M-am decis să deschid un fic scurt. Fiindcă doar atât pot, dar şi pentru că am idei. :3
Genul ficului: romanţă, dramă.
Personajele nu îmi aparţin, toate sunt ale lui Masashi Kishimoto. Eu deţin doar idea poveştii acesteia.
PS. ficul îl mai am postat pe blog şi pe un alt forum.

---

         Capitolul 1
 



     Agale vântul, dansa euforic peste nisipul malului. Luând în braţe granulele auri, pe care le înşira pretudindeni, precum o zână împrăştiind sclipiri de magie. În cameră, perdelele se înfoiau, precum fantome, bântuind odăi. Mişcări suave, mişcări gentile, materialul mângăia turnurile de cărţi de pe podea, pielea colţarului de modă veche, îmbibate în parfum de scorţişoară şi vanilie. Razele de soare pătrundeau impunător, luminând o parte din încăpere. Descoperind bibleotecile de cărţi pe care sufrageria le deţinea, odată cu tablourile peisagiste şi restul lucrurilor. O umbră a unei siluete transparente, neagră, măiestos punea stăpânire pe peretele paralel cu veranda. Unde un tânăr bărbat de zor mişca armonic şi energic pensula pătată de culori. Pe pânza odată albă, luau naştere forme care mai de care neobişnuite, ajungând toate să îmbrace aceiaşi temă simplă şi melancolică a plajei care se întindea departe de casa aceasta. Copacii falnici, cu slaba lor sclipire de verde, precum santinelele acopereau solul pânzei, de unde răsărea parcă nisipul şi marea. Soarele metamorfozându-se într-o energie care înconjura bolta uşor albăstrită de apă şi culoare. Era un haos ordonat, căci până şi degetele sale pipăiau în dorinţa de a simţi cum arta prinde viaţă. Iar viaţa se preschimbă în imaginar. Puteai afirma că e un geniu ori un nebun, dar geniu este nebun, iar el depăşea cotele normalului. Pasiunea îl poseda în momente de inspiraţie, egoul său interior comunica prin pictură, prin culori, prin pensule şi apă. Se putea exterioriza în pace, în habitatul său. Tot ceea ce putea auzi era freamătul naturii în pragul metamorfozei tomnatice. Vara pălise de câteva săptămâni, aerul era cu câteva grade mai scăzut şi totuşi, el nu voia decât în pantaloni să stea pe verandă. Lăsând fiecare por al pielii să respire. Nu l-ar fi deranjat nici să picteze nud, atâta timp cât artă făurea cu ale sale unelte. Dar nu îşi permitea, la ora aceasta, diavoliţa îşi făcea apariţia. Lovind puternic cu tocurile lemnul, doar ca să îşi facă prezenţa simţită.
     Suspina uşa de la intrare, dar nimeni nu băgă în seamă acest aspect. Fata privea cu zâmbetul pe buze, sperând ca cel ce locuieşte să fie un gentleman şi să-i arate calea spre paradisul său. Dar nici una din fanteziile ei nu se îndepliniră, primi nimic. Iar ea nu suporta nimicul, fiind obişnuită să i se ofere totul la picioare. Bărbatul acesta era pe gustul ei, juca dur şi asta o încânta. Zâmbi mulţumită, se dădu câtiva paşi în spate şi dădu cu piciorul în uşă, până ce se deschise şi strigă tare, cât o ţinură plămânii: „Sasuke, dulceaţă, am sosit!” De pe verandă, brunetul își manifestă dezgustul faţă de glasul ei angelic şi comportamentul copilăresc, ieşit din afară. Îşi roti ochii odată şi întoarse capul în spate, fata era încă pe holul de la intrare, privea în camera de lângă. Din nou admira atelierul plin de tablouri. Iar Sasuke, era sută la sută sigur că avea din nou să-i propună, poate chiar să-l oblige cu frumosul să i le dea ca să le expună la muzeul de artă. Dar pentru început tăcu din cură, văzându-şi de treaba sa şi o lăsă să îşi facă damblalele până când gura avea să i se usuce. În paşi alergători, blonda ajunsă în sufragerie şi îl luă prin surpindere cu factura la lumină.
     - Am lumânări, nu îmi trebuie atâta lumină, oricum eu nu consum mai mult decât o fac ei. Acum că mi-ai reamintiti, misiunea ta s-a încheiat aici. Poţi pleca!
     - Sasuke, Sasuke, eşti un feroce tigru, încăpăţânat şi dificil, îmi place asta la un bărbat. Şi tot nu înţeleg de ce nu accepţi propunerea mea?
     - Care dintre ele, aia în care să fiu iubitul tău ori sclavul tău? Chiar şi aşa cele două atribuţii enumerate mai înainte au sens unic. Pe scurt nu vreau să îţi cerşesc din mână, Ino. Răspunsul rămâne nu.
     - O, da, haide! Nu sunt destul de bună pentru tine? Mă gândeam să îmi măresc sânii, ce spui, asta te incintă într-un fel sau altul?
     - Într-un fel sau altul cred că tot nebună ai rămas şi din nou, nu. Am treabă.
     - Observ, bâzgăleşti. Altceva mai bun nu ai ce face astăzi, aşa că hai să mâncăm ceva împreună. Să îţi fac cunoştiinţă cu prietenele mele şi desigur să discutăm afaceri.
Sasuke se întoarsă spre ea, având între palme o cărpă umedă cu care se ştearsă de vopsea şi ulei. Zâmbi amuzat de faţa fetei, era macheată cam strident, cu acea nuanţă de roşu aprins... Nu îl dezgusta, îl speria.
     - Da, trebuie să merg la pădure, am un program încărcat, nu am timp să fac parada modei în faţa prietenelor tale fără creier şi cultură generală.
Sasuke strânsă şevaletul şi îl dusă în sufragerie, oftând şi lăsând-o pe Ino să vorbească. Oricum nu o asculta şi aşa îi amorţise simţul auzului de vocea aceea de „privighetoare”. Tânăra strâmbă din buze, nemulțumită de felul cum prietenul ei din copilărie o trata, indiferent, întorcându-i spatele. Se gândea acum cu ce îi greșișe, normal ar fi trebuit să îi fie recunoscător că trece prin sălbăticia aceasta doar ca să îl vadă. Era singurul din oraș care era izolat între santinelele acestea înfrunzite.
Ajuns în dormitor, puse peste trupul dezgolit o cămaşă în dungi, de un portocaliu şters. Era demodat, dar toate hainele îi stăteau bine. Iar ca să scape de gura critică a fetei de jos, pusă şi o geacă neagră. Luă cheile de la maşină şi coborâ în grabă. Dădu ochii cu Ino, dar nu o băgă în seamă, ea continuă să-l analizeze şi să îl soarbă din priviri. Asta nu schimba cu nimic, faptul că pentru Sasuke era încă o copilă, chit că vărstele lor era apropiate, diferenţa era doar patru ani.
Ino, strigă după el de la uşa din faţă. Bărbatul nu introdu-să cheile, lăsându-şi ochii să alunece pe chipul alb şi trupul de clepsidră pe care blondina îl avea. Zâmbi amuzat, într-un stil suav, caracteristic, cu colţul derept al gurii. Fata se topea pe dinăuntru, îşi muşcă şi buza, în ochii ei se citea focul acela care ardea de fiecare dată când amicul ei îi trăgea ochiada care prevestea că discuţia s-a încheiat şi că era timpul să-şi ia rămas bun. El îi şopti: „închide uşa şi nu mai pierde vremea”, apoi porni motorul şi derapă până ajunsă pe drumul care ducea spre adâncul pădurii.
 

 

     Mirosul viu, crud părea doar o remineşcienţă a vechilor amintirii, care îi vibrau din cord până la creier. Vag resimţea acele clipe frumoase, petrecute cu bunicul său. Avea opt ani, pentru prima dată fusese dus la pădure, de atunci şi naşterea acestei pasiuni pentru copaci. Şi totuşi îi tăia, îi folosea, însă era împăcat cu ideea. Fiindcă ştia că doar pe cei mai bătrâni îi altoia la trunchi cu toporul, iar în schimb pentru acest sacrificiu nobil, planta alţi arbuşti. Ce primeau rolul de apărători ai mamei naturi. Adora să urce pe aceste câmpi şi dealuri, doar să înhaleze proaspătul aer, lăsat în urma unor schimbări atmosferice. Dar nu putea în totalitate să se bucure, căci restul camarazilor săi, aduceau cu ei tot felul de unelte care zornăiau haotic, stricând echilibrul sonoric. Dese ori le reamintea să păstreze linişte sau să vorbească în şoaptă, căci tot ceea ce dorea a auzi şi simţi e cântecul păsărilor. Vântul care se răsuceşte printre trunchiurile groase ale copacilor falnici şi pământul dur plin de vietăţi mărunte.
     Patru bărbaţi la număr, ceilalţi se aflau la o distanţă mai mare de locul une ei poposeau. Fiindcă Sasuke nu era adeptul lenevitului, a început a urca pe deal în sus. În urma sa ceilalţi trei încercau să îl convingă să nu meargă. Nu putea percepe mesajul pe care îl transmiteau, nu prea îl interesa, venise aici cu un scop, nu să piardă vremea. Şi mai ales să nu îşi omoare timpul cu ascultatul ultimelor bârfe din orăşel. Lucrurile de genul nu îl atrăgeau. I se păreau infantile, triviale şi lipsite de respect petru persoanele agăţate de aceste povestioare fictive, neadevărate, transmise prin viu grai. Mai ales greşite. Cu fiecare pas pe care îl făcea, cu atât mai mult putea să vadă cum soarele îşi arunca săgeţile printre ramurile copacilor, luminând porţiuni mici din sol. Se simţea binecuvântat că avea ocazia să observe mai în amănunt vietăţile care circulau sub bocancii uzaţi. Oftase din rărunchi, ajunsese unde dorise, dar tabloul care se conturase în faţa ochilor săi îl debusolă. Acel vechi tei înalt, superb, fusese tăiat. Inima se zguduia între coaste, sângele derapa prin artere, iar privirea era fixă în acel loc. Aruncă cât colo toporul şi se îndreptă precum fulgerul spre bărbatul care încă mai tăia din nimicul acelui copac.
Îl prinsă de guler, luându-l prin surprindere, ceilalţi se ridicară în sus, uimiţi. O profundă tăcere se lăsă, iar glasul dur şi adânc al brunetului răsună precum urletul unui urs.
     - Ai luat viaţa celui mai preţios apărător al acestei păduri. Eşti conştient de greşeala pe care ai făcut-o? Băiatul acela privea speriat, înghiţi de câteva ori în sec, pierzându-se în privirea înfuriată a lui Sasuke. Pentru numele Lui Dumnezeu, nu sta şi mă privi precum n nevinovat.
     - Lasă-l jos, Sasuke! Nu te mai plânge, vina lui nu e mai mare decât a ta. Uiţi că şi tu tai copaci?
     - Kakashi! Am spus clar că acest copac trebuie să rămână în pământ, este vital pentru această parte de pădure. Sasuke îl lăsă jos pe băiat, îndreptându-se rapid spre Kakashi, care îl privea neutru.
     - Înţeleg că a fost important pentru tine, bărbatul îşi odihni palma pe umărul brunetului, dar imediat fu înlăturată. Treaba este că era bătrân şi dacă nu îl tăiam putea doborâ alţi copaci tineri.
     - Ştii foarte bine de ce îmi susţin cuvintele anterioare.  Aşa că nu mai veni cu explicaţiile acestea de doi bani la mine, Kakashi.
Se întoarse cu spatele şi făcu paşi mari, plecând din locul acesta. Nu mai voia să se întoarcă, copacul acela era valoros nu doar pentru el, dar pădurea avea nevoie de o santinelă puternică ca aceea. Şi aşa, cine avea să-l creadă pe excentricul Uchiha, care vorbeşte cu animalele şi îi place să umble prin pădure. Nimeni. Deschisă portiera, se aşeză şi întrodusă cheile în maşină, porni motorul şi o goni din loc, întorcându-se acasă, unde avea să facă o plimbare scurtă pe faleză.

 

     Plaja era liniştită, iar valurile firave atingeau mângâietor nisipul auriu. Regreta că nu luase alături în această plimbare pânza pe care o pictase de dimineaţă. Deja era ora apusului, iar soarele exploda în nuanţe stridente. Oşcilând - roşu prins la purpuriu, spre portocaliu deschis, amestecate toate cu puţin albastru şters. Care ofereau văzului un minunat cadru memorabil, de care nu aveai cum să te desparţi.
     Îi trecu prin minte imaginea teiului tăiat, deja era mult prea tărziu să îşi ceară scuze faţă de el. Dar mai ales era mult prea târziu ca să îl mai poată atinge, să îl mai admire de la distanţă sau apropiere. Dar era conştient că avea un alt arbore să îl înlocuiască, căci pădurea era nemuritoare, iar metamorfoza îmbrăca podoaba renaşterii.
     Cu mâna la buze şi le atingea uşor şi se opri în loc. Avea impresia că nu era singur, astfel că se hotărâ să se aşeze pe o piatră şi să observe tot ceea ce mişcă. Luă loc, mâinile şi le lăsă pe lângă trup, atingând iarba înaltă şi nisipul. Senzaţia era plăcută, caldă, îi aducea pace şi linişte. Închisă ochii pentru o secunda, ca după când să-i deschidă, o siluetă suplă, opacă, într-o rochiţă albă, acompaniată de un dulău simpatic cu păr negru. Să-l ia prin surprindere. Mări ochii când o văzu pentru prima dată, era fermecătoare, scăldată în razele solare, cu tălpile goale, dansând şi ţopăind prin nisip şi spumă. La început vru să o asemene cu o sirenă transformată în om. Dar era prea reală, prea palpabilă şi totuşi atât de departe ca el să o poată cuprinde. Simţi un junghi dulce în piept, inima îi fredona şi bătea cu putere. Nu îşi mai lua ochii de pe ea, era cu adevărat vrăjită. Îl captase de-a întregul. Acum regreta şi mai mult că nu luase cu el un bloc de desen, ca să poată să surprindă acest moment desprins din poveşti. Fata zâmbea larg şi se arunca în apă, alerga alături de căţelul ei. Jocul îl încântă pe Sasuke, iar faptul că îi trezise un sentiment atât de spontan, plin de viaţă, îl uimea. Nu o cunoştea, nu o mai văzuse până acum, dar era atât de frumoasă. Se ridică inconştient şi strigă spre dânsa, dar se ascunsă imediat când ea îşi îndreptă privirea în direcţia în lui.

Buna!

Cu toate ca sunt pe telefon si imi este foarte incomod sa las un comentariu, chiar merita pentru un asa fic.
Deci pot sa zic ca este unul din cele mai bune ficuri citite de mine pana acum. Descrierea ta este fabuloasa, parca nu ma mai satur. Caracterul care i l-ai construit lui Sasuke este cel mai bun don cate am vazut. Imi place de el asa, imbujorandu-se, pictand, fiind linistit si placandu-i natira. Parca este un Sasuke complet opus celui obisnuit. Si bine-nteles, asta atrage si mai mult cititorii. Cel putin pe mine m-a acaparat total. Abea astept sa vad cum ii faci intrarea Sakurei, care deja a aparut in vizor, daca nu ma insel. Pff, vreau doar sa ma anunti cand postezi. Te pup!!!

Buna! 
Este primul fic, scris de tine, pe care il citesc si pot sa-ti spun sincer ca imi place la nebunie! Descrierea ma fascineaza in fiecare capitol, la fel si atitudinea lui Sasuke, care mi se pare interesanta, ciudata intr-un fel placut si spontana. Nici Ino nu este mai prejos, ma uimeste cu comportamentul copilaros si cu incapatanarea ei de a-l face pe Sasuke s-o iubeasca! Esti foarte talentata si ma bucur ca am avut ocazia sa-ti remarc talentul de scriitoare! Sper sa postezi repede next-ul si te rog sa ma anunti si pe mine! Spor la scris si la idei! Te pup! :*

FanFic SasuSaku Blocat din cauza inactivitatii.