Farmecul unei vieti paralele

Capitolul 1

In prezent

Trista. Intunecata. Intr-un cuvant, distrusa. Asa poate fi numita viata mea acum.

Stau si privesc in departare, intr-un punct fix, iar in jurul meu nu se aud decat fosnetele frunzelor uscate suflate de vant cat mai departe cu putinta. Parca ar fugi de ceva nevazut. Albastrul marii se intinde la nesfarsit, iar sub mine valurile spumegande se lovesc cu furie de stancile neajutorate, dar puternice aflate in intampinarea lor. Pana si soarele abea asteapta sa se ascunda in linia orizontului, stingandu-se treptat si formand pe cer un amalgam de culori vii. Nici nu stiu de cat timp stau acolo pe margine, langa masina mea Range Rover cam veche ce-i drep. Nu mi se arata sa pornesc din nou la drum, dar pana la urma inchid ochii strans, respir sacadat de cateva ori si apoi intru fara tragere de inima in masina.

Parca totul imi aduce aminte de ea. Pana si melodia care canta acum la radio, “Far away” de Nickelback. Sincer? Sunt mirata ca pun asemenea melodii la radio. Se pare ca n-au gusturi asa de rele. Mama mereu spunea ca pana si ea poate canta mai bine decat aceia a caror melodii sunt puse fregvent la radio. La acest gand din coltul gurii mi s-a ridicat o tentativa nereusita de zambet. Macar am incercat, imi spun in gand. Dupa aproape doua luni, am incercat.

Mi s-a pus un nod in gat. Sunt la aproximativ 1km de intrarea in vechiul orasel in care a copilarit mama mea. La 1km de New Haven aflat in statul Connecticut, Statele Unite ale Americii. Si iata si indicatorul: “Bine ati venit in New Haven. Populatie, circa 130,741 ”. As vrea sa ma intorc. Sa merg oricunde altundeva. Dar nu pot. Singura mea ruda care mi-a mai ramas, este bunica mea. Unica mea familie. Incetinesc pana la 40 km/h si inaintez pe langa magazinele orasului. Unele noi construite, iar altele vechi ascunse in umbra lor. Cotesc la dreapta iar in fata mea se intinde o strada lunga si ingusta cu casi etajate pe fiecare parte. Numarul 6, imi spun. Cauta numarul sase. Incetinesc si mai mult pentru a ma putea uita dupa casa propriu-zisa. Si iat-o. La doar o casa distanta in fata mea, aflata chiar la capatul strazii. Opresc si raman nemiscata privind-o. Casa era construita in stil gotic, cu ferestre mari inconjurate de spirale ametitoare. O casa cu un etaj, cam veche daca te uiti dupa tencuiala care se decojeste deja de pe peretii exteriori. Caminul meu, ma gandesc. Aceasta va fi casa mea de acum in colo.

Smulsa ca dintr-un vis, trag aer adanc in piept si ies din masina indreptandu-ma spre portbagaj sa-mi scot bagajele. Dupa ce-l inched, privirea imi e atrasa de o silueta care sta pe veranda. Bunica mea. O batrana inaintata mult in varsta, trecuta prin problemele vietii, cu par scurt si incaruntit. Dupa culoarea care vag se mai vedea as fi zis ca in tinerete a avut un par negru precum smoala si lucitor precum stele. Aproape ca mi-au dat lacrimile. Desi n-o cunosc pentru ca mama m-a luat de aici inca de mica, tot am simtit un fel de conexiune intre noi. Si privind-o cum sta acolo, asteptandu-ma cu sufletul la gura, am avut impresia c-o stiu de-o viata. Mi-am luat bagajele in maini si am inaintat prin poarta deja deschisa, mica si inclinata din pricina trecerii timpului. Am ajuns in fata scarilor de la intrare si am ridicat privirea spre bunica care deja le cobora in intampinarea mea.

-Oh, Cass. Imi pare atat de rau. Deja ajunsa la mine, ma strangea cu putere in brate iar dupa tonul vocii mi-am dat seama ca plange. Am scapat bagajele si am cuprins-o cu bratele. Nu mai vroiam sa-i dau drumul. Pentru mine era ca si cum o aveam pe mama din nou langa mine, luandu-ma in brate si spunandu-mi “totul va fi bine” de fiecare data cand ma panicam din orice lucru marunt.

-Imi pare rau, am soptit la randul meu cu lacrimi fierbinti precum focul alunecand pe obrazul meu umed. M-am straduit sa ma indepartez putin, atat cat sa o pot privii in ochi. Ceea ce vedeam in ochii ei de un albastru deschis, precum ai mei m-am gandit, era tristete, compasiune, dar si o fericire implinita, avandu-ma acolo langa ea. Totul va fi bine, am spus intr-un final iar ea nu a facut decat sa dea aprobator din cap.

*Este al doilea fic al meu, deci sper sa va placa. ^_^ (o sa postez si in alta parte povestea, deci sa stiti ca eu sunt)
P.S. Daca vreti, puteti sa imi lasati si un comentariu cu opinia.

There's no remedy for memory, your face is like a melody, it won't leave my head.
Your soul is haunting me and telling me that everything is fine, but i wish i was dead.

My head is a very dark place.

|Insemnata|

Farmecul unei vieti paralele

M-a ajutat cum a putut sa imi iau bagajele si sa le duc in casa. Prima data am intrat intr-un hol mare. In dreapta era sufrageria foarte spatioasa cu diferite forme de mobilier, in fata mea bucataria, iar in stanga scarile care duc spre etajul superior.

-Vin-o dupa mine, Cass, m-a indemnat ea urcand usor si grijuliu fiecare treapta in parte. Sus am dat de un hol lung. Atat pe o parte, cat si pe cealalta erau doua usi. M-a condus catre ultima de pe partea dreapta. Cand am intrat am fost izbita in mod placut de un val de lumina orbitoare. Camera era spatioasa cu un singur pat dublu aflat pe peretele din fata, pe o parte era noptiera iar pe cealalta, langa geam, un fotoliu micut. Pe peretele de langa usa era un semineu mare si extreme de vechi facut din caramizi rosii.

-Aceasta a fost camera mamei tale, a spus melancolica privind in ansambu camera. Apoi a privit spre mine. Ti-e foame? Iti pot pregatii ceva sa mananci.

-Nu, multumesc, am raspuns politicoasa, oboseala citindu-mi-se in voce. Cred ca voi despacheta apoi ma pun in pat. Sunt cam obosita din cauza drumului lung cu masina.

-Bine, pai atunci te las sa te odihnesti si ne vedem dimineata. Mi-a spus noapte buna zambind si s-a intors sa iasa din camera.

Am inceput sa despachetez. Incercare esuata. Nici nu m-am mai schimbat de haine. Am ramas asa. M-am apropiat de geam sa trag o privire pana sa ma pun in pat. Aveam o priveliste perfecta catre marea acum innegrita din pricina intunericului. Am ramas acolo in picioare un timp, apoi extenuata am reusit sa-mi tarai picioarele lenese si obosite pana la pat si m-am trantit incolacindu-ma si strangand perna in brate. Mi-a luat ceva pana sa adorm dar pana la urma am reusit. Un somn linistitor fara vise.

Capitolul 2
Cu doua luni in urma

-Da mama, ajung in aproximativ jumatate de ora acasa. Nu, nu mi-am luat incarcatorul la mine, nu am crezut ca voi avea nevoie de el pentru ca bateria parea incarcata cand am plecat de acasa, foarte ciudat m-am gandit. Da, stiu ca trebuia sa te ascult dar deja ma pregatesc sa vin acasa deci nu ai de ce sa-ti faci griji. Mai am cateva linii, o sa-ti dau mesaj cand e pe “moarte”. Bine, si eu te iubesc. Pa pa.

Stiam eu ca am uitat sa fac ceva, mi-am reprosat. Nu, nu am putut sa-mi uit cheile de acasa din moment ce mama nu pleca nicaieri sau Mp3-ul, a trebuit fix incarcatorul de la telefon. Of, nu mai conteaza. Sunt deja in drum spre casa. Dupa 3 ore de cumparaturi in mall ma simt extrem de extenuata si fara sa ma mai gandesc la incarcatorul ala afurisit. Iar ca de obicei, muzica de prost gust. Ar trebui sa dau in judecata postul asta de radio. Intind mana sa-l inchid apoi imi vad in continuare de drum. Afara e deja intuneric, iar luna s-a inaltat in toata splendoarea ei pe cer inconjurata de gardienii sai pazitori. Ma uit la telefonul mobil: ora 22.43 si bateria inca rosie. Minunat. Stiti, de parca ma asteptam sa se incarce dintr-o data.

Nu stiu unde mi-au fugit gandurile, dar in secunda urmatoare eram depasita de un BMW negru ca taciunele. A trecut in fata mea iar apoi nici nu stiu ce s-a intamplat. Totul s-a petrecut intr-o fractiune de secunda. BMW-ul a franat brusc in fata mea si a virat stanga trecand pe contra sens. Speriata am tras de volan in dreapta si am trecut peste niste buruieni apoi s-a auzit un sunet. Ca si cum ceva s-ar dezumfla. O, nu se poate asa ceva. Spune-mi te rog ca nu e roata. Am iesit nervoasa, dar si speriata din masina si m-am uitat la roti. Cea din spate avea pana. Grozav. Chiar minunat. Cum am putut sa fac pana de la niste buruieni? Poate e ceva printre ele, imi spun. Nu, nu se vede nimic. M-am uitat la BMW-ul acum oprit pe banda dreapta.

-Hei! Putin ajutor aici? nici-un raspuns. Hei, ma poti ajuta? Am facut pana. Si tot nici-un raspuns. Of, bine ma descurc si singura. M-am intors in masina si mi-am luat telefonul. Slava Domnului ca mai aveam putina baterie. In timp ce formam numarul mamei, masina misterioasa a demarat si in urmatorul moment abea o mai zaream. Oameni ciudati.

-Hei mama, s-ar putea sa mai intarzii. Tocmai ce am facut pana. Nu, nu e asa de grav e doar la o singura roata si cred ca ma descurc. Vrei sa vi? Sigur. Vin-o cu masina mea pentru ca a ta din cate stiu e la service. A, stai. Are pana. Mama, ma descurc stai linistita. Ajung cat pot de re… Alo? Mama? Ma auzi? Perfect. Baterie moarta. Am inspirit si expirat o data si m-am apucat de treaba. Noroc cu cursul de mecanica de la scoala.

Murdara de negreala si unsa de ulei scarbos si urat mirositor, am luat unul dintre servetelele “magice” in momentul de fata si m-am curatat cat se poate de bine pe maini, am urcat la volan si am pornit din nou la drum. Ceasul de bord arata ora 23:58. O ora. Mama o sa ma omoare de-a binelea. Am incercat sa nu ma gandesc cat de lunga si ce nivel de dificultate va avea urmatoarea mea pedeapsa. Am oftat adanc.

In 5 minute sunt acasa, mama o sa se uite urat la mine, o sa imi tina o predica “A la mama” iar apoi totul va fi bine. A, si pedeapsa. Sa nu uitam de pedeapsa. Am zambit usor, dar nu era zambetul meu. In momentul acela, cand am intrat pe alee, am incremenit…

Pe aleea casei mele erau 3 masini de politie, o masina de pompieri si o salvare. Mi-au dat lacrimile. Mama! Am oprit masina si am iesit val vartej din ea alergand si tipand numai Dumnezeu stie ce. Nu auzeam nimic. Nu percepeam nimic. Acum plangeam de-a binelea. Simteam doar o pereche de maini care ma tineau cu fermitate. Si atunci am vazut. Casa inca in flacari, cu geamurile de la bucatarie sparte. De acolo pornise. O, nu! Te rog spune-mi ca erai in camera si faceai ceva, orice, numai nu in bucatarie. Iar in acel moment, privirea incetosata mi-a fost atrasa de un sac negru de marimea unui om, cu ceva solid inauntru. Nu, nu, nu. Asta e imposibil. Nu cred. Nu vreau sa cred. NU POT. Am incercat sa aud ce vorbeau cei din jurul meu, dar nu reuseam sa prind nimic, absolut nimic. Eram la pamant. Moarta pe dinauntru. Nu ma puteam misca sau vorbi. Pur si simplu priveam casa. Atunci o frantura de conversatie a ajuns la urechile mele, venea chiar de langa mine. Cineva vorbea cu mine.

-… pe jos in bucatarie. Nu am mai putut face nimic. Imi pare rau. Se poate ca inceindiul sa fi fost provocat de butelia de la aragaz dar inca nu suntem siguri. Din fericire incaperile de sus nu au fost in intregime afectate. Cass, stiu ca-ti va fi greu.. –de unde-mi stia numele?- dar trebuie sa iti strangi lucrurile si sa mergi la bunica ta. Imi pare rau. Si atunci am vazut cine era. Seful politiei, superiorul mamei mele. Am sunat deja la bunica ta si ti-am anuntat venirea. Maine dimineata poti pleca.

-Bine, am spus cu o voce sugrumata. Nu stiam ce pot spune altceva. Nu pot spune altceva. Stateam doar si priveam in gol. Dar cine a sunat la pompieri? M-am trezit intreband dintr-o data.

-Nu stim. A fost un apel anonim. Dar vom afla cat mai curand posibil. Nu am facut decat sa dau aprobator din cap. Nu mai plangeam. Lacrimile mi se uscasera pe fata si imi simteam pleoapele grele. Am decis imrepuna cu politistul ca dimineata ma v-a insotii sa-mi recuperez o parte din lucruri, inainte sa plec la drum. In noaptea aceea aveam sa dorm sau macar sa incerc sa-mi inchid ochii pentru o vreme, la una dintre prietenele mele. De maine aveam sa ma mut si sa-mi petrec restul vietii alaturi de bunica mea. O persoana aproape necunoscuta. Intr-un oras vechi, opusul a celui in care am locuit cu mama, cu o populatie redusa. O viata paralela de aceea de pana acum, m-am gandit cu tristete.

There's no remedy for memory, your face is like a melody, it won't leave my head.
Your soul is haunting me and telling me that everything is fine, but i wish i was dead.

My head is a very dark place.

|Insemnata|

Farmecul unei vieti paralele

Capitolul 3

In prezent

Cred ca am avut cel mai ingrozitor vis. Casa in flacari.. bagajele.. drumul spre New Haven.. Nici nu ma pot gandi. Nu stiu de cand eram treaza, dar am stat un timp meditand apoi mi-am ridicat usor pleoapele grele de somn sa ma uit la ceasul de pe peretele camerei mele. Dar el nu era acolo. M-am ridicat in sezut si am privit incaperea. Realitatea m-a izbit cu putere. Parca as fi primit o palma peste fata si cineva imi spunea ,,Hei, trezeste-te! Nu a fost un vis”. Am oftat. M-am uitat la ceasul antic de pe noptiera: 09:48. Minunat. Ce-o sa fac toata ziua? Dintr-o data mi-a sarit tot somnul.

M-am ridicat alene din pat si am inceput sa-mi caut prin bagajele inca nedesfacute in ce sa ma imbrac. Nici o idee. M-am apropiat de geam sa ma uit cum e afara. Numai ce mi-am ridicat privirea spre albastrul sters al cerului adanc si am observant o pata neagra venind cu viteza spre geamul meu. M-am apropiat mai mult. O bila, seamana cu o bila care se face tot mai mare. Nu, o cioara! M-am dat inapoi cativa pasi speriata si m-am impiedicat de bagaje cazand pe spate. Prost moment sa le las acolo. In acea clipa cioara a izbit cu putere geamul fragil care s-a spart in mii de bucatele de cristal, iar faptura intunecata a aterizat pe pervaz neinsufletita. M-am ridicat incet si am inceput sa adun cioburile si sa le pun intr-o parte bucuroasa ca bunica era jos, in bucatarie sau inca dormea si nu a auzit nimic. Dar nu m-am atins de cioara. Iacs.

Pana la urma mi-am luat o pereche de jeansi gri mulati si un maieu albastru deschis din geanta si le-am asezat pe pat. Am pus tenesii negri la picioarele patului sa nu ii mai caut o ora prin bagaj pentru ca sunt sigura ca daca as fi pus inapoi hainele si tot restul continutului pe ei, nu i-as mai fi gasit. Am luat prosopul, gelul de dus si periuta de dinti si-am iesit tiptil din camera. Pe hol am observant linistea ce invaluia intreaga casa. Bunica dormea. M-am dus spre prima usa de pe partea stanga a holului si am sesizat usurata ca era baia.

Cand am iesit, am auzit un zgomot infundat. Stomacul meu. Oare de cand n-am mai mancat? Nici macar eu nu-mi mai aduc aminte. Apoi mi-am dat seama de ce au inceput sa-mi chioraie matele. Bunica facea clatite. M-am grabit sa intru in camera sa ma imbrac, iar cand sa ies m-am mai uitat o data la dezordinea ce domina incaperea. Ne. Fac curat mai tarziu. Vechea mea problema. Desi sunt fata, si fetele se spune ca ar trebui sa fie ordonate, sunt opusul. Am coborat scarile topiand si urmarind firul invizibil de miros de clatite. Bucataria era spatioasa, cu aparatura electrica sofisticata. Bunica inca se invartea pe langa aragazul electric cand m-am asezat la masa.

-Neata, am spus zambind si privind afara pe fereastra alaturata. Am dat cu ochii de o gradina frumoasa, colorata frumos aranjata plina cu flori si ierburi pe care nu le recunosc. Buni s-a intors spre mine surprinsa ca nu m-a auzit asezandu-ma la masa.

-Buna dimineata, scumpa mea. Ti-am pregatit niste clatite pentru micul de jun. Daca vrei du-te la dulapul acela de sus si scoate gemul de cirese sau caise. I-am urmat indicatia si m-am dus sa scot gemul de cirese, preferatul meu, cat timp ea punea clatitele pe masa. Apoi m-am pus jos si am inceput sa infulec nemiloasa clatitele nevinovate ce zaceau in farfurie. Buni statea in fata mea asezata pe scaun privindu-ma.

-Si, ce ai de gand sa faci astazi? E o zi placuta, dar ai grija. S-ar putea sa se pregateasca o furtuna dupa culoarea inchisa a cerului. Un zambet siret i s-a ridicat in coltul gurii cand a vazut ca am gura plina cu clatite, mai putin dand pe afara. A asteptat pana am inghitit cu greu.

-Nu stiu inca, am spus privind farfuria pe jumatate goala. Cred ca voi merge putin in recunoastere. Poate merg in oras la librarie cat mai e deschis, sa-mi cumpar o carte. Am uitat sa mi le iau pe ale mele de acasa. A incuviintat si s-a ridicat usor indreptandu-se pre chiuveta. Intre timp mi-am terminat clatitele si i-am spus ca urc sus dupa care plec in oras. Mi-am luat geanta, am bagat in ea telefonul, niste servetele, un piaptan si-am iesit.

Nici n-am pasit bine pe primele scari, ca era sa cad si sa-mi fardez obrajii cu movaliu. Mi s-a taiat rasuflarea cand am vazut-o in fata mea. Cum?

There's no remedy for memory, your face is like a melody, it won't leave my head.
Your soul is haunting me and telling me that everything is fine, but i wish i was dead.

My head is a very dark place.

|Insemnata|

Farmecul unei vieti paralele

»Andreea« a scris:: Capitolul 3
In prezent

Cred ca am avut cel mai ingrozitor vis. Casa in flacari..(virgulă, căci două puncte consecutive nu există) bagajele..(cum spuneam, virgulă) drumul spre New Haven..(un singur punct) Nici nu ma pot gandi. Nu stiu de cand eram treaza(Ai combinat tare prost prezentul cu imperfectul. Avand in vedere ca in continuare ai continuat cu trecutul, corectam asa: "Nu stiam de cand eram treaza, dar am stat..."), dar am stat un timp meditand apoi mi-am ridicat usor pleoapele grele de somn sa ma uit la ceasul de pe peretele camerei mele. Dar el nu era acolo. M-am ridicat in sezut si am privit incaperea. Realitatea m-a izbit cu putere. Parca as fi primit o palma peste fata si cineva imi spunea ,,Hei, trezeste-te! Nu a fost un vis”. Am oftat. M-am uitat la ceasul antic de pe noptiera: 09:48. Minunat. Ce-o sa fac toata ziua? Dintr-o data mi-a sarit tot somnul.

M-am ridicat alene din pat si am inceput sa-mi caut prin bagajele inca nedesfacute in ce sa ma imbrac. Nici o(Nicio) idee. M-am apropiat de geam sa ma uit cum e afara. Numai ce mi-am ridicat privirea spre albastrul sters al cerului adanc si am observant(observat) o pata neagra venind cu viteza spre geamul meu. M-am apropiat mai mult. O bila, seamana cu o bila care se face tot mai mare. Nu, o cioara! M-am dat inapoi cativa pasi speriata si m-am impiedicat de bagaje cazand pe spate. Prost moment sa le las acolo. In acea clipa cioara a izbit cu putere geamul fragil care s-a spart in mii de bucatele de cristal, iar faptura intunecata a aterizat pe pervaz neinsufletita. M-am ridicat incet si am inceput sa adun cioburile si sa le pun intr-o parte(virgulă) bucuroasa ca bunica era jos, in bucatarie sau inca dormea si nu a auzit nimic. Dar nu m-am atins de cioara. Iacs.

Pana la urma mi-am luat o pereche de jeansi gri mulati si un maieu albastru deschis din geanta si le-am asezat pe pat. Am pus tenesii negri la picioarele patului sa nu ii mai caut o ora prin bagaj pentru ca sunt sigura ca daca as fi pus inapoi hainele si tot restul continutului pe ei, nu i-as mai fi gasit. Am luat prosopul, gelul de dus si periuta de dinti si-am iesit tiptil din camera. Pe hol am observant(observat) linistea ce invaluia intreaga casa. Bunica dormea. M-am dus spre prima usa de pe partea stanga a holului si am sesizat usurata ca era baia.

Cand am iesit, am auzit un zgomot infundat. Stomacul meu. Oare de cand n-am mai mancat? Nici macar eu nu-mi mai aduc aminte. Apoi mi-am dat seama de ce au inceput sa-mi chioraie matele. Bunica facea clatite. M-am grabit sa intru in camera sa ma imbrac, iar cand sa ies m-am mai uitat o data la dezordinea ce domina incaperea. Ne. Fac curat mai tarziu. Vechea mea problema. Desi sunt fata, si fetele se spune ca ar trebui sa fie ordonate, sunt opusul. Am coborat scarile topiand si urmarind firul invizibil de miros de clatite. Bucataria era spatioasa, cu aparatura electrica sofisticata. Bunica inca se invartea pe langa aragazul electric cand m-am asezat la masa.

-Neata, am spus zambind si privind afara pe fereastra alaturata. Am dat cu ochii de o gradina frumoasa, colorata frumos aranjata plina cu flori si ierburi pe care nu le recunosc. Buni s-a intors spre mine surprinsa ca nu m-a auzit asezandu-ma la masa.

-Buna dimineata, scumpa mea. Ti-am pregatit niste clatite pentru micul de jun(dejun). Daca vrei(virgulă) du-te la dulapul acela de sus si scoate gemul de cirese sau caise. I-am urmat indicatia si m-am dus sa scot gemul de cirese, preferatul meu, cat timp ea punea clatitele pe masa. Apoi m-am pus jos si am inceput sa infulec nemiloasa clatitele nevinovate ce zaceau in farfurie. Buni statea in fata mea asezata pe scaun privindu-ma.

-Si, ce ai de gand sa faci astazi? E o zi placuta, dar ai grija. S-ar putea sa se pregateasca o furtuna dupa culoarea inchisa a cerului. Un zambet siret i s-a ridicat in coltul gurii cand a vazut ca am gura plina cu clatite, mai putin dand pe afara. A asteptat pana am inghitit cu greu.

-Nu stiu inca, am spus privind farfuria pe jumatate goala. Cred ca voi merge putin in recunoastere. Poate merg in oras la librarie cat mai e deschis, sa-mi cumpar o carte. Am uitat sa mi le iau pe ale mele de acasa. A incuviintat si s-a ridicat usor indreptandu-se pre chiuveta. Intre timp mi-am terminat clatitele si i-am spus ca urc sus dupa care plec in oras. Mi-am luat geanta, am bagat in ea telefonul, niste servetele, un piaptan(pieptăn) si-am iesit.

Nici n-am pasit bine pe primele scari, ca era sa cad si sa-mi fardez obrajii cu movaliu. Mi s-a taiat rasuflarea cand am vazut-o in fata mea. Cum?

Titlu: Nu pot spune nici ca e original, nici ca imi place, nici ca ma atrage, insa se potriveste cu textul cat de cat. Ti-as sugera sa gasesti un alt titlu dupa ce mai scrii cateva capitole, pentru ca acesta nu indeamna pe nimeni la citit, iar ficul este chiar dragut in comparatie cu majoritatea celor de pe forum.
Idee: Baza nu este originala, caci cu totii ne-am plictisit de personajul orfan, care ajunge in grija "bunicutei-inger". Pana acum, ficul tau imi lasa impresia ca va avea accente politiste, nu stiu de ce, poate va aparea si un detectiv, cine stie? Ai ales un cadru bun, respectiv micutul oras, slab populat, atat cu aspecte de nou cat si de vechi. Cum spuneam, cadrul este unul promitator, deci sper ca vei profita de el. Astept niste idei cu adevarat originale.
Descriere: Observ ca te straduiesti si ca de la capitol la capitol evoluezi, insa astept mai mult. Mai multe sentimente, descrise cu mai multa atentie si fara a parea trase de par. Incearca sa descrii cat mai natural, fara sa te gandesti de mai mult de doua ori cand scrii. Ai potential si ar fi pacat sa nu il exploatezi la maximum. Pune mai mult accent pe sentimente si pe gesturile, respectiv atitudinea personajelor. La descrierea exterioara stai bine, reusind sa imi aduci in fata ochilor imaginea oraselului si a intregii actiuni.
Dialog: Aici stai prost rau de tot. Nu imi place sub nicio forma dialogul, chiar deloc. Este sec, in plus, nu se potriveste deloc momentelor in care iti alegi sa il folosesti. Limiteaza-te la replici scurte, dar consistente. Transmite prin dialog numai ce este important pentru personaje, pentru intreaga actiune. Scoate din fic conversatiile despre gem sau mai stiu eu ce tip de dulceata. Nu isi au rostul. Prin dialog ne dam si noi seama de relatia dintre personaje, de atitudinea lor. Adu-mi numai replici din care sa inteleg daca cele doua s-au obisnuit una cu prezenta celeilalte sau orice alt lucru care m-ar putea ajuta sa fac o caracterizare a personajelor.
Greseli: In general, scrii corect, cam in proportie de 95%, insa mai ai greseli facute din neatentie, de cele mai multe ori. Alte greseli pe care le-am observat, insa nu in acest capitol: frecvent, nu "fregvent" si abia, nu "abea". Limbajul tau este simplu; vreau sa ti-l mai imbogatesti, sa aduci cateva expresii care sa aduca putina culoare ficului.
Estetica: Se citeste usor, ai spatii, un font decent si scrii cu alb, foarte bine. Dac vrei, nu este obligatoriu, poti sa maresti numarul capitolului. Iti recomand size 16 sau 18.
Punctuatie: Ai cateva probleme, le-am mentionat mai sus in critica. De asemenea, se pune intotdeauna virgula inaintea lui: dar, iar, insa, ci. Am observat ca nu o pui, mai ales in cazul lui "dar".

Cam asta ar fi. Cum am mai spus, ficul tau este chiar dragut. O sa mai trec pe aici dupa ce vei mai scrie cateva capitole, sa vad cum ai evoluat tu si cum ti-a evoluat si ficul, mai ales in cazul ideii. Mult succes!

Subiect: Re: Farmecul unei vieti paralele Sam 27 Dec 2014, 21:58

FanFic inactiv.