Hei Mersi ca mai anuntat de next
Capitolul a fost interesant, iar cel mai mult mi-a placut faza cu biletelul pe care l-a primit Sakura care s-a dovedit a fii un desen. Ce dragutz dar mor de curiozitate sa aflu cine i-a trimis acel desen
Deci, te rog din tot sufletelul meu sa aduci repede next-ul deoarece chiar vreau sa citesc discutia dintre Sakura si Naruto, si poate ne mai dezvalui cate ceva din trecutul Sakurei Pai pana data viitoare, spor la tastat si a idei geniale Pana atunci te-am
Ah da era sa uit, as vrea sa te intreb ceva...in acest fic al tau va aparea Sasuke prin peisaj? cam asta e intrebarea mea si sper sa ma poti lamuri.Pana atunci...
~Sayonara~

       De ce? De ce e amară? De ce nu e dulce, aşa cum îmi place mie? mă întrebam încontinuu, precum o nebună, dar nu îmi păsa. Timpul trecea mult prea greu, iar buzele-mi avea încă acea aromă amară, deşi luasem doar o înghiţitură din acel lichid maroniu. Nu aveam puterea să mă ridic, să caut zahărul şi să îmi pun în cafea, nu avea rost. Eram ca pierdută, nerealizând că în scurt timp în casa mea, după atâta timp îşi va face apariţia Naruto, bărbatul pe care îl iubisem atât de mult. Încă mă întreb de ce e cu Rou, dacă are de gând să o mintă şi să o trădeze cum a făcut cu mine, dar, desigur, răspunsurile nu se grăbeau de loc să vină, iar eu deja aveam impresia că sunt la spitalul de nebuni, iar minuscula mea bucătărie e una din acele camere urât mirositoare în care mai mulţi nebuni sunt ţinuţi.
       Am privit-o pe sora mea care îşi frământa măinile agitată. Părul roz cu noanţe slabe de portocali şi ochii albaştri nu mă lăsau să cred ca aceasta este sora mea, soră ce mă trădeaza, punând la cale tot felul de planuri împotriva mea. Vreau să aflu atat de multe, dar nu îmi pot da seama ce, iar asta e la fel de enervant ca o dimineaţa de vineri, în care fostul director uită să îşi barbirească hidoasa barbă, dar nu omite angajarea altor câţiva profesori de vârsta mea sau mai bătrâni, lăsându-ma pe mine să le fiu ghid. Oribil, întradevăr oribil să mă las afectată de asemenea nimicuri, dar pur şi simplu nu mai rezist. Toată lumea se învărte cu mine de azi dimineaţă, toţi sunt împotriva mea. Am nevoie să merg la un psiholog.
       Am tresărit când am auzit soneria sunând, iar Rou s-a ridicat alarmată, fugind să deschidă uşa. Mecanic, m-am ridicat şi eu, urmând-o şi am crezut că voi vomita la imaginea ce mi se arăta în faţă. Nu, nu aş fi vomitat, poate doar m-aş da cu capul de pereţi, scoţându-mi ochii, căci mă durea să îi văd aşa de apropiaţi. Neruşinata, cum poate să îl sărute în faţa mea? Cum poate să o sărute după tot ce a fost între noi? Am oftat distrusă, încercând să nu dau mare importanţă faptului că Rou sărise în braţele lui Naruto, sărutându-l fugar, probabil nedorind ca eu să îi văd. M-am prefăcut că nu i-am văzut, dar mie nu îmi era tocmai indiferent, nu când Naruto obişnuia să mă sărute pe mine aşa, lăsându-mă să mă joc cu părul său lung aranjat în toate direcţile, nu când acei ochi albaştri mă priveau doar pe mine. Dacă încă l-aş fi iubit, acum Rou era probabil îngropată în pământ până la gât, însă eu nu îl mai iubesc, dar totuşi... E imposibil să nu îţi pese de persoana pe care cândva o iubeai mai mult ca  pe tine însuţi.
       Cei doi s-au desprins din scurta îmbrăţişare, privindu-mă cu regret şi milă. Nu am nevoie de mila lor, mi-am spus frustrată, încercând să nu încep să plâng de nervi. Naruto, la fel de simpatic şi dulce, purta o pereche de pantaloni albaţtri, adidaşi negri şi o geacă de piele, pe sub care avea un tricou alb. Trcoul ce i-l făcusem cadou când împlinise şaisprezece ani, mi-am amintit eu de acea zi  frumoasă de toamnă, iar în acel moment chiar credeam că îi voi sări în cap, rupându-i tot părul blondului.
       -Sakura... a şoptit Naruto, iar eu mi-am înăbuşit un suspin. A privit-o cu un semn de întrebare pe Rou, probabil neţtiind că eu aveam să mă aflu aici. Rou ştiuse că dacă îi va spune că eu voi fi acasă când va veni, el nu ar mai fi trecut pe aici, aşa că l-a păcălit. În situaţii obişnuite aş fi fost mândră de sora mea, dar eram prea nervoasă, debusolată să o mai felicit pentru viclenia moştenită de la mine.
       Am tras aer în piept, spre bucuria mea reuşind să mă calmez, apoi l-am invitat nepăsătoare pe Naruto înăutru. Dacă aş fi la o ţcoală de actorie aş fi cea mai bună elevă, m-am înveselit, pregătindu-ma să îi pun mii de întrebări fostului meu logodnic. Sper doar că aveam să reuşesc să mă ţin tare şi să nu  fac vreo criză pe aici. Voiam să îi pun atâtea întrebări, să îl întreb de ce face toate astea, ce are de gând cu Rou, dar nu ştiam cum să fac să îmi iasă cuvintele pe gură. Chiar nu ştiam. Puteam doar să stau reăemată de peretele de lângă uşa din sufragerie, privindu-i pe ei ce se ţineau de mână, privindu-mă speriaţi.
       -Naruto, am spus, iar el a tresărit, ce încerci să faci? Dacă ai de gând să o răneşti pe Rou, crede-mă, nu vei scăpa viu de mâna mea. Până şi eu am fost uimită de calmul cu care am vorbit, însă era evident că vorbeam serios, că nu îl voi lăsa să se joace cu sora mea aşa cu s-a jucat cu mine. A dat din cap aprobator, înghiţind în sec, apoi tremurând de emoţie, am presupus, s-a ridicat de pe canapea, încă ţinând mâna mică a surorii mele.Ce încerca să facă? Să mă implore în genunchi să îl iert?
       -Ce? Acum crezi că vei fi erou, luând apărarea surorii mele şi aducând argumente false cum că relaţia voastră e în regulă? Ai impresia că o voi lăsa cu una cu doua pe Rou să se vadă cu tine? Că o voi lăsa să te joci cu ea cum te-ai jucat cu mine? A încercat să spună ceva, dar dintre buzele subţiri a ieşit doar un suspin chinuit, iar Rou s-a ridicat aproape plângând cu intenţia să îşi susţină prietenul în toată piesa asta de teatru de prost gust. Cum s-a ajuns la asta?
       Nu ştiu şi nici nu vreau să aflu.
       -Sakurako, o iubesc şi nu i-aş face rău niciodată. Voi avea grijă de ea, o voi face fericită, te rog, ai încredere în mine.
       Aşa mi-ai spus şi mie, nemernicule!
       -Ştiu că am greşit mult, dar iartă-mă! Nu mai sunt aşa aerian, aşa distrat şi insensibil. M-am schimbat. Crede-ma!
       Minţi! Minţi! Tu nu te poţi schimba! Nu pot să cred asta! Orgoliul mă împiedica să cred, nu voiam să cred. Îl cunosc pe Naruto, el nu e în stare să se schimbe, nu singur, şi nu cred ca Rou a reuşit să facă asta. E imposibil.
       -Sakura, te rog, îl iubesc, a spus sora mea, chinuita de suspine şi lacrimi ce îi curgeau pe chip. Plângea. Plângea din cauăa lui, iar eu nu puteam face nimic, nu puteam să vorbesc, simţind că mă sufoc.
       -Îţi baţi joc de mine? Cum să îl iubeşti? E mult mai mare decât tine, e o statuie fără inimă şi conştinţă şi tu spui că îl iubeşti? Mă dezamăgeşti, Rou, am spus, trăgând aer în piept şi clipind des ca acele lacrimi ce voiau să curgă pe faţa mea să dispară. Rou, de ce îmi faci asta? m-am întrebat, dar ca întodeauna, nu există răspunsuri.
       -Da, îl iubesc! Îl iubesc pentru că a fost alături de mine când tu nu ai fost. A fost la mii de kilometri depărtare, daar l-am simţit mai aproape decât te-am simţit pe tine, care erai aici, cu mine. El nu m-a judecat după greşelile făcute, ci m-a încurajat să mi le îndrept, să merg înainte, să nu renunţ. A suspinat, făcând un pas în faţă, iar pe mine m-au trecut toate apele, cuvintele spuse de ea omorându-mi şi ultima fărâmă de suflet ce rămăsese intactă. Sakura, a continuat, îl iubesc pe Naruto şi el mă iubeşte, te rog, nu mă opri să îl mai văd. Nu aş rezista. Voi doi sunteţi singurii pe care îi mai am, pe care îi iubesc, iar dacă unul dintre voi ar dispărea cred că aş muri. Te rog, Sakura, te rog! m-a implorat plângând de-a binelea, suspinând şi tremurând haotic. Nu ştiam ce să fac, ce să spun, îmi era frică. Nu sunt robot, nu pot să rezist la toate acestea, dar parcă nu sunt nici om, căci am rănit persoana la care ţin cel mai mult. Nu am fost o soră bună, nu am reuşit să îi ţin locul mamei, iar acum nu pot să decid ce e mai bine pentru sora mea, nu pot.
       -Nu... Naruto... Naruto te va lăsa şi pe tine, va pleca mai repede şi mai furtunos decât a venit... iar tu... vei suferi... la fel ca mine, deci... nu... nu voi lăsa ca asta să se întâmple. Nu pot.
       A ţipat şi aruncându-se la pieptul meu, a început să mă lovească cu pumni şi să plângă. Nu puteam să fac nimic, stăteam dor şi plângeam, lăsând-o să îşi verse toţi nervi asupra mea, ca şi cum eu eram cea vinovată în toată povestea asta, dar eu eram de vină.
       Mai târziu Rou dormea la ea în cameră, iar eu încercam să îmi revin, să mă opresc din plâns. Naruto stătea pe canapeaua din sufragerie, cu capul plecat şi mâinile tremurânde. nu voiam să îl mai văd căci mă săturasem de toate câte s-au întâmplat din cauza lui. Când Rou adormise plângând pe canapea, m-a ajutat să o duc în camera mea, iar felul în care o privea mă înspăimânta peste măsură. El chiar o iubea? Nu puteam să cred asta, nu după cele întâmplate. Poate începusem puţin să cred că el chiar simte ceva pentru Rou, dar ea era o copilă, iar el un bărbat de două zeci şi trei de ani, e ilegal ca ei doi să fie împreună, imoral şi absurd. Dar dacă el chiar o iubea şi nu voia să îi facă rău? Şi Rou? Ea clar era îndrăgostită de el, dar e doar o copilă, e prima ei dragoste, primul prieten, iar eu ar trebui să o ajut să nu facă lucruri prosteşti.
       M-am aruncat pe unul dintre scaunele din bucătărie, oftând şi privind trupul masiv al fostului meu logodnic. Era atât de palid încât aveam impresia că era mort, sau că nu mai avea mult şi îşi dădea duhul, încă un lucru ce mă speria. Ce trebuie să fac? Cum să fac să fie bine pentru toţi? De ce trebuie ca lucrurile să fie atât de complicate?
       Am început să mă joc cu o linguriţă în ceaşca de cafea în care încă se afla lichidul maroniu, amar pus de sora mea în urmă cu o oră. Era cafea amară, la fel de amară ca viaţa mea. Ce să fac să o îndulcesc? Să vorbesc cu Naruto, sa îl rog să aibă grija de surioara mea, să nu o dezamăgească, să am încredere în el?


Am revenit cu un nou capitol si sper sa va placa. Nu am avut timp sa scriu prea mult la el, sunt racita si am mult de invatat si nu ma simt prea bine nici emotional, deci sper sa va ajunga atat deocamdata. Astept mai multe comentarii, caci am impresia ca imi pierd din cititori. Probabil ideea nu e chiar pe placul vostru, dar voi incerca sa o fac cat mai originala si frumoasa. Capitolul nu e corectat, il voi corecta cand voi avea timp. Deny va

Hei Deny Mersi de anunt
Capitolul a fost interesant, dar pacat ca Sakura nu ia dat cateva palme lui Naruto sincer acum chiar sunt curioasa sa aflu ce intentii are Naruto de fapt Sper sa vii repede cu next-ul dar pana atuni te-am
~Sayonara~

Hey! In sfarsit vacanta, ceea ce inseamna ca toti posteaza capitole noi sau deschid ficuri si am zis de ce sa nu intru si eu in hora. Sper sa va placa acest capitol, cu toate ca mi-am cam iesit din mana si capitolul e total aiurea. Am folosit dialog la greu, insa sper sa ma iertati de data asta, ma voi revansa cu urmatorul capitol. Scuzati greselile.     Deny va



       M-am trezit târziu, atât ştiu înainte să ies pe uşă, spre norocul meu fără să o rup din ţâţâni. Nu îmi pot da seama cum am putut să mă îmbrac cu o astfel de viteză. Nici nu îmi amintesc dacă am închis uşa apartamentului sau dacă am rugat-o pe Ten Ten să aibă grija de magazin, dar nu îmi păsa. Voiam doar să ajung cât mai repede la şcoală, să pot să mă afund în scaunul meu rece şi tare sperând că mă voi linişti. Pot să îmi iau gândul de la linişte, mi-am spus când mi-am amintit că e luni şi că am primele doua ore la a X-a. Urăsc lunea, urăsc tot ce ţine de clasa aia şi nu pentru că e clasa unde cândva am fost eu sau pentru că sora lui Naruto şi verişoara lui Shikamaru sunt acolo, pur şi simplu o urăsc. Nu am nevoie de motive să urăsc ceva, nu? Nu? Nu.
       Am urcat scările în grabă, apoi am traversat ca o săgeată holul enervant de lung, ca în sfârşit să mă opresc în faţa imensei uşi de lemn. Era atât de veche, la fel ca restul liceului, încât abia reuşeam să văd amintirile cu mine micuţă, venind cu mama de mână la şedinţele fratelui meu mai mare. El a învăţat aici,eu am învăţat aici, iar Rou va avea onoarea să stea în banca în care eu mi-am petrecut patru ani din viaţă. E un obicei prost, o tradiţie enervantă ca toţi din familia mea să fie măcar un an în clasa asta, un an plin de ghinion. Cel puţin pentru mine şi fratele meu. Aici, în clasa asta l-am văzut murind, stingându-se din viaţă, iar eu nu am putut face nimic. Apoi, unul câte unul, au plecat toţi, lăsându-mă singură. Naruto şi mama au fost singurii care mi-au rămas alături, pe lângă Rou care era mică pe atunci. Am avut impresia că voi înebuni când Naruto m-a înşelat trei ani mai târziu dupa moartea fratelui meu, iar acum ma simt dezamăgită că a venit în faţa mea, spunându-mi privindu-mă în ochii că e cu sora mea mea care e minoră, că vrea să o ia si pe ea de lângă mine. Aş vrea să stiu cum să fac cu el, cu Rou, cu totul, dar... nimeni nu mă ajută. Sunt singură, părăsită, o nebună într-o lume de nebuni în care singurii care există sunt eu, mama si fratele meu care sunt morţi. E ciudat că încă le mai aud glasurile cum mă cheamă la ei, cum mă strigă pe nume, că îi văd cum îmi zâmbesc? Da, dar nu ar trebui, pentru că eu sunt o nebună alături de ceilalţi nebuni de la spitalul noua. Dar îi simt atât de aproape, încât am impresia că dacă voi închide ochii îi voi vedea în toată splendoarea lor, că dacă voi întinde mâna voi reuşi să  îi ating, însă dispar. Dispar înainte ca eu să îi iau în braţe, să le spun că îi iubesc. Mă lasă singură, iar când mă trezesc la realitate îmi aduc aminte că Naruto se lupta cu mine ca să o ia pe Rou cu el.
       -Domnişoară Sakurako, dumneavoastră sunteţi? Am tresărit. Ce faceţi aici? a continuat, venind mai aproape de mine. De ce plângeţi?
       -Plâng? am spus răguşit, atingându-mi obrazul care, întradevăr, era scăldat în lacrimi. Ah, da, plâng. am spus schiţând un aşa zis zâmbet. Îmi cer scuze, cred că m-am lăsat pradă amintirilor... am şoptit apoi.
       -Se mai întâmpla, a spus daruindu-mi o batistă cu modele florale elegante şi am simţit parfumul puternic de bărbat când aproape că s-a lipit de mine. Mi-am şters  lacrimile, apoi ruşinată mi-am ridicat privirea şi i-am dat batista. Era înalt, cu vârsta cuprinsă între douăzeci şi opt de ani şi treizeci şi cinci. Era frumos, cu părul negru, lung şi privirea negricioasă. Îmi amintea de cineva şi m-a luat cu fiori când mi-am dat seama cine e. Am făcut un pas în spate, cu buzele întredeschise, uimită de asemănarea izbitoare cu unul dintre cei mai buni prieteni ai fratelui meu, poate cel mai bun.
       -Mă bucur că încă îţi aminteşti de mine. Sakurako. Te-ai făcut foarte frumoasă şi ai crescut mult de când nu ne-am văzut. Ce face micuţa Rou?
       -Probleme, numai probleme, i-am zis, încă privindu-l uimită. Ce cauţi aici?
       -Deci pitica a început deja să iasă cu băieţi, a spus printre chicoteli.
       -Se vede cu Naruto, acum spune-mi ce cauţi aici!
       L-am măsurat din priviri, încercând să îmi dau seama dacă e fiul cel mic sau cel mare al modelului Mikoto Uchiha, insă după cearcăne şi faţa matură pe care o avea mi-am dat seama că el Itachi, fiul cel mare, tot o dată şi colegul fratelui meu.
       -E nebună, a spus apoi, uimindu-ma peste măsură. E posibil aşa ceva? Să îmi dea şi mie dreptate cineva? Să nu fiu singura cu părerile şi gândurile mele, să îmi împărtăşească cineva sentimentele? Am rostit un ,,Ştiu.'' stins, apoi m-am îndepartat şi mai mult de el, pregătindu-mă să intru în sala de clasă. Chiar când mă pregăteam să deschid uşa veche de lemn m-a apucat de braţ cu palma sa mare şi aspră, dându-mi fiori. M-a rugat, cu reţinere, să îl însoţesc după terminarea orelor la o cafea, dar l-am respins politicos, spunându-i că am treabă. Nu l-am mai lăsat să spună ceva, ci am intrat direct în clasă, închizându-i uşa în nas. Am oftat zgomotos, salutând elevi care mă priveau ciudat, dar nu am băgat în seamă acest lucru, ci mi-am început frumoasa oră de matematică, dar cam în acelaşi moment mi-a fost întreruptă de Itachi. 
       -Hei, căţeluşi, ce faceţi? a fost primul lucru pe care l-a spus, lăsându-mă stană de piatră. Elevii, după cum era de aşteptat, au început să  râdă, privindu-l. Puteam să jur că jumătate din fete deja salivau după el, dacă nu ccumva deja toate erau la picioarele lui, însă ceea ce ma preocupa pe mine e motivul pentru care mi-a întrerupt ora, nu că m-ar deranja, dar totuşi... Nu am nevoie de probleme în plus.
       -Sakura, poţi să te retragi, de azi eu voi face matematică cu clasa asta, mi-a spus apoi, după ce toate râsetele s-au oprit, privindu-mă serios. Am încuvinţat din cap, luându-mi geanta şi părăsind clasa. Am pornit pe scări, până la cancelarie, dar m-am oprit la mijlocul drumului, având impresia că cineva mă privea. M-am întors, asemenea unui pradător ce îşi caută prada, dar cred ca mai mult mă asemanam cu o căprioară, prada unui animal feroce, şi am încercat să râd de propriile gânduri, dar am împietrit când am auzit un zgomot mult prea ciudat pentru un liceu. Am respirat adânc, urcând o treaptă, dar încă o dată acel sunet neobișnuit s-a auzit. M-am răsucit pe călcâie, coborând repede scările, însă m-am oprit pe ultima, căci aveam impresia că din nou auzisem acel sunet.
       -E cineva acolo? am întrebat, înaintând și atunci la văzut. Naruto? Ce cauți aici? l-am întrebat pe blond, care se chinuia să deschidă un geam. S-a întors speriat, privindu-ma drept în ochii, apoi mi-a șoptit numele. Era speriat, probabil din cauză că l-am prins făcând ceva nu tocmai legal. Dar ce făcea? L-am măsurat din priviri și, surprinzător avea buza umflată și câteva vânătăi. Voiam să spun ceva, dar nu știam ce, dacă era ceva de spus. El face din trecutul meu, trecut cu care mă lupt să îl las în urmă.
       -Am venit după sora mea, a spus câteva secunde mai târyiu, dar era clar că mințea.
       -E opt și un sfert, e la ore. Și nu vi în halul ăsta la școală. Naruto, pentru Dumnezeu, ce naiba ai mai făcut acum?
       -M-am îndrăgostit, a șoptit, iar eu l-am lovit cu geanta, el gemând de durere. Bine, bine, îți spun, dar nu mai da, mă doare.
       -Nu mă interesează, meriți tot ce ți se înâmplă, la câte ai făcut.
       -Ești nebună, știai?
       -Tu ești cel nebun! i-am țipat în față nervoasă.
       -Doar o nebună plânge când vede o ușă, a spus apoi cu răutate în glas și am zărit în ochii albaștri ura cu care mă privea.
       -Nu eu îmi mint prietena, o părăsesc după ce am înșelat-o, apoi mă întorc ca un nenorocit, spunându-i fostei că sunt îndrăgostită de sora ei, am izbucnit eu, luptându-mă cu impulsul de a începe să plâng.
       -Nu e nici momentul, nici locul să ne certăm, Sakura, a spus răgușit, iar eu am oftat distrusă.
       -Atunci când e momentul Naruto? l-am întrebat șoptit, dându-mi mâna prin părul încâlcit. Acum trei ani când te-am prins înșelându-mă ai spus că o să îmi explici, dar apoi ai dispărut ca un trădător ce ești. Ești un idiot, am spus apoi sec, privindu-l în ochi cu ură, apoi l-am împins, iar el a icnit de durere din cauza rănilor ce aș fi vrut eu să i le fac cadou.
       Aveam impresia că îmi voi aminti această zi iar și iar, până voi înebuni. Știam că atunci când voi ajunge acasă nu voi putea face nimic altceva decat să stau în pat, să plâng și poate să vărs toată răutatea din mine. Mă simțeam îngrozitor de murdară, de distrusă, nici macar nu știam ce aveam să fac sau să spun. Poate înebunesc, iar Naruto are dreptat. Nu, Naruto nu poate avea dreptate, el e un mincinos, un idiot fără limite și nu am de gând să îl las să își bată joc de mine. L-am urât din ziua în care l-am cunoscut, dar am fost prea slabă și m-am îndrăgostit de el, de promisiunile făcute, vorbele dulci și cadourile scumpe. Am fost îndrăgostită de ochii lui albaștri, de zâmbetul lui divin și parfumul care până și acum e același. Mi-a spus că îmi va fi mereu alături, dar pentru el ,,mereu'' a ]nsemnat doar patru ani. Mi-a distrus viața, m-a făcut să îl iubesc mai mult decât pe mine. Știam, știam că nu e bine să mă las vrăjită de el, dar am fost atât de proastă, de naivă înât până și acum mă crede la fel de patetică și infantilă ca atunci. Se joacă cu mintea mea.
       -Bine, recunosc am greșit, dar aveam douăzeci de ani, ce voiai. Doar nu credeai că voi rămâne cu tine la nesfârșit, nu?
       -Nu, dar că mă așteptam să îmi rămâi prieten, să nu mă minți cum ai făcut-o, mai ales că știai prin ce ai trecut.
       -Eu doar mi-am făcut datoria, a spus lăsânduse în jos lângă perete, în timp ce își freca mâna rănită.
       -Datoria? am întrebat uimită și puțin speriată.
       -Dacă nu murea fratele tău probabil nu aș fi stat cu tine mai mult de șase luni. Nu te-am iubit, trebuia să îți dai seama, a terminat de vorbit cu un aer de ,, era ceva evident".
       Nu m-a iubit, nici măcar o secundă. Nici măcar una. Simțeam cum mă ia cu amețeli, dar am încercat să fiu tare, să îi arăt că nu am nevoie de el, dar aveam. El nu m-a iubit niciodată, iar acum se joacă cu Rou. Cum pot lăsa ca așa ceva să se întâmple?
       -Și Rou? Și cu ea te joci? Și sora mea e doar ceva trecător? Nu l-am lăsat să vorbească, nici măcar nu i-am permis să îmi rostească numele. Pe ea ai reușit să o păcălești mai ușor, ea e doar un copil. Cu ea cât vei sta? Șase săptămâni? O lună?
       -Eu... a început el serios, dar i-am tăiat-o repede.
       -Tu, dragul meu Naruto, ești un idiot, am pufnit dezgustată. Cu câte fete te-ai jucat după ce te-ai despărțit de mine? Sau ai avut aventuri de o noapte și când eram împreună? l-am întrebat lăsându-mă la nivelul lui, iar ura cu care vorbeam mă uimea și pe mine, cu toate că  îmi venea să plâng, iar pieptul mă durea îngrozitor. Chiar am icnit când m-am întrebat dacă se culca cu altele și după ce m-a cerut de soție.
       -O iubesc pe Rou.
       Mi-a luat câteva secunde să îmi dau seama care dintre noi spusese asta și nu îmi venea să cred că Naruto era acela. Era serios, cum nu fusese aproape niciodată. Nu puteam să îl cred, nu voiam. I-am dat o palmă, întorcându-i capul spre dreapta, apoi furioasă m-am ridicat și spre uimirea mea am izbucnit mai ceva ca un vulcan.
       -Mi-ai distrus viața, nu te voi lăsa să faci asta și cu Rou. Tu nu o iubești, știu, așa că nu mă minți! Nu te cred și să nu îți treacă prin minte că te voi mai lăsa să te aproprii de sora mea.
       Mi-am descărcat toți nervii pe el restul orei, iar când s-a sunat am izbucnit în plâns. Naruto, care până atunci nu se mișcase deloc, se ridicase și mă luase de mână, trăgându-mă în toaleta profesorilor, unde nu ne deranja nimeni. Nu aveam încredere în el, dar nu mai gândeam logic din cauza plânsului, nici nu puteam să merg. Când a închis ușa cu cheia m-a luat în brațe, dar a rămas tăcut. Am încercat să mă desprind de pieptul lui, să îl lovesc, dar era prea puternic. Când m-am lăsat în jos, pe gresia rece, s-a lăsat și el cu mine și se chinuia să mă oprească din plâns. Nu îmi spunea cuvinte liniștitoare, nu mă alinta cum făcea cândva, însă îmi repeta într-una că o iubește pe Rou. Nu se oprea, nu tăcea,continua să spună că o iubește, că o va proteja, iar eu plângeam tot mai tare, când, după un timp, am leșinat în brațele lui.

Bine, ce doamne iarta-ma s-a intamplat mai exact in trecutul Sakurei? Cum au murit mama si fratele ei?! Si ce tot urmareste Naruto, sau, oare chiar s-a indragostit de Rou?
Naruto era in starea aceea pentru ca la batut Itachi nu ?! iar daca a fost asa Bravo Itachi! Felicitari!!!
Sper sa vii repede cu next-ul si sper ca in viitorul apropiat vei dezvalui mai multe lucruri din trecutul Sakurei in special trecutul familiei sale. De ce inainte sa intre in acea sala de clasa a spus ca a fost cu ghinion anul in care a avut cursuri acolo ea si fratele ei? ce s-a intamplat mai exact? In fine, sa lasam intrebarile mepe nesfarsite de o parte...pana data viitoare spor la scris in continuare. Mersi de anunt si Sarbatori fericite
~Sayonara~

Fanfic SasuSaku blocat din cauza inactivitatii.