Chapter 19

Dupa ce ne luam la revedere de la domnul doctor, Hidan imi spune ca stie drumul spre casa, apoi o ia la pas, indepartandu-se de mine si de masina mea. Doar nu crede ca am de gand sa-l las singur.
Intru in masina, fiind urmata de Sasuke, apoi pornesc masina, cu intentia de a-l prinde pe argintiu din urma. Deindata ajuns, ii ordon sa urce in masina, iar el, ca un catelus loial ce este, deschide portiera si se aseaza langa brunet, pe bancheta din spate.

Zambesc scurt, doar pentru mine, in timp ce apasam pe acceleratia masinii. Gonind pe drum, cu gandul zburand la fel de fel de lucruri, aud fara sa vreau cum Sasuke afirma ca va da o petrecere la el acasa. Din cate stiu, nu are o casa. El era traficant de droguri, deci era mereu pus pe drumuri. Singura lui casa, era masina aia cu, care a facut accident. Deci nu are casa, iar daca se refera la a mea, sa-si ia gandul. Si ... ia stai! De cand e el asa de sociabil si de binevoitor incat sa dea o petrecere, cu oameni ? Adica el nu prea suporta oamenii. Cel putin, eu cu el supravietuim greu unul cu altul, ca si … amici. Dar nici macar relatia de buni prieteni nu s-a stabilit intre noi. Probabil as vrea sa fie mai perceptibil, mai zambaret, mai altfel ! Asa este prea monoton, prea melancholic, prea fad.

Il aud din nou cum ma intreaba daca maine pot sa plec de acasa, pentru ca este ziua baietilor, cu bere multa, femei usuratice si … eu n-am ce cauta acolo. Asta a baut formol sau ce !? Opresc brusc masina apoi imi intorc privirea catre brunet, care se pare ca isi continua conversatia cu Hidan.

-Tu, domnule Uchiha, nu o sa dai nici o petrecere, atat timp cat esti in grija mea, iar tu, Hidan, te poti duce acasa.

Le spun pe un ton hotarat, care se pare ca a atras privirile jucause ale baietilor. Din nu stiu ce motiv, izbucnesc amandoi intr-un ras isteric, care ma face sa-mi pun cateva intrebari. Sasuke ma uimeste tot mai mult. De la o conversatie aprinsa, a ajuns la torente de ras. Ce-i cu schimbarea asta ?! Il pfreferam tacut si rece. Ce tot spun ? E mai bine asa. In felul asta va cunoaste mai multi oameni, dar petrecerea este cu singuranta interzisa. N-am de gand sa-mi las casa distrusa de necunoscuti.

Cei doi se opresc intr-un final din rasul isteric, si-mi spun ca a fost o gluma, au vrut sa vada ce reactie am la comportamentul lui Sasuke. Aha, deci le arde de glume.
-Hidan, jos din masina! Sasuke, vezi tu acasa ! spun incruntandu-mi privirea.
-Eh, haide, am glumit doar, spune argintiul dandu-se jos.
Ii spun ca si eu am glumit, afisand unul dintre cele mai dulci zambete pe care le am, apoi ii multumesc lui Hidan pentru ajutor. Acesta imi saruta obrazul prin deschizatura geamului si-mi spune ca a fost o placere. Isi ia la revedere de la brunet apoi pornesc motorul si o iau in drum spre casa.

Apas pe butonul marcat cu un lacat inchis, masina inchizandu-se automat, apoi deschid usa casei, dar cand vreau sa intru, un anumit „gentleman”, se baga in fata mea, reusind sa ma dezechilibreze. Din fericire, nu am cazut jos, in schimb, geanta mea a facut-o. Oftez sonor, in timp ce ma aplec dupa ea. O apuc de manere si o ridic sus, o data cu ea, si privirea, care-mi este oglindita in cele doua flacari ale iadului. Timp de cateva minute ne-am privit unul pe altul. Nimeni nu zicea nimic, doar ne priveam.

Era el, era la fel ca atunci. La fel de sarmant si de fermecator.

~ Flashback ~

Ma aplec, pentru a-mi lua geanta, dar mana mea face contact cu alta. Aceasta este prinsa in stransoarea celeilalte maini, si dezmierdata de buzele catifelate ale faptasului.
-Sunteti Sakura Haruno ? ma intreaba acesta, pe fata lui intiparindu-se un zambet suav, care-mi incanta privirea.
-Asa este. Ai ... aveti vreo problema cu mine ?
-Probabil o sa vi se para ciudat dar, dumneavoastra trebuia sa-mi fiti sotie. Atunci cand eram mici, parintii mei, au propus alor tai, sa-mi fii sotie peste 20 de ani, dar nu au fost de acord. Au refuzat cererea parintilor mei, o data cu ea si o suma mare de bani. S-au gandit la tine, si la viitorul tau. S-au gandit ca poate nu o sa ma iubesti pe mine si te vei indragosti de un alt barbat, de aceea nu au acceptat. Ai avut niste parinti extraordinari.
-Si crezi ca eu nu stiam asta ?! aproape am tipat la el, dar fiecare cuvant scos printre buzele lui, parca mi se intiparea cu litere de foc in suflet.
-Inteleg insa, ca si tu i-ai iubit foarte mult, dar eu, vreau sa ne cunoastem mai bine unul pe altul si sa uitam de trecut.

Imi propune acesta, stergandu-mi una din miile de lacrimi ce-mi brazdeaza ochii. Micile picaturi sarate, incep sa fie tot mai abudente, transformand toata actiunea asta, intr-un plans cu sughituri. Brunetul imi acorda o imbratisare calda, oarecum parinteasca. Eu, simtindu-ma in siguranta, dau frau liber lacrimilor, le las sa-si faca de cap si sa se plimbe pe fata mea, nu ma mai chinui se le ascund, nu am de cine.

~ End flashback~

De atunci am continuat sa ne intalnim, iar atunci cand mi-a marturisit ca ma iubeste, l-am refuzat pentru cariera de avocat. Probabil l-am ranit, dar rana mea este mai adanca si mai incurabila decat multe altele.

Fasole xD