Un străin priveşte

Subiect: Un străin priveşte Lun 03 Feb 2014, 03:05

.

Un străin priveşte

        Capitolul unu

    Noaptea trecută visase două fete moarte. Păreau cuprinse de teamă şi încercau să o ascundă sub expresiile radioase, când pe chipurile lipsite de vigoare se cuveneau să poarte spaima ce le albea pielea acoperită numai de nişte rochiţe albe, murdare pe alocuri şi rupte. Dantela de aceeaşi culoare fu descusută silit şi atârna mişcată de bătaia reavănă a vântului de primăvară. Îi era greu să nu le privească, copile răpite prematur din sânul familiei în continuu doliu, pierdute în nemărginirea întunericului din care nu mai aveau să scape nicicând. Înghiţi în sec, tremurând înconjurată de frig, fără a-şi lua ochii de la străinele emigrante.
        - Nu vă e răcoare? se încumetă să întrebe.
    Analizând nivelul interogaţiei, avea impresia că le împărtăşea vârsta fragedă.
    Au râs sincron, dezvelindu-şi dinţii. Cea din stânga, puţin mai înaltă, rămase cu zâmbetul pe buze şi întoarse capul spre sora ei, aşteptând parcă aprobarea de a vorbi. Şi-a dat seama că sunt surori datorită asemănării izbitoare, posedau aceiaşi ochi albaştri, acelaşi nas cârn şi aceeaşi formă ovală a feţei. Chiar şi când zâmbeau, ceva din simplul gest se găsea în ambele cazuri. Cea mică părea o reproducere a celeilalte, artistul pierzând unele trăsături şi schimbând inconştient altele, însă în mare parte reuşise desenul. Sau era invers.
        - Morţii nu simt frigul, prostuţo!
    Chicotele au încetat, iar ea simţise moartea stăpânindu-le chiar şi cuvintele inocente. Teama încă le scăpăra în ochi, mai mult ca tinerei ce întânlise o pereche de fantome în momentul în care reprezentau aprehensiunea extremă, căci cauza încă umbla liberă în apropiere. Altfel, de n-ar fi existat, ştearsă ar fi fost şi văpaia din irişii lor. Recunoscu prompt brazii din curtea părintească, poziţionaţi în spatele strigoilor, de-o parte şi de alta a porţii de piatră pe care nu putea să o închidă niciodată. Bunicul său spunea întruna că avea să repare clanţa, însă cum intra în casă uita de problemă şi regăsea altele mult mai grave, pe care, asemeni porţii, nu izbutise să le rezolve. Copacii începură să se mişte zgomotos odată cu înteţirea deplasării naturale a masei de aer, iar fâşâitul frunzelor se combina cu ţipătul gros al vântului, oferindu-i o stare de disconfort. Se ştia privită din toate unghiurile, până şi lamele verzi, legănate de ramuri, păreau că vor să ascundă ochi curioşi şi răuvoitori.
        - În ce zi suntem? o trezi vocea de mai devreme.
    Transpirase ca după două ore de alergat, iar inima se zbătea necontenit, mărindu-şi ritmul cu fiecare minut scurs. Brusc, prinse frică de întuneric, regăsi sentimentul de care scăpase cu dificultate în copilărie şi îi ripostă prin vechea şi familiara manifestare. Clipi de câteva ori, încercând să îşi vină în fire, apoi le privi confuză, cu certitudinea că le-a mai răspuns la aceeaşi întrebare în urmă cu mai puţin de zece minute.
        - Miercuri, douăzeci martie...
    Buzele vinete li s-au arcuit, iar mimica rezultată emana un aer straniu. Arătau ca genul de copil prezent în mijlocul nopţii la capătul patului, cu un cuţit găsit pe măsuţa din bucătărie, gata să-l înfigă victimei, cu ajutorul forţei prea mari pentru corpul plăpând, adânc în piept, perforând fără milă sternul.
        - Uităm mereu, spuse cea mică.
    Aceeaşi justificare.
    S-a străduit pe cât putea să le explice de ce nu mai era posibil să rămână şi se întoarse pe călcâie, înaintând pe aleea cimentată. Auzea sunetul paşilor în spate, dar continuă să se deplaseze, sperând că se vor opri în prag. Au urmat-o aşa cum un câine îşi urmează stăpânul, pe scări, până în dormitor. Moarte lor au posomorât-o şi le înţelegea singurătatea dintr-un motiv necunoscut, dar nimic nu le putea tempera cu adevărat durerea, în special cineva ca Sakura. Suferinţa ei era mai însemnată şi nimeni nu o putea percepe, nici măcar recipientul în care zăcea înfloritoare. În casă era la fel de frig, iar mobila vintage căpătase un strat gros de praf. Diferite urme au fost lăsate pe mobiliere, petele fiind slab colbăite, semn că unele obiecte lipseau. O altă persoană fusese acolo înainte, deşi locuinţa avea aparenţa de abandonată, şi îşi însuşise din avuţiile familiei, după ce schimbase locul originar al tuturor corpurilor solide. Ştia că s-a afundat într-un vis, ceea ce uşura situaţia, şi s-a aşezat pe pat, sperând că odată ce se va acoperi cu pătura şi va închide ochii, cerându-şi în mod repetat să se trezească, atunci când îi va deschide, se va afla în patul ei. Le-a simţit strecurându-se pe sub lenjeria albă şi îşi ţinu respiraţia. Răceala trupurilor firave scădea temperatura din jur, făcând-o să tresară slab sub atingerile de gheaţă. Vederea i s-a înceţoşat treptat şi greutatea pleoapelor a crescut. Se întreba dacă e posibil să adoarmă într-un vis, din moment ce vedenia este un produs al somnului principal, însă a înţeles prea târziu că acea stare fiziologică de repaus aparţinea altei definiţii, iar cauza acestui efect prematur se odihnea pe umerii osoşi, sorbind orice urmă de vlagă ca răzbunare pentru sfârşirea vieţilor a două copile.

    A doua zi se trezise speriată, încă simţind îmbrăţişarea geroasă şi răsunându-i în urechi ecoul chicotelor cristaline, dar fu plăcut surprinsă deoarece atmosfera era încărcată doar de semne concrete ale coşmarului şi de amintiri neplăcute. Uşa dormitorului s-a deschis, captându-i întreaga atenţie. Tatăl său, Nagato, rămase pe loc şi o privi ciudat, analizând copia fidelă a soţiei sale.
        - Ce s-a întâmplat, tată?
Părul i se desprinse din coc pe timpul nopţii, iar când s-a ridicat în capul oaselor, şuviţele de un roz pal i-au acoperit o     parte din faţă, îngreunându-i vederea.
        - Şcoala, asta s-a întâmplat... Voia să continue, ca în fiecare dimineaţă, cu remarca privind alegerea distonantă a culorii părului, dar îşi opri cuvintele înainte să îşi croiască drum printre buze.
    Cu intenţia de a se îndrepta spre baie, irişii verzi au remarcat rama ce mărginea o poză de familie, lumânarea roşie, frumos mirositoare, şi cărţile începute, dar neterminate, aşezate pe raftul improvizat pe peretele tapetat. Toate erau rearanjate, la fel ca restul obiectelor din cameră. Căpătase un nod în gât, iar imaginea interiorului casei aproape dărăpănate, în care locuise până la vârsta de nouă ani, se derula în mintea nelămurită.
        - Tu ai făcut asta?! întrebă cu glas tremurând.
    Replica ieşi sub forma unei acuzaţii teribile ce îl făcu pe Nagato să aştepte o detaliere.
    Schimbă în grabă ordinea nouă cu cea originală, ridicând un semn de întebare de două ori mai mare.
        - Te comporţi mai ciudat decât noua culoare a părului tău.
Îşi puse târziu mâna la gură, dar respiră uşurat văzându-se nebăgat în seamă.
        - Frumos, tată. Singurului tău copil...
        - Îmi pare rău, dar nu mă pot obişnui. Pe vremea mea...
        - Pe vremea ta se purta natural, ştiu, dar ţi se scurg ochii după o păpuşă siliconată şi proaspăt scoasă din solar.
        - Ştii nimic, replică Nagato cu mâinile în sân, luându-şi poziţia de părinte.
    Relaţia celor doi se caracteriza, în mare parte, ca o prietenie, iar Sakura profita de bunătatea bărbatului forţat să crească de unul singur o fetiţă de nouă ani.
        - Oh, serios, tată?
        - Dacă aveai ceva în capul ăla, nu l-ai fi făcut roz. Nu mai ai zece ani, peste două luni împlineşti optisprezece, e timpul să te maturzezi.
Sakura râse.
        - Nu eu sunt cea care se ia de părul adolescentelor şi care porneşte o ceartă pe tema asta.
        - Ar trebui să pleci la şcoală, nu să te cerţi cu mine.
    Nagato se întoarse spre uşă, iar înainte de a ieşi, se adresă iarăşi fiicei sale;
        - Discuţia nu s-a terminat!
        - Vrei să spui "cearta"? Ţipă Sakura, dar uşa se închise.

Subiect: Re: Un străin priveşte Lun 03 Feb 2014, 09:24

Edit!

Sukkit:Edit?

Subiect: Re: Un străin priveşte Lun 03 Feb 2014, 15:32

Omfg, Anelis, pe bune? Spuneai că eu scriu capitole scurte, ale tale nici jumătate cât ale mele nu sunt, şi asta e chiar foarte trist. Sunt convinsă că acest fic, Un străin priveşte va fi superb şi va atrage foarte mulţi cititori pasionaţi de horror-thriller-romance. Noaptea trecută visase două fete moarte. Ai avut un început atât de atrăgător, încât mi-e greu să cred că cei ce au avut curiozitatea de-a intra şi de-a afla despre ce e vorba în acest fic, au închis tab-ul înaintea de-a termina capitolul. Acel vis, şi fetele respective, Jesus, şi dialogul m-au lăsat mască la propriu. Ai reuşit să mă transpui în povestea, parcă îmi imaginam acei strigoi asemănători, cu zâmbetele pe feţe şi cu ochii sclipitori, plini de viclenie. Nu voi face speculaţii inutile; de data asta chiar nu ştiu ce se va întâmpla în continuare sau ce legătură a avut acel vis cu Sakura, dar mă gândesc că vei reuşi să-ţi surprinzi toţi cititorii. În special pe fanul tău numarul 1, right?
Apropo, alegerea lui Nagato de-a fi un tată singur şi sexy a fost foarte inspirată. Parcă îmi citeşti gândurile, frumi. Pwp.

➳ Sukkit: Merci, bb.

Subiect: Re: Un străin priveşte Lun 03 Feb 2014, 20:00

Genul horror pe care am început recent să îl citesc. Mă bucur că am reuşit să caut şi să găsesc un fic al cărui început are în prim plan şi probabil nu numai la început acest gen. Prima propoziţie m-a dus cu gândul la un film, dar nu mai ştiu care, cu un început asemănător, a cărui acţiune nu se desfăşoară într-un vis, ci în realitate. Ai păstrat ideea într-un mod foarte original. Cine s-ar fi gândit şi la un dialog pe lângă imaginea unor fete moarte, pe lângă faptul că le-ai conturat aspectul fizic care, pe lângă idee, a fost şi unul din principalele aspecte care m-a făcut să îmi imaginez întreaga acţiune. Când ai pomenit de Sakura şi de intrarea ei în casă, iar atunci când s-a aşezat în pat şi cei doi strigoi au imitat-o, mi s-a făcut pielea de găină. De asemenea, trezirea ei de dimineaţă, lucrurile aranjate după bunul plac al tatălui ei şi cearta dintre cei doi m-au trezit din starea provocată de secvenţele horror şi am putut vedea coşmarul cu care, probabil, se confruntă copiii taţilor imaturi din ziua de azi: păpuşile gonflabile vii, înzecite pe zi ce trece, absolut dezgustătoare.

➳ Sukkit: Mulțumesc mult, nu mă așteptam ca povestea să transmită într-adevăr ceva, în special pentru că am avut intenția de a-i oferi o tentă horror.

Subiect: Re: Un străin priveşte Dum 16 Feb 2014, 19:42

        Capitolul doi

    Cadillac Motor Car Division, parte a grupului General Motors, este o companie originară din Statele Unite ale Americii, ale cărei sedii primare sunt în Statele Unite, Canada și China. Mașinile luxoase, personalizate sunt cunoscute în întreaga lume, iar profitul în urma vinderii lor se dovedește exorbitant. Nagato nu s-a așteptat niciodată ca bunul său prieten, Uchiha, să se alfe la conducerea unui sediu secundar, apartenent GM, în special datorită faptului că era mai mic decât el cu un număr de cinci ani. Îl învățase tot ce știa despre conducerea unei firme din vremea în care reprezenta procesul de influențare a oamenilor și a relațiilor interumane pentru ca insitituția pe care o îndruma să străbată drumul corect. Își păstrase postul de președinte al companiei germane Volkswagen timp de șase ani, însă odată cu agravarea situației soției sale, Konan, a fost nevoit să facă un pas înapoi și să lase alți vulturi la cârmuire. Sakura se născuse când el avea vârsta fragedă de optisprezece ani, la fel ca soția sace decedase la nouă ani de la naștere în spitalul psihiatric McLean, Boston. Sakura nu-și amintea iubirea maternă primită în primii ani de viață, stabilitatea psihică a mamei sale se degenerase radical când împliniste cinci ani. Nagato a fost silit să pună capăt vizitelor copilei, tranformarea femeii pe care o iubea și în prezent a fost de nesuportat: pierduse capacitatea de a-și recunoaște familia sau pe cei care îi voiau binele. devenise violentă și căpătase variația completă a trăsăturilor schizofreniei, de la delir, halucinații și comportament catatonic până la afect plat, alogie și avoliție.
    Boala ce o răpise pe Konan îl bântuia în continuare, lăsându-l să trăiască în teama că, în cazul de față, caracterul ereditar izbutise în a transmite gena noii generații, deși riscul era de numai 6,5 %. Ca de fiecare dată, Nagato trimitea acele gânduri inadmisibile departe și încerca să oprească trecutul din a reveni în prezent și viitor. Își reamintise că domnul Uchiha nu venea singur, ca de obicei, ci se lăsă însoțit de un nepot și de Hinata, logodnica sa. Tânărul era cu doi ani mai în vârstă ca Sakura, cel puțin așa își amintea în urma telefonului primit de la Hinata. Uitase să îi spună Sakurei înainte de a pleca la școală, însă știa că adolescentei nu îi păsa de vizita prietenilor lui, deoarece aceștia primeau casa construită pentru astfel de ocazii în care își mai pierdea rar timpul cu diferiți colegi și amici pe care nu se obosea să îi prezinte tatălui său. Încă ținea minte anii imorali ai adolescenței, trecuse cu drag prin ei, așa că nu voia să îi răpească prin strictețe absolută, oricum nu ar fi funcționat, iar toată relația lor s-ar fi dus de râpă.
    Închise ușa în urma lui și pornise în papucii de casă, verzi, când oaspeții claxonau de cealaltă parte a porților metalice. Nu a apucat să verifice dacă menajera a făcut o treabă bună, nu mai intrase acolo de mai bine de o lună. Ambele case se aflau în aceeași curte, paralel și la o distanță de patruzeci și cinci de metri. Diferența dintre ele era vizibilă, însă interiorul a fost decorat cu bun gust și cu buget mare. Deschise porțile cu un zâmbet larg pe față, deși nu zărea nimic prin geamurile fumurii ale SUV-ului negru. Nu se mai văzuseră de peste patru ani, iar o stare de nostalgie îl cuprinse simțitor. Băiatul ce coborî de pe bancheta din spate a mașinii îi atrase atenția și îl privi în timp ce își lua geanta din portbagajul mașinii. Fața îi era oarecum eclipsată de perechea de ochelari, dar se întristă când observă că, în ciuda acoperirii, părea destul de frumos. Spera totuși ca fiica lui să nu îl găsească deloc atractiv.
        - Uzumaki, bătrâne, a trecut atât de mult timp, strigă o voce masculină.
    Bărbatul ieși în grabă din vehicol pentru a-și îmbrățișa vechiul prieten. Costumul de culoare închisă, albastră, atârna perfect pe corpul ușor lucrat la sala de forță, iar mișcările agere se potriveau vârstei de treizeci de ani împliniți cu o lună în urmă.
        - Uchiha, încuviință Nagato. Hinata, frumoasă ca întotdeauna! Continuă când trupul zvelt, îmbrăcat în blugi și hanorac s-a apropiat.
    Subiectele imaginii nu se asortau, fiind într-o contradicție amuzantă. Probabil plecase direct de la birou.
        - Ei bine, trebuie să țin pasul, rosti și făcu un semn spre viitorul ei soț.
    Au început cu toții să râdă, formând viziunea tipică a unui grup aparent fericit. Gazda se simțea oarecum jenată, vizualizând pe furiș ceea ce a fost și el în trecut, când viața era mult mai simplă. În prezent, întreaga fizionomie îi trăda acea amărăciune neînțeleasă, întipărită pe fruntea înaltă, adânc brăzdată de cute.

            Weston High, Boston.

        - Tatăl tău știe că fumezi?
    Întrebarea îi atrase atenția Sakurei și o opri din a urmări fumul expirat, ce se risipea în aer. Trase iarăși din țigarea abia aprinsă, privind paranoică ușile de la intrarea în liceu. Cu nici două zile în urmă fu prinsă de profesorul de economie, însă domnul Brown se mulțumi prin a-i da o ultimă avertizare înainte să îi sune tatăl.
        - Al tău știe că te-ai culcat cu proful de sport? răspunse Sakura amuzată.
        - Hei, nu e același lucru. Acțiunile mele sunt mult mai grave...
    Sakura recunoscu mut observația colegei sale. Tsunade nu arăta ca o elevă de liceu, înfățișarea sa emana un aer matur și senzual. Avea ochi calzi, căprui, nas cârn și buze pline. Părul blond, ce atârna de obicei pe spate, era prins în două codițe. În așa fel, zugrăvirea fetei căpăta o umbră aproape obscenă, deși acele cozi, inițial, reprezentau inocența.
        - Rămânem la ultima oră?
    Tsunade pufni cu dezgust, stingând țigara cu piciorul.
        - Ca să ce, să se holbeze Adams la sânii mei toată ora?
        - Nu poate fi chiar atât de rău, o necăji Sakura.
    Adams fu etichetat cel mai nesimțit profesor, înclinat numai în a-și satisface nevoile perverse. Un libidinos, își spuse în gând. Trecut de vârsta a doua, cu puțin păr rămas și o chelie în continuă extindere, se plimba în majoritatea orelor prin clasă, cu mâna pe burta mare, ce îl făcea să semene cu o minge umblătoare, și își arunca nestingherit ochii prin decolteuri.
        - Nu ai mai spune același lucru, dacă nu ai mai purta astfel de tricouri, spuse Tsunade trăgând de tivul materialului alb.
    Ora de chimie a trecut mai greu decât se aștepta, privind în cele patruzeci de minute la ceasul rotund, prins într-un cui de perete. La unu fără zece au ieșit din liceu fără a întâmpina probleme din cauza lipsei gardianului și se despărți de Tsunade pe Stowden Way. Mirosea a tutun din cap până în picioare și se gândi că trebuia să facă un duș și să își schimbe hainele înainte să îl vadă pe Nagato. Acesta era unul dintre momentele pentru care se simțea binecuvântată pentru că, în afară de casa lor, o aveau și pe cea pentru oaspeți. Avea să se strecoare pe ușa din spate și să se intre în baie, fiindcă tatăl său poseda deseori obiceiul de a o îmbrățișa când se întorcea de la liceu. Reuși să furișeze nevăzută, aruncă ghiozdanul și hanoracul pe canapea, apoi își continuă drumul, pe scări, până la baie. Deschise în mers fermoarul blugilor și, înainte de a trece de ușă, ridică tricoul cu mâna liberă, scoțându-l pe jumătate.
    Tresări la vederea necunoscutului ce aproape adormise în cadă, iar fața prinse subit o culoare roșiatică. Își acoperi sânii cu mâinile, recunoscătoare faptului că încă mai avea sutienul, și se întoarse cu spatele. Nu găsea o explicație logică pentru prezența bărbatului, dar se gândi că putea fi o cunoștință de-a tatălui său.
        - Sakura?!
    Mă cunoaște? Grozav...
        - Cine ești? Tata o să te omoare, să știi...
        - Nagato nu mă va omorî, pentru că nu va afla.
    Începu să râdă, însă zgomotul fu acoperit de freamătul apei în care se mișca.
        - Dumnezeule, nu te ridica din cadă! Țipă panicată, urmând pentru câteva secunde liniște.
    Inima îi bătea cu forță și nu se putea mișca. Întoarse capul nouăzeci de grade pentru a se asigura că oridinul i-a fost executat și îi analiză chipul surprins și amuzat. Îi părea cunoscut, amintindu-și în scurt timp. Prinse tricoul pe care îl îmbrăcă în grabă, deschise ușa și se îndepărtă rapid. "Proastă! Proastă! Proastă!" Nu îi mai păsa că intra în casă ca o țigară mergătoare, alergă pe aleea de ciment, pe hol, pe scări, până ajunse în cameră, unde respiră ușurată. Învârti cheia cu mâna tremurândă și se așeză pe pat, întrebându-se dacă era într-adevăr atât de ghinionistă.

Subiect: Re: Un străin priveşte Dum 16 Feb 2014, 21:34

Omfg, Anelis. OMFG, ANELIS. Cel mai probabil, în intervalul de timp în care va trebuie să-ţi aştept capitolul următor, voi înnebuni, iar singurul lucru care mă frământă este că nici nu îmi pot imagina cum va decurge acţiune în continuare. Aş putea să fac diverse speculaţii, dar într-un final, tot te vei găsi să-mi dai peste nas cu ingeniozitatea ta mega-infinită. Sincer, Nagato mă atrage al dracului de mult, iar faptul că este un tată foarte tânăr, protectiv, fără soţie şi foarte inteligent, cel puţin din descrierea ta aşa reiese, nu face decât să-mi sporească entuziasmul. Aparent, este un personaj secundar, nici nu îmi pot imagina cum îţi vei contura personajul principal masculin, care, s-ar putea să fi apărut deja. Când l-ai introdus în acţiune pe acel individ cu numele Uchiha, m-am gândit la două variante: Sasuke sau Itachi; şi toată lumea îţi cunoaşte slăbiciunea, bb, aşa că nu m-ar surprinde să-i găseşti un rol important lui Itachi în această poveste. De altfel, nu-mi pot imagina un Uchiha cu Hinata, sunt curioasă să văd ce fel de persoana este ea, ce caracter are şi dacă va ajunge să aibă vreo relaţie de prietenie cu Sakura; ar fi aşa amuzant să se urască reciproc. În orice caz, rămâne la alegerea ta.
Tsunade e la fel de badass ca şi în anime, lol, replicile ei au fost foarte amuzante. Apropo de dialog, mi s-a părut mai mult decât reuşit, nu ştiu cum dracu poţi să excelezi la fiecare mod de expunere. Ce fel de extraterestru eşti? :))
M-ai făcut să râd aşa tare pe seama situaţiei stânjenitoare, într-adevăr, a fost kinky şi ar fi fost şi mai tare dacă Uchiha s-ar fi ridicat din acea cadă. OMFG, leşinam eu în locul Sakurei!!
Să scrii continuarea cât de curând posibil, dear. Pwpyk.

Subiect: Re: Un străin priveşte Lun 17 Feb 2014, 12:51

Buna!!! Am o sinura intrebare....cine e baiatul din cada ????? well? awesome right?

Interesant fic si aaa.... cand pui next sa ma anunti te rog :*** a hug

Subiect: Re: Un străin priveşte Vin 07 Mar 2014, 00:51

            Capitolul trei

    Trecuseră mai bine de douăzeci de minute de când făcuse dușul mult dorit. Pielea palidă îi mirosea acum slab a vanilie, însă gustul înțepător lăsat de fumul nociv îi umplea ponderos gura. A început să mestece una din gumele rămase în pachetul de pe noptiera albă, iar când își aminti de întâmplarea de mai devreme, obrajii i-au roșit tainic și își acoperi fața cu mâinile, ca și cum privirea bărbatului încă se afla pe trupul aproape gol.
    Înainte de a se trezi din nou în casa veche, știa că a avut intenția de a se ridica din pat, dar din cauza amânării continue, adormi pe nesimțite. Corpul îi era neobișnuit de greu și, când privi oglinda de lângă ușă, agățată strâmb de peretele acoperit de tapetul murdar, sub ochi avea cearcăne proeminente, iar chipul îi îmbătrâni brusc. Inima îi tresări, zgomotul bubuindu-i în urechi, singurul sunet din camera întunecată. O tristețe o posedă îndată, cu o elocvență mai puternică decât în ultimele dăți. Casa părea vie și pereții șopteau mohorâți cuvinte neînțelese, rostite grav și pe o limbă necunoscută. În pod, podeaua scârțâia sub pași apăsați și lenți. Sakura ridică temătoare capul, iar odată cu fixarea privirii pe tavan, pașii se opriră deasupra ei. Înghiți în sec, întrebându-se dacă străinul o putea vedea, acela fiind și motivul pasivității lui.
    Țipătul Sakurei sparse liniștea și începu să se zbată din strânsoarea mârcavă. Chicotele cristaline răsunau puternic în cameră, făcând-o pe tânără să se oprească și să tragă aer în piept spre a se liniști. Durerea încă i se zbătea în piept, mâinile pierduseră vlaga, iar picioarele s-au înmuiat și tremurau continuu. Una dintre copile ținea în mâna scheletică o lumânare albă, groasă. Recunoscu suportul arămiu, din tablă, decorat cu imprimeuri șerpuitoare și flori de aceeași culoare, întotdeauna înflorite și fără vârstă. Flacăra se comporta ca și cum se chinuia să răpună puterea vântului și să-și ducă la sfârșit scopul, lumina suficient încăperea rece. Privirea îi căzu apoi pe cele două și își aminti îmbrățișarea lor, iar mușchii retrăiau înghețul de atunci. Erau niște statui de gheață vii.
    Spre deosebire de prima și ultima întânlire, expresiile de pe fețele lor exprimau amuzament și viclenie. Globii oculari arătau acoperiți de o membrană cenușie, semitransparentă și mată. Claviculele le împungeau exacerbat pielea, la fel și încheieturile mâinilor și coatele. Își imagina trunchiurile la fel de slăbănoage, cum cele trei perechi de coaste încercau și ele să își facă loc prin piele și să schimbe locul cu ea.
        - Sakura, e cineva în dulap, șopti una dintre ele.
    Vocea îi trăda entuziasmul și nerăbdarea și, văzând că Sakura nu se mișcă, arătă dulapul cu degetul. Curiozitatea o făcu să ia în considerare observația, dar cealaltă fetiță îi atrase atenția. Își dădu seama târziu că nu se holba la ea, când se chinuia să vadă ceva în spatele Sakurei, ca și cum micuța se uita la televizor și adolescenta își găsise loc exact în fața lui.
        - Ce faci? o întrebă Sakura.
    Se opri rânjind.
        - Număr umbrele din spatele tău.
    Panica o cuprinse și se întoarse brusc. Nimic, doar obscuritate. ”Și eu care credeam că-s singura dementă...”, gândi cu ușurare. Analiză dulapul mare, cu uși duble, a cărui culoare inițial maronie părea neagră. Înaintă nesigură, așteptând câteva momente cu mâinile pe sferele metalice, ce serveau drept mânere. ”Nu îl deschide, știi ce se întâmpla cu toți curioșii în filme!”, ripostă o voce în adâncul conștiinței. Închise ochii, fără a-și explica acțiunile și curajul și, parcă posedată de altceva, le deschise rapid.
        - Dumnezeule, rosti și își acoperi gura cu mâinile.
        - Shh, e cineva în casă, se auzi vocea fetiței.
    Terifiată, le privea pe cele cu care discutase cu secunde în urmă. Ghemuite printre cele trei cămăși rămase pe cuiere, se ascundeau cu mâinile strânse la piept, înspăimântate. Degetele piciorușelor murdare de noroi s-au încleștat în urma zgomotului, iar Sakura tresări cu lacrimi în ochi. Nu îi era la fel de ușor, de această dată, să realizeze că reprezenta victima unui coșmar și se gândea la șansele de a scăpa cu viață. Vizualiza intrușii ce au luat forma micuțelor, le vedea oasele rupând violent pielea, cu zâmbetele însetate de sânge până la urechi. Memebrele superioare și inferioare se întindeau vizibil, iar coloana vertebrală se strângea într-un semicerc. Mâinile le atârnau aproape de pământ și dinții ascuțiți se frecau zgomtos, lăsând lichidul închis să se scurgă pe buzele pline de salivă. Irisul dispăruse, firicele vișinii traversând părți ale albului globului ocular, părând mai degrabă niște crăpături, nu vase de sânge. ”Încetează, proasto, bați câmpii!”, se răsti aceeași voce.
    Încordată, întoarse lent capul. Lăsă lacrimile să curgă în voie când văzu camera goală și lumânarea pe podea. Se sprijini cu mâinile de genunchi, oftând lipsită de lejeritate. Teama nu disparuse deloc, o ținea doar sub control. Revenind la poziția inițială, observă că trupurile din dulap lipseau, iar aerul cald al unei respirații regulate îi atingea ceafa.
        - Nu ar fi trebuit să deschizi dulapul, monștrii de sub pat se tem de el, spuse un glas calm, de bărbat.
    Capacitatea de a-și controla mișcările cedase, la fel și darul de a vorbi. Urmărea cum ușile dulapului se închideau singure, scârțâind ascuțit până la final. Simțea că avea să cedeze psihic în orice moment, însă picioarele au luat-o înaintea minții. Brațele puternice ale necunoscutului i-au oprit căderea, însă Sakura nu așteptase ca silueta să îi pună capăt existenței, așa că începu să se zvârcolească coleric, reușind să se elibereze. Muțumi puterii sale, nebănuind că îi fusese permis să se îndepărteze, de fapt. Luă în mână lumânarea și un obiect dur de pe măsuța lipită de perete, apoi se îndreptă către locul în care apăruse inițial intrusul. În sfârșit, a reușit să înțeleagă că este doar un vis. Flacăra spărgea întunericul, dar nici urmă de prezența misteriosului. Când se desprinse de el, în văzu retrăgându-se în colțul camerei, aproape opus ușii. Își spunea că era imposibil să se evapore, însă cercetă fiecare loc și nu mai era nimeni în dormitor. Dintr-o dată, aceleași brațe, dar cu o putere mult mai mare, au imobilizat-o nemilos. Îngrozită, se agită iarăși prin mișcari spasmodice și începu să țipe.

    Nagato, auzind strigătele disperate, o lăsă pe Hinata să așeze masa și alergă pe treptele de lemn. Întreaga ființă i se întristă la vederea adolescentei ce se zbătea în pat, luptându-se cu aerul în așa fel încât acesta părea să aibă formă. Trecuse de mai multe ori prin experiențe asemănătoare cu soția sa, recent și cu fiica. Elimină însă orice gând și se apropie de pat, prinzându-i mâinile și cerându-i blând, dar impunător, să se trezească.
        - Nu mă atinge! țipă încă inconștientă, cu lacrimi curgând șiroaie pe obraji și respingând atingerea părintelui.
    Țipetele răgușite treceau de pereții groși, înfiorându-l pe martorul de lângă tocul ușii.
        - Am mai văzut asta înainte, Nagato!
    Sasuke ajunse lângă prietenul său, ajutându-l să o pună pe Sakura în imposibilitatea de a mai acționa. A observat că semăna din ce în ce mai mult cu Konan, analog se lupta și ea, cu ani în urmă, să pătrundă în lumea reală. Încă țipa după ce deschise ochii, luându-i ceva timp să se asigure că scăpase și că revenise la normal. A sărit în brațele lui Nagato, respirând sacadat. Sasuke coborî în bucătărie pentru un pahar cu apă, unde fu interogat de Hinata și Sai, însă îi evită și urcă scărie în grabă.
        - ... și mi-au spus că e cineva în dulap, iar când l-am deschis tot ele erau înauntru, dar speriate și au spus că e cineva în casă și apoi a apărut el...
    Se opri subit când văzu bărbatul din cadă ținând un pahar în mână și îngrijorat. Îl privi iarăși pe Nagato, dar acesta se pierduse în lumea lui, acceptând pentru prima dată adevărul.
    - Îți aduc un calmant, mă întorc imediat.
    O sărută pe frunte și plecă, făcând, în drum spre ieșire, un schimb de priviri cu Sasuke.
        - Te simți mai bine, Sakura?
    Îi înmână paharul și, după o scurtă ezitare, îl luă.
        - A fost doar un coșmar, răspunse zâmbind sfioasă.
        ”Așa obișnuia să spună și Konan.”
    Nergul ochilor cercetători ai bărbatului a fixat-o indiscret, analizând-o minuțios. Stropi de transpirație i se scurgeau din creștet, pe chip. Un firicel trecea de claviculă, coborând pe sânul drept, pe jumătate gol. Își mută jenat atenția spre ochii verzi, înroșiți și plini de lacrimi, apoi pe buzele pline pe care se prelingeau. ”Nagato a știut cum să o facă.”, gândi uimit de transformarea Sakurei.
        - Nu arată ca un coșmar, o contrazise.
        - Tu știi mai bine.
    Sasuke prinse ironia și se rezumă la tăcere.
    Trecuse cu mult de ora patru, iar la cinci au luat cu toții masa, în afară de Sakura. Nu își putea scoate din minte vocea bărbatului din coșmar, se repeta precum un ecou în conștiința ei, aceeași replică la nesfârșit. Visase, cu săptămâni în urmă, un băiat cu vârsta cuprinsă între cinci și opt ani, jucându-se cu o mașinuță fără o roată, albastră. ”Lui tati îi place să te privească.”, i-a spus micuțul concentrat asupra traseului parcurs de jucărie. Replica i-a mai fost adresată în alte plăsmuiri, de diferite personaje.
        ”Cred că l-am întânlit pe tati.”, reveni vocea.

Subiect: Re: Un străin priveşte Vin 07 Mar 2014, 14:56

Holy mother, cred ca am sa mor pana aduci capitolul urmator. Precedentul s-a incheiat atat de repede, fix cand totul devenea mai interesant, iar acesta la fel, si daca stau sa ma gandesc putin, indiferent de lungimea lor, sentimentul va fi acelasi. Fuck it. Nu am prevazut ceva creepy, ma asteptam la cu totul altceva, dar trebuia sa-mi imaginez ca atunci cand vine vorba despre tine, nimic nu e sigur.
A fost... Jesus, nici nu stiu cum sa ma exprim ca sa te fac sa crezi in vorbele mele, nu stiu cata importanta au, intrucat niciodata nu vrei sa intelegi cat de cool scrii. Oricum, ideea mi se pare foarte interesanta, iar fetitele alea doua, cat si ceilalti monstri, ma fac sa ma gandesc ce intorsatura va lua povestea pe viitor. Incerc sa gasesc rolul entitatii misterioase, avand in vedere finalul capitolului, care a fost, omfg, speechless.
Uchiha. Sasuke Uchiha, in ficul acesta, si sunt doar speculatiile mele, va fi genul barbatului ideal, nu? Indiferent de cum il vei contura, pot sa jur ca o sa ma atraga al dracului de tare si te rog, NU-L OMORI! Pwp, frum.

Subiect: Re: Un străin priveşte Dum 09 Mar 2014, 01:25

Edit cât pot de repede. O să dau mesaj și la celelale ficuri.

Subiect: Re: Un străin priveşte Sam 22 Mar 2014, 17:28

Închis