Runing for love

Pe această cale îi spun a 1000-a oară prietenei mele : “La mulţi ani” pe ziua de astăzi şi vreau să-i dedic acest One Shot de ziua ei. La mulţi ani sweety!

Runing for love

Se simţea mai singură ca niciodată şi ura acest lucru. Era ziua ei de naştere şi aşteptase această zi de atâta timp, însă toţi uitaseră. Credea că îşi vor aduce aminte. Unde erau prietenii ei acum? Se gândise la cadourile acelea frumoase şi glumele amuzante care nu se mai opreau. Din cea mai superbă zi devenise cea mai monotonă. „Sigur au uitat”, s-a gândit, încercând să-şi estompeze sentimentul de abandon pe care-l rumegase o zi întreagă atunci când se plimba pe holurile şcolii şi nimeni nu părea să o observe aranjată şi strălucitoare cum se imaginase de câteva zile. Totul fusese perfect, ţinuta, machiajul, chiar şi felul în care pantofii se asortau cu bluza, lucru de care-i era cel mai teamă că nu o să reuşească. Însă se aşezase în banca ei, aşteptându-şi laudele şi urările până în ultimul moment. Chiar şi pe drum spre casă atunci când încă sperase că cineva o s-o oprească şi o să-i spună: „Îmi pare rău că am uitat de ziua ta. Totuşi, îţi urez la mulţi ani!”. A zâmbit amar şi s-a lăsat să cadă peste lenjeria moale a patului său. Pisicuţa ei a intrat în camera, a privit-o şi a plecat înapoi. „Nici măcar ea nu mă bagă în seamă. Perfect!” A scos câteva înjurături printre dinţi şi s-a ridicat, îndreptându-se spre uşă atunci când a auzit soneria. Uitându-se pe vizor, i-a zărit zâmbetul larg al prietenei ei. Deci până la urmă cineva şi-a adus aminte de ziua ei..
      -Scumpo, ce-i cu faţa asta obosită? Este ziua ta! La mulţi ani!
A sărit să o îmbrăţişeze şi a zâmbit, fericită că Bianca era alături de ea astăzi. Poate că nu era chiar cea mai singură persoană de pe Pământ, deşi ar fi apreciat şi prezenţa celorlalţi prieteni ai săi. S-a uitat nedumerită la prietena ei, căutându-şi cadoul. Îşi iubea ziua de naştere, sau, de fapt, iubea cadourile. Era mica ei plăcere vinovată să deschidă acele punguţe sclipitoare şi să scoată cu grijă noua achiziţie. Însă constată dezamăgită că cea mai bună prietenă a sa nici nu se obosise să-i cumpere ceva. S-a îndepărtat, aruncându-se în pat şi ascunzându-se după borcanul cu Nutella pe care-l savurase dezamăgită încă de azi dimineaţă. Bianca şi-a făcut loc lângă ea, gânditoare. Cum să o facă să râdă puţin? Măcar astăzi- în ziua pe care o aşteptase atâta timp. Însă prietena ei habar n-avea de micuţul ei plan briliant.
      -Andra, mă gândeam să ieşim undeva. La pizza. Ce spui?
      -Nu ştiu. Ziua asta m-a demoralizat complet. Nu cred că o să mă distrez.
      -Ai dreptate, i-a spus Bianca. Nu a fost o întrebare, a fost o afirmaţie. Îmbracă-te frumos. Fac eu cinste!
      Şi-a dat ochii peste cap şi s-a ridicat leneş din pat, alegându-şi nişte haine drăguţe. Ea era genul de persoană care se îmbrăca în funcţie de starea de spirit, dar nu avea suficiente haine negre încât să-şi pună pe ea şi nici nu voia să-şi supere prietena, pentru că oricum dacă asta s-ar fi întâmplat şi-ar fi aruncat ea privirea prin dulap şi i-ar găsi ceva mai colorat. A zâmbit sec şi i-a făcut semn spre uşă.
      -Eşti gata de distracţie?

      Se plimbau în tăcere. Fiecare se gândea la altceva. Nu găseau un subiect comun; nu momentan. Părea ciudată această distanţă, ele găseau întotdeauna ceva de discutat sau de râs. Au privit în depărtare spre pizzerie şi în câteva minute erau aşezate la masă, plimbându-şi ochii curioase peste meniu. Andra îşi afunda capul în paginile tipărite, mohorâtă. Nu, nu era nici pe departe ziua pe care şi-a dorit-o şi, colac peste pupăză, prietena ei era foarte tăcută. Zâmbind ameninţător, Bianca s-a ridicat de la masă, anunţând că fuge până la toaletă. S-a ascuns după un perete, privind masa de unde plecase. Trecuseră un minut, două trei, până ce-şi auzi telefonul sunând. A respins apelul, privindu-şi prietena agitându-se pe scaun. Şi atunci îl văzuse. El era acolo, aşa cum i-a promis că va fi. Călcând apăsat, bărbătesc, simţindu-i parfumul atunci când a trecut pe lângă ea, făcându-i cu ochiul şi strecurându-se în spatele prietenei ei. Urmărea scena fericită, regretând însă că nu-şi cumpărase o pungă cu pop-corn. Prima dată o zărise întorcându-se uimită, apoi mirată şi ştia că inima îi îngheţase în piept când îl zărise stând lângă ea. Băiatul pe care-l admirase de la distanţă, în permanenţă. Era mai frumos decât în acele poze. Ochii albaştrii îi sfredeleau chipul, înroşind-o. Nu mai simţise niciodată asta- sentimentul că o să cadă din picioare. Bianca aruncase o ultimă privire peste umăr apoi părăsise pizzeria, fericită că îi făcuse cel mai frumos cadoul. I l-a adus pe el.
     Atunci când o zărise ieşind, Andra se simţi complet dezgolită şi emoţionată. A lăsat-o acolo, cu el, fără să ştie ce să-i spună sau cum să-i mulţumească pentru lungul drum pe care-l bătuse din Bacău până aici. Să-i spună „Mulţumesc” sau „Mersi”? Nu avea nici o idee. Cert e că tremura atunci când a izbutit să se aşeze înapoi, în faţa lui, privindu-l fără să-i rateze nici cea mai mică mişcare, speriată că el va dispărea. Îl voia. Acolo, în acel moment, voia să îi sară în braţe şi să-l sărute, chiar dacă nici măcar nu-l cunoştea suficient de bine. „Cu-i pasă?” se gândi, conştientă că-i aţintise buza de jos de câteva minute. Chiar era acolo şi nu putea să se împace cu gândul acesta, cu prezenţa sa masculină, impunătoare. Visase acest moment, şi deşi îşi ura prietena că o abandonase în faţa lui, o iubea pentru că i l-a adus în sfârşit. S-a întors ruşinată, fiindu-i teamă ca el să-şi dea seama că era în pragul unui stop-cardiac. „Unde ţi-e puterea Andra? Adună-te!” şi-a spus, deschizându-şi gura, ca mai apoi, abia după câteva secunde de gândire, să-i spună:
     -Nu mă aşteptam să fi aici. Nu ştiu ce să-ţi spun. Nici măcar nu ne cunoaştem personal.
     El i-a zâmbit seducător şi a simţit cum se topeşte pe acel scaun, scurgându-se pe sub masă, la picioarele lui. Dacă perfecţiunea ar fi putut să vorbească, atunci ar fi strigat că se ascunde înăuntrul lui.
     -Oh, îmi pare rău. Eu sunt Florin. Dar cred că şti asta deja.
     Vocea aceea, şi-o imaginase de o mie de ori. Noaptea, ziua, la şcoală, acasă. O auzea. O iubea. Voia s-o audă pentru totdeauna.
     -Sunt Andra, dar cred că Bianca ţi-a spus deja asta.
     -Da, mi-a spus.
     Au început să râdă împreună. Era fericită că acesta era oricum doar începutul.

The End

Subiect: Re: Runing for love Mier 11 Dec 2013, 14:42

Deci tu esti total geniala! what?lol!

Ma bucur nespus de mult ca ti-am descoperit capodopera si ca am ocazia de a lasa primul comment. Totul a fost divin! Parca ma regaseam pe mine in Andra.
Iti urez multa inspiratie in continuare si mult timp liber! kiss

P.s. Mersi pentru ca mi-ai imbunatatit ziua, avand in vedere ca maine am teza la mate si nu am repetat mai nimic. X_x