Hei, dear
Ficul tau suna interesant si as vrea sa ma anunti cand pui primul capitol.
Asa ca spor la scris si sper sa ne "auzim la un comentariu" cat de curand   

Kiss ya  

Ce introducere interesanta...Acum chiar ca ma face curioasa sa stiu cum va incepe ficul :) Chiar nu am cuvinte dar tot ce pot sa spun e ca astept prologul si sper sa ma anunti si pe mine.
Ja nee !!

Salutare, dear! Ma bucur ca m-ai anunta de inceputul ficului. Sincer, chiar si pentru un pentru o descriere a ficului, mi se pare cam scurta postarea. Totusi, as vrea sa bad prologul ce va urma. Te pup si sa ma anunti!

Salut. Multumesc ca m-ai anuntat despre inceperea noului fic. Imi place inceputul. M-ai facut destul de curioasa. Deci astept mult primul capitol si prologul.

Kawaii :X Deci ai un talent la scris,incat pot sa recunosc ca esti un geniu. Imi place modul de exprimare si chiar stii sa te exprimi frumos si sa transpui sentimentele Sakurei. Chiar imi pare rau de ea ca nu este si ea apreciata,dar poate o sa apara si momentul acela.
Ce pot sa mai zic e ca abia astept primul capitol si sper sa ma anunti .
Ja nee !! :3

Super. Iubesc descrierea și Cum ai pus.o pe Sakura în umbra familiei. Aștept next. Pot primi un PM?

WOW! Ce-mi place cum ai descris-o pe Sakura. Acum e singura singurica fara cineva care sa-i fie alaturi. Parintiii o considera un nimeni, iar sora un nimic. Ea chiar si in aceste chinuri groaznice isi aminteste de familie. Biata de ea. Pot spune ca din primele randuri mi-ai starnit curiozitatea. Vreau sa aflu cu ce scop a fost victima acelui criminal. Vreau sa stiu tot. Mersi mult de anunt si il vreau si data viitoare. Spor la scris.  

Wow   Superb, chiar superb. Sunt foarte nerabdatoare sa vad ce ne mai aduci. Spor la treaba si hai hai hai  

Kiss ya

   As fi vrut sa zic ca m-am trezi in acea dimineata ca o mica “Frumoasa din padurea adormita”, dar nu a fost asa. Cand mi-am dat seama ca pot simti materialul rece pe langa mainile mele si ca-mi pot misca, mai mult sau mai putin, degetele de la maini, m-am trezit imediat. Dar mi-am inchis ochii la loc cand marea de alb m-a ametit, dandu-mi o durere de cap. Nu trebuia sa adulmec aerul ca sa-mi dau seama ca eram intr-un spital, pentru ca stiam prea bine cum arata o astfel de camera. Am petrecut cateva nopti intr-una, atunci cand ea a suferit acel accident.
  Dar, intr-un fel sau altul, nu mai conta ceea ce gandeam acum despre ea, ci ce fac aici, pentru ca puteam sa jur ca am murit noaptea trecuta. Si din cate stiam, nimeni nu s-a intors niciodata din morti.
  Stiam ca sunt singura in camera, pentru ca cineva ar fi reactionat cand m-ar fi vazut deschizandu-mi ochii. Vai, mama, pot sa spun ca m-ai surprins cu grija asta a ta. Te rog, nu te agita, uite-ma, sunt bine, ma gandeam ironica, pipaindu-mi pieptul acolo unde ar fi trebuit sa am o rana. Am gemut de spaima cand mi-am dat seama ca nimic nu ma durea, si ca aveam pielea intacta. Nu e posibil. Sunt intr-un spital, sigur nu sunt aici fara motiv. Am o rana in piept, doar ca, um, nu o gasesc.. Am inceput sa-mi pipai pielea agitata, asteptandu-ma sa dau peste un pansament sau ceva, dar nu, nu era nimic. Eram.. Vie si in regula. Trebuia sa ma trezesc pe un norisor plutitor, un inger sa ma insoteasca undeva, la o poarta, sau la Dumnezeu, sau unde te insoteste un inger cand mori. Unde e discursul: “Bine ai venit in Rai, ai mai fi putut trai ceva pe Pamant, dar, stii tu, nu prea ai avut noroc. Se mai intampla”? Nimic de genul? Imi vreau discursul, imi vreau ingerul si da, imi vreau norisorul!
   Am tresarit cand usa s-a deschis si o asistenta draguta, cu multe bucle si scunda a venit spre mine. Cand si-a dat seama ca sunt treaza, a zambit larg, punandu-si mana pe mana mea.
 -Doctorul a spus ca este posibil sa mai dureze ceva pana iti revi din coma, dar se pare ca esti o domnisoara puternica. Cum te simti, draga?
    Ma uitam la ea, apoi la mana ei, apoi iar la ea. Ce voia femeia asta de la mine?
 Ma privea, asteptand un raspuns, dar mi-am mutat ochii de la chipul ei la calendarul de pe perete. Cat am fost in coma? O saptamana, doua, trei? Cand si-a dat seama ca ma uit atenta la calendarul din spatele ei, asistenta a zambit din nou, si ma gandeam doar ca o facea automat, din minut in minut, pentru ca mare parte din meseria ei si-o petrecea aruncand zambete de colo-colo, sperand ca o sa incurajeze pe cineva care stie deja ca persoana pentru care se afla acolo n-o sa mai fie bine niciodata.
 -Oh, este 30 iunie, daca esti curioasa. Ai fost in coma cateva ore, dar stii ceva, nu a fost..
    Ma uitam la gura asistentei care se misca fara incetare, dar nu o mai auzeam. Am fost atacata pe 31 august, stiu asta, sunt sigura de asta. Ar fi trebuit sa mor pe 31 august, si sincer acum, nu ai cum sa uiti ziua in care se presupune ca ai murit. Dar azi suntem in 30 iunie, cu doua luni inainte de a fi atacata, cu doua luni inainte de tot. Asta nu e posibil. Bine, O.K., am inteles ideea. Imi rememorez viata acum, ingerule, dar cred ca ai gresit. Eu nu am fost in coma acum doua luni, si nu se presupune ca trebuie sa ma uit eu cumva la toate astea, nu sa fiu.. eu?!
            M-am ridicat din pat, dar asistenta si-a pus repede mana pe umarul meu, obligandu-ma sa ma asez inapoi.
 -Nu, trebuie sa stai in pat. Acum spune-mi numele tau, un numar de telefon si numele parintilor tai pentru ca nu am putut sa gasesc niciun act asupra ta.
   Oh, draga, daca ai impresia ca o sa raman aici... Mi-am scos perfuzia din mana si mi-am incordat maxilarul cand mi-am dat seama ca in niciun caz nu asa se scoate o perfuzie si m-am injurat din cauza durerii din brat. Hainele mele din noaptea trecuta stateau intinse pe spatarul unui scaun si mi le-am tras repede pe mine, uitandu-ma in treacat la tricoul meu, care nu avea nicio pata de sange pe el.
  Nu mi-am imaginat seara trecuta, nu cu acea durere din piept. Inca mai puteam simti intepatura cutitului, si asfaltul rece, si picaturile de ploaie. Totul s-a intamplat, iar eu sigur nu sufar de vreo boala psihica. Sunt in toate mintile, dar ca sa ma trezesc inainte cu doua luni, este absurd. Asistenta se plimba prin spatele meu, incercand sa ma opreasca din a ma incalta, dar pur si simplu am trecut pe langa ea, iesind pe coridorul lung. Cand am auzit ca in urma mea o voce striga “Paza, o pacienta fuge”, am lasat balta orientarea si am fugit spre cele mai apropaite scari, sperand ca voi gasi iesirea.
  Cand in sfarsit am deschis usile din sticla ale spitalului si am iesit in aerul sufocant al verii, am stiut ca nu mai aveau cum sa ma prinda. Si acum unde urma sa ma duc? Nici nu stiam in ce parte a orasului sunt exact si habar n-aveam sa ma intorc acasa. Urasc L.A.-ul, atat de mare si de exclusivist, un loc in care o persoana ca mine nu s-ar potrivi niciodata. Atat de opus felului meu de a fi. Tot ce imi mai ramane de facut este sa opresc un taxi si sa-mi spun adresa, asa sigur o sa ajung acasa.
 
    Mi-am multumit in sinea mea ca aveam suficienta minte incat sa-mi las de fiecare data cativa bani in buzunare, ca sa fiu sigura ca nu raman vreodata fara. I-am multumit taximetristului si m-am dat jos din masina, privindu-mi casa. M-am oprit mult timp dupa aceea, privind bucata de pamant unde am cazut in urma cu o noapte, sau cu doua luni inate, sau cand am cazut acolo. Cred ca a fost totusi o idee cam proasta sa vin inapoi acasa, nu cand stiu ca un asasin umbla dupa mine, ma gandeam, si, in secunda urmatoare, mi-am dat seama ca am facut o mare greseala sa vin acasa, pentru ca masina parintilor mei era parcata pe alee, si banuiam ca se aflau inauntru, asteptandu-ma. Multumesc, Doamne, ca acum imi dai parinti grijuli, dupa ce am fost injunghiata si poate cine stie, chiar omorata. Ei bine, poate ca nu e prea tarziu.
  Cand m-am apropiat de usa si i-am auzit glasul puternic a lui Mireley, m-am jurat ca nu o sa-mi mai las niciodata cheia de rezerva acasa la parintii mei, ca sa nu mai fiu nevoita sa dau peste ei cand o sa mai vin acasa. Mi-am pus zambetul plictisit pe fata si am intrat in casa, intampinata de vocea mamei.
  -Sakura, am venit sa te vizitam aseara si erai plecata, asa ca te-am sunat pe telefon dar nu ai raspuns. Te-am asteptat ceva timp, pana am vazut ca este foarte tarziu. Unde ai fost toata noaptea?
  -Oh, mama, multumesc ca te intereseaza atat de tare persoana mea. M-am uitat urat la ea, inainte sa adaug: Acum puteti sa plecati, sunt intreaga si nu am chef de vorba.
  -Poftim?!
 Mi-am dat ochii peste cap si m-am asezat pe canapeaua din fata lor. Mi-am atintit privirea pe bucata de tort din fata surorii mele, care ma analiza cu ochii ei de vipera, pregatita sa spuna ceva care ar fi facut-o pe mama sa urle si mai tare, asa ca m-am ridicat rapid spre ea cand am vazut-o ca-si deschide gura.
 -Indiferent de ce urmeaza sa-mi spui, Mireley, sa stii ca tot o sa-ti mananc tortul.
   S-a uitat urat la mine cand m-a vazut ca incep sa mananc, asteptand ca ea sa mai spuna ceva, dar din fericire, ceea ce o lasa mereu fara cuvinte pe sora mea era atunci cand i se fura mancarea din fata. Mi-am mutat privirea pe mama, asteptand sa spuna ceva. Pe bune, acum o luna nici nu ma suna sa vada daca sunt in viata si acum ma intreaba unde am fost. Mama, asta nu esti tu!
 -De fapt, Sakura, nici nu inteleg de ce imi pierd timpul cu tine. Trebuia sa ma astept la comportamentu acesta din partea ta. Mai bine am pleca acum, este limpede ca nu ai nevoie de alte intrebari.
  Ce intorsatura ciudata a situatiei. Am fost in coma cine stie de ce, am murit cu o noapte in urma si mama continua sa fie... ea. Ar trebui sa ma mai surprinda ceva? Dar asta era comportamentul cu care eram obisnuita, si daca mama s-ar schimba, nu ar mai fi mama. Asa ca, te rog, continua sa fii tu. Cand i-am vazut ca se indreptau spre iesire, mi-am dat seama ca urma sa raman singura aici, si mi-era teama. Asa ca am strans din dinti, si am spus ceva ce nu credeam ca voi mai spune vreodata.
 -Mama, vreau sa vin acasa, pentru cateva zile. Minti, Sakura, si ea stie asta foarte bine. Mi-e dor de... Camera mea, si de... Si de ce? Nu mai am nicio idee.
  Noroc ca mama mi-a taiat-o repede, inainte ca eu sa mai pot sa spun si altceva:
 -Nu, acum ai o casa a ta, esti o fata in toata firea si poti sa te descurci singura. Ai niste bani pe masa. Totusi, ar fi bine sa te angajezi cat de curand.
   Si cu asta usa s-a trantit in urma familiei mele, lasandu-ma intr-o liniste deplina.
-Puteti sa va duceti toti la naiba, am spus. Nu am nevoie de voi.
 
 
 




 

Wow, am ramas u gura cascata. O intorsatura neasteptata de situatie. A stat in coma doua luni sau cum? Ficul tau ma fascineaza din ce in ce mai mult. Sakura e confuza din cauza acelui incident, parintii ei ii dau bani si o lasa in strada cu una cu doua, e indecent. Mi-a placut foarte mult capitolul. Vreau mai repede nextul sa aflu ce se intampla mai departe.

Baai ce parinti oribili are Sakura. Sa nu ii intereseze de fiica lor si ii sa ii dea bani si o lasa balta? Dar ma intreb cine e asasinul rozaliei. Asta ramane de vazut,dar pana atunci vreau next!
Ja nee!! :*

Pai si cu Sasuke nu se mai intalneste? Sunt prea ametita, sincer nu stiu ce sa mai spun :))))

Waa...Imi place. Intr-adevar chiar imi place  
De-abia astept sa pui urmatorul capitol. 
Sincer nu prea am ce sa spun..e primul capitol, nu s-au intamplat prea multe..Daar ma revansez eu data viitoare   
Asa ca te pup si iti urez spor la scris   
See ya