Juste une photo de toi

Ghiciți ce? Exact, hai că v-ați prins! Un fic e pe cale să înceapă și poate că ideea asta nu o să vă plictisească. Are de toate: acțiune, romantism, dramă, acțiune, amuzament - chiar de toate >:) Rămâne de văzut cine o să fie aici ca să urmărească povestea asta și pe protagoniști ei încăpățânați de îți vine să-i dai cap în cap. Ei bine, atunci vă doresc lectură placută ^^

Chapter I

Ino’s point of view:

Mergeam alene prin incinta liceului, gândindu-mă între timp la reprezentatul clasei din aX a B. Din ziua în care și-a ținut discursul pentru începutul anului școlar nu pot să-mi iau gândul de la el și de asemenea, încep să mă comport tot mai ciudat pe măsură ce timpul trece. Mi-am îndreptat spatele grațios apoi mi-am continuat drumul obositor spre sala de curs sau cel puțin asta intenționam să fac acum un minut, însă sunetele, mai precis gemetele de durere m-au împins într-o cu totul și cu totul altă direcție și anume: sala de sport. În ultima vreme bătăile continuă să curgă ca pe banda rulantă, iar eu, o biată elevă din anul întâi, nu pot să fac nimic altceva decât să privesc și să tremur de frică. Totuși, curiozitatea și mânia erau mai presus decât sentimentul ce te face să te simți singură și lipsită de apărare. Eram curioasă încă de la naștere de orice lucru nou intră în casă, bârfa sau orice altceva iar mânia... ei bine, aceasta se datorează din cauză că ei mi-au întrerupt cu atâta cruzime gândurile despre onorabilul meu senior. Numai pomenindu-l în minte îmi simt inima cum o ia la goană ca o nebună, cum respirația mi se taie și cum pulsul odată liniștit se accelerează. Nu înțeleg de ce am pus ochii pe unul din băieții la care nu am nici o șansă. De ce nu puteam să ies în oraș cu colegul de bancă? Sau să-l bag în seamă pe omul de servici în cel mai rău caz? De ce trebuia să fie el... Cu cât distanța dintre mine și sala de sport se micșora, cu atât gândurile mele penibile deveneau tot mai insuportabile. Abea ce am intrat în primul an de liceu și deja țintesc prea sus. Am oftat sonor în timp ce mi-am trecut două degete prin părul blondin. Când eram stresată sau preocupată de ceva așa făceam mereu, căci senzația de moliciune și finețe mă potolea instant. Cam ciudat, zic.
- Idioților! spuse o voce feminină, dându-le amândurora câte un pumn în cap.
Am rămas înlemnită când am descoperit identitatea tipilor. Amândoi erau seniori din clasa a Xa B. Primul stătea în șezut cu o mână pe capul acoperit cu păr blond și lunguieț, frecându-și zona vătămată pe când celalalt băiat era deja în picioare cu mâinile așezate în buzunarele pantalonilor de o culoare mai închisă. Părul negru și neastâmpărat dansa la îndemnul vântului, acoperindu-i jumătate din chipul angelic, aproape inuman de albicios. Uzumaki Naruto și Uchiha Sasuke. Mi-am așezat o palmă pe piept într-o încercare de a mă calma puțin, dar nu avea rost. Inima nu mă asculta și continua să bată ca o nebună, deoarece alesul ei se află la o distanță mult prea mica și, prin șoapte mute parcă îl chemă sau imaginația mea bolnavă o lua din nou pe arătură. Eram mai agitată ca niciodată. Până și palmele îmi transpirau încontinuu.
- Sakura-chan, e o neînțelegere! Era doar...
- Un meci amical, îl completă brunetul, zâmbindu-i inocent tipei.
”Aha” a fost singurul lucru spus de fată înainte să ii culeagă pe amândoi de acolo și să-i târască după ea în clădirea unde se țineau veșnicele ore de tortură. Cumva am reușit să plec fără sa fiu observată de ei, însă nu am putut să las baltă totul. Tipa aceea a reușit să-i facă pe amândoi să pară niște iepurași fricoși. Deci, cine e ea și ce înseamnă pentru ei? Mă tot întrebam în timp ce mergeam spre sala de curs. Holul părea mai lung decât era de obicei și chestia asta mă irită. Deja am întârziat o grămadă și dacă nu mă înșel, și sigur n-o fac, acum ar trebui să fiu prezentă la ora de chimie a doamnei Tsunade. Când am ajuns în fața ușii de o culoare maro închis, am bătut de două ori înainte să pășesc în încăpere. Desigur că colegi mei s-au uitat la mine ca la un marțian de pe Marte, dar nu ăsta a fost lucrul care m-a mirat. În locul doamnei profesoare, la catedră, am zărit o claie de păr roz și nu blond.
- Era și timpul să ajungi, Yamanaka. Ocupă un loc, rosti fata pe o tonalitate ce îmi făcu fiecare măruntaie în parte să se cutremure.
- D-d-de unde știi cum mă cheamă? am întrebat cu teamă.
Își trecu o mână prin bretonul neastâmpărat după care își ridică privirea asemenea celui mai verde gazon de pe planetă la mine, analizându-mă atentă. Știu că sună cam ciudat, dar mă simțeam violată de ochii ei, căci părea că nu îi scapă nimic odată ce-l ia în vizor.
- Fac parte din Consiliu, făcu o pauză în care își plimbă privirea prin întreaga clasa apoi continuă, eu știu tot ce mișcă în școala asta.
Am digerat informația foarte greu, dar și când am făcut-o mi-am dorit din tot sufletul să fi auzit greșit. Părea că toată lumea s-a evaport. Că toți au dispărut după cortina imensă de fum. Toți... în afară de mine și ea. Consiliu?!, Nici în cele mai negre coșmaruri nu mi-am închipuit că o să ajung să cunosc o persoană care face parte din grupa aceea periculoasă. Am înghițit în sec, cerându-mi scuze pentru întârziere, apoi am pășit temătoare la locul meu de drept. Cu cât distanța dintre mine și ea se mărea cu atât mai mult mă simțeam în siguranță chiar dacă ne aflăm amândouă în aceeași încăpere. Deci din cauza asta Sasuke-san și Naruto-san s-au transformat în niște iepurași inocenți în preajma ei. Acum îi înțeleg pe deplin, dar tot nu pot să rămân așa, neștiutoare. Vreau să știu mai multe. Cine poate să îmi ofere informațiile dorite?
- Profa Tsunade o să lipsească astăzi, dar nu din cauza asta mă aflu aici. Am venit să vă atenționez cu bătăile și demonstrațiile voastre stupide, spuse pe un ton aparent calm. Aici mă refer și la băieți și bineînțeles, la fete. Deja au fost sancționați doi elevi din clasa a Xa B, așa că aveți grijă pentru că nu sunt o persoană miloasă.
Sasuke-san și Naruto-san? De ce i-a sancționat pe seniori pentru un amărât de meci amical? Brusc un nou sentiment își făcu loc în inima mea: disprețul. O disprețuiam din tot sufletul pe fata asta chiar dacă nu am schimbat mai mult de două vorbe în toată viața mea cu ea. Cuprinsă de un tupeu nemaipomenit am dat să mă ridic în picioare și să lupt pentru ambi seniori, să le iau apărarea și să-i închid gura, însă o palmă se așeză pe umărul meu. Când mi-am întors capul în partea stângă am descoperit că colega mea de bancă, Karin, mă oprise. Aceasta dădea negativ din cap. La îndemnele ei insistente am lăsat dracului planul de a-i închide gura deoparte, concentrându-mi atenția pe roșcata ce stătea lânga mine. Privirea roșiatică, destul de rară, se uita la mine curioasă.
- De ce m-ai oprit? am întrebat-o de cum a ieșit tipa aia afară din clasă.
- Nu e evident? E sinucidere curată să te iei în gură cu o persoană care face parte din Consiliu! se ambala ea.
- Ba nu e! am spus fără pic de convingere în glas. Cineva trebuie să-și susțină seniorii! Sasuke-san și Naruto-san sunt suspendați pentru o nimica-
- Tu... îl placi pe unul din ei, nu?
- Norm-normal că n-nu! Nici măcar nu îi cunosc... și în plus nu am nevoie de mai multe dureri de cap.
Ca și cum nu mă luase în seamă până acum, își așezase palmele micuțe pe umerii mei, scuturându-mă ușor.
- Ascultă aici! Ambi sunt inaccesibili, așa că nu îți fă speranțe prea mari. În cel mai bun caz o să apuci să-i spui un amărât de ”salut” scumpului tău prinț. Tipa aia e periculoasă.
- Dar Sasuke-san și Naruto-san sunt sancționați din cauza ei!
După ce stătuse o vreme pe gânduri, cu privirea în jos rosti șoptit.
- Înseamnă că nu o să se întoarcă prea curând.
Mi-am sprijinit capul de suprafața lemnoasă și lucioasă a bancii, sperând că o să mă calmez înainte să fug și să fac ceva nebunesc. Dispreț! Numai dispreț puteam să simt pentru ființa aceea care i-a sancționat pe seniori și îmi doream din tot sufletul să moară acum, în momentul ăsta. Probabil că nu aș avea tupeu să-i spun ce îmi trece prin minte, însă nu am ce să fac. Îmi lipsește curajul și controlul de sine. Mă enervez mult prea repede și acționez fără să mă gândesc la consecințe, dar cui îi pasă? M-am ridicat din bancă și ca un vârtej mânios am ieșit pe ușă. Am auzit-o pe Karin cum mă strigă să mă întorc și tot nu am făcut-o. Era prea târziu ca să mă răzgândesc.
Toate clasele le-am răscolit și n-am găsit absolut nimic ce m-ar putea conduce la ea, iar când întrebam vreun elev, acesta nu făcea altceva decât să tremure și să rostească temător, ”nu știu nimic”. Eram sigură că toată lumea minte. Puteam să bag mâna în foc pentru chestia asta, însă nici că îmi pasă. Pot s-o găsesc și fără ajutorul unor țânci fricoși. Am strâns din pumni furioasă, căci în astfel de momente furia era singura care îmi dădea putere și nu mă lăsa baltă. Mi-am sprijinit trupul de peretele albicios al instituției, analizând holul de la etajul 3.
- Stai! am strigat disperată spre persoana din capăt. Așteaptă!
Fugeam ca o nebună pe holul care părea că nu se mai termină. Doamne, ce urăsc eu școala. Cah! Inima îmi bătea ca o disperată, pe când pulsul se accelerase mult prea mult, dar nu îmi pasă. Tot ce voiam acum era s-o pun la punct pe făptura ce i-a pedepsit pe seniori.
- Tu...tu! Dă-mi seniorii înapoi! am reușit să rostesc printre gâfâielile puternice.
Fața ei nu schița nici un sentiment și după cum părea nici nu avea de gând să facă vreun gest necugetat. Bun, asta îmi aduce un bonus generos. Dacă ea nu face, o să fac eu ceva. Mă simțeam ca o felină ce dorește să-și apere puii în momentul de față, doar că puii ăia extrem de frumoși pe care vreau să-i scap de sancțiune sunt potențiali iubiți. Ajunsă în dreptul ei mi-am ridicat mâna în aer și, când eram sigură că palma mea o să facă contact cu obrazul ei, nu am simțit mai nimic. Dispăruse.
- Să ți-i dau înapoi? Nu mă fă să râd! Cum poți să-mi ceri ceva ce nici nu-ți aparține? Patetic.
Dupa ce îmi aplică un picior în spate, am făcut un contact nu prea plăcut cu podeaua din ciment, printre buze scăpându-mi un geamăt de durere. Mi-am strâns genunchii la piept într-o încercare eșuată de a mă apară, dar de cine? Făptura misteriasă și puternică plecase deja, iar pe coridor nu mă aflam decât eu. Zăceam pe jos și îmi plângeam de milă ca o fată neputincioasă. În fond, asta eram, nu? Nu o să facă nimic? Nu o să riposteze? Pe dracu! Și pe lângă asta, tot ce îmi spusese... avea dreptate. Cum să cer ceva ce nici măcar nu e al meu? Cât de patetic. Am zâmbit slab, lăsând câteva lacrimi să-mi ude obraji înroșiți. Ce a fost în capul meu? Mă întrebam în timp ce îmi strângeam genunchii la piept. Oricum, din start nu aveam nici o șansă împotriva ei. Sunt așa o proastă!

I love you, key?

~~Dau edit.~~

Hello, am revenit să comentez, a durat cam mult, dar am fost la şcoală - un amănunt neimportant, oricum să trecem la text, fiindcă mi s-a părut foarte interesant. Ideea m-a dat pe spate, nu am ce să spun, se vede de la o poştă faptul că relaţia dintre Sakura şi Sasuke are să fie bandajată cu bandă galbenă unde va scrie - interzis, pericol. Rar găsesc ficuri cu idei aşa de originale şi interesante, nu mă îndoiesc nici de stilul tău, fiindcă e plăcut, elaborat şi el, cu toate că suntem pe la început nu am cum să mă pronunţ foarte mult, dar ţin să-ţi spun că ai un stil limpede şi coerent. Da, asta ar fi legat de modul tău de a scrie, acum ce aş vrea să nu se întâmple - Ino să nu renunţe la luptă.
Doamne ai milă de mine, ar fi mult prea fain dacă Ino nu ar dispărea din peisaj, am un presentiment neechilibrat sincer, tind şi spre varianta unu - va renunţa sau spre varianta a doua - nu va renunţa. Personal cred că ai făcut un lucru genial că ai povestit din perspectiva ei, Sakura are nevoie de o rivală ca Ino şi indiferent cum îmi vin mie potenţialele idei ale acestui fic, sigur tu ai mai mari planuri pentru el, mă vei uimi, de asta sunt sigură. Sunt într-un extaz suprem şi sunt nerăbdătoare să aduci nextul cât mai curând. Nu te grăbi desigur, eu pot aştepta mult şi bine, sper să te ţii de acest fic, păcat să te laşi de el.
Ai avut câteva greşeli de tastare, au fost câteva litere inversate, dar în rest capitolul e bine structurat, bine aşezat, ca stil nu am ce să mai comentez, ai făcut o treabă pe cinste şi m-ai impresionat cu ideea. Sincer eu pun mare accent când e să urmăresc un fic pe idee, fiindcă ea face cam totul - normal, stilul unui scriitor se mulează şi se modifică pe parcursul procesului de scris. Tu nu faci excepţie, scrii bine, ca la carte, interesant, palpitant şi ai dat viaţă unei poveşti cu adevărat inedite, se poate să greşesc când spun că este mega originală, sunt sigură că mai există poate ficuri cu aceiaşi idee, însă personal nu am citit aşa ceva şi mă bucur că citesc la tine prima oară. <3 Ce ar mai fi de ad[ugat, personalitatea lui Ino e vulcanică, dar nu mai vulcanică ca a lui Sakura, a ei chiar m-a copleşit de-a dreptul, ai construit nişte personaje bune, iar pe Sakura o văd ca pe o santinelă, cu forţă inedită, greu îmi vine să o imaginez plăpândă, inocentă şi pierdută în spaţiu, asta chiar are să picanterizeze acţiunea, care apropo de ea, ai decurs lin şi bine. Ino m-a cam dezamăgit la final, de ce a renunţat aşa de simplu doar pentru că doamna din consiliu a lovit-o şi a umilit-o? Sper să-şi revină repede şi cu forţe noi, eu nu vreau să piară scânteia aceea din inima ei nărăvaşă. Da deci după cum observi sunt în limbă după ficul tău, e şi prima oară când citesc ceva scris de tine.
Închei aici transmisiunea, succes cu nextul şi să nu te abaţi de la drum. *hug*

Juste une photo de toi Tumblr_nr4ln3gwuO1te87ixo1_400

W E D R O W N I N E T E R N A L D A R K N E S S

Vai, dar ce fic avem noi aici. well? awesome right?

Sa fiu sincera, nu ma asteptam la o astfel de relatie intre Sasuke si Sakura, mai ales ca bag de seama ca ceva romantic dintre ei doi este mai mult decat interzis. Ca sa nu mai spun de cat de dificila este personalitatea Sakurei, of, of. Titlul imi place si sunt a naibii de curioasa sa vad cum vei face legatura dintre el si continut, caci pare mai degraba ceva legat de santaj aici. Saaaau ma gandesc eu la prea multe negative, si asta se poate. Asa, acum ca am lamurit si asta, sper ca ma vei anunta atunci cand postezi nextul, caci sunt nerabdatoare sa vad cum se va contura o presupusa legatura intre astia doi. Bafta in continuare. Te pup. :*

cruelty is a gift humanity has given itself

Fan fic blocat la cererea autoarei. Daca doresti sa il redeschizi, poti anunta un critic/moderator.