Anime. Naruto. Sasuke & Sakura That's our forum way! |
--- Ne-am gândit să ne facem o nouă (re)introducere în categoria de Ești nou? Prezintă-te. Dacă te-ai mai prezentat în trecut, caută vechiul topic și fă-o din nou tot acolo. ---
|
|
| |
Autor | Mesaj |
---|
Byby_Smiley Genin
Sex : Varsta : 25 Localizare : În pragul altei lumi, unde zeii mor. acebook : Beatris
Nr. mesaje : 270 Puncte : 307 Reputatie : 13 Hobby-uri : scris și poezie Stare de spirit : incertă
| Subiect: Re: Kemono[Bestiile] 15+ Sam 14 Feb 2015, 18:02 | |
| Capitolul 13 În depărtare *
După câteva ore de mers fără odihnă, am ajuns într-un final într-un sat mic și modest. Casele erau destul de vechi, dar bine întreținute. Oamenii mișunau cu tarabele pe unicul său drum ce traversează prin acesta. ”De aici, începe nebunia”, îmi spun urmărind dinamicitatea vânzătorilor care cărau marfă dintr-un loc într-altul.
Trecând, într-un final, de toată mulțimea adunată, se făcu liniște. Restul satului era aproape gol. Se pare că toți au treabă prin piețe, nici unul nu pierde vremea. Însă, eu trebuia să ajung la o gazdă ce mă aștepta în acest oraș și sper doar ca aceasta să nu fie plecată. Mi-am continuat drumul până când am ajuns în fața casei acesteia. Curtea era destul de mare și plină cu păsări de curte. De asemenea, avea și o magazie fără ușă de unde se puteau vedea tot felul de ustensile. Lângă aceea, se mai afla și încă un grajd, probabil plin cu animale.
Ajunsă în fața ușii, bat de câteva ori. Îmi deschide ușa o domnișoară scundă, de aproximativ 13 ani. Părul acesteia era negru și lung. Chipul tânăr al copilei mă privea nedumerit, iar, cu răutate în priviri, mă întreabă:
-Da, doamnă, ce doriți?
-O caut pe doamna Mokuyoubi. Este acasă?
-Ce doriți de la dumnea ei?
-Mikotto, cine e acolo? se aude vocea unei bătrâne strigând.
Din spatele fetei apăru o doamnă bătrână, aproximativ 90 de ani, cu părul cărunt și lung. Chipul acesteia mă privi sivil, poftindu-mă călduros în locuința ei. Mă așezase la masă, servindu-mă cu un ceai fierbinte. Aceasta se așeză în fața mea, eu eram captivată de întreaga încăpere. Pereții erau întunecoși, de o culoare arămie aidoma cafelei. Aceștia erau împodobiți cu măști tradiționale: Neko(pisica), Inu(caine), Shika(caprioara), însă, cea mai interesantă dintre toate era cea a lui Akuma(dracului). Akuma, comform mitului, era cel ce azvârlea lumea în void, locul unde sufletele păcătoșilor erau trimise. Acolo, se spunea pe vremuri, că este, de fapt, sfârșitul lumii. Acolo totul se pierde în necunoaștere, iar durerea era foarte mare...
-De-alungul anilor le-am colecționat. Acum, însă, m-am cam lăsat, he he...
-Sunt captivante, doamnă. Aveți o mulțime! îi spun zâmbitoare.
-Da... sunt mult mai multe. Acestea sunt doar o mică parte.
I-am răspuns cu un simplu zâmbet. Chipul obosit al femeii mă admira cu veselie. Aceasta nu-și mai lua ochii de pe mine, analiza fiecare mișcare. Pănâ și suflările mi le număra, îmi calcula pulsul, apoi, după ce-și termina studiile asupra mea, îmi spune:
-Dar tu, fata mea, de unde vii?
-Konoha...
-Hiih... dar ce frumoasă ești! Cum te numești, scumpo?
-Sakura, Sakura Haruno!
-Aaa, tu ești cea care mi-a cerut găzduirea. Hmm... cu ce scop vii tu în acest loc?
-Caut ceva anume. De fapt, caut pe cineva...
-Câți ani ai?
-Ăm, 23...
-Oh, ce tânără ești! Și mi-ai spus că ai copii în scrisoarea ta, de asta ai întârziat. Câți ai?
-Am unul singur, o fetiță, spun scoțând o poză din geantă, apoi continui: i-am făcut-o acum câteva săptămâni în timp ce se juca prin parc. O țin la mine mereu, ea îmi dă putere...
-La 23 de ani ai un copil așa frumos... Ai fost harnică! spune aceasta plină de veselie.
Eu n-am cugetat să-i mai răspund, mă simțeam stânjenită. Vorbele ei erau rostite fără inhibiții, însă. Nu cred că s-ar putea gândi la un trecut rușinos ca al meu...
Dintr-o dată, chipul luminos al femeii se debusola, devenise serioasă. Mă analiza dintr-un capăt într-altul, apoi, în timp ce Mikotto ne servea cu ceai, bătrână mă luaseră la întrebări:
-Ce se întâmplă cu o fată așa singură pe aceste meleaguri? atitudinea femeii se schimbaseră, iar vocea acesteia devenea rece, plină de sobrietate.
-Caut un om...
-Pe cine cauți, tânăro? mă întrebaseră aceasta, luându-mă peste picior.
-Îl caut pe soțul meu, tatăl copilului meu, Uchiha Sasuke.
-Uchiha Sasuke? mă întreabă aceasta, căscând ochii.
-Da. Îl cunoașteți? Știți, cumva, dacă a trecut prin acest sat?
Dintr-o dată, femeia se sculase de la masă amenințător. Ceaiul acesteia se vărsă pe masă. Eu, instinctiv, am făcut același lucru, lăsând însă cana de ceai pe marginea șemineului. Aceasta, plină de o ură stranie, începu să țipe strident:
-Ieși afară! Ieși! Ieși afară! îmi spune aceasta zvârcolind din mâini,
-Stați, dar ce se petrece? continuam să înaintez spre ieșire. Doamnă, vă rog, explicați-mi și mie!
Însă, totul fu în zadar. Fusesem alungată din odaia femeii. Trebuia să-mi găsesc acum un alt loc unde să înnoptez. Am cutreierat vreme de o jumătate de oră. Dintr-o dată vremea se răci, astfel mi-am scot din geantă un acoperământ cu glugă ce avea inscripționat semnul clanului Uchiha pe spate. Am continuat să caut, însă nimeni nu-mi deschisese ușa.
-Cum e posibil ca la o oră așa târzie lumea să fie încă la muncă? Și este așa de frig...
-Uitați-o! se aude vocea femeii din depărtare.
Îmi întorsesem privirea, însă începusem să văd negru în fața ochilor. Toți oamenii din sat erau adunați într-un grup. Toți erau înarmați cu iatagane, sape, secere și torțe aprinse, gata să vină pe urmele mele. Într-un moment, când mă așteptam mai puțin, apare un domn în fruntea oștirii și, cu mâna ridicată, având un ciocan în acesta, dă tonul:
-Prindeți-o! N-o lăsați să scape! iar toți o luară la goană înspre mine.
Speriată, am început să alerg cu groază în neștire. Nu după multă vreme, ieșisem din sat, iar toată lumea se oprii. Eu am continuat să fug încă câțiva metri, apoi, după ce observasem liniștea, mi-am întors privirea cu nedumerire. Toți oamenii se aflau la porțile satului, având armele în mână. Mă priveau din depărtare, scuipând cu amenințări:
-Pleacă, javro! Să nu te mai vedem pe aici!
-Da! Du-te, vrăjitoareo, cât mai departe sau vei avea de a face cu noi!
Toți urlau în disperare. La vorbele usturătoare ale acestora, mă întorsesem cu spatele, continuându-mi drumul spre Satul Sunet, având încă speranța că voi avea unde să dorm.
În casa altui om din acel sat, ANBU discuta cu gazda sa.
-Ce se întâmplă, omule? Ce-i cu toată agitația asta în sat?
-Eh, vrăjitoarele sunt gonite!
-Vrăjitoare?
-Soții de bandiți. Heh, spurcăciunea!
**
În Konoha lucrurile decurgeau normal. Oamenii erau tot mai mulțumiți de noul lor Hokage.
Kakashi, făcând drum spre baza de antrenament, se consulta pe drum cu Naruto:
-Kakashi-sensei...
-Care-i treaba, Naruto?
Naruto își ținea privirea în gol, mergând alene. Gândurile sale obișnuiau să fie împărțite în mai multe locuri, însă acum toate erau într-un singur loc. Kakashi realiză asta, și-i spuse băiatului:
-Nu-ți fă griji, Naruto! ANBU se vor descurca, ai încredere în ce spun.
-Nu știu ce să mai zic...
-Naruto, revinoți! Satul are nevoie de tine, noi avem nevoie de tine!
-Ai dreptate, răspunse acesta ridicând privirea și lăsând un zâmbet slab din urmă.
Kakashi reuși să-i ridice moralul, însă gândul că Sakura ar putea păți ceva îl măcina și mai adânc. |
| | | Ale-chan S-Class
Sex : Varsta : 24 Localizare : Acasă. Nr. mesaje : 2932 Puncte : 3922 Reputatie : 160 Hobby-uri : Dormitul. Stare de spirit : I will find you in the darkness.
| Subiect: Re: Kemono[Bestiile] 15+ Dum 15 Feb 2015, 15:27 | |
| Bună, am aterizat și eu pe aici. Îți urmăresc ficul de ceva timp, am stat trei zile să citesc toate capitolele anterioare de pe telefon și cum m-am conectat la pc am zis să vin și pe aici. Titlul îmi place dar nu are legătură cu povestea, părerea mea. În rest m-ai făcut să fiu atentă pe tot parcursul ficului. Ceea ce e bine. Eu nu prea fac asta, chiar și când citesc mă gândesc la altceva, dar tu m-ai făcut să rămân atentă.Am o curiozitate de nedescris, nu știu ce se v-a întâmpla cu Sakura...doar n-o să doarmă pe străzi, nu? Ehh, aflu eu :) Pune capitolul ăla mai repede și spor la scris și idei! Ja nee |
| | | Emyly Genin
Sex : Varsta : 26 Localizare : In lume Nr. mesaje : 270 Puncte : 293 Reputatie : 11 Hobby-uri : Tennis si volley Stare de spirit : Indiferenta
| Subiect: Re: Kemono[Bestiile] 15+ Dum 22 Feb 2015, 12:24 | |
| Mi-a placut foarte mult. Pana acum eu credeam ca Sasuke e mort. Dar acum se pare ca nu e chiar asa. Iar biata Sakura sper sa gaseasca un loc unde sa doarma. Astept continuarea. |
| | | Byby_Smiley Genin
Sex : Varsta : 25 Localizare : În pragul altei lumi, unde zeii mor. acebook : Beatris
Nr. mesaje : 270 Puncte : 307 Reputatie : 13 Hobby-uri : scris și poezie Stare de spirit : incertă
| Subiect: Re: Kemono[Bestiile] 15+ Mier 25 Feb 2015, 10:41 | |
| *Te asigur că titlul are legătură cu povestea... c:
Capitolul 14 Molcom și senin
Dar cine știe să mai prindă funia gândului etern? Și ce faci atunci când te confunzi în inima unei iniște necunoscute? Intenția mea a fost să stau... Apoi, printr-o ivire ca prin minune, m-a găsit acest domn, un hangiu chiabur care, bine voitor, m-a cules de pe drumuri. Localul său se află aproape de satul nerozilor, iar bucuria mea fu și mai mare când văzui dita-mai cabana luminată și atât de liniștită.
Curtea era mare, brobodită de grădini și cărări pietruite, unde erau așezate terasele cu mese și bănci de lemn dur, stăjeratic. Se afla și un țarc larg, acompaniat de un hambar. Aceea era herghelia pe care mi-a arătat-o și unde se aflau cei mai scumpi cai și cele mai scumpe trăsuri.
Înlăuntrul cabanei totul era făcut din lemn negru, fiind luminat de șemineu și lumânări. Mesele erau din lemn și acoperite de o broderie albă, înflorată. Scările duceau spre camerele hanului, două zeci la număr. Hiroki Akinori, un domn înalt, zdravăn, ce-și purta cu mândrie iarmurca, îmi arătă toate încăperile, cerându-mi să-mi aleg una.
-Domnule, este prea mult! spun dezorientată.
Însă, acesta dădu din cap și, mângâindu-și barba albă ce se întinse până peste pântec, îmi spuse:
-Nu, domnișoară! Alegeți numa' ce vă place!
Terminând cu acestea, am șezut la masă alături de dânsul. Acesta chemase o femeie la fel de voinică, punând-o să-mi pregătească de ale gurii că, de altfel, aveam să stau acolo peste noapte.
Așteptând, eu și domnul am stat la o masă , unul în fața celuilalt. Acesta mă privea cu fața împăiată în zâmbete la care încercam să fac față. Chipul său împărtășea căldură nemernică ce mă rușină într-un totul. Mă analiza și dorea să deschidă gura, însă și-o pecetlui, mâncându-și unghiile. Tremura din toate și se fâstâcea plin de entuziasm, de zici că era un copil.
Încercând să trec cu vederea peste neliniștea boierului, mi-am avântat privirea pe pereți. Peste aceștia erau depuse numeroase măști. Îmi adusesem, astfel, aminte de cucoana ce mă azvârlise din sat ca pe un câine. Acum, plină de trudă, încercam să văd prin lumina oarbă a șemineului mutrele schimonosite ale acestora. Toate erau sinistre, pocite chiar. Una se ivi și mai izbitor de mine. Era o mască în negru și culori sângerii, asemănătoare cu cea a lui Akuma, aceea fiind însă doar în alb. ”Pe aceste meleaguri, se pare, lumea are pasiuni sinistre”, îmi spusesem gândindu-mă la celelalte ce le văzusem în casa doamnei Mokuyoubi. Acestea se scălămbăiau, însă, și mai tulburător.
Hangiul, fustrat de starea mea inerentă, încerca să mă readucă în fire. Puteam auzi vag vocea sa, inutil de alertă, ce mă striga surd. Și priveam în gol ochii lustruiți ai bărbatului din mine cum căutau în van mirosul acelui om ce-mi cuprindea mereu starea, indiferent de moment. Parcă simt cum mâinile sale reci, albe, parcă de marmură, se lipeau fulgerător de umerii mei atât de goi și mă făceau să tresar parcă din vis, ca doar apoi să uit motivul ființei mele. Și, uite așa, uitam, pur și simplu. Lăsam neștiința să mă ghideze în lumea ochilor săi negrii. Intram treptat într-o negură primejdioasă, flămândă, devoratoare de suflete. Însă, cel mai bine îmi pot aminti cum era să-ți pierzi suflul, să fi mâncat, să rămâi fără conștiința de sine, să nu știi unde te afli sau de ce, cum și când te-ai pierdut. Și-ți simți trupul gol, parcă pe o pajiște încrețită-n dealuri, în jurul tău noaptea cu ale sale stele unde domenște enigmatica lună vie. Și evlavios asculți șoapte ce-ți descântă tainica plăcere, o sete trupească atât de dulce. Și cu sfințenie îți asculți păcatul, cu rușine te retragi și te încrunți cu neliniște. Vei deveni atât de zvăpăiat, atât de atras, de vei trăi din insolența acestui neastâmpăr pur sexual.
Dar cum poți trăi, pur și simplu, dintr-o poftă? Cum poți să te desprinzi de țârmul unor mâini și ochi, atât de covârșitori? Și unde să te duci? Ce să faci, când tu trăiești din simpla dorință nestăvilită, dintr-o lăcomie atât de profundă? Cum să uiți acea privire năucitoare? Cum să lași în urmă chipul ăla așa frumos, așa armonios? Și cum, Doamne, să lași în urmă suite clare de cuvinte simple, strigătoare? Cum să lași? De ce să lași? Cum poți trece peste furtuna ce se avântă asupra ta? Și, atunci, când valul te înghite, de te prefaci în sirena acestor mări lacrimogene, înalte și răcoroase ape? Ce te faci? Și prădezi după marinari, oameni morți, pe al căror piepturi tu nu pui nici măcar preț?
-Domnișoară... Ăm, e gata mâncarea. Vă rog, mâncați!
Iar marea se ascunse adânc într-o mistică încăpere, doar în închipuirile mele. Și privesc fără interes mâncarea. Mă ridic de la masă, scuzându-mă. Sec le zic că-s obosită, și mă ascund în cameră. Patul era gol, cearceaful atât de rece, iar fereastra deschisă. Lăsasem vântul să cuprindă camera. Pe o noptieră stăteau înșirate file, eu doar scriam...
”Ca roua de pe firul ierbii crude, Ca lacrima vlăstarelor de vie, Asemeni pacea nopții de aude, Cum picură pe suflet, în chilie.” Am dojenit la versuri simple, fără de folos însă. Am privit noaptea atât de tăcută...
-Stele... stele... stele... și iubirea, jar din ele.
Jurnalul zace într-o parte și dă să cadă. O cuprind în mâna dreaptă, jurându-mi solemn că n-am să plâng. Și, culegându-mi ultimele gânduri, am poposit la fereastră, sub lumina lunii, unde mâna lega cuvinte, unde am lăsat, pentru ultima dată, lacrimi să curgă:
”Zboară mierla din arin Către zări, departe. Pe un ram a stat puțin, Obosită foarte.
Zile trec, altele vin, Crezi că fugi de moarte. Dar cu ea trăiești, din plin, Orice clipă-n parte.
Hai, hanghiță, la festin, Nu te da deoparte! Mâna care-mi pune vin Și noroc să-mi poarte!
Și așa petrec senin Până se desparte Sufletul, de trup străin, Cum e scris în Carte.
Sufletul stă pe un crin, Cu nimic aparte, Ca și mierla din arin, Zboară mai departe.” |
| | | Litlle Pinguin Genin
Sex : Varsta : 23 Localizare : intrebati cunoscutii acebook : andreea.cimpoesu@yahoo.com Nr. mesaje : 188 Puncte : 233 Reputatie : 13 Hobby-uri : muzica si ficuri Stare de spirit : ^-^ Secret ...
| Subiect: Re: Kemono[Bestiile] 15+ Joi 26 Feb 2015, 20:53 | |
| Buna. Deci eu iti urmaream ficul, dar dupa un timp nu am mai intrat si, dupa ceva timp, cand intrasem, am pierdut cateva capitole, dar acum sunt Ok si la subiect si pot sa iti scriu un comenteriu. Sa incepem: -E foarte frumoasa povestea, imi place. -Ma bucur ca in sfarsit gasesc un fic in care este si micuta de Sarada . -Abia astept urmatorul capitol si sper sa il aduci curand. Cam atat...aa, da, si sa stii...MareFan, MARE!!! Te pupa Deea. |
| | | Ale-chan S-Class
Sex : Varsta : 24 Localizare : Acasă. Nr. mesaje : 2932 Puncte : 3922 Reputatie : 160 Hobby-uri : Dormitul. Stare de spirit : I will find you in the darkness.
| Subiect: Re: Kemono[Bestiile] 15+ Sam 28 Feb 2015, 17:26 | |
| - N-am cuvinte... a scris:
- ”Zboară mierla din arin
Către zări, departe. Pe un ram a stat puțin, Obosită foarte.
Zile trec, altele vin, Crezi că fugi de moarte. Dar cu ea trăiești, din plin, Orice clipă-n parte.
Hai, hanghiță, la festin, Nu te da deoparte! Mâna care-mi pune vin Și noroc să-mi poarte!
Și așa petrec senin Până se desparte Sufletul, de trup străin, Cum e scris în Carte.
Sufletul stă pe un crin, Cu nimic aparte, Ca și mierla din arin, Zboară mai departe.”
Bună! Frumos capitol, mi-a plăcut enorm, mai ales versurile. De unde le-ai luat? Le-ai îmbinat bine cu povestea,mi-au dat prea multe emoții și mi s-a făcut pielea de găină Spuneai că titlul are legătură cu ficul, hm? Nu știu acum, să vedem cum va evolua povestea, aștept și văd ce surprize îmi (mai) aduci! Sunt la curent cu toate capitolele, deci nu te întrista dacă nu comentez la unul singur. De când l-ai postat, eu l-am citit, dar de-abia acum am putut intra să comentez.Vreau să pui capitolul următor și să îți vină idei atât de bune încât să mă „dea pe spate”! Sau măcar niște idei.. =) P.S. să ști că eu sunt cel mai mare fan al tău, nu andreea.stefania50 ( glumesc, măi! ) Seară/zi plăcută! Pupicei |
| | | Byby_Smiley Genin
Sex : Varsta : 25 Localizare : În pragul altei lumi, unde zeii mor. acebook : Beatris
Nr. mesaje : 270 Puncte : 307 Reputatie : 13 Hobby-uri : scris și poezie Stare de spirit : incertă
| Subiect: Re: Kemono[Bestiile] 15+ Vin 13 Mar 2015, 23:48 | |
| Capitolul 15 Dorința de solitudine * Mă trezisem în mijlocul nopții, nu știu cât era vremea. Gândul se zbătea în capul meu, gata să izbutească afară. Mâinile tremurau de ai fi zis că aveau să fugă din proprii umeri. Părul ciuf, pielea albă, clară, atât de spumoasă. Aveam dedesuptul ochilor pustiiți de umbra oboselii, hainele ude și alipite, devenind o parte din mine.
Trasem un ochi spre luna ce se așezase dincolo de fereastră, asupra plaiurilor. Zăcea pe patul de stele încă vii, de unde lumina izvora cu ale sale mreje calicite. Am privit și, ferecându-mă în această introspecție absurdă, am căutat să plec departe, în țara atât cunoscută de om, privită însă cu atâta subiectivitate insuficientă, în de a ajuns să fie,de fapt, doar un lucru obiectiv. Și, deși o căutăm neîncetat sau, cel puțin, câțiva ne-am propus s-o găsim, ea stă încă camuflată în propria noastră teamă, teamă pe care ajungem s-o trăim doar în acele momente neimpulsionate, temeri nefondate, neclare și atât de banale. Aceste temeri se aliază cu propria-mi imaginație și creează, fără voia mea, o vrăjeală sinistră, atât de năucitoare.
Au urmat, într-un final, alte 3 nopți nedormite, în a patra având noroc de odihnă. Apoi, în a cincea zi, am plecat din nou la drum. Trecuseră alte două săptămâni și aflasem între timp despre un călător straniu îmbrăcat în mantie neagră ce-și acoperea chipul cu gluga. Străbătuse satul Kinjin(oameni de aur). Auzind acestea, mă îndreptasem direct înspre acea zonă. N-am putu însă sta mult timp deoarece se întâmplaseră același lucru ca acum ceva vreme, lumea a ezitat îmi a vorbi.
Fiind într-un bar, am ales să mă destind cu bucatele alese ale acestor zone. Îmi comandasem un platou de Yakimono, plin cu nații de pești și crustacee fripte. Desfășurându-mă astfel, mă trezisem cu un domn ce se așezase în fața mea la masă, urându-mi poftă. Eu, pentru un moment, l-am privit indiscret și, fără ezitare, l-am întrebat:
-Vă pot ajuta? îl întreb, terminând de înghițit o îmbucătură.
Acesta îmi zâmbi și, ștergându-și fruntea cu o batistă, mi-a răspuns:
-Da, de fapt...
-Cu ce anume? spun, luând o altă gură din peștele fript.
-Am auzit cum că o vrăjitoare caută ceva...
-Aha- și mai iau o îmbucătură.
-Spune-mi, ce cauți de una singură? Umbli de ceva timp ca bezmetica.
Ridicându-mi privirea, apucasem să-i disting chipul într-un singur moment. Negricios la față, cu ochii negrii, zbârcit, având o cicatrice asupra unui ochi bolnav și albicios, îmi oferise un aer cavaleresc și, totodată, dur. Fiind un om simplu după vorbă, după port, mi-am oferit cuvântul cu încredere:
-Da, îmi caut soțul- continuam să mestec.
-Înțeleg... Este vorba despre banditul ăla deci...
-L-ai văzut? spun, zdruncinându-mă din șezut.
-Acum ceva zile am avut de a face cu el...
-V-ați luptat?
-Mhm.
Acesta mă privi pentru un moment, analizându-mă. Apoi, zâmbind, îmi făcuse o propunere: să plecăm în această expediție împreună. La acest gând am ezitat. Să fii singură, ca femeie, cu un astfel de bărbat, ne-mai-calculând proporțiile acestuia, m-ar fi deranjat fără cusur. Cum era să umbli prin lume cu un om colosal ca acesta? Ar fi putut muta și munții, da-păi o femeie atât de prăpădită și schiloadă, ca mine!
-Refuz.
-Ești sigură? mă întreabă acesta, trecându-și batista peste frunte.
-Foarte...
-Ai de gând să umbli de una singură? Ești femeie, ești singură... Să nu mai vorbim de splendoarea dumitale!
-Nu, mulțumesc!
Bărbatul mă privi cu ezitare în timp ce se ridică de la masă, fiind gata să plece. Însă, într-un moment, am putut vedea mintea sa sclipind cu o idee și, oprinduse cu genunchiul sprijinit de scaunul alăturat, s-a apropiat și mi-a șoptit:
-Soțul tău ar fi tare bucuros să te vadă, mai ales că se știe de copil.
Rămăsesem șocată. Gândul mi se încețoșase, iar inima pompa incontrolabil. În acel moment, am putut simți groaza ce mă cuprinse. Vrednică de milă, vrând-nevrând, a trebuit să-l opresc. Aveam atâtea întrebări să-i pun, încât n-am putut ceda.
-Cum... așa?
Vocea îmi bâzâia, făcându-l pe om satisfăcut. Se așezase la locul său precedent, începându-și povestea. Aflasem astfel cum Sasuke trăia ca o fantomă, călătorind prin state. Se auzeau povești cum acesta căuta ceva anume, dar nu se știe ce. Se luptase cu atâtea gărzi, omorâse atâția lorzi feudali, încât s-a ajuns să fie dat drept trofeu. Acum, nu numai că-l căutau pe Sasuke, dar și eu eram în mijlocul acestui balamuc.
Gândind toate acestea, am cedat presiunii și i-am acceptat propunerea acestui om. Acea noapte o petrecusem la un han în apropiere. Noaptea mea fu, însă, zdruncinată. Mă gândeam neîncetat la el...
Noaptea... Luna... Stelele... Șoaptele... Lumina oarbă... Perdeaua ce flutura adânc în privirea mea... Totul se năpusti asupra mea, totul era împotriva voinței mele, a solitudinii mele. Doar zbucium...
Ultima editare efectuata de catre Byby_Smiley in Sam 14 Mar 2015, 15:56, editata de 2 ori |
| | | Litlle Pinguin Genin
Sex : Varsta : 23 Localizare : intrebati cunoscutii acebook : andreea.cimpoesu@yahoo.com Nr. mesaje : 188 Puncte : 233 Reputatie : 13 Hobby-uri : muzica si ficuri Stare de spirit : ^-^ Secret ...
| Subiect: Re: Kemono[Bestiile] 15+ Sam 14 Mar 2015, 00:23 | |
| Buna draga. Multumesc mult ca m-ai anuntat. Capitolul a fost, ca celelalte, genial. Iubesc acest fic inca de la primele cuvinte pe care le-ai scris la el. Multe vreau de la ficul asta. Simt ca vei face un capitol de neuitat , dar nu urmatorul. Nu prea m-a satisfacut dar na, speranta moare ultima. Astept urmatorul capitol. Sa ma anunti tot timpul (nu mai vreau sa scriu asta la fiecare comentariu pe care ti-l dau). Te-am pupat de te-am albit. Pa!! |
| | | Ale-chan S-Class
Sex : Varsta : 24 Localizare : Acasă. Nr. mesaje : 2932 Puncte : 3922 Reputatie : 160 Hobby-uri : Dormitul. Stare de spirit : I will find you in the darkness.
| Subiect: Re: Kemono[Bestiile] 15+ Sam 14 Mar 2015, 18:32 | |
| Uau, atât pot spune, uau! Multumesc de mesaj și de capitolul specificat, mi-a fost ușor să-mi amintesc unde am rămas. De la prima parte până la sfârșit am fost atentă mai ceva ca la ora de istorie. Acum pot decât să te bat puțin pentru că mi-ai facut pofta de pește =) (fript la grătar cu sare de mare și stropit cu zeamă de lămâie). Uneori am o imaginație „a naibii” de înfricoșătoare Capitolul a fost pur si simplu frumos... Nu gasesc cuvintele să-mi exprim sentimentele, ce cu fiecare rând citit, deveneau tot mai mari.Pune capitolul următor cât mai repede, sau cand vrei tu, astfel încât să am timp să-mi revin =)Nu-mi stă în caracter să scriu atât de puțin un comentariu. Să mă anunți mereu și dacă se poate, prima pe mine! Spor la scris, idei și..atât. Ja nee |
| | | Emyly Genin
Sex : Varsta : 26 Localizare : In lume Nr. mesaje : 270 Puncte : 293 Reputatie : 11 Hobby-uri : Tennis si volley Stare de spirit : Indiferenta
| Subiect: Re: Kemono[Bestiile] 15+ Dum 15 Mar 2015, 09:22 | |
| Ca si celelante capitole trebuie sa recunosc ca si acesta a fost la nivelul asteptarilor. Nu credeam ca totul va lua o intorsatura asa de repede. Adica Sakura acum e in culmea disperarii. Totusi a fost interesant si captivant. Astept continuarea si bafta la scris! |
| | | Byby_Smiley Genin
Sex : Varsta : 25 Localizare : În pragul altei lumi, unde zeii mor. acebook : Beatris
Nr. mesaje : 270 Puncte : 307 Reputatie : 13 Hobby-uri : scris și poezie Stare de spirit : incertă
| Subiect: Re: Kemono[Bestiile] 15+ Dum 22 Mar 2015, 19:32 | |
| Capitolul 16 Dorința de solitudine ** Priveam într-o prostie profundă prin întunericul mat ce învăluia camera. Lumina ferestrei se rezema moartă pe mobila veche. În apropiere simțeam trupul unui necunoscut. Am privit tăcută spre acesta. Dormea. Am cugetat să mă ridic din pat cu grijă, fără zgomot. Am pipăit grijulie prin pustietate după chibrituri și am ieșit din cameră cu o lampă cu gaz, aprinsă.
Holul era îmbibat în pustietate. Flacăra lămpii stăruia să stea aprinsă. Mergeam cu pași ușori pe podeaua rece. Niciun zgomot, nicio fire omenească, doar o vagă pătrundere în neștiut. Lumina mă mistuia, se zvârcolea a-nevoie ca să nu piară. Ajungând pe treptele principale al hanului, coborând înspre salonul de servire a mesei, am simțit cum frigul mă întâmpină izbitor, ca o fiară. Însă nu mă cuprinse încă, era doar prezența acesteia, ca a unui ins rătăcit în noapte sau o simplă existență neînțeleasă și nesigură ce se învârtea amețitor împrejur. Aș fi putut confunda-o doar cu o fantomă, un val înghețat de nepătruns, istovitor, iritant și agitat. Un fel de duh transparent cu o densitate mare ce umplea încăperea, îngreunând aerul.
Ajunsesem printre mesele lemnoase. Totu-mi părea atât de nefiresc în lipsa vieții cu care ai mei ochi se obișnuiră. Și simțeam din apropiere un ochi pleșuv, năprasnic, plin de trudă, privind printre grindele ferestrelor pitorești. Mă pândea de după ramuri o umbră albă, absurdă, plină de mânie. Îi puteam simți zvârcolul, zâmbetul mârșav. Se mișca de jur împrejur, pe dinafară, focusându-și retina asupra mea. Nu-mi puteam imagina ce fel de bestie este, fie animal sau ființă omenească. Ce fel de duh o fi? Un strigoi? Un vârcolac flămând?... Nu știu, dar simțeam cum vraja sa îmi otrăvise mintea și trupul într-o groază previzibilă.
Am stat, privind în jur. Mă oglindeam în paharele goale, întoarse acum cu fundul în sus pe marginea barului. Mesele făceau parte din decorul atât de static, primejdios. Agitația mă cuprinse, aerul devenea tot mai aspru, iar frigul se răpunea cu ură. Pielea îmi condensa, era albă, încă caldă. Degetele le încleștasem, mă rușina luna ce mă privea priponită, dincolo de storuri. Am vrut să-mi continuu drumul, însă o voință, ca al unui suflet străin, mă îndemnase să stau lipită de acel unghi. Stropii reci de sudoare se prelingeau, ca o mângâiere bolnăvicioasă, iar totul împietrea în mine. Mă pierdusem, nu știu unde... Am căutat vag o cale de scăpare, însă vedeam doar cabana năpustindu-se asupra mea. Pereții se topeau, iar podeaua de sub tălpi dispăru. Dintr-o dată, glasul l-am simțit pierdut, suflarea mi-era grea, istovită, bolnăvicioasă, ce suna ca o vâjâială stridentă a vântului.
Închisesem ochii câteva momente. Apoi, ca și cum m-aș fi dezrădăcinat de o lume impostoare, mă trezisem înapoi în așternut. Eram dezgolită, udă, rece, tremurândă, capul îmi părea prea adânc băgat în pernă. Mă cuprinse frigul și, luându-mi o haină peste umeri, am ieșit din cameră.
Holul îmi părea atât de nefiresc. Era un loc spațios, luminat și respirabil, față de preschimbarea sa de astă noapte. Iar din sala de mese se putea simți un miros melancolic de mâncare și o căldură aburită. Mesele erau brobodite de viață, pline ochi cu oameni ce mișunau de colo-colo cu platouri. Pe ici-colo se mai zărea câte un fum subțire de țigară și boieri chiaburi jucând cărți și împărțind coniac.
Între timp se trezise și cel domn major ce mă silise să-l acompaniez. Luarăm masa și plecasem din nou la drum. Părea a fi o zi înnorată și, totuși, calmă. Vântul bătea premergător, zburlind copacii aliniați pe marginea drumurilor. Cărarea era pietruită și greu de urmat. Din când în când ne mai zărisem privirile cu câte o trăsură al unui om stăruit, mai întâlnisem și altele pline cu țărani ce erau duși la muncă sau sclave trimise din partea de sud a țării, locul unde malurile oceanului sunt ocupate de corăbii conduse de cei care practicau piraterii cu sclavi, animale și chiar femei cu copii. Trecusem granița deja și ajunsesem într-un alt stat, unul mult mai mic decât Kinjin. Și, totuși, se spune că pe cât de restrâns este, pe atât de multe primejdii se regăsesc laolaltă.
Am privit spre cerul de un albastru acvatic. Ființa sa părea a se mișca continuu, dorind parcă să cuprindă întreaga lume sub puterea sa. Începu să picure încetișor, ca o ploaie rușinoasă. Bărbatul se încumetă și, scoțându-și batista dintr-un buzunar, a oprit în mijlocul drumul ca să privească împrejur. După câteva priviri răsucite și chinuite, porni din nou, luând-o ,de data aceasta, înainte. Mă privea din coada ochilor de ceva vreme. Eu nu am privit spre dânsul, mi-am lăsat doar simțurile să vină în locul meu. Observasem, fără să mă întorc nicio clipă spre om, cum își ridică batista asupra frunții în timp ce-mi vorbea:
-Nici nu-ți știu numele, coniță, și privește cerul, căutând parcă după soare.
-Ar trebui? răspund batjocoritor.
Acesta se răpunea vorbelor mele aspre, spuse fără pic de cumpăt. Își coborî batista, înghesuind-o înapoi, de unde a scos-o. A căutat să-mi vorbească, însă gura nu-i fu cu putință să-mi reproșeze ceva. Ar fi vrut însă să-mi spună despre ale mele insensibilități la adresa unui bărbat singur, atât de curajos, care a cugetat să însoțească o femeie fără voia ei, ba chiar obligând-o, dar care ar face, într-adevăr, bine.
-Numele meu este Sojiro, stimată coniță, spune aplecându-și respectos fruntea.
-Mă bucur pentru tine, omule... Maică-ta te-a numit foarte frumos!
Am zâmbit ocrotitor, ezitând o posibilă discuție ce ar fi fost, din partea mea sau a lui, prea personală. Nu avem nevoie de o asemenea pierdere de timp. Nu aveam nevoie de nimeni acum, doar de el... Cu cât mă afundam mai mult în această expediție, simțeam cum în cale îmi apar tot mai multe obstacole. Nu conta cât de multe șanse aveam ca să mă îndrept pe un drum mai ușor, să fi curtată, nu conta... Știam doar că trebuie să ajung pe acele pământuri vechi! Și cât stăruiam să rămân singură, să rămân cu propria mea materie, propriul meu suflu. Să fi fost singură, să nu mă fi deranjat nimeni din unicul meu gând, din închipuirile ce mi-l aduceau atât de aproape. Și, parcă într-un vis de demult, am simțit odată cum glasul său s-a izbit de mine... Ce n-aș da să se mai izbească odată! O singură dată...
Am privit în sus pe când ploaia să răpunea asupra noastră cu furie. Stropii păreau uriași în timp ce se zdrobeau cu mai multă forță. Vântul devenea din ce în ce mai agonizant, încât nu mai puteam vedea nimic în fața ochilor. Puteam auzi vag, printre ropotele asurzitoare, vocea lui Sojiro strigându-mă. Am privit pentru un moment spre dânsul. Ne depărtasem foarte mult și nici nu știu cum și când. Mâna sa flutura prin aer: ”Vino! Hei!”. Însă ochii îmi fură înecați și nu mai puteam privi deloc în jur. Am simțit în acel moment, ca o forță, o izbitură ce mă trimisese la pământ. Zdruncinătura mă amețise și era imposibil să mă mai pun în picioare. Fiecare secundă parcă devenea mai scurtă. Gândul îmi intrase în transă, deși eram încă conștientă de ceea ce se întâmpla. Și, parcă, totul dispăru... În acel moment totul amuți, ploaia dispăru, iar vântul încetase din răpunerea sa. Mi-am putut deschide ochii, însă nimic nu se mai afla la locul lui. Mă aflam într-un spațiu închis, cu pereții negri, fiind o lumină albă, dar oarbă, ce venea din nicăieri. Atmosfera era una de amorțire, de pierdere internă. Nu aveam nici sentimente, nici stări... priveam doar cum mă contopeam cu peisajul atât de odiseic. |
| | | Ale-chan S-Class
Sex : Varsta : 24 Localizare : Acasă. Nr. mesaje : 2932 Puncte : 3922 Reputatie : 160 Hobby-uri : Dormitul. Stare de spirit : I will find you in the darkness.
| Subiect: Re: Kemono[Bestiile] 15+ Dum 22 Mar 2015, 20:31 | |
| Am să las un comentariu scurt pentru că sunt atât de obosită încăt mai am puțin și cad cu capul pe tastatură. Mulțumesc pentru mesaj, am citit totul cu ardoare și mi-a plăcut mult. Chiar aveam nevoie de încă o porție de lectură. Mi-a căzut bine, să știi. Vreau continuarea căt de repede poți! Scri prea mirific, zici că citesc dintr-o carte. Anunță-mă mereu și spor la scris, idei! Numai bine!
|
| | | Litlle Pinguin Genin
Sex : Varsta : 23 Localizare : intrebati cunoscutii acebook : andreea.cimpoesu@yahoo.com Nr. mesaje : 188 Puncte : 233 Reputatie : 13 Hobby-uri : muzica si ficuri Stare de spirit : ^-^ Secret ...
| Subiect: Re: Kemono[Bestiile] 15+ Mar 24 Mar 2015, 22:26 | |
| Cate zile or fii trecut de nu am mai lasat comentariu ? Cinci, o saptamana, doua? Nici nu mai stiu... Ma bucur ca mi-ai dat o " palma" sa ma trezesc la realitate :)))). La figurat vorbesc. Multumesc ca mi-ai dat mesaj. Am citit capitolul avut la indemana si pot spune ca m-a cam ingrijorat. In acest moment stiu exact cum se simte eroina noastra, rupta de realitate, ingreunata de problemele cauzate in viata ei, acum dezordonata cu desavarsire. M-ai prins in descriere scumpa :3 ;* . Deci bafta multa in continuare si un next asa ca un crin alb si inmiresmat. Te pupa floricica de mine si o saptamana parfumata. O seara/ zi buna !!! |
| | | Byby_Smiley Genin
Sex : Varsta : 25 Localizare : În pragul altei lumi, unde zeii mor. acebook : Beatris
Nr. mesaje : 270 Puncte : 307 Reputatie : 13 Hobby-uri : scris și poezie Stare de spirit : incertă
| Subiect: Re: Kemono[Bestiile] 15+ Joi 26 Mar 2015, 11:16 | |
| Capitolul 17 Dacă pleci, iubitule!...
Mi-am deschis ochii și am privit în jur. Pentru câteva momente, nu am putut desluși taina locului. Apoi, născându-se un fel de reverie, m-am regăsit în mijlocul unei păduri... Stejăraticul peisaj mă cuprinse din toate părțile, zăpăcindu-mă. Am putut simți vraja acesteia, misticul predispus la otrăvire, la otrăvirea rațiunii mele. Astfel, trupul nici nu l-am putut mișca. Eram întinsă, ca moartă, pe pământul rece și reliefat. Nu-mi simțeam nici mâinile, nici picioarele, eram paralizată. Copacii din jur păreau a-mi face semn. Vroiau să mă ghideze într-un loc neștiut. Am stăruit... nu m-am clintit. Nu că n-aș fi putut, însă voința! Murise! Groaza, această teamă mă răpuse ca o vrabie la pământ, cu aripa frântă.
Dintr-o dată, un miros mă îmbătă. Mi-am răsucit capul într-o parte. O umbră mă privea din depărtare. Era atât de vaporoasă, albă, spumoasă. Prezența ei era, pur și simplu, cotropitoare, de neînțeles. Însă dispăru, odată cu vântul premergător ce o luaseră la vale, deasupra chipului meu. O căldură mistuitoare mă înfășură într-un univers preschimbat, unul paradoxal. Chipul, din umezeala întâlnită, se prefăcu într-un vapor fierbinte. Mi-am simțit pielea arsă, cuprinsă în flăcări apoi. Copacii își schimbară înfățișarea parcă într-un pachet de chibrituri ce fumega. Abisul își arătă forțele. Mă omora!
N-aș fi putut să-mi aduc la viață glasul dacă, după această atingere nefirească, nu m-aș fi trezit. Mi-am deschis ochii, parcă de nicăieri. Câtă ambiguitate... Parcă îi avusesem deja deschiși! Însă, mintea îmi juca veste. Ochii priveau tremurând pe tavanul de lemn ce se întindea deasupra mea. Am recunoscut acel lemn ca pe Dracul. Am stăruit, istovită de aerul nefiresc de plăcut. Am căutat împrejur și descopeream, rând pe rând, fețe noi, dintre care una cunoscută, neclară încă. Îi puteam distinge trăsăturile: părul negru... era bărbat. Printre lacrimile ce se diluau, îi recunoscusem și ochii. Pe urmă, mă încălzisem. Îmi puteam controla mâinile, picioarele. Mă ridicasem în șezut ca să-mi șterg ochii din umezeala ce se scurgea plină de viață. Un avânt nefiresc mă împinsese, ca al unui duh ocrotitor, înveselindu-mă și, în același timp, întristându-mă. Am mai stăruit câteva clipe, vroiam să mă asigur: visez? Nu visez? Nu eram sigură, deși chipul său era atât de viu, de real... Furnicăturile din mine se întețeau cu fiecare pas în care el se apropia de mine. Am stat, însă, priponită precum o zambilică, așteptând parcă să fiu culeasă de primul copil aflat în cale. Ba chiar mă adânceam mai mult în nesiguranță, în ezitarea ce mă îndemna să mă dau mai în spate. Era fără de folos... Nu aveam unde să mă mai duc. Eram încolțită deja, puteam doar să răsuflu în răstimpuri.
-Sakura...
N-am putut recunoaște vocea, îmi părea atât de nouă. Și, parcă, o mai auzisem cândva... Și, cine știe, ce magie este? Mă omoară! Mă obliga să mă apropri, dar frica! Frica era impertubabilă! Cum să scap? Dar de ce să scap? Erau întrebări ce mă înțeseau într-o ființă robită, fără conștiință. Și câtă flămânzime în mâinile acestea! Au plecat, nemernicile, singure la drum spre o lume covârșitoare. Și, totuși, acel chip angelic, acei ochi cutremurători. Câtă osteneală pentru un vis pierdut... Era fără de folos, atinsesem deja ispita. Mă otrăvise până-n oase atingerea acelei materii pure, fine, atât de sfinte. Apoi, am putut distinge atingerea lui Dumnezeu, avea mâinile calde, albe, luminoase, atât de puternice...
-Sakura, trezește-te...
Am stat... N-am făgăduit să-i răspund. Mă pierdeam tot mai mult în acel abis fermecat. Viața sa mi se deschise, ca un dar. Am cuprins din plin și am gustat din aceasta. Setea, pofta aceea nebună. Și, oh, carnea aceea!
Mi-am depărtat după un timp privirea... Nu știu câte veacuri trecură, parcă o veșnicie. Acea carne, acum dezrădăcinată de gura mea, parcă mă mistuia și mai mult. Și, oh, ce durere! Parcă m-aș fi rupt în bucăți!
-Sakura, ești bine? mă întreabă ființa cu neliniște.
-Sasuke-kun...
I-am rostit numele cu profunzime. Eram înfometată de făptura aceasta, de simplul său miros. Și ce miros! Nici cel mai viu lucru nu mi-ar fi dat atâta viață, atâta poftă.
Am închis ochii, dorind să mă apropii de el și mai mult. Și mă apropiam... Apoi, din acea restrângere dulce... Câtă zeamă! Tinerețea lui mă făcea să mă simt atât de veche. Mi-am deschis ochii. Era, într-adevăr, el. Ce frumos! Acesta mă privea indiscret, neînțelegând starea mea de nebunie. Însă, știa prea bine cât îl iubesc! Trebuie să știe! Am vrut să-i cuprind din nou buzele, însă mă opri:
-Ești bine? Te doare ceva?
-Cum să mă doară? l-am întrebat.
Vocea îmi bâzâia. El se încruntă, se gândea, probabil, că visez. Însă, nu visam! I-am cuprins fața în palme cu atâta grijă. Să nu se spargă! Dragul de el... Uite, ce frumos e!
-Sigur nu te doare...
-Nu, i-am tăiat replica fără să mă mai gândesc. Nu vezi cât te iubesc?
Chipul său se schimonosi. Din ochi începură să curgă șuvoaiele de lacrimi. Se depărtă și mă făcu să mă cutremur. Unde pleacă? Mă lasă? ”Nu mă lăsa!”, am strigat. Însă acesta nu se oprea. În acel, moment, trezind parcă neființa din mine, m-am ridicat să mă duc spre dânsul. Am simțit în acel moment o durere cumplită. Picioarele scăpătau, iar mâinile mă strângeau din umeri. Sasuke se opri pentru o clipă, privindu-mă cu nedumerire. Nu știa în cotro s-o ia. Eu, mistuită de pofta aceea nebună, m-am aruncat în genunchi. Mi-am prăbușit privirea în pământ ca să mă feresc de ce e mai rău: să-l văd plecând... Cât chin! Îmi strângeam ochii în pumni, culegând lacrimile. Vocea îmi vibra cu deznădăjduire:
-Dacă pleci... eu nu te iert!
Nu auzisem niciun răspuns. Poate plecase deja... Și, cu toate astea, chipul îmi fu furat de două materii calde. Mă ridicase, obligându-mă să ochesc alți ochi. Apoi, cu o durere radiantă, brațul mi-a fost cuprins, mă ridicase de la pământ. Am stat cu fruntea plecată, rușinoasă în fața unor predatori ca aceia.
-Îmi pare rău... se auzi vocea sa șoptind.
Nu îl înțelesesem... sau doar vroiam să-l mai aud odată. Prin câtă rușine trecusem, simțeam nevoia de o revanșă. Acest trofeu, însă, mă mistuia din vârful firelor de păr. Aș fi vrut să-l devorez, să-l fi sugrumat în pasiunea ce ardea în mine.
-Ce ai zis? Nu te-am auzit, i-am răspuns.
Îl auzisem foarte bine, însă foamea și mirosul său mă înnebunise. Devenisem o fiară! Vroiam ființa aceea doar pentru mine.
-Îmi pare rău! repetă acesta rușinos.
Cuvintele sale au fost vrajă pentru mine. Mi-au pierit ploapele într-un somn adânc...
Ultima editare efectuata de catre Byby_Smiley in Joi 26 Mar 2015, 23:45, editata de 1 ori |
| | | Ale-chan S-Class
Sex : Varsta : 24 Localizare : Acasă. Nr. mesaje : 2932 Puncte : 3922 Reputatie : 160 Hobby-uri : Dormitul. Stare de spirit : I will find you in the darkness.
| Subiect: Re: Kemono[Bestiile] 15+ Joi 26 Mar 2015, 19:46 | |
| Bună! Am venit prima, neanunțată și gata de un comentariu! Mi-a plăcut, defapt știi asta. M-ai ținut într-un mister cumplit, reao! Nu prea am înțeles ce se întâmplă =)) Habar n-am de ce râd, serios! Vreau capitolul următor, pentru că ști tu de ce și cum, nu-i așa? Da, așa-i! =)) Nu m-ai anunțat deloc, sper că data viitoare să nu faci la fel. Vreau să fiu prima care comenteză pentru că sunt fanul tău numărul 1 ! Nu accept scuze data viitoare, nu las pe nimeni înaintea mea =)) Spor la scris, idei, mâncat! ( cine îți mai face ție așa de multe urări de bine? =)) ) Ja nee! * pupicei și îmbrățișări*
P.S. Fanul tău numărul 1 a fost aici! =)
|
| | | Litlle Pinguin Genin
Sex : Varsta : 23 Localizare : intrebati cunoscutii acebook : andreea.cimpoesu@yahoo.com Nr. mesaje : 188 Puncte : 233 Reputatie : 13 Hobby-uri : muzica si ficuri Stare de spirit : ^-^ Secret ...
| Subiect: Re: Kemono[Bestiile] 15+ Joi 26 Mar 2015, 22:17 | |
| Buna!
Stii cum se zice : Cel mai bun se lasa la sfarsit. Eeeee...aici e la fel. Deci a fost superb capitolul. Am asteptat acest moment de ăha... Minunat momentul SasuSaku . Deci s-au sarutat sau ce sa inteleg? Deci mai mult nu pot spuneca sunt pe telefon, dar vreau sa iti spun doar asta: Ale-chan o fii fanul tau nr 1 , dar eu te iubesc <3. BUMMBUMM.
Love ya and the next faster please.
Nu uita sa ma anunti ok? Byee!! |
| | | Byby_Smiley Genin
Sex : Varsta : 25 Localizare : În pragul altei lumi, unde zeii mor. acebook : Beatris
Nr. mesaje : 270 Puncte : 307 Reputatie : 13 Hobby-uri : scris și poezie Stare de spirit : incertă
| Subiect: Re: Kemono[Bestiile] 15+ Mar 07 Apr 2015, 00:22 | |
| Capitolul 18 Împreună mereu
Mi-am deschis ochii, întâmpinându-mă lumina unei dimineți calde. Lumea îmi părea diferită acum. Mă aflam într-o încăpere bizară, nemaivăzută. Pereții erau făcuți din lemn, butucați, ferestrele erau micuțe, rotunde. Lumina ramificată se prăbușea alene pe mobila veche, de o culoare ce se contopea cu restul încăperii. Patul îmi părea comod, așternutul era alb, curat. Îmi treceam ușor mâna pe sub plapumă, simțind răcoarea proaspătă. Fiecare fior devenea mai plăcut cu fiecare abatere, renunțasem deja să mă scol din acest univers pregnal. Părul îl știam răsfirat, spânzurând până la podea. Ochii-mi erau odihniți, nisipoși, aș fi vrut să-mi fi continuat somnul, însă mă trezise deja un gând ce părea prevestitor. Visasem că aveam să mă trezesc lângă persoane noi, nemaivăzute. Și, cât încercasem, nu puteam să-mi amintesc de nici una dintre figurile lor.
Gândeam în neștire, iar o apariție îmi furase privirea. Se mișca prin cameră, căutând parcă ceva. Corpul său se deplasa cu atâta repeziciune, încât aș fi zis că-i o fiară, cu un trup aerodinamic. În acel moment, simțisem cum agitația îmi fugărise lenea, înlocuind-o cu un repuls izbitor. Pălmuitor, mă ridicasem ca să-l privesc. Acesta mă observă, fără însă să-mi zică ceva, plecă rapid, luând cu dânsul sabia, și teaca într-o altă mână. Pe urmă, ca un semn de plecare, ușa fu încuiată. Ce aveam să fac? Vorbele între noi nu-și mai aveau rostul, nici n-aș fi știut ce să-i spun. Însă, privirile își transpuneau mesaje și înțelesesem că aveam să stau cuminte și să-l aștept. Un lucru, însă, ce mi se păru nefiresc, era sabia. Abia atunci, îmi veni în minte un gând: mi-era teamă de ce avea să se întâmple. Am putut desluși din acele fețe încordate, sinistre, privirea lui furioasă, că ceva nu era în regulă. Or fii țăranii din celelalte sate alăturate? Acum, fiind și el cu mine aici? Nu înțelegeam ce s-ar fi putut întâmpla, iar răbdarea era tot mai mult prigonită. Stările de agonie... încercam să-mi determin instinctul ca să facă ceea ce vreau. Era fără de folos, era prea târziu deoarece eu sărisem deja geamul, iar pădurea mi se dărui cu toată ființa sa.
Am început să fug îngrozită. Pijamalele albe fluturau precum drapelele pe mine. Pământul mi se topi sub tălpi, cu atât mai mult cât și pașii deveneau mai alerți. Mă simțeam devorată de naturalețea pădurii ce mă cotropea într-o goană nebună, presărată, bine înțeles, de sunetele diluate ale răsuflărilor mele. Reușisem astfel să ajung rapid la destinație, unde îi și zărisem chipul. Mă privea indiscret și făcu un salt alert, ajungându-mă. Nu-mi mai puteam da seama ce mi se întâmpla, eram luată pe sus de acesta, ducându-mă acum spre nicăieri. Din urmă ne urmărea cineva, nu-i puteam desluși chipul, dar puteam prevedea o mască.
-Oprește-te! Femeia aceea... e a mea! acesta a fost ultimul lucru pe care l-am mai putut auzi.
Dintr-o dată, ne oprisem și mă aflam într-un final pe propriile picioare. Pădurea se risipea în urma noastră, iar câmpia îmi părea atât de liniștită. Soarele ardea cu putere, iar firicelele de lumină se împleteau într-o cunună de raze și atingeri, ce potopeau întreaga lume, vrăjind-o. Pomi se mai zăreau ici-colea, având fiecare la bază câte o umbră virgină ce sta priponită. Pământul era înzestrat în verdele nou-născut al dimineții, cerul prea lăptos se închegase într-un univers preschimbat, prea curat. Fiecare gând, fiecare șoaptă răsuna, parcă, afundat, într-o acustică patetică, fără sens. Agonia îmi zbuciumase gândul într-alut, făcându-l mai sivil, mai irațional, aproape idilic. Aveam impresia că lumea, cu al său caracter cotidian, rupse șirul coloanei temporale, ba chiar sfâșâindu-l. Acum se putea doar face o suptilă cârpire, adăugând firul caracterului proteic, caracterul ce dă lumii puterea de transpunere, de preschimbare. Fiecare devenea altceva: casele se topeau, lăsând loc liber unor giganți munți fumurii, duhurile hornurilor prindeau viață, schimbându-și sensul, o luară la goană, una după cealaltă, în hore și dansuri, provenite parcă dintr-o erudiție străveche ce a fost uitată de mult. Copacii primeau câte un chip grotesc și puterea de a traversa pământul, mergând pe rădăcini ca pe propriile picioare.
Bizareriile mă făceau să mă afund într-o amalgamă cizelată de, însăși, frica. Fiecare moment se scurta, pierzându-și coloana într-un infern ce-mi părea a se învârti continuu. Fiecare obiect, fiecare ființă, era luat pe sus ca într-un uragan și, fără vreo ezitare, reușeau să facă ture circulare de jur împrejur, dezlănțuindu-se parcă într-un roi de bazaconii, ce se înșirau alandala.
-Sakura...
Totul fu ca o izbitură. Fustrarea a fost izgonită, iar mintea mi se limpezi treptat. Căutam priviri cunoscute, dar nu întâlneam decât pădurea ce se năpusti asupra mea. Deși, totul era normal, eu așteptam să întâlnesc sursa acelei voci de unde îmi izvorâse numele. Am simțit acea chemare ca pe o invocare plină de viață. ”Sasuke”, și acesta mi se arătă, mă privea în timp ce răsuflă adânc. Mă ridicasem în șezut. Observam sub mine o haină și, când privisem mai atent, îmi dădusem seama a cui era aceasta. Apoi, analizând fiecare lucru în parte, pricepusem faptul că ne aflam la malul unui râu.
Vântul bătea premergător, iar soarele apunea dincolo de crestete de munți. Lumea devenea din ce în ce mai cenușie, dând de semne că se aproprie înserarea. Era liniște... vag se mai auzeau sunete de gâze, venind tocmai din fundul stufărișelor. Focul pocnea, noi stăteam și priveam tăcuți. Nu scoasem niciunul nicio vorbă, iar privirile fuseseră deja confiscate. Am stăruit așa o vreme... însă, plină de nerăbdare, am dat drumul la vorbă, încercând să mai disting atmosfera:
-Sasuke... l-am strigat, însă acesta refuză să mă privească, continua să-și ciobească interminabila creangă, ce-mi părea sâcâitoare deja.
-Da, îmi răspunse.
-Cine era omul acela cu mască? vocea îmi bâzâia, mă simțeam tot mai neliniștită și-mi apropiam privirea de dânsul.
-Cine?...
-Acela cu mască! Cum ”cine”?
-A, acela... Nu știu...
Vorbele sale erau reci, fără vlagă. Simțeam fiecare suflare a sa ca un junghi. Nu puteam înțelege reacția sa ce-mi părea foarte vagă, parcă desprinsă de orice ființă vie. Și cum putea sta fără vreo tresărire, fără vreo remușcare?
-Avea mască... spun ca pentru mine în timp ce mă îndepărtam.
Mă depărtam tot mai mult, până când ajunsesem unde mă simțeam cel mai sigur. Acum stăteam unul lângă celălalt, tăcuți, eu privind focul, el ciobind un băț... Mă deprimase starea lui, îmi dădea impresia că visa. Atunci am simțit cum timpul, în nesimțirea sa, se opri, făcându-mă să-mi ies din minți. Treptat, lumina dispăru, iar focul ne atinsese cu ale sale unde sfinte. Întunericul nu era total, iar albastrul cerului deveni acvatic... însă, căldura rămăsese aceeași. Țânțarii începură să se adune roiuri asupra noastră. Eu eram îmbrăcată doar în acea pijama subțire, albă și transparentă, și fiecare pișcătură apărea parcă mai plină cu sete și mai plină de ură. Violența acestor vampiri îmi scoseseră peri albi, iar bunul simț îl dădusem deoparte. Dintr-o dată, plină de o mânie nefirească, mă ridicasem în picioare, săltând de groaza țânțarilor. Începusem să mă agit, scuturând din mâini:
-Fi-ar dracului de țânțari! am strigat ca nebună.
-Liniștește-te...
În acel moment, simțisem cum capul îmi fierbea. Vroiam atât de mult să-i reproșez și aveam atât de multe să-i reproșez, încât, fără să mă mai pot controla, am început să merg cu pași alerți spre pădure, aproape alergând, în timp ce țipam și mă dezlănțuiam, uitând chiar de goliciunea în care mă regăsisem în acea zi.
-Să mă liniștesc? Cum să mă liniștesc? Cum, dracul, poți fi așa? De aș putea fi și eu așa!
-Sakura... Hai, întoarce-te!
Însă, nu-i dădeam atenție, mă aflam în lumea mea. Pădurea îmi părea atât de cunoscută, mă obișnuisem cu ea. Cu fiecare pas simțeam tot mai multă neliniște, tot mai multă dorință de zbierete și zvârcol. Începusem să plâng în hohote în timp ce scuipam cuvinte fără de înțeles pe care nici măcar eu nu le înțelesesem. Scuipam înjurături... făcând, parcă din adins, să fiu urmărită. Astfel, îmi auzeam numele strigat ca la copii... însă, eu deveneam tot mai pierdută într-un singur gând: nepăsarea lui.
Din acea goană nebună, brațul îmi fu prins din urmă. Atunci, totul parcă încetase, devenea tot mai clar. Nici nu mai știam ce-i zisesem, uitasem chiar și locul unde mă aflam. Mâna sa caldă strângea cu puterea de mine. Mă întorsesem, dar nu cugetam să-l privesc, mi-era prea rușine. Apoi, două brațe mă cuprinseră, făcându-mă să mă simt ca într-o seră... Acelea erau coviltirele lui Dumnezeu!
-Hai, înapoi... îmi spuse acesta calm, cu o voce caldă.
Mă lăsasem pradă lui, fiind apoi dusă până înapoi, la malul râului. Am putut privi clar, lacrimile fiind irosite deja. Îl priveam fără vlagă în timp ce-i vorbeam:
-Sasuke, nu înțeleg. De ce atâta... De ce?...
-Atâta ce?
-Nu știu... spun, lăsându-mi capul pe pieptul său.
-Ești doar obosită. Nu-ți fă griji... nu mai plec.
Ultima editare efectuata de catre Byby_Smiley in Mar 07 Apr 2015, 19:19, editata de 3 ori |
| | | Ale-chan S-Class
Sex : Varsta : 24 Localizare : Acasă. Nr. mesaje : 2932 Puncte : 3922 Reputatie : 160 Hobby-uri : Dormitul. Stare de spirit : I will find you in the darkness.
| Subiect: Re: Kemono[Bestiile] 15+ Mar 07 Apr 2015, 14:04 | |
| Edit .... azi =)
So...bine te-am găsit. Am venit iar prima pentru că: fanul tău numărul 1 =)) Capitolul a fost mirific, ultima frază a fost mult mai frumoasă în capul meu, mai ales după ce m-am uitat toată ziua la doujinshi-uri cu cei doi :x Aștept next-ul mai mult ca niciodată să văd ce se întâmplă. Mulțumesc de mesaj, îl aștept și data viitoare ^^ Spor la scris, idei și la ce mai vrei tu! Ja nee :3
|
| | | Byby_Smiley Genin
Sex : Varsta : 25 Localizare : În pragul altei lumi, unde zeii mor. acebook : Beatris
Nr. mesaje : 270 Puncte : 307 Reputatie : 13 Hobby-uri : scris și poezie Stare de spirit : incertă
| Subiect: Re: Kemono[Bestiile] 15+ Mar 28 Apr 2015, 23:07 | |
| Capitolul 19 Înapoi, de la capăt.
-Cât mai avem?... Sasuke? am întrebat printre răsuflările ce-mi îngreunau mersul.
-Încă puțin... Dar putem lua o pauză, dacă dorești?
În acel moment hotărâsem să ne oprim din drumul nostru spre Konoha. Umblasem până în ziua aceea două săptămâni, și aveam să ajungem în curând. Vremea era fabuloasă cu un cer albastru și curat, dominând un soare radiant, ce împestrița pădurea cu razele sale, înfipte printre ramuri. Fiecare gând se pierdea în câte un colț umbrit, iar fiecare mișcare se rătăcea în substanța peisajului, nelăsând decât o vagă urmă ce amintea că, în acele locuri, nu cu foarte mult timp în urmă, a fost cineva. Și, așezându-ne la poalele unui copac, am început să ne îmbălsămăm în aerul proaspăt, dând, astfel, la o parte fiecare neliniște din sufletele noastre.
-Ne odihnim puțin, pe urmă pornim din nou, bine? Mai avem doar o jumătate de ceas până să zărim porțile satului.
-Da, Sasuke-kun.
Am așteptat așa pentru o vreme, apoi, ridicându-ne pe rând, am pornit cu aceeași pași spre sat. El mergea fără să scoată vreo vorbă și fără, nici măcar, să obosească. Însă, eu rămăsesem de mult fără vlagă. Am stăruit așa, însă, un timp, până când am început să-mi simt mintea în delir. Mă pierdeam cu firea, odată ce se apropia și prânzul și, totodată, căldura tot mai mult. Simțeam cum fiorii mă cuprindeau, aidoma unor curenți, ce se resimțeau seci, insuportabili. Și deveneau din ce în ce mai persistenți și mai puternici, de aș fi zis că aveam să mă despic în bucăți sub căldura caniculară a acelor vremi.
Am cugetat pentru un moment să-l privesc din spate, în timp ce figura sa umană devenea tot mai șterpelită și mai neuniformă, vaporizându-se fără urmă. Cu toate acestea, niciun resentiment nu părea a-mi ruina conștiința, știusem însă că mă pierdusem deja. Atunci, nu mai puteam desluși decât pe, însăși, mărețul Agon, în al cărui Rai îl avea pe Lucifer conducător. Totul îmi părea luând foc, ca apoi să se transforme într-un praf des și aurit. Nimic nu mai era la norma sa, la însăși natura sa, ci doar deșertul în care furtunile de nisip nu ezitau să facă asalturi.
Darnică e toamna,
Frumoasă, bogată.
La inimă, la suflet
Mi-a pus, din plinul ei.
Natura din tine
Se lasă rugată,
Abia când rodu-i putred,
A-i da, ce azi nu vrei. Era scris pe luncile roioase ale acelei lumi deșertice. Abia atunci îmi putusem imagina viața în însăși esența sa universală. Gândindu-mă involuntar la revelația prea-aglomerată de regretele mele aiurite, venite de nicăieri, mi-am redeschis ochii. Atunci, totul devenise din nou clar. Ajunsesem într-un final în Konoha și eram sigură că totul avea să se sfârșească, de la cel mai negru gând, la cea mai adâncă rană.
-Fugiți! Fugiți, măh!
Dintr-o dată, toată Konoha fu asaltată de oameni ce se zbăteau să ajungă la porți. În insidiosul peisaj, am reușit ajunge acasă, unde m-ar fi așteptat Ino cu Sarada, împreună... Însă, descoperind doar niște ruine și pe Ino, buimăcită de praful ce se zburli asupra noastră. Sarada nu era, iar la cei 3 anișori ai săi, gândul mi se înnegri cu fiecare secundă ce trecea, neștiind unde ar putea fi. Sasuke rămase tăcut, se uita în jur, la tot ce a însemnat odată Konoha. Nu rămăsese nimic neatins.
-Ino, ce s-a întâmplat?
-Akatsuki a atacat satul... Dar, Sasuke, tu nu erai...
-Unde s-au dus?
-Ah, nu știu... Însă, Sakura, Sasuke, sunt pe urmele Saradei!
În acel moment, întorcându-mă alarmată spre Sasuke, îmi pierdusem cumpătul și răbdarea. Nu știam cum să reacționez. Începusem să mă fâstâcesc, umblând ca nebună și frecându-mi mâinile ce transpirau, a-nevoie.
-Sasuke, dacă Sarada e cu ăia? Ce facem? Unde să ne ducem?
Acesta mă privi calm, și, totuși, imprevizibil deoarece mintea sa era departe. Apoi, revenindu-și, îmi cuprinse mâna, vrând să-l urmez:
-Vino cu mine!
Ieșind din sat, ajunsesem într-o zonă de luminiș. Așteptam, fără vreun motiv. În mine sentimentele creșteau tot mai mult, deveneau tot mai intense, acaparându-mă. Nereușind să-mi controlez neliniștea, încercam să mă dumiresc cu ceea ce se întâmpla. Mă avântam dintr-o parte într-alta, frecându-mi palmele și ștergându-mi fruntea, adesea pentru a nu lăsa sudoarea să se prelingă. Sasuke nu acționase, ci doar aștepta, lăsându-mă să mă desfășor în voie. Urmase apoi un moment de neatenție în care simțisem prezența cuiva.
-Bine ai venit, Sojiro.
Auzindu-i numele, sărisem în fața celor doi ca un ghemotoc. Fusesem uimită să-l reîntâlnesc pe Sojiro care, prin surprinderea mea, îl cunoștea foarte bine pe Sasuke.
Cei doi începură să vorbească. Eu nu mai cugetasem să întreb ceva, doar priveam indignată spre aceștia. Plăuiserăm într-un final să o luăm pe căi diferite, eu cu Sojiro într-o zonă sigură, iar Sasuke după Sarada. Pentru început, m-am opus, fiind apoi convinsă să-i urmez pe cei doi.
Plecând cu Sojiro în zona de vest a pădurii, am stăruit cu gândul spre Sasuke și Sarada. Atunci, mintea nu reușea decât să zburde într-un anume loc, iar fiecare gând devenea tot mai restrâns și mai stabil. Devenisem, încetul cu încetul, marioneta idioțenii mele, ținută încă în viață de un puls ce devenea tot mai pășiș.
Era atâta ger, că umbra se alipea de corp mai bine,
Era atât de întuneric, că umbra se strângea în mine,
Era atâta moarte, încât umbra de suflet și acum se ține. Cu cât noaptea izvora tot mai adânc în lumea noastră, cu atât sufletul părea a mi se rătăci tot mai mult. Fiecare lucru îmi deveni egal în toate. Eu? Doar o umbră, cum obișnuiam mereu să fiu... Acum, nimic nu mai rămăsese uman în mine, de parcă tot ce însemna filosofie în mine se transformase într-o simplă radiografie trecută și uitată într-un registru vechi. Însă, oricât de multe date vor fi puse în aceste destine efemere, cu atât mai multe accepții își vor regăsi geneza în sufletele înnoite. Și, de oricâte putpuri va avea nevoie lumea ca să se resemneze ca și creație divină, istoria acestora se va conserva la fel de bine în însăși pământul. Știu că nu va conta ostilitatea acestor vremuri și rațiuni, n-am să am de gând să mă prefac în marioneta puterii și a dorinței, ce nu face decât să evișcereze umanitatea. Nu contează pentru mine dacă va trebui să aștept până mor, n-am să mă clintesc până n-am să-i revăd pe cei doi, puii mei!
|
| | | Ale-chan S-Class
Sex : Varsta : 24 Localizare : Acasă. Nr. mesaje : 2932 Puncte : 3922 Reputatie : 160 Hobby-uri : Dormitul. Stare de spirit : I will find you in the darkness.
| Subiect: Re: Kemono[Bestiile] 15+ Mier 29 Apr 2015, 20:05 | |
| Bună! Îți mulțumesc de mesaj, chiar voiam să citesc ceva care să mă cufunde din nou în lumea imaginației. Presupun că ști ce o să zic...că scri frumos și mereu ultima frază mă face să vreau să citesc mai mult. Exact așa voiam să încep comentariul :) Sakura cea aeriană și prostuță a devenit mult mai puternică și responsabilă. Îmi place cum ai conturat personajul. Și Sasuke...silențios, tăcut și protector din totdeauna. Ce să mai zic? Aștept următorul capitol, să văd și eu cine sunt hoții care au furat-o pe drăguța de Sarada și desigur, o bătălie, ceva pe acolo :3 Să mă anunți mereu și spor la scris/imaginație! Ja nee! P.S. Fanul tău nr. 1 |
| | | Byby_Smiley Genin
Sex : Varsta : 25 Localizare : În pragul altei lumi, unde zeii mor. acebook : Beatris
Nr. mesaje : 270 Puncte : 307 Reputatie : 13 Hobby-uri : scris și poezie Stare de spirit : incertă
| Subiect: Re: Kemono[Bestiile] 15+ Vin 22 Mai 2015, 09:54 | |
| Capitolul 20 Amurgul
Priveam fără vlagă spre plenitudinea lunii. Undele sale izvoreau de peste tot, lăsând trepidațiile să tragă de mine. Îndârzirea aceea mă umilise, era de-a dreptul cumplită. Aparența ireproșabilă a lunii, acea pudoare ce dădea verdictul eliminatoriu împotriva conștiinței, tocmai acea năpustire mă răvășise cel mai mult. Apoi, orele... Orele ce treceau în neștire, se scurgeau fără cusur. Prodigiosul se lăsă asemeni unei perdele fumigene, ce roia ca pânza păianjenului printre copaci, în care lumina se vaporiza. Mă lăsasem pradă somnului, pleoapele deveneau tot mai greoaie și doritoare de a se pecetlui, văzul mi se împăienjeni, iar în mine găzduiam o stare inertă de slăbiciune. Eram vlăguită, dezrădăcinată de propriul gând, ba chiar țintuită într-o constrânsă amorțeală. Simțeam nevoia să respir adânc, să trag de fapt cât mai mult în mine, dorind parcă să mă eliberez de acea nefirească încătușare. Se născuse o căldură în mine, ce mă făcea să-mi pierd tot mai mult din concentrare. Abia apoi, am avut prima scăpătare a genunchilor...
N-aș fi reușit să precizez o oră, așteptam de parcă un veac, iar ei n-aveau să apară încă... Cât de ambiguită era acea așteptare, parcă neobișnuit de calmă. Liniștea devenea tot mai acaparatoare, părea atât de plină de viață, atât de liberă. Și, stând în noaptea aceea -aducându-mi aminte și acum, în fiecare noapte asemănătoare- aveam impresia că mă risipeam, că n-aveam să mai fiu eu. Ori redescopeream o identitate pierdută, poate dintr-o altă lume originară mie, poate o lume mult mai profană, sau cine știe. Sau doar mă pierdeam adesea, fără să-mi dau seama? Și acum, ca luna de pildă, mă regăsesc? Sau am trăit tot timpul într-un inconștient bovarism, încercând prostește să mă camuflez într-o personalitate, construită după anumite dogme? Și cum aveam să mă renasc în acest fel mereu?
Îmi pusesem mult mai înainte întrebarea aceasta. Asta, pe când eram încă în academie, iar prima abatere de genul acesta apăruse chiar în ziua când ne-am cunoscut sensei-ul -picasem în echipă alături de Naruto și Sasuke. Cât de nefiresc mi s-a părut diferența dintre noi, nu înțelegeam cum aveam noi să devenim o echipă. Apoi, trecând de mai multe ori prin bătălii, începusem să înțeleg planul. Fenomenul acela absurd devenea tot mai ușor de înțeles, de ce aveam să fim trei persoane diferite, cu anumite calități diferite. Curajul, ce-l caracteriza cel mai bine pe Naruto, și faptul că era îndrăzneț, ambițios -al dracului de ambițios!- și foarte vesel, indiferent de moment. Sasuke era coechipierul mai special, era de fapt cel mei determinat dintre noi toți și avea un talent desăvârșit în toate. Privirea sa mă mistuiseră încă de pe atunci. Observam înfiorată, ferindu-mă însă de ochii săi reci, obscuri, cuprinși de abisul unei uri indescifrabile. Apoi, după ce-i aflasem trecutul, avusesem o revelație și reușisem să gândesc foarte precis răspunsul. Realizasem că nu fusese nici unul dintre noi atât de diferiți, pe cât am putut crede. Ba chiar eram, în deosebi, foarte firesc așezați în acea echipă, șapte. Ne așezam fiecare în parte într-o simetrie înfiorătoare, de m-am și mirat cu câtă smerenie au fost calculate toate.
Însă, ce fel de maieutică aveam să confrunt? Cum puteam pe vremea aceea să înțeleg că, chiar de oameni vii de pe acest pământ, destinul nostru a fost proclamat? Și cât de concrete erau calculele, de la înălțime până la trecut... Înțelegând, realizând totul dintr-o simplă trezire din nefiresc, nu mă mai cotropise nimic. De aceea acceptasem poate faptul că Sasuke plecase, însă pe atunci nu crezusem într-un totul în această simetrie, antropică de fel. Însă, abia atunci realizesem și priveam totul ca în palmă. Era atât de firesc, și, totuși, atât de insidios...
Confruntându-mă cu propria-mi ființă, încercând parcă să mă scutească de o eventuală introsprecție, am remarcat liniștea spontană a nopții. Apoi, singurătatea... Totul se cufundă în nefiresc, nu-mi puteam da seama ce lucru ar putea lipsi. Priveam în jur prin pustietate, printre copacii falnici, așezați în roiuri de-alungul pădurii și răscrucea drumului la care aveam acces la doar câțiva pași. Liniștea, singurătatea, veșnica privelniște a pădurii -ce părea la fel de oriunde-, totul părea la norma sa, foarte natural așezat, nimic nou și prea ciudat. Cu toate acestea, tindeam să fac referire spre ceva ce nu mai exista, ce se vaporizase în neștiut. Și, din nou luptându-mă cu propriile realități, am ajuns la concluzia: ”Da, ceva lipsește. Nu știu ce și nu știu cum sau când a dispărut, dar precis a dispărut”. Apoi, urmând cărarea, dincolo de luminișul în care mă descoperisem, ajunsesem în fața unei cabane de lemn. Pereții păreau însă scorojiți de vremi, ferestrele sparte, rupte pe de-a-ntregul. Mă învârtisem indignată, apoi descoperisem o intrare fără ușă.
Trecând pragul, momeriile se pierdeau într-un ritm alert, uitând chiar cine eram. Nu-mi fu cu putință să-mi amintesc ceva, de parcă intrasem într-un spațiu nefiresc, al cărei obscuritate era desprinsă de universul realului. Umanismul dispăru, însăși apetitul de cunoaștere fusese înlăturat, odată cu celelalte trăiri. Aș fi putut spune că murisem, că nu mai eram nici cum ființă vie. Punându-mi această problemă, nici nu realizasem cât de vie eram de fapt... Eram într-adevăr vie fără să conștientizez, doar gândeam în neștire despre pierderea minților, despre o eventuală amorțire. Dar eram cât se poate de vie... Știam, în inconștient, că intrasem într-un spațiu transcendent, probabil într-o lume abisală, din care nu puteam ieși singură.
După câteva moment, îmi deschisesem ochii. Mi se afișă în față două siluete, fumegând una după alta, parcă dorind să mă ajungă din depărtare. Se apropiau, deși mi se părea nefiresc de mult. Apoi, lumina aceea albă prefăcându-se într-o nuanță parcă îmbibată în amurgul serii, m-am simțit acaparată de cele două misticuri. Le simțeam căldura, atingerea aceea nefirească, plină de dragoste și ispite. Mă simțeam cufundată în siguranță, în stabilitate, și nimic nu mai avea puterea să mă atingă din exterior. Mă simțeam într-adevăr ca într-un lăcaș, într-un fel de cușcă prematură, meșteșugită din carne vie. Parfumul lor mă îmbătă, mă făceau să mă rătăcesc în alte mii de gânduri nedeslușite, ce veneau parcă de nicăieri. Se nășteau în mine, din mine, și n-aveau să se mai dezrădăcineze din nou, niciodată. Știam că-mi aparțin, că trebuie să fie o parte din mine, ele însăși să se întrupeze din mine, sânge din sângele meu, puls din sufletul meu. Aceștia doi, fumigene umbre, desuiete siluete, ele erau menite să mă cuprindă în această nefirească unire. Mă simțeam parcă flatată de o reîntâlnire bizară, nemaipomenită până atunci, de parcă cele două erau deja originare mie. Cum am spus și mai înainte, le-am simțit bucăți din mine, dar, într-o oarecare măsură, le-am simțit streine, pierdute probabil. Oricum, rătăcite de toată ființa mea, ce încerca să le instaureze înlăuntrul...
Însă nu fu niciun dubiu, cele două umbre se prefăcură de mult în chipuri umane, atât de cunoscute mie. Dragostea lor cu a mea se renăștea, se îndeplinea într-un totul, iar acum ne întorceam spre veșnica, neuitata noastră familie.
Sfârșit
Acum, ținând cont de faptul că nu ați înțeles titlul fic-ului meu, voi încerca să fac o autoanaliză în ceea ce privește acesta. Desigur, fiecare are un alt tip de sensibilitate, ceea ce ne face pe fiecare să înțeleagă ce dorește dintr-un text. Cum spuneam, în autoanaliza mea, titlul își imaginează partea răului prin intermediul simbolisticii. Și prin ceea ce am vrut să spun ”Bestii” a însemnat, în felul meu de a gândi, dragostea. Am ales dragostea ca simbol al răului pentru că acesta, pe lângă nemuritorul său înțeles de lucru care îl pune pe om la granița între cer și pământ, dragostea presupune și jertfă, renunțarea la o parte din sine în numele ființei iubite. De asemenea, dragostea ca pasiune (ceea ce am vrut să surprind în fic-ul meu) înseamnă aprinderea unei flăcări ce mistuie îndrăgostitul. Și nu este numai vorba de dragostea dintre un băiat și o fată, ci am ascuns în interiorul materiei acesteia și o mare doză de iubire, respectiv iubirea mamei pentru copilul ei, iubire ce a reușit să fie desfășurată, spun eu, tot prin intermediul dragostei, dorinței ca tatăl să fie alături de familie, de copil și, mai ales (motivul care m-a resemnat), alături de soție. Sper ca autoanaliza aceasta să fie de ajutor. Acum, punând punct acestei note, autorul a murit, iar sensul nu mai poate fi găsit decât prin prisma subiectivă a cititorului și prin universul de înțelegere ce îl adoptă. Mulțumiri celor care m-au urmărit!
|
| | | Ale-chan S-Class
Sex : Varsta : 24 Localizare : Acasă. Nr. mesaje : 2932 Puncte : 3922 Reputatie : 160 Hobby-uri : Dormitul. Stare de spirit : I will find you in the darkness.
| Subiect: Re: Kemono[Bestiile] 15+ Vin 22 Mai 2015, 13:53 | |
| Edit, azi :)
Helău! Mă bucur că am reușit să citesc un fic până la capăt =)) Îți mulțumesc pentru mesaje și că nu te-ai oprit din scris cum fac ceilalți scriitori. Finalul a fost...trist. Trist pentru că s-a terminat. Dar mi-a plăcut să citesc fiecare rând. Dacă mai începi alt fic, știi pe cine să anunți prima, oke? =)) Mi-a făcut plăcere! Ja nee :x
|
| | | Akatsuki_lavy Genin
Sex : Varsta : 26 Localizare : Bucuresti acebook : adauga profilul tau ... Nr. mesaje : 282 Puncte : 294 Reputatie : 18
| Subiect: Re: Kemono[Bestiile] 15+ Vin 19 Iun 2015, 13:42 | |
| Vreau sa spun ca acest fic e FANTASTIC . Foarte frumos .Cand incepi o alta ,, lucrare " anunta - ma da ? .Akatsuki te |
| | | Choco. Sensei
Merite deosebite : Sex : Varsta : 27 Localizare : Cluj. acebook : Choco. Nr. mesaje : 23591 Puncte : 28367 Reputatie : 2484
| Subiect: Re: Kemono[Bestiile] 15+ Lun 20 Iul 2015, 18:30 | |
|            Voi începe cu exprimarea și-ți voi semnala mai multe greșeli pe care am văzut că le faci destul de frecvent și pe care le-am văzut de-a lungul capitolelor. M-am gândit că, în loc să-ți corectez un singur capitol, ar fi mai bine să-ți arăt care-s greșelile de-a lungul întregului fic.
           "Copacii atrofiați*(uscați) se încruntau la lumina ce venera pădurea chelită de timp." - Unu' la mână, nu înțeleg de ce-mi explici cuvintele în paranteză. Știu ce înseamnă "atrofiați" și dacă nu, atunci mă duc să caut singură în dex. Dacă totuși vrei să explici cititorilor sensul anumitor cuvinte, o poți face la sfârșitul capitolului, așa cum sunt notele de subsol în cărți. În al doilea rând, "pădurea chelită" sună extrem de urât; puteai formula "pădurea rărită/ dezgolită".
           "asasinatori" - asasini
           " Inima bătea ca o nesimțită, respiram din suflarea ce Sasuke mi-o oferea" - Sincer, mi se pare o alegere tare nepotrivită de cuvinte, întrucât treaba inimii este să pompeze sânge și, deci, să bată. Din nou, înțeleg ce vrei să spui, dar nu-mi place cum te exprimi.
           "Eu începusem, încetul cu încetul, să-i duc cât mai mult frica lui Sasuke." - Nu poți duce frica cuiva. Îi poți duce dorul, însă nu frica. Puteai formula astfel "Eu începusem, încetul cu încetul, să mă tem de Sasuke".
           "O pacoste ce a stat în schinarea unor oameni care meritau mai mult de la mine." - Termenul "schinare" nu există, nici măcar ca regionalism, așa cum am crezut inițial. Se folosește "spinarea".
           "Părinți n-am avut, iar prietenii îmi suflau prea mult în fund pentru a știi ce înseamnă să apreciez." - Ce fel de exprimare e asta? Înțeleg ce vrei să spui, însă puteai formula estetic mai frumos.
           "nici de cum" - nicidecum
           "Terminând și cu aceste gânduri infinite.." - Aici îți lipsește logica, din moment ce gândurile sunt infinite, nu ai cum să termini cu ele.
           "-O să a-am o bucăți-țică.../ -Da! Bucățica ta! Să ai grijă de ea!" - Partea asta mi s-a părut de-a dreptul copilăroasă, contrastând prea mult cu momentul tensionat și cu starea în care presupun că trebuia să se afle Sakura. Abia aflase că era însărcinată și că, cel mai probabil, Sasuke o violase cât timp era inconștientă, iar ea spune că o "să aibe o bucățică".
           "ceva ne-în regulă" - ceva în neregulă
           "Akatzuki. Tzunade" - Akatsuki. Tsunade. Dacă nu ești sigură cum se scriu numele lor, mai bine cauți decât să le scrii greșit.
           "Sfântă Sisoie" - Sfinte Sisoe, din nou îți spun, dacă nu ești sigură de cum se scriu anumite nume, documentează-te.
           "Unul dintre cei doi, însă, își răzuii gândurile și făcu primii pași." - Aici am mai multe de zis. În primul rând, cele două virgule de dinainte și de după "însă" nu au ce căuta acolo, deoarece în această situație cuvântul nu are sensul de "dar", așadar nu se folosește virgula de dinainte, iar cea de după nu-și are sensul, deoarece asta ar însemna că ai despărți subiectul de predicat. În al doilea rând, "răzuii" are un singur "i", fiind la infinitiv scurt, fără particula specifică "a". Am văzut că scrii toate verbele de genul ăsta cu doi "i", ceea ce nu-i deloc corect. Nu în ultimul rând, ce vrea să însemne "își răzui gândurile"? Efectiv nu-mi dau seama ce-ai vrut să zici...
           "-Să ne oprim, ne oprii din mers, însuși, cel cu masca Inu." - Din nou cu infinitivul care la tine are doi de "i". În plus, nu-ți sună deloc deranjantă formularea "să ne oprim, ne opri din mers"?
           "-Na-i de gând să-ți dai masca aia jos?" - N-ai, care este forma contractată de la "nu ai". Puteai, de asemenea, să renunți la acel "aia".
           "Nu știa cum să-și răzuiască ideea de greșeală fatală a vieții." - Din nou, care-i treaba cu "razuiască" ala? Ce vrei să zici?
- DEX a scris:
RĂZUÍ, răzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta un strat subțire de pe suprafața unui lucru cu ajutorul unei unelte speciale. 2. A freca un corp de o unealtă sau cu o unealtă, pentru a obține un material mărunțit. – Rade + suf. -ui.            "Își ridicase chipul împânzit de lacrimi și privii bărbatul ce, tocmai, îi furase atenția." - Verbul la infinitiv e cu un singur "i". Nu poți "fura atenția", poți cel mult să "atragi atenția". Din nou, e o problemă cu virgulele, anume că înainte și după acel "totuți" n-au ce căuta. N-are funcție de apoziție, n-are absolut nicio treaba cu virgulele.
           "Era în programa ta să mă lași cu burta până la gură?" - Nu era în "programă", era în "program", sunt două chestii diferite. Iar începi cu exprimarea inestetică. Puteai spune simplu că a lasat-o însărcinată, nu "cu burta la gură".
           "Nu aș face nimic atât de indelicvent!" - "indelicvent" nu există in limba română, nu mai inventa cuvinte.
           "-Greșit! îi spun acestuia, afișând o privire zurlie." - Poți afișa o privire "jucăușă", nu "zurlie", sună aiurea.
           "Mergând înainte printre cadavre, ne prinsese, dintr-o dată, impresia de morgă." - Se scrie "dintr-odată". În plus, cum e aia "impresie de morgă"? Adica se simțeau ca la morgă? Nu e tocmai clar ce-ai vrut să zici.
           "Sosește inevitabila pătrundere în întuneric." - Puteai foarte bine să spui că se întunecă, că acest întuneric acaparase peisajul, nu că "sosește pătrunderea în întuneric".
           "-Teme-te de insultele învăluite în egolii!" - Nici substantivul "egolie", nici verbul "a egolia" pe care l-ai folosit ceva mai încolo nu există în DEX. Poate voiai să scrii "elogii", doar că asta ar însemna că n-are niciun sens, din moment ce ar fi insulte învăluite în laude.
           "-Fugiți! Fugiți, măh!" - Acel "măh" n-are niciun rost, în primul rând pentru că este inestetic, în al doilea rând, pentru că strică toată replica de dialog.
           "După câteva moment (momente) , îmi deschisesem ochii. Mi se afișă ("afișară", din moment ce e vorba de două siluete.) în față două siluete, fumegând una după alta, parcă dorind să mă ajungă din depărtare. Se apropiau, deși mi se părea nefiresc de mult. (Ți se părea că se apropiau nefiresc de mult? Cum vine asta?) Apoi, lumina aceea albă prefăcându-se într-o nuanță parcă îmbibată în amurgul serii, m-am simțit acaparată de cele două misticuri. (Enunțul dintre virgule nu se leagă deloc de ce-i în rest. Ori mai era nevoie de o prepoziție, un "în", ori vreun verb.) Le simțeam căldura, atingerea aceea nefirească, plină de dragoste și ispite. Mă simțeam cufundată în siguranță, în stabilitate, (fără virgulă înainte de "și") și nimic nu mai avea puterea să mă atingă din exterior. Mă simțeam într-adevăr ca într-un lăcaș, într-un fel de cușcă prematură, meșteșugită din carne vie. Parfumul lor mă îmbătă (mă îmbăta) , mă făceau ("mă făcea", întrucât e vorba de parfum.) să mă rătăcesc în alte mii de gânduri nedeslușite, ce veneau parcă de nicăieri. Se nășteau în mine, din mine, (fără virgulă înainte de "și") și n-aveau să se mai dezrădăcineze din nou, niciodată. Știam că-mi aparțin, că trebuie să fie o parte din mine, ele însăși să se întrupeze din mine, sânge din sângele meu, puls din sufletul meu. Aceștia doi, fumigene (poate "fumegânde") umbre, desuiete (desuete) siluete, ele erau menite să mă cuprindă în această nefirească unire. Mă simțeam parcă flatată de o reîntâlnire bizară, nemaipomenită până atunci, de parcă cele două erau deja originare mie. Cum am spus și mai înainte, le-am simțit bucăți din mine, dar, într-o oarecare măsură, le-am simțit streine, pierdute probabil. Oricum, rătăcite de toată ființa mea, ce încerca să le instaureze înlăuntrul..."
           De asemenea, am văzut că folosești forma "el cugetează", în loc de "el cugetă", ceea ce nu-i corect dpdv gramatical. Au mai fost și alte scăpări și de aceea aș vrea să-ți spun să fii mai atentă pe viitor, deoarece genul ăsta de greșeli nu sunt tocmai banale. Încă o chestie: nu mai combina prezentul cu verbe la trecut, este tare dezordonat și nici nu sună bine.
           Ideea în general mi se pare interesantă și originală, fapt pentru care te felicit. Am văzut că ai dus-o până la capăt fără să cazi în capcana clișeelor și ai păstrat firul narativ pe care l-ai început. Ce nu mi s-a părut foarte bine pus la punct a fost atitudinea Sakurei vizavi de comportamentul lui Sasuke și cum a reacționat ea în ciuda aparenței periculoase a acestuia. Partea aia nu mi-a plăcut pentru că, oricât de îndrăgostită ar fi fost încă de el, trebuia să fie conștientă că, fiind un ninja fugar, nu era tocmai o persoană de încredere sau cineva cu care putea să stea la taclale fără să apară vreun risc. În plus, nu îmi place cum ai conturat personajul lui Sasuke. Deși i-ai oferit câteva aspecte noi, o latură umană și alte asemenea, l-ai făcut să pară extrem de confuz, eu cel puțin așa l-am perceput. Mai ales la început, când ba era tipul badass și periculos, ba era drăgăstos și îngrijorat, am fost puțin încurcată și n-am știut de unde să-l apuc.            Descrierea mi se pare okay, nu genul ieșit din tipare, dar genul care se citește ușor. Acțiunea nu mi s-a părut grăbită și mi-a plăcut că ai intrat în detalii legate de lupte și lumea lor ninja, deși uneori am avut impresia că te-ai străduit prea mult. Dialogul nu m-a impresionat, unele replici nu aveau niciun rost, în sensul că erau seci sau puteau foarte bine lipsi cu desăvârșire. La unele replici ai adăugat interjecții de genul "măh", ceea ce a cam stricat din farmecul lor. De exprimare m-am legat mai sus, însă țin să-ți reamintesc de verbele la infinitiv și de anumite cuvinte pe care le-ai inventat. Dacă nu ești sigură că un cuvânt ar putea exista sau dacă ți se pare mai sofisticat, caută-l în dicționar; mai bine să fii sigură, nu?            Titlul mi se pare interesant, pot spune că mă atrage, iar modul în care l-ai introdus în poveste e ingenios. Nu mi-a plăcut însă aspectul său. Puteai foarte bine să explici ce înseamnă titlul în caseta cu Descriere, unde puteai amplasa și acel "15+", care este inestetic lângă titlul propriu-zis. Ce nu mi-a mai plăcut sau, să spunem, ce aș fi făcut eu diferit, este explicația titlului. Nu zic că n-ar fi trebuit s-o faci, mai ales că îmi place cum ți-ai formulat ideile. Ai fi putut însă să transformi acel fragment într-un epilog, fără a te adresa direct cititorilor. Așa ai fi sporit din mister și ai fi creat un final care să dezvăluie ceva din mintea autorului, prezentat totuși în maniera ficului.            Singura chestie pe care o am de precizat la estetică este că, dacă folosești alineatul, nu e nevoie să lași un rând liber între paragrafe, cu atât mai mult între replicile de dialog. La capitolul punctuație ți-am atras atenția de câteva ori pe parcursul corectării, însă vreau să-ți spun să fii mai atentă la virgule, căci abuzezi de ele. Am impresia că tu așa consideri că este corect, însă nu ai dreptate în majoritatea cazurilor. Informează-te și fii mai atentă.
           În rest, eu nu am ce să zic. Dacă ai nelămuriri, îmi poți trimite un mesaj privat. Baftă în continuare.
|
| | | Continut sponsorizat
| Subiect: Re: Kemono[Bestiile] 15+ | |
| |
| | | |
| Permisiunile acestui forum: | Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
| |
| |
| |
|