar noi doar trebuia sa ajungem acolo inainte sa fim prinsi. Dar nu mai puteam alerga, plamanii ma ardeau, fiecare gura de aer aprindea un mic foc inauntrul meu. Un saman ar fi putut ignora toate astea, dar nu si eu. Imi venea greu sa fac fiecare pas, si cu toate astea continuam. Nu voiam sa ma dau batuta. Cu toate ca era liniste in padure, pasii nostri se auzeau de parca o fiara de o tona trecea pe acolo. Zach ridica o mana si imi arata un parau. Dar nu avea rost, mai aveam numai putin. Am clatinat din cap si am alergat mai departe.
     O silueta aparu la cativa metri in fata noastra. M-am oprit, aproape dezechilibrandu-ma. Parul lung si blond ii stralucea in intuneric, ochii erau arigintii si stralucitori precum flacara unei lumanari. Si se apropia, ii puteam simti fiecare pas, intepandu-ma. Frica crescu. A facut un salt asupra mea, eu m-am dezechilibrat de tot de asta si am cazut cu atacatoarea deasupra mea. Cand i-am vazut fata, mi-am dat seama de ce nu ma atacase.
     - Julie O’Shea?

O sa fac in urmatorul capitol o legenda... cu poze si unele personaje sunt reprezentate de niste membri cu care ma inteleg foarte bine. Capitolul asta a iesit destul de prost pentru ca Like an American m-a stresat cam 4 ore sa scriu cu toate ca eu nu stiam ce :)) E o criminala.

Hey , multumesc ca m-ai anuntat si scuze pentru intarziere ...Inca imi place , si DE ce ?! De ce suspans ? Abia astept sa aflu cine este misterioasa Julie O'Shea...
Pot spune , ca doar din doua capitole , m-au cucerit , povestea este una care ma acapareaza , dar din nou , ce este ea? Multe personaje nu sunt descrise fizic..Dar te rog , nu te supara ca-ti zic:(: 
Vreau next ! 

        M-am ridicat de la pamant si in timp ce ma scuturam de praf am intrebat-o ce cauta aici. Julie e cea mai buna prietena pe care am avut-o vreodata, ca Ralu si Rachel. Nu e un vampir asa batran ca Irina, dar cred ca are peste o suta de ani. Si cateodata ma sperie cu cheful ei molipsitor de distractie si petreceri, desi imi fusese dor de ea. Auzisem zvonuri ca nu era dintr-o familie de vampiri, ci creata cu ajutorul magiei, ceea ce o facea mai puternica decat altii pentru ca ii pastra si o parte umana. Putea supravietui si cu sange si cu mancarea normala, dar o credea dezgustatoare.
     -Se aude tocmai pana in Louisiana ca Grupul e aici. Eram curioasa,a raspuns ea cu un ton cat se poate de fals de n-am-chef-sa-ti-spun, dar a bufnit-o imediat rasul.
     -Julie! am soptit eu exasperata stiind ca atunci cand minte, o face asa de evident...
     -Ok, ok! Leo m-a trimis. Zicea ca nu va strica ceva ajutor.
     Nu-mi venea sa cred ca Leonora chiar trimisese un fost agent CIA, care mai e si vampir, in ajutorul nostru. Nu am mai vazut-o de patru ani, de cand se alaturase APSS- Asociatia Pentru Siguranta Supranaturalilor- si nu ma mai vizitase. Din partea mea, putea sa stea cat vrea si sa faca ce vrea, nu ma deranja.
     -Esti verisoara Leonorei? intreba Zach si ridica din sprancene, uimit. N-o cunoscuse niciodata pe Julie, deci nu-l invinovateam ca era asa stupefiat. Pe cand Leonora... conducatoarea de drept a asociatiei care ne protejeaza, era si fosta lui iubita. Presupuneam ca e fericit ca nu venise ea insasi, ci trimisese pe altcineva in loc.
     -Julie. Stiu, esti incantat.
     M-am dus langa ea si am luat-o in brate cu putere, strivind-o. Dar era bine sa fie in sfarsit langa mine. O iubeam, era sora mea. Nu de sange, evident, dar asta nu conta. Ma gandisem la ea luni in sir, pana cand... n-am  mai facut-o. Se simtea la fel ca atunci, la fel de familiar si de placut. Ca imbratisarea mamei, ma facea sa ma simt in siguranta.
     -Acum pot respira? a intrebat ea incercand sa ma dea mai incolo. Niciodata nu i-au placut imbratisarile sau lucruri siropoase, parea ca un robotel fara sentimente, dar asta la prima vedere. Sau poate asa sunt vampirii. I-am dat drumul si am analizat-o. Parul ii mai crescuse, isi schimbase stilul, acum arata... normal. Jeansi, un tricou si o jacheta. Era mai bine decat stilul rock pe care il adoptase acum cativa ani si cand imi trimitea sms-uri cu trupe noi pe care le descoperise si le catalogase din prima cele mai tari, pe fiecare in parte. Asta ma facu sa chicotesc, dar Zach imediat ne imbranci sa iesim din padure. M-as fi impotrivit, pentru ca ceea ce uram cel mai mult e sa mi se spuna ce sa fac, dar eram constienta ca ne asumam un risc numai prin simpla noastra prezenta aici.



     -Pentru Dumnezeu, Liz, misca-te! Avem o petrecere de prins! a rasunat vocea lui Julie in toata casa, dar eu eram inca in pijamale si cu parul facut vraiste. Am aruncat la intamplare camasuta de noapte de pe mine si am tras in graba o rochie subtire, de vara, pe mine. Una aleasa de Bonnie, desigur. Nu m-ar fi putut lasa in pace daca n-o lasam pe ea sa decida cu ce ma imbrac. Cand m-am privit in oglinda, mi se parea c totul e in regula, dar Bonnie nu s-a putut abtine sa comenteze ca nici macar nu incerc. Daca as fi incercat, zicea ea, trebuia sa-mi dau singura seama ca lipseau accesorile, dar n-aveam chef de asta deci o sa ma lipsesc. E vorba de o petrecere in pijamale, nu trebuie sa ma imbrac ca printesa Angliei. In plus, eram sigura ca nu merg pana sa ma oblige Julie in urma cu cinci minute. Dupa ce injurase, blestemase, amenintase si se rugase, toate in cateva minute, ma convinse sa merg, dar numai pentru ca ma durea capul de la toate rugamintile ei.
     Cand am coborat, nu mai era nimeni. Andy ne-o luase inainte, Ralu si Rachel ajunsesera deja acolo, iar Zach era plecat prin vreun club cu Chuck, presupun. Tipii astia sunt asa previzibili cateodata.  Am vrut sa apuc cheile masinii, dar Julie le lua inaintea mea si mi le flutura pe sub nas etaland un zambet pe care il foloseste cand stie ca va face ceva rau. N-am mai comentat, am lasat-o pe ea sa conduca si m-am rugat sa ajung intreaga. La stilul ei nebunesc, probabilitatea sa-mi pierd organele interne pe vreo strada era mare.
     In momentul in care am intrat in casa Deei, am ramas socata. Erau truse de manichiure peste tot, masa era plina de prajituri si fetele isi aranjau deja una alteia parul, impletindu-l sau strangandu-l intr-un coc. Asta era o petrecere in pijamale?! ”Trebuie sa ies de aici!” a fost primul meu gand, dar Julie m-a impins inauntru si mi-am pierdut orice farama de speranta ca as putea sa plec inainte sa ma observe cineva. Dar Deea a venit si ne-a intampinat de parca eram la o intrunire a consiliului scolii. Eram speriata, imi era dor de noptile in care faceam ceva infricosator, dar nu cred ca m-am bucurat mai  mult ca Julie e acolo, pentru ca am auzit-o cand a propus ceva.
     -Mda, dragut, fetelor, dar haideti sa facem ceva interesant. Nu suntem in Ashleys ca sa ne petrecem seara cu machiaje. Cine are chef de o invocare? a spus ea si am putut vedea acelasi ranjet infricosator de mai devreme, doar ca de data asta imi dadea fiori. Si asta era exact ceea ce asteptam de la noaptea asta. Toate fetele s-au oprit din ceea ce faceau cand au auzit propunerea.
     -Suna ca un plan, s-a auzit vocea entuziasmata a Deei in timp ce fetele dadura la o parte scaunele si facura loc in mijlocul camerei unde intinsera o patura. Ne-am asezat toate in cerc, asa cum spunea profa de anul trecut ca trebuie facut, si ne-am tinut strans de maini. Daca faceam asta, putea si Jules sa vada stafia sau ce urma sa invocam. Nu era prima data, deci eram pregatita pentru ce va urma.
     Ne-am concentrat toate, exact asa cum fuseseram invatate. Am simtit aerul din jurul nostru miscandu-se usor, am simtit fiori pe spate, am tintut ochii strans inchisi si am incercat sa-mi mentin si eu concentrarea. Jules si Andy, care erau langa mine, ma strangeau puternic de maini, pentru mentinerea conexiunii si a unei cantitati egale de putere din partea fiecaruia. Trebuia mentinut un echilibru ca sa nu-si faca aparitia vreun spirit al unui demon. Daca aparea, am fi toate moarte inainte sa putem clipii.
     Aerul incepu sa se miste mai rapid. Auziram toate un zgomot infundat, ne deschiseram ochii si concentrarea se pierdu. Am oftat si m-am desprins de fete, ridicandu-ma in picioare. Imi pierise cheful si starea pentru distractie.
     -Ce faci? ma intreba Rachel in timp ce-mi aranjam rochia acum sifonata.
     -Nimic, doar ca n-o s-o iau de la capat cu toate astea, am spus eu si am lasat-o cu gura deschisa.
     M-am dus langa masa cu mancare de unde mi-am laut o briosa cu ciocolata din care am muscat cu ciuda. Julie venii langa mine, s-a proptit de masa si a inceput sa-si analizeze unghiile.
     -Daca pleci, jur ca-ti rup un picior! a spus ea amenintator.
     -Uuu, amenintari. Imi place, am spus si am mai luat o imbucatura zdravana de briosa cand am vazut-o pe Andy facandu-si aparitia.
     -Liz, mergem in padure, vii? tonul ei parea... incantat. Ma trecu un fior.
     Doar nu erau suficient de nebune cat sa mearga acolo. Stiau cu toatele ce se intamplase seara trecuta. Chiar daca noi daduseram de Julie, nu de cineva din Grup, se excludea posibilitatea ca ele sa fie in deplina siguranta. Ma indoiesc ca le va ajuta prea mult faptul ca e si Rachel cu ele, ingerul intunericului sau ceva in genul. Desi arata cat se poate de normal, iar eu frecventez o scoala de supranaturali sicea mai buna prietena a mea e un vampir, tot nu-mi vine sa cred ca exista ingeri! E prea ciudat, chiar si pentru mine. De-aia nu vorbeam mai niciodata despre asta.
     -Andy... e periculos. Nu vreau sa merg si ar fi bine sa ramai si tu aici, i-am spus si am apucat un biscuite.
     Ea doar se tranti pe patura din mijlocul camerei si le privii pe celalte cum ies pe usa si isi pun singure viata in pericol. Julie a ramas cu noi. Mi-am urmarit sora si cea mai buna prietena cum se duc imediat dupa asta la bucatarie sa caute mancare gatita. Atunci mi-am apucat telefonul si cheilie si am zbughit-o pe usa, afara.
     Vantul se izbi de mine, umflandu-mi rochia. Am mers cateva strazi, indurand frigul si cautand un taxi care nu aparea. Eram singura pe strada, nici macar animalele nu mai erau. Cu toate astea, aveam impresia ca sunt privita, dar incercam sa ma conving ca asta suna prea de filme de la Holywood. Desi sentimentul nu se diminua. Am trecut pe langa un gang, continuandu-mi drumul spre casa. Dar am simtit pe cineva in spatele meu. Eram sigura. Cand m-am intors, o mana ma apuca de talie si cealalta imi astupa gura cu o batista. Nu cred ca m-am bucurat vreodata mai mult de cursurile doamnei Miranda, pentru ca invatasem ce sa fac in situatii de felul asta. Mi-am tinut respiaratia- ceea ce nu era tocmai greu- si mi-am strecurat piciorul pe dupa silueta atacatorului, rotindu-ma brusc si dezechilibrandu-l. Imi dadu drumul, si mai inainte sa se poate dezmeticii, am luat-o la goana. Nu cunosteam foarte bine partea asta a orasului, dar trebuia sa ma descurc. Nu ma mai puteam intoarce. Am inspirat si am incercat sa ma calmez. Trebuia sa gandesc rational. Nu ma puteam lasa prada fricii. Mi-am scos telefonul, neincetandu-mi cursa si i-am trimis un mesaj lui Julie.
     S.O.S. Complex M langa patiseria GF
     Am inchis rapid telefonul, sa nu sune si sa dea de gol locul in care ma aflu si m-am dus spre complexul magazinelor pe care i-l indicasem. Trebuia sa ma grabesc, cu viteza ei de vamir, probabil va ajunge inaintea mea. Am facut rapid dreapta si m-am oprit, punandu-mi mana pe un zid si aplecandu-ma sa-mi trag respiratia cu o mana pe genunchi. Ma ardeau plamanii si ma dureau talpile, dar am luat-o din loc in numai cateva clipe. Cand am ajuns, nu era nicio urma de Julie. Dar o silueta care tocmai facea un salt spre pamant de pe acoperisul unui magazin cu inghetata ma facu sa-mi schimb parerea. Ajunsese, chiar la timp.
     -Un tip. Nu stiu. Nu intreba. Avea droguri cu el si mi le-a dat mie sa le inhalez, am pus-o eu la curent dar n-am vazut nici macar o urma de tresarire pe fata ei. Parea asa calma, de parca mai trecuse prin asta de o suta de ori, si poate mai trecuse. N-aveam de unde sa stiu. Pana la urma, fusese in mai multe misiuni decat pot eu numara intr-o ora.
     -Probleme deci. La naiba.
     Dar asta nu ma ajuta, o cunoasteam pe Julie suficient de bine cat sa stiu ca atunci cand spune ” la naiba ”, se refera la probleme mici. Numai ca asta era una mare. Mi-a aratat directia unei strazi intunecate si am inceput sa alergam pe acolo, ea fiind bineinteles inaintea mea oprindu-se si dandu-si ochii peste cap cand vedea ca nu ma pot misca la fel de repede. Am mers pe partea mai intunecata a strazii, cu simturile lui Julie ascutite si gata sa prinda orice farama de zgomot.
     Nu ma puteam gandii decat ca sunt ei. Ca ne vor. Ca vor sa ne omoare. Si ca nu stiu ce putem face sa scapam. Puteam simtii frica in sange, puteam auzi pulsul zgomotos si fiorii de pe spate nu disparura. Am vrut sa ma opresc sa respir putin, sa-mi revin, dar am continuat sa alerg, cu privirea atintita asupra balerinilor, pentru ca voiam sa scap. Nu stiam daca atacatorul ne urmarea sau daca incerca sa ne gaseasca urma, dar tot ce-mi doream acum era sa-mi salvez viata. Gafaitul meu deveni din ce in ce mai zgomotos, dar mai aveam numai patru strazi pana acasa. Cand mi-am ridicat capul, mi-am dat seama ca eram singura. Julie disparuse. Eram din nou singura, inca departe de casa si fara nicio putere utila. Unde plecase? O luase cineva, dar cum? Fusesem chiar aici, in spatele ei si nu vazusem nimic. Inainte sa-mi dau seama, ma oprisem in mijlocul strazii, cu o silueta masculina intunecata in fata mea. Se apropia. Pasii nu i se auzeau. N-am mai simtit teama. N-am mai simtit nimic cand si-a incolacit din nou mana pe spatele meu si imi puse o batista cu un miros urat la gura. Am inspirat si am lesinat.

     Cand m-am tezit, n-am deschis ochii, ci am ascultat. Eram pe ceva tare, deloc comod si imi simteam mainile legate cu o funie aspra. Am intredeschis ochii si am privit in jurul meu. Eram intr-o camera intunecata si nu puteam vedea nimic. Ceva era aproape de mine. Un scaun rasturnat. Un pat. Un animal. O nu! Era Julie. Si era inconstienta, intinsa pe jos. Am incercat sa ma ridic, sa pot ajunge macar langa ea, dar tot ce am reusit sa fac a fost sa ajung in genunchi. A doua ei zi in oras si nimic plictisitor, tocmai fuseseram rapite de cine stie cine. Cand am auzit o usa deschizandu-se si pasi in camera, m-am speriat atat de tare incat pentru cateva clipe, nu m-am mai putut gandi la nimic.
     -Domnisoara Carter, avem ceva de discutat, a spus o voce masculina.
     -Mmmm.... am gemut eu, chiar acum?
     -Te rugam sa ne spui unde sunt parintii dumneavoastra. Nu ma refer la Carteri.
     Cand am auzit ultima propozitie am tresarit si am marit fara sa vreau ochii. De unde era sa stiu eu? Credea ca daca stiam aveam de gand sa-mi mai duc veacul la familia Carter? Voiam si eu sa aflu unde sunt. Ma simteam teribil, cred ca tipii chiar ma drogasera pentru ca ma durea capul inca si nu puteam gandii limpede. Dar cel mai important, ce sa vrea ei de la parintii mei, asta nu-mi dadea pace.
     -Stiam ca asa va fi, domnisoara Carter, dar uite cum stau lucrurile, de asta e ea aici, a continuat el pe un ton rece, lipsit de sentimente si ridica corpul lui Julie pana la nivelul lui.
     Nu era inca constienta. Si-a afundat o mana in buzunar in timp ce cu cealalta imi tinea prietena suspendata in aer. Cu toate ca nu vedeam clar, eram sigura ca ceea ce a scos din buzunar era un pistol. Zgomotul fu asurzitor. O impuscase pe Julie! Atunci ea s-a trezit si dadu un tipat de durere, erau gloante de argint. Imi venea sa plang.
     -Deci, spui? a intrebat el si a mai impuscat-o de doua ori in stomac. Julie nu mai tipa, dar gemu si stiam ca o doare. O tortura pe ea, stiind ca asa ma raneste mai mult pe mine. Ca ma va face sa spun tot ce stiu. Am inghitit in sec si i-am spus ca nu stiu, dar el tot repeta sa-i spun, iar eu nu stiam. Imi era asa frica sa nu o omoare pe Julie. L-am vazut cand a aruncat pistolul in cealalta parte a camerei si a ridicat mana in aer. Am putut vedea cum se face neagra si apar gheara. Stranse pumnul, apoi il lasa liber si isi afunda mana prin spatele lui Julie. Am inchis ochii, dupa tipatul pe care ea il dadu, banuiam ca i-a atins inima. Stiam ca nu o poate omora asa, era mai complicat de atat, dar era mai dureros pentru ea. Am auzit un sunet, ca un corp prabusindu-se si cand mi-am facut curaj sa ma uit, am vazut-o pe Julie zacand intr-o balta de sange, cu pieptul tresaltand. Imi inchipuiam ca trece prin iad din cauza durerii. Barbatul se apropie de mine, ma apuca si ma ridica in picioare. I-am putut vedea fata. Era acelasi tip de pe strada. Imi era frica. Si am simtit si mai multi fiori cand mi-a prins barbia si m-a fortat sa ma uit la el.
     -Va fi amuzant, m-a anuntat si m-a lasat sa cad la pamant. Corpul meu avea multe vanatai care zvacneau. Iar ceea ce a spus el, mie nu mi-a sunat catusi de putin distractiv, nici pe departe.



-Eli…am auzit eu geamatul inabusit a lui Julie si am vazut-o cum isi intoarce capul spre mine. Pielea ei era mai palida decat de obicei, fara roseate specifica din obraji. Ochii ei sclipeau, la fel si piealea, semn ca trupul ei inca se lupta cu acele gloante de argint. Arata moarta. Nu moarta-vie, cum ii place sa-si spuna si cum e.
     -Julie! am soptit eu si m-am dus langa ea, luandu-i mana rece si umeda intr-a mea. Parea ca e pe moarte, dar stiam ca va fi bine. Ca sa poti omora un vampir creat de o vrajitoare, ai nevoie de timp si multe lucruri, ca de exemplu un pumnal facut cu sangele a zece vrajitoare din zece clanuri diferite. Dar chiar si asa, era ingrozitor s-o vad cum se chinuie sub privirile mele.
     -Stii de ce, facu o pauza, suntem aici?
     -Nu, dar vor ceva de la parintii mei. Parintii mei reali, Julie, am pus-o eu la curent cu ceea ce stiam, desi nu era suficient.
     -Ah! Si eu ce legatura am? intreba ea cu vizibila uimire.
     -Nu stiu, i-am raspuns dupa o clipa de ezitare, cu glas stins.
     Julie dadu sa spuna ceva, dar clinchetul usii deschizandu-se o oprii. Se apropie de noi, cu acelasi mers care-mi dadea fiori si ma apuca de unul dintre brate, ridicandu-ma pana la nivelul umarului sau. M-a impins spre usa, a deschis-o si am iesit pe hol. Curentul se putea simtii, ma trecura alti fiori.
     Mergeam printr-un lung sir de coridoare, pareau ca nu se mai termina. Erau intunecate si imi era frica la fiecare pas. Barbatul imi tinea mainile la spate si ma tot imbrancea sa merg inainte, pana cand am intrat intr-o incapere mai luminoasa decat celalalte. Razelele soarelui patrundeau, liminad-o. Cu ajutorul lor am putut vedea ca era o camera goala, lipsita de orice obiect de mobilier. Pana m-am uitat mai atent si am vazut o masa, retrasa intr-un colt mai intunecat si doua scaune de lemn la capetele ei. Barbatul ma imbrancii intr-acolo, dar am apucat sa zaresc un semn pe unul dintre pereti. Nu l-as fi vazut daca nu s-ar fi reflectat chiar atunci lumina catre el. Am putut zari o caricatura pe unul dintre ziduri, un romb, cred. Dar nu l-am luat in seama.
     Barbatul m-a mai intrebat de cateva ori unde sunt parintii mei, eu raspunzandu-i de fiecare data ca nu stiu, pana a inteles. In sfarsit! Dar doar asa mi se paruse mie. Cand l-am privit mai atent, unul dintre ochii i se zbatea, se inrosise si isi strangea pumnul  puternic. Si-a pus mainile pe masa si s-a ridicat brusc, privindu-ma drept in ochi. A facut un pas, ajungand la coltul mesei, apoi inca unul. Era langa mine. Ii puteam simtii respiratia.
     M-am uitat la el, cand m-a prins dureros de par si m-a ridicat si pe mine in picioare. M-am panicat, semna cu scena de acum cateva ore cand o impuscase pe Julie. Frica se simtea si in sange, iar pulsul meu era neregulat. Am vazut cum ceaalta mana i se misca pe langa corp, am simtit impactul ghearelor sale in stomacul meu. Am urlat de durere. Era mai rau decat atunci cand te tai din greseala acu cutitul sau cand aluneci din greseala pe scari ori cazi de pe bicicleta. Era o durere diferita, intepa, ardea. Dar nu ma strapunse adanc, insa suficient cat sa ma chircesc de durere. Un nod mi s-a pus in gat. Abia puteam respira, pieptul ma durea la fiecare miscare. Am vazut umbra mainii lui cum se ridica cu incetinitorul spre fata mea. Am privit cu teama cum ma strapunge usor in obraz si am simtit sangele cald cum se prelinge pe gat in jos, patandu-mi hainele. Nu am simtit durerea, parea ca apasase pe un buton si totul se oprise. Am fost constienta in momentul in care corpul meu s-a izbit de zid, dupa ce ma aruncase. Noroc ca ma rasucisem in aer, si nu m-am ales decat cu cateva vanatai pe spate.
     S-a apropiat de mine, cu ochii rosii, inspaimantatori. Imi dadeau senzatia de moarte. Era asa cum imi imaginasem eu moartea. Dar culoare ochiilor se schimba, devenind neagra. Se calmase. M-a ridicat din nou la nivelul lui si m-a impins pe coridor.



     -Cum adica a disparut? se auzi vocea nervoasa, cu o urma de teama in glas, a lui Zach.
     Rachel ii spusese totul. Cand s-au intors din padure, in siguranta, nu mai era decat Andy in casa. Ea nu stia nimic, Liz si Julie nu raspundeau nici la telefon, si nici una nu anuntase ca se duce undeva. Cand l-a sunat pe Zach si l-a anuntat, inca nu se intorsesera. Andy isi facea prea multa griji, Ralu nu era de gasit, iar Rachel trebuia sa se ocupa de asta singura. Sa incerce sa-i mentina calmi. Daca vreunul dintre ei isi iesea din fire, putea sa faca ceva prostesc.
     -Nu stiu, ok? Calmeaza-te! urla Rachel la el, prinzandu-l strans de umerii si incercand sa-l tina locului. Erau cu totii in camera lui Liz, ingrijorati pentru ea si pentru Julie. Tensiunea din aer nu se risipii. Se priveau, incapabili sa spuna ceva, numai Zach, care nu mai gandea limpede, isi spunea gandurile cu voce tare.
     -Nu stim unde e sau ce a patit! a rabufnit el si ochii ii lacrimara.
     -La naiba! scapa Andy injuratura. Au prins-o! Pe amandoua! si asta era ceea ce gandeau cu totii, dar nimeni nu avusese curajul s-o spuna. Era prea crud sa fie adevarat. Nici unul n-ar fi putut suporta asta. Nu tocmai Julie si Liz.
     Nici unul dintre ei nu voia sa se gandeasca la ceea ce era mai rau, la posibilitatea ca ele sa fie moarte. Sperau la bine, dar o parte din sufletul lor le spune ca nici cazul lor nu va fi diferit, ci intocmai celorlalte. Nicio victima prinsa nu scapa decat moarta.
     -O vraja de localizare! aproape tipa Rachel catre Deea, o vrajitoare. Dar aceasta doar ridica din umeri si o anunta ca are nevoie de lumanari pentru asta. Cand i-au fost aduse, le-a aranjat intr-un cerc in jurul ei, si le aprinse fara sa foloseasca chibrituri sau bricheta. Deea a spus perfect o incantatie in latina, de parca ar fi repetat-o zile in sir, iar trupul ei ingheta, privind in gol. Abia dupa ce Rachel o zgandari de cateva ori si ii trecu mana prin fata ochilor, isi revenii. Le vazuse pe Elizabeth si Julie, stia exact unde sunt. Le mai trebuia doar un plan. Dar acesta nu intarzie sa apara, imediat ce le dezvalui tuturor locatia celor doua.
     Planul era sa faca doua grupuri. Unul sa ramana afara, sa acopere zona pentru un eventual pericol, iar ceilalti intra. Aveau sa participe Zach, Andy, Rachel si Irina. Cei doi frati ai lui Elizabeth vor merge inauntru. Un vampir, un semi-inger si un semi-demon. Sperau cu totii sa reuseasca, dar nu stiau cati adversari sunt si ce puteri au.
     Dar Zach avusese grija sa trimite pe cineva inainte. O veche prietena, colega de echipa a lui Julie, Charlene. Avea incredere deplina in ea, era puternica. Spera ca asa ar putea face fata amenintarii.
     Cu toate astea, cand erau in dreptul cladirii indicate de Deea, un depozit abandonat la aproape zece kilometrii de oras. Irina a spart usa, fara zgomot si intrara cu totii acolo. Era intuneric si nu puteau vedea foarte clar, dar auzira zgomote de pasi undeva aproape. S-au dus intr-acolo, pe varfuri, fara sa faca galagie, dar s-au oprit brusc, nu se mai auzeau decat zgomotele respiratiei lor.



***



     Cand am fost aruncata inapoi in camera cu Julie, corpul meu avea zgarieturi si vanatai, iar ei nu stiau nimic, pentru ca nu le spusesem eu. Toate secretele erau in mainile mele. Soarta noastra, era o povara prea mare pentru mine. Stiam ce insemna sa afle lumea despre noi. Asa ceva ce intamplase cu sute de ani in urma. Din cauza ca fusesem scosi la lumina, aparura si povestile despre noi. Toate pornesc de la un sambure de adevar. Atunci speciile noatre fusesera pe cale de disparitie. Acum un nenorocit de varcolac care fusese exclus, pe drept presupun, din Asociatie voia sa-l pun eu la curent cu ceea ce nu stia. Asta credeam, ca nu mai e un membru acolo, daca vrea sa stie ceva ce unul din APSS ar stii. Ca Julie. Dar de ce ma interoga pe mine, daca ea era un membru, intrebarea asta ma framanta.
     O zgarietura de pe obraz sangera putin, barbatul mi-o facuse cand s-a enervat. Speram sa n-o vada Julie. Cand m-am dus langa ea, dormea. Se calmase, dar ranile nu i se vindecasera complet. Culoarea din obraji ii revenise. M-am intins si eu langa ea, incercand sa ma gandesc la toate astea. Ciudatii aia voiau cu orice pret sa stie unde sunt parintii mei, dar eu nu stiam nici locatia lor exacta, si nici de ce sunt asa speciali. Imi era doar frica de ceea ce ar putea sa-mi faca mie si lui Julie acum, nu ma interesa de ei. Ma abandonasera, ma lasasera intr-o padure, noaptea, cu animalele care misunau pe alocuri. Nu mi-i aminteam foarte bine, dar as fi putut sa-i recunosc. Numai ca nu mai voiam sa aud nimic de ei, sau de orice ce tine de supranatural. Imi lipsesc temele, grijile ca nu voi termina la timp eseul sau ca Zach iar mananca ultima bucata de placinta. Nu-mi doresc toate astea.
     -Julie, am soptit eu de cateva ori pana s-a trezit. Nu sunt ei. Nu e grupul.
     -Hmm a gemut ea infundat, ce?
     -Pai, am inceput eu si m-am aplecat mai aproape de ea, am vazut un semn, nu era asa cum il stim. Un fel de romb , poate. N-am vazut bine, am spus eu iar Julie tresarii. Gestul ei ma facu sa ma intreb daca nu cumva stie despre ce vorbesc.
     -Un romb cu diagonalele negre si cu un cerc suprapus? m-a intrebat ea cu o urma de emotie si uimire in glas.
     -Acum ca spui asta, da, am aprobat-o eu vazand imaginea in minte, clara. Desi eram putin curioasa de unde stie Julie atat de multe lucruri despre anumite grupuri, dar asta pana sa-mi aduc aminte ca are memorie fotografica. De asta a fost si agent CIA si de asta e agent APSS.
     -La naiba....Nu sunt ei.
     Cand am auzit ce a spus Julie, nu m-am intrebat de unde stie atat de multe sau de ce injurase, ma puteam gandii numai ca sunt altii. Adica exista mai multi care au de gand sa omoare supranaturalii sau doar ei si grupul...
     -E o haita intreaga, mi-a explicat ea. Mi-i aduc aminte. Fusesera mana dreapta a Leonorei. Au tradat-o, acum platesc pentru asta, a spus ea povestea cat mai pe scurt. Am vrut sa spun ceva, dar m-a oprit. Sunt periculosi, anunta ea cu o voce care ma facea s-o cred pe cuvant.
     Am vrut sa comentez, avam un buchet de intrebari pregatit dar s-a auzit un zgomot pe hol. M-am dus aproape tarandu-ma pana la usa, mi-am lipit urechea si am incercat sa ascult. Dar era o liniste apasatoare, deci am revenit langa Julie. I-am pus capul pe picioarele mele si am gemut usor de durere cand atinse din greseala una dintre vanatai.
    ; Si-a intredeschiz buzele, eu am crezut ca vrea sa spuna ceva, dar isi ridica incetisor mana si arata peste umarul meu. M-am intors, incercand sa-mi dau seama ce anume vrea sa-mi arate. Dar cand am vazut o miscare in intuneric, mi-am dat seama. Pentru ca nu se misca, se teleporta. Un semi-demon. Se invartea prin incapere, iar eu eram prea uimita ca sa mai spun ceva. Incercam sa-i urmaresc cu privirea, dar nu reuseam de fiecare data. Cand a ajuns langa noi, a vorbit pentru prima data.
     -Charlene, incantata, s-a prezentat ea si a pus mana dreapta a lui Julie pe dupa gatul ei. Agent APSS, a continuat iar mie mi-a crescut uimirea. Acum, sa va scoatem de aici.
     Cand i-am analizat mai bine fata, mi-am adus aminte ca am mai vazut-o candva. Parca vorbea cu Zach, o data. Agent APSS. Desigur! O cunosteam, era buna prietena cu fratele meu. Nu era intruchiparea perfectiunii, sau poate nu mai speram eu la o salvare, dar am urmat-o cand a deschis incetisor usa si a verficat coridorul. Eram foarte curioasa, tinand cont de zgomotele neclare de mai devreme, am privit peste umarul ei. Dar era inca intunecat si nu puteam vedea mai nimic. Numai o voce ma facu sa tresar si imi incalzii inima.
     -Liz...

     Dar Zach n-a mai spus nimic. I-am vazut silueta cum apare in fata mea si ma analizeaza. N-a intrebat de ce sunt plina de sange si vanatai, sau n-am auzit eu intrebarea. Inainte sa-mi dau seama daca e singur, am lesinat.
Ore intregi m-am luptat sa ma trezesc, sa-mi recapat cunostinta. Dar momentele erau scurte, suficiente cat sa-mi dau seama ca ceva nu e in regula. De fiecare data cand se intampla, oboseala ma tragea inapoi cu forta. O data am auzit voci. Apoi totul era tacut. A treia oara ma holbam la un perete alb, incercand sa nu adorm, cu convingerea ca daca inchid din nou ochii sunt pierduta. As fi putut sa intru in panica, sa-mi fac griji si sa ma intreb unde sunt, dar asta nu schimba situatia cu nimic si nici ceea ce aveau de gand sa faca rapitorii cu mine.
     Cand m-am trezit de-abinelea, eram intinsa pe ceva comfortabil, moale. Nu mai simteam niciun fel de durere. Trecuse. Fizic, ma simteam odihnita, de parca niciodata nu am facut vreun efort. Dar minte mea nu era limpede. Gandurile nu era duse pana la capat, se suprapuneau la infinit. Am deschis ochii si m-am trezit intr-o camera complet nou, straina mie. Cu peretii albi, simpla, ferestrele uriase si cu lenjeria patului rosie. Nu stiam daca acea camera intunecata si tot sangele pe care il vazusem fusesera numai un vis. Visasem? Fusese totul real? Nu-mi aminteam decat fragmente. Julie, sangele si tipetele ei, durere si… Zach. Il auzisem pe Zach. Era o imagine mai clara ca oricare alta, fusese acolo. Apoi totul era in ceata, nu-mi mai aminteam decat cum fuseserm eu ranita. Fara mila. Duruse. Gheare. Vazusem si gheare, mari, infricosatoare si anormale.  
     -La naiba cu toate astea, s-a auzit o voce nervoasa care ma facu sa-mi intorc capul spre usa. Masculina. Puternica.
     Am dat sa ma ridic in coate, dar corpul meu reactiona violent. Ma ardea fiecare muschi din corp. Orice miscare era urmata de intepaturi dureroase. Am cazut cu capul pe perna, simtind fiori pe spate. Nu recunosteam nimic. Nici vocea, nici camera. Mi-am inchis ochii, rasufland si incercand sa calmez frica ce-mi clocotea in sange. Acum imi faceam griji pentru prietenii mei. Erau si eu aici? Am auzit clinchetul unei usii deschizandu-se si pasi in camera. Persoana care tocmai intrase era Charlene. Aceeasi persoana care ne salvase, colega de echipa cu Julie. Agent APSS. Eram incurcata, derutata. Nu intelegeam ce cauta Charlene aici, dar cu siguranta ea stia de ce sunt eu aici.
     -Elizabeth, vreau sa ma asculti cu atentie. Nu repet, m-a anuntat ea pe un ton rece si lipsit de sentimente. Vrem sa ne spui unde e agenta Julie. Nu a fost gasita in incendiu.
     -Incendiu? Ce naiba? am intrebat eu cu uimire vizibila. Erau deja prea multe, nu intelegeam nimic. Confuza, rapita si interogata, din nou. Charlene ma cerceta cu privire, parca cantarind situatia. Dadu sa-mi spuna ceva, privirea ei era furioasa, dar o persoana mai intra in camera. Parul roscat, hainele si corpul de adolescenta, ochii rosii, stralucitori. Leonora. Desi ea e conducatoarea APSS, un agent profesionist cu diploma pentru liceu si facultate de spionaj, are saptesprezece ani de vreo suta de ani. Am rasuflat usurata. Acum ma simteam in siguranta, verisoara lui Julie era aici.
     -Hei, Liz! ma saluta ea si ma atintii cu privirea ei intrebatoare de ti-a-fost-dor-de-mine. Dar nu am mai apucat sa-i raspund la salut sau sa intreb orice altceva, pentru ca tonul din glasul Leonorei deveni dintr-odata ingrijorat. Julie si Rachel lipsesc.
     In momentul acela am crezut ca o sa lesin a treia oara. Cele mai bune prietene ale mele fusesera date disparut de APSS. Daca aveai un permis de acces la informatii de rang  doi sau mai inalt, trebuia sa stii ca asta inseamna moarte sigura. Orice persoana data disparuta de aceasta asociatie, nu s-a mai intors vreodata, decat intre patru scanduri. Tocmai pentru ca cerceteaza tot, au dovezi solide cand declara asta. Ma trecu un fior la gandul asta. Dar daca Rachel era cu Julie, trebuia sa fie bine. Incercam sa ma conving ca asa va fii.
     -Cum adica lipsesc? Si ce incendiu?
     Atunci Leonora mi-a povestit cum ne gasise pe toti in depozitul acela, zacand printre flacari. Eu aveam cateva rani care sangerau, dar fratii mei si restul erau bine. Inspirasera doar prea mult fum, nici unul nu avea arsuri. Ea credea ca incediul fusese pornit de haita, cu intentia ca noi sa murim acolo. Si era bine ca ei sa creada asta, ca nu am supravietuit, numai ca Leonora aflase si ca ei stiau despre supravietuirea noastra. Eram inca in pericol. Julie nu a fost gasita, la fel si Rachel. Ea presupunea ca fugisera sau haita le luase, desi cea mai probabila era a doua posibilitate.
     Eu nu puteam spune nimic cert, pentru ca fusesem lesinata imediat dupa ce il auzisem si vazusem pe Zach. Dar nu ma crezusem nicio clipa salvata, simtisem pericolul in tot acest timp. Nimic nu era in regula, iar eu nu puteam ajuta prea mult. Leonora continua, cu alte date enervante, spunea ca ii pare rau si ca a gasit cateva solutii, dintre care numai una acceptabila. Deobicei, cand o aud spunand asta, inseamna ca a ales cel mai nebunesc dintre planuri. Asta e felul ei de a fii, traind mai mult decat periculos.
     -Mergem in Los Angeles cu Charlene si Zach. Trebuia sa-i cautam, darling.
     Dupa ce a spus asta, mi-a aratat telefonul. Era un e-mail de la Rose. Stiam ca prietena fratelui meu e un informatician profesionist, dar nu ma asteptam sa gaseasca locatia haitei intr-un timp atat de scurt.
     L.A. , Laurel Canyon
     Cunosteam zona aceea. Mama obisnuia sa ma duca acolo. Stiam ca exista o padure imensa, dar nicidoata nu banuisem ca exista o intreaga haita in Laurel Canyon. I-am intins telefonul inapoi Leonorei, nu aveam nevoie de imaginile din satelit. Ii puteam arata fiecare loc din jurul padurii legata la ochi. Petrecusem primii sase ani din viata in Los Angeles. In timp ce imi aduceam aminte acele locuri, Leo imi dadu ultimul detaliu.
     -Plecam diseara.
     Adica faptul ca fusesem rapita si la un pas de moarte, nu ma scutea de plecare si nimeni nu fu de acord cu o amanare. Ii intelegeam, pana la urma, doua dintre prietenele noastre disparusera. Imi simteam sangeele clocotind, furia isi facu aparitia. Nimic din ceea ce se intampla nu era normal, nu pentru niste pustoaice ca noi. Imi doream sa merg acasa, sa ma trantesc pe canapea si sa molfai popcorn uitand de toate lucrurile astea. Din pacate, nu se putea. Nu cat timp Rachel si Julie sunt in pericol.



     -Zach si Charlene vor cerceta perimetrul. Noi doua asteptam raportul in masina, a explicat Leonora planul doua ore mai tarziu. Eram adunati in fata unei mese cu o harta imensa asezata pe ea, privnd-o in timp ce mana lui Leo se misca si ne arata locul. Noi aveam sa stam pe strada pana ne sunt spuse pozitiile adversarilor, in siguranta.
     Cand cineva iti da vesti de genul celora pe care le-am primit eu, nu ai timp sa-ti faci prea multe griji sau sa te gandesti la asta. Toate gandurile sunt unite intr-unul singur: cum iti poti ajuta prietenii. Incerci sa-i salvezi, bineinteles, cu ajutorul unor alti prieteni. Dar ce poti face atunci cand aflii ca este vorba de cele mai bune doua prietene ale tale, date disparute si ca numai trei persoane sunt dispuse sa-si ofere ajutorul.
     In situtia asta ma aflu eu, confuza, stiind ce se intampla, dar neconstientizand defapt pericolul. In filme, asta ar fi fost o capcana. Protagonista, adica eu, ar fi reusit sa scape si trebuia sa faca de una singura un plan cu ajutorul caruia sa-si salveze prietenii. Numai ca asta era diferenta dintre realitate si fictiune, e mai dureros cand traiesti personal acele momente. Privind un film, te gandesti cat de bine e ca nu ti se intampla si tie la fel, niciodata intrebandu-te cum ar fi.
     -Eli! ma striga Leonora in felul in care numai ea si Julie imi spun. Era momentul sa plecam.



    Da, am pus trei intr-unul, fara nume, pentru ca nu puteam combina numele capitolelor. Mai stiti cand am spus ca mai e postat pe un forum? Vreau sa ajung si aici la zi cu capitolele. Nu stiu daca am avut sau nu descrierea de personaje sau aspect, insa nu am stat sa o pun tinand cont ca am scris toate astea acum vreo 15 zile. Multumesc celor care au avut rabdare sa citeasca atata :)) (11 pagini in word)