Capitolul I:
      Sakura P.O.V
     Oare unde era? Știu că am pus-o chiar în birou, lângă toate celelalte cărți, ieri seară cand am ajuns acasă. E imposibil să fi dispărut aşa deodată, am nevoie urgentă de ea, zilele următoare am un examen foarte important, iar dacă nu o să-l trec tocmai din cauză că a picat un subiect al cărui răspuns se află în cartea aceea, nu o să mi-o iert niciodată. În câteva minute o să trebuiască să plec la club şi presimt că încă o întarziere o să-mi aducă concediere clară. Ultima dată nu a fost cu intenție, numai că bunica avea nevoie de  puțin ajutor. E o femeie batrână care abia se mai poate ține pe picioare, fața îi este brăzdată de riduri și cearcăne, ceea ce pare a fi un semn în urma stresului purtat în această viaţă, dar în ciuda acestor evidente urme, întotdeauna s-a dovedit a fi o persoană puternică, înstărită, ce mereu mi-a purtat grijă şi m-a înțeles. O cunosc de când m-am mutat aici, când am luat decizia de a-mi susține singură studiile și de a trăi pe cont propriu. A fost o decizie grea, pe care mama nu a acceptat-o mult timp, împotrivindu-se  ideii, dar tata a fost acolo, ca de- obicei, și m-a susținut chiar dacă asta însemna să mă lăse sa plec și să nu mai fiu sub protecția lui. Mă bucur că am niște parinți ca ei, care mă înteleg, mă sfătuiesc și sunt acolo indiferent de situaţie.
     Mă ridic pentru a continua căutarea carții, însă dau de tabloul făcut anul trecut de ziua tatei.  Poza mare, cât  o foaie A4 ilustra chipurile a trei persoane zâmbăreţe. Rama neagră cu modele florale în relief făcute încadra perfect poza pe pereletele alb. Când priveam această poză îmi puteam da seama cu uşurinţă că familia mea avea ceva ce nu mulţi deţineau şi anume: iubirea şi protecţia conferită unul altuia, suntem fericiți împreună şi nimeni nu poate schimba asta.
     Tot gâdindu-mă la lucrul acesta, aud telefonul sunând și îmi imaginez ca poate fi tata, entuziasmat  şi curios în ceea ce proveşte noutăţile de la facultate şi situaţia mea şcolară. Nu îmi pot opri un zâmbet involuntar şi pornesc spre bucatărie mai grăbită ca în restul dăţilor. Deodată, simt cum inima începe să-mi bată mai puternic si cum ceva mă reține să ridic receptorul, ca și cum nu ar trebui să raspund. Îmi spun totuși că totul este în regulă şi apăs butonul telefonului.
      - Alo... tată, tu ești?
      - Sakura, draga mea...
E mama, ceea ce mă uimește într-o oarecare măsură datorită faptului că nu vorbesc cu ea aproape niciodată la telefon. Îi observ vocea tremurândă și sughițul sec al vocii sale, asta făcându-mă doar să mă întreb ce a pățit.
      - Mamă, ești în regulă? S-a întamplat ceva?
      - Te rog, nu fă vreo prostie cand auzi asta, Sakura. Trebuie să fii puternică!
      - Spune-mi, care este problema?
      - Tatăl tău, Shigeru...
  Aud hohote de plâns și suspine înăbușite, ce-mi fac pielea de găina și corpul moale. Nu se poate ca tata să fi pățit ceva, nu se poate așa ceva.
      O tăcere apăsătoare se lăsase. Pe fundal, se auzeau doar sughiţurile şi smiorcăielile mamei. Încremenisem. Nu ştiam ce ar trebui să spun, sau să fac. Mă gândeam doar la ce s-ar fi putut întâmpla cu tatăl meu. Mi-am făcut curaj şi am rupt liniştea:
      - Mamă...ce s-a întâmplat cu tata?
      - Sakura...el... a ..a murit. a spus mama, parcă ezitând, durerea simţindu-se în vocea sa blândă. Rămăsesem fără cuvinte. Inima mi se oprise în loc. Trebuia să fiu tare. Să îmi împuternicesc mama, să merg la lucru şi să nu plâng.
     Să fiu puternică? Ce tot spun acolo? Nu pot face asta, nu pot tăcea, nu acum când tata nu mai e, când mă simt mai singură ca orice om de pe plantă. Întotdeauna am vrut ascund toată durerea, să par de nepătruns pentru cei din jurul meu, dar în acest moment mi se pare imposibil.
     Las telefonul pe masa veche, din lemn de stejar, și mă așez pe scaun, privind in gol. Simt încet cum totul dispare din jurul meu şi rămân într-un infinit de durere, agonie. Aș vrea să mă agăț de ceva, dar nu pot, sunt paralizată pe scaunul acela rece, de metal. Ceva mă atrage spre un loc infinit, unul care mă va îndepărta de tot ce ştiu, de tot ce mă leagă de amintirea lui. Se spune că atunci când ai o problemă, trebuie să găseşti un loc în interiorul tau,  plin de fericire. Acesta este cheia care deschide uşă unei  animaţii fericite. Cheia care distruge durerea şi suferinţa.
     Țipetele mamei mă fac să mă trezesc din visul meu, din lumea mea, pe care prefer să o trăiesc zi de zi fiindcă nu există atâta suferință ca aici. Întind mâna domol spre receptorul ce e învăluit de suspinele ei. Îl ridic fară pic de grabă și îl lipesc de ureche, ținându-l şi doar ascultând ploaia de lacrimi ce există dincolo.
     - Sakura, ascultă-mă, te rog! Ştiu că îl iubeai enorm pe tatăl tău şi era totul pentru tine, dar și eu țin enorm la fiica mea, chiar dacă nu am arătat asta mereu pentru că mi s-a părut o metodă mai bună să fiu oarecum exigentă. Acum, fii puternică pentru mine. Și dacă nu poți ,fă-o pentru el, pentru toate amintirile legate de noi.
     În mare parte mama are dreptate, știu asta...Până la urmă, toată lumea vrea fericire, nimeni nu vrea durere, dar nu poți să ai un curcubeu fară un pic de ploaie.
     I-am zis mamei că are dreptate, stergându-mi lacrimile ce îmi  acopereau faţa.  Am rugat-o pe mama să nu mai plângă şi i-am zis că trebuie să  merg la lucru şi că  am să o sun când termin tura.
     A încuviinţat şi i-am închis. Mă uitam la telefon de parcă ar fi un obiect blestemat. Era cea mai urâtă noapte din viaţa mea.  Mi-am rezemat coatele pe genunchi şi mi-am rezemat palmele pe faţă. Am mutat mâna în păr strângând de el uşor. Dintr-odata, mă simţeam foarte extenuată. Trebuie să mă întorc acasă, dar nu voi ajunge la timp pentru înmormântarea tatălui meu.  M-am ridicat de pe scaun, un oftat prelung scăpându-mi pe gură. M-am pregătit de muncă. Odată ajunsă acolo...

Face-ti o treaba buna impreuna si de abia astept sa puneti continuare . Mult succes :*

Hmm (stiu ca nu asa se incepe o propozitie ,but acum nu mai conteaza) , stiam ca sunteti niste scriitoare bune ,ma gandeam ca va iesi ceva de calitate din munca voastra comuna.
Bravo! Imi place cum va completati ,ideea este buna . Fimeilor m-ati facut sa vars 3 lacrimi :))). Sper sa apara si fericirea in viata Sakurei ,daca e nevoie sa o loveasca in fata cu un Sasuke dragut ,sa faca asta :)) ar fi interesant. Oricum ,deabea astept sa vad cand apare si el cum va fi ,dar mai ales sunt nerabdatoare sa vad cum dezvoltati ideea. 
Sper ca ea si mama ei sa fie puternice ,asa si-ar dori ingerul lor.
Succes la scris ,fetele.
Pitic ,urmatoru' capitol il faci tu ,uimeste-ne si de data asta. Iti urez succes ,idei si timp din belsug pentru a putea scrie in continuare .

Tocmai am dat de alt fic superb. Imi place cum descrieti amandoua si sper sa vad un nou capitolcurand. Spor la scris si va rog anuntati-ma cand apare continuarea. V-am pupat :)