Only in my shadow

Capitolul 1

Păşeam tulburată pe iarba proaspătă, uitându-mă îngrijorată în toate părţile. Mă simţeam urmărită pretutindeni, simţeam că în orice secundă ceva ar putea să mă tragă de picior, să mă împingă, să mă sperie, dar nimic nu se întâmpla. Locul părea atât de liniştit, ca şi cum ai putea să te aşezi pur şi simplu pe iarbă, să închizi ochii şi să te relaxezi. Mulţi asta ar face. Mulţi care nu sunt conştienţi de ceea ce-i urmăresc. Creaturile nevăzute ce-ţi urmăreau fiecare mişcare, care aşteptau pur şi simplu în umbră o noua victimă pe care să o atace, să o terorizeze pentru simplul lor amuzament. Nu toţi credeau, nu toţi vedeau, dar puţinele persoane care o făceau intrau într-un joc periculos din care nu aveau scăpare.

La prima vedere, oricine mi-ar fi ascultat povestea, ar fi spus că sunt nebună, că nu ştiu despre ce vorbesc. Îi îndreptăţeam. Puteai sta acolo ore în şir, tolănit pe iarbă, uitându-te la cer. Puteai crede că toate problemele tale se rezolvă, că sunt lăsate în acel loc, evaporându-se treptat în aer. Era linişte, un adevărat colţ de Rai, cum ar spune unii, sau un adevărat colţ de Iad, cum aş spune eu. Copacii deşi transformau acel loc într-un refugiu perfect pentru vară. Atunci când soarele ardea în orele de vârf ale zilei acel loc era perfect. Aerul umed te făcea să rămâi pe loc, să te aşezi pur şi simplu pe o bancă şi să te bucuri de aerul rece, bine primit într-o zi de iulie. Părea locul perfect.

Aşa a început totul...
Într-o simplă zi de vară în care orice fete la vârsta adolescenţei ar alege să meargă într-un mall, să bea un suc şi să dezbată subiectele zilei, noile bârfe. Sau aproape orice fete. Fascinată de ideea existenţei paranormalului, mi-am ales un grup restrâns, trei fete, cu care puteam cutreiera în pace pe teritoriile Diavolului. Hinata nu credea. Simpla ei curiozitate o împinsese spre acest loc, fiind sigură că oricum nu avea să se întâmple nimic. Ochii ei cercetau cu mare atenţie fiecare părticică a acelei grădini, trecând nepăsătoare pe lângă pereţii clădirii, atingându-i alocuri. Era cert că nu credea în ceea ce se afla în respectiva grădiniţă. Ea era cea mai curajoasă, cea care nu credea. Puteam spune că o invidiez, că mi-aş dori şi eu să închid ochii, să nu cred nimic şi să mă plimb alene prin acele locuri. Şi totuşi nu puteam închide ochii la ceea ce era acolo. Nu puteam spune pur şi simplu „Nu există”, nu puteam trece cu vederea siluetele fantomatice ce-mi treceau prin faţa ochilor, nu puteam nega şoaptele pe care le auzeam, visele pe care le aveam. Totul era mai mult decât real. Era un coşmar din care nu aveam scăpare. Mă simţeam constrânsă, neputincioasă, inutilă. Aveam un sentiment de panică ce-mi străbătea întreg corpul şi nu-mi dădea voie să mă mişc, dar cu toate acestea, continuam. Înaintam alături de Hinata, sperând că nu am făcut o greşeală prin faptul că o adusesem în acel loc. Regretam că eram în stare de orice pentru o simplă curiozitate, un simplu moft. Şi nici măcar o secundă nu mi-a trecut prin minte faptul că puteam să distrug întreaga viaţă a prietenelor mele.
Împreuna cu Hinata înaintam cu prudenţă, uitându-ne la ferestrele clădirii in căutarea a... ei bine, nici noi nu ştiam ce căutam mai exact. Doar priveam, în speranţa că nimic nu avea să se întample. Temari ne privea temătoare, de la distanţă, strigând din când în când la noi să ne întoarcem, să o lăsăm baltă, dar parcă nici nu o auzeam. TenTen stătea nepăsătoare lângă ea, analizându-ne fiecare mişcare. Ca întotdeauna, neîncrezătoare. La fel ca Hinata, nu înghiţea aceste „prostii”. Doar privea, sperând că într-un final aveam să ne plictisim şi să plecăm din acel loc. Dar se pare că Hinata nu se dădea bătută atât de uşor. Ceva o atrăgea la acel loc. Nu ştia ce, nici măcar eu nu ştiam, dar cert era că ceva ne voia cu orice preţ acolo, voia să-şi facă simţită prezenţa. Mă întorc brusc spre Temari, strigând-o.

-Vino aici, cu noi. Fii serioasă, ce se poate întâmpla?
Dădu din cap în semn negativ, dar totuşi făcu câţiva paşi spre noi. Mă întorc spre fereastră, mă uit fugitiv, apoi mă întorc spre Temari. „Vezi? Nimic. Nu ai de ce să te sperii.”
Zâmbisem vag, întorcându-mă spre Hinata. Privirea ei era aţintită asupra uneia dintre ferestre, uitându-se îngrozită. Nu scotea niciun sunet, nu făcea nicio mişcare. Pentru o secundă, paralizase de frică. Ridic privirea spre fereastră, iar în secunda următoare puteam simţi cum îmi îngheţa sângele în vene. Nu vedeam decât o umbră întunecată ce părea să ne privească pe fiecare în parte, studiind-o pe Hinata din cap până-n picioare. Emana o energie rece, negativă, ceva ce te putea face cu uşurinţă să vrei să fugi şi să nu te mai întorci. Şi totuşi nu puteai face asta. Simţeam cum picioarele mele prindeau rădăcini în cimentul rece, ca şi cum acea prezenţă nu ar mai fi vrut să plecăm de acolo. Pentru o secundă, îmi văzusem întrega viaţă trecându-mi prin faţa ochilor. Fiecare dezamăgire în dragoste, fiecare ceartă cu părinţii, fiecare clipă petrecută cu prietenii. Gândul meu zbura departe, parcurgând parcă fiecare coltişor al Iadului. O simţeam. Din acea clipă am fost conştientă că nu mai aveam scăpare. Nu ştiam ce avea să se întâmple, dar un lucru era cert. „Coşmarul abia acum începe.” Îmi spuneam panicată în minte. Atunci, acolo, doar noi patru şi o fiinţă supranaturală. O simplă „păpuşă de porţelan” ce se mişca rapid de la o fereastră la alta, imperceptibilă, dar totuşi atât de vizibilă. Suficient cât să ne facă pe noi să ţipăm.

În secunda următoare m-am întors pe călcâie începând să alerg spre gardul ce împrejmuia curtea grădiniţei. Odată ajunsă la gard am sărit cu grijă, urmată îndeaproape de fete. Ne îndepărtam grăbite cât mai departe de acel loc, sperând că totul avea să fie doar o întâmplare. Speram că acea prostie nu avea să ne aducă probleme, să nu existe consecinţe, speram ca totul să fi fost un simplu şoc de moment, suficient cât să nu ne mai întoarcem acolo, să dăm uitării şi să ne continuăm viaţa după cursul ei. Cu siguranţă nu asta îşi dorea şi acea fiinţă.

M-am oprit pentru câteva secunde, aşezându-mă pe o bancă. Mi-am scos din buzunar pachetul de ţigări, întinzându-le fetelor câte una, urmând să-mi scot şi eu una. O aprind cu grijă şi trag din ea, simţind cum tot acel fum îmi invada plămânii. Încercam în disperare să mă calmez, să-mi controlez corpul şi să-mi alung orice gând din minte. Mă concentram pe ţigara ce o aveam în mână, jucându-mă instinctiv cu fumul ce se răspandea în atomosferă. Nimeni nu spunea nimic, toate eram speriate. Nu eram capabilă să scot nici măcar un cuvânt, îmi era frică să deschid acel subiect. Voiam doar să uit, să trec şi peste această întâmplare de care nu eram foarte sigură că aveam să râd mai tarziu.

-Deci...

Era singurul lucru pe care-l puteam spune în momentul de faţă. Voiam să ştiu ce era acolo, dar ceva îmi spunea că greşeam, din toate punctele de vedere. Curiozitatea mea nu avea limite, nici măcar atunci când ştiam că vieţile noastre ar putea intra în joc. Parcă nici nu-mi păsa de acest lucru. Uram asta. Uram să fiu nepăsătoare în ceea ce mă privea, în ceea ce-mi privea viaţa. Dar un sentiment ciudat îmi inunda sufletul. Voiam să continui. Voiam să descopăr.

Awww, iubirea mea woaaaa

Nu puteam sa cred cand mi-ai zis ca incepi un nou fic, mi-a venit asa o melancolie.. pfai. Imi amintesc de cum ne-am cunoscut, cat timp a trecut si cat mi-ai fost alaturi in toti anii astia. Si parca-mi vine sa ma reapuc si eu.. happy2

Deci fic-ul e absolut genial, si ideea la fel. Normal, doar esti tu in love

Tu scrii superb, si ai un mod de a gandi genial deci nici nu ma asteptam la altceva din partea ta. Chiar sunt curioasa ce o sa urmeze, asa ca sa nu uiti sa ma anunti <3
Te iubescccc woaaaa

Possession I. Fire

☼ P E R F E C T I O N ☼

~~Edit! (d)~~

Așa, am venit și eu cu un com. Bubu, mi-ai luat-o înainte și o să plătești pentru asta. (d) Oricum, Îți ador ficul și mi-a plăcut să-l recitesc, având în vedere că și tu îmi dădeai fiecare paragraf, așa cum făceam și eu. =)))) Îmi place cum descrii, se vede că scrii de mult timp. Chiar ai talent și mă simt mândru. (goo) Știu că abia ai postat capitolul ăsta, dar eu deja vreau next, așa că pune-te pe scris. =))) Te iubesc, spor la scris! :* :P >:D<

Hey Lecu :o3 Îmi place mult cum scrii :3 continuă.Eştio scriitoare mai bună ca mine.De asta singurul motiv pentru care îmi păstrez ficul e că mă obligaţi voi.Oricum,îmi place cum scrii!Mă anunţi când pui next :*

Subiect: Re: Only in my shadow Lun 11 Aug 2014, 23:35

Capitolul 2

Odată ajunsă acasă m-am trântit în pat, lăsând orice gând la o parte. Voiam să mă desprind de lumea în care mă aflam, să uit acel incident neplăcut și să-mi continui viața așa cum ar trebui. Viața unei adolescente după care tânjeam atât de mult. Și totuși simțeam că mă pierd într-un univers diferit de al nostru, un univers al posibilităților. Uram asta. Nu voiam să fiu diferită, nu voiam să cred că ceea ce vedeam era adevărat, nu voiam să știu de existența creaturilor nevăzute. Pentru numele lui Dumnezeu, voiam să fiu o fată obișnuită, să fac tot ceea ce face un copil de șaptesprezece ani.
Trupul îmi zăcea inert pe canapea, iar ochii îmi erau ațintiți în tavan. Aveam nevoie de ceva, de cineva. Simțeam cum îmi pierd suflul treptat, iar lacrimile îmi curgeau șiroaie pe obraji. Îmi impuneam să mă opresc, dar nu puteam. Era o descărcare, era ceva ce puteam face doar în singurătatea camerei mele, între cei patru pereți albi ce păreau să se apropie de mine din ce în ce mai mult. Ca și cum ar vrea să mă sufoce.

Am lăsat orice gând să treacă, apoi am luat laptopul în brațe. Tot ce voiam să fac era să mă relaxez puțin, să dau uitării ceea ce s-a întâmplat. Îl deschid, apoi pornesc pagina web. Mă uit cu atenție după site-ul ce-l căutam, apoi salut plictisită persoanele online. Hinata mă salutase la rândul ei, apoi începusem să citesc printre rânduri conversațiile. Naruto, Sasuke, Hinata... toți erau aici și se certau pe cel mai stupid motiv pe care îl văzusem. Nu mă puteam abține să nu intervin. Nu mi se părea corect. Vina pica asupra noastră doar din cauză că „am fost proaste” și ne băgam mereu unde nu trebuia. Nu era așa. Exceptând acea întâmplare, acel loc era al meu. Băncile pe care obișnuiam vară de vară să-mi petrec timpul, să stau la umbra unui copac și să mă gândesc la toate tâmpeniile care mă deranjau, să-mi revin după un test oribil la școală. Era locul meu... pentru orice. El ar fi trebuit să înțeleagă asta, să știe ce însemna cu adevărat acel loc pentru mine. Și totuși nu a făcut-o. Se gândea la mine, îi era frică pentru ceea ce aș putea păți dacă eu continuam să-mi petrec timpul acolo, dar nu se gândea la ceea ce simțeam eu în legătură cu asta. Nu voiam să renunț la nimic din cauza unui demon. Nu voiam să cred că eram izgonită de acolo. Nimic nu putea să mă oprească, iar eu aveam de gând să continui să lupt. Nu îmi păsa de consecințe, așa cum nici lor nu le păsa de faptul că acea clădire era locul meu.

Am încheiat acea ceartă prostească spunându-i că nu aveam să mai calc acolo. Bineînțeles, nu aveam să fac asta. Nu îi puteam ascunde mult timp lui Sasuke ceea ce făceam de fapt, dar nu aveam de gând să mă opresc aici. Frica era mare, dar curiozitatea și mai mare. Voiam să aflu mai multe, voiam într-un fel să mă afund în povestea asta, să aflu ce era în acea grădiniță și ce bântuia împrejirimile ei, ce ne bântuia pe noi. Era clar. A doua zi aveam să merg acolo. În următoarea secundă am pus mâna pe telefon și am apelat.

-Mâine mergem la grădiniță.
-Stai! De ce? Sasuke și Naruto au spus clar nu!
-Nu mă interesează ce au spus ei. Ție chiar îți convine să lași chestia asta în voia sorții?
-Mnu... dar... de fapt, merg. Ai dreptate.

O salut, apoi închid apelul. Mă trântesc înapoi în pat în încercarea de a adormi. Căldura îmi înădușea corpul și nu peste mult timp mă cuprinde un sentiment de panică. Eram incapabilă să respir, să mă mișc, să vorbesc. Mă simțeam ca într-un film horror în care eu eram protagonista. Vag, undeva lângă mine se auzi o voce ciudată, dar totuși atât de cunoscută. Nu voiam să o bag în seamă. Voiam doar să dorm.

„Nu ți-a fost dor de mine?”
Era o voce atât de cunoscută, dar totuși atât de... inumană. Încercam să nu o ascult, să mă îndrept spre un somn adânc din care să nu mă mai trezesc până dimineață. Voiam să dorm, să mă odihnesc, gândindu-mă cu o oarecare teamă la ziua de mâine. Nu știam ce avea să se întâmple la grădiniță, nu știam dacă avea să apară ceva, dar ce era cert, nu aveam un sentiment bun.
Uite-mă, sunt aici. Ba nuuu, acum aici. Hai Sakura, ține pasul cu mine. Haiiiii, nu te văd. Uite-mă, chiar sunt aici. Stau într-un singur loc, mă vezi?
Se oprise lângă geam, privindu-mă cu un zâmbet ștrengar. Chicoti ușor când îmi fixasem privirea pe el, fiind conștient de faptul că îl vedeam. Băiețelul care îl vedeam în copilărie atât de des parcă se maturizase, își schimbase aspectul „fizic”. Eram oarecum fascinată de el, chiar dacă nu aveam să o recunosc vreodată. Dar, într-un fel ciudat, mă năucea prezența lui. Voiam să știu de ce era acolo, voiam să știu de ce venise la mine, de ce eram noi cele „vizate”. Și totuși, mi-era frică de el. Stăteam întinsă în pat, privindu-l. Niciunul din noi nu scotea nici măcar un sunet, iar liniștea se revărsa asupra noastră într-un întuneric năucitor. Ochii lui de un negru perfect sclipeau în negura nopții, parcă nerăbdatori. La fel ca mine, aștepta ceva, dar era cert că nu aveam să fac primul pas. Evident, niciodată nu o făceam. Cu atât mai puțin în fața unui demon.

-Da... chiar ai de gând să-mi privești ochii întreaga noapte? Spune ceva, puștoaico!
La auzul vocii lui tresărisem imperceptibil, mutându-mi privirea în alt colț al camerei. Mă intimida, iar cel mai probabil știa și voia asta. Era o ființă a întunericului și totuși stătea și mă privea cu o curiozitate contagioasă. Gândindu-mă la tot ceea ce citeam în cărți despre demoni, era chiar ieșit din comun. El, în mod normal, ar fi trebuit să-mi facă rău, să mă chinuie, să mă posede, nu știu. Să mă omoare. Dar totuși nu făcea altceva în afară de a mă privi. Devenea stupid.

-Și tu chiar ai de gând să stai acolo toată noaptea? Parcă erai un demon, unde îți sunt toate „calitățile”?
-Toate la timpul lor, puștoaico. Ești entuziasmată că vei fi torturată de un demon? Wow... oamenii chiar sunt ciudați.

Nu știam de ce, dar mă bufnise râsul la replica lui. Nu îmi venea să cred că în acel moment stăteam în pat, la barfă cu o ființă supranaturală care avea să-mi facă viața un coșmar. Mai mult sau mai puțin, avea dreptate. Chiar eram o ciudată! Mă întrebam ce om întreg la minte, în locul meu, ar sta liniștit în pat, comunicând cu el și așteptând să facă o mișcare.
Schițasem un zâmbet obosit, întorcându-mă cu spatele la el. Dacă avea să-mi facă rău nu schimba cu nimic faptul că nu îl vedeam. Fie că acceptam sau nu, eram inferioară lui, din toate punctele de vedere. Voiam doar să dorm puțin, să uit de existența lui, iar dimineața care avea să urmeze să mă întâmpine fără alte vizite „surpriză”. Totuși, cineva nu era de partea mea. Cel mai probabil, știa ce gândeam. În secunda următoare era în spatele meu, simțindu-i respirația rece pe gâtul meu. Frica începu să mi se răspândească în fiecare colț al corpului, nefiind capabilă să mă mișc. Stăteam pur și simplu cu ochii închiși, așteptând ca ceva să se întâmple. Secundele se prelungeau parcă la infinit, iar el stătea pur și simplu în spatele meu, torturându-mi mintea. Mii de scene îngrozitoare îmi apăreau în minte, mii de moduri în care prietenele mele puteau muri.

Noaptea aia parcă nu avea sfârșit, iar coșmarele nu încetau. Într-un final, mi-am dat seama. Era un demon, o ființă a răului. Cu siguranță nu era aici să îmi spună povești de noapte bună.

Subiect: Re: Only in my shadow Lun 11 Aug 2014, 23:37

~~Edit!~~

Scuze că dau editul așa târziu. ^^” Știi că te iubesc. ;;)
Îți ador capitolul, scrii genial. Se simt sentimentele. Of of, ce bătaie merită Sakura că nu-și ascultă iubitu' și că merge acolo. Ce fată ciudată. Stă și se holbează la un demon, epic fail. =)))))
Pune-te pe scris că vreau next. Te iubesc mult și spor! Să mă anunți. :$ :* :P >:D<

Subiect: Re: Only in my shadow Mar 12 Aug 2014, 00:15

~~Edit!~~
DAAAAA... DECI ADOR FICULL!CAPITOLUL! TOT! Cum descrii,cum scoţi în evidenţa fiecare scenă.Nu-mi pasă cum faci,ce faci,dar vii cu next-ul repede.Spor la scrisss!
P.S. ILY LECU :o3

Subiect: Re: Only in my shadow Mier 13 Aug 2014, 00:04

ce avem noi aici? Lexule imi place. chiar imi place. Abea astept sa vad ce va fi in continuare asa ca te rog cartoafo sa aduci nextul repejor :* pups

Subiect: Re: Only in my shadow Vin 15 Aug 2014, 23:37

Hei :*

Eu ti-am mai zis, imi place fic-ul tau. Mai ales ca stiu multe despre asta, stii tu. E o idee originala si mie chiar imi place. Abia astept sa vad ce se va intampla in continuare si cum vor decurge lucrurile intre Sakura si Sasuke. Pup, spor la scris si la multe idei kiss

Possession I. Fire

☼ P E R F E C T I O N ☼

Andreea Dincă · Subiect: Re: Only in my shadow Sam 16 Aug 2014, 00:42

Iubirea mea!! Ai cel mai bun fic !! Nu am mai vazut asa ceva pana acum! :D Presupun ca este inspirat din ceva real, nu?:>. Imi place la nebunie! Vreau next! <3

Only in my shadow Ce8ad790-fd7f-4db5-9259-2cb048296843_zpsijqlfu7c

Subiect: Re: Only in my shadow Sam 16 Aug 2014, 23:31

Capitolul 3

Mă ridicasem rapid din pat, uitându-mă prin cameră după blond. Nu era. Zâmbisem jucăuș, aproape nerăbdătoare pentru ceea ce avea să urmeze, apoi alerg spre bucătărie. Îmi turnasem o cană de cafea, urmată îndeaproape de o țigară, apoi luasem telefonul în mână. O apelasem pe Hinata, întrebând-o entuziasmată dacă era pregătită pentru ceea ce aveam să facem în acea zi. Inima îmi bătea din ce în ce mai tare, amenințând parcă să-mi părăsească pieptul. Îmi doream cu ardoare să ajung cât mai repede la grădiniță, cu toate că știam prea bine că aducea numai probleme. Voiam să descopăr. Amândouă voiam același lucru. Eram intrigate de ceea ce era acolo, chiar dacă simțeam că ne îndreptam spre o moarte iminentă. Nu ne păsa. Tot ce voiam era să știm ce se întâmplase în trecut pe teritoriul clădirii, de unde proveneau acele spirite neliniștite și ce atrăgea mai exact demonii în acel loc și în viața noastră.

-Saku, astăzi va veni și Ino cu noi, este vreo problemă?
-Este bine venită între noi, de ce ar fi o problemă prezența ei?
-Pefect atunci, ne vedem.

Închisesem telefonul, apoi mă ridicasem de pe scaun. Îmi alesesem cu grijă hainele, apoi ieșisem brusc pe ușă, anunțându-mi părinții că aveam să ajung acasă până se însera. Uitasem în totalitate cuvintele lui Sasuke, uitasem că îmi spusese să nu calc acolo, uitasem de tot. Singurul lucru pe care îl aveam în cap era că trebuia să ajung acolo. Un val de adrenalină îmi cuprinsese întreg corpul, iar mintea îmi juca feste. Simțeam ca și cum ceva mă împingea de la spate, auzeam o voce ciudată care-mi repeta non-stop „Hai, grăbește-te. Te aștept!”. Și totuși, nu eram speriată. Nu înțelegeam pe deplin ce se întâmpla cu mine, dar clar acel sentiment nu era al meu. Cu siguranță nu eu eram cea care voia să ajungă acolo cu orice preț. Cu toate astea, nu băgam în seamă acel detaliu. Ceva din inima mea mă voia acolo. Și știam sigur că nu eram singura care simțea asta. Atât eu, cât și Hinata eram încântate de ideea de a cerceta locul. Ne doream cu ardoare să fim cele care descoperă trecutul grădiniței, acțiunile care au dus la apariția acelor demoni.

Fără să-mi dau seama, puștoaica se așezase pe locul liber de lângă mine, salutându-mă. O salut la rândul meu, așteptând ca mijlocul de transport să ajungă la destinație. Urma să ne întâlnim cu restul grupului undeva în apropierea grădiniței pentru a intra împreună, așa cum stabilisem ziua precedentă. Preferam să intrăm toate, simțindu-ne protejate una în prezența celeilalte.

Ajunse la destinație, ne îndreptasem spre Ino și TenTen, salutându-le. O priveam pe blondă din cap până-n picioare, analizându-i fiecare trăsătură a corpului. Era prima dată când o vedeam, dar știam că aveam să devenim prietene bune. Era genul de persoană curajoasă ce nu spunea „nu” niciodată, genul de persoană neînfricată care ar putea face orice îi trecea prin cap. Îmi plăcea asta. Părul blond îi acoperea spatele, iar terminațiile brunete îi dădeau un aer matur. Ochii ei de un albastru intens mă priveau îndeaproape, parcă privindu-mi în suflet. Cu siguranță, acea zi avea să fie interesantă. Pornisem alene pe străzile întortocheate ale orașului, îndreptându-ne spre grădiniță. Aveam acel sentiment al naibii de frustrant că ceva avea să se întâmple, dar nu știam ce. Acel ceva rău pe care nici în cele mai simple cuvinte nu l-aș fi putut descrie, dar despre care știam absolut totul. Mintea mea era cuprinsă între curaj și ezitare, un amestec bizar de sentimente contradictorii pe care nu reușeam să le echilibrez. Voiam, dar nu voiam. Știam că odată ce Ino avea să intre în grădiniță ceva avea să se întâmple. Eram precum colțurile unei pentagrame care, odată reunite, stârneau haosul. Noi eram acelea. Cinci adolescente curioase ce nu știau ce însemna să te joci cu focul. Încărcate până la refuz de adrenalină, am continuat drumul, discutând despre ce s-ar putea întâmpla când aveam să ajungem acolo. Și totuși, degeaba dădeam cu presupusul. Știam prea bine că oricât ne-am gândi, ei ar face în așa fel încât să ne depășească așteptările. Într-un fel sau altul, tindeam să cred că voiau să ne atragă atenția. Nu știu de ce, dar voiau asta.

În fața grădiniței ne aștepta Temari, iar la fel ca mine, privirea îi pică pe Ino. Se apropiase de noi, ne îmbrătișase pe toate, apoi ne-am întors spre grădiniță. Blonda fusese cea care intră prima. Privi precaută în toate colțurile grădinii, oprindu-se din când în când într-un punct, privindu-l insistent. Dar... nimic.
În momentul în care răsuflasem ușurată cu gândul că nimic nu se întâmplase, ei îmi demonstraseră că nu aveam dreptate. Ino începu să țipe, întorcându-se la noi speriată. Ne privea pe fiecare în parte, începând să descrie silueta ce o văzuse cu câteva momente în urmă. O femeie blondă de o frumusețe rară, o piele perfectă, uniformă, părul blond ce-i cădea onduleori pe spate. Părea ceva obișnuit, la prima vedere. Dar ceea ce era cu adevărat șocant, exceptând ideea de a fi demon, erau flăcările portocalii ce-i inundau corpul, ca și cum ar fi fost arsă de vie. Sinceră să fiu, în acel moment nu vedeam nimic, dar era cert că acea femeie era așa-zisa „păpușă de porțelan” ce-și făcuse apariția cu o zi înainte.

Am preferat să plecăm pentru moment, încercând să găsim anumite puncte cheie. Voiam să ne gândim la ceea ce se întâmpla, să punem totul cap la cap, apoi să descoperim misterele din spatele cortinei. Dar toate știam că era doar începutul. Odată ce acel puști blond împreună cu femeia din grădiniță își făcuseră simțită prezența știam prea bine că nu aveau de gând să renunțe ușor.

Am lăsat orice idee în aer, fiind conștiente că nu aveam nici măcar jumătate din informațiile de care aveam nevoie. Ne-am îndreptat alene spre casă, urmând să ne vedem a doua zi în același loc. Pășeam gânditoare în incinta blocului, uitându-mă împrejur, căutând ceva. Poate eram doar paranoică, dar în orice clipă mă așteptam la ce era mai rău, mă așteptam la o nouă apariție. Și ca într-un film horror clasic, acea scară de bloc întunecată era perfectă.
Odată ajunsă în camera mea mă trântesc în pat, luând laptopul în brațe. Îl deschid, întrând pe internet cu gândul de a vorbi cu Sasuke. Astăzi uitasem complet tot ceea ce îmi spusese și eram conștientă că dacă avea să afle, urma să ne certăm. Așa și a fost. Ca de obicei, întârziasem la momentele de ceartă. Sasuke era nervos pentru că nu îl ascultasem. Nu suporta faptul că mă băgam în probleme, nu suporta că ne puneam viața în pericol fără să ne dăm seama de acțiunile noastre. Și totuși, eu eram cea care conducea acea cearta prostească. Încăpățânarea mea și a Hinatei era la cote extreme, noi susținându-ne punctul de vedere, iar băieții pe al lor. Într-un final, am jurat că nu aveam să mai călcăm acolo, chiar dacă eram conștiente că acel jurământ avea să se risipească în van.
Am închis laptopul nervoasă, trântindu-mă în pat. După cum mă așteptam, era acolo. În același loc, lângă geam, privindu-mă ștrengărește, pregătindu-se parcă de ceva.

-Vezi? Îți creez numai probleme și nu te oprești. Asta îmi place la tine. Mereu vei dori să afli de unde am venit. Păcat că zilele tale sunt numărate cu mine aici.

Afișă un zâmbet sadic, urmat de o altă noapte de coșmar. Singura diferență era că nu avea să mă atace doar psihic.

Subiect: Re: Only in my shadow Sam 16 Aug 2014, 23:54

~~Edit.~~

Scuze că am venit cu editul așa târziu! Te iubesc. :$ Oricum, primul, iei. :$
Îmi place nextuuuu. Din câte se vede, demonul ăla a bătut-o pe Sakura. Aș zice că o merită că-i vacă și nu-l ascultă pe Sasuke, dar mi-e milă de ea.
Abia aștept să pui next. Te apuci de scris? :$ Normal că da. :$ Spor la scris, să mă anunți când postezi. :* :P >:D<

Subiect: Re: Only in my shadow Mier 20 Aug 2014, 22:04

waaaaaaa :3 o sa fie dragoste intre Saku si Domnul Demon-inger-super-sexy-fantoma-care-sta-la-geam ?
De abia astept sa vad scenele +18 dintre un om si o fantoma =)))
oare o sa simta ceva Saku? =)))) cu siguranta, nu..=))))))
Adevarul este ca sunt sigura ca tipul blond cu numele de Domnul Demon-inger-super-sexy-fantoma-care-sta-la-geam a murit strangulat de o educatoare sau i-a picat o papusa Barbie in cap sau o fata la muscat de obraz cand el dormea :-? poate avea program prelungit la gradinita :))))) cu siguranta, da ♥
weee nu-mi place de Sasuke e prea moale..putea sa zica "femeie daca te mai duci acolo te prind si te bag in beci si te bat doua luni pana iti sare curiozitatea din tine"
ce muiere de barbat..nu-l suport, iti zic [-(
In final e super dragut :3 oare in loc sa o chinuie mental cu fel de fel de scene horror, poti sa bagi niste scene fierbinti pe acolo? Cu o groaza de pereti, de catedre, de panouri din muzeu si de covoare saau :3 o canapea mare :3 bancheta din spate..daaa corect :3 ♥
bine, bine am vorbit destul..pa pa :*

Andreea Dincă · Subiect: Re: Only in my shadow Joi 21 Aug 2014, 22:36

Iubire, acest capitol a fost super! Am avut fluturi in stomac atunci cand fetele s-au dus spre gradinita si mai ales dupa ce a vazut Ino acea fata...Ma intreb ce o sa mai pateasca Sakura...si ce o sa faca, demonul asta e enervant :-w. Astept next!!! puuup kiss

*:*

Subiect: Re: Only in my shadow Joi 21 Aug 2014, 22:52

Bravoo Lecu , frumos capitol , buna poveste , minunata idee.
Wow , imaginatia ta a lucrat ceva , pentru ca e unul dintre fic-urile mele preferate , ai o idee noua si asta ma intriga .
Fetele sunt curioase , dar sunt sigura ca atunci cand vor afla totul , o sa se incurce si nu o sa stie ce sa mai faca sa scape :))
Demonasul ala merita o mama buna de bataie pentru ce ia facut lu Sakura , adica , serios , cum sa dai intr-o fata ? De ce? Cine esti tu? Daca ai aripi si esti rau asta inseamna ca poti face ce vrei ? Se pare ca da :))
Saracu Sasuke , imi e mila de el , la cat de incapatanate sunt toate nu se vor opri repede si nu vor ceda. Papusa de portelan e demon , zici?Intriga , suspans , actiunea propriu-zisa apare .. O sa iti fiu cititor "fidea" . Anunta-ma cand pui next si apuca-te de scris sunt curioasa ce se intampla .
Succes !

Citat :: Nu il iubeam pentru felul in care dansa cu ingerii mei, ci pentru felul in care sunetul vocii lui imi putea linisti demonii. -Christhoper Poindexter-

Subiect: Re: Only in my shadow Mier 27 Aug 2014, 16:29

Mwoo, deci capitolul asta a fost pur si simplu genial. Iti ador estetica si ador cum scrii, ideea imi place mult si sti asta. Chiar m-ai lasat in suspans si abia astept sa vad ce o sa se intample in continuare.
Plus, stiu eu ca fetele sunt atat de incapatanate incat nu vor inceta in a se mai duce acolo (D)

Spor la scris si la multe idei, te iubesc baby in love

Possession I. Fire

☼ P E R F E C T I O N ☼

Subiect: Re: Only in my shadow Joi 28 Aug 2014, 01:58

Imi cer scuze ca sosesc asa tarziu. Am fost plecata, iar atunci cand m-am intors, forumul mi-a creeat cateva probleme. O sa revin cu un edit maine, pentru a corecta eventualele greseli. Daca ai vreo problema in legatura cu aceasta critica, te rog sa mi-o adresezi printr-un mesaj privat.

Titlul: Nu ma atrage in mod deosebit. Nu este cel mai banal, dar nici cel mai stralucit. E okai. In ciuda faptului ca are legatura cu textul, as prefera sa il schimbi dupa ce mai scrii cateva capitole. Gaseste ceva mai profund, mai misterios si mai scurt. Ceva "scurt si la obiect".
Idee: Mie nu imi place, mi se pare chiar banala si pana acum nu am gasit nimic special, nimic care sa ma lege de poveste. Am tot citit ficuri cu fantome, spirite, demoni si asa mai departe si povestea ta, pana acum, nu ma atrage. Okai, ele sunt intrigate de acea gradinita, de povestea ei, si cam atat. Pana in momentul de fata, mi se pare ca nici nu ai cum sa continui ideea asta, pentru ca nu iti ofera prea multe optiuni. Sfatul meu e sa mai astepti putin, sa gasesti niste idei secundare care sa merite, sa te faca sa citesti cu interes.
Descriere: Asta nu-mi place deloc. Ai descriere, nu pot sa neg, insa este seaca. Imi lasi impresia ca te chinui, ca rescrii acelasi paragraf de zeci de ori si nici macar atunci nu esti multumita. Descrierea ta nu ma face sa simt nimic, decat indiferenta. Nu imi atrage atentia, nu ma face sa spun: "uite, ce bine a descris aici!", mi se pare ca singurul ei rol este de a incetini actiunea. Sentimentele sunt superficiale, nici nu par ca apartin unei fiinte umane. Nu iti cere nimeni sa ma faci sa tresar, pentru ca e imposibil, insa fa-ma macar sa inteleg ce simt in fiecare moment de cumpana.
Dialog: Ma bucur ca nu ai multe linii de dialog, pentru ca si alea pe care le ai sunt... fara viata, deloc interesante, sunt efectiv "ca sa fie", vorba romanului. Adu-mi in prim-plan lucrurile care trebuie neaparat stiute, care ma ajuta la conturarea povestii sau macar a personajelor. Fa personajele sa interactioneze doar atunci cand este necesar, cand impreuna pot schimba firul povestirii. Daca imi spui ca vine si Ino, se schimba ceva? Ele cumva nu mai merg la acea gradinita? Exact, nu. La fel de bine o puteai introduce in momentul in care s-au intalnit, printr-o simpla propozitie. Nu aveai nevoie de mai mult.
Exprimare: Hm, destul de simpla, insa asta nu e neaparat un lucru rau. Nu citesc cu dificultate si nici nu ma opresc in mijlocul frazei sa ma intreb ce vrei sa spui. Totul este okai.
Actiune: Decurge asa cum trebuie, deloc grabita. Bun.
Greseli: In ultimul capitol nu am observat decat o repetitie, din cate imi amintesc. Desi stiu ca ar trebui sa corectez ultimul capitol postat, am observat o greseala peste care nu pot trece cu vederea. In primul capitol, pe la sfarsit, cred, ai scris "coşmarele". Forma corecta de plural a cuvantului "coşmar" este "coşmarurile".
Estetica: Citesc cu lejeritate, ai paragrafe delimitate, totul este ok.
Punctuatie: La fel si aici. Nu ai probleme.

Subiect: Re: Only in my shadow Dum 31 Aug 2014, 15:29

Ma bucur ca am trecut pe la ficul tau. Este frumos si chiar interesant. Chiar sunt curioasa sa vad ce se petrece la acea gradinita. Eu una as vrea sa fie mai multe momente cu Sasuke si Sakura, doar este un fic cu ei. Saracul Sasuke deabia a aparut.
Sa ma anunti cand pui next-ul. Pupicei ouzila kiss

Subiect: Re: Only in my shadow Lun 08 Sept 2014, 23:47

Mami, uite cine iti da comm! woaaaa

:$ Am intarziat, daaaaaar stiu ca ma ierti. :$
Ideea o stiu si totusi aflu chestii noi. (d) Stam noi de vorba. (d) Sakura-i ciudata, cum sa stea linistita cu un demon langa ea si sa mai si doarma? O_O A batut-o ziua urmatoare si n-a mai dormit, poate de asta, sa fie odihnita pentru capace. (sry) Da, n-am logica la ora asta. >.<
Nu mai stiu ce sa zic, am ramas fara idei asa ca iti urez spor la scris si te iubesc! kiss

Cool unchained love

Subiect: Re: Only in my shadow Vin 12 Sept 2014, 22:24

Inchis la cererea autoarei.

I had to break myself to carry on.

Only in my shadow Tumblr_nifqao8Vw11qlyx0fo3_500

I HAD A HEART THEN BUT THE QUEEN HAS BEEN OVERTHROWN AND I'M NOT SLEEPING NOW, THE DARK IS TOO HARD TO BEAT AND I'M NOT KEEPING UP THE STRENGTH I NEED TO PUSH ME. YOU SHOW THE LIGHTS THAT STOP ME TURN TO STONE, YOU SHINE THEM WHEN I'M ALONE. SO I TELL MYSELF THAT I'LL BE STRONG AND DREAMING WHEN THEY'RE GONE ---

Andreea Dincă

Fan fic redeschis la cererea autoarei.

Capitolul 4

Nu mă gândisem niciodată cum ar fi fost să las baltă orice acţiune ce-mi făcea rău, să uit tot ceea ce se întâmplase şi să încerc să revin la viaţa mea normală. Fără să-mi dau seama, am realizat că deveneam obsedată de ceea ce mi se întâmpla. Aveam o dorinţă nebună să aflu ce erau acele fiinţe, voiam să comunic cu ele, să le distrug şi să le eliberez sufletul. Păcat că nu era posibil. Stăteam întinsă în pat, ochii mei priveau absenţi tavanul, mintea mea fiind prea ocupată cu gânduri prosteşti. Noaptea trecută îşi pusese amprenta pe corpul meu, fiind incapabilă de orice mişcare. Blondul stătea în colţui lui obişnuit, rezemat de fereastră, privindu-mă îngândurat. Mă uitam la el fugar, fiind atentă la orice mişcare avea să facă, fiind sigură că avea să mă atace din nou. Şi totuşi nu o făcuse. Mai mult, îl vedeam cum se apropie cu paşi mărunţi de mine, aşezându-se în pat. Mă privi preţ de câteva secunde, urmând să simt un dam de energie rece ce-mi izbea faţa cu putere. Îmi pătrunsese în corp, răspândindu-se în fiecare celulă a organismului, conferindu-mi energie. Mijesc ochii dându-mi seama ce făcea el de fapt. Mă privea blând, chipul lui blajin luminându-se cu fiecare secundă ce trecea. Corpul mi se refăcea treptat, avalanşe de energie scurgându-se rapid în trupul meu inert. Nu reuşeam să-i înţeleg acţiunile, iar creierul meu nu reuşea să proceseze toate cele întâmplate. Acel demon, acea fiinţă ce până acum aproximativ două ore mă tortura, acum îmi transmitea energie lui pentru a mă vindeca. Mi-era frică să vorbesc, să gândesc, să fac orice lucru care aveam impresia că l-ar enerva. Deşi îi eram recunoscătoare, realizam că ceea ce făcea o făcea în interesul lui. Teoretic, nu avea niciun motiv să mă protejeze.

M-am ridicat rapid din pat nemaibăgând în seamă energia ce-mi învăluia corpul. Voiam să evit blondul ce-mi urmărea fiecare mișcare, să uit de tot și să consider ziua dimineața aceasta un nou început, sau, mai bine spus, o continuare normală a vieții mele. Îmi doream cu ardoare ca tot ceea ce mi se întâmpla să fie în imaginația mea, să fie un simplu vis imprimat în subconștient de propria-mi minte. Dar era greu de crezut. Mereu fusesem o persoană rațională, o fată ”cu capul pe umeri”. Nu îmi stătea în fire să-mi creez filme în subconștient. Mai mult, blondul ce-mi vizita coșmarurile seară de seară era mai mult decât real. Spre deosebire de orice închipuire, acel cineva era palpabil. Dacă nu aș fi luat în considerare puterile supraomenești, aș fi putut spune cu sinceritate că era om. Dar nu era. Ființa ce-mi chinuia mintea seară de seară era o creatură a Iadului, un demon ce, întâmplător, se refugiase în mintea mea, hrănindu-se cu ea. Poate că, în oricare alte circumstanțe mi-ar fi surâs ideea de a mă lăsa chinuită de acea ființă. dar nu și acum. Mai mult ca oricând, voiam să-l distrug.

Deodată îmi era dor de monotonia zilelor de vară în care hoinăream străzile, sau pur și simplu pierdeam vremea într-un parc din apropierea casei. Îmi era dor de jocurile stupide ale copilăriei, de zilele fierbinți în care așteptam cu ardoare o ploaie densă ce răcorea pe moment atmosfera. Ce clipe... nu mi-aș fi dat seama niciodată cât de mult aveam să prețuiesc fiecare secundă a liniștii ce era odată. Coșmarul în care mă aflam nu-mi dădea pace, iar gândul că nu eram singură în el mă bântuia neîncetat. Simțeam că eram vinovată de tot ceea ce se petrecea cu prietenele mele, că simpla mea curiozitate avea să ne distrugă complet pe toate cinci. Cele cinci colțuri ale unei pentagrame... uniunea ce odată formată avea să fie fatală. Pentru ce? Pentru cine? Nu știam. Dar gândul că noi puteam fi propria noastră distrugere îmi măcina sufletul neîncetat.

Am lăsat orice gând să se răsufle în van, apoi am sunat-o pe Hinata. Am stabilit locul de întâlnire, apoi m-am îmbrăcat și am ieșit din casă. Aceeași rutină zilnică îmi dădea un sentiment bizar de deja-vu. Mă urcam în mașină, mă întâlneam cu prietenele mele, următoarea oprire fiind grădinița. Totuși, ceva îmi părea diferit. Simțeam cum ceva nou avea să se întâmple, iar gândul că ar fi putut fi un alt demon mă făcea să tremur. Nu știam ce avea să se întâmple sau dacă era bine să continuăm să mergem acolo, dar cert era faptul că aveam o dorință nebună să ajung în acel loc în ciuda faptului că voiam să scap.Sufletul meu se afla între două extreme opuse -distrugerea și cunoașterea- și eram convinsă că le simțeam în egală măsură. Cele două lucruri erau, într-un mod bizar, legate, având în vedere că pentru a distruge ceva necesita să cunoști acel ceva, iar la momentul actual... nici numele nu i-l știam. Mă amuza acel gând.
Fără să-mi dau seama, am ajuns la mult așteptata destinație. Toate cinci ne-am așezat pe acele bănci, uitându-ne curioase când una la alta, când în jurul nostru. Liniștea mă făcea să zâmbesc melancolic, gândindu-mă la clipele petrecute acolo fără a ști că ființe supranaturale îmi urmăreau fiecare mișcare. Deși știam că erau acolo, locul îmi părea încă atât de pașnic, de liniștit, ca și cum nimeni și nimic nu ne putea face rău. Asta până... se auziseră acei pași. Relativ omenești, dar atât de scoși din basme.Era ceva ireal și totuși atât de real. De această dată. prezența demonică începea să-mi pară ceva obișnuit, ceva ce, teoretic, nu mă putea atinge. Parcă eram imună la atacurile lor, iar orice atingere o puteam compara ușor cu... nimic.

Eram conştientă că toate aveam să păţim ceva. Deşi sunetul paşilor părea uman, intensitatea cu care respectiva persoană călca era malefică. Am închis pentru câteva secunde ochii, ascultând parcă liniştea deranjată de zgomotul provocat de acea creatură. Voiam să mă concetrez pe realitatea fizică, să revin „cu picioarele pe pământ”. Cu cât frica era mai mare, cu atât era mai puternic.
Dintr-un colţ destul de apropiat şi-a făcut simţită prezenţa o fetiţă blondă, chipu-i angelic fiind acoperit de lacrimi. O vedeam pe Hinata cum era absorbită de prezenţa ei, iar fetiţa, pe secundă ce trecea, se transforma. Masca de copil se spărgea încet, rămânând în urmă doar trăsăturile feminine ce-au fost odată. Deveni pe loc o femeie, părul auriu, buclat, îi trecea de omoplaţi, mâinile mici de copil acum erau împodobite de unghiile exagerat de lungi ale femeii, roşii ca sângele. Privirea nu era nici pe departe una inocentă, ci una malefică, rea, însetată de sânge... demonică.
Fară să-mi dau seama, Hinata dispăruse de lângă noi. Ca şi hipnotizată, fata se îndrepta cu paşi grăbiţi spre fiinţa ce ni se afişă cu câteva minute mai devreme neţinând cont de strigătele noastre. Încercam cu disperare să ne mişcăm, să încercăm să ajungem la ea, dar era imposibil. O energie întunecată îmi cuprindea întreg corpul, făcându-mă să îngheţ. Nu mă puteam mişca, nu puteam vorbi, nu puteam clipi. Eram obligată să asist la una dintre cele mai teribile lucruri din întreaga mea viaţă. Moartea unui prieten.

- Nu te speria, Sakura...uite, suntem aici împreună, nu poți păți nimic.

Blondul zâmbi vag privindu-mi expresia nedumerită, apropiindu-se cu pași lenți spre mine, Pe măsură ce înainta, mă dădeam câte un pas înapoi, pară dorind să fug. Pentru prima dată, mă simțeam în lumea lui.

- Oprește-te, Sakura. De ce fugi de mine? Ți-e frică?

Vocea lui avea o tentă sfidătoare, dar totuși amuzată. Parcă voia să mă provoace să mă opresc, să-l las să se apropie de mine. Așa și era. Ajunsese lângă mine luându-mi mâna într-a lui, o ridică încet poziționând-o în dreptul inimii sale făcându-mă să-i simt bătăile ce-l țineau ”în viață”. Dar... dacă el trăia, dacă îl puteam atinge, atunci...

- M-ai omorât!

Glasul îmi răsună ca un ecou, iar eu mi-am smuls mâna dintr-a lui dându-mă câțiva pași în spate. Dacă eu eram acolo, dacă el era persoană fizică... atunci eram în alt univers. Unul din care nu puteam ieși.

- Puștoaico, nu urla. Nu ești moartă, se numește vis. Gândurile tale au fost atât de puternice, încât în momentul în care ai leșinat m-ai chemat. De ce să nu profit de ocazie și să te aduc în lumea mea?

Zâmbi ștrengar, după care se întorsese cu spatele la mine, privind în jur. Brusc, îmi amintisem ceea ce se petrecuse cu ceva timp în urmă în grădiniță și momentul în care îmi pierdusem cunoștința. Și... Sasuke. Era și el un vis indus de mintea mea?...

- Sasuke... Sasuke a fost real?
- Vei vedea când te vei trezi.
- Femeia blondă cine era?
- Mama mea.

Se întorsese cu fața spre mine, privirea lui emanându-mi un dam de tristețe infinită. Mama lui... femeia ce-l privea cu ură și dispreț.

- Cum te cheamă?
- Puștoaico, nu-ți forța norocul. Mă poți striga ”J”.

Îmi doream cu ardoare să-i aflu numele, dar tot ce primisem de la el era o simplă inițială. Perfect!

- Și totuși... unde suntem?

Mă privi zâmbitor, apoi se apropie din nou de mine. Din ce în ce mai aproape, încât îi puteam simți parfumul oarecum dulce. Deși era un demon, lumea lui era așa cum voia el să fie. Își apropie buzele de urechea mea, șoptindu-mi un singur lucru. ”Bun venit în Iad, Sakura!”

~~Edit!~~
Heyyy Lexx scuze că dau edit atât de târziu. Îmi place mult capitolul şi ştii asta de când l-am citit de pe acea foaie în parc. Aştept cu nerăbdare next-ul şi îs curioasă de continuare. Puppppp te iubesc spor :*

Plang, e mult prea perfect! Doamne, cata descriere, emotii, etc tec, mor. Nici nu stiu ce sa spun, m-ai lasat in ceata, ADU MAI REPEDE NEXT!

Only in my shadow Tumblr_n9m1g40YwR1tzv1dpo1_500

♦♦♦♦♦♦⇜❖⇝♦♦♦♦♦♦
When it rains

Look for rainbows

Andreea Dincă

Heiii! Ma bucur ca te-ai hotarat sa continui fic-ul, este genial.

Mi-a placut la nebunie acest capitol iar faza cu " Bun venit in Iad, Sakura!" este super :)), ma face sa fiu curioasa de ce o sa se intample. Prea mult suspans!!!

Astept next kiss

*!! pup :*