Poate că ideea este una comună, dar pe parcurs am nişte idei pe care le consider originale.
Îmi pare rău că mi-am închis toate ficurile pe care le-am deschis - deşi am spus că n-am s-o fac -, dar din cauza liceului, a tezelor etc. nu am putut să mai continui. Totuşi, acum am mai mult timp liber, deci îmi doresc să duc acest fic la bun sfârşit. Sper să fie pe placul vostru. :)

---

CAPITOLUL 1

Din perspectiva Sakurei

Hey! Ma bucur ca ai inceput un nou fic! Primul capitol mi-a placut foarte mult si mi s-a parut original! ^.^ Cred ca sunt mai speriata ca Sakura, biata de ea, este tratata mai rau ca un animal. Acum inteleg titlul ficului. Imi pare rau ca va fi scoasa la licitatie, dar ma gandesc ca Sasuke o va cumpara, se vor indragosti si va fi totul bine! Multumesc pentru mesaj si sper sa-l primesc si data viitoare! Spor la scris si la inspiratie! Kissez! :*

Esti G-E-N-I-A-L-A! Multumesc ca m-ai anuntat :). Sunt sigura ca "seful" este Sasuke....si ca va ajunge sa se indragosteasca de ea intr-un final. Imi pare rau ca o trateaza pe Sakura ca pe un animal...dar...presupun ca da farmec si suspans ficului. Sa ma anunti la urmatorul capitol,pe care sper ca-l vei aduce repejor! :*

Deci...cu ce sa incep... Sunt extrem de dezamagita de tine pentru ca ti-ai inchis celelalte ficuri dar daca il vei mai inchide si pe acesta iti jur ca nu voi mai citi nimic scris de tine rea'o!!! Revenind la acest fic - care are o idee interesanta - nu imi vine sa cred ce a patit Sakura,dar cel mai mult m-a uimit felul in care se purtau badaranii aceia cu ea. Cum sa ii puna zgarda?! E om fratilor nu animal!!! Ce doamne iarta-ma a facut Sakura ca sa ajunga in situatia asta?! Adica da a spus ca a profitat de neatentia lui Ino si a fugit, dar e o coincidenta mult prea mare ca acei nemernici sa fii fost exact in gradina in care a mers Sakura...eu una crea ca totul a fost planuit, dar asta vei clarifica tu totul in capitolul urmator dar pana atunci te-am
Mersi de anunt si Sarbatori fericite!!!
~Sayonara~

Mulţumesc pentru păreri, mă bucur enorm că vă place.
Anelis, mă bucur ca m-ai atenţionat, încerc să devin mai bună pe zi ce trece. Sper să va placă acest capitol. Vă pup. >:D<

---

Din perspectiva lui Sasuke




M-am ridicat de pe scaunul din piele neagră, întinzându-mi braţele la maxim. Era foarte incomod să stau la birou cinci ore pe zi, făcând acelaşi lucru. Primisem de dimineaţă o grămadă de cereri cu diferite cazuri care nu au putut fi duse la bun sfârşit de către poliţie. Oamenilor cărora nu li se făcea dreptate veneau la mine, implorându-mă să investighez şi să rezolv problema. Erau exasperaţi, numai eu ştiu ce era la gura lor când vorbeau de faptul că niciodată nu se face dreptate. Îi înţelegeam, doar trecusem şi eu prin ceva asemănător cu câţiva ani în urmă.
Eram epuizat, nervos şi nu mai aveam niciun chef de lucru. Toate problemele din oraşul ăsta blestemat, Tokio, şi din ţară în general, nu puteau fi rezolvate corespunzător. Tâlharii erau mult prea pricepuţi, mafioţii aveau bază în spate, la lucruri necurate colaborau şi cei mai mari politicieni. Să nu mai zic de tehnologia care avansează pe zi ce trece, făcând din munca hoţilor o joacă de copii.
Am zâmbit la acest gând. Hm, sunt, totuşi, recunoscător acestor lucruri, altfel nu aş fi putut să-mi falsific numele şi identitatea, precum şi ce fac înăuntrul acestor pereţi.
M-am dus la fereastră şi am tras draperiile albastre, apoi am băgat dosarele pe care le analizam mai devreme în sertarul de la birou, încuindu-l. Mi-am ridicat privirea când am văzut uşa de la intrare deschizându-se, rugându-mă din răsputeri să nu fie alt client cicălitor. Chiar nu aveam starea necesara pentru asta.

- Hei, Sasuke! a spus.

Mi-am trecut o mână prin părul ciufulit, răsuflând.

- Ah, Neji, tu erai. Credeam că este alt client.
- Fii serios, ştii foarte bine că eu nu bat la uşă când intru.
- Nici unii clienţi nu bat, i-am zis încruntându-mă. Ar trebui să îi atenţionezi sau să mă anunţi că am clienţi.
- Amice, în loc să te enervezi, eu zic să te grăbeşti şi s-o tai de aici, mi-a spus, trântind teancul de dosare, pe care il avea în braţe, pe birou.

Mi-am privit ceasul negru de la mâna stângă, observând ca era ora unu. M-am uitat apoi la Neji întrebător, nu înţelegeam la ce se referă. A oftat, punandu-şi o palmă pe frunte, iar eu am mârâit.

- Nu mai ofta şi zi-mi ce este! i-am spus.
- Licitaţia, Sasuke! Licitaţia! a urlat. Are loc la unu jumătate şi tu eşti încă aici.

Am făcut ochii mari când am auzit, apoi am privit calendarul de pe peretele alb al camerei. Într-adevar, era ziua în care licitaţia trebuia să aibă loc. Eram extrem de furios. Am fost atât de neglijent, încât am uitat că puteam să primesc o farsă ca asta. Nu s-a schimbat deloc acel netrebnic care mă avea la mână.

- Nenorocitul! am urlat, trântind lucrurile de pe birou. A spus că mă va suna. Ştiam că licitaţia aia nenorocită trebuia sa aiba loc seara, doar că nu ştiam ora. De ce dracu este la prânz?
- Ştii foarte bine că voia sa te distruga complet, mă mir că te-a lăsat atunci in viaţă.
- Jegosul, tot vrea să-mi bage beţe în roate!

După o scurtă pauză, am zis:

- Neji, maşina, acum! Aşteaptă-mă acolo până mă schimb.

A aprobat din cap, apoi a iesit rapid pe uşă, luând cu el şi o geantă  din dulapul negru în care ţineam lucrurile importante. Am deschis celălalt dulap în care îmi ţineam hainele normale, şi nu cele prezentabile pentru servici, şi le-am întins pe canapeaua albă din mijlocul încăperii. Le priveam, gândindu-mă cum naiba să mă îmbrac. Trebuia totuşi să par mai dur decât eram şi, în acelaşi timp, un necioplit căruia i s-au urcat prea mult hormonii la cap încât să-şi cumpere o fată sau un băiat, pentru că este prea urât, pro*t sau ghinionist ca să aibă parte. Mă amuza chestia asta, deşi eu mă duceam să iau o femeie care să-mi aparţină şi să fac ce vreau cu ea. Nu pot să cred că sunt forţat să fac asta! Nici măcar nu ştiu dacă nenorocitul acela mă va lăsa în pace odată ce obţin asta. Am ales, într-un final, o pereche de blugi negri tăiaţi la care am adaugat o grămadă de curele şi un bluzon gri, acompaniat de curea neagră cu ţinte pe care mi-am pus-o la gât. Nu ştiu despre restul, dar vestimentaţia mea preferată era cea apropiata de rock, culorile predominante în şifonierele mele fiind negru, gri, roşu, cele închise în general. Am aruncat o ultimă privire în oglinda ovală de lângă birou, dându-mi părul brunet pe spate, era cam ciufulit. Îmi plăcea să arăt demenţial, recunosc asta, mereu mi-a placut. Mi-am tras geaca din pielea neagra, m-am încălţat şi am tulit-o repede spre maşina mea care era parcată în spatele cladirii.
M-am urcat la volan, trântind tare portiera şi am pornit imediat la drum.

- Sasuke, mi-a spus Neji. Chiar ai de gând să cumperi o fată cu banii pe care i-ai strâns? Am putea să fugim cu ei, mai gândeşte-te.

Am accelerat, incruntându-mă. Nu-mi venea să cred că era atât de laş.

- Ţi-e frică?
- Ce?
- Ţi-e frică de acel mizerabil, Neji?! am mârâit.
- Nu chiar... Sasuke, a spus uitându-se la mine întrebător, realizezi că ar putea să te nenorocească când vrea? Tu chiar crezi că te va lăsa în pace dacă iei ce ţi-a cerut? Cu toţi banii pe care i-ai strâns de atunci, ai putea să fugi din ţară, undeva departe, unde nu te va găsi.
- Mă va găsi si în gaura de şarpe! am urlat. Nu uita că mi-a spus asta şi atunci. În plus, doar nu te aştepţi să fug cu coada între picioare, nu-i aşa? Niciodată nu am făcut asta! Nu-l voi lăsa pe acel nenorocit să mă înfrângă. Cât despre licitaţie... am făcut o înţelegere, dacă va încerca ceva şti ce voi face cu fata.
- Prietene, de ce alegi tu mereu calea cea mai grea şi mai riscantă?

Am pufnit, zâmbind apoi.

- Neji, doar mă şti. îmi place să trăiesc periculos.

Conduceam ca un nebun pe străzile principale ale oraşului, verificând ceasul destul de des, era deja unu şi douzeci. Doar zece minute mai aveam la dispoziţie ca să ajung la clădirea unde se ţinea loc licitaţia. Eram atât de stresat încât puteai zice că sunt urmărit de poliţie. Dacă pierdeam ocazia asta, puteam să-mi pierd viaţa. Anumite circumstanţe mă obligau să o fac, trebuia cu orice preţ să pun mâna pe o femeie, dar trebuia şi să o aleg cu bun gust, cu cap. Cu toate că Neji avea dreptate, pierdeam o avere pentru asta şi nici măcar nu aveam siguranţa că voi fi lăsat în pace. Trebuia totuşi să încerc, iar dacă nu funcţiona, aveam şi eu planul meu.

- Sasuke, ştiu că te grăbeşti, dar deja ai trecut de sută! m-a atenţionat Neji.
- Nu-mi pasă, e vina ta că nu mi-ai reamintit mai devreme.

Când am ajuns la locul potrivit, m-am dat jos din maşină şi am privit ceasul. Era 1:40. La naiba! mi-am spus, încleştând pumnii. Trebuia să mă grăbesc cu orice preţ. I-am făcut semn lui Neji să mă aştepte cuminte în maşină, apoi i-am spus să-mi arunce geanta mare şi gri cu fermoare pe care o luase din şifonierul meu, acolo aveam toţi banii şi lingourile de aur. Trebuia să-mi fie de ajuns. Am fugit repede, intrând pe poarta clienţilor importanţi, căci deja aranjasem o înţelegere cu un om care se ocupa cu supravegherea deţinuţilor. Era de treabă tipul. Din cauza părului blond şi a ochilor blânzi, pe care i-am observat când am vorbit cu el, îmi părea slab, dar asta era doar o înşelătorie, era un adevărat dement însetat de sânge, putere, doritor de cât mai mulţi bani, iar acum a ajuns să se supună unui şef, doar ca să-i primească. Să nu mai spun de numeroasele femei pe care le are în posesie, bănuiesc că primea acordul să se atingă de unele. Am parcurs coridorul lung către sala unde se ţinea licitaţia, sperând să nu dau de vreun maimuţoi care să mă împiedice, caci era trecut de unu şi jumătate. Chiar când am ajuns în dreptul uşii, doi oameni mari, plini de muşchi şi înarmaţi până în gât au apărut în faţa mea, rânjind ca doi dobitoci. Mă priveau cu silă, dar nici eu nu eram mai prejos, eram putin mai înalt ca ei, le-am menţinut privirea, încruntându-mă.

- Frate, a zis unul din ei, arăţi înfricoşător, dar nu te putem lăsa să intri, chia dacă ai faţa asta.

Am zâmbit într-un mod ironic.

- Oh, adică nu mă veti lăsa să intru sub nicio formă?
- Ai ghicit, grozavule. Acum, te rog să părăseşti clădirea, dacă nu vrei să mori.
- Hmp, interesant, le-am spus.

S-au repezit la mine, dar nu aveau cum să-mi faca faţă. Eram mult peste ei la antrenamente şi lupte. Pe unul l-am luat de braţ, sucindu-i imediat mâna. I-am dat un şut în stomac, făcându-l să se dezechilibreze, apoi m-am rotit dându-i un picior în cap, lăsându-l lat pe jos. Îmi plăcea faţa amicului său, care mă privea de parcă tocmai văzuse un OZN. Cam aşa mă priveau toţi când mă încăieram în vreo luptă. Aveau acei ochi mari îngroziţi, lipsiţi de orice urmă de sperantă, buzele crăpate, iar corpul paralizat de umire. Doar pentru că eram mai tânăr ca aceste gorile, asta nu însemna că sunt şi mai slab. Aveam cu ce mă mândri. Nu regretam că am pierdut ani din viaţă pentru a deveni o maşină de luptă. Aveam motivele mele.
I-am făcut semn celuilalt tip, care deja îşi lăsase colţii la iveala, crezând că mă sperie, dar nicio şansă. Zâmbeam de parcă eram dornic de adrenalină, dornic să văd sângele curgând. Nu-mi era frică, ba chiar doream să-i las pe toţi cu buza umflată, să vadă cine este mai puternic. Nu-mi plăcea când liderii găştilor, mafioţii sau cei angajaţi să ucida, se credeau cei mai tari, doar pentru că aveau o poziţie si un pistol în mână. Erau doar nişte viermi, care ucideau de la nişte simple ordine, fiind la mila unui mafiot. Nu aş fi putut niciodată să ascult ordinele cuiva de bunăvoie pentru bani, şi uram faptul că acel nenorocit blond, care mă pusese să merg la licitatie, mă avea la mână. Dacă nu era el, probabil nu deveneam aşa cum eram acum. Tot ce-mi doream era să-l distrug, dar pentru asta  trebuia mai întâi să trec de aceste obstacole minore.
Al doilea grăsan şi-a înfipt mâna în gâtul meu, surprinzătotor era că reuşise atât de rapid. I-am dat un genunchi în stomac, şi i-am prins repede celălalt braţ, aruncându-i pistolul pe jos. Mi-a eliberat gâtul, vrând să-mi dea un pumn, dar l-am oprit, sucindu-i braţul. L-am întors cu spatele, prinzându-i mâinile cu cătuşele pe care le avea prinse de cureaua pantalonilor negri. L-am trântit de perete, iar el a cazut pe oparte, zvârcolindu-se apoi să se ridice. Am luat pistolul ce-i căzuse şi l-am îndreptat către el. Când a văzut acest lucru, a înţepenit, implorând iertare. Patetic.

- C-ce ai de gând? m-a întrebat.

Am apăsat pe trăgaci fără să ma mai gândesc, nimerind fix pe lângă urechea lui ca să-l sperii.

- Dacă nu vrei să mori, dispari! i-am zis.

Am intrat pe uşă, şi exact cum mă aşteptasem, licitaţia deja începuse. Era o sală imensă, dar decorată înr-un mod simplu. Pereţii erau gălbui spre portocaliu, iar luminile băteau puternic pe scena mare din faţă. Oameni importanţi împreună cu gărzile lor de corp erau aici, punând numeroase pariuri pe prăzile care soseau deja pe scenă. Câţiva mă priveau întrebător, caci probabil eram cel mai tânăr dintre toţi. Nu-mi păsa, dar trebuia să fiu cu ochii în patru în caz că cineva avea chef de scandal. M-am sprijinit de un perete aproape de scenă ca să pot observa mai bine prăzile. Trebuia să o aleg pe cea mai perfectă, cea pe care o credeam perfectă, dar nu pentru acel nenorocit, ci pentru mine. Trebuia să fac ce-mi propusesem, chiar dacă Neji m-a atenţionat să aleg ceva pe gustul acelui nenorocit. De unde naiba să ştiu eu ce-i place? Oftam şi-mi pierdeam răbdarea, voiam să plec cât mai repede din acel loc mizerabil plin de jegoşi. Era stupid, patetic, mă dezgusta.
La microfon venise un om mai mic de statura, plinuţ şi cu o frizură ce lăsa de dorit, îi lipsea cam mult păr din cap, şi ca să-şi completeze si figura de interesant, mai îşi pusese şi o cravată galbenă cu bulinuţe verzi, precum şi o pereche de ochelari cu ramă galbenă. Arăta ca un maimuţoi, iar faptul că aveam şansa să-l privesc, era, într-adevăr, un blestem pus asupra ochilor mei.

- Mă bucur că aţi venit în această seară, doamnelor, domnilor. Ne pare rău că am întârziat puţin, dar am avut câteva probleme cu unii dintre deţinuţi. Erau prea speriaţi, aşa că a trebuit să-i calmăm, dacă mă înţelegeţi, spuse râzand. Vom începe cu...
- De ce nu ne lăsaţi pe noi să alegem care va fi prima fată? a spus un client, întrerupându-l.

În timp ce micul îndesat se gândea la propunere, eu mă uitam la fetele ce erau expuse, cele cu zgardă din partea dreaptă a scenei, care înţelesesem că erau minore. Am privit una cu parul mov închis, ochi lila, înaltă, cu pieptul mare, ceva ce i-ar place acelui nenorocit. Mai era una cu păr castaniu, ochi căprui, ma facea să mă gândesc la ciocolată şi era prea slabă ca sa mă atragă pe mine, totuşi se vedea că ar fi înfiptă. Ochii ei trădau sentimentul de furie ce-o străbătea. Privind-o mai atent, am constata că n-am nevoie de o gălagioasă, înfiptă cu tupeu, chiar nu aveam chef să mă enervez zilnic din cauza unei puştoaice. Am mai urmărit pe rând câteva blonde, brunete, roşcate, dar toate emanau acea nervozitate, unele erau prea speriate şi se manifestau ca nişte nebune. Apoi, ochii mi-au aterizat pe un trup frumos conturat, subţire, zvelt. Privind-o mai mult, am observat că era singura care nu se împotrivea lictaţiei, dar nici ură nu vedeam în ochii ei verzi. Era ca şi cum şi-ar fi acceptat deja destinul, ca şi cum ştia că nu mai are mult de trăit. Cum se împăca cu ideea de a fi vândută şi dusă cine ştie unde, nu-mi dădeam seama, dar îmi plăcea că era liniştită. Mă gândeam că nu voi avea probleme cu ea, în plus, parul ei de un roz pal atrăgea atenţia mai multor clienţi. Sigur, acelui nenorocit i-ar plăcea o fată ascultătoare şi frumoasă, mă gândeam că era perfectă pentru el, dar şi pentru planul meu, nu aveam cum să dau greş, doar îl cunoşteam perfect, lua-l-ar naiba.

- Eu o vreau pe cea cu părul roz! am strigat hotărât.

De îndată toate privirile din sală erau asupra mea, apoi fiecare a început să şuşotească şi să-şi dea cu părerea despre ea. Văzând asta, prezentatorul de mai devreme a adus-o uşor în faţă. Ea nu se împotrivea, dar vedeam că era speriată, lacrimile deja îi acopereau obrajii trandafirii. Nu şi-a ridicat capul, ci a privit în pământ, închizând ochii din când în când, rugându-se probabil să-i fie bine, dar nu era aşa. Să fi vândut la o licitaţie era cel mai terifiant lucru dintre toate, nu aveai de unde să şti pe mâna cărui criminal urma să fi. Ce lucruri urâte şi murdare urma să faci sau să ţi se facă. Era groaznic, puteam să-mi imaginez suferinţa ei numai privindu-i corpul cum tremura. Totuşi, nu trebuia să am milă sau, Doamne fereşte, să arăt aşa ceva.

- Ba nu, eu o vreau pe rozlie! a strigat unul.
- Te înşeli, eu o voi lua! a strigat altul.
- Vindemi-o mie!
- Ba mie! Îţi ofer ce vrei pe ea!

Toţi începuseră să strige că o vor, mă enerva la culme. Imediat ce am zis eu asta, toţi m-au urmat ca nişte oi, dar niciunul nu avea să o obţină, nu acceptam un asemenea lucru. O priveam pe ea, era şi mai speriată. Tremura şi mai mult văzând feţele urâcioase ale celor din sală cum îi analizau trupul gol, cum se uitau la ea ca la un festin, de parcă era un tort. La un moment dat, căzuse în genunchi, acoperindu-şi faţa cu palmele. Plângea, mai avea puţin şi-şi dădea duhul. Creatura cu gusturi proaste în materie de haine încerca să o ridice de jos, apoi a luat microfonul.

- Începem cu ea! a zis. Numele ei este Sakura, are patruzeci şi şase de kilograme, înăliţimea ei este de 157 cm.  Este virgină, minoră, având frumoasa vârstă de şaptesprezece ani! Deci, cine o vrea să spuna preţul! a strigat.

Nu m-am înfipt, am aşteptat până la ultimul care oferea banii. Preţurile erau imense, foarte mulţi o voiau. Nu şitam pentru ce scop o doreau aşa de mult, probabil observaseră ce am observat şi eu, mai era şi foarte frumoasă, trebuia să recunosc. Foarte rar întâlneai aşa ceva. Ajunsesem la ultimul, care strigase în gura mare că oferă patruzeci şi cinci de milioane de dolari pe ea, sala rămânând uimită, dar nu şi eu. Zâmbeam la gândul că-i voi distruge visele.

- patruzeci şi cinci, o dată, de două ori, spuse îndesatul bătând cu un ciocănel în masă.
- cincizeci de milioane de dolari, am striagat!

Cel care oferise preţul deja mă privea cu o ură de nedescris. I-am zâmbit ironic, făcându-i cu mâna semnul de la revedere, şi şi-a muşcat buza puternic de nervi, mai avea puţin şi-şi dădea sângele.

- Fie, cincizeci şi cinci de milioane de dolari! Ha! In faţa ta, brunetule! mi-a strigat, trunfător. Am dat ochii peste cap.
- o sută de milioane de dolari, am zis calm, privindu-mi degetele ca o fată fără nicio grijă, enervându-l mai tare pe acel mafiot.

S-a lăsat jos pe scaun, parcă picase din cer, cu gura deschisă. Şi-a dat apoi o palmă, strângând mânerul scaunului puternic, bătând cu piciorul pe podea. înţelegeam  că este nervos, dar mai erau o grămadă de femei pe scena aia. Mă simţeam mândru că pusesem mâna pe femeia aceea, pe care o voiau toţi, important era să nu-mi fac prea mulţi duşmani. Trebuia sa dispar cât mai repede de acolo cu fata.

- Nu mai oferă nimeni un preţ mai mare? a întrebat domnul bulinuţă verde.

În sală era linişte.

- O sută de milioane o dată, de două ori, de trei ori, vândut! Vin-o să-ţi iei trofeul! mi-a spus.

Doamne, credeam că nu se mai termină. Am mers rapid, lăsând geamantanul cu toţi banii, era destul de mare, şi un card pe care strânsesem cealaltă parte a sumei, acolo. Era pe alt nume, aşă că nu aveam de ce să-mi fac griji, oricum nu mai băgam bani în contul ăla. Când a văzut, îndesatul nu ştia cum să-mi mai zâmbească, mai ales că-i lăsasem lingourile de aur cadou lui.

- Pentru lingourile alea, ai grijă să nu afle nici dracul cine a cumpărat-o sau cum arăt, clar?
- D-da, da! a zis bucuros.

Of, ce făceau banii din oameni.
Am luat-o pe fată de mână, şi am tras-o repede spre ieşire, ca să nu mă urmărească cineva. Mi-am dat jos jacheta neagra si i-am aruncat-o pe cap, iar ea m-a privit întrebătoare.

- Pune asta pe tine, vei atrage privirile dacă mergi dezbrăcată.

A încuviinţat, apoi am tras-o după mine până la maşina unde mă aştepta Neji. I-am ordonat să se aşeze pe locul din spate, apoi m-am aşezat la volan, trantind iar portiera, un obicei prost pe care îl aveam, şi am pornit la drum. Am tras geamurile, ca să nu vadă nimeni în interiorul maşinii, iar acum mă gândeam la ce voi face mai întâi cu Sakura.

Deci... merci ca mi-ai spus despre acest fic!
Sa incep cu inceputul... doar nu cu sfarsitul! Am o minte stralucita...Ce inteligenta îs ... ma scuzi, dar acum gandesc cu mintea altcuiva... poate cu mintea unui retard*t mintal! 
Deci... Capitolul primul!   Nu ma baga in seama... am baut prea multa cola si cred ca mi-a intoxicat gandirea!
Deci... am ramas ceva gen: ~Ce Dumniezo am eu cu "ceva gen"!~  
-Sasuke sigur este seful... Blondinul care a salvat-o sigur e Naruto... dar grasul ala cine îi?!?! Chouji?!?!
Si eram eu ceva gen : (Eram eu... nuuuuuu... eram tu.. in fine.. eu sunt lips#@!$.. eu sunt lipsa.. CE LIPSA????) Nu stiu... voiam sa zic ... scriu! ceva dar am uitat ce!
N-am uitat la un film care este aproximativ la fel! Teroare la Paris! 
Cred ca PRIMUL COMENTARIU este foarte ciiudat... nu???
Si in al doilea capitolut! Cum am zis... nu ma baga in seama!
La inceput am crezut ca Sasuke e un detectiv care o s-o salveze pe Sakura!
Eram ceva gen.... AHHHH!!!!!  
-Sasuke, esti PRINTUL MEU PE UN CAL ALB! ei.. in fine.! Si cand am trecut de primele 2 paragrafe eram... ceva gen
Gata! TE TAU, TE TAU, TE FELIEZ, CU TALENT DE DECUPEZ!
Sa spun ceva sau sa nu spun?!?!
Mi-o cazut curentul cand sa scriu nesfarsita mea replica de la sfarsit!
A fost ceva gen ca la Sambata cu Satana!
-Si... S-A-V-V @#@#! O cazut curentul... @#!%$#@! (dupa 5 minute de injurat de morti si di toati alia... mi-a trecut prin capatana sa beau cola) Hai ca poate vine imediat... Oa-oare-OARE vecinii au curent? Si... mdea... aveam deoarece pentru ca fiindca ham intrat pă telefon pe facebook (ham internet pa cartela si i-am vazut intrati! Apasasem pe butonul de la prelungitor si s-au stins toati alia!
Bine... a trebuit sa scriu totul de la capat ca al meu calculator e foarte pufi si nu vrea sa salveze! Nu e ca si cum ar fi putut!
Si de acum 10 minute sânt hiperactiva si d-aia comentariul meu cred ca o sa fie sters, iar eu o sa primeasc ban! Dar nu-i bai!  
Savvy1
Gata am terminat fara sa imi rup gatul!

Buna, scumpo! Ma bucur mult ca ai postat nextul foarte repede, si din pacate nu am putut sa comentez, sper ca nu te-ai suparat. Si de data acesta ai scris un capitol superb, asa cum era de asteptat de la tine! Imi place personalitatea lui Sasuke, mi se pare opusa fata de cea a Sakurei, dar stii ca opusele se atrag. Este bine ca Sakura a scapat cu viata de la licitatie, si acum va fi pe maini bune. Multumesc pentru mesaj si sper sa-l primesc in continuare. Spor la scris si la inspiratie! Te pup! :*

Hmm... interesanta chestia asta cu licitatia. Ma intreb ce va face Sasuke cu Sakura, dar mi s-a parut ciudat ceea ce a spus Sasuke, cum ca cineva la pus sa mearga la acea licitatie
Sper sa vii repede cu next-ul si sa dai mai multe detalii, sper eu, despre persoana care il ameninta pe Sasuke sau ce face cu el
Mersi de anunt si scuze ca am venit asa tarziu pe aici, dar mna...clasa a 11-a nu-i deloc usoara dar lasand asta la o parte, spor la scris.
~Sayonara~

Fanfic SasuSaku blocat din cauza inactivitatii.

Ce fic interesant am gasit eu aici...ma intreb ce o sa se intample mai departe,ideea e frumoasa,nu am cuvinte
Intrebari:
Sasuke-ce o sa ii faci Sakurei ?
Iti este macar unpic mila de rozalie?
Sakura-Ce parere ti-ai facut despre brunet?
Crezi ca vei ajunge sa tii la el fara sa vrei?
Gata cu intrebarile si astept un next .
Ja nee!!

Limoncello a scris:

Capitolul 3

Sakura

Stăteam pe bancheta din spate a maşinii în care mă aflam după ce fusesem luată, deşi speram să nu se întâmple acest lucru. Mă rugam în tăcere, cu lacrimi în ochi, înainte de licitaţie, să nu fiu vândută, sperând ca aveam să fiu salvată de tatăl meu încurând, (în curând) aşa cum se întâmpla de fiecare dată când întram în bucluc sau când păţeam ceva rău. Nu-mi venea să cred că inveitabilul (inevitabilul) s-a produs, că nimeni nu-mi ascultase ruga, că nu mai exista niciun Dumnezeu pentru mine. Mă întrebam ce făcusem atât de rău încât să merit asta, de ce mi se întâmplase chiar mie. Ştiam de mică, de la Ino, că orice lucru în viaţă se întâmplă cu un rost, că cel de sus ştie ce face chiar dacă un om nevinovat moare. Obişnuiam să cred în vorbele ei, dar acum, (atunci-din câte am observat, foloseşti trecutul) când eu mă aflam în această situaţie, nu mai credeam nimic. Speram să fie o glumă, un vis, orice altceva.

Îi priveam pe cei doi bărbaţi, acel brunet ce se afla la volan şi amicul său cu plete lungi, care vorbea la telefon de vreo zece minute. Tot aducea aminte de nişte acte şi (de) un tip blond care trebuia să ajungă la ei într-o lună. Se adresa la fiecare două minute cu “ am marfa acum “. Mă întrebam dacă se referea la mine, rugându-mă din răsputeri să mă înşel. Păreau băieţi tineri, până în douăzeci şi cinci de ani, chiar prezentabili, şi tocmai din această cauză nu înţelegeam de ce m-au luat, cu ce motiv. Îmi era frică să scot vreun cuvânt, deşi aveam o mie de întrebări să le adresez. Îmi venea să încep o conversaţie şi să-i implor să mă ducă acasă, dar probabil era în zadar. Cu siguranţă nu au dat atâţia bani pe mine că să facă cum spun eu. Ceea ce mă îngrijora era că nu ştiam ce avea să urmeze. Eram agitată, speriată, (fără virgulă) şi tot ce-mi doream era să pot scoate un cuvânt. Felul cum se adresase brunetul când mi-a oferit jacheta lui neagră era unul autoritar şi foarte direct, ca şi când mi-ar fi dat de înţeles că ceea ce spunea el era lege. Până şi uitătura lui, (Wuut?) chiar şi pentru doua minute, reuşise să mă intimideze şi să mă facă să-I urmez instructiunile.  (Ai fi putut sa te exprimi altfel, sa evidenţiezi faptul că privirea iscoditoare a bărbatului o tulbura, ca o studiase îndelung, iar obrajii ei prinsera o nuanţă stacojie.)

Mă simţeam atât de murdară, doar cu o jachetă ce-mi acoperea trupul învineţit de la lanţurile acelor bădărani şi felul cum se comportaseră cu mine. (Mă îndoiesc că avea întreg corpul plin de vânătăi; ai fi putut să specifici ce zone erau afectate.) Încă aveam acele imagini din subsol in minte, (fără virgulă) şi parcă toată fiinta mi se distrugea (prăbuşea) când mă gândeam din ce în ce mai mult la asta. Eram dezgustată, iar un fior mă străbătuse, făcându-ma să mă cutremur. Am tresărit, simţindu-mi ochii înlăcrimaţi. Mă chinuiam să nu încep să plâng, dar acele imagini şi scenele pe care mi le cream în minte, mă făceau să urlu de frică. Nu voiam să păţesc ceva rău, nu voiam să se mai repete acel lucru sau, Doamne fereşte, să mor. Mă gândeam la tot ce-i mai rău şi nu am mai rezistat, lăsându-mi un suspin să-mi scape, acompaniat (Nu mai folosi acompaniat în niciun context, nu se potriveşte şi sună urât.) de lacrimi amare ce mi se scurgeau pe obraji.
Brunetul oprise cănd semaforul arăta verde, iar atunci s-a întors spre mine. Mi-am ridicat privirea spre el, întâlnindu-i acei ochi întunecaţi, nervozitatea lor fiind accentuată de sprâncenele încruntate. (Nu e foarte corectă exprimarea, trebuia să spui că distinse o anumită nervozitate în acei ochi negri.) Părea atât de indiferent şi fioros încât începusem să tremur.

- Nu mai plânge, (punct) numai de asta nu aveam parte acum, mi-a spus pe un tot sec.

Amicul său mi-a aruncat un pachet de şerveţele, întorcându-se şi el spre mine. (Mai întâi s-a întors, iar apoi i-a aruncat şerveţelele.) Spre deosebire de brunet, el zâmbea vesel.

- Sasuke, cum ai vrea să reacţioneze o fată care tocmai a fost cumpărată de la o licitaţie?

Acel Sasuke s-a întins peste scaunul şoferului spre mine, luând din pachet un şerveţel. Începuse să-mi şteargă lacrimile din jurul ochilor, apoi nasul, de parcă eram un copil mic şi neajutorat. Oftase. (Dar parcă Neji îi dăduse deja şerveţele. Fii atentă la detalii.)

- Nu cred că te-am omorât sau ţi-am făcut ceva ca să începi să plângi, mi-a zis el. (Lol, nu, dar a fost răpită, lovită, aproape violată, iar nuditatea i-a fost expusă în faţa a câtorva zeci de bărbaţi. Nu ar avea niciun motiv să plângă, nu?)
Îl priveam puţin mirată, nu îl cunoşteam deloc şi-mi era greu să-I (să-i) dezluşesc acţiunile. Nu-mi puteam da seama dacă era un om bun sau rău. Am bufnit (Înlocuieşte acest verb cu a începe) şi mai tare în plâns, strângându-i palma (mâna) în care ţinea şerveţelul în ambele mele mâini. Nu ştiu ce-mi venise, dar mă simţeam atât de neajutorată, încât speram să-l fac să înţeleagă cât de speriată eram. Mi-a strâns mâna cu putere, iar apoi mi-a spus:
- Nu ai motive să plângi deocamdată, ok?

După ce auzisem acest lucru eram atât de confuză încât plângeam şi mai tare. Credeam că nu aveam să mă mai opresc. Nu înţelegeam de ce îmi spusese asta, dacă mă cumpărase. Era imposibil să nu aibă un motiv. După ce mi-am revenit puţin, l-am întrebat:

- Sigur pot avea încredere în tine? (Wtf)

Nu mi-a spus nimic, ci s-a întors înapoi pe locul său, pornind maşina. Neji mi-a zâmbit cu milă, probabil ştia ca lucrurile nu aveau cum să meargă aşa cum speram eu. Pe tot parcursul drumului nu am mai rostit niciun cuvânt, nici că mai îndrăzneam. Cel puţin nu acum, (atunci) când nu-l cunoşteam deloc ca să ştiu în ce măsură mă aflam să-i vorbesc. Mă îngrijorase faptul că nu-mi răspunsese (răspunse) , făcându-mă să-mi imaginez din nou cele mai urâte secvenţe. Mi-am închis uşor ochii ca să mă mai liniştesc până aveam să ne oprim undeva.
Frâna puternică pe care a pus-o Sasuke, (fără virgulă) m-a făcut să mă bălăngăn. (Atenţie la vocabular, unii termeni sunt foarte inestetici.) Constatasem că am adormit, chiar o bună perioadă, probabil o oră pe puţin.

- Haide, coborâm, mi-a spus el făcându-mi semn să ies din maşină.

Mi-am tras jacheta mai jos ca să fiu sigură că sunt acoperită bine şi am ieşit din maşină după ce Neji îmi deschisese portiera. Mă ţinea de mână ca să fie sigur că nu mă dezechilibrez.

- Unde mergem? i-am întrebat privind în jur.

Eram într-un loc mai retras, alfându-ne (aflându-ne) într-o zonă înconjurată de mulţi copaci şi frunzişuri. Zărisem o casă pe lac, foarte frumoasă la câţiva metri distanţă de noi. Aerul era curat, chiar mă bucuram să-l simt din nou aşa bine. Mi-am închis puţin ochii, bucurându-mă de vreme, apoi i-am urmat în continuare pe cei doi.

- La casa lui Sasuke, mi-a răspuns Neji. (Vai, ce urâtă e replica asta.)
- Atât? (Depinde total de tine cum conturezi caracterele personajelor, dar Sakura e mult prea familiarizată cu cei doi necunoscuţi. Nu există tensiune întrei ei, aş fi vrut să îl văd pe Sasuke, cel puţin, furios din cauză că fata pune prea multe întrebări.)

Sasuke m-a privit amuzat.

- Nu-ţi face griji, nu vei sta degeaba.
- Cum adică?
- Pui cam multe întrebări.

Am oftat. Cel puţin aveam să stau într-o casă. Dar nu ştiam la ce se referise când spusese că nu voi sta degeaba. Nu dădea deloc răspunsurile întregi (Ai fi putut să spui că răspunsurile lui nu dezvăluiau decat esenţialul) , era atât de enervant.
Când am ajuns în holul casei, Neji i-a înmânat lui Sasuke o servietă neagră, spunându-i să aibă mare grijă de ea până vine tipul blond. (Ai fi putut să eviţi introducerea dialogului în naraţiune, părerea mea este că sună foarte fad, iar dacă împleteai descrierea ambientului cu replicile bărbaţilor, ar fi fost foarte bine.) I-a mai spus să se mai gândească la ceea ce are de gând să facă. La un moment dat îmi doream să nu le fi ascultat conversaţia, căci mereu mă gândeam la tot ce-i mai rău. După ce şi-a luat rămas bun, Sasuke mi-a înmânat câteva prosoape dintr-un dulap, conducându-mă apoi  in faţa unei uşi albe.

- Fă un duş, acolo ai tot ce-ţi trebuie.
- Eşti sigur că nu ai pus capcane în baie? l-am întrebat suspicioasă. (Era o glumă că să destindă atmosfera?)

M-a privit urât, apoi mi-am lăsat capul în jos, regretând ce am spus. Înainte să intru, m-am uitat din nou la el, observându-i ochii negri goi, de parcă se gândea la ceva foarte dificil. Acum îi urmăream mai atent chipul, observând cât de frumos era. Păcat că nu spunea prea multe.

- Mulţumesc că mă laşi să-ţi folosesc baia.

Mi-a pus o mână pe cap, ciufulindu-mi părul, privindu-mă în tăcere pentru câteva secunde, de parcă ar fi vrut să-şi ceară scuze pentru ceea ce avea să urmeze. Nu i-am spus nimic, nu voiam să complic lucrurile, dar îmi plăcea să-i simt palma, caci îmi oferea puţină siguranţă. Am oftat, iar înainte să intru în duş mi-a spus:

- Nu-mi mulţumi. N-o mai face de acum.

Ştiu că acele câteva zile s-au transformat în aproape două săptămâni, dar de fiecare dată când voiam să mă ocup de critică, tot apărea altceva. Mă rog.
Am încercat să-ţi corectez capitolul, sper că nu am omis greşeli de exprimare. De tastare şi ortografie nu am surprins decât în primul sau al doilea capitol, nu am reţinut exact:

Citat :

Am tăcut, privind-ul în continuare.

Citat :

 Vindemi-o mie!

Vinde-mi-o este forma corectă, iar cratima de la privindu-l e pusă incorect.

Fii atentă la exprimare, deoarece ai unele ieşiri, iar vocabularul, în unele contexte, este nepotrivit. Alege-ţi cu grijă cuvintele şi fă în aşa fel încât să sune frumos şi să existe o aromonie în fiecare propoziţie. De asemenea, faci abuz de verbele la gerunziu. Ţi-am îngroşat la un moment dat verbele scrise la acestă formă.
Titlul mi se pare kinky, dar nu mă atrage în mod deosebit, iar ideea, cum spuneai şi tu, este des întâlnită. Nu cred că vei introduce Yakuza sau alte mafii cunoscute, dar sper să o conturezi într-un mod autentic şi interesant. Mi-ar fi plăcut să nu îl introduci pe Sasuke atât de repede în acţiune şi să te axezi o perioadă pe psihicul personajului feminin, deoarece, într-un fel sau altul, a trecut de la viaţa lipsită de griji şi lipsuri la înjosiri şi trafic de carne vie. Acel blond de care ar trebui să se teamă Sasuke, uh, mi-ar fi plăcut să fie amintit într-un mod diferit, idk.
Mai ai de lucrat la descrierea de tip portret, tablou, cât şi la cea sentimentală. Nu reuşeşti să transmiţi sentimentele, iar un prim motiv ar fi exprimarea şi vocabularul. În primul capitol, când Sakura era pe punctul de-a fi violată, individul a fost descris ca un grăsan scârbos, well, nu sunt suficiente aceste adjective. Oferă mai multe detalii atunci când vine vorba de portretizarea unor personaje. Conturează calităţile/defectele fizice şi morale ale personajelor, indiferent dacă e vorba de un protagonist/anti-erou sau un personaj secundar. Descrierea este, de asemenea, un mod de expunere care prezintă trăsăturile caracteristice ale unui colţ din natură, ale unui peisaj sau fenomen al naturii. Pentru armonie, împleteşti tipurile de descriere între ele.
 

Citat :

Am ales, într-un final, o pereche de blugi negri tăiaţi la care am adaugat o grămadă de curele şi un bluzon gri, acompaniat de curea neagră cu ţinte pe care mi-am pus-o la gât. Nu ştiu despre restul, dar vestimentaţia mea preferată era cea apropiata de rock, culorile predominante în şifonierele mele fiind negru, gri, roşu, cele închise în general.

Vestimentaţia este şi ea importantă, cel puţin, din când în când poţi da astfel de detalii cu privire la stil, dar găseşte un mod interesant de-al evidenţia. În primul rând, nu mai folosi acompaniat, mă zgârie pe creier, şi în al doilea rând, culorile închise nu sunt neapărat folosite doar de rockeri. Astfel de detalii le poti contura indirect, idk, folosesti naratiune subiectivă, şi ar fi foarte interesant dacă personajul feminin ar observa stilul grunge adoptat de Sasuke.
Dialogul nu m-a încântat, deoarece nu am surprins de fiecare dată replici potrivite situaţiei. Jocuri de cuvinte nu am văzut, tensiune nici atât, jigniri şi cuvinte spuse datorită panicii, la fel, nu au existat. Cum am spus şi în corectarea capitolului, Sakura pare foarte familiarizată cu cei doi bărbaţi, iar treaba asta e bizară. Foloseşte-te de acest mod de expunere pentru a echilibra capitolulul, dacă ai câteva paragrafe de descriere şi naraţiune nu-l transforma în vorbire indirectă. De asemenea, uneori replicile sunt previzibile, încearcă să surprinzi cumva.
Din punctul meu de vedere, acţiunea este grabită, iar estetica nu îmi place în mod deosebit. Nu mai delimita dialogul de naraţiune, se vede inestetic, şi foloseşte alineat.

De mai multe ori mi-a sarit în ochi titlul, iar acum iata ca comentez si eu.Ideia cum si spus e comuna totusi vor urma si alte intâmplari. Chiar as dori sa aflu ce se va întâmpla cu Sakura. În rest mi-a placut.
Astept nextul si sper sa ma anunti.